The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘marius mioc’

21 decembrie. Bucuresti. In legatura cu busculada de la mitingul lui Nicolae Ceausescu…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 20, 2013

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/03/12/cine-a-avut-ideea-organizarii-mitingului-din-21-decembrie-1989/

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

Ceausescu’s Fatal Mistake: The Pro-Regime Rally of 21 December

It is informative to look back upon how the disruption of the rally was reported by foreign correspondents in Bucharest just after it had taken place. Shortly after the rally disbanded, a Bulgarian correspondent related that the cause of the commotion had been the use of “tear gas grenades” by regime forces attempting to prevent demonstrators from entering the square and the ensuing panic this had unleashed among those who were already in the square.[67] The correspondent suggested that the demonstrators had originally gathered near the Roman Square on Magheru boulevard and numbered in the thousands by the time they reached Palace Square where the speech was taking place.Similar reports come from the Yugoslav TANJUG correspondent who transmitted that demonstrators had gathered in the northwest corner of Palace Square near the Athenee Palace Hotel and that when they “tried to approach the official meeting, tear gas was thrown at them.”[68] According to the same correspondent, young men had begun to shout anti-Ceausescu slogans, were chased away by the Militia, and then proceeded through the side streets in order to get around to the other side of the meeting.[69] The Militia then used tear gas to prevent these demonstrators from joining the official meeting and it was after the “tear-gas bombs exploded that the live relay of radio and television was disrupted for several minutes.”[70]

image0

image0-001

http://mariusmioc.wordpress.com/2013/06/28/cercetarile-parchetului-in-dosarul-revolutiei-11-bucuresti-busculada-de-la-mitingul-lui-ceausescu/

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/01/13/rich-andrew-hall-rescrierea-istoriei-revolutiei-triumful-revizionismului-securist-in-romania-5-cine-a-aruncat-petarda/

Dar incidentul “petardei” şi tulburarea simultană ar putea avea o explicaţie mai simplă. Este folositor să revedem cum a fost raportată tulburarea mitingului de către corespondenţii de presă străini din Bucureşti, imediat după ce-a avut loc incidentul. Scurt timp după ce adunarea populară s-a destrămat, un ziarist bulgar a relatat că motivul tulburării a fost folosirea de grenade cu gaze lacrimogene de către forţele regimului pentru a împiedica demonstranţii să intre în piaţă şi panica pe care aceasta a dezlănţuit-o printre cei care erau deja în piaţă<Sofia Domestic Service, 1400 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 decembrie 1989, pag. 71>. Ziaristul sugerează că demonstranţii s-au adunat iniţial lîngă Piaţa Romană pe bulevardul Magheru şi erau de ordinul miilor cînd au ajuns în Piaţa Palatului unde avea loc discursul [lui Ceauşescu].

Relatări similare vin de la ziaristrul agenţiei iugoslave Tanjug care a transmis că demonstranţii s-au adunat în colţul din nord-vest al Pieţii Palatului lîngă hotelul Athenee Palace, şi cînd “au încercat să se apropie de mitingul oficial, s-a aruncat cu grenade de gaz lacrimogen asupra lor”<Belgrade TANJUG Domestic Service, 1359 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-245, 22 decembrie 1989, pag. 77>. Conform aceluiaşi corespondent, bărbaţi tineri au început să strige lozinci anti-Ceauşescu şi cînd au fost alungaţi de miliţie au luat-o pe străzi laterale pentru a ajunge la o altă parte a mitingului<Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 decembrie 1989, pag. 70-71>. Miliţia a folosit atunci gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe aceşti demonstranţi să ajungă la mitingul oficial şi după ce “au explodat grenadele cu gaze lacrimogene, transmisia directă la radio şi televiziune a fost tulburată pentru cîteva minute”<Ibidem>.

Este semnificativ că şi martori oculari ai confruntărilor dintre forţele regimului şi demonstranţi din după-masa şi seara de 21 decembrie se referă la forţele regimului folosind “petarde” împotriva demonstranţilor<Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 15 martie 1990; 5 aprilie 1990; 19 aprilie 1990>. Un martor ocular al întîmplărilor din Piaţa Universităţii din 21 decembrie povesteşte că “Securitatea fugea după ei [demonstranţi] în grupuri şi folosea petarde şi bastoane contra lor”<Vezi comentariile lui Marcel Constantinescu în Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 15 martie 1990, pag. 3>. Mai mult, Rady a observat că în noaptea de 21/22 decembrie Securitatea “a detonat bombe în cîteva locuri cu speranţa că va răspîndi panica”<Rady, Romania in Turmoil, pag. 104>.

Care forţe ar fi putut folosi “petarde” şi grenade cu gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor? În procesul său de la începutul lui 1990, ministrul de interne din perioada evenimentelor, Tudor Postelnicu, a afirmat că “USLA aveau grenade cu gaze lacrimogene” la miting<Emil Munteanu, “Postelnicu a vorbit neîntrebat”, România Liberă, 30 ianuarie 1990, pag. 3>.

©AFP Général – Jeudi 21 Décembre 1989 – 14:24 – Heure Paris (169 mots)
Roumanie Manifestations, lead.
    Manifestations de masse a Bucarest, selon Tanjug.
   BELGRADE, 21 dec (AFP – Des milliers de personnes manifestent a Bucarest dont le centre est bloque par d importantes forces militaires et policieres, a rapporte l agence Tanjug.
   Le ” meeting de soutien ” au president Ceausescu s est transforme en une manifestation d hostilite au regime, a indique le correspondant de l agence yougoslave.
   Des milliers de personnes scandent ” A bas Ceausescu ” et ” A bas les assassins ” .
   Le nombre de manifestants ne cesse de croitre, a indique l agence yougoslave.
   Selon le correspondant de l agence yougoslave, ces manifestations ont commence lors du meeting officiel lorsqu un groupe de jeunes a commence a temoigner son mecontement des le debut du discours de M. Ceausescu. La retransmission de ce discours a ete interrompue lorsque la police est intervenue au moyen de gaz lacrymogenes pour tenter d ecarter les jeunes gens. Le leader roumain a ete contraint de reduire la duree de son discours, ecrit l agence.
   HDP/MH/nl.
Tous droits réservés : ©AFP Général
E685C73DAC093F0DB6587F48B514C0AF33B78BAB
©AFP Général – Jeudi 21 Décembre 1989 – 16:38 – Heure Paris (348 mots)

Roumanie manifestation
La manifestation hostile au regime Ceausescu continue a Bucarest, selon la radio bulgare – SOFIA 21 dec (300 WORDS).
    La manifestation anti-gouvernementale continuait jeudi apres-midi a Bucarest ou des milliers de gens etaient toujours rassembles sur la place devant l hotel Intercontinental, selon des temoins oculaires cites par la radio bulgare.
   Un char et quatre vehicules blindes sont stationnes a cet endroit. La milice n est pas intervenue contre les personnes rassemblees pres de l hotel alors que les miliciens avaient attaque quelques heures plus tot les gens qui scandaient des slogans hostiles au chef du parti et de l Etat roumains, Nicolae Ceausescu, lors de la manifestation initialement organisee en soutien au ” Conducator ” , a-t-on precise de meme source.
   Les forces de l ordre avaient fait l usage de gaz lacrymogenes contre les manifestants qui avaient crie ” liberte ” et ” democratie ” lors du rassemblement qui s est transforme en manifestation hostile au regime, selon des employes de la compagnie bulgare Balkanair et l agence de voyage bulgare Balkantourist dont les bureaux sont a proximite de l hotel.
   L intervention des forces de l ordre a provoque un mouvement de panique au meeting officiel et le reportage en direct a ete interrompue pour cinq minutes a la television, selon ces memes sources. Les manifestants criaient ” assassins ” , ” a bas Ceausescu ” et ” nous ne sommes pas des fascistes ” .
   (Selon des informations anterieures donnees par les agences sovietique TASS et yougoslave Tanjug, la police et l armee ont ouvert le feu sur les manifestants dans le centre de Bucarest, faisant de nombreux blesses et probablement des morts, ont indique des temoins occulaires).
   Par ailleurs a Sofia, le personnel de l agence de presse bulgare BTA a proteste jeudi contre ” les repressions sanglantes par lesquelles le regime de Ceausescu essaie de prolonger son agonie politique. ” Dans une declaration, BTA demande a l assemblee nationale, au Conseil d Etat et au gouvernement de Bulgarie de tout faire ” pour aider les Roumains et garantir le respect de leurs droits conformement a l acte final d Helsinki. “.
   VS-STZ/jlb.
Tous droits réservés : ©AFP Général
4D05E2193CD5C0123E441166CFAE1FBCD3CACFD4

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

Ceausescu’s Fatal Mistake: The Pro-Regime Rally of 21 December


By the morning of Thursday, 21 December 1989, the regime was no longer master of the situation in Timisoara. Moreover, it was rapidly losing control in several nearby cities: Lugoj and Cugir. Nevertheless, the regime might have withstood these challenges had it not been for Nicolae Ceausescu’s insistence on convoking a mass rally and addressing his “adoring” subjects in person. It was Nicolae Ceausescu’s delusion of his own invincibility which ensured that the regime would be unable to reestablish control. Ceausescu’s inflammatory, rambling tirade on national television on Wednesday evening had signalled panic to those who watched it. If Ceausescu was so worked up, they concluded, something serious must have occurred in Timisoara. Following his televised address, Ceausescu decided to hold an open-air, pro-regime rally the following day in the sprawling square in front of the Central Committee building in the center of Bucharest. The event was to be carried live over Romanian radio and television.

Precisely because this mass rally turned out to be the deathknell for the Ceausescu regime speculation has surrounded who “goaded” Ceausescu into making such a colossally-misguided decision. In January 1993, the opposition daily Romania Libera suggested that “the meeting was organized at the suggestion of [CPEx member] Gogu Radulescu.”[31] The same article maintained that Radulescu had been followed during these days and was “observed transmitting something abroad,” thereby once again insinuating the role of foreign powers in the Romanian events.[32]

Yet it is doubtful that Nicolae Ceausescu required Radulescu’s encouragement to convoke such a rally. It seems highly likely that the idea was Ceausescu’s own brainchild and that as usual the docile members of the CPEx did not dare contradict him. It was a typically instinctive, rash, and overconfident reaction to crisis on Ceausescu’s part. Moreover, as we have seen, for Nicolae Ceausescu the events confronting him in December 1989 were a replay of August 1968: not only was socialism at stake, but Romania’s national sovereignty and independence. Thus, in this crucial moment, he would appeal not primarily to the party’s political interests, but to what were the core institutional interests of the Securitate. And he would rely on a trusted totalitarian, mobilizational technique: the “spontaneous” mass rally of support for the regime.

The pro-regime rally began at midday on Thursday, 21 December 1989 as such events always had. Almost 100,000 workers, hand-picked from Bucharest’s major factories, had been herded into the center of Bucharest to await Ceausescu’s address from the balcony of the Central Committee building. There were the customary “spontaneous” chants in support of the dictator and his policies, and obsequious introductions by party underlings. Ceausescu had been speaking for only a few minutes when an unidentifiable disruption in the crowd forced him to pause in mid-sentence. It was now that the folly of his insistence that his address be broadcast live by television and radio was realized. Before the television and radio relays could be interrupted, a national audience was able to hear high-pitched screams and shouts of “Down with Ceausescu!” “Murderer!” and “Timisoara, Timisoara!” Even worse, television cameras had captured Ceausescu’s stunned and confused facial expression. About three minutes later, after some semblance of order had been restored in the square, the live broadcast resumed. Ceausescu announced that just that morning the CPEx had approved an increase in the minimum salary and pensions![33] Ceausescu was able to finish his speech, although shouting and commotion could still be heard sporadically in the background.

It is impossible to know how much the image of a frightened Ceausescu, futilely motioning to the crowd to quiet down, influenced those who saw it. However, the scope and boldness of protest against the regime clearly intensified after the broadcast of the dictator’s previously-unimaginable moment of weakness. Anti-regime demonstrations spread throughout the major cities of Transylvania–Brasov, Sibiu, Cluj, and Tirgu Mures–on the afternoon of 21 December. It did not matter that a sufficient degree of order had been reestablished such that Ceausescu was indeed able to finish his speech or that Romanian television would rebroadcast the same speech later that evening with pro-Ceausescu chants dubbed-in over the commotion. Irreparable damage had been done.

Observers have argued that those brief, but seemingly interminable seconds during which the television camera broadcast Nicolae Ceausescu’s disbelief and helplessness live to an entire nation, constituted a sort of “singular psychological moment,” something akin to a rock shattering a mirror. What had prompted Ceausescu’s reaction? Initially, most accounts stressed how several people in the crowd had begun shouting anti-Ceausescu slogans.[34] Fearing they would be caught, they then rushed through the crowd. The other members of the crowd were frightened by this unexpected act of courage and themselves attempted to flee. The great commotion which viewers had heard before the transmission had been cut, was the sound of these people trying to force their way out of the square. Many later explanations have maintained, however, that these events were merely a response to the initial act of defiance: the setting-off of firecrackers (”petarde” in Romanian) by someone in the crowd. Only then did demonstrators take advantage of the confusion and anonymity of the moment to shout down Ceausescu. In both cases, the spontaneity of the catalytic event has been drawn into question.

Nica Leon: The Strange Tale of the “Hero” of the 21 December Rally

Because the interruption of Ceausescu’s speech proved such a turning point in the December events, it was natural that in early 1990 the newly-liberated media should try to find the person or persons responsible for “unleashing the Bucharest revolution.” In a series of interviews during March and April 1990, Petre Mihai Bacanu, senior editor of Romania Libera, introduced the nation to a group of factory workers whom he presented as the “heroes” of the 21 December rally.[35] Bacanu was widely-viewed both at home and abroad as the “conscience” of the journalistic profession (a journalist for Romania Libera before the events, he had been imprisoned between January and December 1989 for his involvement with two other people in an attempt to print an illegal underground newspaper) and his newspaper was the hub of the growing political and social opposition to the National Salvation Front regime.

Thanks in large part to Bacanu, one of these workers in particular, Nica Leon, was to become identified as the man who had dared to shout down Ceausescu.[36] Leon was presented as having yelled out “Long live Timisoara, down with the butcher, down with Ceausescu!” and “Timisoara, Timisoara” at the crucial moment during Ceausescu’s speech. Highly-respectable foreign sources such as Ratesh credit Leon by name with having disrupted the 21 December rally.[37]

In the months immediately following December 1989, Nica Leon certainly appeared every bit the hero. It turned out that on 20 December 1989, the day before his historic shout, the Toronto daily The Globe and Mail had printed an open letter by Nica Leon criticizing Ceausescu’s rule.[38] This fact seemed confirmation of the courage of his action on 21 December. During 1990, Leon was the president of a small political party, a founding member of the Romanian branch of Amnesty International, and a prominent critic of the Iliescu regime.[39] During the chaotic and violent events of 13-15 June 1990 which brought an end to the two-month occupation of University Square by demonstrators, he was arrested and over the following month and a half was the object of an eventually-successful campaign spearheaded by Romania Libera to gain his release. The opposition embraced him with open arms and he regularly appeared in interviews with the opposition press.

Yet in the ensuing years, the opposition clearly soured on Nica Leon and he broke with them in as definitive a manner as imaginable. By 1992, one opposition publication was describing Nica Leon as “at war with the whole world” and it was clear from the questions and comments of opposition journalists that they no longer held him in the high esteem they once had.[40] Ilie Stoian’s 1993 description of Leon’s role at the 21 December rally reflects this changed perception of Leon: “Just then Nica Leon took advantage of the protection offered by the uproar and yelled ‘Timisoara’…after which he ran away out of fear.”[41] Leon’s heroism had apparently become contingent upon his relationship with the opposition.

On the surface, Leon himself appeared to have undergone a striking metamorphosis: from being a fixture of the opposition to granting interviews to the press of the Ceausescu nostalgics. In early 1994, the very same Nica Leon could be found in the pages of Europa praising the Securitate and virtually lamenting the overthrow of Ceausescu which his actions had hastened.[42] He strenuously defended the actions of the Securitate Director, General Iulian Vlad, in December 1989 as honest and patriotic. How had a person the opposition had presented as a dissident for a decade prior to the December events, an unrelenting foe of the Securitate, and the hero of the 21 December rally come to this?

What is interesting about Leon is that his views on certain key issues about the December 1989 have remained remarkably consistent in spite of his flip-flop from one end of the political spectrum to the other. Leon’s defense of–and sympathy for–General Vlad was not something which had suddenly appeared after he crossed over to the Ceausist camp. It appears in the interviews he gave the opposition press in 1990.[43] Moreover, Leon strenuously denied the existence of any “terrorists” during the December events. In April 1990, he told Expres that “the terrorists were invented.”[44] In September 1990, Leon told Liviu Valenas and Daniela Rainov at Baricada that “Everything [in December 1989] was a grand diversion! THERE WEREN’T ANY TERRORISTS!” and that Vlad had been arrested because he possessed damaging information against the Front.[45]

In his interviews with Petre Mihai Bacanu at Romania Libera in April 1990, Nica Leon also mentioned several episodes which placed the Securitate and Militia in a surprisingly positive light. He maintained that during the showdown between protesters and regime forces in University Square on the afternoon of 21 December, he had spoken with a Militia sergeant major who had “wished us [the protesters] success.”[46] He also claimed that he had helped an injured Militia man to safety on this evening.[47] Leon chatted with the USLA troops at University Square and characterized their actions as follows:

…the USLA were blocking the street leading to the American Embassy and the Israeli airline company El Al. The USLA did not attack the crowd, but rather stood chatting with the demonstrators and explaining to them that they could not join them because they had an order to stay between the French Bank and the Intercontinental Hotel.[48]

As we shall see, other eyewitness accounts of these events challenge Leon’s portrayal of the USLA.

But clearly the most damaging fact about Nica Leon was the one Petre Mihai Bacanu neglected to inform his audience of: the hero of the Bucharest Revolution had been arrested as a “terrorist” on 24 December 1989. Leon had been discovered in the basement of the Central Committee building, attempting to transmit something through a radio-transmitting device belonging to the Securitate’s Fifth Directorate.[49] One might be inclined to believe that Leon had been the victim of a tragic misunderstanding were it not for a series of articles written by a former officer of the Fifth Directorate in the Ceausist publication Timpul during early 1991.[50] The former Securitate officer presented the saga of a group of those arrested as “terrorists” during the December events: among them, other officers of the Fifth Directorate, USLA members, a Jordanian student, and Nica Leon. Leon is credited with having sustained the morale of the other prisoners. According to the Fifth Directorate officer: “Nica Leon encouraged us and frequently repeated that if he escaped, he would testify for us all the way to the UN.”[51] Moreover, Leon is praised for having contacted the wives of the Fifth Directorate officers–to tell them that their husbands were still alive–after he was released on 30 December 1989. Other Securitate officers confirm Nica Leon’s presence among the arrestees.[52]

Even prior to Bacanu’s interview with Leon, there were indications that Leon was a less than completely credible source. In February 1990, Leon had given an interview to Democratia, the publication of one of Ceausescu’s most notorious former speechwriters, Eugen Florescu.[53] Surprisingly, since this was one of Leon’s first interviews since the events, there was no mention of his famous shout at the 21 December rally. In its issue of 9 March 1990, the popular Expres had made a coy reference to Leon’s arrest (while using a radio-transmitting device) in the CC building.[54] Moreover, at a meeting of the ruling Provisional Council of National Unity in early 1990, Front official Dan Iosif is said to have referred to Leon’s arrest and called him either a “securist” or “terrorist.”[55]

Nica Leon remains an enigma. It is difficult to say exactly what he was really up to on 21 December 1989. People in the crowd did indeed shout “Timisoara, Timisoara,” for it could be heard on the television broadcast. If Leon did shout it, was he the first to do so? If not, what was his motivation for shouting it? Was his shout a genuine act of individual courage at the time? Was he perhaps acting as a Securitate provocateur–someone who wished to infiltrate the protesters’ ranks–on 21 December 1989? As with other aspects of the December events, the historiography of what happened is as important as–if not more important than–what actually happened. In the case of Nica Leon, the historiography at the very least suggests a highly-manipulative portrayal of his actions in December 1989.

Who Threw the “petarde”?

Many sources have suggested that it was the explosion of a “petarde” (or firecracker) and a simultaneous commotion in the square which startled Ceausescu and made it possible for the demonstrators to yell the anti-Ceausescu slogans. Once again the discrepancy between the reporting on this incident and the reality of what appears to have happened is informative. The report of the first Senatorial commission investigating the December events (published in 1992) maintains that “while [Ceausescu] was speaking, an explosion was heard and caused substantial commotion. Shortly after this, the meeting disbanded in disorder.”[56] Stoian describes the “petarde” incident as follows:

…[then] Ceausescu took the floor. At that moment the thing which appears to us the most important event of this period occurred. It is not true that the crowd began to boo spontaneously. While Ceausescu was stumbling through a phrase up on the balcony, somewhere in the center of the Square, where there were mostly women, someone exploded a Christmas ‘petarde’ [o petarda de genul celor de Craciun]. The first reaction of these frightened women was to begin to scream. Then, all those around them began to boo.[57]

Romanians have occasionally referred to this as “the petarde of our happiness.”[58]

Part of the problem with the “petarde” scenario stems from the fact that there is no agreement upon who exploded it and no one has come forward to claim responsibility for this historic action. Nevertheless, many names have been put forward in connection with it.[59] Securitate sources clearly wish to suggest that the setting-off of this “petarde” and the causes of the commotion which ensued were part of a premeditated plan to disrupt the rally. Once again, they attempt to negate the spontaneity of the anti-Ceausescu uprising. A journalist for the Ceausist journal Democratia wrote in December 1990:

…It must be stressed that during this rally long-studied methods for the psychological manipulation of compact crowds–acoustic sounds with subliminal messages transmitted through the loudspeaker system (imitating the rumble of an earthquake, the noise of troops and tanks and gunfire); the movement of some groups through the square with the intention of dislocating the crowd; petardes–were applied.[60]

According to “a group of former Securitate officers,” the “tourists” and their domestic collaborators made their way from Timisoara to Bucharest and infiltrated the meeting. The “tourists” attempted to scare those in the crowd into believing that “they were under fire” by jabbing them in the back with “reinforced steel prongs…against the background of the noise of fire-crackers and the short-circuiting of the public address loudspeakers.”[61] Interestingly, this is how a former USLA officer has portrayed the event:

On 21 December 1989 I was taking part in the antiterrorist measures for the “goodbye” meeting. In the crowd, I identified and observed eight strange men: all were dressed approximately the same (knee-length woolen coats, hats), all were smoking at the same time, standing in a group. Some looked slavic, others asiatic. At a given moment, they took out from their pockets globe-shaped objects, lit them with their cigarettes, and threw them into the crowd; in the globes there were firecrackers which put the crowd to flight.[62]

The SRI’s 1994 report on the events suggests that the “powerful thunder claps” which were heard could have come from the detonation of a “petarde” and that the “sonic boom”-like sound which occurred came not from the crowd, but from the loudspeakers.[63] The panic among the crowd was caused by the transmission of high-pitched soundwaves (outside the range of human hearing) and by the fact that unidentified demonstrators were prodding the others with steel poles while shouting “Run away, they will kill us!” and “The tanks are coming!”[64]

Opposition accounts incorporate familiar elements. The influential journalist Cornel Nistorescu places the “petarde” incident in the context of a coup d’etat supported by a faction within the Securitate:

Simultaneously, at the meeting of 21 December, according to incontrovertible information, a Securitate officer launched the two petardes which provoked panic and unleashed the redemption of Bucharest’s citizens. Meanwhile, through the loudspeaker system controlled by the Securitate, boos and whistles were disseminated.[65]

Ecaterina Radoi of Zig-Zag suggests that the unbelievable panic which ensued was the result of the emission of sounds resembling the rumble of tanks and machine gun fire.[66]

But the “petarde” incident and the simultaneous commotion may have a simpler explanation. It is informative to look back upon how the disruption of the rally was reported by foreign correspondents in Bucharest just after it had taken place. Shortly after the rally disbanded, a Bulgarian correspondent related that the cause of the commotion had been the use of “tear gas grenades” by regime forces attempting to prevent demonstrators from entering the square and the ensuing panic this had unleashed among those who were already in the square.[67] The correspondent suggested that the demonstrators had originally gathered near the Roman Square on Magheru boulevard and numbered in the thousands by the time they reached Palace Square where the speech was taking place.

Similar reports come from the Yugoslav TANJUG correspondent who transmitted that demonstrators had gathered in the northwest corner of Palace Square near the Athenee Palace Hotel and that when they “tried to approach the official meeting, tear gas was thrown at them.”[68] According to the same correspondent, young men had begun to shout anti-Ceausescu slogans, were chased away by the Militia, and then proceeded through the side streets in order to get around to the other side of the meeting.[69] The Militia then used tear gas to prevent these demonstrators from joining the official meeting and it was after the “tear-gas bombs exploded that the live relay of radio and television was disrupted for several minutes.”[70]

Significantly, eyewitness accounts of the confrontations between regime forces and demonstrators on the afternoon and evening of 21 December refer to regime forces firing “petardes” at the demonstrators.[71] One eyewitness to the events in University Square on the afternoon of 21 December recounts that “the Securitate ran after them [the demonstrators] in groups and used ‘petardes’ and clubs against them.”[72] Moreover, Rady has observed that on the night of 21/22 December, the Securitate “[i]n a few places…detonated bombs in the hope of spreading panic.”[73]

Which forces would have used the “petardes” and tear-gas against the demonstrators? During his trial in early 1990, the Interior Minister at the time of the events, Tudor Postelnicu, stated that “the USLA were in charge of tear-gas” at the rally.[74] Stoian has noted the difference between the 21 December rally and past rallies in his typically colorful tone:

In the first place, how striking it was that if in the past at the meetings to which Bucharest’s citizens were all too well-accustomed, people were indifferent–indeed, some were even happy since they would get three or four hours of work off–now nobody was smiling. Almost everybody entered [the square] in an ill-omened silence. A completely new element was the verification of identity papers of most people on the streets on this occasion; those who did not belong to the groups of workers [chosen to participate] were politely made to exit the columns…After the Palace Square was full, something unexpected happened. If in the past, the ring of civilians (Securitate men, party activists) and Militia men [around the crowd at such an event] would not permit those bored of listening to Ceausescu’s idiocies to leave, this time things were completely the other way around….Anyone who wanted to leave could, but no one from outside the ring could enter the protected zone.[75]

Eyewitnesses have specifically identified the forces preventing their entrance into the square as “USLA troops.”[76]

The partial transcripts of communications among USLA and Militia units on 21 and 22 December in Bucharest were published in late January-early February 1990 in the daily Libertatea.[77] These transcripts suggest that even before the rally had begun, large groups of demonstrators had gathered at a number of the intersections leading onto Palace Square, were shouting anti-regime slogans, and were taxing the capacity of the regime forces to prevent them from entering the square.[78] The demonstrators apparently realized well the tremendous opportunity offered them by the live national broadcast of this rally. Thus, the impression left by most accounts–that it was a few, isolated, brave men, within a crowd of tens of thousands of automatons, who had dared to challenge Ceausescu–is simply romanticized. The actions of those prevented from entering the meeting probably emboldened those in the crowd to shout down Ceausescu.

The transcripts also show that on the order of Securitate Director General Vlad, the USLA used “gela” (the Securitate reference for “petardes”) against the demonstrators.[79] Ilie Stoian alleges that General Grigore Ghita, the commander of the Securitate’s uniformed troops, “violated his brief” when he incorporated units of the USLA, including a “geniu-chimic” unit (which would have been in charge of tear-gas), among the regime forces assigned to work the rally.[80] Yet such an action does seem in accordance with Interior Ministry Order No. 2600. Moreover, even the Senatorial commission’s report illustrates that the security for the rally of 21 December was left almost entirely in the hands of the Securitate, and that General Vlad’s deputy, General Gianu Bucurescu, was given personal charge of the rally.[81]

It appears then that a key factor contributing to the disruption of Ceausescu’s speech was the attempt by regime forces to hold off anti-Ceausescu demonstrators from entering Palace Square. This commotion and confusion so changed the complexion of the rally that those among the crowd handpicked to attend took advantage of the opportunity and suddenly switched from chanting pro-Ceausescu slogans to jeering and booing the dictator. It is possible that the “petarde” at the rally was launched by the Securitate, but it is unlikely it did so as an act of defiance against the dictator. The “petarde” may have been used to prevent protesters from entering the square or to disorient the crowd and mask the sound of the anti-Ceausescu slogans. The disruption of the rally may therefore have been far less “organized” than has commonly been presumed.

[31].. R.M., “Dezvaluiri [Revelations],” Romania Libera, 19 January 1993, 1. Radulescu died in 1994.

[32].. Ibid. Presumably that foreign power would have been the Soviet Union.

[33].. Nicolae was probably improvising. A tape of the rally broadcast on a Bucharest FM radio station in December 1993 recorded Elena yelling at her husband: “Promise them something! Promise them anything!”

[34].. Rates, Romania: The Entangled Revolution, 39; Rady, Romania in Turmoil, 100.

[35].. See the series “Intercontinental 21/22″ in Romania Libera, especially for 31 March 1990, 1 April 1990, 2 April 1990, 5 April 1990, and 6 April 1990. There is no reason to believe that those Bacanu presented did not actually shout down Ceausescu at the rally. The issue is the context in which Bacanu chose to present their actions.

[36].. Leon’s notoriety also apparently stemmed from his exposure in a well-known documentary series entitled “Noaptea Generalilor” [The Night of the Generals] which appeared on Romanian television during 1990. This television series was also produced by Petre Mihai Bacanu.

[37].. Ratesh, Romania: The Entangled Revolution, 39.

[38].. Nicola Leon, “You took away our rights and gave us lice and fear,” The Globe and Mail, 20 December 1989, A7. In spite of the slight difference in name, Nica Leon has claimed that this is his letter and there seems little reason to doubt that this is the case. Nicola Leon is described as a “34-year old mechanical engineer living in Bucharest,” details which generally fit with Nica Leon’s background. It is unclear when this open letter arrived at the newspaper.

[39].. See, for example, his comments in Sorin Rosca Stanescu, “Mai putine flori, mai multi participanti,” Romania Libera, 24 April 1990, 3.

[40].. Nica Leon, interview by editorial board, “Nica Leon in razboi cu toata lumea,” Flacara, no. 34 (26 August 1992), 4-5.

[41].. Stoian, Decembrie ‘89, 23.

[42].. Nica Leon, interview by Angela Bacescu, Europa, March-April 1994, 2, 3. Bacescu introduced Leon as president of the Liberal Democratic Party and member of Amnesty International (!). Among the many dubious claims in this interview is the allegation that Elena Ceausescu had been plotting a coup d’etat against her husband set for 30 December 1989.

[43].. See, for example, Nica Leon, interview by Liviu Valenas and Daniela Rainov, “Lovitura de palat din Romania [The Palace Coup in Romania],” Baricada, no. 36 (18 September 1990), 3.

[44].. Rasvan Popescu, “Moda lui Jos,” Expres, no. 13 (27 April-3 May 1990), 2. For the significance of his denial of the existence of the “terrorists” see chapters seven and eight.

[45].. Leon, interview, “Lovitura de Palat.”

[46].. Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 5 April 1990, 3.

[47].. Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 6 April 1990.

[48].. Ibid.

[49].. Leon proudly admits to this in Leon, interview, “Lovitura de palat.”

[50].. See the six-part series by Maiorul A.D. (apparently Major Aurel David, who was one of four Fifth Directorate officers tried and acquitted in March 1990) entitled “Scenariile si Realitatea. Marturie la dosarul ‘Teroristi’,” which appeared between January and March 1991 in Timpul. It is significant to note that when this series appeared Nica Leon was still a welcome member of the opposition.

[51].. Maiorul A.D., “Scenariile si Realitatea (VI),” Timpul, 1 March 1991, 11.

[52].. Bacescu, Din Nou in Calea, 161. USLA officer Romulus Garz refers to “officer David (one of four officers from Ceausescu’s guard)” and to the presence of Nica Leon among the prisoners he was held together with. Garz was arrested after the famous incident in front of the Defense Ministry on the night of 23/24 December–discussed in chapter seven.

[53].. See the interview with Nica Leon in Democratia, no. 4 (12 February 1990).

[54].. See Expres, 9 March 1990, 8.

[55].. Valenas and Rainov did raise this issue with Leon in Leon, “Lovitura de palat.” However, they refused to challenge his answers and almost appeared to embrace them. While Leon was still aligned with the opposition, the regime-supportive press alleged that he had been a Securitate informer code-name “Nelutu.” The allegation appeared in the Ceausist Romania Mare, and the daily Azi, closely-linked to then Prime Minister Petre Roman, see Expres Magazin, no. 32 (13-20 August 1991), 2. Nica Leon himself–almost proudly–lists all the allegations launched against him (including that he was related to the Ceausescus) in Leon, “Nica Leon in razboi cu toata lumea,” Flacara, no. 34 (26 August 1992), 4. He avoids commenting on their validity, however.

[56].. Raportul Comisei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, “Cine a tras in noi, in 16-22?” Romania Libera, 27 May 1992, 5.

[57].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 23. It was only after this, Stoian maintains, that Nica Leon delivered his famous shout.

[58].. Tudorel Urian, “Cabala Teroristilor,” Cuvintul, no. 20 (13 June 1990), 4.

[59].. The suspects are legion: The dubious Nica Leon claims that a 60-year old man named Andrei Ilie, “who kissed Iliescu when he arrived at the CC [building on 22 December],” threw the petarde (Leon, interview, “Nica Leon in razboi.”). Opposition journalist A. Corneliu Giagim writes that the “author” of the petarde was Matei Ilie who had assembled it out of an aerosol can (A. Corneliu Giagim, “16-22, Cine-a tras in noi?!” Baricada, no. 49-50 (18 December 1990), 6.). In early 1990, Petre Mihai Bacanu confidentially stated that a young man named Adrian Constantin had thrown the petarde (Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 31 March 1990, 1.). Whereas Bacanu had been able to interview Nica Leon and the young aviation mechanics who had started the chants against Ceausescu, he had been unable to track down Constantin to speak with him. Dan Iosif, the Front official who accused Leon of being a “terrorist,” has also been proposed as the source of the petarde (Expres Magazin, no. 30 (20-26 February 1991), 8.). There are likely others who have been credited with this act.

[60].. C. Maltese Martine Ui (possibly a pseudonym), “De la ‘Jos Ceausescu!’ am ajuns la ‘Jos Romania!’ Dubla Lovitura impotriva Romaniei” Democratia, no. 48 (December 1990), 3.

[61].. A Group of Former Securitate Officers, “Asa va place revolutia! Asa a fost!” Democratia, no. 36 (24-30 September 1990), 4. Also, see a translation of this article in FBIS-EEU-90-207, 25 October 1990, 50-53.

[62].. “S.V., reserve USLA officer” (perhaps Strat Vintila, based on other accounts), in Pavel Corut, Floarea de Argint (Bucharest: Editura Miracol, 1994), 171. In fact, the description of these men as wearing knee-length woolen coats and hats makes them sound suspiciously like the Securitate and the USLA themselves, as we shall see later.

[63].. “Fapte care trimit la o actiune premeditata a unor ‘actori’ din afara (II),” Curierul National, 10 July 1994, 2.

[64].. Ibid. Former deputy prime minister and senator, Gelu Voican Voiculescu, makes similar allegations. He claims that the explosion was caused by a “handcrafted petarde” (”o petarda artizanala”) made from an aerosol can. He too suggests that the panic was intensified by the “perhaps purposeful” malfunction of the loudspeaker system and the emission of a terrifying sound which resembled the “rumbling of tanks.” Voiculescu adds that “it is also possible…that there was a type of ‘acoustic bomb.’” Gelu Voican Voiculescu, interview by Neti Luchian and Val. Voiculescu, “‘Haosul nostru i-a paralizat (I),” Libertatea, 16 July 1991.

[65].. Cornel Nistorescu, “Complot sau conspiratie cu pretentii la putere? [Plot or conspiracy with pretensions to power]” Cuvintul, no. 20 (13 June 1990), 5.

[66].. Ecaterin Radoi, “Remember 15 decembrie 1989 – 20 mai 1990,” Zig-Zag, no. 190 (23-31 December 1993), 4-7.

[67].. Sofia Domestic Service, 1400 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 71.

[68].. Belgrade TANJUG Domestic Service, 1359 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-245, 22 December 1989, 77.

[69].. Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 70-71.

[70].. Ibid.

[71].. See accounts in Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 15 March 1990; 5 April 1990; 19 April 1990.

[72].. See the comments of Marcel Constantinescu in Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 15 March 1990, 3.

[73].. Rady, Romania in Turmoil, 104.

[74].. Emil Munteanu, “Postelnicu a vorbit neintrebat [Postelnicu spoke without being asked to],” Romania Libera, 30 January 1990, 3.

[75].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 22. Stoian’s “spin” on this event, however, is that people were not allowed to enter the square because “something was being awaited,” thus insinuating that the disruption of the rally was organized in advance.

[76].. See the comments of Nistor Ruxandoiu in Gheorghe Ionita, “Culcati-i la pamint!” Adevarul de Duminica, 14 January 1990, 2.

[77].. Published in Libertatea between 27 January and 15 February 1990 under the heading “Dintre sute de…catarge! Revolutia ascultata prin statie [From…hundreds of “masts” (radio identification for USLA officers conducting surveillance) Scanning the Revolution].” Such recordings could have come from only one source: the former Securitate. Interestingly, with the exception of one episode (3 February 1990), all of these communications come from the afternoon of 21 December or morning of 22 December. There are no communications for the USLA from 3:30 p.m. 21 December until 8 a.m. 22 December–the period during which regime forces opened fire on the demonstrators.

[78].. “Dintre sute de catarge,” 27 January 1990; 29 January 1990.

[79].. “Dintre sute de catarge,” 30 January 1990, 2. An anonymous editor defines the meaning of “gela” as “petarde” at the close of this episode. Stefanescu confirms the use of “petardes” in his statement that the USLA commander, Colonel Gheorghe Ardeleanu, was seen at the Central Committee building shouting to a subordinate “Give me ‘Gela’…Give me ‘Gela’.” According to Stefanescu, ‘Gela’ was the name of a “petarde” used by the USLA in the repression of demonstrators. Paul Stefanescu, Istoria Serviciilor Secrete Romanesti (Bucharest: Editura Divers Press, 1994), 287.

[80].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 21.

[81].. Raportul Comisiei Senatoriale, “Cine a tras in noi, in 16-22?”

Timisorenii au “stricat” mitingul din 21 decembrie
Marti, 15 decembrie 2009 Sursa: Romania Libera Autor: Petre Mihai Bacanu

 Mult timp nu s-a stiut cine a “stricat” mitingul lui Ceausescu din 21 decembrie 1989. Au aparut fel si fel de personaje care si-au arogat acest merit. Acum se stie ca acest fapt se datoreaza unor grupuri de timisoreni care s-au deplasat la Bucuresti. Satui de lupta, nu mai aveau frica si, practic, au fost nevoiti sa plece din Timisoara ca sa anunte ce se petrece acolo. La Timisoara se strigase “Lasilor, veniti cu noi!”, timisorenii avand impresia ca romanii ies greu la Revolutie. Suntem in posesia unor
marturii despre implicarea timisorenilor in declansarea scanteii de la Bucuresti.

Acuza ca i-a fost ucis sotul la Timisoara
ION ION, prelucrator prin aschiere IEI Bucuresti, 19 ani (in 1989): “In dimineata zilei de 21 decembrie 1989, o mare parte din lucratori se aflau la miting in Piata Palatului. Dupa un timp, am plecat si eu in oras. In timp ce ma deplasam pe Calea Victoriei spre Piata Palatului, sa fi fost ora 12.00, am vazut ca strada era blocata de un cordon de militieni in dreptul Hotelului Bucuresti.


M-am alaturat unui grup de civili care doreau sa treaca de acest cordon, incercand sa discutam cu cei din dispozitiv. O femeie din grupul nostru a strigat disperata, acuzand ca i-a fost ucis sotul la Timisoara. A fost retinuta de un militian. In momentul in care acesta a inceput s-o loveasca cu bastonul, au intervenit mai multi civili, creandu-se astfel un conflict deschis intre noi si militieni. In scurt timp a luat amploare, implicandu-se mai multi civili, iar din partea fortelor de ordine facandu-si aparitia un cordon de militari ai Armatei care s-au postat in fata militienilor si ne-au somat spunand ca vor face uz de arma.



Dupa un timp, au tras cu armele in plan vertical. S-a creat o ambuscada, noi, civilii, alergand in directia opusa acestora. In dreptul coltului din dreapta hotelului si-au facut aparitia trei camioane militare cu prelata, din care au coborat soldati cu casti albe cu vizeta si arme automate cu pat rabatabil. Ne-au blocat retragerea. Am fost imobilizat de patru soldati care m-au lovit cu patul armei in zona occipitala, apoi cu bocancii in toate partile corpului. Tot timpul eram filmati de la o fereastra a hotelului – etajul doi sau trei. A aparut in zona Postelnicu, care i-a spus unui civil care-l insotea sa ma impuste, insa a intervenit unul dintre soldatii care ma retinuse. Am fost dusi la Circa 1 Militie, batuti din nou, in final transferati la Jilava”.

Timisorenii s-au pierdut printre cei adusi la miting
DUMITRU SMEDESCU, colonel, lucra la Serviciul asigurare tehnico-materiala si financiara la Militia Capitalei. Aflase despre evenimentele de la Timisoara de la colegii sai. In ziua de 21.12.1989, la ora 6.00, a primit un telefon sa se prezinte imediat la serviciu, deoarece urma sa aiba loc un miting in Piata Palatului. Era seful unui dispozitiv compus din 20 de ofiteri care au luat pozitie la aproximativ 270 metri de intrarea principala in CC, in apropierea actualei statui a lui Iuliu Maniu. De organizarea mitingului s-au ocupat cei de la Armata, colonelului Smedescu parandu-i-se curios, deoarece la alte mitinguri de organizare se ocupau cadre ale Securitatii si Militiei. Difuzoarele dispuse in Piata Palatului au fost aduse de cei de la Armata. Dispozitivul de comanda se afla amplasat in incinta Bibliotecii Universitare.



“In jurul orei 12.00, in timp ce Ceausescu facea referire la evenimentele de la Timisoara si la marirea salariilor, s-a auzit un zgomot puternic, iar lumea a intrat in panica. Initial, pentru mitingul ce urma sa inceapa la ora 8.00 au fost solicitate sa participe anumite persoane, in special membri de partid. Amanandu-se pentru ora 10.00, nu au mai fost doar persoanele selectate initial. In spatele Palatului Regal au sosit mai multi cetateni de la Timisoara, care s-au pierdut printre cei ce participau la miting si au inceput sa scandeze lozinci anticomuniste si anticeausiste.”


S-a creat agitatie in multime
MIHAITA BALINT avea 19 ani in decembrie 1989 si era cioplitor la “Marmura”. La spargerea baricadei, in noaptea de 21 spre 22 decembrie, a fost impuscat in partea inferioara a tibiei piciorului drept.
“Cand am ajuns in Piata Palatului, mai exact in apropiere de Biblioteca Universitara, am vazut un grup de 30-40 de tineri care spuneau ca sunt din Timisoara. Venisera dinspre strada stirbei Voda, au intrat in multime si au inceput sa scandeze lozinci anticeausiste si despre victoria revolutiei de la Timisoara. Imediat, mai multi participanti au inceput sa-l huiduie pe Ceausescu, creandu-se agitatie in multime. In momentul in care au inceput sa se auda tipete si lumea se indrepta spre caile de iesire, am plecat si eu din piata, deplasandu-ma pe strada Onesti pana in zona Intercontinental, unde credeam ca suntem protejati de prezenta reporterilor straini. Am ramas pana dupa distrugerea baricadei, cand am fost impuscat.”

Studenta din Timisoara si-a cautat prietenul la morga Spitalului Coltea
MARIOARA TRONARU, lucratoare la bucataria Spitalului Coltea: “Pe 21 decembrie, in jurul orei 22.00, un tanar a fost impuscat in cap dupa ce s-a adapostit in curtea spitalului. Avea in jur de 20-23 de ani. Dupa aproximativ 30 de minute, o tanara cam de aceeasi varsta cu cel impuscat si care spunea ca este studenta la Timisoara a venit sa-l caute. Brancardierii au condus-o la morga, iar tanara l-a recunoscut pe cel decedat ca fiind prietenul ei, tot student la Timisoara. A declarat ca venisera mai multi din Timisoara pentru a-i mobiliza pe bucuresteni”.

Veneau din orasul inchis
PETRE CAPRARU, lucrator la Directia de Telecomunicatii: “Pe 21 decembrie, pe la pranz, am plecat spre Spitalul Coltea, sa-i duc un pachet surorii mele, internata. Grupuri de cetateni speriati veneau dinspre Sala Dalles. Mi-au spus ca mitingul oficial a fost spart. Au inceput repede sa protesteze la indemnul unor cetateni din tara. Un tanar de vreo 30 de ani, inalt, spunea ca era din Timisoara si a venit special la Bucuresti cu mai multi care scapasera din orasul inchis. Sa ne spuna si noua ce se intampla cu ei la Timisoara si ca au fost maltratati. Acestia strigau: «Nu va fie frica, Ceausescu pica!» si «Jos tiranul!». Indemnau trecatorii sa se solidarizeze, sa nu plece, ca sa nu mai fie chemati ciomagarii de la Timisoara”.

Tanarul din Timisoara avea in mana o cutie
ADRIAN UTALE lucra ca tehnolog productie la Combinatul Casa Scanteii. In dimineata zilei de 21 decembrie a fost scos, cu alti colegi, la ora 7.00, la mitingul din fata CC.
“Din ora in ora ne aliniau in fata intrarii principale a Casei Scanteii si apoi reveneau la directia luata. In jurul orei 11.00 ne-am indreptat pe jos catre Sala Palatului. Pe la ora 11.40, in timp ce ne aflam in centrul pietei, spre Biblioteca si Athenee am vazut langa mine un tanar care ne-a zis ca era din Timisoara si avea in mana o cutie. Ne-a zis: «O sa vedeti ce o sa se intample». Mitingul a inceput in jurul orei 12.00. Dupa ceva timp, tanarul a declansat o mica explozie, probabil o petarda; in jurul orei 12.30 s-a auzit o bubuitura in centrul manifestatiei, ceea ce a dus la haos total.”


Coloana stransa de manifestanti era din Timisoara
PETRU GIURA, strungar la IRA Grivita. Este victima a evenimentelor din decembrie: “Am ajuns la miting in tinuta civila, dupa ce in prealabil ni se spusese sa ne imbracam in cea a garzilor patriotice. Ne-au distribuit langa un sir de megafoane din care in timpul mitingului se auzeau aplauze inregistrate pe banda. In timpul discursului lui Ceusescu, cand s-a auzit o bubuitura, participantii la miting au fugit in toate directiile. Am luat-o spre strada Brezoianu. Am intalnit o coloana stransa de manifestanti, respectiv cate cinci in linie, care scandau lozinci anticeausiste. Acestia spuneau ca sunt de la Timisoara. Initial ne-am speriat si am fugit din calea lor, luand-o spre Romarta Copiilor. Am ramas insa la Intercontinental si am participat la toate evenimentele, pana am fost impuscat la Televiziune, pe 23 decembrie”.

“Nu cumva esti din Timisoara?”
GHEORGHE POPA era in decembrie 1989 sef de birou desfacere la Intreprinderea Poligrafica “Luceafarul”: “Am fost chemati la serviciu la ora 5.00 pentru mitingul din 21 decembrie. Noi am ocupat pozitia din dreptul restaurantului «Cina». Un activist de partid l-a controlat in geanta pe un coleg de-al meu, dar avea la el o sticla cu ceai si paine prajita. Am intervenit spunand ca este bolnav de ulcer, dar activistul a chemat un militian, care mi-a luat legitimatia de serviciu pe motiv ca produc agitatie. In timpul discursului lui Ceausescu s-a auzit un zgomot puternic in sistemul de sonorizare. Cand manifestantii s-au raspandit in toate directiile, am plecat cu mai multi colegi spre Bd. Magheru. In zona Hotelului Nehoiu am fost opriti de militieni si legitimati. Cum mie imi fusese confiscata legitimatia si nu aveam nici un act de identitate la mine, militianul m-a intrebat: «Nu cumva esti din grupul de la Timisoara?». Mi-a aplicat cateva lovituri cu bastonul, dupa care m-a lasat sa plec”.

“Fratilor, la Timisoara va mor copiii si fratii!”
IOAN PaUN lucra in decembrie 1989 ca laborant foto la Casa Scanteii: “La miting am fost pozitionati intre Palatul Regal si Biblioteca Universitara. Atmosfera era incordata. Am observat in coloana noastra multi civili pe care nu-i cunosteam. In timp ce Ceausescu se adresa multimii am vazut in apropierea noastra doi tineri care fluturau doua steaguri. Aveau accent ardelenesc. Unul dintre ei, de vreo 30 de ani, cu fata spre mine, a strigat: «Fratilor, la Timisoara va mor copiii si fratii!». Pe al doilea nu l-am vazut la fata. La scurt timp am auzit o bubuitura, o petarda, banuiesc, care a panicat multimea”.

Indemnau pasagerii sa li se alature
STEFAN DIMA, medic stomatolog: “Lucram ca medic la Calmatuiul de Sus si faceam naveta cu trenul pana la Rosiori. Pe 21 decembrie am vazut, pe la 16.00, in zona Piata Romana, cum fortele de ordine incercau cu disperare sa disperseze grupurile de manifestanti. Dimineata am plecat la serviciu cu trenul Bucuresti-Timisoara. Acesta a oprit neasteptat intre statii, concomitent cu aceeasi cursa care venea dinspre Timisoara. Intre pasagerii celor doua trenuri oprite paralel au avut loc discutii referitoare la evenimentele de la Timisoara. In trenul Timisoara-Bucuresti erau multi pasageri imbracati in doliu, avand steaguri si banderole tricolore. Scandau lozinci anticeausiste si indemnau pasagerii din trenul in care ma aflam sa li se alature”.

“Am intrat in multime strigand: «Timisoara, Timisoara!»”
LULCIUC CONSTANTIN, Timisoara: “In dupa-amiaza zilei de 20.12.1989, in timp ce ma aflam in filtrul ce se organizase langa gara din Timisoara, respectiv langa Militia TF, am fost chemati de Chira Vasile si Pantar Teodor, care mi-au spus sa ma deplasez in Piata Operei, deoarece, pe baza de voluntariat, se pleaca in Bucuresti, ca si in alte localitati – Brasov, Iasi, Sibiu, Ploiesti. Scopul principal era de a spune ce s-a intamplat in acele zile in Timisoara, dar si faptul ca se anuntase ca orasul Timisoara va deveni teren arabil, ca va fi exterminat. Am plecat aproximativ 30 de timisoreni, printre care Vasile Chira, Dumitru Pava, Teodor Pantar, Constantin Tataru, Dumitru Gherman, pentru a-i anunta si pe bucuresteni de cele intamplate la noi in oras. Am luat cu noi un steag cu stema decupata. Pe data de 21.12.1989, dimineata, in jurul orelor 6.30-7.00, am ajuns la Gara de Nord, ne-am deplasat pe jos, pe linia de tramvai, pana am ajuns in Parcul Cismigiu.


Ne-am continuat drumul pe jos pana in apropierea Bisericii Kretzulescu, unde am fost opriti de un cordon de militieni, deviindu-ne in partea stanga. Am incercat sa le explicam militienilor ca demonstram pasnic, dar intre noi si ei au intervenit divergente, moment in care steagul pe care noi il arborasem pe o creanga de copac ne-a fost luat, am fost imbranciti, moment in care am intrat in mijlocul multimii si am inceput sa strigam: «Timisoara, Timisoara!»”.

“Timisorenii ne explicau ca ei sunt liberi”
MARIANA SCHICHT, secretara ASE: “Pe 21 decembrie ne uitam obligatoriu la televizor la serviciu. Dupa intreruperea emisiunii, cu mai multi colegi si studenti, am plecat in Piata, alaturandu-ne altor manifestanti. Doi insi inalti, imbracati in negru, au tras la foc automat spre noi. Ranitii au fost dusi la Coltea, iar mortii au ramas pe loc. In fata Salii Dalles, sapte-opt morti erau aranjati in cerc. Cand s-a spart baricada, am luat-o spre magazinul Unirea, dar a venit o duba a Militiei in care au fost urcati mai multi manifestanti. Am fost luata in acel grup, insa un ofiter de armata m-a tras jos, intrucat tipam cat ma tinea gura. Impreuna cu alti manifestanti am ramas pana dimineata pe strazi laturalnice. Printre acestia erau si din Timisoara si ne explicau ca ei sunt liberi si ca bucurestenii trebuie sa se uneasca pentru a-l da jos pe dictator.

In noaptea de 22.12.1989, pe cand ma aflam in sediul CC, la parter, am observat o fata de aproximativ 16 ani, slaba, cu parul tuns scurt, care incerca sa intre in sediul CC. Pe data de 23 decembrie, dimineata, am aflat de la colegii fetei, care erau veniti de la Timisoara, ca aceasta a fost impuscata mortal in timp ce incerca sa escaladeze balconul. Unuia dintre baieti i se spunea «Lerurduzel» si era suparat ca murisera multi timisoreni.”

Au dat tonul protestelor
EUGENIU STAICU, electromecanic la MTTC: “La miting am ocupat zona din fata Hotelului Athenee Palace impreuna cu muncitorii din CFR care erau coordonati de secretarul de partid Teodor Carbunaru. Discursul lui Ceausescu a fost intrerupt de cateva ori de participantii la miting, care au inceput sa strige lozinci impotriva sa. Am aflat de la secretarul de partid Carbunaru ca un grup de tineri veniti de la Timisoara cu drapelul cu stema inlaturata a dat tonul acestor lozinci”.

Ei au scandat primii la Bucuresti: “Azi la Timisoara, maine in toata tara!”
CONSTANTIN MEDREGA, maistru montaj la Intreprinderea de Avioane Baneasa: “Eram acasa la televizor cand s-a intrerupt transmisia mitingului din Piata. Cum cei trei copii ai nostri se aflau la miting, am plecat sa vedem ce se intampla acolo. La Universitate, grupuri de manifestanti scandau lozinci anticeausiste. In fata Hotelului Intercontinental, un grup de aproximativ zece persoane, care au spus ca sunt de la Timisoara, scandau: «Azi in Timisoara, maine in toata tara!». Faceau apel sa ne alaturam lor.”

Grupul scanda: “Timisoara, Timisoara!”
TINCA CERNEA, casnica: “Pe data de 21 decembrie sotul meu a plecat in oras pentru a cumpara cadouri de Craciun
. La Izvor a aflat ca urma sa se organizeze un miting in Piata Palatului si din proprie initiativa a mers acolo. Mi-a povestit ca in timpul mitingului a intalnit un grup de manifestanti care scandau: «Timisoara, Timisoara!». S-a alaturat acestui grup si au plecat spre Comitetul Central, insa fortele de ordine i-au impiedicat sa ajunga in acea zona. Au coborat pe Calea Victoriei pana la CCA. Fiind mai in varsta, sotul meu s-a oprit sa se odihneasca, fiind retinut de trei indivizi in civil. A fost tarat in restaurantul Bulevard, fiind dus apoi la subsol si legat de maini si de picioare, impreuna cu alti demonstranti. Iar au fost batuti. In final, au ajuns la Jilava, unde au avut acelasi tratament
“.

“Sa povestim ce s-a intamplat la Timisoara”
CONSTANTIN TaTARU, Timisoara: “Pe data de 20.12.1989 ma aflam in Piata Operei. Aparusera zvonurile cu exterminarea Timisoarei. Cineva din multime ne-a sugerat sa ne deplasam in tara, dar mai ales la Bucuresti, sa povestim ce s-a intamplat in acele zile in oras, pentru a-i mobiliza pe bucuresteni sa ni se alature. Din Timisoara am plecat cu o coada de matura pe care am arborat un steag cu stema decupata”.

O timisoreanca, cu buletinul in mana, se ruga de lume sa reziste
SANDA MARIN, gestionara la un magazin din Bucuresti: “Cand am vazut la televizor cum s-a intrerupt transmisia la mitingul din Piata Palatului, am mers cu o colega in Piata Operetei, apoi in Piata Universitatii, unde tinerii demonstrau pe carosabil. Tinerii strigau lozinci anticeausiste. O tanara blonda a fost arestata de militieni. Am fost atacati si udati de fortele de represiune. Am vazut oameni cazand. Am vazut o femeie in jur de 50 de ani, cu buletinul in mana, care statea in genunchi pe carosabil si spunea ca a venit de la Timisoara, unde erau morti, si se ruga la lume sa reziste”.

Un video postat de catre tioluciano pe youtube

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/rewriting-the-revolution-1997-chapter-6-18-22-december-1989/

“Interceptarile si transcrierile pe foile de goniometrare au fost efectuate de radiotelegrafisti si alti angajati de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Strada Oltenitei nr. 103, Bucuresti. Inregistrarile au fost facute din propria initiativa a unor salariati, care si-au asumat riscurile de rigoare, in acea perioada fiind interzisa ascultarea frecventelor alocate organelor de Militie si Securitate.” — Romulus Cristea http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/huliganii-astia-trebuie-anihilati-71726.html

“Dintre sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990 – 15 februarie 1990

  1. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990, p.2″INCEPIND DIN 21 DECEMBRIE 1989, ORA 11.00Intre 11,00-12,00 I.M.B.
    –Tovarasul BRINZEI, va rog luati dv. acolo masuri, ca sa zic asa, organizatorice si tot efectivul care nu este bagat in misiune se se gaseste in unitate sa fie imediat imbracat “civil” si in frunte cu dv. va deplasati ugrent la Separatiune 1, dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem citi sint, normal. Tabel nominal cu dinsii.
    –Am inteles !
    –Indiferent de la formatiune este, circa cercetari penale, judiciar s.a.m.d.
    –Multi sint imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
    –Pai, care au sa se schimbe in civil, care au intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la Separatiune 1 si sa ramineti acolo pina primiti ordin de la mine.
    –Am inteles !
    11,55 C.P.M.B.–Bucur 9 sint Bucur 1 am primit telefon sa incepeti agitatia in piata (! –N.R.)
    12,10–146475 Intr. civil.–Oprea fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie ca va ia dracu!
    (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu P.C.R.”).
    –Mai, nu mai strigati in statie!
    12,30 U.S.L.A.
    –Ati receptionat Catargul, Tridentul?
    –Tridentul, se pe Calea Victoriei, la Giocanda, iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
    –Tridentul, Catargul, sint Catargul 5, la Muzica, aici in fata, a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre Posta scandeaza lozinci dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
    –Sint Catargul 5. Au fost indepartati pe Victoriei, spre C.C.A. incolo.
    –Catargul, Catargul 2. Sus, aproape de Comitetul Central, se afla un cetatean. E de-al nostru sau nu este? Sus pe bloc,pe blocul de vizavi. Pe Boteanu, se afla sus de tot un cetatean.
    –Tridentul si Catargul, sint Catargul 5. Continua sa fie la intersectia 13 Decembrie cu Victoriei, la Continental acolo, un grup mare care scandeaza.
    –Catargul, sint Catargul 2. Deasupra magazinul Muzica, vizavi de C.I.D., se pare ca este o persoana acolo.
    –Da este. E de-al nostru.
    I.M.B.–Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temperezi, ca nu sint multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
    –Toate fortele sa intervina sa-i imprastie.
    12,00-14 U.S.L.A.–
    In zona Catargul 2 este liniste.
    –La fel in zona Catargului 1.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au indepartat pe Victoriei. Nu mai sint in aproprierea mea.
    –Sint Catargul 3. Au ramas la Gioconda in fata. Vad ca s-au potolit.
    I.S.M.B.–Mai, transmite la mine. Doua unitati de-ale lui Popa sa mearga la Calea Victoriei la…si doua sa vina la Onesti imediat.
    –Am inteles!
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul. Ai receptionat mesajul de la Catargul 3?
    –Da, a fost receptionat.
    –Catargul, sint Catargul 4. Va rog, repetati.
    -D-ta ai probleme deosebite?
    –Nu, deocamdata.
    –Nici sa nu ai.
    12,00-14 U.S.L.A.–Manifestantii de la Gioconda incearca sa sparga zidul de la militie.
    –Sint Catargul 1.
    –Situatia.
    –Liniste aici la Catargul 1. Defluire in ordine.
    –Sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –Da, bine, multumesc.
    –La intersectia 13 Dec., Calea Victoriei este blocata de ai nostri. Nu mai e nici o problema acolo.
    –Catargul 3, Tridentul.
    –La Catargul 3 situatia este inca incordata. Se scandeaza si militienii nu pot sa-i imprastie.
    –La Catargul 2, liniste. Defluire in liniste.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Publicul se retrage in liniste.
    I.S.M.B.–Sala Dalles, (lociitor sef securitate municipului Bucuresti). In fata la Sala Dalles sa vina aici forte.
    –Da, s-au trimis, draga, s-au trimis.
    –Sa-i scoata de aici pe astia care instiga.
    12,00-14 I.S.M.B.–Am trimis, am trimis forte.
    (Continuare in numarul viitor)
  2. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 29 ianuarie 1990, p.2–Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
    –Am inteles !
    12-14 U.S.L.A.–Ma receptionezi, sint Catargul. Tridentul confirma, te rog.
    –Te retragi si supraveghezi.
    –Supraveghezi si ma tineti la curent.
    —Huliganii astia trebuie anihilati in primul rind. Nu sint hotariti astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sint sovaitori.
    –Tridentul, sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –La Catargul 3, in fata hotelului Bucuresti, se scandeaza.
    –Da, s-au luat masuri.
    –Catargul ? Tridentul. (nu raspunde).
    –Catargul 1.
    –La Catargul 1, liniste.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 3. Tridentul. Situatia.
    –Aceeasi. Se scandeaza si se string foarte multi.
    –Circa 200. Daca impresureaza anexa si ii scoate din zona ii termina repede.
    –Nu sint fortele de ordine acolo, d-le?
    –Sint doar in fata, un aliniament si in spate nimic.
    –Las’ ca vin acolo…
    12,30-14 I.S.M.B.–(sefi servicii, birouri, securitatea municipului Bucuresti), (loctiitor seful Securitatii). Arunca cu niste portret. Probabil Doina Cornea. Invoca personalitati!
    –Da, da…
    –Sint vreo 5, care sint mai ai dracu’ si tipa.
    –Fara incidente, pentru ca ii provocam mai mult.
    –Am inteles. Imi pare rau ca de la hotel intercontinental ii filmeaza si de la noi nu vine nimeni sa-i filmeze.
    –Sa-i identificam pe huliganii astia.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 1, liniste, Atheneu.
    –Catargul 2, liniste.
    –La 3 s-a format o hora si cinta Hora Unirii.
    I.M.B.–Aici la Steaua este retinut unul care, sustin tovarasii, ca a incitat sa dea foc.
    –Catargul, au venit fortele speciale de interventie.
    –Striga acum ca armata e cu ei.
    –Hai ma, lasa-i in pace nu mai…
    –Ar trebui sa vina mai repede sa-i ia odata de aici.
    –Vine, stai linistit acolo.
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul.
    –Comunica, Catargul.
    –Parte din demonstranti au luat-o in stinga, spre Luterana, marea majoritate, ceilalti au luat-o spre Cosmonautilor. In fata hotelului Bucuresti nu sint probleme deosebite. S-au imprastiat. In schimb, in spate, in dreptul Giocondei au inceput sa se adune pina la nivelului C.S.P.-ului.
    –Cam citi sint?
    –Aproximativ 100. Cei mai multi sint pasnici.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Se pare ca spre Cismigiu se aud scandari. Populatie multa.
    –Deci Tridentul, ait receptionat ca la Cismigiu se pare ca s-a format din nou o grupare.
    –La Catargul 2 e liniste.
    –Catargul 4, raportez ca nu se mai aude nimic dinspre Cismigiu acum.
    –La Catargul 3 e liniste.
    –La Catargul 1 nimic deosebit, 2 nimic deosebit, la 3 se formeaza un dispozitiv cu virf inainte, care se lanseaza catre Luterana si se formeaza acum al doilea dispozitiv, probabil ca in spate. Nu am posibilitati de vedere.
    I.S.M.B.–Pentru /2 sa vina la baza sau ce face?
    –Da, sa vina urgent.
    –Da, da, vine imediat.
    –Putem trece cu escorta a doua si cu intiia?
    –Nu se poate. Sint deplasati tocmai la Comonauti, restaurantul Gradinita.
    –Pai, si-i indepartam.
    –(Da, sau am inteles).
    –Sint forte acuma?
    –Da, sint.
    –Sa-i indeparteze spre Romana incolo, dar cu grija sa n-o ia pe Dorobanti.
    –Am inteles !
    –Tridentul, sint Catargul.
    –Comunicati.
    –La intersectia Luterana cu Stirbei Voda (intreruperi repetati).
    –Vad explozii la Union. Sint Catargul 2.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au auzit 4-5 explozii puternice!
    –De la Union, de acolo s-au auzit. Le-am vazut si noi explozile, de aici la Catargul 2, de la Athenee Palace.
    –Catargul 5, ai sa-mi comunici ceva?
    –Catargul sint Catargul 5. Undeva spre Continental, nu am vizibilitate, se mai aude strigind asa, ca un ecou (…)
    (Continuare in numarul viitor)

  1. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990, p.2″INCEPIND DIN 21 DECEMBRIE 1989, ORA 11.00Intre 11,00-12,00 I.M.B.
    –Tovarasul BRINZEI, va rog luati dv. acolo masuri, ca sa zic asa, organizatorice si tot efectivul care nu este bagat in misiune se se gaseste in unitate sa fie imediat imbracat “civil” si in frunte cu dv. va deplasati ugrent la Separatiune 1, dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem citi sint, normal. Tabel nominal cu dinsii.
    –Am inteles !
    –Indiferent de la formatiune este, circa cercetari penale, judiciar s.a.m.d.
    –Multi sint imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
    –Pai, care au sa se schimbe in civil, care au intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la Separatiune 1 si sa ramineti acolo pina primiti ordin de la mine.
    –Am inteles !
    11,55 C.P.M.B.–Bucur 9 sint Bucur 1 am primit telefon sa incepeti agitatia in piata (! –N.R.)
    12,10–146475 Intr. civil.–Oprea fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie ca va ia dracu!
    (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu P.C.R.”).
    –Mai, nu mai strigati in statie!
    12,30 U.S.L.A.
    –Ati receptionat Catargul, Tridentul?
    –Tridentul, se pe Calea Victoriei, la Giocanda, iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
    –Tridentul, Catargul, sint Catargul 5, la Muzica, aici in fata, a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre Posta scandeaza lozinci dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
    –Sint Catargul 5. Au fost indepartati pe Victoriei, spre C.C.A. incolo.
    –Catargul, Catargul 2. Sus, aproape de Comitetul Central, se afla un cetatean. E de-al nostru sau nu este? Sus pe bloc,pe blocul de vizavi. Pe Boteanu, se afla sus de tot un cetatean.
    –Tridentul si Catargul, sint Catargul 5. Continua sa fie la intersectia 13 Decembrie cu Victoriei, la Continental acolo, un grup mare care scandeaza.
    –Catargul, sint Catargul 2. Deasupra magazinul Muzica, vizavi de C.I.D., se pare ca este o persoana acolo.
    –Da este. E de-al nostru.
    I.M.B.–Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temperezi, ca nu sint multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
    –Toate fortele sa intervina sa-i imprastie.
    12,00-14 U.S.L.A.–
    In zona Catargul 2 este liniste.
    –La fel in zona Catargului 1.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au indepartat pe Victoriei. Nu mai sint in aproprierea mea.
    –Sint Catargul 3. Au ramas la Gioconda in fata. Vad ca s-au potolit.
    I.S.M.B.–Mai, transmite la mine. Doua unitati de-ale lui Popa sa mearga la Calea Victoriei la…si doua sa vina la Onesti imediat.
    –Am inteles!
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul. Ai receptionat mesajul de la Catargul 3?
    –Da, a fost receptionat.
    –Catargul, sint Catargul 4. Va rog, repetati.
    -D-ta ai probleme deosebite?
    –Nu, deocamdata.
    –Nici sa nu ai.
    12,00-14 U.S.L.A.–Manifestantii de la Gioconda incearca sa sparga zidul de la militie.
    –Sint Catargul 1.
    –Situatia.
    –Liniste aici la Catargul 1. Defluire in ordine.
    –Sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –Da, bine, multumesc.
    –La intersectia 13 Dec., Calea Victoriei este blocata de ai nostri. Nu mai e nici o problema acolo.
    –Catargul 3, Tridentul.
    –La Catargul 3 situatia este inca incordata. Se scandeaza si militienii nu pot sa-i imprastie.
    –La Catargul 2, liniste. Defluire in liniste.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Publicul se retrage in liniste.
    I.S.M.B.–Sala Dalles, (lociitor sef securitate municipului Bucuresti). In fata la Sala Dalles sa vina aici forte.
    –Da, s-au trimis, draga, s-au trimis.
    –Sa-i scoata de aici pe astia care instiga.
    12,00-14 I.S.M.B.–Am trimis, am trimis forte.
    (Continuare in numarul viitor)
  2. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 29 ianuarie 1990, p.2–Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
    –Am inteles !
    12-14 U.S.L.A.–Ma receptionezi, sint Catargul. Tridentul confirma, te rog.
    –Te retragi si supraveghezi.
    –Supraveghezi si ma tineti la curent.
    —Huliganii astia trebuie anihilati in primul rind. Nu sint hotariti astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sint sovaitori.
    –Tridentul, sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –La Catargul 3, in fata hotelului Bucuresti, se scandeaza.
    –Da, s-au luat masuri.
    –Catargul ? Tridentul. (nu raspunde).
    –Catargul 1.
    –La Catargul 1, liniste.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 3. Tridentul. Situatia.
    –Aceeasi. Se scandeaza si se string foarte multi.
    –Circa 200. Daca impresureaza anexa si ii scoate din zona ii termina repede.
    –Nu sint fortele de ordine acolo, d-le?
    –Sint doar in fata, un aliniament si in spate nimic.
    –Las’ ca vin acolo…
    12,30-14 I.S.M.B.–(sefi servicii, birouri, securitatea municipului Bucuresti), (loctiitor seful Securitatii). Arunca cu niste portret. Probabil Doina Cornea. Invoca personalitati!
    –Da, da…
    –Sint vreo 5, care sint mai ai dracu’ si tipa.
    –Fara incidente, pentru ca ii provocam mai mult.
    –Am inteles. Imi pare rau ca de la hotel intercontinental ii filmeaza si de la noi nu vine nimeni sa-i filmeze.
    –Sa-i identificam pe huliganii astia.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 1, liniste, Atheneu.
    –Catargul 2, liniste.
    –La 3 s-a format o hora si cinta Hora Unirii.
    I.M.B.–Aici la Steaua este retinut unul care, sustin tovarasii, ca a incitat sa dea foc.
    –Catargul, au venit fortele speciale de interventie.
    –Striga acum ca armata e cu ei.
    –Hai ma, lasa-i in pace nu mai…
    –Ar trebui sa vina mai repede sa-i ia odata de aici.
    –Vine, stai linistit acolo.
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul.
    –Comunica, Catargul.
    –Parte din demonstranti au luat-o in stinga, spre Luterana, marea majoritate, ceilalti au luat-o spre Cosmonautilor. In fata hotelului Bucuresti nu sint probleme deosebite. S-au imprastiat. In schimb, in spate, in dreptul Giocondei au inceput sa se adune pina la nivelului C.S.P.-ului.
    –Cam citi sint?
    –Aproximativ 100. Cei mai multi sint pasnici.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Se pare ca spre Cismigiu se aud scandari. Populatie multa.
    –Deci Tridentul, ait receptionat ca la Cismigiu se pare ca s-a format din nou o grupare.
    –La Catargul 2 e liniste.
    –Catargul 4, raportez ca nu se mai aude nimic dinspre Cismigiu acum.
    –La Catargul 3 e liniste.
    –La Catargul 1 nimic deosebit, 2 nimic deosebit, la 3 se formeaza un dispozitiv cu virf inainte, care se lanseaza catre Luterana si se formeaza acum al doilea dispozitiv, probabil ca in spate. Nu am posibilitati de vedere.
    I.S.M.B.–Pentru /2 sa vina la baza sau ce face?
    –Da, sa vina urgent.
    –Da, da, vine imediat.
    –Putem trece cu escorta a doua si cu intiia?
    –Nu se poate. Sint deplasati tocmai la Comonauti, restaurantul Gradinita.
    –Pai, si-i indepartam.
    –(Da, sau am inteles).
    –Sint forte acuma?
    –Da, sint.
    –Sa-i indeparteze spre Romana incolo, dar cu grija sa n-o ia pe Dorobanti.
    –Am inteles !
    –Tridentul, sint Catargul.
    –Comunicati.
    –La intersectia Luterana cu Stirbei Voda (intreruperi repetati).
    –Vad explozii la Union. Sint Catargul 2.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au auzit 4-5 explozii puternice!
    –De la Union, de acolo s-au auzit. Le-am vazut si noi explozile, de aici la Catargul 2, de la Athenee Palace.
    –Catargul 5, ai sa-mi comunici ceva?
    –Catargul sint Catargul 5. Undeva spre Continental, nu am vizibilitate, se mai aude strigind asa, ca un ecou (…)
    (Continuare in numarul viitor)

despre “Granitul” cititi si povestea lui Nicu Leon aici… http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2010/12/24/cc-ul-in-zilele-fierbinte-decembrie-1989/

Dovada crimelor din decembrie ’89
“Huliganii astia trebuie anihilati”
28 Martie 2006
“Huliganii astia trebuie anihilati”
149 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Toate convorbirile din perioada 21-22 decembrie 1989 purtate de sefii Securitatii, Militiei, Armatei si conducerii de partid prin intermediul statiilor de transmisiuni radio au fost inregistrate pe banda audio si transcrise pe foile de interceptare-goniometrare. Ziarul “Romania libera” a intrat in posesia acestor documente, fragmentele cele mai relevante urmand sa fie publicate incepand cu acest numar. De asemenea, suntem si in posesia unor liste de coduri folosite in cadrul acestor transmisiuni radio.Interceptarile si transcrierile pe foile de goniometrare au fost efectuate de radiotelegrafisti si alti angajati de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Strada Oltenitei nr. 103, Bucuresti. Inregistrarile au fost facute din propria initiativa a unor salariati, care si-au asumat riscurile de rigoare, in acea perioada fiind interzisa ascultarea frecventelor alocate organelor de Militie si Securitate.
Comunicarea pe unde radio se realiza utilizand anumite coduri si indicative. Toate inregistrarile contin dovezi clare privind ordinele date de cei care conduceau Militia, Securitatea, Ministerul Apararii si PCR prin care se solicita reprimarea manifestatiei anticomuniste si anticeausiste. Inca din primele momente ale revoltei, cei care conduceau tara, serviciile de informatii si fortele de ordine au dat ordine de reprimare a manifestantilor. Cu toate ca periodic erau raportate catre sefi numeroase victime, morti, raniti, arestati ilegal, s-a considerat ca trebuie continuata represiunea pentru asigurarea ordinii, in spiritul cuvantarii lui Ceausescu, care ceruse “o riposta hotarata” impotriva celor care contestau “maretele realizari pentru faurirea societatii socialiste multilateral dezvoltate”.Militienii imbracati in civil faceau agitatieIn ziua de 21 decembrie 1989, incepand cu ora 11, in piata din fata CC-PCR (actuala cladire a Ministerului Administratiei si Internelor din Piata Revolutiei) se desfasura un miting organizat de Comitetul Municipal de Partid, cu participarea cuplului Elena si Nicolae Ceausescu. Totul a luat o intorsatura neasteptata. Manifestatia de condamnare a “huliganilor” de la Timisoara s-a transformat intr-o revolta impotriva lui Ceausescu si a regimului comunist.
Va prezentam in cele ce urmeaza fragmente din interceptarile realizate in acea zi, incepand cu ora 11.
Intre orele 11-11.50 – Inspectoratul Militiei Bucuresti.
– Tovarasul Brinzei, va rog luati dvs. masuri, ca sa fie asa, organizatorice, si tot efectivul care nu este bagat in misiune si se gaseste in Universitate sa fie imbracati civil si in frunte cu dvs. Va deplasati urgent in separatiune 1 (dispozitiv – n.n.), dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem cati sunt nominal. Tabel nominal cu dansii.
– 2056 (Am inteles! – n.n.)
– Indiferent de la ce formatiune este, circa, cercetari, penale, judiciar etc.
– Multi sunt imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
– Pai, care au sa se schimbe in civil, care nu, intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la separatiune 1 si raman acolo pana primiti ordin de la mine.
– 2056.
Ora 11.55 – Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti
– Bucur 9 sunt Bucur 1 (secretar al Comitetului Municipal de Partid – n.n.). Am primit ordin sa incepeti agitatia in piata.”O forta mai dura un pic” impotriva demonstrantilorTrebuie sa mentionam ca militienii imbracati in civil si care trebuiau “sa faca agitatie” erau trimisi pentru tinerea sub supraveghere a masei de oameni din fata CC-PCR, contribuind in acelasi timp la bunul mers al evenimentelor, prin aplauze sustinute si lozinci in favoarea lui Ceausescu. La mitingul lui Ceausescu erau adunati 105 mii de muncitori de la principalele uzine bucurestene. Insa in fata Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei a aparut, chiar in timp ce vorbea Ceausescu, un grup de protestatari care scandau lozinci anticeausiste. In zona CC-ului s-a auzit apoi un vuiet peste care s-au suprapus alte zgomote, ca de explozii, venite dinspre Ateneu si – se pare – Biserica Kretzulescu. S-a produs panica, lumea a devenit agitata.
La acel moment, au fost interceptate urmatoarele convorbiri:
Ora 12.10
– 146, 475. Introdu civilii Oprea, fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie, ca va ia dracu’. (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu PCR”).
– Mai, nu mai strigati in statie.
Ora 12.30 – USLA
– Tridentul, si pe Calea Victoriei, la Gioconda (un magazin de confectii – n.n.), iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
– Tridentul, Catargul, sunt Catargul 5, la “Muzica”, aici in fata a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre posta. Scandeaza lozinci, dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
– Sunt Catargul 5. Au fost imprastiati pe Victoriei, spre Casa Centrala a Armatei.
De la Inspectoratul Militiei Bucuresti intervine cineva care comunica:
– Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temporizezi, ca nu sunt multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
– Toate fortele sa intervina sa-i imprastie!
Interesant este ca in zona Hotelului Bucuresti, chiar inainte de spargerea mitingului de la CC-PCR, persoane imbracate in costume de culoare kaki, cu cizme si fara insemne militare, au coborat dintr-un autocar si au luat la bataie, cu batele din dotare, persoanele aflate in zona, dupa care au aruncat cateva petarde si grenade lacrimogene. S-au facut primele retineri. Se banuieste ca exploziile auzite dinspre Ateneu si Biserica Kretzulescu ar fi fost ecoul acestor actiuni de la Hotelul Bucuresti.USLA, deranjata de “huligani”Orele 12.30-14; USLA:
– In zona Catargului 2 este liniste.
– La fel in zona Catargului 1 (dispozitiv USLA – n.n.)
– Sunt Catargul 3. Au mai ramas la “Gioconda” in fata. Vad ca s-au potolit.
Intervine un ofiter de la Inspectoratul Securitatii Municipiului Bucuresti:
– Mai, transmite la mine. Doua unitati de la Popa sa mearga la Calea Victoriei si doua sa vina la Onesti (actuala str. Dem I. Dobrescu). Imediat!
– Am trimis forte.
– Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
– 2056.
In acelasi interval de timp (12-14), discutie intre “Tridentul” si “Catargul” de la USLA:
– Da, receptionez, sunt Catargul. Tridentul, confirma, te rog.
– Te retragi? Sunt forte de ordine care trebuie sa actioneze.
– Te retragi si supraveghezi.
– Supraveghezi si ma tineti la curent.
– Huliganii astia trebuie anihilati in primul rand. Nu sunt hotarati astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sunt sovaitori.
– La Catargul 3, in fata Hotelului Bucuresti se scandeaza.
– Da, s-au luat masuri.
Zona Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei, a fost locul unde a existat un prim grup de demonstranti care au inceput sa strige impotriva regimului ceausisto-comunist chiar cand se desfasura mitingul din fata CC-PCR.
Aici au fost primele persoane retinute si batute de fortele de ordine. Conform cercetarilor efectuate de procurorii militari, in zona respectiva a activat si un grup de persoane venite de la Timisoara. La un moment dat acestia, sustinuti de cativa bucuresteni, au reusit sa treaca prin barajul format de fortele de ordine si sa se indrepte apoi spre Piata Palatului. Incidentul a fost consemnat si in Raportul Comisiei Parlamentare de ancheta privind evenimentele din decembrie 1989.
0541

Col. Dumitru Dumitrascu, sef al Inspectoratului Muncipiului Bucuresti al Ministerului de Interne, Declaratie, 19 martie 1990

“In seara de 20 dec. 1989 in jurul orelor 23:30-24:00 eu fiind la inspectoratului am fost informat de primul secretar Barbu Petrescu, care in mod confidential mi-a spus ca ceausescu nicolae l-a intrebat daca se poate organiza in ziua de 21 XII 89 un mare miting in piata palatului asa cum a fost cel din 1968–cu privire la evenimentele din Cehoslovacia.”

0536

0160

Tudor Postelnicu, Ministrul de Interne, Declaratie, 21 iunie 1991

“Asa se explica ca Ceausescu a fost cel care a initiat in seara de 20 dec. sa se organizeze pt. a doua zi in P-ta Palatului acel miting cu muncitorimea din Bucuresti, fiind convins ca asa va demonstra tuturor sprijinul populatiei de care s-ar fi bucurat el.”

0152

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/rewriting-the-revolution-1997-chapter-6-18-22-december-1989/ 

Ceausescu’s Fatal Mistake: The Pro-Regime Rally of 21 December

By the morning of Thursday, 21 December 1989, the regime was no longer master of the situation in Timisoara. Moreover, it was rapidly losing control in several nearby cities: Lugoj and Cugir. Nevertheless, the regime might have withstood these challenges had it not been for Nicolae Ceausescu’s insistence on convoking a mass rally and addressing his “adoring” subjects in person. It was Nicolae Ceausescu’s delusion of his own invincibility which ensured that the regime would be unable to reestablish control. Ceausescu’s inflammatory, rambling tirade on national television on Wednesday evening had signalled panic to those who watched it. If Ceausescu was so worked up, they concluded, something serious must have occurred in Timisoara. Following his televised address, Ceausescu decided to hold an open-air, pro-regime rally the following day in the sprawling square in front of the Central Committee building in the center of Bucharest. The event was to be carried live over Romanian radio and television.

Precisely because this mass rally turned out to be the deathknell for the Ceausescu regime speculation has surrounded who “goaded” Ceausescu into making such a colossally-misguided decision. In January 1993, the opposition daily Romania Libera suggested that “the meeting was organized at the suggestion of [CPEx member] Gogu Radulescu.”[31] The same article maintained that Radulescu had been followed during these days and was “observed transmitting something abroad,” thereby once again insinuating the role of foreign powers in the Romanian events.[32]

Yet it is doubtful that Nicolae Ceausescu required Radulescu’s encouragement to convoke such a rally. It seems highly likely that the idea was Ceausescu’s own brainchild and that as usual the docile members of the CPEx did not dare contradict him. It was a typically instinctive, rash, and overconfident reaction to crisis on Ceausescu’s part. Moreover, as we have seen, for Nicolae Ceausescu the events confronting him in December 1989 were a replay of August 1968: not only was socialism at stake, but Romania’s national sovereignty and independence. Thus, in this crucial moment, he would appeal not primarily to the party’s political interests, but to what were the core institutional interests of the Securitate. And he would rely on a trusted totalitarian, mobilizational technique: the “spontaneous” mass rally of support for the regime.

[31].. R.M., “Dezvaluiri [Revelations],” Romania Libera, 19 January 1993, 1. Radulescu died in 1994.

[32].. Ibid. Presumably that foreign power would have been the Soviet Union.

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , | 1 Comment »

Lying in wait: Securitate Director General Vlad in the CC building (I)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 14, 2013

Sergiu Tanasescu (medicul echipei de fotbal Rapid Bucuresti), iaunarie 1990:  “Amindoi, el [Generalul Guse] si cu [Generalul] Vlad tineau ocupate in permanenta ‘scurturile,’ ‘T.O.’ telefoane operative.  Practic era imposibil sa li comunice evenimente poate mult mai importante.  Daca intre timp se suna cumva al treilea telefon se repezeau sa vorbeasca si la acela, nelasindu-ne sa primim nici un mesaj.  Chestia ni s-a parut suspecta.

Revolutionaries in the CC were understandably suspicious of the behavior of General Vlad and General Guse on these phones…as Sergiu Tanasescu recalled in late January 1990:

“Intre noi si el [Guse] se crease insa o stare de tensiune.  Nu ne placea cum vorbea la telefon, parca fiecare fraza avea un subinteles.  De exemplu, au sunat cei de la Boteni care au anuntat ca au doborit niste elicoptere neidentificate.  Guse s-a rastit la ei, ca de unde stiu lucrurile alea, ca actele gasite n-au nici o valoare, ca de ce sint atit de siguri pe ei? etc.  Parca el era la Boteni!  L-am intrebat ce se intimpla.  Ne-a raspuns:  “Niste timpiti, dom-le, unii trag in altii.  Nici o problema.”  Amindoi, el si cu [Generalul] Vlad tineau ocupate in permanenta ‘scurturile,’ ‘T.O.’ telefoane operative.  Practic era imposibil sa li comunice evenimente poate mult mai importante.  Daca intre timp se suna cumva al treilea telefon se repezeau sa vorbeasca si la acela, nelasindu-ne sa primim nici un mesaj.  Chestia ni s-a parut suspecta.

image-5

The following passage is indicative of Vlad’s duplicity and lack of credibility.  Playing dumb about the report of unidentified helicopters, he responds to one of the revolutionary’s questions–suggesting that the helicopters belonged to Vlad’s Securitate–in a ridiculous and unserious manner,”perhaps they are yours?” he says to the man. (!)

1:32 Iulian Vlad: Dar eu nu-nţeleg de ce au plecat elicopterele.
1:34 Bărbat: Ale teroriştilor.
1:35 Iulian Vlad: Care terorişti, domnule, de unde au venit ăştia? Că n-au…
1:38 Bărbat: (neînţelegibil) speciale
1:40 Iulian Vlad: Păi de unde? Ori ale dînsului (arată spre Guşă), ori ale mele tre’ să fie. Altele nu sînt.
1:44 Bărbat: Ale dumneavoastră.
1:46 Iulian Vlad: Ale dumneavoastră, măi copii.
1:47 Bărbat: Au fost şi altele.
1:49 Iulian Vlad: Foarte curioasă treaba asta.
1:51 Bărbat: Sînt de la dumneavoastră cu alte ordine.

1:53 Iulian Vlad: Păi nu am decît trei elicoptere.

transcribed at http://mariusmioc.wordpress.com/2011/01/14/stefan-gusa-alerta-totala-peste-tot-astia-au-fost-niste-dementi-au-doborit-8-elicoptere-o-fi-avut-un-regiment-subteran-pe-undeva-video/

Former USLA Captain Marian Romanescu admitted to journalist Dan Badea in 1991 that the USLA (special anti-terrorist unit) had its own helicopter force, thereby substantiating the suspicion of the unidentified revolutionary that the helicopters in question were “special”/”from a special unit.”  Thus, it is abundantly clear that Vlad’s claim that the Securitate had “just three helicopters” was a bald-faced lie.

image-12

Moreover, there was confirmation outside of Romania as to the activity of Securitate helicopters during these days:  specifically, Hungarian Defense Officials.  Not only did the Securitate have “a large number of helicopters” (Def. Min. Ferenc Karpati) but on Saturday 23 December 1989, two of them briefly violated Hungarian airspace near Battonya (which is not far from the Romanian city of Arad).  The idea that somehow Hungarian Defense officials did not know the difference between Romanian Air Force and Romanian Securitate helicopters–given the fact that they were both Warsaw Pact members and given that at least since 1986 tensions between Hungary and Romania had been at an increasingly high level–verges on the implausible.  http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/securitate-helicopters-transmitters-per-hungarian-defense-officials/

Finally, if the following personally stylized “transcript” of former Securitate officer (Military Counter-Intelligence, Directorate IV) Pavel Corut is anywhere close to accurate, it is clear that not only did General Vlad lie about the possibility (i.e. reality) that the unidentified helicopters in question belonged to his Securitate, but he attempted to suggest that the helicopters belonged to Hungary and were transporting Hungarian parachutists into Transylvania (see pages 186 and 187 below, Pavel Corut Floarea de Argint (Editura Miracol, 1994), pp. 182-191 ).

The above passage from page 187 shows pretty clearly that Securitate General Iulian Vlad was intentionally misleading the revolutionaries in the CC and others, as he alleges an invasion of Hungarian parachutists in six Transylvanian cities.  There is absolutely no evidence–either in accounts of the time or since–that Hungarian parachutists turned up in these cities.  Thus, while Vlad attempted to play dumb regarding the suspected presence and activation of Arab terrorists allied with the Securitate on behalf on the Ceausescus–particularly in the Black Sea Coast region–he was seeking to disseminate disinformation about a non-existent–but highly nationalist, paranoid, and potentially resonant, especially perhaps in Transylvania–invasion by neighboring Hungary.  He knew exactly what he was doing and what was transpiring.

In other words, Securitate General Vlad was engaging in what Romanians describe as:  “Hoţul strigă hoţii!  (The thief shouts out:  [Stop] thieves!)

Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 Comments »

In legatura cu busculada de la mitingul lui Ceausescu…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 4, 2013

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/03/12/cine-a-avut-ideea-organizarii-mitingului-din-21-decembrie-1989/

image0

image0-001

http://mariusmioc.wordpress.com/2013/06/28/cercetarile-parchetului-in-dosarul-revolutiei-11-bucuresti-busculada-de-la-mitingul-lui-ceausescu/

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/01/13/rich-andrew-hall-rescrierea-istoriei-revolutiei-triumful-revizionismului-securist-in-romania-5-cine-a-aruncat-petarda/

Dar incidentul “petardei” şi tulburarea simultană ar putea avea o explicaţie mai simplă. Este folositor să revedem cum a fost raportată tulburarea mitingului de către corespondenţii de presă străini din Bucureşti, imediat după ce-a avut loc incidentul. Scurt timp după ce adunarea populară s-a destrămat, un ziarist bulgar a relatat că motivul tulburării a fost folosirea de grenade cu gaze lacrimogene de către forţele regimului pentru a împiedica demonstranţii să intre în piaţă şi panica pe care aceasta a dezlănţuit-o printre cei care erau deja în piaţă<Sofia Domestic Service, 1400 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 decembrie 1989, pag. 71>. Ziaristul sugerează că demonstranţii s-au adunat iniţial lîngă Piaţa Romană pe bulevardul Magheru şi erau de ordinul miilor cînd au ajuns în Piaţa Palatului unde avea loc discursul [lui Ceauşescu].

Relatări similare vin de la ziaristrul agenţiei iugoslave Tanjug care a transmis că demonstranţii s-au adunat în colţul din nord-vest al Pieţii Palatului lîngă hotelul Athenee Palace, şi cînd “au încercat să se apropie de mitingul oficial, s-a aruncat cu grenade de gaz lacrimogen asupra lor”<Belgrade TANJUG Domestic Service, 1359 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-245, 22 decembrie 1989, pag. 77>. Conform aceluiaşi corespondent, bărbaţi tineri au început să strige lozinci anti-Ceauşescu şi cînd au fost alungaţi de miliţie au luat-o pe străzi laterale pentru a ajunge la o altă parte a mitingului<Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 decembrie 1989, pag. 70-71>. Miliţia a folosit atunci gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe aceşti demonstranţi să ajungă la mitingul oficial şi după ce “au explodat grenadele cu gaze lacrimogene, transmisia directă la radio şi televiziune a fost tulburată pentru cîteva minute”<Ibidem>.

Este semnificativ că şi martori oculari ai confruntărilor dintre forţele regimului şi demonstranţi din după-masa şi seara de 21 decembrie se referă la forţele regimului folosind “petarde” împotriva demonstranţilor<Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 15 martie 1990; 5 aprilie 1990; 19 aprilie 1990>. Un martor ocular al întîmplărilor din Piaţa Universităţii din 21 decembrie povesteşte că “Securitatea fugea după ei [demonstranţi] în grupuri şi folosea petarde şi bastoane contra lor”<Vezi comentariile lui Marcel Constantinescu în Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 15 martie 1990, pag. 3>. Mai mult, Rady a observat că în noaptea de 21/22 decembrie Securitatea “a detonat bombe în cîteva locuri cu speranţa că va răspîndi panica”<Rady, Romania in Turmoil, pag. 104>.

Care forţe ar fi putut folosi “petarde” şi grenade cu gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor? În procesul său de la începutul lui 1990, ministrul de interne din perioada evenimentelor, Tudor Postelnicu, a afirmat că “USLA aveau grenade cu gaze lacrimogene” la miting<Emil Munteanu, “Postelnicu a vorbit neîntrebat”, România Liberă, 30 ianuarie 1990, pag. 3>.

©AFP Général – Jeudi 21 Décembre 1989 – 14:24 – Heure Paris (169 mots)
Roumanie Manifestations, lead.
    Manifestations de masse a Bucarest, selon Tanjug.
   BELGRADE, 21 dec (AFP – Des milliers de personnes manifestent a Bucarest dont le centre est bloque par d importantes forces militaires et policieres, a rapporte l agence Tanjug.
   Le ” meeting de soutien ” au president Ceausescu s est transforme en une manifestation d hostilite au regime, a indique le correspondant de l agence yougoslave.
   Des milliers de personnes scandent ” A bas Ceausescu ” et ” A bas les assassins ” .
   Le nombre de manifestants ne cesse de croitre, a indique l agence yougoslave.
   Selon le correspondant de l agence yougoslave, ces manifestations ont commence lors du meeting officiel lorsqu un groupe de jeunes a commence a temoigner son mecontement des le debut du discours de M. Ceausescu. La retransmission de ce discours a ete interrompue lorsque la police est intervenue au moyen de gaz lacrymogenes pour tenter d ecarter les jeunes gens. Le leader roumain a ete contraint de reduire la duree de son discours, ecrit l agence.
   HDP/MH/nl.
Tous droits réservés : ©AFP Général
E685C73DAC093F0DB6587F48B514C0AF33B78BAB
©AFP Général – Jeudi 21 Décembre 1989 – 16:38 – Heure Paris (348 mots)

Roumanie manifestation
La manifestation hostile au regime Ceausescu continue a Bucarest, selon la radio bulgare – SOFIA 21 dec (300 WORDS).
    La manifestation anti-gouvernementale continuait jeudi apres-midi a Bucarest ou des milliers de gens etaient toujours rassembles sur la place devant l hotel Intercontinental, selon des temoins oculaires cites par la radio bulgare.
   Un char et quatre vehicules blindes sont stationnes a cet endroit. La milice n est pas intervenue contre les personnes rassemblees pres de l hotel alors que les miliciens avaient attaque quelques heures plus tot les gens qui scandaient des slogans hostiles au chef du parti et de l Etat roumains, Nicolae Ceausescu, lors de la manifestation initialement organisee en soutien au ” Conducator ” , a-t-on precise de meme source.
   Les forces de l ordre avaient fait l usage de gaz lacrymogenes contre les manifestants qui avaient crie ” liberte ” et ” democratie ” lors du rassemblement qui s est transforme en manifestation hostile au regime, selon des employes de la compagnie bulgare Balkanair et l agence de voyage bulgare Balkantourist dont les bureaux sont a proximite de l hotel.
   L intervention des forces de l ordre a provoque un mouvement de panique au meeting officiel et le reportage en direct a ete interrompue pour cinq minutes a la television, selon ces memes sources. Les manifestants criaient ” assassins ” , ” a bas Ceausescu ” et ” nous ne sommes pas des fascistes ” .
   (Selon des informations anterieures donnees par les agences sovietique TASS et yougoslave Tanjug, la police et l armee ont ouvert le feu sur les manifestants dans le centre de Bucarest, faisant de nombreux blesses et probablement des morts, ont indique des temoins occulaires).
   Par ailleurs a Sofia, le personnel de l agence de presse bulgare BTA a proteste jeudi contre ” les repressions sanglantes par lesquelles le regime de Ceausescu essaie de prolonger son agonie politique. ” Dans une declaration, BTA demande a l assemblee nationale, au Conseil d Etat et au gouvernement de Bulgarie de tout faire ” pour aider les Roumains et garantir le respect de leurs droits conformement a l acte final d Helsinki. “.
   VS-STZ/jlb.
Tous droits réservés : ©AFP Général
4D05E2193CD5C0123E441166CFAE1FBCD3CACFD4

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

Ceausescu’s Fatal Mistake: The Pro-Regime Rally of 21 December


By the morning of Thursday, 21 December 1989, the regime was no longer master of the situation in Timisoara. Moreover, it was rapidly losing control in several nearby cities: Lugoj and Cugir. Nevertheless, the regime might have withstood these challenges had it not been for Nicolae Ceausescu’s insistence on convoking a mass rally and addressing his “adoring” subjects in person. It was Nicolae Ceausescu’s delusion of his own invincibility which ensured that the regime would be unable to reestablish control. Ceausescu’s inflammatory, rambling tirade on national television on Wednesday evening had signalled panic to those who watched it. If Ceausescu was so worked up, they concluded, something serious must have occurred in Timisoara. Following his televised address, Ceausescu decided to hold an open-air, pro-regime rally the following day in the sprawling square in front of the Central Committee building in the center of Bucharest. The event was to be carried live over Romanian radio and television.

Precisely because this mass rally turned out to be the deathknell for the Ceausescu regime speculation has surrounded who “goaded” Ceausescu into making such a colossally-misguided decision. In January 1993, the opposition daily Romania Libera suggested that “the meeting was organized at the suggestion of [CPEx member] Gogu Radulescu.”[31] The same article maintained that Radulescu had been followed during these days and was “observed transmitting something abroad,” thereby once again insinuating the role of foreign powers in the Romanian events.[32]

Yet it is doubtful that Nicolae Ceausescu required Radulescu’s encouragement to convoke such a rally. It seems highly likely that the idea was Ceausescu’s own brainchild and that as usual the docile members of the CPEx did not dare contradict him. It was a typically instinctive, rash, and overconfident reaction to crisis on Ceausescu’s part. Moreover, as we have seen, for Nicolae Ceausescu the events confronting him in December 1989 were a replay of August 1968: not only was socialism at stake, but Romania’s national sovereignty and independence. Thus, in this crucial moment, he would appeal not primarily to the party’s political interests, but to what were the core institutional interests of the Securitate. And he would rely on a trusted totalitarian, mobilizational technique: the “spontaneous” mass rally of support for the regime.

The pro-regime rally began at midday on Thursday, 21 December 1989 as such events always had. Almost 100,000 workers, hand-picked from Bucharest’s major factories, had been herded into the center of Bucharest to await Ceausescu’s address from the balcony of the Central Committee building. There were the customary “spontaneous” chants in support of the dictator and his policies, and obsequious introductions by party underlings. Ceausescu had been speaking for only a few minutes when an unidentifiable disruption in the crowd forced him to pause in mid-sentence. It was now that the folly of his insistence that his address be broadcast live by television and radio was realized. Before the television and radio relays could be interrupted, a national audience was able to hear high-pitched screams and shouts of “Down with Ceausescu!” “Murderer!” and “Timisoara, Timisoara!” Even worse, television cameras had captured Ceausescu’s stunned and confused facial expression. About three minutes later, after some semblance of order had been restored in the square, the live broadcast resumed. Ceausescu announced that just that morning the CPEx had approved an increase in the minimum salary and pensions![33] Ceausescu was able to finish his speech, although shouting and commotion could still be heard sporadically in the background.

It is impossible to know how much the image of a frightened Ceausescu, futilely motioning to the crowd to quiet down, influenced those who saw it. However, the scope and boldness of protest against the regime clearly intensified after the broadcast of the dictator’s previously-unimaginable moment of weakness. Anti-regime demonstrations spread throughout the major cities of Transylvania–Brasov, Sibiu, Cluj, and Tirgu Mures–on the afternoon of 21 December. It did not matter that a sufficient degree of order had been reestablished such that Ceausescu was indeed able to finish his speech or that Romanian television would rebroadcast the same speech later that evening with pro-Ceausescu chants dubbed-in over the commotion. Irreparable damage had been done.

Observers have argued that those brief, but seemingly interminable seconds during which the television camera broadcast Nicolae Ceausescu’s disbelief and helplessness live to an entire nation, constituted a sort of “singular psychological moment,” something akin to a rock shattering a mirror. What had prompted Ceausescu’s reaction? Initially, most accounts stressed how several people in the crowd had begun shouting anti-Ceausescu slogans.[34] Fearing they would be caught, they then rushed through the crowd. The other members of the crowd were frightened by this unexpected act of courage and themselves attempted to flee. The great commotion which viewers had heard before the transmission had been cut, was the sound of these people trying to force their way out of the square. Many later explanations have maintained, however, that these events were merely a response to the initial act of defiance: the setting-off of firecrackers (”petarde” in Romanian) by someone in the crowd. Only then did demonstrators take advantage of the confusion and anonymity of the moment to shout down Ceausescu. In both cases, the spontaneity of the catalytic event has been drawn into question.

Nica Leon: The Strange Tale of the “Hero” of the 21 December Rally

Because the interruption of Ceausescu’s speech proved such a turning point in the December events, it was natural that in early 1990 the newly-liberated media should try to find the person or persons responsible for “unleashing the Bucharest revolution.” In a series of interviews during March and April 1990, Petre Mihai Bacanu, senior editor of Romania Libera, introduced the nation to a group of factory workers whom he presented as the “heroes” of the 21 December rally.[35] Bacanu was widely-viewed both at home and abroad as the “conscience” of the journalistic profession (a journalist for Romania Libera before the events, he had been imprisoned between January and December 1989 for his involvement with two other people in an attempt to print an illegal underground newspaper) and his newspaper was the hub of the growing political and social opposition to the National Salvation Front regime.

Thanks in large part to Bacanu, one of these workers in particular, Nica Leon, was to become identified as the man who had dared to shout down Ceausescu.[36] Leon was presented as having yelled out “Long live Timisoara, down with the butcher, down with Ceausescu!” and “Timisoara, Timisoara” at the crucial moment during Ceausescu’s speech. Highly-respectable foreign sources such as Ratesh credit Leon by name with having disrupted the 21 December rally.[37]

In the months immediately following December 1989, Nica Leon certainly appeared every bit the hero. It turned out that on 20 December 1989, the day before his historic shout, the Toronto daily The Globe and Mail had printed an open letter by Nica Leon criticizing Ceausescu’s rule.[38] This fact seemed confirmation of the courage of his action on 21 December. During 1990, Leon was the president of a small political party, a founding member of the Romanian branch of Amnesty International, and a prominent critic of the Iliescu regime.[39] During the chaotic and violent events of 13-15 June 1990 which brought an end to the two-month occupation of University Square by demonstrators, he was arrested and over the following month and a half was the object of an eventually-successful campaign spearheaded by Romania Libera to gain his release. The opposition embraced him with open arms and he regularly appeared in interviews with the opposition press.

Yet in the ensuing years, the opposition clearly soured on Nica Leon and he broke with them in as definitive a manner as imaginable. By 1992, one opposition publication was describing Nica Leon as “at war with the whole world” and it was clear from the questions and comments of opposition journalists that they no longer held him in the high esteem they once had.[40] Ilie Stoian’s 1993 description of Leon’s role at the 21 December rally reflects this changed perception of Leon: “Just then Nica Leon took advantage of the protection offered by the uproar and yelled ‘Timisoara’…after which he ran away out of fear.”[41] Leon’s heroism had apparently become contingent upon his relationship with the opposition.

On the surface, Leon himself appeared to have undergone a striking metamorphosis: from being a fixture of the opposition to granting interviews to the press of the Ceausescu nostalgics. In early 1994, the very same Nica Leon could be found in the pages of Europa praising the Securitate and virtually lamenting the overthrow of Ceausescu which his actions had hastened.[42] He strenuously defended the actions of the Securitate Director, General Iulian Vlad, in December 1989 as honest and patriotic. How had a person the opposition had presented as a dissident for a decade prior to the December events, an unrelenting foe of the Securitate, and the hero of the 21 December rally come to this?

What is interesting about Leon is that his views on certain key issues about the December 1989 have remained remarkably consistent in spite of his flip-flop from one end of the political spectrum to the other. Leon’s defense of–and sympathy for–General Vlad was not something which had suddenly appeared after he crossed over to the Ceausist camp. It appears in the interviews he gave the opposition press in 1990.[43] Moreover, Leon strenuously denied the existence of any “terrorists” during the December events. In April 1990, he told Expres that “the terrorists were invented.”[44] In September 1990, Leon told Liviu Valenas and Daniela Rainov at Baricada that “Everything [in December 1989] was a grand diversion! THERE WEREN’T ANY TERRORISTS!” and that Vlad had been arrested because he possessed damaging information against the Front.[45]

In his interviews with Petre Mihai Bacanu at Romania Libera in April 1990, Nica Leon also mentioned several episodes which placed the Securitate and Militia in a surprisingly positive light. He maintained that during the showdown between protesters and regime forces in University Square on the afternoon of 21 December, he had spoken with a Militia sergeant major who had “wished us [the protesters] success.”[46] He also claimed that he had helped an injured Militia man to safety on this evening.[47] Leon chatted with the USLA troops at University Square and characterized their actions as follows:

…the USLA were blocking the street leading to the American Embassy and the Israeli airline company El Al. The USLA did not attack the crowd, but rather stood chatting with the demonstrators and explaining to them that they could not join them because they had an order to stay between the French Bank and the Intercontinental Hotel.[48]

As we shall see, other eyewitness accounts of these events challenge Leon’s portrayal of the USLA.

But clearly the most damaging fact about Nica Leon was the one Petre Mihai Bacanu neglected to inform his audience of: the hero of the Bucharest Revolution had been arrested as a “terrorist” on 24 December 1989. Leon had been discovered in the basement of the Central Committee building, attempting to transmit something through a radio-transmitting device belonging to the Securitate’s Fifth Directorate.[49] One might be inclined to believe that Leon had been the victim of a tragic misunderstanding were it not for a series of articles written by a former officer of the Fifth Directorate in the Ceausist publication Timpul during early 1991.[50] The former Securitate officer presented the saga of a group of those arrested as “terrorists” during the December events: among them, other officers of the Fifth Directorate, USLA members, a Jordanian student, and Nica Leon. Leon is credited with having sustained the morale of the other prisoners. According to the Fifth Directorate officer: “Nica Leon encouraged us and frequently repeated that if he escaped, he would testify for us all the way to the UN.”[51] Moreover, Leon is praised for having contacted the wives of the Fifth Directorate officers–to tell them that their husbands were still alive–after he was released on 30 December 1989. Other Securitate officers confirm Nica Leon’s presence among the arrestees.[52]

Even prior to Bacanu’s interview with Leon, there were indications that Leon was a less than completely credible source. In February 1990, Leon had given an interview to Democratia, the publication of one of Ceausescu’s most notorious former speechwriters, Eugen Florescu.[53] Surprisingly, since this was one of Leon’s first interviews since the events, there was no mention of his famous shout at the 21 December rally. In its issue of 9 March 1990, the popular Expres had made a coy reference to Leon’s arrest (while using a radio-transmitting device) in the CC building.[54] Moreover, at a meeting of the ruling Provisional Council of National Unity in early 1990, Front official Dan Iosif is said to have referred to Leon’s arrest and called him either a “securist” or “terrorist.”[55]

Nica Leon remains an enigma. It is difficult to say exactly what he was really up to on 21 December 1989. People in the crowd did indeed shout “Timisoara, Timisoara,” for it could be heard on the television broadcast. If Leon did shout it, was he the first to do so? If not, what was his motivation for shouting it? Was his shout a genuine act of individual courage at the time? Was he perhaps acting as a Securitate provocateur–someone who wished to infiltrate the protesters’ ranks–on 21 December 1989? As with other aspects of the December events, the historiography of what happened is as important as–if not more important than–what actually happened. In the case of Nica Leon, the historiography at the very least suggests a highly-manipulative portrayal of his actions in December 1989.

Who Threw the “petarde”?

Many sources have suggested that it was the explosion of a “petarde” (or firecracker) and a simultaneous commotion in the square which startled Ceausescu and made it possible for the demonstrators to yell the anti-Ceausescu slogans. Once again the discrepancy between the reporting on this incident and the reality of what appears to have happened is informative. The report of the first Senatorial commission investigating the December events (published in 1992) maintains that “while [Ceausescu] was speaking, an explosion was heard and caused substantial commotion. Shortly after this, the meeting disbanded in disorder.”[56] Stoian describes the “petarde” incident as follows:

…[then] Ceausescu took the floor. At that moment the thing which appears to us the most important event of this period occurred. It is not true that the crowd began to boo spontaneously. While Ceausescu was stumbling through a phrase up on the balcony, somewhere in the center of the Square, where there were mostly women, someone exploded a Christmas ‘petarde’ [o petarda de genul celor de Craciun]. The first reaction of these frightened women was to begin to scream. Then, all those around them began to boo.[57]

Romanians have occasionally referred to this as “the petarde of our happiness.”[58]

Part of the problem with the “petarde” scenario stems from the fact that there is no agreement upon who exploded it and no one has come forward to claim responsibility for this historic action. Nevertheless, many names have been put forward in connection with it.[59] Securitate sources clearly wish to suggest that the setting-off of this “petarde” and the causes of the commotion which ensued were part of a premeditated plan to disrupt the rally. Once again, they attempt to negate the spontaneity of the anti-Ceausescu uprising. A journalist for the Ceausist journal Democratia wrote in December 1990:

…It must be stressed that during this rally long-studied methods for the psychological manipulation of compact crowds–acoustic sounds with subliminal messages transmitted through the loudspeaker system (imitating the rumble of an earthquake, the noise of troops and tanks and gunfire); the movement of some groups through the square with the intention of dislocating the crowd; petardes–were applied.[60]

According to “a group of former Securitate officers,” the “tourists” and their domestic collaborators made their way from Timisoara to Bucharest and infiltrated the meeting. The “tourists” attempted to scare those in the crowd into believing that “they were under fire” by jabbing them in the back with “reinforced steel prongs…against the background of the noise of fire-crackers and the short-circuiting of the public address loudspeakers.”[61] Interestingly, this is how a former USLA officer has portrayed the event:

On 21 December 1989 I was taking part in the antiterrorist measures for the “goodbye” meeting. In the crowd, I identified and observed eight strange men: all were dressed approximately the same (knee-length woolen coats, hats), all were smoking at the same time, standing in a group. Some looked slavic, others asiatic. At a given moment, they took out from their pockets globe-shaped objects, lit them with their cigarettes, and threw them into the crowd; in the globes there were firecrackers which put the crowd to flight.[62]

The SRI’s 1994 report on the events suggests that the “powerful thunder claps” which were heard could have come from the detonation of a “petarde” and that the “sonic boom”-like sound which occurred came not from the crowd, but from the loudspeakers.[63] The panic among the crowd was caused by the transmission of high-pitched soundwaves (outside the range of human hearing) and by the fact that unidentified demonstrators were prodding the others with steel poles while shouting “Run away, they will kill us!” and “The tanks are coming!”[64]

Opposition accounts incorporate familiar elements. The influential journalist Cornel Nistorescu places the “petarde” incident in the context of a coup d’etat supported by a faction within the Securitate:

Simultaneously, at the meeting of 21 December, according to incontrovertible information, a Securitate officer launched the two petardes which provoked panic and unleashed the redemption of Bucharest’s citizens. Meanwhile, through the loudspeaker system controlled by the Securitate, boos and whistles were disseminated.[65]

Ecaterina Radoi of Zig-Zag suggests that the unbelievable panic which ensued was the result of the emission of sounds resembling the rumble of tanks and machine gun fire.[66]

But the “petarde” incident and the simultaneous commotion may have a simpler explanation. It is informative to look back upon how the disruption of the rally was reported by foreign correspondents in Bucharest just after it had taken place. Shortly after the rally disbanded, a Bulgarian correspondent related that the cause of the commotion had been the use of “tear gas grenades” by regime forces attempting to prevent demonstrators from entering the square and the ensuing panic this had unleashed among those who were already in the square.[67] The correspondent suggested that the demonstrators had originally gathered near the Roman Square on Magheru boulevard and numbered in the thousands by the time they reached Palace Square where the speech was taking place.

Similar reports come from the Yugoslav TANJUG correspondent who transmitted that demonstrators had gathered in the northwest corner of Palace Square near the Athenee Palace Hotel and that when they “tried to approach the official meeting, tear gas was thrown at them.”[68] According to the same correspondent, young men had begun to shout anti-Ceausescu slogans, were chased away by the Militia, and then proceeded through the side streets in order to get around to the other side of the meeting.[69] The Militia then used tear gas to prevent these demonstrators from joining the official meeting and it was after the “tear-gas bombs exploded that the live relay of radio and television was disrupted for several minutes.”[70]

Significantly, eyewitness accounts of the confrontations between regime forces and demonstrators on the afternoon and evening of 21 December refer to regime forces firing “petardes” at the demonstrators.[71] One eyewitness to the events in University Square on the afternoon of 21 December recounts that “the Securitate ran after them [the demonstrators] in groups and used ‘petardes’ and clubs against them.”[72] Moreover, Rady has observed that on the night of 21/22 December, the Securitate “[i]n a few places…detonated bombs in the hope of spreading panic.”[73]

Which forces would have used the “petardes” and tear-gas against the demonstrators? During his trial in early 1990, the Interior Minister at the time of the events, Tudor Postelnicu, stated that “the USLA were in charge of tear-gas” at the rally.[74] Stoian has noted the difference between the 21 December rally and past rallies in his typically colorful tone:

In the first place, how striking it was that if in the past at the meetings to which Bucharest’s citizens were all too well-accustomed, people were indifferent–indeed, some were even happy since they would get three or four hours of work off–now nobody was smiling. Almost everybody entered [the square] in an ill-omened silence. A completely new element was the verification of identity papers of most people on the streets on this occasion; those who did not belong to the groups of workers [chosen to participate] were politely made to exit the columns…After the Palace Square was full, something unexpected happened. If in the past, the ring of civilians (Securitate men, party activists) and Militia men [around the crowd at such an event] would not permit those bored of listening to Ceausescu’s idiocies to leave, this time things were completely the other way around….Anyone who wanted to leave could, but no one from outside the ring could enter the protected zone.[75]

Eyewitnesses have specifically identified the forces preventing their entrance into the square as “USLA troops.”[76]

The partial transcripts of communications among USLA and Militia units on 21 and 22 December in Bucharest were published in late January-early February 1990 in the daily Libertatea.[77] These transcripts suggest that even before the rally had begun, large groups of demonstrators had gathered at a number of the intersections leading onto Palace Square, were shouting anti-regime slogans, and were taxing the capacity of the regime forces to prevent them from entering the square.[78] The demonstrators apparently realized well the tremendous opportunity offered them by the live national broadcast of this rally. Thus, the impression left by most accounts–that it was a few, isolated, brave men, within a crowd of tens of thousands of automatons, who had dared to challenge Ceausescu–is simply romanticized. The actions of those prevented from entering the meeting probably emboldened those in the crowd to shout down Ceausescu.

The transcripts also show that on the order of Securitate Director General Vlad, the USLA used “gela” (the Securitate reference for “petardes”) against the demonstrators.[79] Ilie Stoian alleges that General Grigore Ghita, the commander of the Securitate’s uniformed troops, “violated his brief” when he incorporated units of the USLA, including a “geniu-chimic” unit (which would have been in charge of tear-gas), among the regime forces assigned to work the rally.[80] Yet such an action does seem in accordance with Interior Ministry Order No. 2600. Moreover, even the Senatorial commission’s report illustrates that the security for the rally of 21 December was left almost entirely in the hands of the Securitate, and that General Vlad’s deputy, General Gianu Bucurescu, was given personal charge of the rally.[81]

It appears then that a key factor contributing to the disruption of Ceausescu’s speech was the attempt by regime forces to hold off anti-Ceausescu demonstrators from entering Palace Square. This commotion and confusion so changed the complexion of the rally that those among the crowd handpicked to attend took advantage of the opportunity and suddenly switched from chanting pro-Ceausescu slogans to jeering and booing the dictator. It is possible that the “petarde” at the rally was launched by the Securitate, but it is unlikely it did so as an act of defiance against the dictator. The “petarde” may have been used to prevent protesters from entering the square or to disorient the crowd and mask the sound of the anti-Ceausescu slogans. The disruption of the rally may therefore have been far less “organized” than has commonly been presumed.

[31].. R.M., “Dezvaluiri [Revelations],” Romania Libera, 19 January 1993, 1. Radulescu died in 1994.

[32].. Ibid. Presumably that foreign power would have been the Soviet Union.

[33].. Nicolae was probably improvising. A tape of the rally broadcast on a Bucharest FM radio station in December 1993 recorded Elena yelling at her husband: “Promise them something! Promise them anything!”

[34].. Rates, Romania: The Entangled Revolution, 39; Rady, Romania in Turmoil, 100.

[35].. See the series “Intercontinental 21/22″ in Romania Libera, especially for 31 March 1990, 1 April 1990, 2 April 1990, 5 April 1990, and 6 April 1990. There is no reason to believe that those Bacanu presented did not actually shout down Ceausescu at the rally. The issue is the context in which Bacanu chose to present their actions.

[36].. Leon’s notoriety also apparently stemmed from his exposure in a well-known documentary series entitled “Noaptea Generalilor” [The Night of the Generals] which appeared on Romanian television during 1990. This television series was also produced by Petre Mihai Bacanu.

[37].. Ratesh, Romania: The Entangled Revolution, 39.

[38].. Nicola Leon, “You took away our rights and gave us lice and fear,” The Globe and Mail, 20 December 1989, A7. In spite of the slight difference in name, Nica Leon has claimed that this is his letter and there seems little reason to doubt that this is the case. Nicola Leon is described as a “34-year old mechanical engineer living in Bucharest,” details which generally fit with Nica Leon’s background. It is unclear when this open letter arrived at the newspaper.

[39].. See, for example, his comments in Sorin Rosca Stanescu, “Mai putine flori, mai multi participanti,” Romania Libera, 24 April 1990, 3.

[40].. Nica Leon, interview by editorial board, “Nica Leon in razboi cu toata lumea,” Flacara, no. 34 (26 August 1992), 4-5.

[41].. Stoian, Decembrie ‘89, 23.

[42].. Nica Leon, interview by Angela Bacescu, Europa, March-April 1994, 2, 3. Bacescu introduced Leon as president of the Liberal Democratic Party and member of Amnesty International (!). Among the many dubious claims in this interview is the allegation that Elena Ceausescu had been plotting a coup d’etat against her husband set for 30 December 1989.

[43].. See, for example, Nica Leon, interview by Liviu Valenas and Daniela Rainov, “Lovitura de palat din Romania [The Palace Coup in Romania],” Baricada, no. 36 (18 September 1990), 3.

[44].. Rasvan Popescu, “Moda lui Jos,” Expres, no. 13 (27 April-3 May 1990), 2. For the significance of his denial of the existence of the “terrorists” see chapters seven and eight.

[45].. Leon, interview, “Lovitura de Palat.”

[46].. Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 5 April 1990, 3.

[47].. Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 6 April 1990.

[48].. Ibid.

[49].. Leon proudly admits to this in Leon, interview, “Lovitura de palat.”

[50].. See the six-part series by Maiorul A.D. (apparently Major Aurel David, who was one of four Fifth Directorate officers tried and acquitted in March 1990) entitled “Scenariile si Realitatea. Marturie la dosarul ‘Teroristi’,” which appeared between January and March 1991 in Timpul. It is significant to note that when this series appeared Nica Leon was still a welcome member of the opposition.

[51].. Maiorul A.D., “Scenariile si Realitatea (VI),” Timpul, 1 March 1991, 11.

[52].. Bacescu, Din Nou in Calea, 161. USLA officer Romulus Garz refers to “officer David (one of four officers from Ceausescu’s guard)” and to the presence of Nica Leon among the prisoners he was held together with. Garz was arrested after the famous incident in front of the Defense Ministry on the night of 23/24 December–discussed in chapter seven.

[53].. See the interview with Nica Leon in Democratia, no. 4 (12 February 1990).

[54].. See Expres, 9 March 1990, 8.

[55].. Valenas and Rainov did raise this issue with Leon in Leon, “Lovitura de palat.” However, they refused to challenge his answers and almost appeared to embrace them. While Leon was still aligned with the opposition, the regime-supportive press alleged that he had been a Securitate informer code-name “Nelutu.” The allegation appeared in the Ceausist Romania Mare, and the daily Azi, closely-linked to then Prime Minister Petre Roman, see Expres Magazin, no. 32 (13-20 August 1991), 2. Nica Leon himself–almost proudly–lists all the allegations launched against him (including that he was related to the Ceausescus) in Leon, “Nica Leon in razboi cu toata lumea,” Flacara, no. 34 (26 August 1992), 4. He avoids commenting on their validity, however.

[56].. Raportul Comisei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, “Cine a tras in noi, in 16-22?” Romania Libera, 27 May 1992, 5.

[57].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 23. It was only after this, Stoian maintains, that Nica Leon delivered his famous shout.

[58].. Tudorel Urian, “Cabala Teroristilor,” Cuvintul, no. 20 (13 June 1990), 4.

[59].. The suspects are legion: The dubious Nica Leon claims that a 60-year old man named Andrei Ilie, “who kissed Iliescu when he arrived at the CC [building on 22 December],” threw the petarde (Leon, interview, “Nica Leon in razboi.”). Opposition journalist A. Corneliu Giagim writes that the “author” of the petarde was Matei Ilie who had assembled it out of an aerosol can (A. Corneliu Giagim, “16-22, Cine-a tras in noi?!” Baricada, no. 49-50 (18 December 1990), 6.). In early 1990, Petre Mihai Bacanu confidentially stated that a young man named Adrian Constantin had thrown the petarde (Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 31 March 1990, 1.). Whereas Bacanu had been able to interview Nica Leon and the young aviation mechanics who had started the chants against Ceausescu, he had been unable to track down Constantin to speak with him. Dan Iosif, the Front official who accused Leon of being a “terrorist,” has also been proposed as the source of the petarde (Expres Magazin, no. 30 (20-26 February 1991), 8.). There are likely others who have been credited with this act.

[60].. C. Maltese Martine Ui (possibly a pseudonym), “De la ‘Jos Ceausescu!’ am ajuns la ‘Jos Romania!’ Dubla Lovitura impotriva Romaniei” Democratia, no. 48 (December 1990), 3.

[61].. A Group of Former Securitate Officers, “Asa va place revolutia! Asa a fost!” Democratia, no. 36 (24-30 September 1990), 4. Also, see a translation of this article in FBIS-EEU-90-207, 25 October 1990, 50-53.

[62].. “S.V., reserve USLA officer” (perhaps Strat Vintila, based on other accounts), in Pavel Corut, Floarea de Argint (Bucharest: Editura Miracol, 1994), 171. In fact, the description of these men as wearing knee-length woolen coats and hats makes them sound suspiciously like the Securitate and the USLA themselves, as we shall see later.

[63].. “Fapte care trimit la o actiune premeditata a unor ‘actori’ din afara (II),” Curierul National, 10 July 1994, 2.

[64].. Ibid. Former deputy prime minister and senator, Gelu Voican Voiculescu, makes similar allegations. He claims that the explosion was caused by a “handcrafted petarde” (”o petarda artizanala”) made from an aerosol can. He too suggests that the panic was intensified by the “perhaps purposeful” malfunction of the loudspeaker system and the emission of a terrifying sound which resembled the “rumbling of tanks.” Voiculescu adds that “it is also possible…that there was a type of ‘acoustic bomb.’” Gelu Voican Voiculescu, interview by Neti Luchian and Val. Voiculescu, “‘Haosul nostru i-a paralizat (I),” Libertatea, 16 July 1991.

[65].. Cornel Nistorescu, “Complot sau conspiratie cu pretentii la putere? [Plot or conspiracy with pretensions to power]” Cuvintul, no. 20 (13 June 1990), 5.

[66].. Ecaterin Radoi, “Remember 15 decembrie 1989 – 20 mai 1990,” Zig-Zag, no. 190 (23-31 December 1993), 4-7.

[67].. Sofia Domestic Service, 1400 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 71.

[68].. Belgrade TANJUG Domestic Service, 1359 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-245, 22 December 1989, 77.

[69].. Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 December 1989, in FBIS-EEU-89-244, 21 December 1989, 70-71.

[70].. Ibid.

[71].. See accounts in Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 15 March 1990; 5 April 1990; 19 April 1990.

[72].. See the comments of Marcel Constantinescu in Bacanu, “Intercontinental 21/22,” 15 March 1990, 3.

[73].. Rady, Romania in Turmoil, 104.

[74].. Emil Munteanu, “Postelnicu a vorbit neintrebat [Postelnicu spoke without being asked to],” Romania Libera, 30 January 1990, 3.

[75].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 22. Stoian’s “spin” on this event, however, is that people were not allowed to enter the square because “something was being awaited,” thus insinuating that the disruption of the rally was organized in advance.

[76].. See the comments of Nistor Ruxandoiu in Gheorghe Ionita, “Culcati-i la pamint!” Adevarul de Duminica, 14 January 1990, 2.

[77].. Published in Libertatea between 27 January and 15 February 1990 under the heading “Dintre sute de…catarge! Revolutia ascultata prin statie [From…hundreds of “masts” (radio identification for USLA officers conducting surveillance) Scanning the Revolution].” Such recordings could have come from only one source: the former Securitate. Interestingly, with the exception of one episode (3 February 1990), all of these communications come from the afternoon of 21 December or morning of 22 December. There are no communications for the USLA from 3:30 p.m. 21 December until 8 a.m. 22 December–the period during which regime forces opened fire on the demonstrators.

[78].. “Dintre sute de catarge,” 27 January 1990; 29 January 1990.

[79].. “Dintre sute de catarge,” 30 January 1990, 2. An anonymous editor defines the meaning of “gela” as “petarde” at the close of this episode. Stefanescu confirms the use of “petardes” in his statement that the USLA commander, Colonel Gheorghe Ardeleanu, was seen at the Central Committee building shouting to a subordinate “Give me ‘Gela’…Give me ‘Gela’.” According to Stefanescu, ‘Gela’ was the name of a “petarde” used by the USLA in the repression of demonstrators. Paul Stefanescu, Istoria Serviciilor Secrete Romanesti (Bucharest: Editura Divers Press, 1994), 287.

[80].. Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, 21.

[81].. Raportul Comisiei Senatoriale, “Cine a tras in noi, in 16-22?”

Timisorenii au “stricat” mitingul din 21 decembrie
Marti, 15 decembrie 2009 Sursa: Romania Libera Autor: Petre Mihai Bacanu

 Mult timp nu s-a stiut cine a “stricat” mitingul lui Ceausescu din 21 decembrie 1989. Au aparut fel si fel de personaje care si-au arogat acest merit. Acum se stie ca acest fapt se datoreaza unor grupuri de timisoreni care s-au deplasat la Bucuresti. Satui de lupta, nu mai aveau frica si, practic, au fost nevoiti sa plece din Timisoara ca sa anunte ce se petrece acolo. La Timisoara se strigase “Lasilor, veniti cu noi!”, timisorenii avand impresia ca romanii ies greu la Revolutie. Suntem in posesia unor
marturii despre implicarea timisorenilor in declansarea scanteii de la Bucuresti.

Acuza ca i-a fost ucis sotul la Timisoara
ION ION, prelucrator prin aschiere IEI Bucuresti, 19 ani (in 1989): “In dimineata zilei de 21 decembrie 1989, o mare parte din lucratori se aflau la miting in Piata Palatului. Dupa un timp, am plecat si eu in oras. In timp ce ma deplasam pe Calea Victoriei spre Piata Palatului, sa fi fost ora 12.00, am vazut ca strada era blocata de un cordon de militieni in dreptul Hotelului Bucuresti.


M-am alaturat unui grup de civili care doreau sa treaca de acest cordon, incercand sa discutam cu cei din dispozitiv. O femeie din grupul nostru a strigat disperata, acuzand ca i-a fost ucis sotul la Timisoara. A fost retinuta de un militian. In momentul in care acesta a inceput s-o loveasca cu bastonul, au intervenit mai multi civili, creandu-se astfel un conflict deschis intre noi si militieni. In scurt timp a luat amploare, implicandu-se mai multi civili, iar din partea fortelor de ordine facandu-si aparitia un cordon de militari ai Armatei care s-au postat in fata militienilor si ne-au somat spunand ca vor face uz de arma.



Dupa un timp, au tras cu armele in plan vertical. S-a creat o ambuscada, noi, civilii, alergand in directia opusa acestora. In dreptul coltului din dreapta hotelului si-au facut aparitia trei camioane militare cu prelata, din care au coborat soldati cu casti albe cu vizeta si arme automate cu pat rabatabil. Ne-au blocat retragerea. Am fost imobilizat de patru soldati care m-au lovit cu patul armei in zona occipitala, apoi cu bocancii in toate partile corpului. Tot timpul eram filmati de la o fereastra a hotelului – etajul doi sau trei. A aparut in zona Postelnicu, care i-a spus unui civil care-l insotea sa ma impuste, insa a intervenit unul dintre soldatii care ma retinuse. Am fost dusi la Circa 1 Militie, batuti din nou, in final transferati la Jilava”.

Timisorenii s-au pierdut printre cei adusi la miting
DUMITRU SMEDESCU, colonel, lucra la Serviciul asigurare tehnico-materiala si financiara la Militia Capitalei. Aflase despre evenimentele de la Timisoara de la colegii sai. In ziua de 21.12.1989, la ora 6.00, a primit un telefon sa se prezinte imediat la serviciu, deoarece urma sa aiba loc un miting in Piata Palatului. Era seful unui dispozitiv compus din 20 de ofiteri care au luat pozitie la aproximativ 270 metri de intrarea principala in CC, in apropierea actualei statui a lui Iuliu Maniu. De organizarea mitingului s-au ocupat cei de la Armata, colonelului Smedescu parandu-i-se curios, deoarece la alte mitinguri de organizare se ocupau cadre ale Securitatii si Militiei. Difuzoarele dispuse in Piata Palatului au fost aduse de cei de la Armata. Dispozitivul de comanda se afla amplasat in incinta Bibliotecii Universitare.



“In jurul orei 12.00, in timp ce Ceausescu facea referire la evenimentele de la Timisoara si la marirea salariilor, s-a auzit un zgomot puternic, iar lumea a intrat in panica. Initial, pentru mitingul ce urma sa inceapa la ora 8.00 au fost solicitate sa participe anumite persoane, in special membri de partid. Amanandu-se pentru ora 10.00, nu au mai fost doar persoanele selectate initial. In spatele Palatului Regal au sosit mai multi cetateni de la Timisoara, care s-au pierdut printre cei ce participau la miting si au inceput sa scandeze lozinci anticomuniste si anticeausiste.”


S-a creat agitatie in multime
MIHAITA BALINT avea 19 ani in decembrie 1989 si era cioplitor la “Marmura”. La spargerea baricadei, in noaptea de 21 spre 22 decembrie, a fost impuscat in partea inferioara a tibiei piciorului drept.
“Cand am ajuns in Piata Palatului, mai exact in apropiere de Biblioteca Universitara, am vazut un grup de 30-40 de tineri care spuneau ca sunt din Timisoara. Venisera dinspre strada stirbei Voda, au intrat in multime si au inceput sa scandeze lozinci anticeausiste si despre victoria revolutiei de la Timisoara. Imediat, mai multi participanti au inceput sa-l huiduie pe Ceausescu, creandu-se agitatie in multime. In momentul in care au inceput sa se auda tipete si lumea se indrepta spre caile de iesire, am plecat si eu din piata, deplasandu-ma pe strada Onesti pana in zona Intercontinental, unde credeam ca suntem protejati de prezenta reporterilor straini. Am ramas pana dupa distrugerea baricadei, cand am fost impuscat.”

Studenta din Timisoara si-a cautat prietenul la morga Spitalului Coltea
MARIOARA TRONARU, lucratoare la bucataria Spitalului Coltea: “Pe 21 decembrie, in jurul orei 22.00, un tanar a fost impuscat in cap dupa ce s-a adapostit in curtea spitalului. Avea in jur de 20-23 de ani. Dupa aproximativ 30 de minute, o tanara cam de aceeasi varsta cu cel impuscat si care spunea ca este studenta la Timisoara a venit sa-l caute. Brancardierii au condus-o la morga, iar tanara l-a recunoscut pe cel decedat ca fiind prietenul ei, tot student la Timisoara. A declarat ca venisera mai multi din Timisoara pentru a-i mobiliza pe bucuresteni”.

Veneau din orasul inchis
PETRE CAPRARU, lucrator la Directia de Telecomunicatii: “Pe 21 decembrie, pe la pranz, am plecat spre Spitalul Coltea, sa-i duc un pachet surorii mele, internata. Grupuri de cetateni speriati veneau dinspre Sala Dalles. Mi-au spus ca mitingul oficial a fost spart. Au inceput repede sa protesteze la indemnul unor cetateni din tara. Un tanar de vreo 30 de ani, inalt, spunea ca era din Timisoara si a venit special la Bucuresti cu mai multi care scapasera din orasul inchis. Sa ne spuna si noua ce se intampla cu ei la Timisoara si ca au fost maltratati. Acestia strigau: «Nu va fie frica, Ceausescu pica!» si «Jos tiranul!». Indemnau trecatorii sa se solidarizeze, sa nu plece, ca sa nu mai fie chemati ciomagarii de la Timisoara”.

Tanarul din Timisoara avea in mana o cutie
ADRIAN UTALE lucra ca tehnolog productie la Combinatul Casa Scanteii. In dimineata zilei de 21 decembrie a fost scos, cu alti colegi, la ora 7.00, la mitingul din fata CC.
“Din ora in ora ne aliniau in fata intrarii principale a Casei Scanteii si apoi reveneau la directia luata. In jurul orei 11.00 ne-am indreptat pe jos catre Sala Palatului. Pe la ora 11.40, in timp ce ne aflam in centrul pietei, spre Biblioteca si Athenee am vazut langa mine un tanar care ne-a zis ca era din Timisoara si avea in mana o cutie. Ne-a zis: «O sa vedeti ce o sa se intample». Mitingul a inceput in jurul orei 12.00. Dupa ceva timp, tanarul a declansat o mica explozie, probabil o petarda; in jurul orei 12.30 s-a auzit o bubuitura in centrul manifestatiei, ceea ce a dus la haos total.”


Coloana stransa de manifestanti era din Timisoara
PETRU GIURA, strungar la IRA Grivita. Este victima a evenimentelor din decembrie: “Am ajuns la miting in tinuta civila, dupa ce in prealabil ni se spusese sa ne imbracam in cea a garzilor patriotice. Ne-au distribuit langa un sir de megafoane din care in timpul mitingului se auzeau aplauze inregistrate pe banda. In timpul discursului lui Ceusescu, cand s-a auzit o bubuitura, participantii la miting au fugit in toate directiile. Am luat-o spre strada Brezoianu. Am intalnit o coloana stransa de manifestanti, respectiv cate cinci in linie, care scandau lozinci anticeausiste. Acestia spuneau ca sunt de la Timisoara. Initial ne-am speriat si am fugit din calea lor, luand-o spre Romarta Copiilor. Am ramas insa la Intercontinental si am participat la toate evenimentele, pana am fost impuscat la Televiziune, pe 23 decembrie”.

“Nu cumva esti din Timisoara?”
GHEORGHE POPA era in decembrie 1989 sef de birou desfacere la Intreprinderea Poligrafica “Luceafarul”: “Am fost chemati la serviciu la ora 5.00 pentru mitingul din 21 decembrie. Noi am ocupat pozitia din dreptul restaurantului «Cina». Un activist de partid l-a controlat in geanta pe un coleg de-al meu, dar avea la el o sticla cu ceai si paine prajita. Am intervenit spunand ca este bolnav de ulcer, dar activistul a chemat un militian, care mi-a luat legitimatia de serviciu pe motiv ca produc agitatie. In timpul discursului lui Ceausescu s-a auzit un zgomot puternic in sistemul de sonorizare. Cand manifestantii s-au raspandit in toate directiile, am plecat cu mai multi colegi spre Bd. Magheru. In zona Hotelului Nehoiu am fost opriti de militieni si legitimati. Cum mie imi fusese confiscata legitimatia si nu aveam nici un act de identitate la mine, militianul m-a intrebat: «Nu cumva esti din grupul de la Timisoara?». Mi-a aplicat cateva lovituri cu bastonul, dupa care m-a lasat sa plec”.

“Fratilor, la Timisoara va mor copiii si fratii!”
IOAN PaUN lucra in decembrie 1989 ca laborant foto la Casa Scanteii: “La miting am fost pozitionati intre Palatul Regal si Biblioteca Universitara. Atmosfera era incordata. Am observat in coloana noastra multi civili pe care nu-i cunosteam. In timp ce Ceausescu se adresa multimii am vazut in apropierea noastra doi tineri care fluturau doua steaguri. Aveau accent ardelenesc. Unul dintre ei, de vreo 30 de ani, cu fata spre mine, a strigat: «Fratilor, la Timisoara va mor copiii si fratii!». Pe al doilea nu l-am vazut la fata. La scurt timp am auzit o bubuitura, o petarda, banuiesc, care a panicat multimea”.

Indemnau pasagerii sa li se alature
STEFAN DIMA, medic stomatolog: “Lucram ca medic la Calmatuiul de Sus si faceam naveta cu trenul pana la Rosiori. Pe 21 decembrie am vazut, pe la 16.00, in zona Piata Romana, cum fortele de ordine incercau cu disperare sa disperseze grupurile de manifestanti. Dimineata am plecat la serviciu cu trenul Bucuresti-Timisoara. Acesta a oprit neasteptat intre statii, concomitent cu aceeasi cursa care venea dinspre Timisoara. Intre pasagerii celor doua trenuri oprite paralel au avut loc discutii referitoare la evenimentele de la Timisoara. In trenul Timisoara-Bucuresti erau multi pasageri imbracati in doliu, avand steaguri si banderole tricolore. Scandau lozinci anticeausiste si indemnau pasagerii din trenul in care ma aflam sa li se alature”.

“Am intrat in multime strigand: «Timisoara, Timisoara!»”
LULCIUC CONSTANTIN, Timisoara: “In dupa-amiaza zilei de 20.12.1989, in timp ce ma aflam in filtrul ce se organizase langa gara din Timisoara, respectiv langa Militia TF, am fost chemati de Chira Vasile si Pantar Teodor, care mi-au spus sa ma deplasez in Piata Operei, deoarece, pe baza de voluntariat, se pleaca in Bucuresti, ca si in alte localitati – Brasov, Iasi, Sibiu, Ploiesti. Scopul principal era de a spune ce s-a intamplat in acele zile in Timisoara, dar si faptul ca se anuntase ca orasul Timisoara va deveni teren arabil, ca va fi exterminat. Am plecat aproximativ 30 de timisoreni, printre care Vasile Chira, Dumitru Pava, Teodor Pantar, Constantin Tataru, Dumitru Gherman, pentru a-i anunta si pe bucuresteni de cele intamplate la noi in oras. Am luat cu noi un steag cu stema decupata. Pe data de 21.12.1989, dimineata, in jurul orelor 6.30-7.00, am ajuns la Gara de Nord, ne-am deplasat pe jos, pe linia de tramvai, pana am ajuns in Parcul Cismigiu.


Ne-am continuat drumul pe jos pana in apropierea Bisericii Kretzulescu, unde am fost opriti de un cordon de militieni, deviindu-ne in partea stanga. Am incercat sa le explicam militienilor ca demonstram pasnic, dar intre noi si ei au intervenit divergente, moment in care steagul pe care noi il arborasem pe o creanga de copac ne-a fost luat, am fost imbranciti, moment in care am intrat in mijlocul multimii si am inceput sa strigam: «Timisoara, Timisoara!»”.

“Timisorenii ne explicau ca ei sunt liberi”
MARIANA SCHICHT, secretara ASE: “Pe 21 decembrie ne uitam obligatoriu la televizor la serviciu. Dupa intreruperea emisiunii, cu mai multi colegi si studenti, am plecat in Piata, alaturandu-ne altor manifestanti. Doi insi inalti, imbracati in negru, au tras la foc automat spre noi. Ranitii au fost dusi la Coltea, iar mortii au ramas pe loc. In fata Salii Dalles, sapte-opt morti erau aranjati in cerc. Cand s-a spart baricada, am luat-o spre magazinul Unirea, dar a venit o duba a Militiei in care au fost urcati mai multi manifestanti. Am fost luata in acel grup, insa un ofiter de armata m-a tras jos, intrucat tipam cat ma tinea gura. Impreuna cu alti manifestanti am ramas pana dimineata pe strazi laturalnice. Printre acestia erau si din Timisoara si ne explicau ca ei sunt liberi si ca bucurestenii trebuie sa se uneasca pentru a-l da jos pe dictator.

In noaptea de 22.12.1989, pe cand ma aflam in sediul CC, la parter, am observat o fata de aproximativ 16 ani, slaba, cu parul tuns scurt, care incerca sa intre in sediul CC. Pe data de 23 decembrie, dimineata, am aflat de la colegii fetei, care erau veniti de la Timisoara, ca aceasta a fost impuscata mortal in timp ce incerca sa escaladeze balconul. Unuia dintre baieti i se spunea «Lerurduzel» si era suparat ca murisera multi timisoreni.”

Au dat tonul protestelor
EUGENIU STAICU, electromecanic la MTTC: “La miting am ocupat zona din fata Hotelului Athenee Palace impreuna cu muncitorii din CFR care erau coordonati de secretarul de partid Teodor Carbunaru. Discursul lui Ceausescu a fost intrerupt de cateva ori de participantii la miting, care au inceput sa strige lozinci impotriva sa. Am aflat de la secretarul de partid Carbunaru ca un grup de tineri veniti de la Timisoara cu drapelul cu stema inlaturata a dat tonul acestor lozinci”.

Ei au scandat primii la Bucuresti: “Azi la Timisoara, maine in toata tara!”
CONSTANTIN MEDREGA, maistru montaj la Intreprinderea de Avioane Baneasa: “Eram acasa la televizor cand s-a intrerupt transmisia mitingului din Piata. Cum cei trei copii ai nostri se aflau la miting, am plecat sa vedem ce se intampla acolo. La Universitate, grupuri de manifestanti scandau lozinci anticeausiste. In fata Hotelului Intercontinental, un grup de aproximativ zece persoane, care au spus ca sunt de la Timisoara, scandau: «Azi in Timisoara, maine in toata tara!». Faceau apel sa ne alaturam lor.”

Grupul scanda: “Timisoara, Timisoara!”
TINCA CERNEA, casnica: “Pe data de 21 decembrie sotul meu a plecat in oras pentru a cumpara cadouri de Craciun
. La Izvor a aflat ca urma sa se organizeze un miting in Piata Palatului si din proprie initiativa a mers acolo. Mi-a povestit ca in timpul mitingului a intalnit un grup de manifestanti care scandau: «Timisoara, Timisoara!». S-a alaturat acestui grup si au plecat spre Comitetul Central, insa fortele de ordine i-au impiedicat sa ajunga in acea zona. Au coborat pe Calea Victoriei pana la CCA. Fiind mai in varsta, sotul meu s-a oprit sa se odihneasca, fiind retinut de trei indivizi in civil. A fost tarat in restaurantul Bulevard, fiind dus apoi la subsol si legat de maini si de picioare, impreuna cu alti demonstranti. Iar au fost batuti. In final, au ajuns la Jilava, unde au avut acelasi tratament
“.

“Sa povestim ce s-a intamplat la Timisoara”
CONSTANTIN TaTARU, Timisoara: “Pe data de 20.12.1989 ma aflam in Piata Operei. Aparusera zvonurile cu exterminarea Timisoarei. Cineva din multime ne-a sugerat sa ne deplasam in tara, dar mai ales la Bucuresti, sa povestim ce s-a intamplat in acele zile in oras, pentru a-i mobiliza pe bucuresteni sa ni se alature. Din Timisoara am plecat cu o coada de matura pe care am arborat un steag cu stema decupata”.

O timisoreanca, cu buletinul in mana, se ruga de lume sa reziste
SANDA MARIN, gestionara la un magazin din Bucuresti: “Cand am vazut la televizor cum s-a intrerupt transmisia la mitingul din Piata Palatului, am mers cu o colega in Piata Operetei, apoi in Piata Universitatii, unde tinerii demonstrau pe carosabil. Tinerii strigau lozinci anticeausiste. O tanara blonda a fost arestata de militieni. Am fost atacati si udati de fortele de represiune. Am vazut oameni cazand. Am vazut o femeie in jur de 50 de ani, cu buletinul in mana, care statea in genunchi pe carosabil si spunea ca a venit de la Timisoara, unde erau morti, si se ruga la lume sa reziste”.

Un video postat de catre tioluciano pe youtube

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/rewriting-the-revolution-1997-chapter-6-18-22-december-1989/

“Interceptarile si transcrierile pe foile de goniometrare au fost efectuate de radiotelegrafisti si alti angajati de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Strada Oltenitei nr. 103, Bucuresti. Inregistrarile au fost facute din propria initiativa a unor salariati, care si-au asumat riscurile de rigoare, in acea perioada fiind interzisa ascultarea frecventelor alocate organelor de Militie si Securitate.” — Romulus Cristea http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/huliganii-astia-trebuie-anihilati-71726.html

“Dintre sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990 – 15 februarie 1990

  1. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990, p.2″INCEPIND DIN 21 DECEMBRIE 1989, ORA 11.00Intre 11,00-12,00 I.M.B.
    –Tovarasul BRINZEI, va rog luati dv. acolo masuri, ca sa zic asa, organizatorice si tot efectivul care nu este bagat in misiune se se gaseste in unitate sa fie imediat imbracat “civil” si in frunte cu dv. va deplasati ugrent la Separatiune 1, dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem citi sint, normal. Tabel nominal cu dinsii.
    –Am inteles !
    –Indiferent de la formatiune este, circa cercetari penale, judiciar s.a.m.d.
    –Multi sint imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
    –Pai, care au sa se schimbe in civil, care au intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la Separatiune 1 si sa ramineti acolo pina primiti ordin de la mine.
    –Am inteles !
    11,55 C.P.M.B.–Bucur 9 sint Bucur 1 am primit telefon sa incepeti agitatia in piata (! –N.R.)
    12,10–146475 Intr. civil.–Oprea fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie ca va ia dracu!
    (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu P.C.R.”).
    –Mai, nu mai strigati in statie!
    12,30 U.S.L.A.
    –Ati receptionat Catargul, Tridentul?
    –Tridentul, se pe Calea Victoriei, la Giocanda, iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
    –Tridentul, Catargul, sint Catargul 5, la Muzica, aici in fata, a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre Posta scandeaza lozinci dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
    –Sint Catargul 5. Au fost indepartati pe Victoriei, spre C.C.A. incolo.
    –Catargul, Catargul 2. Sus, aproape de Comitetul Central, se afla un cetatean. E de-al nostru sau nu este? Sus pe bloc,pe blocul de vizavi. Pe Boteanu, se afla sus de tot un cetatean.
    –Tridentul si Catargul, sint Catargul 5. Continua sa fie la intersectia 13 Decembrie cu Victoriei, la Continental acolo, un grup mare care scandeaza.
    –Catargul, sint Catargul 2. Deasupra magazinul Muzica, vizavi de C.I.D., se pare ca este o persoana acolo.
    –Da este. E de-al nostru.
    I.M.B.–Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temperezi, ca nu sint multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
    –Toate fortele sa intervina sa-i imprastie.
    12,00-14 U.S.L.A.–
    In zona Catargul 2 este liniste.
    –La fel in zona Catargului 1.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au indepartat pe Victoriei. Nu mai sint in aproprierea mea.
    –Sint Catargul 3. Au ramas la Gioconda in fata. Vad ca s-au potolit.
    I.S.M.B.–Mai, transmite la mine. Doua unitati de-ale lui Popa sa mearga la Calea Victoriei la…si doua sa vina la Onesti imediat.
    –Am inteles!
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul. Ai receptionat mesajul de la Catargul 3?
    –Da, a fost receptionat.
    –Catargul, sint Catargul 4. Va rog, repetati.
    -D-ta ai probleme deosebite?
    –Nu, deocamdata.
    –Nici sa nu ai.
    12,00-14 U.S.L.A.–Manifestantii de la Gioconda incearca sa sparga zidul de la militie.
    –Sint Catargul 1.
    –Situatia.
    –Liniste aici la Catargul 1. Defluire in ordine.
    –Sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –Da, bine, multumesc.
    –La intersectia 13 Dec., Calea Victoriei este blocata de ai nostri. Nu mai e nici o problema acolo.
    –Catargul 3, Tridentul.
    –La Catargul 3 situatia este inca incordata. Se scandeaza si militienii nu pot sa-i imprastie.
    –La Catargul 2, liniste. Defluire in liniste.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Publicul se retrage in liniste.
    I.S.M.B.–Sala Dalles, (lociitor sef securitate municipului Bucuresti). In fata la Sala Dalles sa vina aici forte.
    –Da, s-au trimis, draga, s-au trimis.
    –Sa-i scoata de aici pe astia care instiga.
    12,00-14 I.S.M.B.–Am trimis, am trimis forte.
    (Continuare in numarul viitor)
  2. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 29 ianuarie 1990, p.2–Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
    –Am inteles !
    12-14 U.S.L.A.–Ma receptionezi, sint Catargul. Tridentul confirma, te rog.
    –Te retragi si supraveghezi.
    –Supraveghezi si ma tineti la curent.
    —Huliganii astia trebuie anihilati in primul rind. Nu sint hotariti astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sint sovaitori.
    –Tridentul, sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –La Catargul 3, in fata hotelului Bucuresti, se scandeaza.
    –Da, s-au luat masuri.
    –Catargul ? Tridentul. (nu raspunde).
    –Catargul 1.
    –La Catargul 1, liniste.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 3. Tridentul. Situatia.
    –Aceeasi. Se scandeaza si se string foarte multi.
    –Circa 200. Daca impresureaza anexa si ii scoate din zona ii termina repede.
    –Nu sint fortele de ordine acolo, d-le?
    –Sint doar in fata, un aliniament si in spate nimic.
    –Las’ ca vin acolo…
    12,30-14 I.S.M.B.–(sefi servicii, birouri, securitatea municipului Bucuresti), (loctiitor seful Securitatii). Arunca cu niste portret. Probabil Doina Cornea. Invoca personalitati!
    –Da, da…
    –Sint vreo 5, care sint mai ai dracu’ si tipa.
    –Fara incidente, pentru ca ii provocam mai mult.
    –Am inteles. Imi pare rau ca de la hotel intercontinental ii filmeaza si de la noi nu vine nimeni sa-i filmeze.
    –Sa-i identificam pe huliganii astia.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 1, liniste, Atheneu.
    –Catargul 2, liniste.
    –La 3 s-a format o hora si cinta Hora Unirii.
    I.M.B.–Aici la Steaua este retinut unul care, sustin tovarasii, ca a incitat sa dea foc.
    –Catargul, au venit fortele speciale de interventie.
    –Striga acum ca armata e cu ei.
    –Hai ma, lasa-i in pace nu mai…
    –Ar trebui sa vina mai repede sa-i ia odata de aici.
    –Vine, stai linistit acolo.
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul.
    –Comunica, Catargul.
    –Parte din demonstranti au luat-o in stinga, spre Luterana, marea majoritate, ceilalti au luat-o spre Cosmonautilor. In fata hotelului Bucuresti nu sint probleme deosebite. S-au imprastiat. In schimb, in spate, in dreptul Giocondei au inceput sa se adune pina la nivelului C.S.P.-ului.
    –Cam citi sint?
    –Aproximativ 100. Cei mai multi sint pasnici.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Se pare ca spre Cismigiu se aud scandari. Populatie multa.
    –Deci Tridentul, ait receptionat ca la Cismigiu se pare ca s-a format din nou o grupare.
    –La Catargul 2 e liniste.
    –Catargul 4, raportez ca nu se mai aude nimic dinspre Cismigiu acum.
    –La Catargul 3 e liniste.
    –La Catargul 1 nimic deosebit, 2 nimic deosebit, la 3 se formeaza un dispozitiv cu virf inainte, care se lanseaza catre Luterana si se formeaza acum al doilea dispozitiv, probabil ca in spate. Nu am posibilitati de vedere.
    I.S.M.B.–Pentru /2 sa vina la baza sau ce face?
    –Da, sa vina urgent.
    –Da, da, vine imediat.
    –Putem trece cu escorta a doua si cu intiia?
    –Nu se poate. Sint deplasati tocmai la Comonauti, restaurantul Gradinita.
    –Pai, si-i indepartam.
    –(Da, sau am inteles).
    –Sint forte acuma?
    –Da, sint.
    –Sa-i indeparteze spre Romana incolo, dar cu grija sa n-o ia pe Dorobanti.
    –Am inteles !
    –Tridentul, sint Catargul.
    –Comunicati.
    –La intersectia Luterana cu Stirbei Voda (intreruperi repetati).
    –Vad explozii la Union. Sint Catargul 2.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au auzit 4-5 explozii puternice!
    –De la Union, de acolo s-au auzit. Le-am vazut si noi explozile, de aici la Catargul 2, de la Athenee Palace.
    –Catargul 5, ai sa-mi comunici ceva?
    –Catargul sint Catargul 5. Undeva spre Continental, nu am vizibilitate, se mai aude strigind asa, ca un ecou (…)
    (Continuare in numarul viitor)

  1. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 27 ianuarie 1990, p.2″INCEPIND DIN 21 DECEMBRIE 1989, ORA 11.00Intre 11,00-12,00 I.M.B.
    –Tovarasul BRINZEI, va rog luati dv. acolo masuri, ca sa zic asa, organizatorice si tot efectivul care nu este bagat in misiune se se gaseste in unitate sa fie imediat imbracat “civil” si in frunte cu dv. va deplasati ugrent la Separatiune 1, dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem citi sint, normal. Tabel nominal cu dinsii.
    –Am inteles !
    –Indiferent de la formatiune este, circa cercetari penale, judiciar s.a.m.d.
    –Multi sint imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
    –Pai, care au sa se schimbe in civil, care au intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la Separatiune 1 si sa ramineti acolo pina primiti ordin de la mine.
    –Am inteles !
    11,55 C.P.M.B.–Bucur 9 sint Bucur 1 am primit telefon sa incepeti agitatia in piata (! –N.R.)
    12,10–146475 Intr. civil.–Oprea fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie ca va ia dracu!
    (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu P.C.R.”).
    –Mai, nu mai strigati in statie!
    12,30 U.S.L.A.
    –Ati receptionat Catargul, Tridentul?
    –Tridentul, se pe Calea Victoriei, la Giocanda, iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
    –Tridentul, Catargul, sint Catargul 5, la Muzica, aici in fata, a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre Posta scandeaza lozinci dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
    –Sint Catargul 5. Au fost indepartati pe Victoriei, spre C.C.A. incolo.
    –Catargul, Catargul 2. Sus, aproape de Comitetul Central, se afla un cetatean. E de-al nostru sau nu este? Sus pe bloc,pe blocul de vizavi. Pe Boteanu, se afla sus de tot un cetatean.
    –Tridentul si Catargul, sint Catargul 5. Continua sa fie la intersectia 13 Decembrie cu Victoriei, la Continental acolo, un grup mare care scandeaza.
    –Catargul, sint Catargul 2. Deasupra magazinul Muzica, vizavi de C.I.D., se pare ca este o persoana acolo.
    –Da este. E de-al nostru.
    I.M.B.–Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temperezi, ca nu sint multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
    –Toate fortele sa intervina sa-i imprastie.
    12,00-14 U.S.L.A.–
    In zona Catargul 2 este liniste.
    –La fel in zona Catargului 1.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au indepartat pe Victoriei. Nu mai sint in aproprierea mea.
    –Sint Catargul 3. Au ramas la Gioconda in fata. Vad ca s-au potolit.
    I.S.M.B.–Mai, transmite la mine. Doua unitati de-ale lui Popa sa mearga la Calea Victoriei la…si doua sa vina la Onesti imediat.
    –Am inteles!
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul. Ai receptionat mesajul de la Catargul 3?
    –Da, a fost receptionat.
    –Catargul, sint Catargul 4. Va rog, repetati.
    -D-ta ai probleme deosebite?
    –Nu, deocamdata.
    –Nici sa nu ai.
    12,00-14 U.S.L.A.–Manifestantii de la Gioconda incearca sa sparga zidul de la militie.
    –Sint Catargul 1.
    –Situatia.
    –Liniste aici la Catargul 1. Defluire in ordine.
    –Sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –Da, bine, multumesc.
    –La intersectia 13 Dec., Calea Victoriei este blocata de ai nostri. Nu mai e nici o problema acolo.
    –Catargul 3, Tridentul.
    –La Catargul 3 situatia este inca incordata. Se scandeaza si militienii nu pot sa-i imprastie.
    –La Catargul 2, liniste. Defluire in liniste.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Publicul se retrage in liniste.
    I.S.M.B.–Sala Dalles, (lociitor sef securitate municipului Bucuresti). In fata la Sala Dalles sa vina aici forte.
    –Da, s-au trimis, draga, s-au trimis.
    –Sa-i scoata de aici pe astia care instiga.
    12,00-14 I.S.M.B.–Am trimis, am trimis forte.
    (Continuare in numarul viitor)
  2. “Dintre…sute de catarge! Revolutia ascultata prin statie,” Libertatea, 29 ianuarie 1990, p.2–Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
    –Am inteles !
    12-14 U.S.L.A.–Ma receptionezi, sint Catargul. Tridentul confirma, te rog.
    –Te retragi si supraveghezi.
    –Supraveghezi si ma tineti la curent.
    —Huliganii astia trebuie anihilati in primul rind. Nu sint hotariti astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sint sovaitori.
    –Tridentul, sint Catargul 5.
    –Situatia.
    –Liniste.
    –La Catargul 3, in fata hotelului Bucuresti, se scandeaza.
    –Da, s-au luat masuri.
    –Catargul ? Tridentul. (nu raspunde).
    –Catargul 1.
    –La Catargul 1, liniste.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 3. Tridentul. Situatia.
    –Aceeasi. Se scandeaza si se string foarte multi.
    –Circa 200. Daca impresureaza anexa si ii scoate din zona ii termina repede.
    –Nu sint fortele de ordine acolo, d-le?
    –Sint doar in fata, un aliniament si in spate nimic.
    –Las’ ca vin acolo…
    12,30-14 I.S.M.B.–(sefi servicii, birouri, securitatea municipului Bucuresti), (loctiitor seful Securitatii). Arunca cu niste portret. Probabil Doina Cornea. Invoca personalitati!
    –Da, da…
    –Sint vreo 5, care sint mai ai dracu’ si tipa.
    –Fara incidente, pentru ca ii provocam mai mult.
    –Am inteles. Imi pare rau ca de la hotel intercontinental ii filmeaza si de la noi nu vine nimeni sa-i filmeze.
    –Sa-i identificam pe huliganii astia.
    12,30-14 U.S.L.A.–Catargul 1, liniste, Atheneu.
    –Catargul 2, liniste.
    –La 3 s-a format o hora si cinta Hora Unirii.
    I.M.B.–Aici la Steaua este retinut unul care, sustin tovarasii, ca a incitat sa dea foc.
    –Catargul, au venit fortele speciale de interventie.
    –Striga acum ca armata e cu ei.
    –Hai ma, lasa-i in pace nu mai…
    –Ar trebui sa vina mai repede sa-i ia odata de aici.
    –Vine, stai linistit acolo.
    U.S.L.A.–Tridentul, sint Catargul.
    –Comunica, Catargul.
    –Parte din demonstranti au luat-o in stinga, spre Luterana, marea majoritate, ceilalti au luat-o spre Cosmonautilor. In fata hotelului Bucuresti nu sint probleme deosebite. S-au imprastiat. In schimb, in spate, in dreptul Giocondei au inceput sa se adune pina la nivelului C.S.P.-ului.
    –Cam citi sint?
    –Aproximativ 100. Cei mai multi sint pasnici.
    –Catargul, sint Catargul 4.
    –Comunica.
    –Se pare ca spre Cismigiu se aud scandari. Populatie multa.
    –Deci Tridentul, ait receptionat ca la Cismigiu se pare ca s-a format din nou o grupare.
    –La Catargul 2 e liniste.
    –Catargul 4, raportez ca nu se mai aude nimic dinspre Cismigiu acum.
    –La Catargul 3 e liniste.
    –La Catargul 1 nimic deosebit, 2 nimic deosebit, la 3 se formeaza un dispozitiv cu virf inainte, care se lanseaza catre Luterana si se formeaza acum al doilea dispozitiv, probabil ca in spate. Nu am posibilitati de vedere.
    I.S.M.B.–Pentru /2 sa vina la baza sau ce face?
    –Da, sa vina urgent.
    –Da, da, vine imediat.
    –Putem trece cu escorta a doua si cu intiia?
    –Nu se poate. Sint deplasati tocmai la Comonauti, restaurantul Gradinita.
    –Pai, si-i indepartam.
    –(Da, sau am inteles).
    –Sint forte acuma?
    –Da, sint.
    –Sa-i indeparteze spre Romana incolo, dar cu grija sa n-o ia pe Dorobanti.
    –Am inteles !
    –Tridentul, sint Catargul.
    –Comunicati.
    –La intersectia Luterana cu Stirbei Voda (intreruperi repetati).
    –Vad explozii la Union. Sint Catargul 2.
    –Tridentul, sint Catargul 5. S-au auzit 4-5 explozii puternice!
    –De la Union, de acolo s-au auzit. Le-am vazut si noi explozile, de aici la Catargul 2, de la Athenee Palace.
    –Catargul 5, ai sa-mi comunici ceva?
    –Catargul sint Catargul 5. Undeva spre Continental, nu am vizibilitate, se mai aude strigind asa, ca un ecou (…)
    (Continuare in numarul viitor)

despre “Granitul” cititi si povestea lui Nicu Leon aici… http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2010/12/24/cc-ul-in-zilele-fierbinte-decembrie-1989/

Dovada crimelor din decembrie ’89
“Huliganii astia trebuie anihilati”
28 Martie 2006
“Huliganii astia trebuie anihilati”
149 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Toate convorbirile din perioada 21-22 decembrie 1989 purtate de sefii Securitatii, Militiei, Armatei si conducerii de partid prin intermediul statiilor de transmisiuni radio au fost inregistrate pe banda audio si transcrise pe foile de interceptare-goniometrare. Ziarul “Romania libera” a intrat in posesia acestor documente, fragmentele cele mai relevante urmand sa fie publicate incepand cu acest numar. De asemenea, suntem si in posesia unor liste de coduri folosite in cadrul acestor transmisiuni radio.Interceptarile si transcrierile pe foile de goniometrare au fost efectuate de radiotelegrafisti si alti angajati de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Strada Oltenitei nr. 103, Bucuresti. Inregistrarile au fost facute din propria initiativa a unor salariati, care si-au asumat riscurile de rigoare, in acea perioada fiind interzisa ascultarea frecventelor alocate organelor de Militie si Securitate.
Comunicarea pe unde radio se realiza utilizand anumite coduri si indicative. Toate inregistrarile contin dovezi clare privind ordinele date de cei care conduceau Militia, Securitatea, Ministerul Apararii si PCR prin care se solicita reprimarea manifestatiei anticomuniste si anticeausiste. Inca din primele momente ale revoltei, cei care conduceau tara, serviciile de informatii si fortele de ordine au dat ordine de reprimare a manifestantilor. Cu toate ca periodic erau raportate catre sefi numeroase victime, morti, raniti, arestati ilegal, s-a considerat ca trebuie continuata represiunea pentru asigurarea ordinii, in spiritul cuvantarii lui Ceausescu, care ceruse “o riposta hotarata” impotriva celor care contestau “maretele realizari pentru faurirea societatii socialiste multilateral dezvoltate”.Militienii imbracati in civil faceau agitatieIn ziua de 21 decembrie 1989, incepand cu ora 11, in piata din fata CC-PCR (actuala cladire a Ministerului Administratiei si Internelor din Piata Revolutiei) se desfasura un miting organizat de Comitetul Municipal de Partid, cu participarea cuplului Elena si Nicolae Ceausescu. Totul a luat o intorsatura neasteptata. Manifestatia de condamnare a “huliganilor” de la Timisoara s-a transformat intr-o revolta impotriva lui Ceausescu si a regimului comunist.
Va prezentam in cele ce urmeaza fragmente din interceptarile realizate in acea zi, incepand cu ora 11.
Intre orele 11-11.50 – Inspectoratul Militiei Bucuresti.
– Tovarasul Brinzei, va rog luati dvs. masuri, ca sa fie asa, organizatorice, si tot efectivul care nu este bagat in misiune si se gaseste in Universitate sa fie imbracati civil si in frunte cu dvs. Va deplasati urgent in separatiune 1 (dispozitiv – n.n.), dar in 5 momente imi comunicati prin acest sistem cati sunt nominal. Tabel nominal cu dansii.
– 2056 (Am inteles! – n.n.)
– Indiferent de la ce formatiune este, circa, cercetari, penale, judiciar etc.
– Multi sunt imbracati in uniforma. Se schimba in civil?
– Pai, care au sa se schimbe in civil, care nu, intr-o jumatate de ora sa se schimbe si deplasarea urgent la separatiune 1 si raman acolo pana primiti ordin de la mine.
– 2056.
Ora 11.55 – Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti
– Bucur 9 sunt Bucur 1 (secretar al Comitetului Municipal de Partid – n.n.). Am primit ordin sa incepeti agitatia in piata.”O forta mai dura un pic” impotriva demonstrantilorTrebuie sa mentionam ca militienii imbracati in civil si care trebuiau “sa faca agitatie” erau trimisi pentru tinerea sub supraveghere a masei de oameni din fata CC-PCR, contribuind in acelasi timp la bunul mers al evenimentelor, prin aplauze sustinute si lozinci in favoarea lui Ceausescu. La mitingul lui Ceausescu erau adunati 105 mii de muncitori de la principalele uzine bucurestene. Insa in fata Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei a aparut, chiar in timp ce vorbea Ceausescu, un grup de protestatari care scandau lozinci anticeausiste. In zona CC-ului s-a auzit apoi un vuiet peste care s-au suprapus alte zgomote, ca de explozii, venite dinspre Ateneu si – se pare – Biserica Kretzulescu. S-a produs panica, lumea a devenit agitata.
La acel moment, au fost interceptate urmatoarele convorbiri:
Ora 12.10
– 146, 475. Introdu civilii Oprea, fa agitatie. Mai, terminati cu joaca la statie, ca va ia dracu’. (Se aude o voce care scandeaza “Ceausescu PCR”).
– Mai, nu mai strigati in statie.
Ora 12.30 – USLA
– Tridentul, si pe Calea Victoriei, la Gioconda (un magazin de confectii – n.n.), iarasi este un grup care scandeaza lozinci.
– Tridentul, Catargul, sunt Catargul 5, la “Muzica”, aici in fata a izbucnit scandal. Pe Victoriei, spre posta. Scandeaza lozinci, dar nu intervine nimeni. Militia se uita doar la ei.
– Sunt Catargul 5. Au fost imprastiati pe Victoriei, spre Casa Centrala a Armatei.
De la Inspectoratul Militiei Bucuresti intervine cineva care comunica:
– Vezi ce poti. Pe care poti sa-i temporizezi, ca nu sunt multi. Trebuie o forta mai dura un pic.
– Toate fortele sa intervina sa-i imprastie!
Interesant este ca in zona Hotelului Bucuresti, chiar inainte de spargerea mitingului de la CC-PCR, persoane imbracate in costume de culoare kaki, cu cizme si fara insemne militare, au coborat dintr-un autocar si au luat la bataie, cu batele din dotare, persoanele aflate in zona, dupa care au aruncat cateva petarde si grenade lacrimogene. S-au facut primele retineri. Se banuieste ca exploziile auzite dinspre Ateneu si Biserica Kretzulescu ar fi fost ecoul acestor actiuni de la Hotelul Bucuresti.USLA, deranjata de “huligani”Orele 12.30-14; USLA:
– In zona Catargului 2 este liniste.
– La fel in zona Catargului 1 (dispozitiv USLA – n.n.)
– Sunt Catargul 3. Au mai ramas la “Gioconda” in fata. Vad ca s-au potolit.
Intervine un ofiter de la Inspectoratul Securitatii Municipiului Bucuresti:
– Mai, transmite la mine. Doua unitati de la Popa sa mearga la Calea Victoriei si doua sa vina la Onesti (actuala str. Dem I. Dobrescu). Imediat!
– Am trimis forte.
– Aici s-au concentrat, la Sala Dalles, colt cu Batistei.
– 2056.
In acelasi interval de timp (12-14), discutie intre “Tridentul” si “Catargul” de la USLA:
– Da, receptionez, sunt Catargul. Tridentul, confirma, te rog.
– Te retragi? Sunt forte de ordine care trebuie sa actioneze.
– Te retragi si supraveghezi.
– Supraveghezi si ma tineti la curent.
– Huliganii astia trebuie anihilati in primul rand. Nu sunt hotarati astia. Ar trebui sa-i ia repede. Restul sunt sovaitori.
– La Catargul 3, in fata Hotelului Bucuresti se scandeaza.
– Da, s-au luat masuri.
Zona Hotelului Bucuresti, pe Calea Victoriei, a fost locul unde a existat un prim grup de demonstranti care au inceput sa strige impotriva regimului ceausisto-comunist chiar cand se desfasura mitingul din fata CC-PCR.
Aici au fost primele persoane retinute si batute de fortele de ordine. Conform cercetarilor efectuate de procurorii militari, in zona respectiva a activat si un grup de persoane venite de la Timisoara. La un moment dat acestia, sustinuti de cativa bucuresteni, au reusit sa treaca prin barajul format de fortele de ordine si sa se indrepte apoi spre Piata Palatului. Incidentul a fost consemnat si in Raportul Comisiei Parlamentare de ancheta privind evenimentele din decembrie 1989.
0541

Col. Dumitru Dumitrascu, sef al Inspectoratului Muncipiului Bucuresti al Ministerului de Interne, Declaratie, 19 martie 1990

“In seara de 20 dec. 1989 in jurul orelor 23:30-24:00 eu fiind la inspectoratului am fost informat de primul secretar Barbu Petrescu, care in mod confidential mi-a spus ca ceausescu nicolae l-a intrebat daca se poate organiza in ziua de 21 XII 89 un mare miting in piata palatului asa cum a fost cel din 1968–cu privire la evenimentele din Cehoslovacia.”

0536

0160

Tudor Postelnicu, Ministrul de Interne, Declaratie, 21 iunie 1991

“Asa se explica ca Ceausescu a fost cel care a initiat in seara de 20 dec. sa se organizeze pt. a doua zi in P-ta Palatului acel miting cu muncitorimea din Bucuresti, fiind convins ca asa va demonstra tuturor sprijinul populatiei de care s-ar fi bucurat el.”

0152

An excerpt from

A chapter from my Ph.D. Dissertation at Indiana University: Richard Andrew Hall, Rewriting the Revolution: Authoritarian Regime-State Relations and the Triumph of Securitate Revisionism in Post-Ceausescu Romania (defended 16 December 1996). This is the original chapter as it appeared then and thus has not been revised in any form.

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/rewriting-the-revolution-1997-chapter-6-18-22-december-1989/ 

Ceausescu’s Fatal Mistake: The Pro-Regime Rally of 21 December

By the morning of Thursday, 21 December 1989, the regime was no longer master of the situation in Timisoara. Moreover, it was rapidly losing control in several nearby cities: Lugoj and Cugir. Nevertheless, the regime might have withstood these challenges had it not been for Nicolae Ceausescu’s insistence on convoking a mass rally and addressing his “adoring” subjects in person. It was Nicolae Ceausescu’s delusion of his own invincibility which ensured that the regime would be unable to reestablish control. Ceausescu’s inflammatory, rambling tirade on national television on Wednesday evening had signalled panic to those who watched it. If Ceausescu was so worked up, they concluded, something serious must have occurred in Timisoara. Following his televised address, Ceausescu decided to hold an open-air, pro-regime rally the following day in the sprawling square in front of the Central Committee building in the center of Bucharest. The event was to be carried live over Romanian radio and television.

Precisely because this mass rally turned out to be the deathknell for the Ceausescu regime speculation has surrounded who “goaded” Ceausescu into making such a colossally-misguided decision. In January 1993, the opposition daily Romania Libera suggested that “the meeting was organized at the suggestion of [CPEx member] Gogu Radulescu.”[31] The same article maintained that Radulescu had been followed during these days and was “observed transmitting something abroad,” thereby once again insinuating the role of foreign powers in the Romanian events.[32]

Yet it is doubtful that Nicolae Ceausescu required Radulescu’s encouragement to convoke such a rally. It seems highly likely that the idea was Ceausescu’s own brainchild and that as usual the docile members of the CPEx did not dare contradict him. It was a typically instinctive, rash, and overconfident reaction to crisis on Ceausescu’s part. Moreover, as we have seen, for Nicolae Ceausescu the events confronting him in December 1989 were a replay of August 1968: not only was socialism at stake, but Romania’s national sovereignty and independence. Thus, in this crucial moment, he would appeal not primarily to the party’s political interests, but to what were the core institutional interests of the Securitate. And he would rely on a trusted totalitarian, mobilizational technique: the “spontaneous” mass rally of support for the regime.

[31].. R.M., “Dezvaluiri [Revelations],” Romania Libera, 19 January 1993, 1. Radulescu died in 1994.

[32].. Ibid. Presumably that foreign power would have been the Soviet Union.

Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , | 1 Comment »

Presa din 1990…despre “turistii rusi” din decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 29, 2010

Printre primele trei articole din 1990 care au discutat “turistii rusi” sau “turistii sovietici” din decembrie 1989:

1) martie 1990, din partea unui om–Grigore Corpacescu–care se lauda ca “am mulţi prieteni în poliţie.”

2) iunie 1990, din partea lui Sorin Rosca Stanescu (fost informator pentru USLA)

3) septembrie 1990, din partea fostilor ofiteri din Directia V-a a Securitatii.

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2009/11/27/the-1989-romanian-revolution-as-geopolitical-parlor-game-brandstatter%E2%80%99s-%E2%80%9Ccheckmate%E2%80%9D-documentary-and-the-latest-wave-in-a-sea-of-revisionism-part-iii/

traducere de catre Marius Mioc http://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/01/rich-hall-brandstatter-10/#more-4435

O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu

Deşi am scris destul de mult în trecut despre enigma “turiştilor” (vezi, de pildă, Hall, R. A., 2002, “The Securitate Roots of a Modern Romanian Fairy Tale: The Press, the Former Securitate, and the Historiography of December 1989” [Rădăcinile securiste ale unui basm românesc modern: presa, fosta securitate şi istoriografia lui decembrie 1989], “Part 2: Tourists are Terrorists and Terrorists are Tourists with Guns” [Partea a 2-a: Turiştii sînt terorişti şi teroriştii sînt turişti înarmaţi], Radio Free Europe “East European Perspectives” [“Perspective est-europene”, radio Europa Liberă], Vol. 4, nr. 8), nu am discutat în mod formal rolul poveştilor străine despre răsturnarea lui Ceauşescu în istoriografia lui decembrie 1989, în particular legat de această problemă. În urma difuzării documentarului “Şah-mat” a lui Brandstatter în februarie 2004, invocarea de către Vladimir Bukovski a unui articol din 1994 a ziaristului John Simpson pe această problemă sugerează totuşi că e nevoie de o analiză mai amănunţită. Mai mult, după cum arată retrospectiva care a durat un an de zile din “Jurnalul Naţional” despre evenimentele din decembrie 1989, problema “turiştilor”, oarecum surprinzător pentru mine, a devenit centrală în dezbaterile despre revoluţie, astfel amplificîndu-se confuzia asupra evenimentelor din presa şi publicul din România. Desigur, conform tradiţiei, turiştii sovietici/ruşi au făcut figură proeminentă şi, într-un grad mai mic, turiştii unguri. Totuşi, şi stocul altor grupuri de turişti a crescut. De pildă, a fost mai puternic subliniat rolul turiştilor iugoslavi (mai exact, sîrbi) şi, apărînd parcă din senin, cel al turiştilor est germani/STASI! Principalele surse pentru aceste afirmaţii sînt, ca de obicei, foştii ofiţeri de securitate şi miliţie, cu niţel personal din serviciile de informaţii ale armatei aruncat în ciorbă pentru o bună măsură.

Forum străin, context românesc

Este greu de indicat cu exactitate prima menţiune a “turiştilor” şi a pretinsului lor rol în revoluţie, dar se pare că deşi sursa afirmaţiei era românească, publicaţia a fost străină. James F. Burke, al cărui nume este din nefericire neglijat de binecunoscutul şi consultatul document de pe internet “The December 1989 Revolt and the Romanian Coup d’Etat”, face o aluzie la “producătorul de film român” care a făcut pentru prima oară aceste afirmaţii (Burke, J. F., 1994, “The December 1989 Revolt and the Romanian Coup d‘etat”, la http://www.timisoara.com/timisoara/coup.html [lincul respectiv nu mai funcţionează; funcţiona în momentul în care domnul Hall şi-a publicat prima oară lucrarea]). Susţinerile apar într-un articol a lui Richard Bassett în “The Times” (Londra) din 2 martie 1990: “Domnul [Grigore] Corpăcescu nu are îndoieli că revoluţia a fost pusă în scenă cu grijă de ruşi – cum a fost cazul şi în Praga sau Berlinul de Est. Conform domnului Corpăcescu un grup de “turişti” sovietici, cu vize individuale, au ajuns în Timişoara cu două zile înaintea primei demonstraţii din faţa casei pastorului Tokes. Evidenţele poliţiei îi arată ajungînd la Bucureşti în 20 decembrie. În 24, două zile după ce Ceauşescu fugise cu elicopterul, ruşii dispăruseră. Nu există evidenţe ale poliţiei care să arate cum au părăsit ţara”.

Dar domnul Corpăcescu, interlocutorul lui Bassett, mai spune nişte lucruri ciudate. Basset nu este clar, dar se pare că Corpăcescu a sugerat că ministrul de interne postrevoluţionar Mihai Chiţac, care a fost implicat în evenimentele din Timişoara ca şeful trupelor chimice, cumva i-a întărîtat intenţionat pe demonstranţi împotriva regimului deoarece grenadele cu gaze lacrimogene pe care unitatea sa le-a aruncat n-au explodat – lipsa exploziei fiind cumva voită. Dar mai mult decît asta, Corpăcescu, care la vremea articolului filma o reconstituire a zborului lui Ceauşescu din 22 decembrie, folosind acelaşi elicopter şi pilot ca în evenimentul real, a făcut următoarea afirmaţie ciudată:

“Pilotul acestui elicopter îmi este un vechi prieten. Am mulţi prieteni în poliţie, Timişoara nu a început cu preotul ungur Laszlo Tokes [adică a fost cu grijă pusă în scenă de ruşi]“. (“The Times” (Londra), 2 martie 1990).

Pilotul elicopterului era Vasile Maluţan, un ofiţer al Direcţiei a 5-a a Securităţii. Ce fel de persoană ar fi la acea vreme, şi cît de credibilă poate fi o astfel de persoană, care este un vechi prieten cu pilotul şi “are mulţi prieteni în poliţie”? Şi ar fi fost un lucru poate ca două luni după revoluţie să vorbeşti despre prezenţa agenţilor străini “observînd” evenimentele din Timişoara, dar a tăgădui spontaneitatea demonstraţiilor şi a ponegri rolul lui Tokes este foarte suspect. Nu am fost în stare să găsesc informaţii suplimentare despre Corpăcescu, dar revelaţiile sale se întîmplă să îi slujească prietenii foarte bine, în special într-o perioadă în care perspectiva unor trimiteri în judecată şi a unor sentinţe cu puşcăria pentru participarea la represiunea din Timişoara şi din alte părţi în timpul revoluţiei, încă ameninţa mulţi membri ai miliţiei (poliţiei) şi securităţii.

Sorin Rosca Stanescu (fost informator pentru USLA) despre "turisti rusi" din decembrie 1989 (Romania Libera, 14 iunie 1990)

Directia V-a Securitatii despre "turisti rusi" (Democratia, septembrie 1990)

e cam nostim…Xeroxul acesta dateaza din toamna 1990 cand incepeam sa studiez limba romana la universitatea din indiana la bloomington (da, stiu, mai merge greu, nu e vina profesoarelor mele)…se pare ca biblioteca noastra a comandat revista aceasta “Democratia”–ca si in cazul, revista “Europa”–probabil pe baza de titlul “occidental”…habar n-aveau ca era vorba de reviste facute de fosti stalpi politici ai regimului ceausist si de fosti securisti.

Posted in decembrie 1989, raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , | 2 Comments »

(NEW for the 20th Anniversary) Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 (Part II: “A Revolution, a Coup d’Etat, AND a Counter-Revolution”) by Richard Andrew Hall

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 22, 2009

for Part I see  His name was Ghircoias…Nicolae Ghircoias

Bullets, Lies, and Videotape:

The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989

by Richard Andrew Hall, Ph.D.

Standard Disclaimer:  All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency.  Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views.  This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information.  [Submitted 19 November 2009; PRB approved 15 December 1989]

I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency.  I have been a CIA analyst since 2000.  Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.

Part II

Romania, December 1989:   a Revolution, a Coup d’etat, AND a Counter-Revolution

This December marks twenty years since the implosion of the communist regimeof Dictator Nicolae Ceausescu. [1] It is well-known, but bears repeating:  Romania not only came late in the wave of communist regime collapse in the East European members of the Warsaw Pact in the fall of 1989 (Poland, Hungary, the GDR, Czechoslovakia, Bulgaria), it came last—and inevitably that was significant.[2] Despite the more highly personalist (vs. corporate) nature of the Ceausescu regime, the higher level of fear and deprivation that characterized society, and the comparative insulation from the rest of the East European Warsaw Pact states, Romania could not escape the implications of the collapse of the other communist party-states.[3] Despite the differences, there simply were too many institutional and ideological similarities, or as is often most importantly the case, that is how members of both the state and society interpreted matters.   “Going last” [in turn, in show] almost inevitably implies that the opportunities for mimicry, for opportunism, for simulation[4] on the one hand and dissimulation[5] on the other, are greater than for the predecessors…and, indeed, one can argue that some of what we saw in Romania in December 1989 reflects this.

Much of the debate about what happened in December 1989 has revolved around how to define those events…and their consequences.[6] [These can be analytically distinct categories and depending on how one defines things, solely by focusing on the events themselves or the consequences, or some combination thereof, will inevitably shape the answer one gets].  The primary fulcrum or axis of the definitional debate has been between whether December 1989 and its aftermath were/have been a revolution or a coup d’etat.  But Romanian citizens and foreign observers have long since improvised linguistically to capture the hybrid and unclear nature of the events and their consequences.  Perhaps the most neutral, cynical, and fatalistic is the common “evenimentele din decembrie 1989”—the events of December 1989—but it should also be pointed out that the former Securitate and Ceausescu nostalgics have also embraced, incorporated and promoted, such terminology.  More innovative are terms such as rivolutie (an apparent invocation of or allusion to the famous Romanian satirist Ion Luca Caragiale’s 1880 play Conu Leonida fata cu reactiunea[7] , where he used the older colloquial spelling revulutie) or lovilutie (a term apparently coined by the humorists at Academia Catavencu, and combining the Romanian for coup d’etat, lovitura de stat, and the Romanian for revolution, revolutie).

The following characterization of what happened in December 1989 comes from an online poster, Florentin, who was stationed at the Targoviste barracks—the exact location where Nicolae and Elena Ceausescu would be summarily tried and executed on 25 December 1989.  Although his definitions may be too economically-based for my taste—authoritarianism/dictatorship vs. democracy would be preferable—and the picture he presents may be oversimplified at points, the poster’s characterization shows that sometimes the unadorned straighttalk of the plainspoken citizen can cut to the chase better than many an academic tome:

I did my military service, in Targoviste, in fact in the barracks at which the Ceausescu couple were executed…It appears that a coup d’etat was organized and executed to its final step, the proof being how the President of the R.S.R. (Romanian Socialist Republic) died, but in parallel a revolution took place.  Out of this situation has transpired all the confusion.   As far as I know this might be a unique historical case, if I am not mistaken.  People went into the streets, calling not just for the downfall of the president then, but for the change of the political regime, and that is what we call a revolution. This revolution triumphed, because today we have neither communism, nor even neocommunism with a human face.  The European Union would not have accepted a communist state among its ranks.  The organizers of the coup d’etat foresaw only the replacement of the dictator and the maintenance of a communist/neocommunist system, in which they did not succeed, although there are those who still hope that it would have succeeded.  Some talk about the stealing of the revolution, but the reality is that we live in capitalism, even if what we have experienced in these years has been more an attempt at capitalism, orchestrated by an oligarchy with diverse interests…[8]

This is indeed the great and perhaps tragic irony of what happened in December 1989 in Romania:  without the Revolution, the Coup might well have failed,[9] but without the Coup, neither would the Revolution have succeeded.   The latter is particularly difficult for the rigidly ideological and politically partisan to accept; yet it is more than merely a talking point and legitimating alibi of the second-rung nomenklatura who seized power (although it is that too).  The very atomization of Romanian society[10] that had been fueled and exploited by the Ceausescu regime explained why Romania came last in the wave of Fall 1989, but also why it was and would have been virtually impossible for genuine representatives of society—led by dissidents and protesters—to form an alternative governing body on 22 December whose decisions would have been accepted as sufficiently authoritative to be respected and implemented by the rump party-state bureaucracy, especially the armed forces and security and police structures.  The chaos that would have ensued—with likely multiple alternative power centers, including geographically—would have likely led to a far greater death toll and could have enabled those still betting on the return of the Ceausescus to after a time reconquer power or seriously impede the functioning of any new government for an extended period.

The fact that the Revolution enabled the coup plotters to seize power, and that the coup enabled the Revolution to triumph should be identified as yet another version—one particular to the idiosyncracies of the Romanian communist regime—of what Linz and Stepan have identified as the costs or compromises of the transition from authoritarian rule.  In Poland, for example, this meant that 65 percent of the Sejm was elected in non-competitive elections, but given co-equal authority with the Senate implying that “a body with nondemocratic origins was given an important role in the drafting of a democratic constitution”; in fact, Poland’s first completely competitive elections to both houses of Parliament occurred only in October 1991, fully two years after the formation of the first Solidarity government in August 1989.[11] In Romania, this meant that second-rung nomenklaturists—a displaced generation of elites eager to finally have their day in the sun—who to a large extent still harbored only Gorbachevian perestroikist views of the changes in the system as being necessary, were able to consolidate power following the elimination of the ruling Ceausescu couple.

The self-description by senior Front officials (Ion Iliescu) and media promoters (such as Darie Novaceanu in Adevarul) of the FSN (National Salvation Front) as the “emanation of the Revolution” does not seem justified. [12] It seems directly tied to two late January 1990 events—the decision of the Front’s leaders to run as a political party in the first post-Ceausescu elections and the contestation from the street of the Front’s leaders’ legitimacy to rule and to run in those elections.  It also seems difficult to defend objectively as a legitimate description, since even according to their own accounts, senior Front officials had been in contact with one another and discussed overthrowing the Ceausescus prior to the Revolution, since there had existed no real competing non-Ceausescu regime alternative on 22 December 1989 (an argument they themselves make), and since they had clearly not been elected to office.   Moreover, when senior former Front officials, Iliescu among them, point to their winning of two-thirds of the votes for the new parliament in May 1990 and Iliescu’s 85 percent vote for the presidency, the numbers in and of themselves—even beyond the by now pretty obvious and substantiated manipulation, surveillance, and intimidation of opposition parties, candidates, movements and civil society/non-governmental organizations that characterized the election campaign—are a red flag to the tainted and only partly free and fair character of those founding elections.

But if the FSN and Ion Iliescu cannot be accurately and legitimately described as the “emanation of the Revolution,” it also seems reasonable to suggest that the term “stolen revolution”[13] is somewhat unfair.  The term “stolen revolution” inevitably suggests a central, identifiable, and sufficiently coherent ideological character of the revolution and the presence of an alternative non-Ceausescu, non-Front leadership that could have ensured the retreat of Ceausescu forces and been able to govern and administer the country in the days and weeks that followed.  The absence of the latter was pretty clear on 22 December 1989—Iasi, Timisoara, and Arad among others, had local, authentic nuclei leading local movements (for example, the FDR, Frontul Democrat Roman), but no direct presence in Bucharest—and the so-called Dide and Verdet “22 minute” alternative governments were even more heavily compromised by former high-ranking communist dignitary inclusion than the FSN was (the one with the least, headed by Dumitru Mazilu, was rapidly overtaken and incorporated into the FSN).

As to the question of the ideological character of the revolt against Ceausescu, it is once again instructive to turn to what a direct participant, in this case in the Timisoara protests, has to say about it.  Marius Mioc[14], who participated in the defense of Pastor Tokes’ residence and in the street demonstrations that grew out of it, was arrested, interrogated, and beaten from the 16th until his release with other detainees on the 22nd and who has written with longstanding hostility toward former Securitate and party officials, IIiescu, the FSN, and their successors, gives a refreshingly honest account of those demonstrations that is in stark contrast to the often hyperpoliticized, post-facto interpretations of December 1989 prefered by ideologues:

I don’t know if the 1989 revolution was as solidly anticommunist as is the fashion to say today.  Among the declarations from the balcony of the Opera in Timisoara were some such as “we don’t want capitalism, we want democratic socialism,” and at the same time the names of some local PCR [communist] dignitaries were shouted.  These things shouldn’t be generalized, they could have been tactical declarations, and there existed at the same time the slogans “Down with communism!” and flags with the [communist] emblem cut out, which implicitly signified a break from communism.  [But] the Revolution did not have a clear ideological orientation, but rather demanded free elections and the right to free speech.[15]

Romania December 1989 was thus both revolution and coup, but its primary definitive characteristic was that of revolution, as outlined by “Florentin” and Marius Mioc above.  To this must be added what is little talked about or acknowledged as such today:  the counter-revolution of December 1989.  Prior to 22 December 1989, the primary target of this repression was society, peaceful demonstrators—although the Army itself was both perpetrator of this repression but also the target of Securitate forces attempting to ensure their loyalty to the regime and their direct participation and culpabilization in the repression of demonstrators.  After 22 December 1989, the primary target of this violence was the Army and civilians who had picked up weapons, rather than citizens at large.  It is probably justified to say that in terms of tactics, after 22 December 1989, the actions of Ceausist forces were counter-coup in nature, contingencies prepared in the event of an Army defection and the possibility of foreign intervention in support of such a defection.  However, precisely because of what occurred prior to 22 December 1989, the brutal, bloody repression of peaceful demonstrators, and because the success of the coup was necessary for the success of the revolution already underway, it is probably accurate to say that the Ceausescu regime’s actions as a whole constituted a counter-revolution.  If indeed the plotters had not been able to effectively seize power after the Ceausescus fled on 22 December 1989 and Ceausescu or his direct acolytes had been able to recapture power, we would be talking of the success not of a counter-coup, but of the counter-revolution.

A key component of the counter-revolution of December 1989 concerns the, as they were christened at the time, so-called “terrorists,” those who were believed then to be fighting in defense of the Ceausescu couple.  It is indeed true as Siani-Davies has written that the Revolution is about so much more than “the Front” and “the terrorists.”[16] True enough, but the outstanding and most vexing question about December 1989—one that resulted in 942 killed and 2,251 injured after 22 December 1989—is nevertheless the question of “the terrorists.”  Finding out if they existed, who they were, and who they were defending remains the key unclarified question of December 1989 two decades later:  that much is inescapable.[17]


[1]The hyperbolic and popular academic designation of the Ceausescu regime as Stalinist is not particularly helpful.  Totalitarian yes, Stalinist no.  Yes, Nicolae Ceausescu had a Stalinist-like personality cult, and yes he admired Stalin and his economic model, as he told interviewers as late as 1988, and we have been told ad nauseum since.  But this was also a strange regime, which as I have written elsewhere was almost characterized by a policy of “no public statues [of Ceausescu] and no (or at least as few as possible) public martyrs [inside or even outside the party]”—the first at odds with the ubiquity of Nicoale and Elena Ceausescus’ media presence, the second characterized by the “rotation of cadres” policy whereby senior party officials could never build a fiefdom and were sometimes banished to the provinces, but almost were never eliminated physically, and by Ceausescus’ general reluctance to “spoil” his carefully created “image” abroad by openly eliminating high-profile dissidents (one of the reasons Pastor Tokes was harassed and intimidated, but still alive in December 1989)  (see Richard Andrew Hall 2006, “Images of Hungarians and Romanians in Modern American Media and Popular Culture,” at http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/huroimages060207tk6.html). Ken Jowitt has characterized the organizational corruption and political routinization of the communist party as moving from the Stalinist era—whereby even being a high-level party official did not eliminate the fear or reality of imprisonment and death—to what he terms Khrushchev’s de facto maxim of “don’t kill the cadre” to Brezhnev’s of essentially “don’t fire the cadre” (see Ken Jowitt, New World Disorder:  The Leninist Extinction, especially pp. 233-234, and chapter 4 “Neotraditionalism,” p. 142).   The very fact that someone like Ion Iliescu could be around to seize power in December 1989 is fundamentally at odds with a Stalinist system:  being “purged” meant that he fulfilled secondary roles in secondary places, Iasi, Timisoara, the Water Works, a Technical Editing House, but “purged” did not threaten and put an end to his existence, as it did for a Kirov, Bukharin, and sadly a cast of millions of poor public souls caught up in the ideological maelstorm.  Charles King wrote in 2007 that “the Ceausescu era was the continuation of Stalinism by other means, substituting the insinuation of terror for its cruder variants and combining calculated cooptation with vicious attacks on any social actors who might represent a potential threat to the state” (Charles King, “Remembering Romanian Communism,” Slavic Review, vol. 66, no. 4 (Winter 2007), p. 720).  But at a certain point, a sufficient difference in quantity and quality—in this case, of life, fear, imprisonment, and death—translates into a difference of regime-type, and we are left with unhelpful hyperbole.  The level of fear to one’s personal existence in Ceausescu’s Romania—both inside and outside the party-state—simply was not credibly comparable to Stalin’s Soviet Union, or for that matter, even Dej’s Romania of the 1950s.  In the end, Ceausescu’s Romania was “Stalinist in form [personality cult, emphasis on heavy industry], but Brezhnevian in content [“don’t fire the cadres”…merely rotate them…privileges, not prison sentences for the nomenklatura].”

[2] For a recent discussion of the “diffusion” or “demonstration” effect and regime change, see, for example, Valerie Bunce and Sharon Wolchik, “International Diffusion and Postcommunist Electoral Revolutions,”

Communist and Postcommunist Studies, vol. 39, no. 3 (September 2006), pp. 283­304.

[3] For more discussion, see Hall 2000.

[4]For discussion of the term see Michael Shafir, Romania:  Politics, Economics, and Society (Boulder, 1985).

[5]For discussion of the term see Ken  Jowitt, New World Disorder (University of California Berkely Press, 1992).

[6] For earlier discussions of this topic from a theoretical perspective , see, for example, Peter Siani-Davies, “Romanian Revolution of Coup d’etat?” Communist and Post-Communist Studies, vol. 29, no. 4 (December 1996), pp. 453-465; Stephen D. Roper, “The Romanian Revolution from a Theoretical Perspective,” Communist and Post-Communist Studies, vol. 27, no. 4 (December 1994), pp. 401-410; and Peter Siani-Davies, The Romanian Revolution of December 1989, (Ithaca, NY:  Cornell University Press, 2005), pp. 1-52 ff, but especially (chapter 7) pp. 267-286.  For a recent effort to deal with this question more broadly, see Timothy Garton Ash, “Velvet Revolution:  The Prospects, The New York Review of Books, Volume 56, Number 19 (December 3, 2009) at http://www.nybooks.com/articles/23437. For a good comparison and analysis of public opinion polling performed in 2009 and 1999 about classifying what happened in December 1989, see Catalin Augustin Stoica in http://www.jurnalul.ro/stire-special/a-fost-revolutie-sau-lovitura-de-stat-527645.html.

[7] http://ro.wikisource.org/wiki/Conu_Leonida_fa%C5%A3%C4%83_cu_reac%C5%A3iunea

[8] Entry from forum at http://www.gds.ro/Opinii/2007-12-20/Revolutia:+majoratul+rusinii!

[9]This is a point that was first made credibly by Michael Shafir in Michael Shafir, “Preparing for the Future by Revising the Past,” Radio Free Europe Report on Eastern Europe, vol. 1, no. 41 (12 October 1990).  It becomes all the clearer, however, when we consider that the XIV PCR Congress from 20-24 November 1989 went off without the slightest attempt at dissidence within the congress hall—a potential opportunity thereby missed—and that the plotters failed to act during what would have seemed like the golden moment to put an end to the “Golden Era,” the almost 48 hours that Nicolae Ceausescu was out of the country in Iran between 18 and 20 December 1989, after regime forces had already been placed in the position of confronting peaceful demonstrators and after they opened fire in Timisoara.  In other words, an anti-regime revolt was underway, and had the coup been so minutely prepared as critics allege, this would have been the perfect time to seize power, cut off the further anti-system evolution of protests, exile Ceausescu from the country, and cloak themselves in the legitimacy of a popular revolt.  What is significant is that the plotters did not act at this moment.  It took the almost complete collapse of state authority on the morning of 22 December 1989 for them to enter into action.  This is also why characterizations of the Front as the ‘counterstrike of the party-state bureaucracy’ or the like is only so much partisan rubbish, since far from being premised as something in the event of a popular revolt or as a way to counter an uprising, the plotters had assumed—erroneously as it turned out—that Romanian society would not rise up against the dictator, and thus that only they could or had to act.  It is true, however, that once having consolidated power, the plotters did try to slow, redirect, and even stifle the forward momentum of the revolution, and that the revolutionary push from below after December 1989 pushed them into reforms and measures opening politics and economics to competition that they probably would not have initiated on their own.

[10] I remain impressed here by something Linz and Stepan highlighted in 1996:  according to a Radio Free Europe study, as of June 1989 Bulgaria had thirteen independent organizations, all of which had leaders whose names were publicly known, whereas in Romania there were only two independent organizations with bases inside the country, neither of which had publicly known leaders (Juan J. Linz and Alfred Stepan, Problems of Democratic Transition and Consolidation: Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe, (Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1996), p. 352).  For more discussion of this and related issues, see Hall 2000.

[11] The presidency was also an unelected communist holdover position until fall 1990.  See Linz and Stepan, Problems of Democratic Transition and Consolidation: Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe, pp. 267-274.

[12] For a discussion of the roots and origins of these terms, see Matei Calinescu and Vladimir Tismaneanu, “The 1989 Revolution and Romania’s Future,” Problems of Communism, vol. XL no. 1-2 (January-April 1991), p. 52, especially footnote no. 38.

[13] Stephen Kotkin associates the concept, accurately if incompletely, with Tom Gallagher and Vladimir Tismaneanu in Stephen Kotkin, Uncivil Society:  1989 and the Implosion of the Communist Establishment (Modern Library Chronicles, 2009), pp. 147-148 n. 1.  Similar concepts have taken other names, such as “operetta war” (proposed but not necessarily accepted) by Nestor Ratesh, Romania:  The Entangled Revolution (Praeger, 1991) or “staging of [the] revolution” [advocated] by Andrei Codrescu, The Hole in the Flag (Morrow and Company, 1991).  Dumitru Mazilu’s 1991 book in Romanian was entitled precisely “The Stolen Revolution” [Revolutia Furata].  Charles King stated in 2007 that the CPADCR Report “repeats the common view (at least among western academics) of the revolution as being hijacked,” a term essentially equating to “stolen revolution,” but as Tismaneanu headed the commission and large sections of the Report’s chapter on December 1989 use previous writings by him (albeit without citing where they came from), it is hard to somehow treat the Report’s findings as independent of Tismaneanu’s identical view (for an earlier discussion of all this, see Hall 2008)

[14] Mioc does not talk a great deal about his personal story:  here is one of those few examples, http://www.timisoara.com/newmioc/5.htm.

[15] Quoted from http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/29/o-diferentiere-necesara-comunisti-si-criminali-comunisti/#more-4973

[16]Peter Siani-Davies, The Romanian Revolution of December 1989, (Ithaca, NY:  Cornell University Press, 2005), p. 286.

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 Comments »

Cugir, gloante dum-dum, si 21-22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 20, 2009

Cugir, 21-22 decembrie 1989

image-20

“CUGIR:  Revolutionari achetati, criminali in libertate,” Expres, nr. 6, 9 martie 1990, p. 6.

“…Se tragea din birourile securistilor si s-a mai tras si cu o pusca de vinatoare si s-a mai tras cu gloante dum-dum si militia ardea ca o torta si oamenii au intrat in incendiu si atunci locotenentul major Mezei Dorin a sarit de la etaj cu pistolul mitraliera…Sint peste 40 de raniti si unii au primit gloante in cap dar cu totii sint in viata.  Doi raniti sint in spitalele din RFG si unul este in Anglia.  Cel din Anglia a fost impuscat cu dum-dum….UNDE SINT CEI CARE AU TRAS IN OAMENI?”                 –Vasile Neagoe

Cugir, 21 decembrie 1989

Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989

http://unirea.3x.ro/arhiva/2002/12/18/pag1.html

12/18/2002
Condamnaţii Revoluţiei
Generalii represivi – în libertate, plevuşca vânturată după gratii

Evenimentele din decembrie 1989 au fost rând pe rând fie subiect de tocat în campaniile electorale, fie motiv de dispută publică. La un moment dat, subiectul a devenit extrem de incomod pentru unii şi atunci vinovaţii au fost spălaţi de păcate, uneori în văzul lumii, fără nici o ruşine pentru memoria celor care au murit, fără nici o reţinere din partea celor care şi-au construit gloria politică pe jertfa lor. În prezent, în penitenciare mai sunt doar câţiva dintre cei care au linşat cadre ale Miliţiei. Toţi generalii care în decembrie 1989 au dat ordin sau au tras în manifestanţi sunt în prezent liberi: fie le-au fost amnistiate pedepsele, fie aşteaptă acasă pronunţarea instanţelor, cândva… Potrivit informaţiilor noastre, lucrătorii fostei securităţi şi reprezentanţi ai trupelor USLA, care au executat pedepse pentru că au tras în 1989 în populaţia ieşită în stradă, au cerut ulterior daune morale statului român. Unii dintre ei le-au şi primit…

Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989 şi care a fost timp de aproape 10 ani şeful asociaţiei revoluţionarilor din Cugir ne-a declarat că cei care l-au linşat pe cpt. Valentin Pop şi i-au profanat cadavrul nu au intrat, sub nici o formă, în categoria revoluţionarilor. Dânsul ne-a explicat că, cel mai probabil, gestul comandantului de miliţie de a se bate cu mâna peste tocul pistolului i-a încitat pe oamenii din faţa miliţiei. Mai mult, Alexandru Iosa a precizat că mânia maselor s-a îndreptat asupra cpt. Pop mai mult pentru că simboliza un aparat al opresiunii comuniste decât din răzbunare personală, deoarece acesta era comandant în Cugir de doar 6 luni de zile.
În încercarea de a reabilita imaginea tatălui său, Valentina Pop a trimis în acest an un memoriu pe adresa preşedintelui Ion Iliescu. Memoriul a fost făcut public, în plenul Camerei Deputaţilor, de deputatul PRM de Alba, Emil Crişan.

mai mult despre Cugir si cazul Iosa

Marius

Data înscrierii: 09/01/2005
Mesaje: 838
Locaţie: Timisoara

MesajTrimis: Mar 10 28, 2008 10:52 pm    Titlul subiectului: Cugir 1989 şi condamnarea celor care au ucis miliţieni Răspunde cu citat (quote)

În 21 decembrie 1989, la Cugir, mulţimea revoltată a atacat sediul miliţiei. Miliţienii au deschis focul, sediul miliţiei a fost incendiat, iar doi miliţieni, comandantul Valentin Pop şi subofiţerul Ilie Staicu au fost linşaţi.

Descrierea evenimentelor într-o interpelare parlamentară a deputatului Emil Crişan: Prinşi de un grup de atacatori vizibil excitaţi de băutură şi cuprinşi de o furie ucigaşă, cei doi au fost supuşi unei ploi de lovituri de cuţit şi topor, care le-au transformat curând trupurile într-o masă de carne şi oase, din care sufletele îngrozite încercau, într-un ultim efort de eliberare, să-şi ia zborul. Apoi, stropiţi cu benzină, cei doi au fost transformaţi în făclii groteşti şi spectacolul acesta a continuat, victimelor fiindu-le tăiat urechile, nasul şi organele genitale, gurile fiindu-le umplute cu mizerii de nişte minţi bolnave de turbare şi ură.
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5313&idm=1,14&idl=2

Deputatul respectiv pretinde şi titlul de “martiri ai revoluţiei” pentru acei doi miliţieni, cerînd drepturi corespunzătoare pentru familiile acestora.

În 2002 persoanele vinovate de omorîrea celor doi miliţieni au fost arestate şi îşi ispăşesc pedeapsa cu închisoare. Unul din cei implicaţi s-a sinucis. http://agache1989.googlepages.com/cugir.htm

Prin Decretul-Lege 3/1990 CFSN amnistiase “infracţiunile politice prevăzute în Codul penal şi în legile speciale săvîrşite după data de 30 decembrie 1947. Prin infracţiuni politice, în sensul prezentului decret-lege, se înţeleg faptele care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii şi cultului personalităţii, împotriva terorii şi abuzului de putere din partea celor ce au deţinut puterea politică;
b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, obţinerea de drepturi civile şi politice, economice, sociale şi culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii;
c) obţinerea oricăror alte revendicări democratice.”

Întrebarea pe care o pun este în ce măsură este corectă condamnarea persoanelor care au ucis pe acei miliţieni din Cugir, şi dacă respectiva faptă, săvîrşită în timpul revoluţiei din 1989, nu este de fapt o infracţiune politică care a avut un rol în răsturnarea regimului Ceauşescu.

Este cert că miliţienii de la Cugir au deschis focul, şi nu numai în aer. De pildă, într-un articol din 2002, citesc despre “Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989 şi care a fost timp de aproape 10 ani şeful asociaţiei revoluţionarilor din Cugir” http://unirea.3x.ro/arhiva/2002/12/18/pag1.html
Acest Alexandru Iosa se dezice de cei care au participat la omorîrea miliţienilor, dar eu cred că, independent de părerile sale personale, deschiderea focului de către miliţieni şi apariţia unor răniţi precum dl. Iosa în rîndul mulţimii au fost motive importante ale linşării celor doi miliţieni.

Vestea despre cele întîmplate la Cugir s-a aflat mai departe şi cred că a avut ca efect o benefică timorare a forţelor de represiune. În capitala de judeţ, Alba Iulia, în dimineaţa de 22 decembrie ora 8,20, prim-secretarul PCR Ioan Savu acceptă să predea puterea fără a opune rezistenţă unui comitet revoluţionar condus de Mihai Babiţchi (vezi cartea lui Mihai Babiţchi – “Revoltă în labirint. Decembrie ’89”, Editura BAB, Alba Iulia 1996).

Sînt convins că cele întîmplate la Cugir au fost aflate nu doar la Alba Iulia ci şi la Bucureşti, de către capii forţelor de represiune. Non-combatul adoptat de aceste forţe în 22 decembrie (contrastînd cu intervenţia din 21 decembrie) se poate datora şi veştii despre linşarea miliţienilor la Cugir, care i-a făcut pe capii forţelor de represiune să înţeleagă ce îi poate aştepta dacă persistă în a-l sprijini pe Ceauşescu. Persoanele care au omorît pe acei doi miliţieni la Cugir poate că au salvat vieţi omeneşti la Bucureşti, Alba Iulia şi în alte oraşe.

Mi se pare mai credibilă ideea că non-combatul adoptat de forţele de reprimare în 22 decembrie s-a datorat fricii generată de vestea unor evenimente precum cele de la Cugir coroborată cu prezenţa în stradă a sute de mii de manifestanţi, decît unor comploturi din Cişmigiu care durau de 10 ani.

Întrebarea pe care o pun este: nu trebuia în acest caz aplicată amnistia conform art. 1 din Decretul-Lege 3/1990, fiind vorba de “exprimarea protestului împotriva dictaturii şi cultului personalităţii, împotriva terorii şi abuzului de putere din partea celor ce au deţinut puterea politică”. E adevărat, protestul s-a exprimat printr-o formă violentă, în condiţiile în care miliţienii respectivi deschiseseră focul şi răniseră demonstranţi. Dar oare poporul român avea dreptul doar la proteste non-violente împotriva regimului comunist?

Posted in raport final | Tagged: , , , , | 4 Comments »

Timisoara si Gloante Dum-Dum: Inainte si dupa 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 17, 2009

—————————————————————————————————–

Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Decembrie ’89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

  • Ştefan Both
  • 1775 afişări
  • Luni 7 dec 2009

//

Olimpia Avram

Timişoara

Olimpia Avram

Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.

Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Miliţia şi-a făcut “datoria”

În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.

Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.

A murit de Crăciun

După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.

Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.

„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”

Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.

Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.

Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii

Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.

În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.

—————————————————————————————————–

UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI
Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National

—————————————————————————————————–

(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:

unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte.  Iata aici:

1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989

“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55


(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.”  Marius Mioc \”Destine frinte\”

2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.

Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.

Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.

Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.

Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.

Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.

Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.

M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.

Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.

Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.

Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.

In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

Mioc: Farcau

3) Adrian Kali, 17 decembrie 1989

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

Adrian Kali

4) Danut Gavra

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89”, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html

http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

5)  TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.

6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

————————————————————————————————————————————————–

Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….

“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.

Chitac: M.I. si dum-dum

———————————————————————————————

…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…

Radu Ciobotea:  Cu ce arme s-a tras in decembrie?

col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62.  Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga.  Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I.  S-a vorbit mult despre gloante vidia.  Motivul e simplu:  materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei.  Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump.  “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

———————————————————————————————————

neoficial, totusi, citiva fosti securisti vorbesc altfel…

Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »