The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘usla decembrie 1989’

« Previous Entries
Next Entries »

Romania December 1989. Doublespeak: The All-too-Familiar Tales of Nicolae Ceausescu’s Double by Richard Andrew Hall

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 29, 2009

In reference to the following article–“Doublespeak”–from 2004–

At least one Romanian commentator attempted to legitimize the credibility of Bukovski’ s recent statements in Romania by appealing to the fact that the documents substantiating Bukovski’s claims are “on the Internet, anybody can access them.” It is true that Bukovski has published Soviet archival documents on the Internet, including from the period 1988 to 1991—however, none of them are about the December 1989 events in Romania (http://psi.ec e.jhu.edu/~kaplan/IRUSS/BUK/GBARC/pdfs/sovter75/sovter75-e.html). Indeed, given the amazing antennae of the Romanian press for anything that substantiates their beliefs on this matter—and their deafness to anything that challenges those beliefs—one would expect that did such documents exist they would have been reproduced in the Romanian press by now.

…these claims have once again become an issue of mediation and meditation in Romania, see appropriately,

Marius Mioc despre dezvaluirile lui vladimir bukovski

…then there are developments in relation to some of the following discussed in this passage:

The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc at “22” and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.

In reference to Ivanciuc, who was revealed by CNSAS several years back as having collaborated with the former Securitate, I will discuss at another time (an infamous Stalinist and the happiest of bloomingtonians both referred me pedantically to Ivanciuc’s series in “22” in 1995, why? because of course, it must be right, it must be credible, “22” is the flagship of liberal, democracy-loving intellectuals in Romania…)

here I will refer to Ioan Itu, for recent revelations, see

Marius Mioc despre colaborarea cu securitatea a lui Ioan Itu

significantly, Itu didnt just collaborate with just anybody, but precisely the USLA from 1978 to 1983 !

The following article, in which Itu exculpated the USLA (Securitate) and attempted to cast blame instead on the DIA (Army)–in part by taking out of context the communication that is recreated–has been used by Denis Deletant, Peter Siani-Davies, and others to suggest how original understandings of the December events were erroneous.

image-20

By the end of 1993, Itu had become a strong proponent of the DIA theory, which I show in the following article had its roots in the former Securitate…

image-23

image-22

image-21

————————————————————————————————————————————

(after clearing CIA Publications Review Board, this was submitted to Habsburg H-Net, where Nicolae Harsanyi had published an interesting article on December 1989 back in 1999.  The Habsburg editors never responded, and the article does not appear on the site.  Nevertheless, several years later it came up as Habsburg Occasional Paper No. 3, 2004, in a yahoo search.  So that is what I list it under.  Go figure…)

Doublespeak: The All-too-Familiar Tales of Nicolae Ceausescu’s Double

by Richard Andrew Hall


HABSBURG Occasional Papers, No. 3. March 2004

—Romania does not need the “Dracula-land” that officials seem intent on building; the historiography of the December 1989 Revolution already supplies more than enough absurdity, fantasy, and kitsch.

Epilogue as Prelude

The capture of Iraqi dictator Saddam Hussein—from the Romanian perspective, in December of all months!—inevitably evoked comparisons even in the international media with the fall of the Ceausescu regime in December 1989. In Romania, Hussein’s capture touched off comparisons between how Hussein will face real justice and how the Ceausescus were summarily tried and executed on Christmas Day 1989. Combining the contrast with the comments of the famous Russian dissident Vladimir Bukovski—who while visiting Romania in November stated that the KGB orchestrated the events of Ceausescu’s overthrow—the Romanian press had a field day. “Case closed,” many editorialists, intellectuals, and politicians hastened to pronounce in their comments on this year’s anniversary of the Revolution.

Bukovski’s comments were interpreted as gospel precisely by those who have for years accepted and promoted this theory and who recognize its utility in contemporary Romanian political debates. Bukovski’s credibility is enhanced by his stature and integrity as a former Soviet dissident, and by his post-1991 access to Soviet archives and publication of the documents he was able to surreptitiously photocopy. But two critical points have to be made with regard to Bukovski’s claim about Romania’s December 1989 events. First, he alleges that the collapse of communist rule throughout Eastern Europe—including the fall of the Berlin Wall—were part of an elaborate KGB plot, hatched beginning from 1988. Second, he first made such allegations well-before he got access to those Soviet archives.

In a book that is now several years old, the Romanian author Vladimir Alexe, who endorses a similar viewpoint on Romania‘ s December 1989 events, quoted Bukovski’s comments in 1990 on the collapse of communism in Eastern Europe, as follows:

Never has the role of the KGB inside the country [the USSR] or abroad been so important. The Soviet secret services are the ones that watched the overthrow of Ceausescu in Romania, launched the “velvet revolution” in Czechoslovakia, [and] that took measures to overthrow Erich Honecker in East Germany, producing especially favorable circumstances for the destruction of the Berlin Wall (” L’Empire du moindre mal,” Libre Journal, Paris, nr. 1, se pt-oct, 1990, p. 30) (quoted on http://www.geocities.com/nicutim/BSIlies cu.pdf).

At least one Romanian commentator attempted to legitimize the credibility of Bukovski’ s recent statements in Romania by appealing to the fact that the documents substantiating Bukovski’s claims are “on the Internet, anybody can access them.” It is true that Bukovski has published Soviet archival documents on the Internet, including from the period 1988 to 1991—however, none of them are about the December 1989 events in Romania (http://psi.ec e.jhu.edu/~kaplan/IRUSS/BUK/GBARC/pdfs/sovter75/sovter75-e.html). Indeed, given the amazing antennae of the Romanian press for anything that substantiates their beliefs on this matter—and their deafness to anything that challenges those beliefs—one would expect that did such documents exist they would have been reproduced in the Romanian press by now.

It would be one thing, of course, if arguments about the Romanian Revolution existed in a vacuum—but they don’t—and unfortunately claims like those of Bukovski are a godsend to those with less-than-noble intentions in Romania, particularly as regards establishing the truth about who was responsible for the violence that took so many lives in December 1989.

—

Late last July, there was a book-signing in Bucharest. The man signing books was Dumitru Burlan—64 years old, a colonel in the former Securitate’s Fifth Directorate, and, last but not least, Nicolae Ceausescu’s so-called “unique double.” On the occasion of his book-signing, Burlan was kind enough to say a few words about his book to the journalists gathered for the event. A correspondent for Reuters quoted Burlan as declaring: “Romania’s secret service [i.e. the Securitate] staged Nicolae Ceausescu’s down fall…the KGB wanted to overthrow Ceausescu, even his son Nicu did…I wrote the book to show the Romanian people a small part of the truth.”

The title of Burlan’s book is “Sensational: After 14 Years Nicolae Ceausescu’s Double Speaks!” That it is possible that anything could be “sensational” in Romania after the past 14 years is in itself difficult to believe. The bigger problem with the title, however, is that Burlan did not really wait 14 years to “confess.”

Two years ago Burlan gave a multipart interview to the Romanian monthly “Lumea Magazin” (http://www.lumeam.ro/nr10_ 2001/politica_si_servicii_secrete.html). In that interview, he commented on the biggest enduring controversy of the Romanian Revolution: Who was responsible for the violence that claimed 942 lives—85% of the total 1,104 people who died in all “between 22 December, when the Ceausescus fled power, and Christmas Day, when they were tried and executed? At the time, elements of the Securitate who remained loyal to the Ceausescus—the so-called ‘terrorists'”were blamed for the bloodshed. However, despite the pledge by the former communists who seized power from Nicolae Ceausescu to prosecute those responsible, justice has never been served.

In the same interview, Burlan answers that those responsible for the bloodshed “were from the Army, [specifically] from DIA [the Army’s intelligence unit].” According to Burlan, the DIA were also responsible for the placement of gunfire simulators “so that everything—[the staged war that Ceausescu’s successors allegedly put in motion]—would appear credible.”As for the Securitate, Burlan protests: how could they have done anything “with just their Makarov pistols?”

Burlan’s answers seek to accredit the idea that the former communists who took power from Ceausescu simulated resistance by alleged Ceausescu loyalists in order to ease their seizure of power and gain a revolutionary legitimacy they otherwise would have lacked. The Securitate were thus victims of their poor image among the populace and of a power grab by unscrupulous nomenklaturists who wished to legitimize themselves by heaping false blame on the Securitate.

Burlan’ s argument that the revolution was “staged,” some group other than the Securitate was responsible for the post-22 bloodshed, and that the Securitate did not open fire is a familiar tale by now. What has changed through the years is that certain variants—including the DIA variant Burlan markets—have become more common in the literature and interviews of the former Securitate and Ceausescu nostalgists. One doesn’t have to look far to see former high-ranking Securitate officers accrediting the idea that DIA, and most assuredly not the Securitate, bears responsibility for the December bloodshed. Just in the past three years, former Securitate officials such as Nicolae Plesita, Teodor Filip, and Ion Hotnog have argued this thesis. Nor is it the least bit surprising that these same officials marry the thesis with another perennial Securitate favorite: the suggestion that Russian and Hungarian agents posing as tourists—for those who with a distaste for detail, “occult forces”—played a seminal role in provoking the downfall of the Ceausescu regime and in the bloodshed that followed the Ceausescus’ flight from power. (For additional discussion of these ” tourists” see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/8-170402.htm l.)

The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc at “22” and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.

Opponents of the Iliescu regime believed the “staged war” story and its DIA variant be cause it seemed plausible given the undemocratic way the Iliescu regime behaved in the early post-Ceausescu years, and because it compromised Iliescu and his associates by suggesting that they “stole the revolution” through an elaborate plan to feign resistance by pro-Ceausescu elements of the Securitate. As with all beliefs that are viewed as spontaneous, grassroots/bottom-up, and therefore “pure,” the “staged war” theory possessed a power and hold on the imagination that ideas regimented “from above,” by a regime, can simply never achieve. Moreover, it possessed something of an (intellectual) haiduc romanticism and it was empowering at a time when the opposition was hounded by the Iliescu regime and weak, providing opponents with an issue of comparative consensus that could bind them together and provide them political identity. The theory thus fit with their fears, suspicions, and prejudices, and was politically expedient—a potent mixture that left them ripe for manipulation.

Unfortunately, very few of the opposition were familiar with or cared about the origins of the DIA thesis. The DIA thesis was older than they realized. Gheorghe Ratiu, the former head of the Securitate’s First Directorate (the one most considered “the political police”), was disseminating the theory back in early 1992. Indeed, the DIA theory can be traced back to a November 1990 interview with a former Securitate officer in a well-known provincial weekly (“Nu”), and probably even earlier—to two articles written by Gheorghe Ionescu Olbojan for “Zig-Zag” magazine in April 1990 and particularly July 1990. In fact, Olbojan lauded himself for this accomplishment—and for its spread and influence since—in a book he published in 1994. Olbojan’s pre-1989 occupation deserves mention, however: as he admits in the book, he worked for the Securitate. The roots of the DIA theory thus lie in the former Securitate. (For additional discussion of the Olbojan case see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/7-030402.html.)

For the former Securitate, the DIA theory had one goal above all others, and it is as old as history itself: blame someone else in order to hide your own responsibility. Unfortunately, although some journalists in Romania have written with skepticism and sarcasm about the effort of Ceausescu’s double to disinform history, it is telling that they leave much of his discussion of the Revolution untouched. The confluence of blind political partisanship, opportunism, half-truths, misinformation, and disinformation a la Burlan have simply debased and devalued the currency of truth as regards what exactly happened in December 1989. To believe in Romania today that the Securitate were responsible for the vast majority of the bloodshed in December 1989 is to be viewed as the equivalent of a flat-earther.

If not Ceausescu himself from the grave, at least his double, is having the last laugh.

Richard Andrew Hall holds a Ph.D. from Indiana University He currently works and lives in Northern Virginia. He welcomes comments or questions on this article at hallria@msn.com.

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Teroristii morti. Decembrie ’89

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 19, 2009

(English) From The Romanian Revolution for Dum-Dums

See the signed testimony to the contrary by Ion Lungu and Dumitru Refenschi dated 26 December 1989, reproduced in Ioan Itu, “Mostenirea teroristilor,” Tinerama, no. 123 (9-15 April 1993), p. 7. I translated the important parts of this document in Hall, “Orwellian…Positively Orwellian” http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/Voineaswar091706.html. Significantly, according to this document, Dr. Belis had access to the dead terrorists:

Dead Terrorists. Although their existence is vehemently denied by all official institutions, we are able to prove that they existed and have sufficient details to identify them.…We continue with some excerpts of the declaration of Ion Lungu, head of the group of fighters who guarded the ‘Institute of Legal Medicine’ [IML, the main Bucharest morgue], beginning from the evening of 22 December 1989:

“Starting from the 23rd, there were brought, in succession, more ‘special’ corpses. They were brought only by military vehicles and were accompanied by officers. They were all dressed the same: kaki uniforms, with or without military insignia, fur-lined boots, cotton underwear. All the clothes were new. The established procedure at that point was that when the bodies were unloaded from the trucks, at the ramp to the back of the IML, to be disrobed and inspected. The documents found were released to Prosecutor Vasiliu and criminology officers. The weapons and munitions we found and surrendered—on the basis of a verbal procedure—to the officer on duty from UM 01046. Weapons and ammunition were found only on those ‘special’ corpses. Those who brought them said that they were terrorists. I turned over to this military unit five pistols (three Stecikin and two Makarov—all 9 mm caliber), two commando daggers and hundreds of 9 mm and 7.62 mm cartridges (compatible with the AKM machine gun). They were held separately from the other corpses, in a room—I believe that it used to be the coatroom—with a guard at the door.…

Access to the room with the terrorists was strictly forbidden. Only Prosecutor Vasiliu, criminologist officers, Dr. Belis, and the chief of autopsies could enter. On top of them, next to the arms, there were personal documents, passports (some blank), all types of identity cards—one of them was clearly false, it stated that the dead terrorist was the director at Laromet (at that plant no director died)—identity cards that were brand new, different service stamps in white. All had been shot by rifles (one was severed in two) and showed evidence of gunshots of large caliber. Some had tattoos (they had vultures on their chests), were young (around 30 years old), and were solidly built. I believe that their identity was known, since otherwise I can’t explain why their photographs were attached to those of unidentified corpses. They were brought to us in a single truck. In all, there were around 30 dead terrorists. [The document is signed by Ion Lungu and Dumitru Refenschi on 26 December 1989]”


——————————————————————————————————————————–

3.  Teroristii morti. Desi existenta lor este vehement negata de toate institutiile oficiale, noi sintem in masura sa dovedim ca au existat, si sint suficiente date pentru identificarea lor.

Redam, in continuare, citeva fragmente semnificative din declaratia lui Ion Lungu, seful grupului de luptatori care a asigurat paza Institutului de Medicina Legala incepind din seara zilei de 22 decembrie 1989:

“Cind am preluat paza, pe la ora 20, in morga erau peste 200 de cadavre (cifra oficiala a victimelor represiunii din Bucuresti–pina la inceperea diversiunii teroristilor–este, conform Procuraturii, de numai 50).  Impuscati, taiati, zdrobiti.  Am si acum in fata ochilor chipul unei tinere de 18 ani in craniul careia ramasese o adincitura in care se potrivea perfect patul unui pistol mitraliera.  La IML exista deja o echipa criminalistica formata din procurorul Eugen Vasiliu si cinci ofiteri de militie care se ocupau de cadavre.  Aceasta echipa fotografia mortii neidentificati si afisa pozele la intrare pentru a fi recunoscuti de familii.  Permanent soseau masini care aduceau morti, atit militari cit civili.  Incepind din ziua de 23, au fost adusi, in citeva rinduri, si morti mai ‘speciali’.  Erau adusi numai de masini militare si insotiti de ofiteri.  Toti erau imbracati la fel:  combinezoane de culoare kaki, fara grade sau alte insemne militare, bocanci imblaniti, lenjerie din bumbac.  Toate efectele erau noi.  Procedura stabilita atunci era ca in momentul cind erau descarcati din masini, la rampa de acces din spatele IML, sa fie dezbracati si perchezitionati.  Aceste gasite se predau procurorului Vasiliu si ofiterilor criminalisti.  Armele si munitiile le preluam eu si le predam–pe baza de proces verbal–ofiterului de serviciu de la UM 01046.  Arme si munitii s-au gasit numai asupra acestor morti ‘speciali’.  Cei care ii aduceau spuneau despre ei ca sint teroristi.  Am predat la acea unitate militara cinci pistolete (trei Stecikin si doua Makarov–toate de calibru 9 mm), doua pumnale tip comando si citeva sute de cartuse de 9 mm si 7,62 mm (folosibile la pistolul mitraliera AKM).  Au fost tinuti separat de ceilalti morti, intr-o camera–cred ca inainte fusese garderoba–si cu paza militara la usa.  Mai exista paza militara numai la frigidere, unde era corpul lui Milea.  in camera teroristilor accesul era strict interzis.  Intrau numai procurorul Vasiliu, ofiteri criminalisti, prof. dr. Belis si seful autopsierilor.  Asupra lor, pe linga arme, s-au gasit si acte personale, pasapoarte (unele in alb), tot felul de legitimatii–una din ele era in mod cert falsa, scria ca teroristul mort ar fi fost director la Laromet (de la acea intreprindere nu a murit nici un director)–buletine de identitate noi-noute, diverse ordine de serviciu stampilate in alb.  Toti erau impuscati de rafale (unul era chiar rupt in doua) si prezentau orificii produse de gloante de calibru mare.  Unii din ei aveau tatuaje (unul avea pe piept un vultur), erau tineri (in jur de 30 de ani) si bine facuti fizic.  Cred ca identitatea lor era cunoscuta, altfel nu imi explic de ce fotografiile lor nu erau afisate la panou ca ale celorlalti morti neidentificati.  O data au fost adusi noua intr-o singura masina.  In total, au fost circa 30 de teroristi morti.”

Iata acum si textul unui proces-verbal incheiat intre dl. Ion Lungu si un ofiter de la UM 01046:

Proces verbal

Incheiat astazi 26.12.89 la UM 01046 intre noi Relenschi Dumitru si Lungu Ion, G.P. sector 4,

procedind primul la primirea si secundul la predarea urmatoarelor materiale gasite asupra teroristilor de la morga.

1 Pistol cal. 9 mm cu seria DL 7163/63

2 (doua) incaracatoare de 9 mm

12 cartuse 9 mm; an fabricatie 78/38

72 cartuse 7,62 si gloante an fab. 71/22

Drept pentru care am incheiat prezentul proces-verbal in doua exemplare, unul la primitor si altul la predator:

(semnaturi)

Dupa cum se poate observa este specificata si seria armei.  Ar fi foarte usor, pentru Procuratura Militara, sa afle cine o detinea in decembrie 1989.  Ar trebui sa mai existe, de asemenea, si fotografiile teroristilor morti.  Cadavrele lor au disparut de la IML.  Nu se stie unde.  Poate la Straulesti, poate prin cimitirile eroilor martiri ai Revolutiei.  Pentru ca nu au reusit sa gaseasca nici un terorist, toti procurorii au fost avansati.

Ioan Itu, “Mostenirea teroristilor,” Tinerama, nr. 123 (9-15 aprilie 1993), p. 7.

Citeva observatii despre documentul acesta prezentata de catre Ioan Itu in 1993:

1) In alte locuri, mai multi oameni–chiar printre ei fosti securisti ca Generalul Iulian Vlad–au admis ca singurii posesori oficiali in decembrie ’89 a pistoalelor Stecikin si Makarov au fost ofiteri din Securitatea Directia a V-a si USLA.

2) Pistole Stecikin si Makarov au fost gasite mai ales in locuri legate cu ceausistii si securitatea…de exemplu:

In cabinetul 2, in camera de lucru a tovarasei de viata a celui mai iubit fiu, in lada unei canapele era un adevarat arsenal:  24 pistoale mitraliera cu pat rabatabil si teava scurta, 22 pistolete Carpati, 2 Stecikin, 4 carabine cu luneta, semiautomate, doua pusti mitraliera, grenade de mina si la fund lazi metalice cu munitie de lupta–gloante incendiare, trasoare, perforante, explozive, numai din cele normale–nu. Si deasupra trona ca o culme a ridicolului o prastie cu cracan si linga ea o cutie cu bile de rulment.  Pe capacul interior al canapelei era o list cu denumirea “lada de armament si munitii nr. 2″.  Urma inventarul si continua cu–raspunde plt. adj.–cutare, nu am retinut numele.  Deci lada nr. 2.  Dar unde este nr. 1?  Citiva metri mai incolo–o canapea asemanatoare.  Ne-am repezit asupra ei si am deschis-o.  Continutul era identic, mai putin prastia.  Puteam inarma un regiment.  Oare de ce tinea “savanta” in cabinetul ei atita armament si munitie?  Dar prastia?  Asta chiar ca punea capac la toate!

Mircea Boaba, “Gloante, nestemate si singe.  Ziua I:  Comoara lui Ali Baba,”  Strict Secret, nr. 48 26 martie – 1 aprilie 1991, pp. 4-5.

3) Exista mai multe cazuri ale oamenilor impuscate cu gloante de 9 mm,  inainte (de exemplu, la Tirgu Mures) de 22 decembrie 1989 si dupa (mai ales in jurul sediului M.Ap.N. in Bucuresti).

4) Cred ca dezvaluirea aceasta de mai sus este destul de importanta:

“Unii din ei aveau tatuaje (unul avea pe piept un vultur), erau tineri (in jur de 30 de ani) si bine facuti fizic. Cred ca identitatea lor era cunoscuta, altfel nu imi explic de ce fotografiile lor nu erau afisate la panou ca ale celorlalti morti neidentificati.  O data au fost adusi noua intr-o singura masina.  In total, au fost circa 30 de teroristi morti.“

(Capitanul Romanescu Marian (fost cadru USLA) si Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii, si ‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, pp. 8-9)

COMANDOURILE USLAC

Cei care au avut si au cunostinta despre existenta si activitatea fortelor de soc subordonate direct lui Ceausescu, au tacut si tac in continuare de frica, sau din calcul.  S-au spus multe despre indivizii imbracati in combinezoane negre, tatuati pe mina stinga si pe piept, fanaticii mercenari care actionau noaptea ucigind cu precizie si retragindu-se cind erau incoltiti in canalele subterane ale Bucurestiului.  S-au spus multe, iar apoi au tacut ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat.

Suprapuse Directiei a V-a si USLA comandourile USLA erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiti in diferite posturi. Erau studenti straini, doctoranzi si bastinasi devotati trup si suflet dictatorului.  Foarte multi erau arabi si cunosteau cu precizie cotloanele Bucurestiului, Brasovului si ale altor orase din Romania.  Pentru antrenament aveau la dispozitie citeva centre de instruire subterane:  unul era in zona Brasovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din intimplare citiva revolutionari in timpul evenimentelor din Decembrie.

Deci, in fine, cred ca “teroristii morti” la morga IML-ului au fost lotul autohton dintre uslac-ii.

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

Decembrie 1989: Sibiu 1990. Inainte de boala amneziei cvasi-totale.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 31, 2009

Monica N. Marginean, “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres, nr. 33 (septembrie 1990), p. 2.

Sa continuam dialogul inceput acum citeva saptamini prin limpezirea unor aspecte din evenimentele lui decembrie 1989 la Sibiu, aspecte pe care dubla calitate de procuror si membru al Comisiei de ancheta va impiedicau sa le dati publicitatii.  Deci, de fapt, ce a putut afla, in ciuda obstructiilor si piedicilor de tot felul, fostul procuror Marian Valer, despre implicarea unor elemente ale fostei securitati si militii in evenimentele singeroase din Sibiu?

In urma anchetelor desfasurate la Sibiu, rezulta ca la data evenimentelor din decembrie 1989, organele Ministerului de Interne aveau adoptate doua planuri de actiune in cazul aparitiei unei defectiuni antiregim sub forma revoltei sau manifestatiei anti-ceausiste ale populatiei, ori sub forma unei tentative de lovitura de stat militara.  Astfel, in primul rind, pe baza ordinului ministrului de interne nr. 02600/1988, la data respectiva functia sus mentionata fiind detinuta de Tudor Postelnicu, ordin emis ca urmare a manifestatiilor anticeausiste de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, s-a adoptat la nivelul Inspectoratului judetean Sibiu al M.I. un plan unic de actiune si interventie in cazul unor manifestatii, in care urmau sa fie implicate securitatea, militia, trupele de securitate si cele de pompieri din cadrul Ministerului de Interne.  Intr-o asemenea eventualitate, un rol deosebit urmau sa detina plutoane de interventie special constituite, respectiv plutoantele Scutul, Soimii si U.S.L.A.  In al doilea rind, in urma investigatiilor efectuate a rezultat ca organele M.I. mai aveau un plan secret de actiune impotriva unitatilor Ministerului Apararii in cazul unei tentative de lovitura de stat militara sau a altei atitudini antiregim a armatei.  Probabil ca acest plan era in conexiune cu planul Z-Z, la care facea referire Ion Dinca in cazul procesului sau si care consta in acorduri secrete incheiate de Ceausescu cu 5 state arabe pentru acordarea de asistenta militara directa in cazul unui puci militar in Romania.  In acest sens, in timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Sibiu, armata a gasit o harta cu casele conspirative ale Securitatii din jurul unitatilor militare din municipiu, in care urmau sa fie plasate cadre de securitate care sa actioneze impotriva  acestora, in eventualitatea dezicerii armatei de regimul ceausist.  In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca din asemenea case s-a actionat cu foc asupra unor unitati militare, incepind cu dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci dupa rasturnarea dictaturii.  S-a mai constatat ca, in general, in casele respective locuiau foste cadre de securitate sau militie, care se pensionsera sau trecusera in rezerva, sau informatori al securitatii, precum si ca, dupa inceperea manifestatiilor anticeausiste la Sibiu, la casele respective au intrat autoturisme care aveau numere de inmatriculare din alte judete, de exemplu Constanta, Iasi, Bacau.  Astfel asupra U.M. 01512, s-a tras din imobilul nr. 7 din str. Stefan cel Mare, situat vis-a-vis de pavilionul central ai acesteia, in care locuiau familii ale unui fost comandant al securitatii din Sibiu si un informator al securitatii, precum si din imobilele situate in str. Moscovei, paralela cu unitatea militara.  Asupra U.M. 1606, s-a tras din imobilul cu nr. 47 de pe str. Moldoveanu, in care locuiau un fost sef al militiei judetului Sibiu, iar asupra U.M. 01080 s-a tras din vila Branga, de pe Calea Dumbravii, in care locuia cu familia un mare crescator de oi, precum si din vila unui medic.  A mai rezultat ca locatarii imobilelor respective au lipsit de la domiciliu in timpul evenimentelor, parasindu-le cu citeva zile in prealabil, precum si ca in unele din aceste case nu s-au gasit urme de mobilier sau de obiecte casnice.  Harta caselor conspirative ale securitatii si militiei a ajuns in posesia locotenent-colonelului Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, dar acesta, fiind solicitat sa o depuna la comisia de ancheta, a motivat ca nu o mai gaseste.

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

“Crima?!” [Sediul M.Ap.N. 23 – 24 decembrie 1989]

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 26, 2009

In legatura cu episodul acesta, vedeti video-ul postat de catre destituirea pe site-ul de jos:

USLA bullets called \”vidia\” or \”dum-dum\”

———————————————————————————————————————————–

Faptul ca, de la Revolutie incoace, armata este tinta unor atacuri bine dirijate si din ce in ce mai insistente, il poate constata oricine.  Prea putini dintre ziaristii care isi pun semnatura sub articolele defaimatoare care apar in unele publicatii, mai sint interesati de aportul armatei la apararea Revolutiei, la victorie.  Jertfa celor 267 de ofiteri, maistri militari, subofiteri, elevi si soldati, nu mai are, acum, nico o importanta!  Tot ce-i preocupa pe respectivii “oameni de bine” este sa arate ca armata a contribuit la genocid, eventual sa demonstreze ca aceasta contributie a fost cit mai mare.

Iata, insa, ca, in ultima vreme, concertul dirijat impotriva ostirii si-a largit repertoriul.  Au aparut voci distincte–unele caracterizate prin tonalitatii foarte inalte.  Acum armata este acuzata, incriminata si pentru ce a facut dupa 22 decembrie.  In cadrul acestei orientari noi, in mod deosebit se remarca articolul “O crima ce trebuie neaparat dezvaluita” semnat de doamna Angela Bacescu in revista de actualitati si reportaje “ZIG-ZAG MAGAZIN” numarul 9, din 23-29 aprilie 1990.  Nu stim in ce redactie si-a facut doamna Bacescu ucenicia in ale scrisului.  Un gazetar oricit ar fi el de tinar, isi alege cu grija cuvintele, nu se joaca cu ele.  Or cuvintul “crima” — folosit cu atita nonsalanta, chiar in titlu, presupune si un subiect.  Pe cine acuza doamna ziarista, in ce directie trage?  Spre armata, bineinteles.  Insa autoarea merge mult mai departe cu insinuarile.  Acuza “populatia isterizata de pericolul terorist”,  sustine ca pe teroristi “nu-i vazuse nimeni…”.  “Daca acestia au fost”.  De unde este asa de bine (dez)informata?  Sau vrea sa strecoare subtil, ideea ca cei din sediul M.Ap.N. s-au luptat cu propriile inchipuiri, iar locatarii blocurilor din zona Orizont au fost bintuiti de halucinatii?  Numai ca toate argumentele pe care le aduce provin doar de la una din partile participante la ceea ce s-a intimplat in cumplita noapte de 23/24 decembrie.  Concret, aduce o singura marturie — a sergentului-major Stefan Soldea, unul dintre uslasii supravietuitori — restul informatiilor avind o provenienta dubioasa.  Ca doar n-a fost prezenta, in acea noapte, la sediul M.Ap.N.  (Eu, insa, am fost !)  Se pare ca dictonul latin “audeatur et altera pars” (asculta si partea cealalta) ii este strain.  Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom exprima punctul de vedere al militarilor care au urmarit sau au luat parte mijlocita la acel “macel stupid”  — ca o sa citam pe doamna Bacescu.  Am mai scris despre acest subiect.  De aceea m-am hotarit sa reiau firul evenimentelor.  N-am dreptul sa tac.

Au venit pe furis…

Capitan Victor Stoica:  Noi — cei care ne aflam in Centrul de Calcul al M.Ap.N. — au putut urmari in intregime, ca dintr-un amfiteatru, acel spectacol zguduitor.  Pina acum, nu am luat atitudine, desi eram la curent cu stradaniile unor ziaristi de a-i face eroi pe cei de la U.S.L.A.  Am tacut deoarece ne-am gindit ca in urma celor cazuti au ramas sotii, copii –care nu au nici o vina.  Dar acum–pentru ca am fost acuzati de crima, sin in nici unul din ziarele civile nu s-a prezentat punctul nostru de vedere–avem obligatia sa spunem ce am vazut.  Observatorii nostri au fost contrariati de faptul ca cele doua A.B.I.-uri, venind de pe strada Ho Si Min, au stins farurile cu 20-30 metri inainte de a vira la dreapta, pe Drumul Taberei.  Nici o masina blindata–tanc sau T.A.B.–nu procedase, pina atunci astfel.  Eram la etajul intii.  Am vazut clar cum cele doua autovehicule blindate, s-au furisat intre tancuri, unde au stationat, pret de 20-30 minute.  Nici vorba de steagul alb, pomenit de doamna ziarista!  Daca au venit cu ginduri curate, de ce s-au oprit intre tancuri si nu s-au indreptat spre poarta ministerului?  Probabil din cauza ca — asa cum s-a constatat dimineata — nici un uslas nu avea asupra sa documente de identitate –iata un raspuns care contine alta intrebare!  De ce nu au incercat sa ia legatura cu noi?  (In A.B.I.-uri, dimineata s-au gasit doua portavoce).  Dar sa continuam cu faptele.  Am fugit repede la postul meu de lupta, schimbul de focuri incepuse si am vazut, cu ochii mei, cum mitraliera de pe un A.B.I. tragea spre unul din blindatele noastre.  Pe unul din tancuri am vazut o umbra — mi s-a parut ca cineva incearca sa foloseasca mitraliera a.a.  !!  Pentru mine nu este clar nici cum au ajuns cei trei supravietuitori in blocul A.1.  Probabil ca ei debarcasera inainte — focul nostru era prea dens ca sa mai scape cineva.  Oricum, din felul cum au actionat cele doua echipaje, este clar ca nu au avut intentii prietenesti…Si inca ceva.  La aproximativ o ora dupa incetarea focului am vazut vreo zece indivizi care au iesit — cu mare dexteritate — pe unul din geamurile de la parterul blocului B.3…

Colonel Romulus Antonescu:  Si eu vazut, pe unul din tancuri — inainte de a trage A.B.I.-ul din fata lui — o umbra:  mi-era chiar teama sa nu fie lovita de tragatorii nostri.  Afirmatia din Zig-Zag — ca cei de las U.S.L.A. “n-au tras nici un foc” — nu este adevarata.  Pe toti ne-a mirat lumina alba de la teava mitralierei de pe A.B.I. (ei trageau fara trasoare):  dovada ca se tragea, din turela tancului sareau scintei asemeni artificiilor de la pomul de iarna.

Capitan Mihai Munteanu:  Este oare, intimplator ca din echipajele respective faceau parte doi fost ceisti?  De unul dintre acestia destul de dur le era frica multora dintre ofiteri armatei din Bucuresti…iar faptul ca in noaptea respectiva, aceeasi persoana purta uniforma de -a noastra –avind la manta epoletii de locotenent-colonel de geniu si la vestonul de fresco (!) epoleti de maior inginer — cum poate fi interpretat?

Locotonent-major Cristian Costache:  Ca ofiter de control si comanduire, asiguram traficul in sediul ministerului.  Era acalmie, liniste deplina.  Nu fusesem preveniti de sosirea A.B.I.-urilor.  Primul care le-a zarit — “doua mogildete” intre tancuri — a fost colegul meu Radu Dragos, capitan post-mortem.  A fost impuscat in seara de 24 decembrie…

Ce zic tanchistii?

–Domnule capitan Gheorge Tanase, sinteti comandantul companiei de tancuri care, in acea noapte ocupa dispozitiv de lupta in fata Centrului de Calcul.  Ce s-a intimplat, de fapt?

–In primul rind, am fost total surprinsi de venirea — la orele 0,10 — si stationarea celor doua A.B.I.-uri intre tancurile noastre.  Incepind cu noi — cei din linia intii — si terminind cu grupa centrala, care conducea actiunile in sediul M.Ap.N. Nu am fost in nici un fel avertizati, nu ni s-a comunicat semnele de recunoastere si cooperare.  N-am deschis focu de indata ce i-am remarcat — cumne acuza doamna ziarista.  Intre venirea lor si deschiderea focului a trecut aproape o jumatate de ceas!  Initial ni s-a ordonat sa asteptam pina se vor face cercetari.  Prin statie am auzit ca cei din A.B.I.-uri au raportat ca sint trimisi de un oarecare maior Roman de la F.G.M.S. (Din cite am inteles acest ofiter nu exista).  Ni s-a cerut sa vedem ce-i cu ele si, la nevoie sa procedam conform situatiei in care ne aflam, adica de lupta.  Nu a fost nici eroare, nici crima.  Noi am tras fiind convinsi ca nu avem de-a face cu prieteni…

–In afara de modul –interpretat ca suspect–, in care au patruns in dispozitivul dumneavoastra, ce dovezi mai aveti?

–Faptul ca, la teava unuia dintre tancuri, tabla de protectie a fost rupta in doua locuri, trei din pistoalele mitraliera pe care le-am “capturat” (cu teava scurta si incarcator de 20 cartuse)  aveau tevile afumate, turela tancului de comandat de locotenentul maior Vasile Barbu a fost blocata, iar dimineata plutonierul Butoi a gasit pe tancul sau un pistol mitraliera si o lanterna de semnalizare…Cit despre dotare, sa nu-mi zica mie cum am citit intr-un ziar de mare tiraj– ca era jalnica, in nivelul armatei.  A doua zi, am recuperat, din cele doua autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglont, pistoale de 9 mm, pumnale, binoclu cu infrarosu — care pentru noi constituiau noutatii absolute.  Si, pentru ca tot am fost provocati, sa va mai spun ceva.  Dimineata, cind l-am intrebat “de ce ai tras, ma?” unul dintre cei trei supravietuitori, pe care i-am gasit in blocul de vizavi mi-a raspuns:  “Ce p. mati, si eu execut acelasi ordin ca si tine!!!”  E clar ca nu au venit ca prieteni!

–In Zig-Zag, sub o poza, sta urmatoarea explicatie:  “A.B.I.-il dupa ce s-a tras in ei cu tunul”…

Locotenent Liviu Lita: Nu ma mai mira nimic, din moment ce o ziarista se amesteca in probleme de armament si munitie.  Noi o informam — daca vrea, intr-adevar, sa stie adevarul — ca greutatea unui proiectil nu este cu mult sub 20 kilograme, iar viteza cu care paraseste teava depaseste 800 pe secunda.  in asemenea conditii — avind in vedere si distanta mica de tragere — A.B.I.-ul ar fi fost facut praf.  Dar noi nu am folosit tunul pentru ca, la citiva pasi, erau blocul de locuinte…La fel de gogonata este si minciuna ca am fi tras cu mitraliera de 12,7 mm.  Folosirea acesteia presupune ridicarea deasupra turelei, ori nimeni nu era nebun sa puna in pericol viata servantiilor, atita vreme cit teroristii misunau prin blocurile de peste drum!

Partea civila

Trei din membrii celor doua echipaje, ramasi in viata s-au refugiat in blocul A.1., la scara B.  Redam mai jos ce ne-au declarat doua dintre locaterele imobilului:

Maria Sincai (apart. 34):  In jurul orei 02,00 am auzit ca in usa a batut cineva, nu tare, tare.  Apoi a sunat.  nu am raspuns.  Jos se tragea.  Numai cind a inceput sa piriieyala am deschis.  Pe prag — lac de singe:  erau trei oameni in niste uniforme mai deosebite, un fel de combinezoane kaki, unul singera la stomac si picior.  Am aflat ca a mai ramas unul ranit in mijlocul strazii, si carea ajutor, dar fiind mai corpolent, nu l-au putut trage.  Ne-au rugat sa stergem singele de pe scare spunind:  “astia de jos stiu ca sintem aici si ne iau ca din oala.”  Am intrebat daca exista posibilitati — pe la subsol sau prin pod — ca sa poata parasi blocul pe partea cealalta.  Nu stiu cind au ascuns pistolul sub covor.  Baiatului meu i-au cerut haine civile.  Unul din ei, Romica a telefonat de vreo doua ori, la seful lor, probabil.  Au si primit un telefon.  La un moment dat, spre dimineata, spune cam asa:  “Ce faceti, domnule, cum ne scoateti de aici, ca ne fac praf?  Ei ne-au luat drept altii”…  “Sa stit ca sint foarte bine pregatiti.  De la Favorit la poarta de intrare sint tancuri pe amindoua partile.  Ne-au facut zob”…

Stela Baila (apart. 25):  Dimineata, eu am cules doua pistoale de pe scari si le-am predat tanchistilor.  Cind baiatul doamnei Sincai a coborit (in pijama), eu am anuntat armata ca avem “oaspeti”.  Apoi, au venit militarii, i-au ridicat.  unul din cei trei ne-a zis rizind:  “O sa vedeti, sintem armata, sintem romani, nu teroristi.”

In loc de concluziile, sa redam si opinia unui alt martor ocular, locontenent-colonelul Vasile Tintas:  Stim acum, ca U.S.L.A. era o unitate formata in principal din cadre din foarte buni profesionisti.  Ei trebuiau sa-si dea seama ca aici vor intilni tot profesionisti.  Or, prin modul in care s-au comportat, chiar in varianta ca au fost chemati — si au facut dovada celui mai pur amatorism, daca nu este vorba de altceva.  Pentru ca toata conduita lor — incepind cu parasirea cazarmii de catre seful de stat major intr-un moment in care comandantul unitatii lipsea, apoi stingerea farurilor etc. —  a contrazis modul firesc de actiune.  Asa ca in nici un caz accidental nu a fost generat de trupele aflate in dispozitiv.

Deci lucrurile nu stau asa de simplu, pe cit incearca sa le prezinte doamna Bacescu.  Declaratiile redate mai sus isca o multime de intrebari.  Cei patru uslasi care au supravietuit — locotenent-major Romulus Girz, plutonierul Petre Gainescu, sergentii-majorit Stefan Soldea si Ionel Paduraru — speram sa ne fie in curind interlocutori.

Maior MIHAI FLOCA

“Crima?!” Armata Poporului, nr. 23 (6 iunie 1990), p. 3.

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , | 9 Comments »

“Turistii Sovietici” din decembrie 1989: o productie autohtona. The “Soviet tourists” of December 1989: A Romanian Production.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 9, 2009

Vorbele lui Stanculescu continua sa fie interpretate strict literal:  Stănculescu reconfirmă teoria agenţilor străini. Teroriştii – un scenariu testat pe România.  Hai sa ne intoarcem inapoi in 1990 sa vedem cum au fost discutat “misterul” acesta atunci…foarte lamuritor:

Monica N. Marginean:  Sa revenim la datele concrete ale regiei de care vorbeam anterior.  Cum arata, de pilda, povestea atit de dezbatuta la procesul lui Nicu Ceausescu a cursei ROMBAC, daca o privim din perspectiva Comisiei de ancheta?

fostul procuror Marian Valer:  In mod normal, cursa de avion Bucuresti-Sibiu trebuia sa decoleze de pe aeroportul Baneasa, la orele 17,10 folosindu-se pe acest traseu avioane marca Antonov.  In dupa-amiaza zilei de 20 decembrie, insa, in jurul orelor 17, deci in apropierea orei prevazute pentru decolarea cursei obisnuite, pasagerii pentru Sibiu au fost invitati si dusi la Aeroportul Otopeni unde au fost imbarcati intr-un avion marca ROMBAC care a decolat in jurul orelor 18,30 si a aterizat pe aeroportul Sibiu in jur de ora 19.  Fac precizarea ca in dupa-amiaza aceleiasi zile, cu aproape 2 ore inaintea decolarii acestei curse, a aterizat pe aeroportul Otopeni avionul prezidential cu care Ceausescu s-a reintors din Iran. Conform datelor furnizate de agentia TAROM Bucuresti, in avionul respectiv spre Sibiu au fost imbarcati 81 pasageri.  In radiograma cursei sint consemnate domiciile doar la o parte din pasageri, cu mentiunea ca unele sint incomplete, lipsind fie localitatea, fie strada, fie numarul, iar la restul pasagerilor figureaza doar mentiunile ,rezervat’ sau Pasaport RSR.  In urma investigatiilor efectuate, au putut fi identificati doar 44 de pasageri, majoritatea avind domiciliul in municipul si judetul Sibiu, stabilindu-se ca au fost persoane trimise in delegatie la foruri tutelare din capitala, sau studenti plecati in vacanta, iar citiva domiciliati in judetul Alba.  Mentionez ca asupra acestor persoane nu planeaza nici un dubiu.  Dubiile sint create insa in primul rind de faptul ca mai multi pasageri figureaza cu domiciliul in municipiul Bucuresti, dar in realitate nu domiciliaza la adresele consemnate, iar la unele adrese sint intreprinderi.  Un alt element creator de dubii il constituie prezenta in avionul respectiv a unui inspector de la Departmentul Aviatiei Civile, cu numele de Nevrozeanu, care nu figureaza pe lista pasagerilor si cu privire la care s-a stabilit ca, in trecut, se deplasa cu avionul in cazuri speciale doar pe relatia Moscova, fiind un bun cunoscator al limbii ruse.  Mai multi pasageri sustin ca in partea dreapta din fata a avionului au sesizat un grup de barbati, mai inalti, atletici, imbracati sportiv, multi dintre ei fiind blonzi, grup care li s-a parut suspect.  Aceste afirmatii se coroboreaza cu faptul ca in zona respectiva a avionului nu a stat nici unul din pasagerii identificati.  Mai mult, verificindu-se la hotelurile din municipiul Sibiu persoane care aveau numele celor 37 de persoane neidentificate, s-a constatat ca doar un pasager neidentificat care figureaza pe listele TAROM-ului cu domiciliul in municipiul Bucuresti, care nu exista la adresa respectiva din localitate, a fost cazat la hotelul Bulevard, dar in registrul de evidenta figureaza cu un alt domiciliu din Bucuresti.  Ambele domicilii, si cei din diagrama TAROM si cel de la hotel sint false.  Cu ocazia acelorasi verificari s-a constatat ca in perioada respectiva in hotelurile din Sibiu au fost cazati multi turisti sovietici, in special la Imparatul Romanilor, Continental, si Bulevard, situate in zona centrala a municipiului.  Fac mentiunea ca din hotelurile respective s-a tras asupra manifestantilor si a armatei. Am omis sa precizez ca pe aeroportul Otopeni, in avionul ROMBAC au fost incarcate sute de colete identice ca format, dimensiuni si culoare, de marime apropriata unei genti diplomat, precum si ca, cu citeva minute inaintea decolarii cursei spre Sibiu, de pe acelasi aeroport au decolat curse ROMBAC spre Timisoara si Arad.  Consider ca, in legatura cu pasagerii neidentificati, sint posibile doua versiuni, respectiv sa fie au fost luptatorii U.S.L.A. trimisi in sprijinul lui Nicu Ceausescu, fie au fost agenti sovietici trimisi sa actioneze in scopul rasturnarii regimului Ceausescu.

Monica N. Marginean:  Ce alte demersuri a facut Comisia de ancheta pentru elucidarea misterului celor 37 de pasageri neidentificati?

Marian Valer:  Am luat contact cu unul din loctiitorii comandamentului trupelor U.S.L.A. din capitala, caruia i-am solicitat sa-mi puna la dispozitie pe cei trei insotitori U.S.L.A. ai avionului ROMBAC.  Loctiitorul mi-a spus ca acestia au fost audiati de un procuror militar si nu mai este de acord sa fie audiati inca o data.

Monica M. Maginean:  “MARIAN VALER:  Asistam la ingroparea Revolutiei,” Expres nr. 33, septembrie 1990, p. 2.

[Observatiile mele:  S-a stabilit ca pe 19 decembrie Nicu Ceausescu a cerut din partea lui Tudor Postelnicu “ceva trupe” (Nicu Silvestru, fostul sef al Militiei din Sibiu, spune ca Nicu i-a povestit ca ar cerea “specialistii [lui] din Bucuresti”) si Postelnicu i-a instiintat lui Iulian Vlad, seful Securitatii despre cererea aceasta.  Si insotitorii USLA n-au vrut sa povesteasca despre acesti 37 pasageri neidentificati.  Ce putem credea?  Ca acesti 37 pasageri neidenticati au fost inventati?  Au fost oamenii DIA (care de altfel au calatorit de la Buzau, nu de la Bucuresti, si nu cu un avion ROMBAC)?  Sau au fost intr-adevar turisti sovietici, spetznaz acoperiti?  HAI SA FIM SERIOSI!  Acesti pasageri neidentificati au venit cu insotitorii USLA, dupa o cerere a lui Nicu Ceausescu pentru “ceva trupe” de la Postelnicu si Vlad (atentie! nu de la Milea).  Nu e destul de clar ca au fost securisti?!!!

————————————————————————————————————————————————-

Richard Andrew Hall. The 1989 Romanian Revolution as Geopolitical Parlor Game (2005)

CWIHP. New Evidence on the 1989 Crisis in Romania (December 2001)

e-Dossier No. 5

New Evidence on the 1989 Crisis in Romania

Documents Translated and Introduced

by Mircea Munteanu

1

Recently released Romanian documents translated by the Cold War International History

Project (CWIHP) shed new light on how, in December 1989, the dramatic albeit mostly peaceful

collapse of Eastern Europe’s communist regimes came to its violent crescendo with the toppling

and execution of Romanian dictator Nicolae Ceausescu. Following Solidarity’s electoral victory

in Poland, the demise of Communist authority in Hungary, the fall of Erich Honecker, a close

friend and ally of Ceausescu, and, finally, the deposing of Bulgaria’s Todor Zhivkov, Romania

had remained the last Stalinist bulwark in Eastern Europe. Much to everybody’s surprise,

however, an explosion of popular unrest in mid December 1989 over Securitate actions in

Timisoara quickly engulfed the Ceausescu regime, leading to the dictator’s ouster and execution.

CWIHP previously documented from Russian sources how, confronted with the violent

turmoil in Romania, the US administration sought intervention by the Soviet Union on behalf of

the oppositionforces. On Christmas Eve, 24 December 1989, with Moscow some eight hours

ahead of Washington, US Ambassador Jack Matlock went to the Soviet Foreign Ministry and met

with Deputy Foreign Minister I. P. Aboimov. According to the Soviet documents, the message

Matlock delivered— while veiled in diplomatic indirection— amounted to an invitation for the

Soviets to intervene in Romania. The Russian documents recorded that Matlock, apparently on

instructions from Washington, “suggested the following option: what would the Soviet Union do

if an appropriate appeal came from the [opposition] Front? He let us know that under the present

circumstances the military involvement of the Soviet Union in Romanian affairs might not be

regarded in the context of ‘the Brezhnev doctrine.’” Repudiating “any interference in the

domestic affairs of other states,” Aboimov— probably referring to the then ongoing US invasion

of Panama— proposed instead “that the American side may consider that ‘the Brezhnev doctrine’

is now theirs as our gift.”

2

The newly accessible Romanian documents, obtained by Romanian historians Vasile

Preda and Mihai Retegan, bring to light the Soviet reaction to the Romanian events in Timisoara

and Bucharest through the perspective of the Romanian ambassador in Moscow, Ion Bucur. His

cables, now declassified, illustrate the isolated and paranoid stance of the Ceausescu regime at the

height of its final crisis.

The events of December 1989 in Romania started, inconspicuously enough, with the

attempted relocation of the ethnic Hungarian Calvinist pastor László Tökés from his parish in

Timisoara. The failed attempts of the police (Militia) forces, joined by the secret police

(Securitate), to remove the pastor from his residence enraged the local population. Dispelling the

so-called “historical discord” between Hungarians and Romanians in the border region, the

population of Timisoara united together to resist the abuses of the regime.

Ceausescu’s reaction was a violent outburst. Blaming “foreign espionage agencies” for

inciting “hooligans” the ordered the Militia, the Securitate, the patriotic guards and the army to

use all force necessary to repress the growing challenge to the “socialist order.” The repression

caused over 70 deaths in the first few days alone; hundreds suffered injuries. By 20 December

however, it became clear that the popular uprising could not be put down without causing

massive casualties, an operation which the army did not want to undertake while Ceausescu was

1

For more information, please contact the CWIHP at Coldwar1@wwic.si.edu or 202.691.4110 or Mircea

Munteanu at MunteanuM@wwic.si.edu or 202.691.4267

2

See Thomas Blanton, “When did the Cold War End” in CWIHP Bulletin #10, (March 1998) pp. 184-191.

Page 3

out of the country. After the army withdrew in the barracks on 20 December, the city was

declared “liberated” by the demonstrators.

Ceausescu returned from a trip in Iran on 20 December and immediately convened a

session of the Politburo. He demanded that a demonstration be organized in Bucharest

showcasing the support of the Bucharest workers for his policies. The demonstration proved to be

a gross miscalculation. The popular resentment had, by that time, reached a new peak: The

demonstration quickly degenerated into chaos and erupted in an anti-Ceausescu sentiment. The

violent suppression of the Bucharest unrest rivaled that of Timisoara.

3

Securitate, police and army

forces fired live ammunition into the population in Piata Universitatii (University Plaza) and

close to Piata Romana (Roman Square).

The following documents show the attempts of the Romanian regime to maintain secrecy

on the events taking place in Romania— even with regard to its increasingly estranged Soviet ally.

From restricting the access of Russian tourists in Romania beginning with 18 December

4

(Document No. 1) to the demands made by the Romanian embassy in Moscow to the Soviet

leadership to prevent the Soviet media from publishing news reports about “alleged events”

taking place in Timisoara, Cluj and, later, Bucharest (Documents Nos. 4 and 5),Bucharest sought

to limit the damage to the regime’s image of stability. Afraid that information about the events

taking place in Romania would tarnish Ceausescu’s image of “a world leader,” the Foreign

Ministry instructed the Romanian embassies not to respond to any questions concerning the

“alleged” events and demanded that all actions taken by the Romanian government were

legitimate by virtue of its sovereignty. (Document No. 2).

The documents also present a picture of a regime grasping at straws, accusing even

former allies of conspiracy, and believing that isolation would insure its survival. Ceausescu’s

longstanding hysteria about the machinations of “foreign espionage agencies” — and his growing

mistrust towards Soviet leader Mikhail Gorbachev— reached new heights in his accusation that

turmoil in Romania was used by the Warsaw Pact to oust him (Ceausescu) from office, a

suggestion that struck Aboimov as utter “insanity.” (Documents Nos. 5 and 7). Quite the

contrary, the US-Soviet conversations suggest, was actually the case.

3

Official statistics place the death figure at 162 dead (73 in Timisoara, 48 in Bucharest, and 41 in the rest

of the country) and 1107 wounded (of which 604 in Bucharest alone).

4

There were persistent rumors, during and after the 1989 events in Romania that the Soviet KGB sent

numerous agents in Romania in December 1989. Some accounts accused the KGB of attempting to

destabilize the regime while others accused them of attempting to shore it up. Likely both accounts are

somewhat exaggerated. While it is clear that the KGB was interested in obtaining information about the

events, it is unlikely that it attempted to interfere, either way in the unfolding of the events. It is more likely

that the closing of the borders both with the USSR but also with Hungary and Yugoslavia, is likely that

stranded numerous transistors on Romanian territory.

Page 4

Document 1

Telegram from the Romanian Embassy in Moscow

to the Ministry of Foreign Affairs (Bucharest)

18 December 1989, 12:35 pm

Comrade Ion Stoian, Candidate Member of the Executive Political Committee

5

of the Central

Committee of the Romanian Communist Party (CC PCR), Foreign Minister,

1. We took note of your instructions (in your telegram nr. 20/016 750 of 17 December

1989)

6

and we will conform to the orders given.

We have taken actions to implement your instructions, both at the consular section of the

Embassy and at the General Consulate in Kiev.

[Furthermore] we would [like to] inform that the Director of the TAROM

7

office [in

Moscow] received, through his own channels, instructions regarding foreign citizens traveling to

our country.

2. Considering the importance of the problem and the nature of the activity of issuing

visas to Soviet citizens, we would like to mention the following problems [which have arisen],

[problems] to which we would like you to send us your instructions as soon as possible.

A. Beginning with the morning of 18 December of this year, Soviet citizens have begun

to make telephonic inquiries to the Embassy from border crossings into Romania, implying that

there are hundreds of vehicles which are not allowed to cross [the border] into our country. [W]e

anticipate that the Soviet government will ask for an explanation with regard to this decision

taken [by the Romanian government]. We ask that instructions be sent explaining the way we

must deal with the situation if it arises.

B. Continuously, at the Consular Section, we have given transit visas to Soviet Jews

who have the approval [of the Soviet government] to emigrate to Israel, as well as to foreign

students studying in the Soviet Union. Since the director of the TAROM office has received

instructions that he is to continue boarding transit passengers without any changes, we would like

to request instructions with regard to the actions we must take in such situations.

C. Considering the great number of Romanian citizens that are living in the Soviet

Union who during the holidays travel to our country, we would like to know if we should issue

them visas.

D. For business travel to Romania, the instructions given to TAROM are that the

applicants must show proof [of an invitation] from the ir Romanian partners.

Please inform whether we must inform the Soviet government of this requirement since

the official Soviet delegations use, for their travels to Bucharest, exclusively AEROFLOT

8

and

that we have no means of [us] controlling the planning of such travels.

5

Politburo

6

The 17 December telegram is not available at this time.

7

The state-owned Romanian National Airline— Transportul Aerian Român

8

Soviet Airlines.

Page 5

We are experiencing similar problems in dealing with the possible situation of Soviet

citizens with tourist passports, which have received a visa prior to the [17 December 1989]

instructions and who will be using AEROFLOT for their travel to Romania.

E. We request that the Civil Aviation Department send instruction to the TAROM office

regarding the concrete actions that should be taken in connection with the 20 December flight

[from Moscow to Bucharest] so that they are able to make the final decision, during boarding,

regarding the passengers [that are to be allowed on to the plane].

We would [like to] mention that the list of passengers is given to the Director of

TAROM, from AEROFLOT or other [travel] companies, without any mention of the purpose of

the trip.

(ss) [Ambassador] Ion Bucur

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

(AMAE), Moscow/1989, vol. 10, pp. 271-272. Translated for CWIHP by Mircea Munteanu]

Document 2

Telegram from the Minister of Foreign Affairs (Bucharest) to all Embassies

19 December 1989

Cde. Chief of Mission,

In case you are asked during the exercise of your diplomatic attributes (we repeat: only in

case you are asked) about the so-called events taking place in Timisoara, reiterate, with all clarity,

that you have no knowledge of such events. After this short answer, and without allowing you to

be drawn into a prolonged discussion, resolutely present the following:

We strongly reject any attempts to intervene in the internal affairs of S.R. Romania, a free

and independent state. [We reject] any attempt to ignore the fundamental attributes of our

national independence and sovereignty, any attempt at [harming] the security interests of our

country, of violating its laws. The Romanian [government] will take strong actions against any

such attempts, against any actions meant to provoke or cause confusion, [actions] initiated by

reactionary circles, anti-Romanian circles, foreign special services and espionage organizations.

The [Romanian] socialist state, our society, will not tolerate under any circumstances a violation

of its vital interests, of the Constitution, and will take [any] necessary action to maintain the strict

following of the letter of the law, the rule of law, without which the normal operation of all

spheres of society would be impossible. No one, no matter who he is, is allowed to break the laws

of the country without suffering the consequences of his actions.

Instruct all members of the mission to act in conformity with the above instructions.

Inform [the Minister of Foreign Affairs] immediately of any discussions on this topic.

Aurel Duma [Secretary of State

9

, MFA]

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

(AMAE), Ministry Telegrams, vol. 4/1989, pp. 387-388. Translated for CWIHP by Mircea

Munteanu.]

9

Assistant Deputy Minister— Secretar de State.

Page 6

Document 3

Telegram from the Romanian Embassy in Moscow

to the Ministry of Foreign Affairs

21 December 1989, 7:35 am

Cde. Ion Stoica, Minister [of Foreign Affairs],

Cde. Constantin Oancea, Deputy Minister [of Foreign Affairs],

DRI

10

On 20 December 1989, during a discussion with G. N. Gorinovici, Director of the

General Section for Socialist Countries in Europe, I expressed [the Romanian government’s] deep

indignation in regards with the inaccurate and tendentious way in which the Soviet mass media is

presenting the allegedevents taking place in Timisoara. I stressed that the stories made public by

radio and television are based on private, unofficial sources, and not on truthful information.

Many stories refer to the Hungarian press agency MTI, which is known for its antagonistic

attitude towards our country. I mentioned that V. M. Kulistikov, Deputy Chief Editor of the

publication Novoe Vremia, during an interview given to Radio Svoboda, expressed some opinions

vis-ŕ-vis Romania with are unacceptable. I brought to his [Gorinovici’s] attention the fact that on

19 December, Soviet television found it necessary to air news regarding the events in Timisoara

in particular, and in Romania in general, four separate occasions.

I argued that such stories do not contribute to the development of friendly relations

between our two countries and that they cannot be interpreted in any other way but as an

intervention in the internal affairs concerning [only] the Romanian government. I asked that the

Soviet government take action to insure the cessation of this denigration campaign against our

country and also to prevent possible public protests in front of our embassy. Gorinovici said that

he will inform the leadership of the Soviet MFA. In regards with the problems raised during our

discussion, he said that, in his opinion, no campaign of denigrating Romania is taking place in the

Soviet Union. “The mass media had to inform the public of the situation,” Gorinovici indicated,

in order to “counter-balance the wealth of information reaching the Soviet Union through

Western airwaves. Keeping silent on the subject would have only [served to] irritate the Soviet

public.” Following this statement, he recapitulated the well-known Soviet position with regards to

the necessity of allowing a diversity of opinions and ideas be expressed in the context of

informing the Soviet public about world events.

(ss) [Ambassador] Ion Bucur

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe,

Moscow/1989, vol. 10, pp. 297-298. Translated for CWIHP by Mircea Munteanu.]

10

Directia Relatii I— Directorate 1, Socialist Countries, Europe

Page 7

Document 4

Informational Note from the Romanian Embassy in Moscow

to the Ministry of Foreign Affairs (Bucharest)

21 December 1989, 8:00 am

Cde. Ion Stoian, Minister of Foreign Affairs,

Cde. Costantin Oancea, Deputy Foreign Minister,

DR1

During the evening of 20 December 1989, I was invited in audience at I. P. Aboimov,

Deputy Foreign Minister of USSR. He related to me the following:

1. Lately, the Soviet press published news in connection to events unfolding in Romania,

specifically with the events in Timisoara. It is true that some of the published materials are based,

generally, on foreign [i.e. not Romanian] sources. It is evident that the [Soviet] mass media need

information on the basis of which to inform the public. Aside from this, during meetings with

foreign journalists, there were many requests addressed to the Soviet [government] to state its

position in regards with the events taking place in Romania as they were presented by various

press agencies. Furthermore, during his recent visits in Brussels and London, [Foreign Minister

Edward] Shevardnadze

11

was asked to state his opinion vis-ŕ-vis those events. In London, after

the official talks ended,

12

the Soviet Foreign Minister had a difficult time convincing [Prime

Minister Margaret] Thatcher that there should be no comments to the press on the events

allegedly taking place in Romania. The [Romanian] Foreign Ministry is also informed that

interest in this matter was expressed during working meetings of the Second Congress of the

People’s Deputies taking place in Moscow at this time.

13

The [Soviet] ambassador in Bucharest

was instructed to contact the Romanian government and obtain, from authorized officials,

information to confirm or refute the version of the events distributed by foreign press agencies.

To this date, the Soviet Embassy was unable to obtain and transmit any such information.

Due to such problems, the Soviet government asks that the Romanian government send

an informational note, even one that is restricted [cu caracter închis] regarding the events that are

really taking place in Romania. [The Soviet government] is interested in receiving information

that is as comprehensive as possible. If information is not received, it would be extremely

difficult to create an effective set of directions for the Soviet mass media, with which there are,

even so, many difficulties. [The Soviet government] is worried that, based on the news reported

in the press, some of the deputies participating at the sessions, would ask that the 2

nd

Congress of

the People’s Deputies take a position vis-ŕ-vis the alleged events taking place in Romania. The

MFA prepared for the deputies an information note in which it stresses that it does not have any

official information, but it is possible that this argument will not accepted long. Based on the

information available to the MFA, the Congress will adopt a resolution with regards to the US

military actions in Panama.

Of course, there is no connection between the two events. In Panama, a foreign military

intervention is taking place, while in Romania the events are domestic in nature. I. P. Aboimov

stressed his previous request that the Romanian government send, in the spirit of cooperation

11

Edward Sevardnadze traveled to Brussels and London at the end of 1989. On 19 December he met at

NATO HQ with NATO Secretary General Manfred Woerner and Permanent Representatives of NATO

countries.

12

Prime Minister Thatcher met Shevardnadze in London on 19 December 1989.

13

The Second Congress of the People’s Deputies began its session on 12 December 1989.

Page 8

between the two countries, an informational note truthfully describing the current situation in the

country.

2. The Soviet MFA received a series of complaints that the border between the Soviet

Union and Romania has been closed for Soviet citizens, especially tourists. The Soviet

government was not previously informed with regards to this development. [T]his omission

causes consternation. The Soviet government is not overly concerned with the situation, but

[notes that] it creates difficulties with tourists that have already paid for and planned their

vacations accordingly.

3. With regards to the above statements, I said that I would, of course, inform Bucharest

of this. At the same time, I expressed the displeasure [of the Romanian government] with the fact

that the Soviet radio, television and newspapers have distributed news regarding events in

Romania taken from foreign news agencies, agencies that are distributing distorted and overtly

antagonistic stories regarding the situation in Romania. I gave concrete examples of such stories

published in newspapers such as Izvestia, Pravda, Komsomolskaia Pravda, Krasnaia Zvezda,

stories distributed by western press agencies as well as the Hungarian Press Agency MTI, which

is known for its antagonistic attitude towards our country. In that context, I mentioned that the

Romanian government has not requested that the Soviet Union inform it concerning events

unfolding in Grozny or Nagornîi-Karabah, nor has it published any news stories obtained from

Western press agencies, believing that those [events] are strictly an internal matter concerning

[only] the Soviet government.

I expressed my displeasure with the fact that some Soviet correspondents in Bucharest—

including the TASS correspondent— have transmitted materials from unofficial sources, which

contain untruthful descriptions of the events and which create in [the mind of] the Soviet public

an erroneous impression of the situation existing in our country. I stressed the point that such

behavior is not conducive to strengthening the relationship between our peoples and

governments, on the contrary, causing [only] serious damage [to said relationship]. I brought to

the attention of the Deputy Foreign Minister in no uncertain terms that a resolution of the

Congress of the People’s Deputies [concerning] the alleged events taking place in Romania

would be an action without precedent in the history of relations between the two countries and

would cause serious damage to the relationship.

At I. P. Aboimov’s question, I described the events regarding the situation of pastor

László Tökes, as described in your memorandum, stressing that this information does not have an

official character. I presented, in no uncertain terms, the decision of [the government of] Romania

to reject any attempts at interference in the internal matters of Romania. I expressed the decision

[of the Romanian leadership] to take any necessary measures against disruptive and diversionary

actions perpetrated by reactionary, anti-Romanian circles, by foreign special services and

espionage agencies (servicii speciale si oficinele de spionaj staine). With regard to the issue of

tourists crossing the border in Romania, I said that I did not posses an official communication in

this regard. I suggested that some temporary measures were adopted due to the need to limit

access of certain groups of tourists [in the country]. [Those limitats were imposed] due to

difficulties in assuring their access to hotel rooms and other related essential conditions. Those

limitations do not apply to business travel or tourists transiting Romania. I reminded [I. P.

Aboimov] that the Soviet government had introduced at different times such limitations on travel

for Romanian tourists to certain regions [of the Soviet Union] (Grozny and Armenia), which

[had] provoked dissatisfaction.

4. The conversation took place in a calm, constructive atmosphere.

(ss) [Ambassador] Ion Bucur

Page 9

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

(AMAE), Telegrams, Folder: Moscow/1989, vol. 10, pp. 299-302. Translated for CWIHP by

Mircea Munteanu.]

Document 5

Information Note from the Romanian Embassy in Moscow

to the Ministry of Foreign Affairs

21 December 1989, 2:00 pm

Comrade Ion Stoica, Minister of Foreign Affairs,

1. On 21 December 1989, at 12:00 pm, I paid a visit to Deputy Foreign Minister I. P.

Aboimov to whom I presented a copy of the speech given by Comrade Nicolae Ceausescu,

General Secretary of the Romanian Communist Party [PCR] and President of the Socialist

Republic of Romania [SRR], on the 20 December 1989 over radio and television. I. P. Aboimov

made no comments with regard to the speech. He requested that the Soviet side receive

information as to whether,during the events taking place in Timisoara, any deaths had occurred

and what the current situation in the city was.

2. Aboimov said that during the 19 December discussions between the Soviet ambassador

in Bucharest and Cde. Nicolae Ceausescu, the latter expressed his disapproval with the official

declarations made by Soviet officials concerning the events in Timisoara. He [Ceausescu] said

that those [actions taking place in Timisoara] are the result of strategies developed beforehand by

[member nations of] the Warsaw Treaty Organization (WTO). [Ceausescu] suggested that certain

officials in Bucharest told ambassadors from socialist countries that they have information with

respect to the intention of the Soviet Union to intervene militarily in Romania.

As for the so-called official declarations [Aboimov added], they probably refer to a reply

made by Cde. E[dward] Shevardnadze, [Soviet] Minister of Foreign Affairs to a question from a

Western journalist during his trip to Brussels. [The question] referred to the events in Timisoara

and [the question of] whether force was used there. Cde. Shevardnadze answered that “I do not

have any knowledge [of this], but if there are casualties, I am distressed.” Aboimov said that, if

indeed there are casualties, he considered [Shevardnadze’s] answer justified. He stressed that E.

Shevardnadze made no other specific announcement in Brussels [with regards to the events in

Timisoara]. Concerning the accusations that the actions [in Timisoara] were planned by the

Warsaw Pact, and specifically the declarations with regard to the intentions of the USSR,

14

Aboimov said that, personally, and in a preliminary fashion, he qualifies the declarations as

“without any base, not resembling reality and apt to give rise to suspicion. It is impossible that

anybody will believe such accusations. Such accusations”— Aboimov went on to say— “have

such grave repercussions that they necessitate close investigation.”

He stressed that the basis of interaction between the USSR and other governments rested

on the principles of complete equality among states, mutual respect, and non-intervention in

internal affairs.

(ss) [Ambassador] Ion Bucur

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

(AMAE), Moscow/1989, vol. 10, pp. 303-304. Translated for CWIHP by Mircea Munteanu.]

14

Ceausescu repeatedly accused the Soviet Union in December 1989 of planning an invasion of Romania.

Page 10

Document 6

Telegram from the Romanian Embassy in Moscow

to the Ministry of Foreign Affairs (Bucharest)

22 December 1989, 07:30 am

Cde. Constantin Oancea, Deputy [Foreign Affairs] Minister

Directorate 1— Socialist Countries, Europe

During a conversation between N. Stânea and V. L. Musatov, Deputy Director of the

International Department of the Central Committee (CC) of Communist Party of the Soviet Union

(CPSU) [Musatov], referring to the situation in Eastern European countries, declared:

The processes taking place [in Eastern Europe] are the result of objective needs.

Unfortunately, these processes taking place are [sometimes] incongruous. In some countries, such

as Hungary and Poland, the changes that took place went outside the initial limits planned by the

[local] communists, who have [now] lost control. The situation is also becoming dangerous in

Czechoslovakia and the German Democratic Republic [GDR]. At this time, in Bulgaria the

[Communist] Party is trying to maintain control, however, it is unknown which way the situation

will evolve. As far as it is concerned, the CPSU is trying to give aid to the communists.

Representatives of the CC of the CPSU have been or are at this time in the GDR [and]

Czechoslovakia to observe the situation personally. The attitude towards the old leadership is

regrettable. For example, [East German Communist Party leader] E[rich] Honecker will be

arrested. In the majority of these countries there are excesses against the communists. The Soviet

government is preoccupied with the future of “Our Alliance.” [The Soviet government] is

especially interested in the evolution of events in the GDR, in the background of the discussions

taking place regarding reunification. The Soviet Union is following all these events, but is not

getting involved in the internal affairs of the respective countries.

.

(ss) [Ambassador] Ion Bucur

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

(AMAE), Moscow/1989, vol. 10, p. 313. Translated for CWIHP by Mircea Munteanu.]

Document 7

Telegram from the Romanian Embassy in Moscow

to the Ministry of Foreign Affairs (Bucharest)

22 December 1989, 04:20 pm

Cde. Ion Stoian, Minister of Foreign Affairs,

Page 11

On 22 December 1989, at 02:00 pm I. P. Aboimov, Deputy Foreign Affairs Minister,

called me at the Soviet Ministry of Foreign Affairs. Accompanying me was I. Rîpan, [Embassy]

secretary. V. A. Lapsin, [Soviet MFA] secretary was also present.

Aboimov said that he was instructed to present, on behalf of the Soviet leadership, the

following reply to the message sent [by the Romanian government] through the Soviet

ambassador in Bucharest [during his discussion with Nicolae Ceausescu on 19 December].

“The message sent [by] the Romanian nation on 20 December of this year, has been

carefully examined in Moscow. We consider the problems raised in the message as very serious,

15

since they are dealing with the basic issues of our collaboration.

In the spirit of sincerity, characteristic for our bilateral relations, we would like to

mention that we are surprised by its tone and the accusations regarding the position and role of

the Soviet Union with respect to the events taking place in Timisoara. We reject wholeheartedly

the statements with regard to the anti-Romanian campaign supposedly taking place in the Soviet

Union, not to mention the accusation that the actions against Romania have allegedly planned by

the Warsaw Treaty Organization [WTO]. Such accusations are unfounded and absolutely

unacceptable. Just as absurd are the declarations of certain Romanian officials who are suggesting

that the Soviet Union is preparing to intervene in Romania. We are starting, invariably, from the

idea that, in our relations with allied nations, as well as with all other nations, the principles of

sovereignty, independence, equality of rights, non-intervention in the internal affairs. These

principles have been once again confirmed during the [WTO] Political Consultative Committee

summit in Bucharest.

It is clear that the dramatic events taking place in Romania are your own internal

problem. The fact that during these events deaths have occured has aroused deep grief among the

Soviet public. The declaration adopted by the Congress of the People’s Deputies is also a

reflection of these sentiments.

Furthermore, I would like to inform you that our representative at the UN Security

Council has received instructions to vote against convening the Security Council for [the purpose

of] discussing the situation in Romania, as some countries have proposed. We consider that this

would be an infringement of the sovereignty of an independent state by an international

organization.

We want to hope that, in the resolution of the events in Romania, wisdom and realism

will prevail and that political avenues to solve the problems to the benefit of [our] friend, the

Romanian nation, will be found.

Our position comes out of our sincere desire not to introduce into our relationship

elements of suspicion or mistrust, out of our desire to continue our relations normally, in the

interest of both our nations, [and in the interest of] the cause of peace and socialism.

I. P. Aboimov asked that this message be sent immediately to Bucharest.

(ss) [Ambassador] Ion Bucur

[Source: Archives of the Ministry of Foreign Affairs— Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

(AMAE), Telegrame, Folder Moscow/1989, vol. 10, pp. 324-325. Translated for CWIHP by

Mircea Munteanu]

15

Ceausescu had accused the Soviet leadership, in cooperation with “other Warsaw Pact members” of

masterminding the events taking place in Timisoara, and of preparing an attack on Romania.

 

 

 

 

 

 

  

 
 

 

 
 
 

 

 
 
 

 

 
 
 

 

 
 
 

 

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , | 3 Comments »

Romania’s December 1989 Subterranean Blues

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 6, 2009

A murit generalul Ioan Geoana, “fostul custode, ca şef al Apărării Civile, în decembrie ’89, al tunelurilor secrete din Bucureşti. Tunelurile prin care s-ar fi ascuns şi ar fi apărut, ca din senin, aşa-zişii “terorişti”.” Adevarul 2006
 
pacat si in zadar fiindca multi romani nu cred nici in tunelurile, nici in teroristii acestea.
 
de exemplu Dan Voinea…
 
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
 
Dan Voinea cu Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 decembrie 2005
 
Tunelurile secrete ale mincinosilor
– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
– Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.

 

——————————————————————–

Un alt procuror care argumenteaza ca Voinea, dar si mai rau este Teodor Ungureanu…

In mod artificial, in chiar interiorul cladirii supraaglomerata cu militari, s-a creat suspiciunea infiltrarii unor “elemente teroriste”, care misunau prin catacombe, tuneluri, canalizari…

Procurorul Teodor Ungureanu in Jurnalul National

fiindca Voinea s-a compromis jalnic, sprijinatorii lui acum fac recurs la Teodor Ungureanu…

Pe toate canalele de comunicare către “publicul telespectator” se făceau cunoscute luptele din interiorul CC-ului, pentru respingerea “teroriştilor”, musai securişti, care foloseau o reţea de tuneluri secrete. Fără îndoială, orice clădire cu destinaţie împortantă în structurile statale dispune de spaţii de adăpostire în caz de atac aerian, precum şi de căi de comunicaţie subterane apte să asigure o retragere de urgenţă.

Voinea al doilea: Teodor Ungureanu

—————————————————

numai ca Gheorghe Balasa si altii care au patruns in Sediul Directiei V-a a Securitatii au descoperit printre altele–precum gloante dum-dum–“dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

–armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

(Expres, aprilie 1991)

—————————————————————

BACK DOOR MAN, THE DOORS

si hai sa citim dezvaluirile lui renumitul actor Ernest Maftei in 1991 (tot din Expres):

Dan Badea:  Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?

Ernest Maftei:  USLA!  Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le!  Ce dracu’, nu stiu?  Au venit sa ne ajute.  La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i.  Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri.  Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo.  Atunci vine USLA sa ne ajute.  Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le.  Da!  Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri.  Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara.  Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara.  Dar apoi vin sus.  Au avut si ei 3 morti.  Si-atunci i-am inconjurat:  “Dezbracarea!”  Pai da’ ce dracu’ dom’le?

Dan Badea:  Atunci i-au dezbracat?

Ernest Maftei:  Pai dar cum dom’le?  I-au impuscat pe loc!  Pai dar ne impuscau ei pe noi…

Dan Badea:  Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…

Ernest Maftei:  Da’ nu te lua cu el!  A fost necesar de i-a’mpuscat acolo!  Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle.  nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea.  Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere.  Asculta ce spun!  Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu.  Nu ne-ar fi omorit?  Vai de mine!…

Dan Badea:  Despre teroristi ce ne puteti spune?

Ernest Maftei:  Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi.  Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre nio.  Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula.  Era un culoar.  In zid.  Pai cum? …

Dan Badea:  Pe unde credeti ca veneau teroristii?

Ernest Maftei:  Eu ma miram asa, la un moment dat:  cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau?  Si zic:  ba, baieti, de unde dracu vin?  Era pe 23, de-acuma.  Zic:  de unde vin si unde se duc?  de unde iau astia arme si inca nu-i videm?  Ce crezi?  Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca.  Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el.  Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea.  Si la palatul regal trageau tare.  Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult.  Stai sa vezi ce se intimpla.  Era 1 noaptea, pe 23.  Zic:  ma copii, mergeti voi cu mine?  Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….

(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11.)  

————————————————–

alte martuiri despre tuneluri care se pare nu exista in imaginatia unora…

 

Cai de navigatie secrete sub Bucuresti

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.

(IMG:http://news.softpedia.com/images//news/1913_6.jpg)

Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .

Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.

Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.

Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe

“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.

Sorin Golea

———————————

si in fine, se pare ca nici Romulus Cristea nu prea lua in serious declaratii lui Dan Voinea…are un site cu titlu

“Doar despre tuneluri, buncare, si forturi”… sigur e vorba numai despre cei care n-au existat si cei din care n-au aparut teroristii imaginari…ca intotdeauna…

http://rcristea.blogspot.com/2007/04/subteranele-oraului.html

14 aprilie 2007

SUBTERANELE ORAŞULUI

Paienjenis de drumuri interzise construite sub oras

Retea strategica de buncare si tuneluri

Aproape ca nu exista localitate urbana care sa nu fie brazdata subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe, si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Constanta, Cluj sau Focsani exista putine relatari documentare, din pacate si o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa unul dintre cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.

Cu caleasca prin catacombe

Istoria catacombelor de sub Bucuresti începe undeva prin jurul anilor 1750. Astfel de cai de acces subterane serveau pentru circulatie între palate, între casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii îsi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti în vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: „In acea perioada, populatia Bucurestiului era cât pe ce sa fie evacuata, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turcesti care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. În trei ore de calarie acestiau ajungeau lânga Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era înconjurat de codrii si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc în urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani în urma efectuându-se o cartografiere completa la care am si asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoara, însa a fost dezamagit: a intrat direct în beciurile unui restaurant”. În Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poarta aceasta denumire deoarece începea de lânga palat, din preajma bisericii manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de lânga Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). „Când l-am vizitat, in anii 1970, nu exista strop de infiltratie de apa, era înalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitând trecerea a doua vehicule, unul pe lânga altul). Când s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadea în curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani si a fost finantat si întretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.

Subterane secrete cu multe ramificatii

Lucrarile de sistematizare ale Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoprit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii conduc fie pâna la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscan, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasc`. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Paltul Ghica- Tei de Manastirea Plumbuita. Pe sub Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita subtraverseaza o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu- Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.

Astupate cu nisip sau transformate in crame

Alte numeroase cai subterane de acces care fac legatura între diverse imobile. Pe strada Batistei (între Casa Luca – un fost cazinou si Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pâna la malul Dâmbovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de lânga blocul Turn, trece pe sub Dâmbovita si ajunge undeva lânga sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, în stil gotic, cu crama. „Zona de sub Pia]a Romana a tunelului a fost transformata, prin anii 1970 în depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct în Cismigiu, lânga Palatul Stirbei (astazi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se ca nu era practic, Ceusescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acestuia a fost ridicat un monument inchinat jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.

Cum se „teleporta” Ceausescu

În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.

„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.

Modernizate si finisate conform standardelor sovietice

Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri sunt in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gasesc sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel pu]in unul din buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in sta]ia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri, pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.

ROMULUS CRISTEA

Explicatii foto:
1)Iesire de siguranta de la tunelul de fuga, la Palatul Cotroceni;
2)Gura de tunel, zidita, in zona strazii Batistei;
3)Arhitectul Camil Roguski sustine ca a amenajat mai multe galerii subterane, la cererea lui Ceausescu;
4)Subteranele legau zona Bisericii Schitul Magureanu de adaposturi aflate dincolo de Dambovita;
5)Tunelul amenajat intre Sala Palatului si Cismigiu a fost inundat cu nisip in anul 1989. Urmele intrarii zidite sunt vizibile si astazi;

27 decembrie 2005
Articol apărut în ziarul România liberă
www.romanialibera.ro

 

 

 

**********************************
Posts that contain Romulus Cristea per day for the last 30 days.

Get your own chart!

Oraşul interzis de sub Bucureşti

„Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor , tunelul e

periculos!”

# La plimbare cu caleaşca, sub Bucureşti # Ceauşescu făcea pe omul invizibil # Din centru, prin văgăune, la marginea oraşului # Solul de sub Brăila, ca o felie de şvaiţer # La Iaşi, catacombele nu mai au mister # Comoara nu a fost încă descoperită # Mii de legături sub oraş # Buncăre transformate în depozite de valori # Militarii ieşiţi de sub pământ, confundaţi cu teroriştii # Tunelul electrificat şi mochetat a fost „inundat” cu nisip # Cotloanele de sub Dâmboviţa # Sub construcţii , câte un hău adânc # Şalupa de la gura tunelului pleca pe salba de lacuri # Secretele de stat de sub Capitală # Schemele de la index

Tunelul „Tudor Vladimirescu” cu dublu sens de circulaţie

Istoria tunelurilor subterane de sub Capitală începe undeva prin jurul anilor 1750. Aceste căi de acces serveau pentru circulaţie între palate, între casele oamenilor bogaţi, erau locuri unde oamenii îşi puteau ascunde bunurile sau se puteau adăposti în vremuri de restrişte. Arhitectul bucureştean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar şi la Unitatea de întreţinere şi decorare a palatelor prezidenţiale din perioada ceauşistă a fost unul dintre puţinii românii care au avut privilegiul să vadă şi să participe la cartografierea, la construirea şi decorarea unor tuneluri subterane secrete din mai multe localităţi: „Pe la anul 1750 populaţia Bucureştiului era cât pe ce să fie evacuată, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turceşti care năvăleau dinspre Raiaua Giurgiuvă şi Rusciuc. În trei ore de călărie aceştiau ajungeau lângă Bucureşti, devastau şi plecau. Să nu uităm că Bucureştiul era înconjurat de codrii şi avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început să-şi sape ascunzători şi tuneluri pentru ei, dar şi pentru averi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu a avut o reţea bogată de tuneluri subterane precum alte oraşe cum ar fi Brăila (unde densitatea acestora e maximă şi astăzi, multe case se prăbuşesc în urma surpării pereţilor tunelurilor). Iaşul este un alt oraş cu o reţea densă de tuneluri aici, cu ani în urmă efectuându-se o cartografiere completă la care am şi asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoară, însă a fost dezamăgit: a intrat direct în beciurile unui restaurant. În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul). Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite porţiuni. Am mai fost solicitat să particip, după astuparea uneia din gurile care dădea în curtea palatului Cotroceni, la decorarea acestei porţiuni cu o minicascadă obţinută prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, construcţia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani şi a fost finanţat şi întreţinut de negustorii bucureşteni”.
Subteranele din Romană, Victoriei şi Palatul Regal

În Capitală, mai există alte numeroase căi subterane de acces care fac legătura între diverse imobile. De exemplu, pe strada Batiştei (între Casa Luca – un fost cazinou şi Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge până la malul Dâmboviţei), Calea Victoriei (un tunel pleacă de lângă blocul Turn, trece pe sub Dâmboviţa şi ajunge undeva lângă sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piaţa Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piaţa Amzei, o clădire frumoasă, în stil gotic, cu cramă. „Zona de sub Piaţa Romană a tunelului a fost transformată, prin anii 1970 în depozit al <>-ului. Cred că se menţine şi astăzi aceeaşi funcţiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regală folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă), din sala cazanelor şi ieşea direct în Cişmigiu, lângă Palatul Ştirbei (astăzi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis să-l reamenajez: a fost zugrăvit, electrificat, s-au făcut dotări şi a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se că nu era util, Ceuşescu nefolosindu-l niciodată”, a precizat arh. Camil Roguski.
Un drum subteran „elegant” de la CC la Sala Palatului

În perioada 1970-1975, la un moment dat, Calea Victoriei a fost blocată. Se efectuau lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Muzeul de Artă şi Sala Palatului. Arhitectul Roguski îşi aminteşte că : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotările necesare. Era astfel construit, cu sursă de apă proprie, încât în cazuri de urgenţă, se putea rămâne la interior cel puţin trei zile fără intervenţii exterioare. Ceuşescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fără pază, lucru care îi contraria pe mulţi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revoluţie, soldaţii consemnaţi aici au început să iasă la suprafaţă şi au fost luaţi drept terorişti. Trebuie cunoscut faptul că toate clădirile catalogate strategice din Bucureşti aveau buncăre antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu plăci de plumb)”. Buncăre de acest gen există la Ministerul Afacerilor Externe (folosit până prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoraţii nemţeşti şi româneşti), Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar două masive buncăre antiatomice şi există o reţea de legături prin tuneluri cu anumite zone. Arhitectul a refuzat să dea alte amănunte, argumentând că „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind că există foarte multe legende, fără fundament, legate de această construcţie.
Restricţie de acces la subsol, pentru dictator

În decembrie 1989, când clădirea Comitetului Central a fost luată cu asalt, Ceauşescu a întrebat pe unul din aghiotanţi dacă poate fugi prin subsol, prin tunel. Acesta i-ar fi răspuns: „Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor, cu elicopterul, tunelul e periculos”. Arhitectul Roguski afirmă că ar cunoaşte unele amănunte: „Generalul Stănculescu este cel care i-a confirmat lui Ceauşescu că nu poate fugi prin tunelul de sub CC, fapt care nu era adevărat. Ulterior, am fost chemat să particip la reconstituire. Sub CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. Tunelul care era liber, accesat cu un lift personal , şi care ar fi trebuit să-i asigure ieşirea lui Ceuşescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental şi făcea legătura cu tunelurile tehnice de langă staţia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret că majoritatea staţiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş sub Bucureşti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică . Din acest buncăr legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipă de mineri. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o şalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal şi unde aştepta o maşină cu destinaţia Clinceni – aerodrom. Practic, dacă Ceauşescu ajungea în subteranele de sub CC avea posibilitea să ajungă, foarte uşor şi rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”.
ROMULUS CRISTEA

Explicaţii foto:

1)Arhitectul Camil Roguski a participat la amenajarea şi realizarea mai multor tuneluri subterane secrete;
2)De la clădirea fostului Comitet Central (astăzi clădirea Senatului) se poate ajuge în orice zonă din Bucureşti

11 mai 2004

Articol apărut în ziarul România libera

www.romanialibera.ro

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 Comments »

Incidentul M.Ap.N. (23/24 decembrie 1989): detalii importante

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 15, 2009

N-am incredere in cei care nu spun adevarul despre incidentul din noaptea 23/24 decembrie 1989 pe drumul Taberei la Ministerul Apararii Nationale… din mai multe motive.  Interesant, cind Gheorghe Ardeleanu (aka Bula Moise), seful USLA, a vorbit cu portavocea fostei securitatii Angela Basescu, a admis ca el, nu Militaru cu care a fost in conflict deschis– l-a nominalizat pe Trosca–fiindca Gnl. Militaru l-a avertizat ca toate comunicatii ar fi analizate precis–sa conduca grupul antiterorist spre M.Ap.N. (de remarcat, Trosca a fost un fost C.I.-ist, deloc intimplator).  Ardeleanu spune ca el a fost luat sub arestului.  Soldatul USLA Soldea spune ca dupa incidentul el a fost detinut si i-a supus la o analiza de urina (daca totul a fost “regizat,” de ce anume si de ce vorbeste asa).  Si ce au vazut localnici, cei care au locuit in blocurile de viz-a-vis M.Ap.N.?  Foarte interesant…

“Canalizarea” fostei Securitatii…’fabuleaza’ fostul procurator ceausist Teodoru Ungureanu

Teroristii lu’ peste!

de Teodor Ungureanu Jurnalul National
Joi, 10 iunie 2004, 0:00

Procurorii militari au audiat 40-50 de insi suspectati de terorism, arestati in sediul Ministerului Apararii, pe 24-25 decembrie ‘89. Oameni ridicati de pe strada sau din casele lor pentru ca aratau sau vorbeau ciudat.

In timp ce anchetatorii isi pierdeau timpul cu niste nevinovati, in fata ministerului diversiunea dadea roade: erau profanate cadavrele luptatorilor antitero condusi de colonelul Trosca, trimisi cu buna stiinta in fata plutonului de executie. Uslasii fusesera impuscati de militarii carora li se spusese ca sunt teroristi.

DE NOTAT:  IN 2004/2005 DE ZECE ORI TEODOR UNGUREANU A SCRIS ARTICOLE IN ZIARUL “JURNALUL NATIONAL” (ZIARUL FINANTAT DE UN FOST COLABORATOR SECURIST NOTORIU)

Totusi, vorbele lui Gheorghe Ardeleanu (aka Bula Moise) seful USLA dezminte teza lui Ungureanu…

Foarte important este contextul in care s-a desfasurat revista de front in curtea unitatii pe 24 decembrie 1989. Iata ce spune Comandantul USLA Ardeleanu:

in legatura cu episodul cu Col. Trosca…”A vrut [e vorba de Militaru] sa stie daca ordinul meu se executa si pentru aceasta i-am dat asigurari. M-a atentionat ca ordinul ce-l voi transmite se inregistreaza si a procedat in consecinta. Am transmis ordinul colonelului B.I. [Bleort Ion] care asigura comanda in unitate. Colonelul B.I. mi-a raportat ca se afla langa el colonelul Trosca Gheorghe–seful statului major–care va lua masuri de executare a ordinului. Avand in vedere importanta misiunii, am ordonat ca atare.” [deci el admite ca el [Ardeleanu] l-a nominalizat pe Trosca, nu Militaru] p. 116

…”De fapt imi aratase pe unul din supravietuitori, respectiv pe subofiterul Soldea, care era plin de sange” [Soldea admite “Noaptea [24-25 decembrie] am fost supus din nou unei anchete…in final luandu-mi ceasul pentru verificare, daca are sau nu microfon, asa cum se spunea la televizor ca prin ceas Ceausescu tine legatura cu teroristii, nici pana astaze nu mi-au trimis nici ceasul si nici rezultatul analizei urinei pe care mi-au luat-o sa se vada daca era drogat” p.154-155]…Inginerul Montanu in prezenta generalului Militaru si a altora mi-a cerut un angajament scris prin care sa ma angajez ca voi conlucra mai departe cu fortele revolutionare. Am realizat ca eram arestat. Am fost supus unei anchete, initial in antecamera biroului generalului Militaru si apoi in biroul secretariatului, sub amenintarea a doi subofiteri si a unui subofiteri MApN inarmati, cu pistoalele indreptate spre mine…Vroiau sa cunoasca date despre organizarea si atributiile fostului Departament al Securitatii Statului. Acelasi inginer Montanu m-a confruntat apoi cu generalulu Neagoe–fostul comandant al Directiei a V-a–care cred ca era si el arestat. Dupa ancheta care a durat mai multe ore, pe la 2-3 noaptea am fost readus in biroul generalului Militaru care m-a ordonat sa organizez, dimineata la ora 9, o revista de front pe Ghencea, cu toata unitatea. Am inteles ca urma sa faca revista de front si la Directia a V-a si tot acolo mi-am dat seam ca lucrurile se complica…[de ce dl. Ardeleanu…fiindca a fost vorba de cadre USLAC suprase pe Directia a V-a si USLA???”

Angela Bacescu, “Romania 1989: Din nou in calea navalirilor barbare.”

Unde sint teroristii? PE STRADA, PRINTRE NOI (I)

DIVERSIUNE SI INTIMIDARE.

Nu ne vine sa credem! Desi a trecut peste o jumatate de an de la consumarea
evenimentelor, oamenii sint speriati. Este vorba de locatarii celor trei
blocuri–A1, A2, B3–dispuse in fata Centrul de Calcul al M.Ap.N. In urma cu
citeva saptamini, erau deschisi, raspundeau la orice intrebare, relatau faptele,
imprejurarile extrem de grele prin care au trecut, iar acum sint prudenti, retinuti, tematori. Mai mult, o doamna–cu mina pe inima si vocea tremurinda–ne
sfatuieste sa o lasam balta, ca riscam prea mult…

Ce s-a intimplat de fapt? In ultima vreme, pe la usile unor apartamente, au
batut citeva…persoane de bine, care, cu destula discretie–si
subtitlitate–s-au straduit sa le explice oamenilor cum s-au petrecut, cu
adevarat, lucrurile in perioada 22-25 decembrie 1989. De exemplu, in blocul A.1,
apartamentul 27, o doamna–banuitaj de a fi avut, in trecut, relatii cu
securitatea de trist renume–le a sugerat gazdelor cum sa interpreteze ,corect’
incidentul cu cele doua A.B.I.-uri din noaptea de 23/24 decembrie.

Alti vizitatori n-au avut nici macar inspiratia de a-si disimula identitatea
(sau poate ca chiar asta au facut). Domnilor, mie sa nu-mi dati numele la ziar,
ne roaga alt locatar. Am avut destule necazuri cu securitatea. In 21 mai, a fost
la mine un maior de politie, Popescu zicea ca-l cheama. S-a interesat despre
teroristii care au tras din blocul nostru. I-am spus ca, daca vrea sa loveasca in armata, nu are nici o sansa: au tot adevarul ii voi
spune. In final mi-a adresat o rugaminte: sa nu stie cei de la armata de vizita
lui… A revenit peste 2-3 zile, dar mi-a fost frica sa-i mai deschid…”

Cine-o fi misteriosul maior si de ce pastreaza atita discretie? Se pare insa ca
persoanele cu pricina manifesta un mare interes pentru blocul B.3. Domnul Stancu
Varzan are mai mult curaj.

–Dumneavoastra nu stiti ce nopti de cosmar am trait noi: se tragea si din fata
si din spate, de la gunoaie. Totul a inceput in 22 decembrie, pe la orele 22.00:
la inceput sa auzeau focuri izolate. Apoi–ca la razboi. Numai in baie ne
simteam oarecum in siguranta. La un moment dat, am si ris. Fata mea a plecat
pina la bucatarie si, cind s-a intors, ne-a spus sa fim linistiti ca, de sus, de
pe bloc, trage o mitraliera si ne apara! Era vorba, de fapt, de o
pusca-mitraliera, care executa foc spre Centrul de Calcul…Si de pe casa
scarilor s-a tras, in aceasi directie. Teroristii au incercat sa intre la mine in apartament, dar noi avuseseram grija sa blocam usa cu un cuier
greu. Sint bolnavi astia care vor sa ne convinga ca a tras armata in noi si ca,
de fapt, nici nu au existat teroristi. Dar i-am auzit discutind precipitat,
tropaind: in jurul blocului, pe scari, pe acoperis.

In acelasi bloc, stam de vorba si cu sotii Florica si Gheorghe Petrut. Sint
revoltati.

–Au fost la noi doi civili, spune doamna. Ne-au fluturat pe sub nas niste
legitimatii, din care am retinut ca sint de la militia din Turnu-Severin. Cind
noi am intrebat cine a tras, ei ne-au informat: “armata a tras.” Bine, dar in
armata cine a tras?–am continuat noi–doar in parcul din fata blocului au fost
impuscati studenti militari. “Au tras unii in altii”–ni s-a raspuns.

Si in incheiere, gazdele noastre ne avertizeaza:

–Fiti cu mare bagare de seama, domnilor ofiteri. Astia au tot interesul sa va
compromita!!!

Deci ,baietii’ lucreaza. Fara voie ne gindim la povestea cu lupul care se
intoarce la locul unde a mincat o oaie. Si a criminalului care se intoarce la locul faptei…

(Maior Mihai Floca si Capitan Victor Stoica, “Armata Poporului,” 13 iunie 1990,

p. 3)

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , | 8 Comments »

« Previous Entries
Next Entries »