The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Archive for December, 2009

Gloante speciale ( vidia / perforante / crestate ) depistate din zona C.C.-ului, 22-24 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

image-85

image-84

Mircea Boaba, ce s-a gasit in dupa-amiaza 22 decembrie in Cabinetul 2 (“gloante incendiare, trasoare, perforante, explozive, numai din cele normale–nu,” Strict Secret, aprilie 1991) si Gheorghe Balasa despre “gloante speciale de 5-6 cm,” Expres, aprilie 1991)

image-23image-8image-7

Si eu am fost in Ceceu
— Precum se stie, Arcadia este taramul de neatins al fericirii, un spatiu utopic, unde oamenii cred ca pot atinge cu mana cerurile, in care sufletele se satura din prea-plinul zeilor
Este poate si o stea menita sa-i atraga pe pamanteni, asemeni sirenelor pentru corabierii lui Ulise. Cine s-a incumetat sa-si imagineze ca a fost in Arcadia ramane pe veci prizonierul unei experiente unice, considerandu-se mai altfel decat multi dintre semenii sai… Si a fost ziua premergatoare Pe un colt al biroului, am pus: un cartus galbui de carabina, un capat de lumanare, doua gloante de plumb si vidia, o garoafa rosie, doua bucati de hartie, una scrisa de mana, cealalta, la o masina de calcul, trei ziare aparute in 22 si 23 decembrie 1989 si ilustrata luata de la Catedrala Sf. Iosif, cu chipul lui Ieremia Stoica Valahul (sec. XVI), patronul zilei de 25 decembrie. In plus, carnetul de reporter, insotitorul meu in toate acele zile de sfarsit de an, cu insemnari aproape ilizibile si transcrieri de mesaje aparute pe peretii unor cladiri din centrul Bucurestiului; din toate acestea s-a nascut un capitol dintr-o carte aparuta ulterior. De atunci, s-au tiparit sute de volume, mii de articole gazetaresti, au fost difuzate filme documentare si artistice, tinandu-se anual sesiuni stiintifice si dezbateri publice despre revolutia romana (revolta populara si/sau lovitura de stat), cu anume raspunsuri si multe semne de intrebare. Multi revolutionari (nu bisnitarii vanzatori si cumparatori de legitimatii, certificate si brevete!) s-au constituit in asociatii, organizand intruniri periodice si zonale si chiar un congres national incheiat recent, dupa 18 ani de la acele evenimente partial elucidate, cerandu-si drepturile consfintite de lege si dreptul de a afla adevarul despre cine a tras in noi, unde-s teroristii si, mai ales, de ce ne-a fost furata revolutia… Azi la pranz, vor fi iar depuneri de coroane, in fata fostului sediu al CC al PCR, caruia i se spunea, cu un firesc sentiment de teama, Ceceu, precum Securitatii, Secu. De multi ani se oficiaza acelasi ritual, cu scurte cuvantari ale oficialitatilor si reprezentantilor unor asociatii de revolutionari, dupa ceremonia de la Troita din piata Universitatii, zona unde au cazut primii eroi ai bucurestenilor, in dupa-amiaza si seara de 21 decembrie ’89.

Iulian VLAD (primul stanga), Ilie VERDET, si Vasile VALCU – guvern de 22 minute

Dimineata fusese acea mascarada de miting, cu mii de oameni adusi sa-l proslaveasca pe Ceausescu, in Piata Palatului, pentru ca el sa condamne, cu manie proletara, huliganii de la Timisoara. N-a apucat sa-si termine incriminarile si promisiunile, ca multimea a izbucnit in huiduieli, aruncand portretele si pancartele cu lozinci, fugind pe strazile apropiate, dar oprindu-se pe bulevardul Magheru, in apropierea Intercontinentalului. Acolo am vazut cum se decupa stema socialista din tricolor si am auzit primele scandari “Ieri in Timisoara, maine-n toata tara”, rostindu-se invective la adresa tiraniei, a comunismului. S-a creat o baricada spulberata de TAB-uri ucigase, s-au folosit tunuri cu apa si gaze lacrimogene si s-au efectuat masive arestari, chiar si din randul ranitilor. Intr-un tarziu, ne-am imprastiat, ramanand acolo doar cordoanele Armatei, Militiei si Securitatii, precum si trupele spalatorilor strazii, pentru ca nici o pata de sange sa nu mai aminteasca de masacru! “Haideti la Palat!” Locuiam in imediata apropiere a Universitatii si, cu pulovarul gros imbibat de apa, reusisem sa ma strecor pana acasa. Toata noaptea, Radio Europa Libera a transmis stiri si relatari despre cele petrecute la si dupa mitingul ceausist, insistand asupra felului in care bucurestenii au declansat inceputul sfarsitului dictaturii; se faceau referiri si la imanenta represiune, conform celor petrecute la Timisoara. Insa, dimineata de 22 avea sa ne elibereze de toate incertitudinile: cele trei tancuri din fata Ministerului Agriculturii, cu brazi infipti in tevile aducatoare de moarte si civili aducandu-le ostasilor sandvisuri, ceai si tigari, au disparut insotite de strigate de bucurie “Armata e cu noi!”; dinspre Piata Rosetti venea o coloana uriasa de muncitori, scandand “Nu va fie frica, Ceausescu pica!” si “Haideti la Palat!”…

Ana BLANDIANA, Romulus RUSAN si Alexandru ARSINEL, primii la Radio

Cladirea Ceceului imi apare ca un monstru de care nu aveai voie sa te apropii, acum inconjurata de o multime tacuta, in timp ce aparatorii cu caschete, scuturi si arme la vedere o parasesc, tot in tacere, imbarcandu-se in camioane. Raman pe loc doar soldatii nedormiti, dar calmi, primind flori si imbratisari, in vreme ce de pe Calea Victoriei se revarsa alte coloane cu mii de oameni. Un tanar imparte mici bucati de hartie; citind textul, am sentimentul ca mi-a oferit pasaportul pentru un taram necunoscut. Iata-l: “Acest criminal impreuna cu slugile care il inconjoara trebuie sa plece de la putere ASTAZI 22-12-1989. Demonstratiile trebuie sa aiba caracterul lor PASNIC, DAR HOTARAT. Frontul Unitatii si Democratiei Nationale. Jos CEAUSESCU! CETATENI AI BUCURESTIULUI: Asasinul Ceausescu a ordonat uciderea a sute, poate chiar mii de oameni nevinovati care nu doreau altceva decat LIBERTATE!”. Atunci, nu m-am intrebat cine a conceput textul, mai ales ca se raspandise vestea ca generalul Milea, ministrul Apararii, s-a sinucis, ca multimea canta “Desteapta-te, romane!”, ca pe cer aparusera doua elicoptere, unul imprastiind manifeste, celalalt asezandu-se pe acoperisul cladirii, de unde avea sa-si ia zborul cu Ceausesti cu tot, intr-un imens cor de huiduieli, urmat de scandarile “Ole, ole, Ceuasescu nu mai e!”, de parca toate stadioanele tarii s-ar fi aflat acolo. Ajunsesem pana sub balcon, cand usile masive de fier de la intrarea in sediu s-au deschis, navalind prin ele numerosi participanti. O dorinta irezistibila ma impingea sa patrund si eu in lacasul fericirii catorva socotiti nemuritori, de unde se proslavea bunastarea poporului si se hotara soarta unei natiuni ajunse la sapa de lemn, fara ca nimeni sa poata protesta. Privire din balcon Visul se putea implini, numai ca, la intrarea acum blocata, sunt legitimat, spunandu-mi-se sa astept, pana se mai strang si alti ziaristi! Mi s-a parut cel putin straniu, sa aud asa ceva, doar nu fusesem convocati la o sedinta de partid si trebuia sa intram cu grupul… Escaladez o fereastra de la coltul parterului si ma pomenesc la poalele imenselor scari de marmura, care duceau in teritoriul unde sirenele luasera chip de tineri in adidasi, soldati si ofiteri din diferite arme, fete la varsta liceului, barbati cu pardesie scumpe si sepci cafenii, soptindu-si “tovarasu’, nu putem iesi p-acolo”; un furnicar de oameni, unii dand de pereti usile birourilor si calcand peste portretele celor doi dictatori. Intreb unde-i balconul si mi se spune ca in dreapta, dupa ce treci prin cabinetul unu. Pana acolo, inregistrez trei apeluri: peste tot sunt dispozitive ucigase; nu distrugeti documentele aflate in sertare si dulapuri; blocati usile de la subsoluri, pe unde pot patrunde securistii din catacombe. Nimeresc in balconul-tribuna tocmai cand sub el ajunsese autocarul RTVR, stationat de dimineata in fata Bibliotecii Centrale Universitare, de unde se aruncau in sus tot felul de cabluri si microfoane, unul din ele prins de catre un barbat vanjos, imbracat modest, pe care-l vazusem si cu o zi inainte, pe baricada de la Inter, acum vorbind multimii, despre foame, frig si frica, indurate de acest popor, mai ales in ultimul deceniu. Rostirea ragusita si frazele stalcite sunt indelung ovationate, scandandu-se “Moarte Ceausestilor!”, “Armata e cu noi!” etc. Incet-incet, balconul devine neincapator. Ii recunosc pe actorii Mircea Diaconu si Ernest Maftei, care cantau alaturi de artista lirica Liliana Pagu “Desteapta-te, romane!” si “Multi ani traiasca!”, acompaniati de corul ad-hoc al miilor de manifestanti din piata. Ma imbratisez cu tanarul Ion Antonescu, organizator de turism, colaborator al revistei “Romania pitoreasca”; il vad apoi cocotat pe balustrada pe fotoreporterul Paul Agarici, mitraliind in toate directiile. Avea sa-mi spuna ulterior ca mai devreme fusese la Radio, unde-i surprinsese vorbind celor chemati sa apere institutia, pe Ana Blandiana, Romulus Rusan si Arsinel, promitand sa-mi aduca imagini si de acolo.

Primii sositi in balconul CC al PCR

La microfon se perinda alti vorbitori, printre care si un preot, rostind o emotionanta ruga, multumind lui Dumnezeu ca a dat puteri romanilor sa se elibereze de comunism si sa paseasca demn pe calea mantuirii; multimea ingenuncheaza si rosteste “Tatal nostru”! Seara cea mai lunga Revin in interiorul cladirii, tocmai cand un ofiter dirija transportarea si punerea sub paza a armamentului din depozitul de la subsol, in biblioteca de la etajul VI. Pustile si automatele treceau din mana in mana, intr-un lung sir indian, pana la lift. Inaintea mea, la primire, era adolescentul vazut mai devreme, mancand o banana cu coaja cu tot, scuipand si suduind de mama focului, cat e de rau acel fruct vazut doar in filme; primeste o arma prea putin cunoscuta si, inainte de a mi-o intinde, cere sa i se spuna cum se trage cu ea, plimbandu-si degetele pe metalul rece. Norocul nostru a fost ca ofiterul l-a auzit si a strigat la el sa nu se miste, deoarece este o piesa sofisticata straina, de ultimul tip, putand sa slobozeasca intregul incarcator intr-o secunda, doar prin atingerea acelui buton abia vizibil… Cu astfel de scene bizare, halucinante chiar, aveam sa ma mai intalnesc, incepand cu obisnuitele luari in posesie a continutului frigiderelor din toate birourile, pline cu salamuri de Sibiu, sunca de Praga, icre rosii, bauturi fine si prajituri, terminand cu potopul de impuscaturi de la sfarsitul zilei, cand se tragea in draci, pe toate coridoarele, scarile si etajele, in afara de o singura zona de la etajul II. Dar pana atunci, s-au petrecut alte evenimente majore. In timp ce priveam, la marele televizor din cabinetul 1 “revolutia in direct” si se incerca organizarea unui comitet provizoriu, pentru coordonarea actiunilor din CC, apar demnitarii comunisti Ilie Verdet si Vasile Valcu, insotiti de generalul Iulian Vlad, comandantul Securitatii. Recunosc ca au stat ascunsi in sediu, dupa sedinta de dimineata, dar acum vor sa salveze tara de tirania ceausista. Uluire totala. Fostul prim-ministru spune sa ne ducem intr-o sala de consiliu, unde sa organizam un fel de guverm, ca “Noi am demolat o putere – sa punem in loc alta, a ordinii”. Si pentru ca deruta si confuziile sa fie totale, isi face aparitia tovarasul Dascalescu, pretinzand sa se adreseze poporului, pentru a explica situatia de la Timisoara. Intre cei doi lideri se isca un dialog nu tocmai ortodox, intrerupt de cineva, care-i cere sa-si dea demisia din postul de prim-ministru. El accepta si-i condus in balcon, unde dupa ce-si spune numele, vorbele-i sunt acoperite de scandarile “Moarte tradatorilor!”, dupa care Verdet a cerut “comitetului” sa aduca aici “personalitatile din toate domeniile de activitate, in vederea constituirii unui guvern provizoriu”… Nu-l mai asculta nimeni si ne-am imprastiat care incotro, pana la anuntata sosire a lui Ion Iliescu, de la Televiziune. Totul durase 22 de minute. Cascadori, arme si foc Se inserase bine – era cea mai scurta zi a calendarului, solstitiul de iarna – cand in cabinetul plin de lume au aparut cascadorii lui Sergiu Nicolaescu, facand “partie” printre noi, urmati de faimosul regizor si actor, apoi un grup masiv de civili si militari, printre care Ana Blandiana, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Petre Roman, Dan Desliu si, bineinteles, Ion Iliescu, presedintele Frontului abia constituit. El anunta ca se retrage, pentru cateva momente, intr-un birou de alaturi, sa-si anunte familia ca a ajuns cu bine. Dupa aproape o jumatate de ora, a revenit, fixandu-si apoi comandamentul intr-un alt birou, unde n-au patruns decat putini militari si civili, cerberul fiind Voican Voiculescu, care mi-a pus automatul in piept. …Si s-a pornit potopul de bubuituri, vaiete si sange. Se trage din toate partile, de pe acoperisuri, de la ferestrele Palatului si ale Bibliotecii, multimea se retrage pentru cateva clipe, dar piata nu se goleste. Culcati la pamant si protejati, oarecum, de intuneric, oamenii striga “Murim, dar nu plecam de aici!”. Incep sa raspunda soldatii, cu arme automate si lovituri de tun de pe tancuri. In sediu, valmaseala e aproape totala, mai ales ca pentru cateva secunde s-au stins luminile. Ostasii iau pozitie de lupta si striga mereu “fara panica”. Printre impuscaturi si tipete de ajutor, auzim pentru prima oara cuvintele teroristi si terorism. Printr-o fereastra vad flacarile ce-au cuprins cladirile din jurul pietei. Reusesc sa ma strecor prin alt corp al Ceceului, dupa zece ore petrecute in acel taram unde se hotara destinul tarii. Trecuse de miezul noptii, cand am ajuns la Radio; dupa alte peripetii, ca si acolo, la etajele superioare se auzeau impuscaturi, reisesc sa intru in studioul de emisie. Fostii mei colegi imi permit sa intru “in direct”; anunt ce se intampla in Piata Palatului si imprejurimi, lansand un apel de urgenta sa fie trimise mai multe formatiuni de pompieri, pentru a stavili incendiile… Asa am incheiat ziua de 22 decembrie ’89, nascuta din sacrificiul Timisoarei, urmata de inca multe alte evnimente, care aveau sa schimbe fata unei tari ce-si dorea emanciparea, reintegrandu-se Europei, lumii libere. Atunci, in preajma Sfantului Craciun, am crezut ca se pot atinge cu mana cerurile.

Pagina realizata de Valentin HOSSU-LONGIN, Ziua, 22 decembrie 2007

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , | Leave a Comment »

decembrie 1989: Mircea Boaba, “Comoara lui Ali Baba,” Strict Secret, 26 martie – 1 aprilie 1991, sau ce s-a gasit in Cabinetul doi pe 22

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

“gloante incendiare, trasoare, perforante [vidia], explozive [dum-dum], numai din cele normale–nu”

image-19image-23

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , | Leave a Comment »

“Dinca si Postelnicu au fost prinsi de pantera roz!”: 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

all videos posted by aetziu to youtube

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , | Leave a Comment »

decembrie 1989: Dosarul nr. 97/P/1990 … si gloante perforante (aka vidia, crestate)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

image-19

image-20

Bucuresti: noaptea 21/22 decembrie 1989

Ultima data a fost vazuta in viata la 21 decembrie, in jurul orei 23:00, in zona Intercontinental. Tot la Inter a murit si tanarul Lucretiu Mihai Gatlan, de 19 ani, impuscat probabil de la o distanta cuprinsa intre 20 si 100 de metri. Cristian Florea a fost impuscat in cap la 21 decembrie, in jurul orei 24:00, in zona restaurantului Dunarea. A fost lovit din spate, probabil de la o distanta de 10-30 de metri, cu un glont perforant, cu varful rotunjit.

http://www.jurnalul.ro/stire-special/21-decembrie-48-de-morti-nici-un-vinovat-56485.html.

http://morar.catavencu.ro/2008/12/21/cine-a-tras-in-noi-pina-n-22/.

  1. lucid Says:
    December 21st, 2008 at 10:33 pm Eu am fost martor ocular in centrul Bucurestiului de la ora 12 la ora 18. Dimineatza, la 7.30 – se luminase, era o zi calda cu soare – am vazut in piatza Unirii coloanele de manifestantzi si m-am mirat ca era cam devreme. Am ajuns la Romana si de acolo la hotel Dorobantzi de unde trebuia sa insotzesc doi colegi fizicieni de la institutul Kurchatov la aeroport. Trebuiau sa plece duminica, dar de la ambasada fusesera sfatuitzi sa plece mai devreme si eu fusesem cu ei la Aeroflot – vis-a-vis de Scala sa-si schimbe biletele. La ora 8.30 eram la ei si apoi am luat autobuzul Tarom de ora noua (pleca din fatza agentziei de pe Brezoianu, unde e azi CFR-ul). I-am dus la aeroport, i-am vazut trecand de controlul bagajelor si pe la 11.30 m-am suit in autobuz inapoi. La ora 12, la Romana, soferul ne-a spus ca traseul e deviat si ne-am dat jos. Tocmai auzisem la radioul autobuzului ca luase cuvantul o tanara utecista. La 12.05-12.10 in dreptul magazinului Eva am vazut venind grupuri compacte de mitingisti, destul de calmi. M-am mirat ca se terminase asa repede. Ajunsi in dreptul lor, am auzit: “ne-au chemat la miting ca sa traga in noi”. Hait, mi-am zis, hai repede in piatza palatului ca s-a intamplat ceva. Am ajuns pe Onesti si am vazut catziva “tovarasi” dirijand destul de calmi ambulantzele ca sa-i ridice pe cei catziva calcatzi in picioare. Surpriza cea mare a fost in piatza cand am putut merge pe trotuarul din fatza ceceului, care era de peste 10 ani interzis “publicului”. Piatza era goala, dar pe iarba din fatza balconului celebru zaceau zeci de steaguri si lozinci – unele rupte. In dreptul barului Atlantic – era cca 12.20 – un grup oarecum compact de “tovarasi” – erau, mi-am dat seama ulterior – cadrele lui Goran (secu’ municipal) si ofitzerii IGM-ului (militzia Bucuresti). L-am recunoscut pe un fost coleg de liceu, era parca lent-major la militzie, pe care l-am intrebat ce se intampla. Mi-a raspuns calm: asta e, daca nu a mai slabit putzin shurubul….De altfel, totzi din grup erau surprinzator de calmi (formasera grupul disciplinat de “uratori” din fatza balconului, care a fost filmat de TV dupa panica din piatza, ei ramanand grupatzi disciplinat ca sa strige lozincile). Un om al lui Goran a venit cu un fel de tzevi indoite – cam 20 cm una – spunand ca asa ceva se putea face si la IMGB, apoi puneai carbid si….poc. Au primit un ordin si au plecat in liniste pe Calea Victoriei spre sediul lor – cladirea de langa magazinul Victoria. Am mers si eu dupa ei si am ajuns la cca 12.30 in fatza Cercului militar. Eram mai multzi care cascam gura. Se auzeau deja lozinci scandate spre libraria Eminescu (sunt de la Timisoara, a spus cineva), cand, deodata, un microbuz s-a oprit in dreptul nostri si vreo trei malaci in combinezoane albastre cu bate gen baseball s-au repezit la noi ca si cand voiau sa ne ia la bataie. Am ridicat mainile spre unul si i-am spus: ce vrei cu noi? ne uitam. Ne-a lasat in pace dar vad si acum jocul de glezne ca al boxerilor in ring pe care-l faceau in fatza trecatorilor. Am trecut pe trotuarul unde e acum Pizza Hut. Un “tovaras” cu palton de stofa englezeasca si caciula brumarie plus burta de rigoare s-a rastit la noi – eram gura-casca – sa plecam de acolo “caci s-ar putea sa se traga”. Auzind, niste femei de la etajul I – probabil lucratoare al magazinul Compescaria de atunci, au strigat la el: vretzi sa ne omoratzi acum? “Tovarasul” s-a inrosit ca racul si a luat-o la sanatoasa spre sediul din Calea Victoriei. Am ajuns pe Academiei in dreptul Arhitecturii unde ne-a oprit un cordon de militzieni si civili. Nu pot uita cum la catziva metri, in fatza la hotelul Union, un “tovaras” tot in palton dar cu palarie tare a luat literalmente de parul lung o tanara si a bagat-o in hotel. Am trecut prin pasaj la Telefoane si, era blocat accesul acum spre piatza palatului, am coborat spre cinematograful Union. Am fost fotografiat de un “toavras” – aparusera mai multzi si deocamdata fotografiau pe toata lumea de pe strazi. Am ocolit sala palatului si am iesit in Magheru pe Onesti in fatza Bisericii Italiene. Era cam 12.45 si se formase cordonul de trupetzi cu scuturile acelea albe caraghioase. Erau speriatzi, recrutzi. In spate “tovarasii” erau agitatzi si discuatu aprins. M-au lasat sa stau cateva minute acolo – se auzeau lozinci scandate dinspre Intercomntinental. La un moment dat mi-au cerut sa plec si, ocolind pe Vasile Conta, am ajuns pe la 13.30 cred in fatza la Intercontinental. Am sta aici pana s-a intunecat, asistand la napraznica sosire a celor doua sau trei TAB-uri vopsite in albastru pe care scria MILITZIA si care efectriv erau sa striveasca catziva tineri sub rotzi. Se scandau lozinci, se discuta aprins, se huiduia, dar “fortzele de ordine” erau in expectativa in perimetrul din jurul ceceului si palatului. Pe la ora 18 am plecat acasa ca nu mai puteam de foame.
    Cine a tras in acea noapte? Simplu de aflat: intrebatzi “catargele” – securistii instalatzi pe cladirile inalte din zona ca sa observe orice miscare (asa se facea si pe traseul acasa al ceausestilor, zilnic). Nu cred ca ei au tras, dar sigur i-au vazut pe lunetistii din apartamentele conspirative din zona care au impuscat numai in cap si in gat cu gloantze vidia. Nu ca sa faca macel, ci ca sa imprastie multzimea. Au mai tras din spatele scutierilor catziva dementzi de securisti si activisti plini de ura si prostie care nu pricepeau ca partida era pierduta. Au tras cu pistoalele din buzunar la adapostul trupetzilor cu scuturi. Putzini si astia, majoritatea pricepusera ce va urma. Putzini – putzini (probabil cateva zeci), dar tot au omorat atatzia tineri. Din pacate nu se vor da in gat intre ei, asa ca doar Dumnezeu ii va pedepsi.

Posted in Uncategorized | Tagged: , , | 3 Comments »

Maria Petrascu, Brasov: Ireconciliere cu Eroii din Decembrie `89

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

Brasovul Tau 20 decembrie 2009

Ireconciliere cu Eroii din Decembrie `89

20 Decembrie, 2009 • 17:12:04


articol citit de: 27

Acum 20 de ani, în 21 Decembrie, `89, braşovenii, câteva sute, au ieşit în stradă pentru că nu mai voiau comunism. În 22 Decembrie au prins curaj mult mai mulţi, zeci de mii, şi li s-au alăturat. Puterea a reacţionat, fără excepţie, în forţă, punând la “treabă” tot aparatul de represiune : activul PCR, Securitatea, Armata. La  Timişoara, şi apoi la Bucureşti, se “contabilizau” deja  morţi: împuşcaţi sau călcaţi de tab-uri. La Braşov, măcelul a început în noaptea de 22 spre 23 Decembrie. După ce cuplul dictatorial al Ceauşeştilor fugise! Au fost peste 300 de morţi! Statisticile oficiale consemnează însă doar vreo 70 de victime la Braşov… Bărbaţi şi femei în putere, vârstnici, tineri şi tinere, adolescenţi şi chiar copii au fost asasinaţi mişeleşte. Cu gloanţe normale, cu gloanţe cu cap vidia, cu gloanţe explozive. Mulţi au fost împuşcaţi in frunte, cu puşti cu lunetă. Unora, nu puţini, proiectilele criminale le-au sfârtecat picioarele şi abdomenele. Alte victime au supravieţuit şi au murit mai tîrziu iar cei care mai trăiesc astăzi sunt mutilati pe viaţă. Familiile şi-au recuperat morţii sau au ajuns la răniţii lor cu greu. Morgile erau încuiate! Spitalele inaccesibile! Asasinii, adică teroriştii, nu de afară, inventaţi,  ci autohtoni, dispăruseră! Iliescu şi  FSN-ul său au ieşit public cu MAREA MINCIUNĂ:  “ Românii s-au împuşcat între ei, ca proştii !”.  De atunci au trecut 20 de ani. Iar MAREA MINCIUNĂ s- a perpetuat. Între timp, criminalul Iliescu s-a ”reconciliat” doar cu minerii! Constantinescu, un laş, nu s-a reconciliat cu nimeni pentru că l-au învins “structurile”. Băsescu a condamnat, pro-forma, comunismul pe care l-a declarat doar, ca fiind “ ilegitim şi criminal. “ Dar, după 20 de ani, “ilegitimii” şi “criminalii”, adică ucigaşii Eroilor din Decembrie ’89 sunt tot liberi, tot prosperi, tot sus-puşi. Ne “scuipă” în faţă, de la înălţimea funcţiilor  şi conturilor lor şi ne spun că nu mai are rost să “dezgropăm morţii” şi să discutăm, pe faţă, despre o temă care nu mai e de “actualitate”: comunismul şi victimele lui. Adică şi despre acei Eroi din Decembrie ’89 care  zac sub lespezi, în morminte şi care aşteaptă să fie pedepsiţi ucigaşii lor. Cu ei, cu EROII,  nu se poate reconcilia nimic atâta timp cât asasinii sunt liberi ! Nici cu familiile lor! Nici cu noi, cei încă trăitori şi martori ai Evenimentelor însângerate din ’89. Oricât timp ar trece!Şi oricât s-ar încerca multilarea istoriei recente! Restul, e deşertăciune! (Maria Petraşcu)

Posted in Uncategorized | Tagged: , | 1 Comment »

Cine a tras gloante explozive (dum-dum)? (Spitalul Coltea in decembrie 1989, Flacara, 13 februarie 1991)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

image-46image-45image-46

Posted in raport final | Tagged: , , , | Leave a Comment »

23 decembrie 1989: Tot la Arad “n-au existat gloante dum-dum”

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Eveniment
printeazatrimite e-mail

22 – 25 DECEMBRIE’89

20 decembrie 2009 23:04

Declanşarea diversiunii în Arad
În seara zile de 22 decembrie se încheie cea de-a doua etapă a Revoluţiei din Decembrie 1989 la Arad, respectiv „revoluţia de catifea”, nonviolentă, şi începe cea de-a treia etapă, pe care am numit-o violentă, „revoluţia de sânge”, care durează până după 25 decembrie 1989, când au fost executaţi soţii Ceauşescu, însă ultimele focuri de armă s-a auzit până în 28 decembrie.
La scurt timp după preluarea puterii de către Comitetul Frontului Democratic Român, în după-amiaza zilei de 22 decembrie a început o diversiune concentrată, care a luat prin surprindere pe toată lumea. Analizând evenimentele din decembrie 1989 de la Arad am constatat că întreaga diversiune s-a desfăşurat pe mai multe paliere. Primul palier a fost la nivelul înspăimântării populaţiei, apoi, al doilea pentru intimidarea primei structuri de putere create de revoluţionarii care au intrat în sediul fostului Comitet judeţean de partid, iar al treielea palier a fost la nivelul structurilor militare, de apărare, care au primit o serie de informaţii şi ordine contradictorii. Toate cele trei nivele de diversiuni au fost foarte bine orchestrate de cineva care a acţionat din umbră, fără să mai poată fi depistat până în prezent.
La circa două ore de la preluarea puterii au început să apară primele zvonuri alarmante că există forţe ascunse care îl vor apăra pe Ceauşescu. Lumea începea să vorbească despre trupe de comando speciale, respectiv despre „terorişti”.
La ora 15,20 a apărut zvonul că apa este otrăvită în Arad! Avertismentul a fost rostit de la balconul Consiliului, de unde, cu puţin timp în urmă, liderul revoluţiei din acest oraş a declarat Aradul oraş liber, apoi s-au perindat la microfon o mulţime de vorbitori. „După un timp, după ce a apărut zvonul că apa este otrăvită, nu ştiu exact cât timp a trecut – ne-a mărturisit revoluţionara Ofelia Călugăru –  când tocmai aveam eu microfonul în mână, a venit o informaţie care ne-a liniştit. S-a apropiat de mine un domn, care mi-a spus:”Mă numesc Trifa Ioan şi am venit să vă anunţ că apa nu este otrăvită în Arad, personal vin de la laborator, unde mi s-a confirmat acest lucru!”.
Temuţii generali Nuţă şi Mihalea de la Timişoara sosesc la Arad
În seara şi noaptea zilei de 22. decembrie 1989 Aradul a fost teatrul de desfăşurare a unei ample acţiuni de diversiune psihologică, care a născut şi întreţinut o psihoză teroristă în rândul populaţiei şi a creat suspiciune şi confuzie între forţele care trebuiau să menţină stabilitatea. Psihoza a fost amplificată odată cu sosirea la Arad a doi generali M.I., Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu cu mai mulţi „colaboratori”. Având în vedere densitatea evenimentelor întâmplate în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, vom prelua, pentru autenticitatea relatării, această secvenţă din Raportul Comisiei Senatoriale, menţionat mai sus.
În ziua de 17 decembrie 1989, cei doi generali au fost trimişi la Timişoara din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Ei au făcut parte din grupa operativă, alături de alţi generali din armată şi ofiţeri superiori, trimişi de Ceauşescu pentru organizarea lichidării „tulburărilor”.
„După fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali, intenţionând să revină la Bucureşti, s-au urcat în avionul care făcea cursa regulată Timişoara – Bucureşti, dar care în 22 decembrie 1989, din lipsa de pasageri suficienţi, a suplinit şi cursa Arad – Bucureşti, astfel că avionul a făcut o escală la Arad. Cursa a avut o mare întârziere, trebuia să plece din Arad la orele 17,50, dar a aterizat abia după orele 21,00. Era un „RomBac 111”, din care au coborât iniţial pasagerii pentru Arad. După ce la Bucureşti, gl. Zărnescu, comandantul aviaţiei civile, a interzis continuarea zborului, pasagerilor rămaşi în avion li s-a comunicat că datorită condiţiilor meteorologice avionul nu mai poate pleca la Bucureşti, că vor continua zborul a doua zi şi se va asigura transportul acestora la gară sau la hotel. Cei doi generali au plecat de la aeroport spre hotel cu autoturismul şefului compartimentului antiterorist (M.I.).
În acelaşi avion era şi un grup de 5 revoluţionari din Timişoara, în frunte cu Lorin Fortuna, care doreau să ajungă la Bucureşti, la Televiziune şi la FSN. Acest grup s-a întors la Timişoara încă din seara respectivă.
Pasagerii pentru Bucureşti, în număr de 29, au fost cazaţi la hotelul „Parc”.
În cursul serii, de la Bucureşti, în numele gl. Guşe, s-a trimis armatei, din nou, alarma de luptă generală. Gl.lt. Călinoiu a ordonat deplasarea la Arad a efectivelor de la Lipova. Mr. Diaconescu a şi pornit spre municipiu cu 300 militari, 20 TAB-uri şi 10 tancuri. La UM 01380 din Cetate s-a primit indicativul „Fanfara”, ceea ce însemna luarea măsurilor necesare împotriva unui atac iminent asupra Aeroportului. Blindatele au fost dispuse circular în jurul pistei de aterizare.
La sediul consiliului, pe la ora 20, a sunat pe telefonul operativ Ion Iliescu, s-a interesat de situaţia existentă în Arad. A spus să se ia legătura cu Timişoara, pentru că are informaţii că se trage în Piaţa Operei. Judecătorul Trifa Ioan, care a fost cooptat în conducerea Comitetului Frontului Democratic Român din Arad, s-a interesat la Timişoara, apoi a mai apucat să vorbească cu Bucureştiul, să confirme că, într-adevăr, se trage în Timişoara, după care telefonul operativ s-a întrerupt.
Pe celelalte telefoane, au apărut şi răspândit în continuare fel de fel de ştiri alarmante, potrivit cărora elicoptere inamice care zboară la mică înălţime se apropie de Valea Mureşului spre Arad, a fost minat podul CFR peste Mureş, o coloană de 30-40 de autovehicule pline de securişti vin de la Timişoara spre Arad. La întâmpinarea acestora au fost trimise 7 tancuri la staţia PECO din Aradul Nou, dar ulterior, motivând că nu rămân forţe de rezervă suficiente, aceste tancuri au fost retrase.
De la cercetarea prin radiolocaţie a parvenit ştirea potrivit căreia dinspre Deva se apropie o formaţie de elicoptere.
La ora 19,40, la UM 01380, din Cetate, s-a primit informaţia că la sediul Inspectoratului M.I. se trage, apoi că a fost atacată Poşta centrală. Toate s-au dovedit a fi informaţii false. În jurul orei 22,30, generalii Nuţă şi Mihalea au sunat de la hotelul Parc la sediul Miliţiei, întrebând de ofiţerii Cioflică, Răşină, Sălceanu sau Văduva (locţiitorul lui Cioflică), dar niciunul nu se găsea acolo. În personalul de miliţie şi securitate a intrat panica, cei doi generali fiind cunoscuţi ca şefi cu un comportament foarte dur faţă de subordonaţi.
În UM Cetate, ofiţerii Statului Major, împreună cu mr. Bădălan şi Său, de la Marea Unitate din Oradea, pregăteau pe hărţi sistemul de apărare al Unităţii Militare şi al oraşului. S-a discutat problema capturării celor doi generali, suspectaţi de genocid săvârşit la Timişoara. Mr. Marcu a pornit spre Consiliu, pentru a consulta şi revoluţionarii.
După ora 23 au fost trase primele focuri de armă. Mr. Marcu afirmă că primul cartuş a fost tras cu aprobarea sa de către cpt. Memetea, ca avertisment, pentru a se face linişte la sediu. Atunci, ca răspuns,
s-a tras asupra Consiliului Judeţean. S-au stins luminile şi s-a executat foc masiv şi prelungit din clădire în afară. Alţi martori afirmă că prima dată au fost trase focuri răzleţe asupra consiliului din diferite clădiri din jurul pieţii.
În piaţă, mulţimea continua să cânte „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”
Pe la ora 24 s-a deschis foc din hotelul „Parc” şi dinspre Ştrandul „Neptun” asupra UM din Cetate, de unde s-a răspuns cu foc masiv. Un ziarist englez şi un corespondent de la Radio Budapesta au reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi „asediată” a Consiliului.
La Aeroport, după orele 0,00 (23.12. 1989), s-a primit un ordin de la lt.col. Drăghicescu Nicolae (comandantul regimentului de aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede un atac aerian iminent asupra Aeroportului. Când au ieşit cele trei autovehicule (autobuz, cisterna şi maşina PSI) din remiza auto cu care trebuia blocată pista şi au ajuns aproape de pistă şi au aprins farurile, dintr-un TAB aflat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra autovehiculelor. Focul s-a înteţit, s-a tras din toate părţile, au fost avariate autovehiculele, turnul de control, avionul RomBac 111 care staţiona.
S-au tras rafale de pistol-mitralieră din aerogară spre pistă şi de pe acoperişul clădirii aeroportului. S-a tras, de asemenea, spre şi dinspre Secţia de carotaj, unde exista un depozit de materiale explozive şi radioactive şi un pichet de pază militară. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI, care abia dimineaţa au fost transportaţi la spital.(Din „Raportul Comisiei Senatoriale”)
Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul hotelului „Parc” – unde erau cazaţi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu – şi în jurul Unităţii Militare din Cetate, cât şi la Consiliu şi la Aeroport.
Primele victime
la Podul „Decebal”
Colonelul Liviu Stranski, comandantul Gărzilor Patriotice, cel care a împărţit arme civililor din Consiliu, în momentul în care a constatat că muniţia este pe terminate, a luat o hotărâre la fel de nefericită ca aceea de a împărţi arme şi muniţie revoluţionarilor, respectiv de a trimite cinci persoane din Consiliu cu o basculantă RABA de 16 tone a I.J.T.A. la UM.01380 din Cetate pentru muniţie. În acest sens au fost trimişi şoferul Ciumedean Dănuţ, maistrul militar Gheorghe Dupţa şi civilii Doru Miclea, Ovidiu Păiuş şi Andrei Safaleru.
La plecarea din Consiliu, „echipajul” a fost asigurat că totul a fost rezolvat telefonic la UM.01380, că militarii de la Podul „Decebal” din faţa intrării principale în UM Cetate au fost anunţaţi de sosirea lor cu basculanta pentru muniţie. În ciuda acestei asigurări date de col. Stranski, în momentul în care au ajuns pe Podul „Decebal” militarii care alcătuiau „ambuscada” de la piciorul podului au deschis focul asupra basculantei RABA de 16 tone! Primul rănit a fost şoferul Ciumedean Dănuţ şi maistru militar Gheporge Dupţa, apoi Doru Miclea şi Ovidiu Păiuş, iar tânărul Andrei Safaleru a fost împuşcat mortal, ciuruit cu 17 gloanţe, în vreme ce basculanta RABA s-a răsturnat de pe pod pe porţiunea dintre râul Mureş şi intrarea în Ştrandul „Neptum”. Iată cum descrie această tragedie supravieţuitorul Ovidiu Păiuş: ”După ce am trecut de jumătatea Podului „Decebal” s-a început să se tragă bestial asupra noastră. Parbrizul camionului a fost dintr-o dată dezintegrat, fiind împroşcaţi cu mii de cioburi de sticlă, care mi-au intrat în gură, nas şi urechi, simţind însă o durere mai mare în palma stângă. Ulterior aveam să aflu că un glonţ „dum-dum” a explodat lângă capul meu! Norocul meu a fost că în clipa respectivă palmele mâinilor îmi acopereau faţa, schijele intrând în mâna stângă. Atât eu cât şi Andrei Safaleru ne-am lăsat pe spate, între scaune. Am deschis ochii, eram speriat că am orbit. Am reuşit să-l văd pe şoferul Ciumedean Dănuţ căzut peste volan, curgându-i sângele din gură. Mai târziu am aflat că un glonţ ieşit prin gură, i-a rupt patru dinţi. Speriat mi-am întors capul în cealată parte, tocmai când mandibula lui Doru Miclea a fost străpunsă de un glonţ. Dintr-o dată mandibula „i-a sărit” câţiva centimetri în faţă şi un şuvoi de sânge i-a ţâşnit pe gură! Atunci Andrei Safaleru a făcut o greşeală capitală, s-a ridicat în fund, după care s-a aruncat pe burtă. În noua sa poziţie l-au străpuns 17 gloanţe! Unul i-a intrat în plămân, iar restul, până la 17 gloanţe, în bazin şi în rinichi! Tot atunci, un glonţ „dum-dum” m-a lovit în laba piciorului. În momentul exploziei, adidasul mi-a fost smuls din picior! Apoi cabina basculantei s-a rabatat înainte şi am căzut de pe pod între malul râului Mureş şi intrarea în Ştrand! După circa 40 – 50 de minute am fost adunaţi de militarii care au inspectat zona, să vadă pe cine au împuşcat!” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 268 – 278).
Tragediile au continuat toată noaptea la Podul „Decebal”. O autosanitară de la UM. 01380, după ce a transportat la Spitalul judeţean o angajată civil căreia i s-a făcut râu în UM Cetate, la întoarcere nu a mai fost recunoscută de militarii care alcătuiau „ambuscada” de la Podul „Decebal” şi au deschis un foc necruţător asupra ei. Autosanitara a avut aceeaşi soartă ca basculanta RABA, fiind ciuruită de gloanţe. În urma focului şoferul autosanitarei – soldatul Adrian Victor Puşcău – a fost împuşcat mortal, iar medicul, mr. dr. Aurel Chiş, a fost rănit cu un glonţ în picior. De asemenea a fost rănit şi cpt. Prodan Liviu, care se afla în autosanitară alături de medic.
Tot în acea noapte fatală de 22 spre 23 decembrie 1989, cetăţeanul maghiar Toth Şandor, care a venit în România din Ungaria cu un convoi cu autocamioane, pline cu ajutoare (alimente şi medicamente) la Spitalul din Arad, după ce a descărcat a fost solicitat să facă un transport până în Cetate. A fost de acord, dar la apropierea de podul de peste Mureş a fost întâmpinat cu foc de către militarii care apărau UM. Cetate, fiind împuşcat mortal.
În cursul nopţii telefoanele Unităţilor Militare au fost intoxicate cu informaţii false, cu zvonuri alarmante despre presupuse atacuri teroriste: că au aterizat trei elicoptere la Combinatul chimic, că vin „teroriştii” din Timişioara, că la Întreprinderea de strunguri miliţenii trag în oameni, că un tir cu nr.BH6729, plin cu „terorişti”, vine de la Oradea, că la Campingul din Aradul Nou sunt „terorişti” arabi.
Aceste zvonuri şi ştiri false au fost întărite cu acţiuni reale de diversiune. S-a executat foc real sau cu simulatoare de foc automat, sporadic sau succesiv, din locuri diferite. Astfel, s-a tras, ori s-a simulat tragerea asupra  sediului Consiliului din podul Palatului cultural, din clădirea Liceului sanitar, din turnul restaurantului „Mureşul”, ori dinspre parc şi faleza Mureşului. S-a observat foc la gura ţevii ce îşi schimba poziţia şi din UM Cetate. Apărea când pe faleza Mureşului, când în parcarea de la Hotel „Parc”, când pe str. Teiului, de lângă malul Mureşului. Iar în dispozitivul de apărare al UM.01380 Cetate a fost împuşcat mortal soldatul t.r. Almen Werner! „Cartea Revoluţiei Române – Decembrie’89”, p. 355 – 356).

Posted in Uncategorized | Tagged: | 1 Comment »

22 decembrie 1989: Flight of the Ceausescus

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

The Role of the USLA in the Bucharest Repression of 21/22 December

Nicolae Ceausescu ended up shortening his speech and scurrying off the balcony of the CC building while regime forces attempted to clear Palace Square. Demonstrators merely took to other parts of the city center. Two major points of confrontation between demonstrators and regime forces developed along the wide Magheru boulevard: the Roman Square and the University Square (site of the hulking concrete monstrosity known as the Intercontinental Hotel). The latter would be the scene of major bloodshed on the night of 21/22 December. At least 50 demonstrators were killed, almost 500 were injured, and as many as 1,200 were jailed on this night in Bucharest alone.[82]

Petre Mihai Bacanu’s seminal month-long series (”Intercontinental 21/22″) exploring the events of University Square is as puzzling as it is enlightening. Bacanu began his series on 14 March 1990, shortly after the new Defense Minister, General Victor Stanculescu, had reversed the official version of the USLA’s actions during the December events.[83] On 15 March 1990, Bacanu began interviewing three employees of the Intercontinental Hotel. They described how, after the ill-fated rally broke up, “USLA troops dressed in civilian clothes” chased after the demonstrators, fired “petarde” at them, and beat them.[84] In the following day’s episode of the interview, the issue of the USLA was not raised except in an unusual postscript in which Bacanu added: “We must clarify that the USLA detachments did not fire a single shot, nor arrest a single person among the columns of demonstrators.”[85]

On 17 March 1990, Bacanu felt compelled to preface the third part of the interview with the following statement:

In the course of this episode, esteemed readers, there are again references to the USLA. We have incontrovertible proof that the USLA soldiers had only one mission, to defend the American embassy and the El Al Israeli airlines offices [both located next to the Intercontinental Hotel].[86]

The same three interviewees who had only two days earlier described the USLA in a repressive posture now came forth with highly incongruent descriptions of the rapport between the crowd and the USLA later on the afternoon of 21 December. According to one of the interviewees:

I saw the incident when a student climbed behind one of them [the USLA soldiers] and kissed him and then offered flowers to those from the USLA. I also witnessed the scene in which the USLA officers received the flowers and held them in their hands.[87]

By 24 March 1990, Bacanu was asking his interlocutors questions such as this: “I have heard that the USLA were served tea. It was something civilized: they were also cold. Are you convinced that they did nothing wrong against you?”[88] On 18 April 1990 a new interviewee recounted how one of the USLA men had begun crying at the sight of the aforementioned girl (who, according to the source, was from Timisoara) distributing flowers to the USLA.[89]

Such a portrayal of the USLA’s behavior and the crowd’s view of the USLA lies in stark contrast with Emilian David’s description (published on 12 January 1990) of events taking place simultaneously less than a mile away at the other end of Magheru boulevard at Roman Square:

3:45 p.m. We are attacked with brutality by the USLA troops. Women and young girls scream, men and boys try to put up whatever resistance they can. They beat us mercilessly…

5:30 p.m. We are attacked again with even greater fury by the USLA troops. The “paddywagons” are filled with people.[90]

Later, after being forced to flee from the Roman Square, David eventually made his to the other end of the boulevard at University Square. David describes the presence of a cordon of USLA troops equipped with shields and clubs at this location. When gunfire erupted towards midnight, David suggests that these USLA “beasts” were among the gunmen. “The dead and wounded littered the streets,” according to David. Paul Vinicius also recalls the arrival of these “special troops” just after midnight: “Who are these beasts who shoot? They are young, and judging by the way they talk amongst themselves, they appear drugged. They shoot in anything that moves.”[91]

The charges drawn up by the Military Prosecutor in the trial of the former CPEx members (dated 4 June 1990) reiterate such allegations. According to this document, between 9 and 10 p.m. on the evening of 21 December at University Square, “the forces of repression composed of USLA, Militia, and Securitate [i.e. uniformed] troops began to encircle the crowd of demonstrators, forcibly detaining some of them whom they beat brutally, many being killed.”[92] The same document cites a witness, Spiru Radet, according to whom, at midnight “USLA troops equipped with helmets, shields, and clubs” followed a tank through the barricade erected by the protesters.[93] The witness continues: “…one of the USLA soldiers, who had a machine gun in his hand, fired a volley of warning shots and then began to shoot into the demonstrators.”[94]

Additionally, the transcripts of communications among USLA and Militia units reveal that USLA “intervention units” were dispatched to a number of locations in the city center on this afternoon of 21 December.[95] USLA operatives refer to having “restored order” in Palace Square after the end of the rally, and to their mission to “block” access to the American Embassy and El Al Israel offices (rather than to “defend” them as Bacanu had suggested).[96] Their attitude towards the demonstrators attempting to force their way into the official meeting was hardly supportive: “These hooligans must be annihilated at once. They are not determined. They must be taken quickly. The rest are hesitating.”[97] The question is less whether the “flower” episodes happened at all, or happened as they have been described, but why it was these particular incidents, rather than the incidents revealing the USLA’s brutality actions, which garnered publicity in 1990.

Interestingly, almost four years later, in December 1993, Bacanu appeared to reconsider his earlier unquestioning claims about the role of the USLA on the basis of “new” information brought forth by Army soldiers who had been in University Square on the night of 21/22 December. According to Bacanu:

Very many officers talk about these “civilians” in long raincoats or sheepskin coats [cojoace], who arrested demonstrators from within the crowd and then beat them brutally….No one has been interested until now in these tens of “civilians” with hats who shot through the pockets of their clothes….For a time we gave credence to the claims of the USLA troops that they were not present in University Square. We have now entered into the possession of information which shows that 20 USLA officers, under the command of Colonel Florin Bejan, were located…among the demonstrators. [Emphasis added][98]

One of the Army officers told Bacanu that during the evening

…a Militia vehicle arrived from which tens of men–who appeared almost as if they were brothers, in that they were all solidly-built, dressed in leather jackets, with hats on their heads–disembarked….These individuals had “short barrel” weapons and were from the Interior Ministry….They positioned themselves behind the cordon of shieldbearers and then shot from the pockets of their clothes into the demonstrators and dragged demonstrators out of the crowd…[99]

But what Bacanu termed “new revelations” were hardly new. In mid-January 1990, several Army recruits and officers referred to the actions of these “civilians” in interviews with reporters of the Army daily.[100] According to soldier Rudolf Suster:

About fifteen to twenty (dressed in civilian clothes, but one could tell that they were well-trained) disembarked from a single truck and passed in front of the soldiers with shields and when the tanks broke through the barricade which was on fire, they fired. I saw the flashes in front of their raincoats.[101]

Soldier Tiberiu Florea described a similar scene:

I also saw them. They had long raincoats or overcoats and they had guns hidden under them and they opened fire. They were in front of us, they couldn’t hide themselves from us. They didn’t all fire at the same time…One fired, then the other would.[102]

Furthermore, at the trial of Nicolae’s brother, Nicolae Andruta Ceausescu (director of the Securitate’s Baneasa Academy) in April 1990, military witnesses testified that “after the salvo of warning shots were fired, in the uproar produced, from behind us we saw civilians who were firing–I observed the movement of their clothes–hidden weapons through the pockets of their clothes.”[103] Significantly, former USLA commander, Colonel Gheorghe Ardeleanu, confirmed in a court statement that on 21 December the USLA had “performed their duties in civilian dress.”[104]

As in Timisoara in the preceding days, it appears that the USLA were acting in Bucharest in accordance with Order 2600. In early 1990, opposition journalist Vasile Neagoe argued just this point in his discussion of the events of 21/22 December 1989. According to Neagoe, “because in the meetings convened by Ceausescu it had been established that terrorists were involved in the street [events],” the provisions regarding “anti-terrorist warfare” in Order 2600 had been put into operation.[105] Indeed, we will recall that during his televised address on the evening of 20 December, Ceausescu had specifically denounced what was going on in the country as “terrorist actions.” Order 2600–and not the whimsical decisions of various commanders, as Stoian suggests–explains the presence of the USLA at the rally on 21 December and in Roman and University Squares on the night of 21/22 December.

22 December 1989: What Forced the Ceausescus to Flee?

At midday on Friday, 22 December 1989, a large, overloaded helicopter lifted off from the roof of the Central Committee (CC) building and struggled to clear the grey Bucharest skyline. Moments later, demonstrators reached the roof of the CC building and began destroying the landing pad so as to ensure that no more helicopters could land. Below in Palace Square almost 100,000 people had gathered and were now singing deliriously to the tune of a widely-known English soccer hymn: “Ole! Ole! Ole! Ceausescu nu mai e!” (”Ole! Ole! Ole! Ceausescu is no more!”). The helicopter carried Nicolae and Elena Ceausescu on their final, convoluted journey out of Bucharest and brought to an abrupt and ignominious end Nicolae Ceausescu’s twenty-four year reign. After the violence of the previous night, the peaceful denouement to the confrontation between population and the Ceausescu regime came unexpectedly. Most observers figured that Ceausescu would rather have held out in the Central Committee building–”surrounded by mountains of cadavers,” as one person put it–than flee from power.[106] Thus, these observers have come to assume that the Securitate must have abandoned Ceausescu en masse.[107] Ilie Stoian summarizes the prevailing view when he states that “we are convinced that if the Securitate had not wished it so, no one would have penetrated the CC [building] and Ceausescu would not have fallen on this day.”[108]

Moreover, there has been widespread speculation that the leadership of the former Securitate must already by this time have come to some sort of understanding with the coup plotters who were to lead the National Salvation Front to power.[109] Such speculation is important for if the Securitate as institution abandoned Ceausescu and already had an agreement with the country’s new political leaders, then the “terrorists” who appeared after the evening of 22 December must either have been working on behalf of the National Salvation Front or have been an invention designed to legitimate the Front’s seizure of power.

Opposition sources have provided fodder for both conclusions. According to Liviu Valenas: “In Bucharest, it is certain that the Securitate had crossed over practically in corpore to the side of the plotters already from the night of 21/22 December 1989, probably around midnight.”[110] He speculates that General Vlad had already been engaging in dissident activity over the preceding days: “it appears that he [Securitate Director General Iulian Vlad] is the person who transmitted to Timisoara the orders…’that in Timisoara there will not be calm,’ ‘for the workers to go out into the street,’ and ‘for the Army to be withdrawn to barracks.’”[111] Ilie Stoian attempts to imply that during the evening of 21/22 December 1989, General Vlad was already attempting to distance himself from the other regime commanders. Stoian contrasts the actions of Defense Minister Milea–who remained among the group of party, Army, Securitate, and Militia officials who were coordinating the repression–and those of General Iulian Vlad who “stood alone on the sidewalk across from these [officials], a place from which he did not leave until the morning of 22 December and in which he remained quiet and did not attempt to make contact with anyone.”[112]

This allegation seems doubtful, however. In March 1990, a demonstrator alluded to Vlad’s role at University Square on the night of 21/22 December: “we were several hundred people then, when the sinister person who hid behind the codename ‘M-88′ gave the order for us to be massacred.”[113] In the transcript of communications among USLA and Militia personnel on 21 and 22 December, “88″ is indicated as General Vlad’s code.[114] Furthermore, as our discussion of the events in University Square revealed, Securitate forces were clearly involved–and in fact appear to have been the main component–in the brutal repression which took place on this night.

The sudden death of Defense Minister Vasile Milea just before 9:30 a.m. on 22 December 1989 was a critical moment in the evolution of events. The announcement on national television a little more than an hour later (10:50 a.m.) that “the traitor Milea has committed suicide” only seemed to hasten the fraternization already underway between Army recruits and the protesters heading for the city center. The official explanation of General Milea’s sudden death raised incredulity then and has continued to ever since. The title of an interview with one of Milea’s deputies sums up the details of Milea’s death which make the official “suicide” explanation questionable: “A curiosity: you shoot yourself in the heart, place the gun on the table, and then lie down on the sofa.”[115]

In 1995, Liviu Valenas publicized the claims of a former officer of the Securitate’s foreign intelligence branch (DIE)–now sharply critical of the Iliescu regime and SRI–regarding Milea’s death. According to this Securitate source, the Securitate was already serving the interests of the National Salvation Front by the morning of 22 December. He alleged that Milea was shot by the Securitate “on the orders of Ion Iliescu” and that this “smoothed the way for the success of a coup d’etat of KGB inspiration.”[116]

This allegation is highly suspect. Questioned at his summary trial on 25 December 1989 just prior to his execution, Nicolae Ceausescu maintained that Milea was a traitor because “he did not urge his unit to do their patriotic duty.”[117] Ceausescu had expanded in greater detail at the emergency CPEx meeting immediately following Milea’s death:

General Milea left from my office and two minutes later I was informed that he had shot himself. Taking into account his behavior during this entire period, it is clearly evident that he sabotaged the application of measures and worked in close coordination with foreigners…In the Capital, they did not apply a measure, they did not assign the specified units to the Capital, but used them elsewhere….The traitor Milea left from here and committed suicide. I told him to go issue the order to call military units and he committed suicide….[118]

According to Rady, Milea’s alleged insubordination was not merely in Ceausescu’s imagination:

When daybreak came, the extent of Milea’s disobedience became clear. The Central Committee Building was only lightly guarded and the streets leading up to it were inadequately protected. At the same time, the earliest reports began to come in from local party secretaries and securitate offices that the army was no longer taking any action to put down demonstrations in the provinces. Thus whereas the previous day, the army had shot down six demonstrators in Tirgu Mures, it had now assumed a passive position, simply guarding the party headquarters and leaving the streets to the crowds.[119]

Rady proposes that for this is the reason, Milea was summoned to Ceausescu’s office and instructed “to order the army to recommence active operations immediately and to open fire on such units as proved recalcitrant.”

Army sources suggest that after exiting the first emergency CPEx meeting of the morning (at approximately 8:30 a.m.), Milea gave the order that the Army units on the streets of Bucharest should mass around their equipment, ignore “provocations,” and refrain from opening fire.[120] To some extent, Milea was merely responding to the realities in the field, for already after 7 a.m. huge columns of workers from the IMGB and other major factories were on the march towards the city center. Overwhelmed commanders in the field were constantly inquiring of their superiors as to how they should proceed in light of the rapidly-changing situation. In some cases, they apparently received the order from mid-level commanders to mass around their equipment; in others, they apparently followed their own conscience. According to Army sources, the effect of the soldiers grouping around their equipment was de facto to break up the cordons of regime forces designed to prevent the forward progress of the demonstrators.[121] Milea’s order solidified the unhindered passage of the demonstrators all the way into Palace Square.

It remains unclear whether Milea was assassinated by the Securitate for this insubordination or did indeed commit suicide.[122] For example, one Army officer has admitted that (apparently after his showdown with Ceausescu) a very emotional Milea ordered him to give him his gun and then Milea slammed the door to his office and shot himself.[123] What is clear is that immediately following news of Milea’s death, the CPEx met in emergency session again. The transcript of the emergency CPEx meeting sometime after 9:30 a.m. offers some surprises.[124] While most CPEx members obediently answered Ceausescu’s appeal for them to fight to the bitter end, several members appeared to equivocate in the face of the now massive numbers of protesters. Gogu Radulescu argued: “Based on the information we have, columns of workers have headed towards the center and it is necessary to take measures in order to avoid a bloodbath.” Even Prime Minister Constantin Dascalescu admitted: “I have been and will be by your side until the end, but I believe that it is necessary to consider what will happen if we shoot into honest workers.”

The views of the CPEx members seem also to have been influenced by news that some Army soldiers had been “disarmed” by protesters. Ion Radu stated that “Minister Vlad says that there are still isolated, small groups of disarmed soldiers.” Significantly, in the absence of a representative from the Army at the meeting, it was Securitate Director Vlad (officially not even a CPEx member) who assured those gathered that “the Army will not allow itself to be disarmed.” In the end, it was decided that only if the demonstrators were armed or attacked would regime forces open fire. While the post-Ceausescu media has occasionally recorded Vlad as having responded to Ceausescu’s appeal to “fight to the end” with the phrase “like hell we will,” the stenogram quotes him as replying obediently “we will proceed as you have instructed.”[125]

In the wake of Milea’s death, Nicolae Ceausescu personally appointed General Victor Stanculescu–freshly-arrived from Timisoara and a notorious favorite of Elena’s–as Defense Minister. From a bureaucratic standpoint, the Army Chief of Staff, General Stefan Guse, should have legally succeeded Milea. But Guse was still in transit from Timisoara and in such cases Ceausescu’s word was always the final arbiter. According to Stanculescu, Milea had phoned him the previous night and told him that “problems” had developed and that he should return to Bucharest immediately.[126] In one of the most famous pieces of folklore concerning the December events, upon returning to Bucharest in the early morning hours of 22 December, Stanculescu–according to his own account–was so determined to avoid being further implicated in a repression similar to what he had been involved in in Timisoara that he arranged for a doctor to put his left leg in a cast.[127] Nevertheless, this did not prevent him from being appointed Defense Minister.

Between 9:30 a.m. (when Milea was found dead) and 10:45 a.m. (when Stanculescu arrived at the CC building), the Army was essentially without a commander-in-chief and officers continued to transmit Milea’s last order prior to his death, calling on the troops not to open fire.[128] After Stanculescu arrived at the CC building, at 10:45 a.m. he expanded Milea’s “Rondoul” order to include the return of all Army units to barracks.[129] At the same time, however–according to Air Force Commander, General Gheorghe Rus, immediately after the events–Stanculescu instructed him to dispatch three hundred parachutists, with helicopters and airplanes, ready to descend and engage in battle in Palace Square.[130] While on trial in 1990, CPEx member Manea Manescu confirmed that the initial plan had been to evacuate the entire CPEx from the CC building.[131]

Sauca is probably correct that Stanculescu realized that if he did not quickly find a way to get rid of the Ceausescus, he too might suffer Milea’s fate.[132] The choice for Stanculescu was simple: “either him [Nicolae] or us!” Stanculescu maintains that because the hallways of the CC building were teeming with well-armed guards and “windows could already be heard shattering at the entrance to the CC,” he took the decision to evacuate the Ceausescus by helicopter in order to avoid a bloodbath or the lynching of the first couple.[133] According to Lieutenant Colonel Ion Pomojnicu, one of the few Army officers in the building at the time, the Securitate inside were indeed “armed to the teeth” with machine guns and piles of ammunition and “determined to face anything.”[134]

Although the former Securitate contest the popular and “revolutionary” dimension of the December events, they routinely take credit for the fact that they did not open fire on demonstrators on the morning of 22 December 1989. For example, “a group of former Securitate officers” ask “a final question of all those ‘revolutionaries’ and ‘dissidents’ who attack the personnel of the former Securitate“: why if the officers of the Fifth Directorate located inside the CC building had 200,000 cartridges at their disposal did they not open fire?[135] General Vlad has gone to great lengths to detail the orders he gave to his subordinates on the morning of 22 December, instructing them not to open fire and to allow the peaceful entrance of demonstrators into the CC building and television station.[136]

Vlad’s statements are drawn into question, however, by the fact that they accompany claims that as early as 17 December 1989 he was disobeying Ceausescu’s orders and instructing his men in Timisoara not to open fire and to stay off the streets, and that on 18 December he issued such an order for the whole country.[137] The transcript of communications among USLA and Militia units does reveal that after 9:40 a.m. frequent references were made to a decision from “central headquarters” that regime forces were to open fire only if demonstrators attempted to penetrate regime buildings, in which case only warning shots were to be fired.[138] Yet the timing of this decision suggests that it was a reaction to the action–or rather, lack of action–of the Army which had allowed demonstrators to overwhelm the city center, and that it was in accordance with the decision taken at the second emergency CPEx meeting.

According to Army Lieutenant Colonel Ion Pomojnicu, the Securitate were fully-prepared to repress, but they were caught off-guard by the rapid development of events precipitated by the defection of the Army from the regime:

Generally-speaking, you know the withdrawal of the Army created great surprise. The moment the Army withdrew, the other forces fragmented and those forces belonging to the Interior Ministry fled. If this momentary disorganization of theirs had not intervened between 11 and 12 a.m. when it happened, it is possible that these Interior Ministry forces would have intervened. This moment of panic and disorientation favored the future evolution of events.[139]

Moreover, the evacuation of the Ceausescus from the CC building left them flat-footed:

…[The Securitate] fled as soon as their mission was finished; their mission was to defend this person, Ceausescu. If he had remained, they would have [opened fire]. I believe that for these people the flight of Ceausescu from the CC building eliminated the object they were supposed to defend in the building and would have defended indefinitely had he stayed….Don’t forget that there were similar forces not only inside the CC building. There were also troops barricaded in the headquarters of the Fifth Directorate and in the [National] Library. They did not come down from the top of the building until the helicopter had taken off….I am convinced that neither at the television station would anybody have penetrated inside if it had not been known that Ceausescu had fled. The flight of Ceausescu was vital to the unfolding of the Romanian Revolution.[140]

Further evidence that the Securitate were left in disarray by Ceausescu’s flight comes from Dr. Sergiu Tanasescu, one of the first people to enter the CC building:

…I must tell you those there were taken completely by surprise. We found half-finished coffees, abandoned cigarettes in the ashtrays….They were ripping off their epaulets, they had on shirts of one color and pants of another, trying to confuse us….At Entrance A there were many Securitate….who took advantage of the fact that they were dressed in civilian clothes and attempted to mix into the crowds….five in civilian clothes opened fire without any warning, even if it is true that they shot over the heads of the crowd…[141]

The Ceausescus on the Run

The situation in Palace Square evolved so quickly that in the end only one helicopter was able to land. Air Force Commander General Rus was forced to cancel the order for the parachutists and called the other helicopters back to base. Here was indeed a case where a slight change in timing might have had huge consequences. Had the demonstrators not made it to the roof of the CC building and set about destroying the landing pad–thus making it inoperable–Stanculescu would probably have boarded one of the other helicopters en route. The Army would have been far less likely to threaten to shoot down any of the helicopters knowing that the acting Defense Minister was aboard one of them.[142] The helicopter carrying the Ceausescus might then have made it to the heavily-fortified Boteni air force base. Had the commanders there obeyed the orders issued in person by the Supreme Commander (Ceausescu) “the situation would have become enormously complex.”[143]

But as things turned out, the protesters reached the roof of the CC building just as the Ceausescus were boarding the first helicopter–indeed, Ceausescu’s bodyguards from the Fifth Directorate had to hold back the demonstrators at gunpoint. Moreover, there were a host of eyewitnesses who distinctly heard Elena shout back to Stanculescu: “Victoras [a diminutive], take care of the children!” According to Brucan, Stanculescu was highly-aware of this fact, and realizing that Ceausescu was clearly finished, “with his characteristic elegance [he] made a sharp U-turn: ‘La stinga imprejur [About-Face]!’.”[144] Brucan suggests that he had complete confidence that from this moment, Stanculescu broke definitively with the Ceausescus and allied with the revolution.[145] Sauca states things more colorfully: “It is clear that from the moment when the helicopter lifted off from the roof of the CC, Victor Stanculescu no longer gave a damn for the lives of the Ceausescus and their clan.”[146]

Initially, it was assumed that the Ceausescus were headed for “an Arab country, presumably Libya, where they could count on their dollar deposit at Swiss banks.”[147] But, as Silviu Brucan writes: “our assumptions were wrong. No, Ceausescu was not a man to accept defeat so readily.”[148] After a short stopover at their Snagov villa–where Nicolae phoned frantically to find a safe haven within the country and where Elena packed four more bags of jewels, bathrobes, and towels to put aboard the already over-laden helicopter–they took off again headed for Tirgoviste (from which Nicolae had received the most encouraging reports). When the pilot of the helicopter, Lieutenant Colonel Vasile Malutan, informed Nicolae and Elena that the helicopter had been spotted on radar and could be shot down at any moment, the Ceausescus decided it was better to land.[149] Ceausescu’s Fifth Directorate bodyguards then flagged down a passing car at gunpoint and the first couple attempted to “hitch” their way to Tirgoviste. Their first lucky driver, doctor Nicolae Deca, has maintained that the Ceausescus “never thought for a moment of fleeing the country.”[150]

After nightfall, the Ceausescus ended up at the Inspectorate of the Militia and Securitate in Tirgoviste. According to Army Major Ion Tecu, in the preceding hours Militia men had held the couple in a nearby forest, apparently trying to decide what to do with them.[151] When they turned up unexpectedly at the Inspectorate, the head of the local Securitate, Colonel Gheorghe Dinu, agreed to turn the couple over to the Army detachment which had arrived to take control of the building. Brucan describes Dinu’s actions in the following quotation:

As was typical of the situation that fateful afternoon, the local Securitate commander could not make up his mind how to proceed. In the meantime, radio and television were signaling to the whole nation that the balance was tilting in favor of the revolution. The security officers started leaving the building, and very soon everybody was gone.[152]

Shortly after 6 p.m., the couple was transported to the Army garrison. Major Tecu states: “From 22 December at 6:20 p.m. until 25 December at 2:45 p.m., when the execution took place, [the Ceausescus] did not leave the perimeter of the barracks.”[153] Meanwhile, speaking from the balcony of the CC building in Bucharest, Ion Iliescu announced to a huge crowd that “the armed forces have been ordered to arrest Ceausescu. We have news that he has been captured near Tirgoviste and when this news is confirmed we will make it public…he will be arrested, and submitted to public justice!”[154] Not long after, the sporadic gunfire which had broken out after nightfall would become more sustained and erupt not only in Bucharest, but throughout the country. Phase two of the Revolution–the “terrorist” phase–had begun.

Conclusion

In two of the Eastern European countries with the most hardline regimes in the fall of 1989–East Germany and Czechoslovakia–the outbreak of unprecedented anti-regime demonstrations instigated and enabled officials within the party hierarchy to remove the hardline party leader (Erich Honnecker and Milos Jakes respectively). Moreover, after poorly-planned attempts by the security services to crush these demonstrations backfired and in fact catalyzed anti-regime sentiment, these institutions largely withdrew to the sidelines. The withdrawal of the state institutions of law and order from the aggressive defense of the party leadership and the communist regime allowed first for the removal of the hardline leadership and then for the collapse of the communist regime.

Anti-regime protest in Romania highlighted the basic differences in the institutional character of the Romanian regime even when compared to two such hardline regimes. Anti-regime protest in Romania could not precipitate Ceausescu’s removal from the position of general secretary by other party officials because the Romanian communist party had long since lost its corporate character. Instead, as we have seen, CPEx members obediently supported Ceausescu’s decision to suppress the Timisoara demonstrations. Moreover, the state security apparatus and the military participated in the aggressive and bloody defense of the regime in Timisoara. Significantly, even when given the perfect opportunity provided by Ceausescu’s two-day absence during his trip to Iran, senior party officials did not act to remove him as general secretary and neither the Securitate nor the Army launched a coup d’etat to end his rule.

The Romanian case supplies confirmation for the arguments of Theda Skocpol and Charles Tilly that it is the action or inaction of the state which plays a critical, catalytic, and often unintended role in making revolution possible.[155] The heavy-handed, absurd speeches of party activists dispatched to the Timisoara factories, the tactical withdrawal of Army troops to barracks in Timisoara, Ceausescu’s rambling televised tirade on the evening of 20 December, and his tremendously misguided idea of convoking a pro-regime rally on 21 December and then assuring live transmission of this event to the entire nation, all emboldened the population and made fundamental contributions to the eventual collapse of the regime.

Finally, contrary to most accounts, the Ceausescu regime appears to have fallen on 22 December 1989 not as the result of some conspiracy or Securitate magnanimity, but as the result of a sudden expansion of protest and the reasonably spontaneous decisions of mid-level field commanders who took the initiative when confronted with events which were fast out-pacing them. This forced the Army high command to first allow the protesters to pass unhindered to the city center and then for the Army to retreat to barracks. The Army’s slippery-slope towards defection put the Securitate in an unenviable and somewhat unanticipated (if not wholly unprepared for) position. The evidence seems to suggest that the Securitate was simply overtaken by events, by the protesters and by the Army’s behavior. The Romanian events thus confirm the importance accorded by D.E.H. Russell to the centrality of the Army’s defection in making revolution possible.[156]

Endnotes

[81].. Raportul Comisiei Senatoriale, “Cine a tras in noi, in 16-22?”

[82].. There were substantial numbers of dead and wounded in many other cities between the afternoon of 21 December and the morning of 22 December: especially in Cluj, Sibiu, Tirgu-Mures, and Cugir. For example, most of the 26 people killed and 105 injured in Cluj during the events were shot during this period.

[83].. It also followed on the heels of series by the editors of Tineretul Liber (Horia Alexandrescu) and Libertatea (Octavian Andronic) which had exonerated the USLA of wrongdoing in December.

[84].. Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 15 March 1990, 1, 3.

[85].. Idem, 16 March 1990, 3.

[86].. Idem, 17 March 1990, 1.

[87].. Ibid., 2.

[88].. Idem, 24 March 1990, 1. Bacanu’s interviewees responded by describing the “flower” episode yet again.

[89].. Idem, 24 April 1990, 1, 3. For an equally dubious revision of the USLA’s role in the December events see Horia Alexandrescu, “Adevarul despre USLA [The truth about the USLA],” Tineretul Liber, 4-15 March 1990. In episode three (7 March 1990, “Flori pentru ‘uslasi’ [Flowers for the USLA troops”) demonstrators shout at the USLA troops “and you also are dying of hunger!” and place flowers in the epaulets and helmets of the USLA troops. The USLA unit merely attempted to prevent “elements who had escaped the control of the revolutionaries” from approaching the American embassy and had allowed demonstrators to paint anti-Ceausescu slogans on nearby walls. According to Alexandrescu, the USLA had been withdrawn in their entirety from the zone at 9:30 p.m., thus before gunfire was opened.

<!–[if !supportFootnotes]–>[90].. Emilian David, “Dreptate si adevar pentru ziua intii [Justice and truth on the first day],” Libertatea, 12 January 1990, 1, 2. At least eight people were killed at Roman Square. As if to almost confirm Emilian David’s allegations, three days later, the USLA commander during the events, Colonel Gheorghe Ardeleanu, responded in Libertatea with a public denial of David’s description. See Colonel Gheorghe Ardeleanu, “Precizari,” Libertatea, 15 January 1990, 3.

[91].. Paul Vinicius, “Remember 21-23 decembrie ‘89: Revolutia minut cu minut,” Flacara, no. 51 (19 December 1990), 7.

[92].. See Bunea, Praf in Ochi, 87.

[93].. Ibid., 88.

[94].. Ibid. The witness himself was injured as a result of this gunfire and later transported to the hospital.

[95].. See “Dintre sute de catarge,” Libertatea, 27/29/30/31 January 1990.

[96].. “Dintre sute de catarge,” 31 January 1990, 2.

[97].. “Dintre sute de catarge,” 29 January 1990, 2.

[98].. Petre Mihai Bacanu, “Au evacuat ‘materialele.’ Stropite cu sange [The got rid of “the materials” Covered with blood],” Romania Libera, 28 December 1993, 10. The reference to these civilian gunmen dressed in “sheepskin coats” (cojoace) brings back into discussion one of the articles from Horia Alexandrescu’s March 1990 series (”Adevarul despre USLA” [The truth about the USLA]) in Tineretul Liber exonerating the USLA of any wrongdoing for their actions in December. The title of the 6 March 1990 article–”‘Ace’ pentru ‘cojoacele’ teroristilor,” [‘Pins’ for the ‘sheepskin coats’ of the terrorists]–appears to bear no connection whatsoever to the article, which has no mention of “sheepskin coats” and does not even refer to the role of the USLA in University Square (events discussed in a later episode). Yet this clue and a number of others–including Alexandrescu’s introduction of this article as a “calmant,” an apparent reference to the treatment given to the drugged USLA after the events–suggest that in spite of the fact that the text of the article clears the USLA, Alexandrescu is fully conscious of the USLA’s guilt.

[99].. “Seful represiunii: maiorul Amariucai” in Bacanu, “Au evacuat ‘materialele’.”

[100].. Colonel Gh. Vaduva et. al., “Nici o pata sa nu planeze pe onoarea Armatei! [Not a stain can be placed on the Army’s honor]” Armata Poporului, no. 3 (17 January 1990), 1-2.

[101].. Ibid.

[102].. Ibid.

[103].. Captain Mihai Margineanu, “Un ‘inger’ cu aripile murdare [An ‘angel’ with dirty wings],” Armata Poporului, no. 15 (11 April 1990), 5. The witness, Lieutenant Colonel Teodor Amariucai, appears to bear his own share of the guilt for the bloodshed on the night of 21/22 December.

[104].. Stefanescu, Istoria Serviciilor Secrete, 288. The former Securitate once again appear to transfer their actions onto others in their discussion of the events in University Square. According to “a group of former Securitate officers,” the “tourists” took advantage “of the sound of shots fired in the air and resorted as in Timisoara to shooting the demonstrators in the back to produce victims to ‘mobilize’ Bucharest’s citizens.” See A Group of Former Securitate Officers, “Asa va place revolutia!”

[105].. Vasile Neagoe, “Noaptea cea mai lunga [The longest night],” Expres, no. 14-15 (May 1990), 15.

[106].. Alexandru Sauca, K.G.B.-ul si Revolutia Romana (Bucharest: Editura Miracol, 1994), 80.

[107].. See, for example, Vladimir Tismaneanu, “The Quasi-Revolution and Its Discontents: Emerging Political Pluralism in Post-Ceausescu Romania,” East European Politics and Societies 7, no. 2 (Spring 1993): 328 (fn. 31 especially). According to Tismaneanu: “So far, however, the only certain elements are that the Securitate and the army switched allegiances and abandoned Ceausescu during the early hours of December 22, 1989…”

[108].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 28.

[109].. See, for example, Tismaneanu, “The Quasi-Revolution”: 328 (fn. 31): “…generals Stanculescu, Guse, and Vlad acted like traditional praetorian guard chieftains in that they abandoned the losing tyrant and played a crucial role in the selection of his successor (the palace coup).”

[110].. Liviu Valenas, “Lovitura de palat din Romania,” Baricada, no. 26 (10 July 1990), 3.

[111].. Ibid.

[112].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 24. Indeed, according to Stoian, Defense Minister Milea was the supreme commander of the repressive forces on this night. In December 1993, on the fourth anniversary of these events, the opposition daily edited by Horia Alexandrescu, Cronica Romana, reiterated the claim that Vlad distanced himself from the team supervising the repression (Cronica Romana, 21 December 1993, 3.).

[113].. Vasile Neagoe, “Noaptea cea mai lunga,” Expres, no. 8 (23-29 March 1990), 6.

[114].. See “Dintre sute de catarge,” Libertatea, 1 February 1990; 9 February 1990; 12 February 1990.

[115].. Captain Alexandru Barbu, interview by Horia Alexandrescu, “O curiozitate: te impusti in inima, asezi pistolul pe masa, apoi te intinzi pe canapea!” Tineretul Liber, 2 June 1990, 1-2.

[116].. Liviu Valenas, “Dosarele secrete ale neocomunismului din Romania [The secret files of Romanian neo-communism],” Romanul Liber XI, no. 8-9 (August-September 1995), 32. This appears to have originally been published in the opposition daily Evenimentul Zilei.

[117].. See FBIS-EEU-89-248, 28 December 1989, 63.

[118].. Bunea, Praf in Ochi, 53, 56.

[119].. Rady, Romania in Turmoil, 103. Indeed, information elsewhere suggests that before 10 a.m. demonstrators had taken control of local government in Alba Iulia, Arad, and other important towns in Transylvania.

[120].. See the comments of Lieutenant Colonel Rafaelescu Alexandru in Ion D. Goia, “Chiar daca fugea, Ceausescu nu scapa! [Even if he was fleeing, Ceausescu was not escaping!],” Flacara, no. 5 (6-12 February 1991), 8-9.

[121].. Lieutenant Colonel Ion Cotirlea and Lieutenant Colonel Rafaelescu Alexandru in ibid.

[122].. Even Brucan is unsure. See Brucan, The Wasted Generation, 2.

[123].. See the comments of Army Major Engineer Tufan as recounted by Lieutenant Colonel Alexandru Andrei in Goia, “Chiar daca fugea,” 9.

[124].. See Bunea, Praf in Ochi, 53-56.

[125].. Ibid.

[126].. Stanculescu, interview by Ioan Buduca, 9.

[127].. Ibid. Hence, his satirical nickname in the Romanian media: “Ghipsulescu,” from the Romanian word “ghips” which means “cast.”

[128].. See the comments of Lieutenant Colonel Alexandru Andrei in Goia, “Chiar daca fugea,” 9.

[129].. Ibid. See also Stanculescu, interview by Ioan Buduca, 9. According to the First Senatorial Commission report on the events, at 10:45 a.m. he instructed all units in Bucharest and on the road to Bucharest to return to barracks, and at 12:15 a.m. the order was transmitted for all units throughout the country to return to barracks (see “Cine a tras in noi, in 16-22?” Romania Libera, 27 May 1992, 5).

[130].. Brucan, The Wasted Generation, 2-3. Interestingly, Brucan comments: “[Rus’] statement was recorded in early January 1990 when his memory of events was still fresh and before political conditions began to engender the inhibitions that later would prevent generals from making such forthright statements….”

[131].. Ibid., 3.

[132].. Sauca, KGB-ul si Revolutia, 80-82.

[133].. Stanculescu, interview by Ioan Buduca, 9.

[134].. See Goia, “Chiar daca fugea,” 9.

[135].. A Group of Former Securitate Officers, “Asa va place revolutia?”

[136].. Iulian Vlad, “Ce mai aveti de spus?,” Adevarul, 19 January 1991, 5a.

[137].. Ibid.

[138].. “Dintre sute de catarge,” Libertatea, 3-14 February 1990.

[139].. Ion D. Goia, “Chiar daca fugea,” 9.

[140].. Ibid.

[141].. Dr. Sergiu Tanasescu, interview by Ion K. Ion, “Dinca si Postelnicu au fost prinsi de pantera roz! [Dinca and Postelnicu were caught red-handed!],” Cuvintul, no. 7 (14 March 1990), 15.

[142].. Sauca suggests this idea in Sauca, KGB-ul si Revolutia, 82.

[143].. Ibid.

[144].. Silviu Brucan, Generatia Irosita (Bucharest: Editura Univers & Calistrat Hogas, 1992), 16. This discussion does not appear in the English version of his memoirs, The Wasted Generation.

[145].. Ibid., 16, 220-221.

[146].. Sauca, KGB-ul si Revolutia, 82.

[147].. Silviu Brucan, The Wasted Generation, 2.

[148].. Ibid.

[149].. Ibid., 4.

[150].. Nicolae Deca, interview by Petre Mihai Bacanu, “Ceausescu nu s-a gindit sa fuga din tara,” Romania Libera, 23 December 1993, 15.

[151].. See Tecu’s comments in Ion D. Goia and Petre Barbu, “Ceausestii la Tirgoviste,” Flacara, no. 51 (19 December 1990), 9-10.

[152].. Brucan, The Wasted Generation, 5. Tecu confirms that between 2 and 5 p.m., the Securitate and Militia personnel began evacuating the Inspectorate building in Goia and Barbu, “Ceausestii la Tirgoviste,” 10.

[153].. Goia and Barbu, “Ceausestii la Tirgoviste,” 10.

[154].. Revolutia Romana in Direct (Bucharest, 1990), 85.

[155].. Theda Skocpol, States and Social Revolutions: A Comparative Analysis of France, Russia, and China (New York: Cambridge University Press, 1979); Charles Tilly, From Mobilization to Revolution (New York: Random House, 1978).

[156].. D.E.H. Russell, Rebellion, Revolution, and Armed Force (New York: Academic, 1974).

In legatura cu “Dintre sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990 – 15 februarie 1990, citeva extrase au fost publicate de catre Romulus Cristea in Romania Libera pe data de 28 martie 2006, deci o confirmare in plus.

[77].. Published in Libertatea between 27 January and 15 February 1990 under the heading “Dintre sute de…catarge! Revolutia ascultata prin statie [From…hundreds of “masts” (radio identification for USLA officers conducting surveillance) Scanning the Revolution].” Such recordings could have come from only one source: the former Securitate. Interestingly, with the exception of one episode (3 February 1990), all of these communications come from the afternoon of 21 December or morning of 22 December. There are no communications for the USLA from 3:30 p.m. 21 December until 8 a.m. 22 December–the period during which regime forces opened fire on the demonstrators.

http://www.romanialibera.ro/a71726/huliganii-astia-trebuie-anihilati.html

Arhiva: Dovada crimelor din decembrie ‘89
“Huliganii astia trebuie anihilati”
Dezvaluiri – “Huliganii astia trebuie anihilati”
Romulus Cristea
Marti, 28 Martie 2006
Toate convorbirile din perioada 21-22 decembrie 1989 purtate de sefii Securitatii, Militiei, Armatei si conducerii de partid prin intermediul statiilor de transmisiuni radio au fost inregistrate pe banda audio si transcrise pe foile de interceptare-goniometrare. Ziarul “Romania libera” a intrat in posesia acestor documente, fragmentele cele mai relevante urmand sa fie publicate incepand cu acest numar. De asemenea, suntem si in posesia unor liste de coduri folosite in cadrul acestor transmisiuni radio.

Interceptarile si transcrierile
pe foile de goniometrare au fost efectuate de radiotelegrafisti si alti angajati de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Strada Oltenitei nr. 103, Bucuresti. Inregistrarile au fost facute din propria initiativa a unor salariati, care si-au asumat riscurile de rigoare, in acea perioada fiind interzisa ascultarea frecventelor alocate organelor de Militie si Securitate.
Comunicarea pe unde radio se realiza utilizand anumite coduri si indicative. Toate inregistrarile contin dovezi clare privind ordinele date de cei care conduceau Militia, Securitatea, Ministerul Apararii si PCR prin care se solicita reprimarea manifestatiei anticomuniste si anticeausiste. Inca din primele momente ale revoltei, cei care conduceau tara, serviciile de informatii si fortele de ordine au dat ordine de reprimare a manifestantilor. Cu toate ca periodic erau raportate catre sefi numeroase victime, morti, raniti, arestati ilegal, s-a considerat ca trebuie continuata represiunea pentru asigurarea ordinii, in spiritul cuvantarii lui Ceausescu, care ceruse “o riposta hotarata” impotriva celor care contestau “maretele realizari pentru faurirea societatii socialiste multilateral dezvoltate”.

Militienii imbracati in civil faceau agitatie

In ziua de 21 decembrie 1989, incepand cu ora 11, in piata din fata CC-PCR (actuala cladire a Ministerului Administratiei si Internelor din Piata Revolutiei) se desfasura un miting organizat de Comitetul Municipal de Partid, cu participarea cuplului Elena si Nicolae Ceausescu. Totul a luat o intorsatura neasteptata. Manifestatia de condamnare a “huliganilor” de la Timisoara s-a transformat intr-o revolta impotriva lui Ceausescu si a regimului comunist.
Va prezentam in cele ce urmeaza fragmente din interceptarile realizate in acea zi, incepand cu ora 11.
Intre orele 11-11.50 – Inspectoratul Militiei Bucuresti.
– Tovarasul Brinzei, va rog luati dvs. masuri, ca sa fie asa, organizatorice, si tot efectivul care nu este bagat in misiune si se gaseste in Universitate sa fie imbracati civil si in frunte cu dvs. Va deplasati urgent in separatiune 1 (dispozitiv – n.n.), dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem cati sunt nominal. Tabel nominal cu dansii.
– 2056 (Am inteles! – n.n.)
– Indiferent de la ce formatiune este, circa, cercetari, penale, judiciar etc.
– Multi sunt imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
– Pai, care au sa se schimbe in civil, care nu, intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la separatiune 1 si raman acolo pana primiti ordin de la mine.
– 2056.
Ora 11.55 – Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti
– Bucur 9 sunt Bucur 1 (secretar al Comitetului Municipal de Partid – n.n.). Am primit ordin sa incepeti agitatia in piata.

“O forta mai dura un pic” impotriva demonstrantilor

Trebuie sa mentionam ca militienii imbracati in civil si care trebuiau “sa faca agitatie” erau trimisi pentru tinerea sub supraveghere a masei de oameni din fata CC-PCR, contribuind in acelasi timp la bunul mers al evenimentelor, prin aplauze sustinute si lozinci in favoarea lui Ceausescu. La mitingul lui Ceausescu erau adunati 105 mii de muncitori de la principalele uzine bucurestene. Insa in fata Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei a aparut, chiar in timp ce vorbea Ceausescu, un grup de protestatari care scandau lozinci anticeausiste. In zona CC-ului s-a auzit apoi un vuiet peste care s-au suprapus alte zgomote, ca de explozii, venite dinspre Ateneu si – se pare – Biserica Kretzulescu. S-a produs panica, lumea a devenit agitata.
La acel moment, au fost interceptate urmatoarele convorbiri:
Ora 12.10
– 146, 475. Introdu civilii Oprea, fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie, ca va ia dracu’. (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu PCR”).
– Mai, nu mai strigati in statie.
Ora 12.30 – USLA
– Tridentul, si pe Calea Victoriei, la Gioconda (un magazin de confectii – n.n.), iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
– Tridentul, Catargul, sunt Catargul 5, la “Muzica”, aici in fata a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre posta. Scandeaza lozinci, dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
– Sunt Catargul 5. Au fost imprastiati pe Victoriei, spre Casa Centrala a Armatei.
De la Inspectoratul Militiei Bucuresti intervine cineva care comunica:
– Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temporizezi, ca nu sunt multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
– Toate fortele sa intervina sa-i imprastie!
Interesant este ca in zona Hotelului Bucuresti, chiar inainte de spargerea mitingului de la CC-PCR, persoane imbracate in costume de culoare kaki, cu cizme si fara insemne militare, au coborat dintr-un autocar si au luat la bataie, cu batele din dotare, persoanele aflate in zona, dupa care au aruncat cateva petarde si grenade lacrimogene. S-au facut primele retineri. Se banuieste ca exploziile auzite dinspre Ateneu si Biserica Kretzulescu ar fi fost ecoul acestor actiuni de la Hotelul Bucuresti.

USLA, deranjata de “huligani”

Orele 12.30-14; USLA:
– In zona Catargului 2 este liniste.
– La fel in zona Catargului 1 (dispozitiv USLA – n.n.)
– Sunt Catargul 3. Au mai ramas la “Gioconda” in fata. Vad ca s-au potolit.
Intervine un ofiter de la Inspectoratul Securitatii Municipiului Bucuresti:
– Mai, transmite la mine. Doua unitati de la Popa sa mearga la Calea Victoriei si doua sa vina la Onesti (actuala str. Dem I. Dobrescu). Imediat!
– Am trimis forte.
– Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
– 2056.
In acelasi interval de timp (12-14), discutie intre “Tridentul” si “Catargul” de la USLA:
– Da, receptionez, sunt Catargul. Tridentul, confirma, te rog.
– Te retragi? Sunt forte de ordine care trebuie sa actioneze.
– Te retragi si supraveghezi.
– Supraveghezi si ma tineti la curent.
– Huliganii astia trebuie anihilati in primul rand. Nu sunt hotarati astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sunt sovaitori.
– La Catargul 3, in fata Hotelului Bucuresti se scandeaza.
– Da, s-au luat masuri.
Zona Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei, a fost locul unde a existat un prim grup de demonstranti care au inceput sa strige impotriva regimului ceausisto-comunist chiar cand se desfasura mitingul din fata CC-PCR.
Aici au fost primele persoane retinute si batute de fortele de ordine. Conform cercetarilor efectuate de procurorii militari, in zona respectiva a activat si un grup de persoane venite de la Timisoara. La un moment dat acestia, sustinuti de cativa bucuresteni, au reusit sa treaca prin barajul format de fortele de ordine si sa se indrepte apoi spre Piata Palatului. Incidentul a fost consemnat si in Raportul Comisiei Parlamentare de ancheta privind evenimentele din decembrie 1989.

Le-am gasit…

“Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990, p.2″

INCEPIND DIN 21 DECEMBRIE 1989, ORA 11.00

Intre 11,00-12,00 I.M.B.
–Tovarasul BRINZEI, va rog luati dv. acolo masuri, ca sa zic asa, organizatorice si tot efectivul care nu este bagat in misiune se se gaseste in unitate sa fie imediat imbracat “civil” si in frunte cu dv. va deplasati ugrent la Separatiune 1, dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem citi sint, normal. Tabel nominal cu dinsii.
–Am inteles !
–Indiferent de la formatiune este, circa cercetari penale, judiciar s.a.m.d.
–Multi sint imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
–Pai, care au sa se schimbe in civil, care au intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la Separatiune 1 si sa ramineti acolo pina primiti ordin de la mine.
–Am inteles !
11,55 C.P.M.B.–Bucur 9 sint Bucur 1 am primit telefon sa incepeti agitatia in piata (! –N.R.)
12,10–146475 Intr. civil.–Oprea fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie ca va ia dracu!
(Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu P.C.R.”).
–Mai, nu mai strigati in statie!
12,30 U.S.L.A.
–Ati receptionat Catargul, Tridentul?
–Tridentul, se pe Calea Victoriei, la Giocanda, iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
–Tridentul, Catargul, sint Catargul 5, la Muzica, aici in fata, a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre Posta scandeaza lozinci dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
–Sint Catargul 5. Au fost indepartati pe Victoriei, spre C.C.A. incolo.
–Catargul, Catargul 2. Sus, aproape de Comitetul Central, se afla un cetatean. E de-al nostru sau nu este? Sus pe bloc,pe blocul de vizavi. Pe Boteanu, se afla sus de tot un cetatean.
–Tridentul si Catargul, sint Catargul 5. Continua sa fie la intersectia 13 Decembrie cu Victoriei, la Continental acolo, un grup mare care scandeaza.
–Catargul, sint Catargul 2. Deasupra magazinul Muzica, vizavi de C.I.D., se pare ca este o persoana acolo.
–Da este. E de-al nostru.
I.M.B.–Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temperezi, ca nu sint multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
–Toate fortele sa intervina sa-i imprastie.
12,00-14 U.S.L.A.–
In zona Catargul 2 este liniste.
–La fel in zona Catargului 1.
–Tridentul, sint Catargul 5. S-au indepartat pe Victoriei. Nu mai sint in aproprierea mea.
–Sint Catargul 3. Au ramas la Gioconda in fata. Vad ca s-au potolit.
I.S.M.B.–Mai, transmite la mine. Doua unitati de-ale lui Popa sa mearga la Calea Victoriei la…si doua sa vina la Onesti imediat.
–Am inteles!
U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul. Ai receptionat mesajul de la Catargul 3?
–Da, a fost receptionat.
–Catargul, sint Catargul 4. Va rog, repetati.
-D-ta ai probleme deosebite?
–Nu, deocamdata.
–Nici sa nu ai.
12,00-14 U.S.L.A.–Manifestantii de la Gioconda incearca sa sparga zidul de la militie.
–Sint Catargul 1.
–Situatia.
–Liniste aici la Catargul 1. Defluire in ordine.
–Sint Catargul 5.
–Situatia.
–Liniste.
–Da, bine, multumesc.
–La intersectia 13 Dec., Calea Victoriei este blocata de ai nostri. Nu mai e nici o problema acolo.
–Catargul 3, Tridentul.
–La Catargul 3 situatia este inca incordata. Se scandeaza si militienii nu pot sa-i imprastie.
–La Catargul 2, liniste. Defluire in liniste.
–Catargul, sint Catargul 4.
–Comunica.
–Publicul se retrage in liniste.
I.S.M.B.–Sala Dalles, (lociitor sef securitate municipului Bucuresti). In fata la Sala Dalles sa vina aici forte.
–Da, s-au trimis, draga, s-au trimis.
–Sa-i scoata de aici pe astia care instiga.
12,00-14 I.S.M.B.–Am trimis, am trimis forte.
(Continuare in numarul viitor)

romanianrevolutionofdecember1989 said

January 3, 2009 at 5:03 pm e

“Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 29 ianuarie 1990, p.2

–Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
–Am inteles !
12-14 U.S.L.A.–Ma receptionezi, sint Catargul. Tridentul confirma, te rog.
–Te retragi si supraveghezi.
–Supraveghezi si ma tineti la curent.
—Huliganii astia trebuie anihilati in primul rind. Nu sint hotariti astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sint sovaitori.
–Tridentul, sint Catargul 5.
–Situatia.
–Liniste.
–La Catargul 3, in fata hotelului Bucuresti, se scandeaza.
–Da, s-au luat masuri.
–Catargul ? Tridentul. (nu raspunde).
–Catargul 1.
–La Catargul 1, liniste.
12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 3. Tridentul. Situatia.
–Aceeasi. Se scandeaza si se string foarte multi.
–Circa 200. Daca impresureaza anexa si ii scoate din zona ii termina repede.
–Nu sint fortele de ordine acolo, d-le?
–Sint doar in fata, un aliniament si in spate nimic.
–Las’ ca vin acolo…
12,30-14 I.S.M.B.–(sefi servicii, birouri, securitatea municipului Bucuresti), (loctiitor seful Securitatii). Arunca cu niste portret. Probabil Doina Cornea. Invoca personalitati!
–Da, da…
–Sint vreo 5, care sint mai ai dracu’ si tipa.
–Fara incidente, pentru ca ii provocam mai mult.
–Am inteles. Imi pare rau ca de la hotel intercontinental ii filmeaza si de la noi nu vine nimeni sa-i filmeze.
–Sa-i identificam pe huliganii astia.
12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 1, liniste, Atheneu.
–Catargul 2, liniste.
–La 3 s-a format o hora si cinta Hora Unirii.
I.M.B.–Aici la Steaua este retinut unul care, sustin tovarasii, ca a incitat sa dea foc.
–Catargul, au venit fortele speciale de interventie.
–Striga acum ca armata e cu ei.
–Hai ma, lasa-i in pace nu mai…
–Ar trebui sa vina mai repede sa-i ia odata de aici.
–Vine, stai linistit acolo.
U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul.
–Comunica, Catargul.
–Parte din demonstranti au luat-o in stinga, spre Luterana, marea majoritate, ceilalti au luat-o spre Cosmonautilor. In fata hotelului Bucuresti nu sint probleme deosebite. S-au imprastiat. In schimb, in spate, in dreptul Giocondei au inceput sa se adune pina la nivelului C.S.P.-ului.
–Cam citi sint?
–Aproximativ 100. Cei mai multi sint pasnici.
–Catargul, sint Catargul 4.
–Comunica.
–Se pare ca spre Cismigiu se aud scandari. Populatie multa.
–Deci Tridentul, ait receptionat ca la Cismigiu se pare ca s-a format din nou o grupare.
–La Catargul 2 e liniste.
–Catargul 4, raportez ca nu se mai aude nimic dinspre Cismigiu acum.
–La Catargul 3 e liniste.
–La Catargul 1 nimic deosebit, 2 nimic deosebit, la 3 se formeaza un dispozitiv cu virf inainte, care se lanseaza catre Luterana si se formeaza acum al doilea dispozitiv, probabil ca in spate. Nu am posibilitati de vedere.
I.S.M.B.–Pentru /2 sa vina la baza sau ce face?
–Da, sa vina urgent.
–Da, da, vine imediat.
–Putem trece cu escorta a doua si cu intiia?
–Nu se poate. Sint deplasati tocmai la Comonauti, restaurantul Gradinita.
–Pai, si-i indepartam.
–(Da, sau am inteles).
–Sint forte acuma?
–Da, sint.
–Sa-i indeparteze spre Romana incolo, dar cu grija sa n-o ia pe Dorobanti.
–Am inteles !
–Tridentul, sint Catargul.
–Comunicati.
–La intersectia Luterana cu Stirbei Voda (intreruperi repetati).
–Vad explozii la Union. Sint Catargul 2.
–Tridentul, sint Catargul 5. S-au auzit 4-5 explozii puternice!
–De la Union, de acolo s-au auzit. Le-am vazut si noi explozile, de aici la Catargul 2, de la Athenee Palace.
–Catargul 5, ai sa-mi comunici ceva?
–Catargul sint Catargul 5. Undeva spre Continental, nu am vizibilitate, se mai aude strigind asa, ca un ecou (…)
(Continuare in numarul viitor)

Posted in Uncategorized | Tagged: , , | Leave a Comment »

Gloante Atipice (dum-dum si vidia), Piata Universitatii/Inter, 21-22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

Bucuresti: noaptea 21/22 decembrie 1989

GLOANTE EXPLOZIVE (DUM-DUM)


POPTEAN Petre, născut în 27.12.1965, la Margău lângă Huedin, domiciliat în Bucureşti str. Carpaţi 54, a lucrat ca şofer la ITB. In 21 Decembrie s-a dus în oraş să-şi protejeze sora care ieşea de la serviciu. Amândoi au plecat pe Calea Victoriei şi au ajuns la Dalles, unde cu groază au asistat la strivirea Mioarei Mirea de către tancheta ce intrase în mulţime făcând să sară în sus capete, mâini şi picioare într-un vacarm asurzitor. Prin sângele ce băltea pe jos, Petre i-a strigat sorei că se duce să ridice răniţii. Pe când era aplecat, a fost lovit în abdomen şi şoldul stâng de cartuşe dumdum care i-au provocat răni mari. Sora lui, Monica, a reuşit să oprească o salvare cu număr de Târgovişte, dar până la Spitalul 9 nu a mai rezistat. Aproape de ora 18 s-a stins Petre.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_7.htm

Spitalul Coltea (Cristian Calugar, “Cine a tras gloante explozive?” Flacara, 13 februarie 1991, p.9)

1. Nicolae Lucian, adus pe data de 21 decembrie 1989. Diagnostic: fractura cominutiva femur sting in treimea inferioara, cu leziune de artera si vena femurala si pierdere de substanta prin plaga impuscata.

2. Necunoscut, adus pe 22 decembrie, ora 1, decedat la ora 1.30. Diagnostic: hemoragie peritoneala cataclismica cu plage de vena porta, case splinice, zdrobire de pancreas prin plaga impuscata hipocondru sting. Plaga zdrobita de colon travers.

image-45

Bucuresti: noaptea 21/22 decembrie 1989

GLOANTE VIDIA (CRESTATE; calibru 5,45-5,65)

Ultima data a fost vazuta in viata la 21 decembrie, in jurul orei 23:00, in zona Intercontinental. Tot la Inter a murit si tanarul Lucretiu Mihai Gatlan, de 19 ani, impuscat probabil de la o distanta cuprinsa intre 20 si 100 de metri. Cristian Florea a fost impuscat in cap la 21 decembrie, in jurul orei 24:00, in zona restaurantului Dunarea. A fost lovit din spate, probabil de la o distanta de 10-30 de metri, cu un glont perforant, cu varful rotunjit.

http://www.jurnalul.ro/stire-special/21-decembrie-48-de-morti-nici-un-vinovat-56485.html.

image-19

http://morar.catavencu.ro/2008/12/21/cine-a-tras-in-noi-pina-n-22/.

  1. lucid Says:
    December 21st, 2008 at 10:33 pm Eu am fost martor ocular in centrul Bucurestiului de la ora 12 la ora 18. Dimineatza, la 7.30 – se luminase, era o zi calda cu soare – am vazut in piatza Unirii coloanele de manifestantzi si m-am mirat ca era cam devreme. Am ajuns la Romana si de acolo la hotel Dorobantzi de unde trebuia sa insotzesc doi colegi fizicieni de la institutul Kurchatov la aeroport. Trebuiau sa plece duminica, dar de la ambasada fusesera sfatuitzi sa plece mai devreme si eu fusesem cu ei la Aeroflot – vis-a-vis de Scala sa-si schimbe biletele. La ora 8.30 eram la ei si apoi am luat autobuzul Tarom de ora noua (pleca din fatza agentziei de pe Brezoianu, unde e azi CFR-ul). I-am dus la aeroport, i-am vazut trecand de controlul bagajelor si pe la 11.30 m-am suit in autobuz inapoi. La ora 12, la Romana, soferul ne-a spus ca traseul e deviat si ne-am dat jos. Tocmai auzisem la radioul autobuzului ca luase cuvantul o tanara utecista. La 12.05-12.10 in dreptul magazinului Eva am vazut venind grupuri compacte de mitingisti, destul de calmi. M-am mirat ca se terminase asa repede. Ajunsi in dreptul lor, am auzit: “ne-au chemat la miting ca sa traga in noi”. Hait, mi-am zis, hai repede in piatza palatului ca s-a intamplat ceva. Am ajuns pe Onesti si am vazut catziva “tovarasi” dirijand destul de calmi ambulantzele ca sa-i ridice pe cei catziva calcatzi in picioare. Surpriza cea mare a fost in piatza cand am putut merge pe trotuarul din fatza ceceului, care era de peste 10 ani interzis “publicului”. Piatza era goala, dar pe iarba din fatza balconului celebru zaceau zeci de steaguri si lozinci – unele rupte. In dreptul barului Atlantic – era cca 12.20 – un grup oarecum compact de “tovarasi” – erau, mi-am dat seama ulterior – cadrele lui Goran (secu’ municipal) si ofitzerii IGM-ului (militzia Bucuresti). L-am recunoscut pe un fost coleg de liceu, era parca lent-major la militzie, pe care l-am intrebat ce se intampla. Mi-a raspuns calm: asta e, daca nu a mai slabit putzin shurubul….De altfel, totzi din grup erau surprinzator de calmi (formasera grupul disciplinat de “uratori” din fatza balconului, care a fost filmat de TV dupa panica din piatza, ei ramanand grupatzi disciplinat ca sa strige lozincile). Un om al lui Goran a venit cu un fel de tzevi indoite – cam 20 cm una – spunand ca asa ceva se putea face si la IMGB, apoi puneai carbid si….poc. Au primit un ordin si au plecat in liniste pe Calea Victoriei spre sediul lor – cladirea de langa magazinul Victoria. Am mers si eu dupa ei si am ajuns la cca 12.30 in fatza Cercului militar. Eram mai multzi care cascam gura. Se auzeau deja lozinci scandate spre libraria Eminescu (sunt de la Timisoara, a spus cineva), cand, deodata, un microbuz s-a oprit in dreptul nostri si vreo trei malaci in combinezoane albastre cu bate gen baseball s-au repezit la noi ca si cand voiau sa ne ia la bataie. Am ridicat mainile spre unul si i-am spus: ce vrei cu noi? ne uitam. Ne-a lasat in pace dar vad si acum jocul de glezne ca al boxerilor in ring pe care-l faceau in fatza trecatorilor. Am trecut pe trotuarul unde e acum Pizza Hut. Un “tovaras” cu palton de stofa englezeasca si caciula brumarie plus burta de rigoare s-a rastit la noi – eram gura-casca – sa plecam de acolo “caci s-ar putea sa se traga”. Auzind, niste femei de la etajul I – probabil lucratoare al magazinul Compescaria de atunci, au strigat la el: vretzi sa ne omoratzi acum? “Tovarasul” s-a inrosit ca racul si a luat-o la sanatoasa spre sediul din Calea Victoriei. Am ajuns pe Academiei in dreptul Arhitecturii unde ne-a oprit un cordon de militzieni si civili. Nu pot uita cum la catziva metri, in fatza la hotelul Union, un “tovaras” tot in palton dar cu palarie tare a luat literalmente de parul lung o tanara si a bagat-o in hotel. Am trecut prin pasaj la Telefoane si, era blocat accesul acum spre piatza palatului, am coborat spre cinematograful Union. Am fost fotografiat de un “toavras” – aparusera mai multzi si deocamdata fotografiau pe toata lumea de pe strazi. Am ocolit sala palatului si am iesit in Magheru pe Onesti in fatza Bisericii Italiene. Era cam 12.45 si se formase cordonul de trupetzi cu scuturile acelea albe caraghioase. Erau speriatzi, recrutzi. In spate “tovarasii” erau agitatzi si discuatu aprins. M-au lasat sa stau cateva minute acolo – se auzeau lozinci scandate dinspre Intercomntinental. La un moment dat mi-au cerut sa plec si, ocolind pe Vasile Conta, am ajuns pe la 13.30 cred in fatza la Intercontinental. Am sta aici pana s-a intunecat, asistand la napraznica sosire a celor doua sau trei TAB-uri vopsite in albastru pe care scria MILITZIA si care efectriv erau sa striveasca catziva tineri sub rotzi. Se scandau lozinci, se discuta aprins, se huiduia, dar “fortzele de ordine” erau in expectativa in perimetrul din jurul ceceului si palatului. Pe la ora 18 am plecat acasa ca nu mai puteam de foame.
    Cine a tras in acea noapte? Simplu de aflat: intrebatzi “catargele” – securistii instalatzi pe cladirile inalte din zona ca sa observe orice miscare (asa se facea si pe traseul acasa al ceausestilor, zilnic). Nu cred ca ei au tras, dar sigur i-au vazut pe lunetistii din apartamentele conspirative din zona care au impuscat numai in cap si in gat cu gloantze vidia. Nu ca sa faca macel, ci ca sa imprastie multzimea. Au mai tras din spatele scutierilor catziva dementzi de securisti si activisti plini de ura si prostie care nu pricepeau ca partida era pierduta. Au tras cu pistoalele din buzunar la adapostul trupetzilor cu scuturi. Putzini si astia, majoritatea pricepusera ce va urma. Putzini – putzini (probabil cateva zeci), dar tot au omorat atatzia tineri. Din pacate nu se vor da in gat intre ei, asa ca doar Dumnezeu ii va pedepsi.

Marius Delaepicentru Says:
July 10th, 2008 at 9:22 am

Tm_Ionescu (#14). Am fost la Dales atunci. Armata a tras, e drept, cu muniţie de război, dar dacă ar fi tras din plin, aproape că n-ar mai fi rămas martori. Ar fi fost mai rău ca la Amritsar. După prima şarjă, cea de după intrarea camioanelor în mulţime, am văzut un singur civil răpus de glonţ. Era pe trotuar, acolo unde probabilitatea de a fi fost nimerit era ceva mai micaă. Pare să fi fost un glonţ de calibru mic. Şuvoi subţire de sînge, dar moarte instantanee, ceea ce, mai degrabă validează tehnica (anti)teroristă de la Timişoara.

Cît despre autori, cred că ei sunt printre noi, sunt vocali, sunt în sistem, iar cei mai norocoşi figurează în Top 300. Ceilalţi sunt cămătari mărunţi, recuperatori, traficanţi de chestii ilegale, patroni de “firme de pază”.

http://teodorescu.blog.cotidianul.ro/2008/07/09/cine-a-tras-tintit-la-timisoara/.

scorilo10
User avatar
Joined: Fri Jun 26, 2009 8:59 pm
Posts: 38
Location: Bucuresti,Romania
Post Re: Sa nu ii uitam….

Iti multumesc pentru interventia ta…e bine ca se mai gandeste cineva si la cei care au murit acum 20 de ani.Acum 20 de ani…joi noaptea…la 23:45 cand s-a spart baricada am primit si eu un glont in picior…o rana penetranta in pulpa ..pe care d’abia acasa am descoperit-o..pe la 6 dimineata….era mai superficiala si glontul nu imi atinsese artera femurala.Dar nu rana mea a contat…ci copilul de 12-13 ani pe care l-am gasit intr-o balta de sange pe str.Slanic..langa ministerul agriculturii.Avea trei gloante in piept…daca mai sufla.L-am dus la camera de garda a spitatalului Coltea…pe aceasi strada.Jigodiile nu au vrut sa il primeasca…mi-au inchis usa in nas.Am lasat copilul jos si am fugit spre piata Rosetti…incepusera sa apara scutierii…si garzile patriotice..si civili care bateau la sange tot ce prindeau.Eram plin de sangele copilului…probabil ca din cauza asta nici nu mi-am dat seama ca sunt ranit.Simteam o durere in picior..dar in momentul spargerii baricadei ne-am batut corp la corp cu scutierii masati la restaurantul Dunarea.Mi-am luat ceva bulane in cap si pe tot corpul..nici nu stiu cum am scapat.Am fost impuscat pe peluza teatrului National..cand fugeam spre str.Slanic.

Glontul a venit din dreapta…dinspre ministerul agriculturii-( asta am reconstituit mai tarziu…pe moment nu am simtit nimic..eram buimacit de bulanele primite si trasoarele trase de armata….si era de calibru mic..5,4 sau 5,6….arme purtate de trupele speciale).

M-am ingrijit singur..am cunostintele necesare fara sa fiu medic.O rana penetranta cu doua orificii..intrare -iesire..in cvadricepsul coapesi drepte..cam 1 cm in adancime..nici nu a sangerat cine stie ce.M-a luat ameteala cand mi-am cercetat hainele…in canadiana aveam pe lateral 2 gauri iar in caciula-una de ski..tuguiata.inca doua…intra creionul perfect prin ele..7.62..calibrul armatei romane.Dobitocul care a intrat primul cu tancul in baricada…dupa care a inceput sa traga in draci cu mitraliera de 12,3 in noi-( gloantele astea te rup in doua daca te ating)-dupa care a luat-o pe Republicii..a coborat din tanc si a tras in noi cu pistolul…se numeste Iliescu.Era plutonier ,conducator de tanc.Peste 3 ani devenea general si era seful SPP-ului lui Ion Iliescu.Azi e un prosper om de afaceri si..bineinteles..erou al revolutiei…si ca el sunt mii de falsi revolutionari care vin si ne rad nou in nas…mai ales cei de pe 22 incolo.Noi..cei din Timisoara…Lugos…Resita..Arad..Cluj..Bucuresti avem o satisfactie amara…stim totusi cu cine ne-am batut..stim cine a tras in noi..stim cine ne-a fost adversarul...a fost o luta inegala..dar reala.Dar din miile de eroi -dupa 22-( le-a fost usor sa iasa cand Ceausescu fugise iar armata era cu noi)-care dintre ei stie clar cu cine s-a batut?…cine si-a vazut adversarul?…pentru ce au primit titluri si medalii?…pentru ce merite?…si fata de cine?.Pana pe 22 sunt 1500 de certificate de revolutionari..din care 300 de morti si 400 de raniti.Dupa 22..restul pana la 20000..acum..ca am fost 40000 la un moment dat….s-a aplicat proverbul romanesc,,Putini am fost…multi am ramas”
M-am lasat un pic dus de val.Indiferent de situatie sunt mandru ca am fost acolo unde trebuia sa fiu cand trebuia..sunt mandru ca nu mi-a fost frica si nu am fost las…sunt mandru ca langa mine au fost aproape 2-3000 de persoane…toti luptand cu mainile goale impotriva tancurilor lui Ceausescu.Sunt mandru ca impreuna cu ceilalti din tara am reusit sa formam bulgarele care a declansat avalansa..acest merit nu ni-l poate lua nimeni..indiferent de interpretarile date evenimentelor din decembrie 1989.Indiferent de situatie..nimeni nu stia cand a iesit in strada..care ii va fii sorocul…marea majoritate s-au gandit ca e posibil sa moara.Si dupa mortii de la sala Dalles de la ora 16:30-( nu eram acolo…am ajuns in piata la 20:10)…represiunea mai rau i-a indrjit pe cei aflati acolo…nu s-au speriat..nu au fugit..asa cum in cursul noptii timp de doua ore s-a tras in draci-( canonada a inceput la ora 22-22:10 dupa aducerea masinilor in baricada)-si nimeni nu a fugit..chiar si dupa ce au dat cu grenade lacrimogene…de credeai ca iti iau foc ochii.
Un gand pios fata de cei care au demonstrat ca poporul roman are calitati si reurse nebanuite….pacat ca ne lipsesc conducatorii.Cititi ,,Scrisoarea a III-a a lui Eminescu…mai ales a doua parte…si o sa vedeti ca de fapt nimic nu s-a schimbat.Dixit. :(

http://www.entropiaforum.ro/viewtopic.php?f=45&p=15418

Dan Voinea, Constanin Isac, Teodor Maries, si asociatia 21 decembrie 1989

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , | Leave a Comment »

21-22 decembrie 1989, Piata Universitatii, Bucuresti (ziarul Romania Libera 28 decembrie 1993)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

Stau cam uimit…daca am inteles din reportajul fragmentar…se pare ca dosarul 97/P/1990…se refera in principal la 21-22 decembrie 1989  in bucuresti (deci piata universitatii), fiindca e vorba de acesti curajosi dar nenorociti 48 de morti si 150 de raniti (vedeti articolul din ziare.com reluat din Newsin 16 septembrie 2009 in legatura cu aspectul acesta)…deci se pare ca n-are nici o legatura directa cu evenimentele dupa fuga lui Ceausescu si etapa “teroristi”!

Hai sa trecem la citeva articole interesante despre aceste tragice evenimente din seara cea mai lunga 21-22 decembrie 1989:  dupa aproape patru ani in care el a negat ca unitate speciala de lupta antiterorista (securitatea) au avut vreun rol represiv in evenimentele din 21-22 decembrie 1989…Petre Mihai Bacanu a revenit pe 28 decembrie 1993 in Romania Libera

image-19image-18

image-17

—————————————————————————————-

Procurorii mai au in lucru doar doua dosare ale Revolutiei

Parchetul General mai are in lucru doua dosare ale Revolutiei, unul la Sectia Parchetelor Militare referitor la Sibiu, care are 1.000 de volume, in care sunt cercetate imprejurarile in care au murit 48 persoane si au fost ranite 150, iar celalalt se afla la Sectia de Urmarire Penala.

In dosarul de la Sectia Parchetelor Militare sunt cercetate imprejurarile in care participanti la Revolutie din Timisoara, Bucuresti, Brasov, Constanta, Slobozia si Resita au murit impuscati sau au fost raniti. La dosar lucreaza trei procurori, care aproape au finalizat studierea celor 1.000 de volume, in vederea evaluarii probelor si a stabilirii vinovatilor.

De asemenea, la finalizarea dosarulului de la Sectia de Urmarire Penala lucreaza tot trei procurori.

Dosarul de la Sectia Parchetelor Militare, cu numarul 97/P/1990, este o parte disjunsa dintr-un alt dosar constituit imediat dupa Revolutie (nr.76/P/1990) in care au fost trimisi in judecata noua inculpati, iar cauza a fost solutionata definitiv de instanta de judecata. Dosarul 97/P/1990 a fost disjuns prin Ordonanta din 24 iulie 1990 si s-a aflat in lucru la procurorul militar Dan Voinea pana la 15 ianuarie 2009, cand acesta s-a pensionat, fiind preluat de cei trei procurori militari care se ocupa in prezent de ancheta.

In dosarul 97/P/1990 se incearca identificarea persoanelor care “prin folosirea armelor de foc si a altor mijloace violente” au ucis 48 de persoane si au ranit 150.

Dosare din tara trimise in instanta pentru evenimentele din 17-21 decembrie 1989

Pentru violentele inregistrate pana pe 22 decembrie 1989 au fost intocmite 102 dosare penale, fiind cercetate 214 persoane.

Dintre persoanele cercetate, 51 au fost trimise in judecata. Astfel, au ajuns sa raspunda in fata instantei trei membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, un membru al Comitetului de partid al judetului Timis, trei inculpati din Departamentul Securitatii Statului, sase cadre ale Securitatii Judetului Timis, sase ofiteri si un subofiter MApN, precum si doi civili.

Printre cei trimisi in judecata s-au aflat: Ion Coman, fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, Radu Balan, fost prim secretar al Comitetului Judetean Timis al PCR, Ilie Matei, fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si Cornel Pacoste, fost viceprim ministru. Toti au fost judecati pentru genocid.

Peste 41.000 de persoane au fost audiate in dosarele Revolutiei

Activitatea organelor judiciare cu privire la evenimentele din decembrie 1989 a presupus audierea a peste 41.000 de martori si persoane vatamate. De asemenea, in cazul a 3.500 de persoane s-a dispus efectuarea unor constatari medico-legale si trimiterea spre examinare la Institutul National de Medicina Legala si la laboratoare exterioare de medicina legala.

Prin ordonanta s-a dispus efectuarea a peste 1.100 expertize balistice, au fost efectuate peste 10.000 de investigatii in teren si aproximativ 1.000 de cercetari la fata locului cu intocmirea proceselor-verbale.

In timpul Revolutiei din decembrie 1989 au murit 1.104 persoane, din care 162 au fost ucise pana la 22 decembrie 1989, iar 942 dupa aceasta data. In Bucuresti au murit 543 persoane.

De asemenea, au fost ranite 3.352 de persoane, din care 107 pana la 22 decembrie 1989, iar 2.245 dupa aceasta data. Dintre raniti, 1.879 sunt din Bucuresti, iar 1.473 din restul teritoriului.

Din totalul de victime inregistrate dupa data de 22 decembrie 1989, 260 de decedati si 545 de raniti erau cadre ale Ministerului Apararii Nationale, iar 65 de decedati si 753 de raniti angajati ai Ministerului de Interne.

Din datele de ancheta a reiesit ca 333 de decese si 648 de raniri au fost provocate de actiunile personalului subordonat Ministerului Apararii Nationale, iar 63 de decese si 46 de raniri au fost provocate de cadre ale Ministerului de Interne.

Procurorii au intocmit peste 4.000 de dosare in legatura cu Revolutia din decembrie 1989

In legatura cu evenimentele din decembrie 1989 au fost inregistrate 4.495 de dosare penale, din care 2.894 de dosare au fost intocmite la Sectia Parchetelor Militare si Parchetul Militar Bucuresti, iar 1.601 la parchetele militare din teritoriu.

Din totalul acestor dosare, 3.135 au avut drept obiect uciderea sau ranirea unor persoane, din care 2.311 au fost inregistrate la Sectia Parchetelor Militare si la Parchetul Militar Bucuresti. Separat, parchetele civile au instrumentat 52 de dosare penale, toate avand ca obiectiv ucideri si raniri produse dupa data de 22 decembrie 1989.

Pentru evenimentele din decembrie 1989, parchetele militare au trimis in judecata 245 inculpati in 112 dosare. Printre cei trimisi in judecata sunt 38 de ofiteri (din care sase generali), noua subofiteri si 35 de militari in termen din cadrul Ministerului Apararii Nationale; 85 de ofiteri (din care 12 generali), opt subofiteri si un militar in termen din cadrul Ministerului de Interne, iar 69 de inculpati sunt civili.

Miercuri, 16 Septembrie 2009, ora 22:46 Sursa: NewsIn

http://www.ziare.com/actual/eveniment/09-16-2009/procurorii-mai-au-in-lucru-doar-doua-dosare-ale-revolutiei-887694

Posted in raport final | Tagged: , , , , | 6 Comments »