Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 27, 2009
Gheorghe Cocos povesteste cum el si sotia sa au fost impuscati cu gloante DUM-DUM “care se spune ca nu exista, dar totusi exista”
Vedeti clip-ul 4:55-6:23
posted by tioluciano on youtube on 22 December 2009 cu cuvintele aceste
“Documentarul “SIBIU 1989” LDTV(comprimat 15,4 MB, format WMV, 212kbps, 384 x 288 pixels,13 fps)
Documentar lansat într-o proiectie publica in data de 21 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Sibiu, Sala STUDIO
Producator versiune originala : Octavian Repede ( sibiuvideo@gmail.com , sau Octavian Repede-0747/990495)
———————————————————————-
mai mult despre gloantele DUM-DUM in decembrie 1989:
„Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.
Decembrie ’89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani
Ştefan Both
1775 afişări
Luni 7 dec 2009
//
Timişoara
Olimpia Avram
Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.
Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.
„Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.
Miliţia şi-a făcut “datoria”
În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.
Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.
A murit de Crăciun
După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.
Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.
„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”
Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.
Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.
Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii
Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.
În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.
—————————————————————————————————–
UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National
—————————————————————————————————–
(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:
unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte. Iata aici:
1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989
“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”
(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]: ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)
(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.” Marius Mioc \”Destine frinte\”
2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989
—La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!
Farcau Mariana Rodica
nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate
Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.
Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.
Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.
Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.
Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.
Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.
La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.
Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.
M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.
Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.
Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.
Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.
In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.
Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.
La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.
Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.
Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.
“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89”, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.
Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.
6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian
Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara
“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”
Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.
————————————————————————————————————————————————–
Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…
“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.
Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?
Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….
“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip “dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.
…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…
Radu Ciobotea: Cu ce arme s-a tras in decembrie?
col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):
“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”
Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.
Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):
“Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”
Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.
si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:
“Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.”
Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89
Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive. In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”
Bucharest: Stanculescu’s unexpected revelation prompted a participant in the Revolution to challenge Stanculescu’s claim to ignorance as to the source of the bullets. Ironically, while this challenge suggests Stanculescu may have being playing coy and not telling everything he knew, it does not contradict Stanculescu’s claim that the ammunition was not the Army’s, but rather buttresses it:
Balasa Gheorghe: I am very intrigued by the interview given by General Stanculescu to the newspaper ‘Tineretul Liber,’ an interview in which he avoids the truth.
From [Securitate] Directorate V-a, from the weapons depot, on 23-24 December 1989, DUM-DUM cartridges, special cartridges that did not fit any arm in the arsenal of the Defense Ministry were retrieved. Three or four boxes with these kinds of cartridges were found. The special bullets were 5-6 cm. in length and less thick than a pencil. Such a cartridge had a white stone tip that was transparent. All of these cartridges I personally presented to be filmed by Mr. Spiru Zeres. All the special cartridges, other than the DUM-DUM [ones] were of West German [FRG] make. From Directorate V-a we brought these to the former CC building, and on 23-24 December ’89 they were surrendered to U.M. 01305. Captain Dr. Panait, who told us that he had never seen such ammunition before, Major Puiu and Captain Visinescu know about [what was turned over].
In the former CC of the PCR, all of those shot on the night of 23-24 December ’89 were shot with special bullets. It is absurd to search for the bullet in a corpse that can penetrate a wall….[44]
S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.
Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.
Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…
“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”
BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.
Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.
In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:
—armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:
–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;
–generator de inalta frecventa pentru tortura;
–statii de emisie-receptie;
–aparatura de foto de ultimul tip;
–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;
–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;
–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;
–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;
–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;
–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.
–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.
“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”
Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):
“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:
–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;
–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;
–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;
–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;
–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);
–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;
–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;
—codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;
–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;
–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;
–niste truse pistoale foarte ciudate;
–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;
–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;
–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:
–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….
Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.
Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.
[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]
(se pare ca asta explica confuzia la 3:54…holland london…firma este Holland si Holland, locuit in London)
1:
2:
cred ca e posibil ca in articolul de mai jos, descrierea despre sesizarea lui Ion Stefanut intr-un caz asemantor din “zona fostului sediu al c.c.” are vreo legatura cu videoul postat de catre dl. Claude 2.0 (observati si foto-ul alaturat al gloantelor…cred ca in sus e forma de gloante explozive (soft-nosed, dum-dum) si in jos e un glont vidia (interesant este ca interviul acesta s-a sistat–fara orice explicatie–inainte de discutia despre gloante vidia :
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 18, 2009
O alta pista de negare a existentei si a folosirii gloantelor atipice de tip dum-dum sau vidia in decembrie 1989 este ideea ca cei care “au vazut” sau pomenesc despre aceste gloante “magice” au fost medici civili sau raniti care habar n-aveau despre balistice. Cum am spus deja, faptul ca acesti oameni au facut o deosebire intre gloantele pe care i-au lovit, de acest gen, una normal 7,62 mm, alta exploziva (vedeti de exemplu cazul lui Adrian Kali la Timisoara sau cazurile lui Petre Georgescu si al lui Marian Manolache), spune in schimb ca nu sunt asa de prosti si neinstruiti. Oricum, sa trecem la martuirii militarilor, oameni care stiau cite ceva despre balistice…
1) E elocvent si lamuritor faptul ca chiar dupa 2 si un fel de an dupa decembrie 1989, Colonelul (r) Ilie Stoleru, a spus asa despre ceea ce s-a intimplat in Bucuresti:
Colonel Ilie Stoleru (r), cu Mihai Galatanu, Flacara, 22 iulie 1992, p. 7.
Ilie Stoleru: Aveau arme cu amortizoare, cu mecanisme cu luneta, pentru lupta pe timp de noapte (in ,infrarosu’), gloante cap-vidia. Armament foarte modern. Comisiile civile si militare nu si-au dus treaba (de elucidare) la capat. Cu mine cel putin, comisia trebuia neaparat sa stea de vorba, dar cu mine n-a vorbit nimeni. In fata comisiei lui Nicolaescu nu m-am dus fiindca, va spun drept, am avut retineri. Toate casele (locuintele) din preajma C.C.-ului trebuiau luate pe liste de la I.C.R.A.L. si verificate.
2) Un alt militar, Lt. Col. Petre Ghinea a spus cam acelasi lucru despre ceea ce s-a intimplat in 1990:
“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.
Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?
Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….
3) La Brasov, chiar Generalul Nicolae Spiroiu a asistat in iunie 1990 la dezhumarea unor morti din decembrie 1989…
Romulus Nicolae, “Au ars dosarele procuratorii despre evenimente din decembrie,” Cuvintul, nr. 32 august 1991, pp. 4-5.
In iunie 1990, dupa o convorbire intre Generalul Spiroiu, citiva ofiteri, si ziaristi din publicatia locala Opinia, au fost dezhumati morti din decembrie 1989.
CE S-AU GASIT?
“S-AU GASIT IN SPECIAL GLOANTE DE CALIBRUL 5,6 MM CARE NU SINT IN DOTAREA ARMATEI.”
4) Stim din povestea lui Dinel Staicu, USLA, la Craiova ca in timpul evenimentelor era “Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu…”
CRAIOVA: Dinel Staicu, USLA
Dinel Staicu: „Misiunea mea a fost sa-l infiltrez pe Sandu in prefectura“
Ca fost comandant al grupei a II-a de patrundere si capturare din cadrul Militiei doljene, Dinel Staicu a fost bagat pina la briu in evenimentele din „22“. Cind a plecat din politie, in ’92, a luat cu el multe secrete. Dar nu a lepadat uniforma, pina nu a dezvaluit ce rol a avut el pe scena miscarilor revolutionare de la Craiova. Reproducem, mai jos, parte din marturiile livrate de ex-capitanul Dinel Staicu, pe 8 aprilie 1992, revistei craiovene Cartel.
Dinel Staicu a circulat in zilele acelea fara oprelisti, intrind si iesind in prefectura, de fiecare data fiind inarmat, in ciuda perchezitiilor care i se faceau. Interesant daca in scriptele unitatii din acea perioada figureaza ridicarea armei sale, pentru ca, daca nu, inseamna ca, de acum, fostul ofiter poate sa posede si in prezent arme de foc. Dupa ce a fost consemnat la domiciliu timp de sase zile, pentru portul armei in evenimente, el si-a reluat misiunea: „… De data asta reusesc, il infiltrez atit de bine pe domnul Sandu, imi era doar sef si sefii trebuie sa stea in fata“. Implicat si in cercetarea cauzelor din care se tragea in perioada aceea in Valea Rosie (cartier secerat metru cu metru de gloante), silit de catre fostul comandant al militiei, colonelul Langa, sa-i dau dreptate generalului Rosu, referitor la existenta unor gloante vidia in urma condamnarii la domiciliu, Dinel Staicu incearca o diversiune pentru inlaturarea celor care luasera conducerea (Nisipeanu, Popa), montind studentii aflati pe pozitii in Casa Studentilor. Actiunea lui de atunci a dat gres. La citva timp dupa aceasta, un alt grup de interes din prefectura n-a mai ratat. El poate fi admirat si astazi in fruntea judetului. La ora aceea, militia facea inca politica. Desi a stat inca in cazarma, securitatea (col. Gheorghe) „a imprumutat d-lui D. Staicu doua TAB-uri si citiva oameni din plutonul USLA al Securitatii (nu cel al militiei), desi cei de la Securitate primisera ordin sa nu mai ridice armament. Dar dl Staicu venea din partea Frontului… In urma cercetarilor facute de el in Valea Rosie, Staicu sustine ca n-au fost teroristi (desi el insusi este un contraexemplu), pregatirea lui de baza (comandant al grupei a 2-a USLA) fiind si pentru diversiune, si pentru dezinformare.Parerea lui este ca armata a tras milioane de cartuse si ca, peste tot unde au fost unitati militare, pamintul s-a umplut de treburi. Numai ca il contrazice unitatea militara din Craiovita unde nu s-a tras. (…)
Dinel Staicu se considera singurul implicat cu adevarat in evenimentele din decembrie „singurul care-i capacitasem pe toti,… si totul a fost cum am vrut eu“. De aici sa intelegem ca artizanul „Revolutiei“ craiovene a fost un locotenent de militie?
5) si, de sigur, exista printre forumisti oameni care stiu ceva despre balistica…
(Duminică, 23 decembrie 2007, 11:33)
Istoric [anonim]
Cu repectul cuvenit fatza de cei omoriti in decembrie 1989,civili si militari,in calitate de rezervist al armatei Romane,indraznesc sa intreb si eu :
Cine avea in Romania anului 1989,munitie tip NATO, 5.5 mm calibru, in plus “crestata” – lucru interzis de Conventia de la Geneva,stiut fiind faptul ca Armata Romana avea la vremea aceea calibrul Pactului de laVarsovia ,pentru armamentul usor,adica 7,62 mm…..La vremea aceea chiar campionul olimpic la proba de pistol viteza, Sorin Babii, isi exprima nedumerirea….Eu am avut in mina citeva mostre din aceste cartuse :mici,negre,cu o spirala in virf,sau cu 4 muchii (cei ce cunosc putina balistica si medicina legala isi vor da seama de rolul devastator al acestor modoficari…
Astept si acum raspuns la intrebarile mele…poate ca totusi cineva se vagasi sa rupa tacerea…II multumesc anticipat !
6) si ce s-a intimplat cu gloantele ramase dupa evenimentele…uslasii pactizati cu frontul le au cules “pentru identificare” cum i-au spus lui
Ing. Dan Iliescu, Muzeul de Arta
“S-a tras din Muzeu permanent. Aveam impresia ca se trage de la parter, de la arta feudala….Armele lor sunau altfel. Aveau o cadenta sanatoasa. A doua zi si in zilele urmatoare am gasit gloante in Muzeu. Nu erau gloante obisnuite. Aveau un virf tesit. Pareau imbracate intr-o camasa de plumb. Era un calibru intre cinci, cinci si ceva. N-au vrut uslasii [ USLA] sa ne lasa nici un glont. I-am rugat sa ne lasa macar de amintire. N-au vrut! Au zis ca au nevoie pentru identificare. Au notat de unde le-au ridicat.”
Ion Zubascu, “Misterioasa revolutie romana,” Flacara, 19 decembrie 1990, p. 11.
7) dar si acesti USLAsi au vorbit despre arme si gloante ale mercenarilor (ale USLAC-ului)
“Ulterior au fost ‘curatate’ , ‘periate’ , vilele din jurul Televiziunii, precum si cele situate pe Calea Doboranti, pina la piata. Din toate acestea nu s-a mai tras. Cu acest prilej s-a descoperit ca de pe case scarii, in zilele precedente, se executase foc asupra locuintei unui scriitor. Specialistii unitatii [se pare ca e vorba de subunitate sub comandantului Ene Zaharia] au ajuns la concluzia ca s-a folosit pistol Heckler-Koch, cal. 5,6 mm, cu tub cartus cu ardere completa, ceea ce confera gloantelor o mare putere de patrundere [deci atentie, nu e vorba de o arma normala cu efecte normale]…”
Maior Mihai Floca, “Reportaj La U.S.L.A.,” Tineretul Liber, 5 ianuarie 1990, p. 4.
si in fine
“Un capitol aparte privind mijloacele folosite il constituie cartusele cu care s-a tras in Revolutie, multe gloante gasite fiind cel putin ciudate, de provenienta straina. Intr-o ampla ancheta, “Tineretul Liber” incearca sa elucideze misterul gloantelor “ciudate” apelind la maiorul Ion Stefanut, inginer specialist in armament si munitie la M.Ap.N. [nota mea: nu este mentionat aici dar e destul de important: in decembrie 1989 Stefanut a fost cadru…USLA]
Cartuse de tip “Kynoch-Magnum” s-au gasit la Buzau, dar si in zona Televiziunii si se pare ca o “mostra” a mai fost depistata si in zona fostului c.c. Este produs de firma “Kyondi”, celalalt cuvint “Magnum” fiind o unitate de masura. Acest cartus are calibrul 9,5 mm sau 0,375 toli. Este un cartus de vinatoare pentru vinat mare si poate fi tras cu orice tip de carabina sau puscaa de calibru 9,5 care are o camera destinata unui astfel de gen de incarcatura. Este un cartus de mare putere, caracteristicele lui permitind ca un bun tintas sa loveasca perfect si mortal la o distanta de 1000 m, viteza initiala a glontului este de circa 850 m/s. Pulberea din cartus este, intr-adevar mai neobisnuita, dar deloc noua, avind in vedere ca se fabrica din anii 70. Este vorba de o pulbere sub forma de…macaroane, cu ardere constanta, care imprima glontului o viteza marita, determinind si o mica uzura a tevii. “Macaroanele” sint facute din nitroceluloza plastificata cu nitroglicerina.Glontul este de tip “Softnosed”, ceea ce in traducere ar insemna, “cu nasul moale”, adica la impactul cu tinta, virful glontului se deformeaza radial, ceea ce determina producerea de rani grave la intrare. Nu este un glont penetrant raminind pe loc, dar provocind o lovitura de categoric mortala. Glontul este un miez de plumb acoperit intr-o camasa de tombac, un aliaj pe baza de cupru.
Apartia cartuselor de acest tip dovedeste ca si la noi exista asemenea arme de vinatoare. In dotarea fortelor noastre armate nu exista o astfel de arma.
Cartusele “Kynoch-Magnum” ramin stranii, prin aparitia lor insolita pe strazile Capitalei, alaturi de intreaga “colectie” de gloante adunata de echipele militare care au curatat subteranele Bucurestiului [dupa Voinea, nici acestea n-au existat] si casele din care s-a tras….”
extras din Aurel Perva si Carol Roman, Misterele Revolutiei Romane, 1990, pp. 103-104
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 15, 2009
“I-am vazut pe teroristi!”
“Se tragea cu arme cu cadenta mare, se tragea ca-n filme. Ceea ce e ciudat e ca nimeni nu a fost impuscat in cadrul schimburilor de focuri, ci in momente de acalmie, prin trageri izolate si de precizie”. Dl. MARIAN MANOLACHE, 43 de ani, metrolog, a fost ranit la TVR (pe atunci si Libera), in dimineata zilei de 23 decembrie 1989. Comanda o grupa de soldati care fusesera la munci, pe santierele Capitalei. Dl. Marian Manolache a fost impuscat cu doua gloante care, printr-un noroc fantastic, i-au trecut printre doua vertebre. Un alt glonte l-a muscat de pulpa piciorului. Era un glonte exploziv. Cazut in “terenul nimanui” aflat intre cele doua tabere, dl. Marian Manolache a trebuit sa stea ranit si fara nici un ajutor timp de o ora si jumatate. Cind a fost recuperat de soldatii, dl. Marian Manolache a fost legat de o usa si dus la spital. Operat, metrologul s-a chinuit 365 de zile prin concedii medicale si recuperari. mai are in preajma vertebrelor inca 10 schije de care nici un chirurg nu are curajul sa se apropie. O lunecare cit de mica a bisturiului poate fi fatala pacientului.
In mod sigur “cei care ne-au impuscat au fost teroristi, declara dl. Manolache. I-am vazut in spital. Nu erau romani. Aveau fete de mongolezi.”
Dl. Manolache glumeste amar: Nu i-am intilnit in asociatia ranitilor, domnule!
“Asasinul era printre noi”
Si dl. PETRE GEORGESCU este victima apelurilor iresponsabile lansate prin Televiziunea Romana Libera in zilele Revolutiei. Dinsul este unul dintre acei nefericiti care au fost mutilati cu gloante dum-dum. A fost impuscat in localul Circumscriptiei financiare a sectorului 6, aflata linga radio. Asasinul a tras de la 1 metru distanta, dupe ce mai inainte cazuse mort, tot de glont, un pusti care-si rupea camasa in fisii, pentru a face un fitil. Dl. Petre Georgescu a ajuns la radio cu un gind precis: sa salveze aceasta venerabila institutie din ghearele teroristilor. Numai ca teroristii nu erau musai in Radio, ci chiar printre cei veniti sa lupte de partea Revolutiei. O faceau si ei pe revolutionarii si, din cind in cind scoteau pistolul din buzunar si trageau la nivelul soldului. Impuscat in bazin, loc in care glontele dum-dum face ravagii, dl. Petre Georgescu ajungea la spital. In delir, ore in sir, il roaga pe doctor sa-l omoare. Dureri teribile il macinau pe dinauntru. Dureri il macina si-acum, dar traieste. Traieste si patimeste.
P.S. Si domnul Petre Georgescu a fost in 21 decembrie 1989 la Inter. Poate c-a fost filmat. Si pedepsit.
Oltea Mutulescu, E. Mihaescu, “Daca jertfa nu e, nimic nu e!” Flacara, nr. 9-10 (6 martie 1991), pp. IV-V.
Chiar daca fosti securisti au dezvaluit ca cadre USLAC–mercenarii ai lui Ceausescu–au folosit gloante explozive in decembrie 1989, si chiar daca militari care au intrat in sediul Directiei a V-a in perioada 22-24 decembrie 1989 au povestit cum au descoperit gloante explozive (dum-dum) acolo, nu e deajuns unora gloante explozive la revolutie?…dupa aproape doua deceni de reviZioniZmul securist subit si la vedere.
Totusi, iata ce spune revolutionarul Mircea Boaba, participant la evenimentele din Piata Universitatii pe noaptea insangerata de 21-22 decembrie 1989 (noaptea cea mai lunga) si unul dintre cei care au pentrat intii in C.C.-ul pe 22 decembrie 1989. (Serialul merita sa fie citita in intregimea sa.)
In aceea camera am inceput sa stringem toate obietele de valoare gasite prin celelalte incaperi. Asa a luat nastere primul “tezaur” din C.C. Inauntru s-a incuiat nea Tarchila cu un pistol mitraliera si sint sigur ca ar fi fost in stare sa impuste pe oricine ar fi incercat sa deschida usa daca n-ar fi fost insotit de noi. Noroc ca nu a fost cazul. Intre timp ni se aduceau de peste tot arme si munitii.
Armele erau de toate felurile: pistolete Carpati, Beretta, Makarov, T.T., Stecikin, unele mici si plate cum nu mai vazusem niciodata, in tocuri de piele special construite cu compartimente aparte pentru box si cutit cu buton, adevarate pumnale cu lama foarte subtire si fina, lunga de 15-20 ce tisnea din miner (nu erau in nici un caz destinate pentru curatatul cartofilor la popota); pistoale mitraliera AKM cu pat de lemn sau cu pat rabatabil…mitraliera, pusti semiautomate cu luneta de tipul celei cu care ma fuduleam eu; mitraliere de campanie, un aruncator de grenade antitanc; grenade de mina, munitie de toate tipurile si calibrele, ce mai nu ne lipsea decit un tun, in rest aveam de toate.
Venit din cabinetul 1, Doru Haraga isi da cu parerea ca ar trebui sa le transportam intr-un colt al incaperii si pentru a le separa de restul camerei incercam sa delimitam spatiul cu o canapea. Lunga de 2 m nu se lasa umita din loc, parca era batuta in cuie, inciduati, am inceput sa mesterim ia ea. Am desfacut-o si am ramas perplecsi. In cabinetul 2, in camera de lucru a tovarasei de viata a celui mai iubit fiu, in lada unei canapele era un adevarat arsenal: 24 pistoale mitraliera cu pat rabatabil si teava scurta, 22 pistolete Carpati, 2 Stecikin, 4 carabine cu luneta, semiautomate, doua pusti mitraliera, grenade de mina si la fund lazi metalice cu munitie de lupta–gloante incendiare, trasoare, perforante, explozive, numai din cele normale–nu. Si deasupra trona ca o culme a ridicolului o prastie cu cracan si linga ea o cutie cu bile de rulment. Pe capacul interior al canapelei era o list cu denumirea “lada de armament si munitii nr. 2”. Urma inventarul si continua cu–raspunde plt. adj.–cutare, nu am retinut numele. Deci lada nr. 2. Dar unde este nr. 1? Citiva metri mai incolo–o canapea asemanatoare. Ne-am repezit asupra ei si am deschis-o. Continutul era identic, mai putin prastia. Puteam inarma un regiment. Oare de ce tinea “savanta” in cabinetul ei atita armament si munitie? Dar prastia? Asta chiar ca punea capac la toate!
Mircea Boaba, “Gloante, nestemate si singe. Ziua I: Comoara lui Ali Baba,” Strict Secret, nr. 48 26 martie – 1 aprilie 1991, pp. 4-5.
In timp ce urcam scara, vrind sa incarc carabinaa, am avut surpriza sa descopar ca gloantele din cele doua incarcatoare erau cu virful bont.
nr. 47 18-25 martie 1991, pp. 4-5.
Las automatul si ma duc in tezaur unde nea Tarchila tropala, nestiind ce se intimpla. Ii explic in doua cuvinte si iau dintr-o cutie lunga de lemn comoara care pentru mine avea atunci cea mai mare importanta. O pusca semiautomata nou-nouta, cu luneta de noapte in infrarosu cu baterii si petru incarcatoare cu gloante explozive.
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 