Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 14, 2013
Sergiu Tanasescu (medicul echipei de fotbal Rapid Bucuresti), iaunarie 1990: “Amindoi, el [Generalul Guse] si cu [Generalul] Vlad tineau ocupate in permanenta ‘scurturile,’ ‘T.O.’ telefoane operative. Practic era imposibil sa li comunice evenimente poate mult mai importante. Daca intre timp se suna cumva al treilea telefon se repezeau sa vorbeasca si la acela, nelasindu-ne sa primim nici un mesaj. Chestia ni s-a parut suspecta.“
Revolutionaries in the CC were understandably suspicious of the behavior of General Vlad and General Guse on these phones…as Sergiu Tanasescu recalled in late January 1990:
“Intre noi si el [Guse] se crease insa o stare de tensiune. Nu ne placea cum vorbea la telefon, parca fiecare fraza avea un subinteles. De exemplu, au sunat cei de la Boteni care au anuntat ca au doborit niste elicoptere neidentificate. Guse s-a rastit la ei, ca de unde stiu lucrurile alea, ca actele gasite n-au nici o valoare, ca de ce sint atit de siguri pe ei? etc. Parca el era la Boteni! L-am intrebat ce se intimpla. Ne-a raspuns: “Niste timpiti, dom-le, unii trag in altii. Nici o problema.” Amindoi, el si cu [Generalul] Vlad tineau ocupate in permanenta ‘scurturile,’ ‘T.O.’ telefoane operative. Practic era imposibil sa li comunice evenimente poate mult mai importante. Daca intre timp se suna cumva al treilea telefon se repezeau sa vorbeasca si la acela, nelasindu-ne sa primim nici un mesaj. Chestia ni s-a parut suspecta.“
The following passage is indicative of Vlad’s duplicity and lack of credibility. Playing dumb about the report of unidentified helicopters, he responds to one of the revolutionary’s questions–suggesting that the helicopters belonged to Vlad’s Securitate–in a ridiculous and unserious manner,”perhaps they are yours?” he says to the man. (!)
1:32 Iulian Vlad: Dar eu nu-nţeleg de ce au plecat elicopterele.
1:34 Bărbat: Ale teroriştilor.
1:35 Iulian Vlad: Care terorişti, domnule, de unde au venit ăştia? Că n-au…
1:38 Bărbat: (neînţelegibil) speciale
1:40 Iulian Vlad: Păi de unde? Ori ale dînsului (arată spre Guşă), ori ale mele tre’ să fie. Altele nu sînt.
1:44 Bărbat: Ale dumneavoastră.
1:46 Iulian Vlad: Ale dumneavoastră, măi copii.
1:47 Bărbat: Au fost şi altele.
1:49 Iulian Vlad: Foarte curioasă treaba asta.
1:51 Bărbat: Sînt de la dumneavoastră cu alte ordine.
1:53 Iulian Vlad: Păi nu am decît trei elicoptere.
Former USLA Captain Marian Romanescu admitted to journalist Dan Badea in 1991 that the USLA (special anti-terrorist unit) had its own helicopter force, thereby substantiating the suspicion of the unidentified revolutionary that the helicopters in question were “special”/”from a special unit.” Thus, it is abundantly clear that Vlad’s claim that the Securitate had “just three helicopters” was a bald-faced lie.
Moreover, there was confirmation outside of Romania as to the activity of Securitate helicopters during these days: specifically, Hungarian Defense Officials. Not only did the Securitate have “a large number of helicopters” (Def. Min. Ferenc Karpati) but on Saturday 23 December 1989, two of them briefly violated Hungarian airspace near Battonya (which is not far from the Romanian city of Arad). The idea that somehow Hungarian Defense officials did not know the difference between Romanian Air Force and Romanian Securitate helicopters–given the fact that they were both Warsaw Pact members and given that at least since 1986 tensions between Hungary and Romania had been at an increasingly high level–verges on the implausible. https://romanianrevolutionofdecember1989.com/securitate-helicopters-transmitters-per-hungarian-defense-officials/
Finally, if the following personally stylized “transcript” of former Securitate officer (Military Counter-Intelligence, Directorate IV) Pavel Corut is anywhere close to accurate, it is clear that not only did General Vlad lie about the possibility (i.e. reality) that the unidentified helicopters in question belonged to his Securitate, but he attempted to suggest that the helicopters belonged to Hungary and were transporting Hungarian parachutists into Transylvania (see pages 186 and 187 below, Pavel Corut Floarea de Argint (Editura Miracol, 1994), pp. 182-191 ).
The above passage from page 187 shows pretty clearly that Securitate General Iulian Vlad was intentionally misleading the revolutionaries in the CC and others, as he alleges an invasion of Hungarian parachutists in six Transylvanian cities. There is absolutely no evidence–either in accounts of the time or since–that Hungarian parachutists turned up in these cities. Thus, while Vlad attempted to play dumb regarding the suspected presence and activation of Arab terrorists allied with the Securitate on behalf on the Ceausescus–particularly in the Black Sea Coast region–he was seeking to disseminate disinformation about a non-existent–but highly nationalist, paranoid, and potentially resonant, especially perhaps in Transylvania–invasion by neighboring Hungary. He knew exactly what he was doing and what was transpiring.
In other words, Securitate General Vlad was engaging in what Romanians describe as: “Hoţul strigă hoţii! (The thief shouts out: [Stop] thieves!)
The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989
by Richard Andrew Hall, Ph.D.
Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views. This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information.
I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency. I have been a CIA analyst since 2000. Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.
“LOST”…DURING INVESTIGATION: WHEN ABSENCE OF EVIDENCE IS NOT EVIDENCE OF ABSENCE.[1]
From early in 1990, those who participated in or were directly affected by the December 1989 events have attested to efforts to cover-up what happened. Significantly, and enhancing the credibility of these accusations, those who claim such things come from diverse backgrounds, different cities, and from across the post-Ceausescu political spectrum. Further enhancing their credibility, in many cases, they do not attempt to place these incidents into larger narratives about what happened in December 1989, but merely note it as a fact in relating their own personal experiences.
Let’s take the case of Simion Cherla, a participant in the December 1989 events in Timisoara. Here is how Radu Ciobotea recounted Cherla’s story in May 1991:
Simion Cherlea also arrives, agitated. He received a death threat, wrapped in a newspaper. Next to it, in his mailbox, a bullet cartridge was also found. To suggest to him that that is how he would end up if…
–If I talk. Or if I have a copy of the file that I removed on 22 December 1989 from the office of the head of the county Securitate. There was a map of the 8 Interior Ministry formations from Timisoara and “registry-journal of unique ordered operational activities.” I gave them to Constantin Grecu (since transferred to the reserves), who gave them to Colonel Zeca and General Gheorghe Popescu. These documents were of great use…in the Army’s fight against the terrorists.
–Do you know what the deal is with such formations?…When I looked at the map, my eyes glazed over. Their formations were for entire zones where 10 to 12 nests of gunfire were programmed to shoot at a precise hour and minute! Can you imagine! And I, because I was trying to help in the fight against the terrorists, I turned it over to them! So now I asked for it to be used at the trial. In the registry everything was written: who ordered, who executed the mission, the place, the hour, how long it last, the impact. Great, all these documents are now said to have disappeared. And I am threatened that I too will disappear like them.[2]
The discovery and then disappearances of such maps showing the placement and actions of Interior Ministry units—in particular, the Securitate—was recounted by others in the early 1990s.[3]
Nor, as we saw earlier from Dr. Nicolae Constantinescu’s testimony above, could one count on the military prosecutor’s office. Jean Constantinescu [no apparent relation], who was shot in the CC building on 23 December 1989, stated the following in a declaration he gave just last year (as recounted by the investigative journalist Romulus Cristea):
I had two encounters with representatives from the prosecutor’s office. The first prosecutor visited me at home, around two months after the events, he listened and noted my account, and as a conclusion, informally, he said something to me such as “we already know a good part of the shooters, they can be charged and pay civil damages, you can be part of the lawsuit and request appropriate damages.” After hesitating, I added such a request, at the end of my written declaration, which I signed….
The second prosecutor, who later came to head the institution [the procuracy], invited me after several months to the office near Rosetti Square. At the end of the conversation, he attempted to convince me that we shot amongst ourselves [ie there was no real enemy, no terrorists].[4]
The second prosecutor’s actions, according to Constantinescu’s recounting, are very familiar. Already in mid-January 1990, participants in the gunfights of Brasov were telling the press that important evidence was missing and that the former Securitate were attempting to change the story of December 1989:
Florin Crisbasan: Now the securisti are spreading their version: “You guys shot into one another like a bunch of idiots.”…About 100 people were arrested as terrorists, but now they tell us they no longer have them…documents are missing, they don’t know how or what type: a video cassette that I wished to access, with film from the events, can no longer be found….
Emil Ivascu: If they tell us that “we shot among ourselves,” how the hell do you explain the ammunition with which they [the terrorists] fired? A bullet would rip your foot apart. We saw for ourselves these type of arms. Could just average civilians have been in possession of these?[5]
In May 1991, Gheorghe Balasa and Radu Minea described in detail for journalist Dan Badea the atypical ammunitions they found in the headquarters of the Securitate’s Vth Directorate (charged with Ceausescu’s personal security) building, including dum-dum bullets and special bullets (apparently vidia bullets). They noted the civilians and soldiers who had witnessed this find, and mentioned that a certain Spiru Zeres had filmed the whole sequence, cassettes that were available for the military procuracy.[6]
Journalist and documentary-maker Maria Petrascu, who with her since deceased husband Marius, had for years investigated the Brasov events, also drew attention to the type of ammunition used in December 1989 when she recalled in 2007 that, “For a long time the Brasov Military Procuracy didn’t do anything, although they had evidence, statements, documents, photos and even the atypical bullets brought by the families of those killed or wounded.”[7] A soldier shot on 23 December 1989 in Buzau recently admitted that his doctors changed their declarations regarding the bullet with which he had been hit—identified by another soldier with whom he was interned as a ‘vidia’ bullet—to standard 7.62 mm ammunition.[8] In fall 2006, the daughter of a priest recalled:
In December ’89, after he arrived from Timisoara, my father stayed with me on Stefan Cel Mare Boulevard [in Bucharest]. We returned to our home, on the corner of Admiral Balescu and Rosenthal. I found the cupboard of the dresser pure and simple riddled with bullets, about 8 to 10 of them. Someone who knew about such things told me they were vidia bullets. They were brought to a commission, but I don’t know what happened to them.[9]
This echoes something that Army Colonel Ion Stoleru was saying back in 1992: that the “terrorists” had “weapons with silencers, with scopes, for shooting at night time (in ‘infrared’), bullets with a ‘vidia’ tip. Really modern weapons,” to which he added, significantly, “The civilian and military commissions haven’t followed through in investigating this…”[10]
And yet, amazingly—despite all these testimonies regarding the existence and use of atypical munitions, or perhaps better put, precisely because of them—as of August 1991, Rasvan Popescu could report that “of the thousands of projectiles shot against the revolutionaries during December 1989, the Prosecutor’s office has entered into the possession of…four bullets. A ridiculous harvest.”[11]
[1] The origin of this phrase is apparently ascribed to the astronomer and scientist Carl Sagan, and only later became a favorite of former US Secretary of Defense Donald Rumsfeld.
[2] Radu Ciobotea, “Spitalul groazei nu are amintiri,” Flacara, nr. 19 (8 mai 1991), p. 4.
[3] See the sources listed in endnote 59, Hall 2006.
[10] Army Colonel Ion Stoleru with Mihai Galatanu, “Din Celebra Galerie a Teroristilor,” Expres, no. 151 (22-28 December 1992), p. 4, and “Am vazut trei morti suspecti cu fata intoarsa spre caldarim,” Flacara, no. 29 (22 July 1992), p. 7. Cited in Hall, 2008.
[11] Rasvan Popescu, “Patru gloante dintr-o tragedie,” Expres, nr. 32 (81) 13-19 August 1991, p. 10 (?).
See the signed testimony to the contrary by Ion Lungu and Dumitru Refenschi dated 26 December 1989, reproduced in Ioan Itu, “Mostenirea teroristilor,” Tinerama, no. 123 (9-15 April 1993), p. 7. I translated the important parts of this document in Hall, “Orwellian…Positively Orwellian” http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/Voineaswar091706.html. Significantly, according to this document, Dr. Belis had access to the dead terrorists:
Dead Terrorists. Although their existence is vehemently denied by all official institutions, we are able to prove that they existed and have sufficient details to identify them.…We continue with some excerpts of the declaration of Ion Lungu, head of the group of fighters who guarded the ‘Institute of Legal Medicine’ [IML, the main Bucharest morgue], beginning from the evening of 22 December 1989:
“Starting from the 23rd, there were brought, in succession, more ‘special’ corpses. They were brought only by military vehicles and were accompanied by officers. They were all dressed the same: kaki uniforms, with or without military insignia, fur-lined boots, cotton underwear. All the clothes were new. The established procedure at that point was that when the bodies were unloaded from the trucks, at the ramp to the back of the IML, to be disrobed and inspected. The documents found were released to Prosecutor Vasiliu and criminology officers. The weapons and munitions we found and surrendered—on the basis of a verbal procedure—to the officer on duty from UM 01046. Weapons and ammunition were found only on those ‘special’ corpses. Those who brought them said that they were terrorists. I turned over to this military unit five pistols (three Stecikin and two Makarov—all 9 mm caliber), two commando daggers and hundreds of 9 mm and 7.62 mm cartridges (compatible with the AKM machine gun). They were held separately from the other corpses, in a room—I believe that it used to be the coatroom—with a guard at the door.…
Access to the room with the terrorists was strictly forbidden. Only Prosecutor Vasiliu, criminologist officers, Dr. Belis, and the chief of autopsies could enter. On top of them, next to the arms, there were personal documents, passports (some blank), all types of identity cards—one of them was clearly false, it stated that the dead terrorist was the director at Laromet (at that plant no director died)—identity cards that were brand new, different service stamps in white. All had been shot by rifles (one was severed in two) and showed evidence of gunshots of large caliber. Some had tattoos (they had vultures on their chests), were young (around 30 years old), and were solidly built. I believe that their identity was known, since otherwise I can’t explain why their photographs were attached to those of unidentified corpses. They were brought to us in a single truck. In all, there were around 30 dead terrorists. [The document is signed by Ion Lungu and Dumitru Refenschi on 26 December 1989]”
——————————————————————————————————————————–
3. Teroristii morti. Desi existenta lor este vehement negata de toate institutiile oficiale, noi sintem in masura sa dovedim ca au existat, si sint suficiente date pentru identificarea lor.
Redam, in continuare, citeva fragmente semnificative din declaratia lui Ion Lungu, seful grupului de luptatori care a asigurat paza Institutului de Medicina Legala incepind din seara zilei de 22 decembrie 1989:
“Cind am preluat paza, pe la ora 20, in morga erau peste 200 de cadavre (cifra oficiala a victimelor represiunii din Bucuresti–pina la inceperea diversiunii teroristilor–este, conform Procuraturii, de numai 50). Impuscati, taiati, zdrobiti. Am si acum in fata ochilor chipul unei tinere de 18 ani in craniul careia ramasese o adincitura in care se potrivea perfect patul unui pistol mitraliera. La IML exista deja o echipa criminalistica formata din procurorul Eugen Vasiliu si cinci ofiteri de militie care se ocupau de cadavre. Aceasta echipa fotografia mortii neidentificati si afisa pozele la intrare pentru a fi recunoscuti de familii. Permanent soseau masini care aduceau morti, atit militari cit civili. Incepind din ziua de 23, au fost adusi, in citeva rinduri, si morti mai ‘speciali’. Erau adusi numai de masini militare si insotiti de ofiteri. Toti erau imbracati la fel: combinezoane de culoare kaki, fara grade sau alte insemne militare, bocanci imblaniti, lenjerie din bumbac. Toate efectele erau noi. Procedura stabilita atunci era ca in momentul cind erau descarcati din masini, la rampa de acces din spatele IML, sa fie dezbracati si perchezitionati. Aceste gasite se predau procurorului Vasiliu si ofiterilor criminalisti. Armele si munitiile le preluam eu si le predam–pe baza de proces verbal–ofiterului de serviciu de la UM 01046. Arme si munitii s-au gasit numai asupra acestor morti ‘speciali’. Cei care ii aduceau spuneau despre ei ca sint teroristi. Am predat la acea unitate militara cinci pistolete (trei Stecikin si doua Makarov–toate de calibru 9 mm), doua pumnale tip comando si citeva sute de cartuse de 9 mm si 7,62 mm (folosibile la pistolul mitraliera AKM). Au fost tinuti separat de ceilalti morti, intr-o camera–cred ca inainte fusese garderoba–si cu paza militara la usa. Mai exista paza militara numai la frigidere, unde era corpul lui Milea. in camera teroristilor accesul era strict interzis. Intrau numai procurorul Vasiliu, ofiteri criminalisti, prof. dr. Belis si seful autopsierilor. Asupra lor, pe linga arme, s-au gasit si acte personale, pasapoarte (unele in alb), tot felul de legitimatii–una din ele era in mod cert falsa, scria ca teroristul mort ar fi fost director la Laromet (de la acea intreprindere nu a murit nici un director)–buletine de identitate noi-noute, diverse ordine de serviciu stampilate in alb. Toti erau impuscati de rafale (unul era chiar rupt in doua) si prezentau orificii produse de gloante de calibru mare. Unii din ei aveau tatuaje (unul avea pe piept un vultur), erau tineri (in jur de 30 de ani) si bine facuti fizic. Cred ca identitatea lor era cunoscuta, altfel nu imi explic de ce fotografiile lor nu erau afisate la panou ca ale celorlalti morti neidentificati. O data au fost adusi noua intr-o singura masina. In total, au fost circa 30 de teroristi morti.”
Iata acum si textul unui proces-verbal incheiat intre dl. Ion Lungu si un ofiter de la UM 01046:
Proces verbal
Incheiat astazi 26.12.89 la UM 01046 intre noi Relenschi Dumitru si Lungu Ion, G.P. sector 4,
procedind primul la primirea si secundul la predarea urmatoarelor materiale gasite asupra teroristilor de la morga.
1 Pistol cal. 9 mm cu seria DL 7163/63
2 (doua) incaracatoare de 9 mm
12 cartuse 9 mm; an fabricatie 78/38
72 cartuse 7,62 si gloante an fab. 71/22
Drept pentru care am incheiat prezentul proces-verbal in doua exemplare, unul la primitor si altul la predator:
(semnaturi)
Dupa cum se poate observa este specificata si seria armei. Ar fi foarte usor, pentru Procuratura Militara, sa afle cine o detinea in decembrie 1989. Ar trebui sa mai existe, de asemenea, si fotografiile teroristilor morti. Cadavrele lor au disparut de la IML. Nu se stie unde. Poate la Straulesti, poate prin cimitirile eroilor martiri ai Revolutiei. Pentru ca nu au reusit sa gaseasca nici un terorist, toti procurorii au fost avansati.
Ioan Itu, “Mostenirea teroristilor,” Tinerama, nr. 123 (9-15 aprilie 1993), p. 7.
Citeva observatii despre documentul acesta prezentata de catre Ioan Itu in 1993:
1) In alte locuri, mai multi oameni–chiar printre ei fosti securisti ca Generalul Iulian Vlad–au admis ca singurii posesori oficiali in decembrie ’89 a pistoalelor Stecikin si Makarov au fost ofiteri din Securitatea Directia a V-a si USLA.
2) Pistole Stecikin si Makarov au fost gasite mai ales in locuri legate cu ceausistii si securitatea…de exemplu:
In cabinetul 2, in camera de lucru a tovarasei de viata a celui mai iubit fiu, in lada unei canapele era un adevarat arsenal: 24 pistoale mitraliera cu pat rabatabil si teava scurta, 22 pistolete Carpati, 2 Stecikin, 4 carabine cu luneta, semiautomate, doua pusti mitraliera, grenade de mina si la fund lazi metalice cu munitie de lupta–gloante incendiare, trasoare, perforante, explozive, numai din cele normale–nu. Si deasupra trona ca o culme a ridicolului o prastie cu cracan si linga ea o cutie cu bile de rulment. Pe capacul interior al canapelei era o list cu denumirea “lada de armament si munitii nr. 2″. Urma inventarul si continua cu–raspunde plt. adj.–cutare, nu am retinut numele. Deci lada nr. 2. Dar unde este nr. 1? Citiva metri mai incolo–o canapea asemanatoare. Ne-am repezit asupra ei si am deschis-o. Continutul era identic, mai putin prastia. Puteam inarma un regiment. Oare de ce tinea “savanta” in cabinetul ei atita armament si munitie? Dar prastia? Asta chiar ca punea capac la toate!
Mircea Boaba, “Gloante, nestemate si singe. Ziua I: Comoara lui Ali Baba,” Strict Secret, nr. 48 26 martie – 1 aprilie 1991, pp. 4-5.
3) Exista mai multe cazuri ale oamenilor impuscate cu gloante de 9 mm, inainte (de exemplu, la Tirgu Mures) de 22 decembrie 1989 si dupa (mai ales in jurul sediului M.Ap.N. in Bucuresti).
4) Cred ca dezvaluirea aceasta de mai sus este destul de importanta:
“Unii din ei aveau tatuaje (unul avea pe piept un vultur), erau tineri (in jur de 30 de ani) si bine facuti fizic. Cred ca identitatea lor era cunoscuta, altfel nu imi explic de ce fotografiile lor nu erau afisate la panou ca ale celorlalti morti neidentificati. O data au fost adusi noua intr-o singura masina. In total, au fost circa 30 de teroristi morti.“
(Capitanul Romanescu Marian (fost cadru USLA) si Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii, si ‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, pp. 8-9)
COMANDOURILE USLAC
Cei care au avut si au cunostinta despre existenta si activitatea fortelor de soc subordonate direct lui Ceausescu, au tacut si tac in continuare de frica, sau din calcul. S-au spus multe despre indivizii imbracati in combinezoane negre, tatuati pe mina stinga si pe piept, fanaticii mercenari care actionau noaptea ucigind cu precizie si retragindu-se cind erau incoltiti in canalele subterane ale Bucurestiului. S-au spus multe, iar apoi au tacut ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat.
Suprapuse Directiei a V-a si USLA comandourile USLA erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiti in diferite posturi. Erau studenti straini, doctoranzi si bastinasi devotati trup si suflet dictatorului. Foarte multi erau arabi si cunosteau cu precizie cotloanele Bucurestiului, Brasovului si ale altor orase din Romania. Pentru antrenament aveau la dispozitie citeva centre de instruire subterane: unul era in zona Brasovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din intimplare citiva revolutionari in timpul evenimentelor din Decembrie.
Deci, in fine, cred ca “teroristii morti” la morga IML-ului au fost lotul autohton dintre uslac-ii.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 6, 2009
A murit generalul Ioan Geoana, “fostul custode, ca şef al Apărării Civile, în decembrie ’89, al tunelurilor secrete din Bucureşti. Tunelurile prin care s-ar fi ascuns şi ar fi apărut, ca din senin, aşa-zişii “terorişti”.” Adevarul 2006
pacat si in zadar fiindca multi romani nu cred nici in tunelurile, nici in teroristii acestea.
de exemplu Dan Voinea…
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
Dan Voinea cu Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 decembrie 2005
Tunelurile secrete ale mincinosilor
– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
– Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.
——————————————————————–
Un alt procuror care argumenteaza ca Voinea, dar si mai rau este Teodor Ungureanu…
In mod artificial, in chiar interiorul cladirii supraaglomerata cu militari, s-a creat suspiciunea infiltrarii unor “elemente teroriste”, care misunau prin catacombe, tuneluri, canalizari…
fiindca Voinea s-a compromis jalnic, sprijinatorii lui acum fac recurs la Teodor Ungureanu…
Pe toate canalele de comunicare către “publicul telespectator” se făceau cunoscute luptele din interiorul CC-ului, pentru respingerea “teroriştilor”, musai securişti, care foloseau o reţea de tuneluri secrete. Fără îndoială, orice clădire cu destinaţie împortantă în structurile statale dispune de spaţii de adăpostire în caz de atac aerian, precum şi de căi de comunicaţie subterane apte să asigure o retragere de urgenţă.
numai ca Gheorghe Balasa si altii care au patruns in Sediul Directiei V-a a Securitatii au descoperit printre altele–precum gloante dum-dum–“dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;”
BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.
Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.
In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:
–armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:
–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;
–generator de inalta frecventa pentru tortura;
–statii de emisie-receptie;
–aparatura de foto de ultimul tip;
–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;
–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;
–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;
–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;
–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;
–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.
–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.
(Expres, aprilie 1991)
—————————————————————
BACK DOOR MAN, THE DOORS
si hai sa citim dezvaluirile lui renumitul actor Ernest Maftei in 1991 (tot din Expres):
Dan Badea: Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?
Ernest Maftei: USLA! Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le! Ce dracu’, nu stiu? Au venit sa ne ajute. La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i. Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri. Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo. Atunci vine USLA sa ne ajute. Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le. Da! Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri. Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara. Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara. Dar apoi vin sus. Au avut si ei 3 morti. Si-atunci i-am inconjurat: “Dezbracarea!” Pai da’ ce dracu’ dom’le?
Dan Badea: Atunci i-au dezbracat?
Ernest Maftei: Pai dar cum dom’le? I-au impuscat pe loc! Pai dar ne impuscau ei pe noi…
Dan Badea: Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…
Ernest Maftei: Da’ nu te lua cu el! A fost necesar de i-a’mpuscat acolo! Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle. nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea. Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere. Asculta ce spun! Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu. Nu ne-ar fi omorit? Vai de mine!…
Dan Badea: Despre teroristi ce ne puteti spune?
Ernest Maftei: Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi. Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre nio. Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula. Era un culoar. In zid. Pai cum? …
Dan Badea: Pe unde credeti ca veneau teroristii?
Ernest Maftei: Eu ma miram asa, la un moment dat: cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau? Si zic: ba, baieti, de unde dracu vin? Era pe 23, de-acuma. Zic: de unde vin si unde se duc? de unde iau astia arme si inca nu-i videm? Ce crezi? Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca. Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el. Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea. Si la palatul regal trageau tare. Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult. Stai sa vezi ce se intimpla. Era 1 noaptea, pe 23. Zic: ma copii, mergeti voi cu mine? Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….
(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11.)
————————————————–
alte martuiri despre tuneluri care se pare nu exista in imaginatia unora…
Cai de navigatie secrete sub Bucuresti
La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca
La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.
Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .
Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.
Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.
Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe
“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.
Sorin Golea
———————————
si in fine, se pare ca nici Romulus Cristea nu prea lua in serious declaratii lui Dan Voinea…are un site cu titlu
“Doar despre tuneluri, buncare, si forturi”… sigur e vorba numai despre cei care n-au existat si cei din care n-au aparut teroristii imaginari…ca intotdeauna…
Paienjenis de drumuri interzise construite sub oras
Retea strategica de buncare si tuneluri
Aproape ca nu exista localitate urbana care sa nu fie brazdata subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe, si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Constanta, Cluj sau Focsani exista putine relatari documentare, din pacate si o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa unul dintre cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.
Cu caleasca prin catacombe
Istoria catacombelor de sub Bucuresti începe undeva prin jurul anilor 1750. Astfel de cai de acces subterane serveau pentru circulatie între palate, între casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii îsi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti în vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: „In acea perioada, populatia Bucurestiului era cât pe ce sa fie evacuata, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turcesti care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. În trei ore de calarie acestiau ajungeau lânga Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era înconjurat de codrii si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc în urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani în urma efectuându-se o cartografiere completa la care am si asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoara, însa a fost dezamagit: a intrat direct în beciurile unui restaurant”. În Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poarta aceasta denumire deoarece începea de lânga palat, din preajma bisericii manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de lânga Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). „Când l-am vizitat, in anii 1970, nu exista strop de infiltratie de apa, era înalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitând trecerea a doua vehicule, unul pe lânga altul). Când s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadea în curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani si a fost finantat si întretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.
Subterane secrete cu multe ramificatii
Lucrarile de sistematizare ale Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoprit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii conduc fie pâna la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscan, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasc`. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Paltul Ghica- Tei de Manastirea Plumbuita. Pe sub Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita subtraverseaza o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu- Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.
Astupate cu nisip sau transformate in crame
Alte numeroase cai subterane de acces care fac legatura între diverse imobile. Pe strada Batistei (între Casa Luca – un fost cazinou si Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pâna la malul Dâmbovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de lânga blocul Turn, trece pe sub Dâmbovita si ajunge undeva lânga sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, în stil gotic, cu crama. „Zona de sub Pia]a Romana a tunelului a fost transformata, prin anii 1970 în depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct în Cismigiu, lânga Palatul Stirbei (astazi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se ca nu era practic, Ceusescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acestuia a fost ridicat un monument inchinat jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.
Cum se „teleporta” Ceausescu
În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.
„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.
Modernizate si finisate conform standardelor sovietice
Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri sunt in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gasesc sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel pu]in unul din buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in sta]ia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri, pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.
Explicatii foto: 1)Iesire de siguranta de la tunelul de fuga, la Palatul Cotroceni; 2)Gura de tunel, zidita, in zona strazii Batistei; 3)Arhitectul Camil Roguski sustine ca a amenajat mai multe galerii subterane, la cererea lui Ceausescu; 4)Subteranele legau zona Bisericii Schitul Magureanu de adaposturi aflate dincolo de Dambovita; 5)Tunelul amenajat intre Sala Palatului si Cismigiu a fost inundat cu nisip in anul 1989. Urmele intrarii zidite sunt vizibile si astazi;
# La plimbare cu caleaşca, sub Bucureşti # Ceauşescu făcea pe omul invizibil # Din centru, prin văgăune, la marginea oraşului # Solul de sub Brăila, ca o felie de şvaiţer # La Iaşi, catacombele nu mai au mister # Comoara nu a fost încă descoperită # Mii de legături sub oraş # Buncăre transformate în depozite de valori # Militarii ieşiţi de sub pământ, confundaţi cu teroriştii # Tunelul electrificat şi mochetat a fost „inundat” cu nisip # Cotloanele de sub Dâmboviţa # Sub construcţii , câte un hău adânc # Şalupa de la gura tunelului pleca pe salba de lacuri # Secretele de stat de sub Capitală # Schemele de la index
Tunelul „Tudor Vladimirescu” cu dublu sens de circulaţie
Istoria tunelurilor subterane de sub Capitală începe undeva prin jurul anilor 1750. Aceste căi de acces serveau pentru circulaţie între palate, între casele oamenilor bogaţi, erau locuri unde oamenii îşi puteau ascunde bunurile sau se puteau adăposti în vremuri de restrişte. Arhitectul bucureştean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar şi la Unitatea de întreţinere şi decorare a palatelor prezidenţiale din perioada ceauşistă a fost unul dintre puţinii românii care au avut privilegiul să vadă şi să participe la cartografierea, la construirea şi decorarea unor tuneluri subterane secrete din mai multe localităţi: „Pe la anul 1750 populaţia Bucureştiului era cât pe ce să fie evacuată, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turceşti care năvăleau dinspre Raiaua Giurgiuvă şi Rusciuc. În trei ore de călărie aceştiau ajungeau lângă Bucureşti, devastau şi plecau. Să nu uităm că Bucureştiul era înconjurat de codrii şi avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început să-şi sape ascunzători şi tuneluri pentru ei, dar şi pentru averi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu a avut o reţea bogată de tuneluri subterane precum alte oraşe cum ar fi Brăila (unde densitatea acestora e maximă şi astăzi, multe case se prăbuşesc în urma surpării pereţilor tunelurilor). Iaşul este un alt oraş cu o reţea densă de tuneluri aici, cu ani în urmă efectuându-se o cartografiere completă la care am şi asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoară, însă a fost dezamăgit: a intrat direct în beciurile unui restaurant. În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul). Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite porţiuni. Am mai fost solicitat să particip, după astuparea uneia din gurile care dădea în curtea palatului Cotroceni, la decorarea acestei porţiuni cu o minicascadă obţinută prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, construcţia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani şi a fost finanţat şi întreţinut de negustorii bucureşteni”. Subteranele din Romană, Victoriei şi Palatul Regal
În Capitală, mai există alte numeroase căi subterane de acces care fac legătura între diverse imobile. De exemplu, pe strada Batiştei (între Casa Luca – un fost cazinou şi Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge până la malul Dâmboviţei), Calea Victoriei (un tunel pleacă de lângă blocul Turn, trece pe sub Dâmboviţa şi ajunge undeva lângă sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piaţa Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piaţa Amzei, o clădire frumoasă, în stil gotic, cu cramă. „Zona de sub Piaţa Romană a tunelului a fost transformată, prin anii 1970 în depozit al <>-ului. Cred că se menţine şi astăzi aceeaşi funcţiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regală folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă), din sala cazanelor şi ieşea direct în Cişmigiu, lângă Palatul Ştirbei (astăzi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis să-l reamenajez: a fost zugrăvit, electrificat, s-au făcut dotări şi a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se că nu era util, Ceuşescu nefolosindu-l niciodată”, a precizat arh. Camil Roguski. Un drum subteran „elegant” de la CC la Sala Palatului
În perioada 1970-1975, la un moment dat, Calea Victoriei a fost blocată. Se efectuau lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Muzeul de Artă şi Sala Palatului. Arhitectul Roguski îşi aminteşte că : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotările necesare. Era astfel construit, cu sursă de apă proprie, încât în cazuri de urgenţă, se putea rămâne la interior cel puţin trei zile fără intervenţii exterioare. Ceuşescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fără pază, lucru care îi contraria pe mulţi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revoluţie, soldaţii consemnaţi aici au început să iasă la suprafaţă şi au fost luaţi drept terorişti. Trebuie cunoscut faptul că toate clădirile catalogate strategice din Bucureşti aveau buncăre antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu plăci de plumb)”. Buncăre de acest gen există la Ministerul Afacerilor Externe (folosit până prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoraţii nemţeşti şi româneşti), Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar două masive buncăre antiatomice şi există o reţea de legături prin tuneluri cu anumite zone. Arhitectul a refuzat să dea alte amănunte, argumentând că „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind că există foarte multe legende, fără fundament, legate de această construcţie. Restricţie de acces la subsol, pentru dictator
În decembrie 1989, când clădirea Comitetului Central a fost luată cu asalt, Ceauşescu a întrebat pe unul din aghiotanţi dacă poate fugi prin subsol, prin tunel. Acesta i-ar fi răspuns: „Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor, cu elicopterul, tunelul e periculos”. Arhitectul Roguski afirmă că ar cunoaşte unele amănunte: „Generalul Stănculescu este cel care i-a confirmat lui Ceauşescu că nu poate fugi prin tunelul de sub CC, fapt care nu era adevărat. Ulterior, am fost chemat să particip la reconstituire. Sub CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. Tunelul care era liber, accesat cu un lift personal , şi care ar fi trebuit să-i asigure ieşirea lui Ceuşescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental şi făcea legătura cu tunelurile tehnice de langă staţia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret că majoritatea staţiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş sub Bucureşti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică . Din acest buncăr legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipă de mineri. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o şalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal şi unde aştepta o maşină cu destinaţia Clinceni – aerodrom. Practic, dacă Ceauşescu ajungea în subteranele de sub CC avea posibilitea să ajungă, foarte uşor şi rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”. ROMULUS CRISTEA
Explicaţii foto:
1)Arhitectul Camil Roguski a participat la amenajarea şi realizarea mai multor tuneluri subterane secrete; 2)De la clădirea fostului Comitet Central (astăzi clădirea Senatului) se poate ajuge în orice zonă din Bucureşti
Cerem aici: exista vreo legatura intre filmul postat de catre alk si marturii din articolului lui Dan Badea, “Gloante Speciale Sau Ce S-a Mai Gasit in Cladirea Directiei a V-a,” Expres, 16-22 aprilie 1991? Gloantele aratate in filmul postat de alk nu mi se pare gloantele DUM-DUM mentionate in articolul lui Badea, dar se poate totusi ca sint alte gloante speciale sau de vinatoare detaliate in articolul acela. Deci, cautam cineva specializat in domeniu expertizei balistice sau care a fost in zona aceasta (zona CCului, cladirii Directii V-a) in zilele fierbinte din decembrie ’89 care poate comenta despre videoul si articolul acesta. Va asteptam si va multumim. (CA INTOTDEAUNA E VORBA AICI DE PUNCT MEU DE VEDERE STRICT PERSONAL)
S-a vorbi mult in perioada crimelor din Decembrie ’89 despre gloante speciale cu care erau ucisi tineri si virstnici, gloante care–zice-se nu se aflau in dotarea unitatilor noastre militare. S-a vorbit mult pina s-a tacut si dupa ce s-a facut suficient s-a redeschis discutia de la “nu exista asa ceva!” Gloante speciale n-au existat!–s-au grabit sa spuna mai marii nostri. Dovezi!–cerea Elena Ceausescu intr-o anume situatie. Dovezi!–cere procurorul general M.U.P. Cherecheanu. Dovezi!–se alatura domnul general A. Stanculescu.
Pentru a cauta dovezi este nevoie de putina munca pe care organele in drept nu sint dispuse a o efectua. Se platesc lefuri grase ca sa se taca mai mult decit sa se faca. Bunaoara, la citeva saptamini dupa ce am predat Procuraturii dosarul cu furturile din C.C., procurorul care preluase ancheta de la subsemnatul, intrebat fiind daca a avansat cu ceva, mi-a spus ca nu si ca sa-l sprijin eu ca…Altfel spus, noi scriem–noi rezolvam. Va trebui pina la urma sa cerem adoptarea unei legi prin care sa ni se subordeneze Politia (sau S.R.I.-ul) ca sa-i spunem noi ce si cum sa faca. Pina atunci insa, ne vom limita la dovezi-marturii pe care oamenii le dau, le semneaza si raspund pentru ele.
Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ’89…
“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”
BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.
Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.
In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:
—armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:
–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;
–generator de inalta frecventa pentru tortura;
–statii de emisie-receptie;
–aparatura de foto de ultimul tip;
–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;
–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;
–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;
–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;
–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;
–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.
–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.
“S-AU GASIT LAZI INTREGI, CONTININD DE LA GLOANTE SPECIALE, PINA LA GLOANTE DE VINATOARE”
Ing. MINEA RADU (cel care s-a ocupat de primirea pazirea si predarea celor gasite in Directia a V-a):
“S-au adus din Directia a V-a in incaperea aleasa de noi la parterul C.C.-ului, urmatoarele:
–extrem de multa munitie, lazi intregi de la gloante speciale pina la gloante de vinatoare sovietice, occidentale;
–foarte multe pasapoarte, pasapoarte diplomatice, pasapoarte in alb, legitimatii de serviciu. Printre legitimatii am gasit-o pe cea a lui ADALBERT COMANESCU–seful de Stat Major al generalului Neagoe. Legitimatia asta era formata din trei parti. Functie de situatie se arata pe partea corespunzatoare, datele din interior fiind codificate: era intr-un plastic albastru, special, cred ca era magnetic, iar fotografia era color;
–o multime de lazi pe care nu le-am desfacut;
–documente secrete carate cu paturile. Printre ele erau programate de actiune pentru situatii deosebite, cu nume de cod de calculator, pentru pregatirea ofiterilor de securitate. Erau de exemplu, moduri de actiune pentru dispersarea si anihilarea grupurilor mici. Mai erau moduri de actiune in intreprinderi fara ca ofiterii respectivi sa se deconspire. La sfirsitulul unor astfel de documente era o lista cu cursanti si cu semnaturile lor. In foarte multe din listele astea preponderenta era feminina: circa trei sferturi erau femei. Din ce-am citit despre dispersarea grupurilor mari, se recomanda ca niciodata sa nu se incerce direct aceasta, ci, mai intii, sa se desfasoare actiuni pentru spargerea lor in grupuri mai mici si acestea sa se anihileze separat;
–o ladita cu obiecte de valoare (farfurii de argint masiv, grele, foarte vechi, datind de prin 1700);
–gheme intregi de sirma de platina pentru filigran;
–un stilou dozimetru, de care multi s-au speriat; era de provenienta sovietica, nichelat si gradat in multiroentgen;
—codor pentru transmisiii U.K.V. Despre acesta s-a spus la TV ca ar fi o bomba pentru a arunca in aer subsolul. S-a aflat, de fapt, de ce nu interceptam noi ceea ce transmiteau ei prin statii. Aceasta fiindca se lucra pe o frecventa putin deasupra frecventei acordate si cu aceste codoare-decodoare se lucra pentru a transmite-receptiona. Daca nu le aveati si intrai intimplator pe frecventa, nu intelegeai nimic;
–masina de codat, cu calculatoare afisate pe ea. Masina asta am predat-o cu multa grija armatei, a fost pusa numai ea intr-un TAB si transportata l adapost pe 24 decembrie 1989;
–pustile de vinatoare ale lui Ceausescu. Cineva mi-a spus ca o pusca de acel tip valora cit trei Mercedes-uri. Si acestea, impachetate separat in paturi, au fost predate armatei;
–niste truse pistoale foarte ciudate;
–seturi intregi de fiole cu substante neoparalizante, de productie occidentala;
–in sala de mese de la subsolul C.C.-ului s-au gasit doua caiete, gen condici cu numele ofiterilor de securitate care luau masa acolo;
–o lista tiparita cu intreprinderile din Bucuresti, care continea in plus numerele de telefon si camerele unde puteau fi gasiti ofiterii de securitate din intreprinderile respective. Toate acestea au fost predate actualuli maior Puiu si unui locotenent-colonel:
–agende ale fostilor demitari in care erau trecute numele si numerele de telefon ale femeilor cu care aveau legaturi amoroase. In dreptul unor astfel de nume era trecut si ce le dadusera acestora in schimb: pantofi, fustele de piele, haine, caciuli de blana etc. Intr-o dimineata l-am surprins pe Varban Viorel sunind la o astfel de femeie si incercind sa o santajeze….
Cu toate cite s-au gasit exista caseta video facuta de dl. Spiru Zeres inainte de a le fi predat armatei.
Sint in cele doua declaratii de mai sus, suficiente elemente pentru o ancheta a Politiei sau Procuraturii. Adresele celor doi nu trebuie neaparat publicate. Acestea deoarece, din cite stim, toti cei care au pus piciorul in fostul sediu C.C. au…dosare gata facute.
[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]
…in legatura cu gloantele DUM-DUM mentionate de catre Gheorghe Balasa in marturia lui de mai sus ca de productie autohtona…
Referitor la existenta cartuselor explozive si perforante, dupa unele informatii rezulta ca in perioada august-septembrie 1989 la uzinele Sadu-Gorj s-a primit o comanda de executare a unor asemenea cartuse explozive. Comanda a fost ordonata de Conducerea Superioara de partid si executata sub supravegherea stricta a unor ofiteri din fosta Securitate.
Asa cum s-a mai spus, asupra populatiei, dar si asupra militarilor MApN teroristii au folosit cartuse cu glont exploziv. Cartusele respective de fabricarea carora fostul director al uzinei Constantin Hoart–actualmente deputat PSM Gorj–si ing. Constantin Filip nu sunt straini, au fost realizate sub legenda, potrivit careia, acestea urmai a fi folosite de Nicolae Ceausescu in cadrul partidelor de vanatoare.
Consider ca lt. col. Gridan fost ofiter de Contrainformatii pentru Uzina Sadu–actualmente pensionar ar putea confirma fabricarea unor asemenea cartuse si probabil si unele indicii cu privire la beneficiar. Daca intr-adevar aceste cartuse au fost fabricate in Romania atunci este limpede ca o mare parte din teroristii din decembrie 1989 au fost autohtoni, iar organele de securitate nu sunt straine de acest lucru.
(Sergiu Nicolaescu, Cartea revolutiei romane. Decembrie ’89, 1999, p. 217.)
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 
