The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘teroristii din 1989’

decembrie 1989 : “Inca o Fateta a Diversiunii”

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 31, 2009

Sint citeva publicatii care gazduiesc cu seninatate unele actiune sa le zicem…ofensive indreptate impotriva armatei.  Nu stim in ce masura le avantajeaza sau nu aceste sageti otravite, nici nu ne-am propus sa aflam.  Probabil ca n-am avea nici cine stie ce sanse, intrucit serviciile de informatii puse in slujba minuitorilor de zvonuri si calomnii beneficiaza si de alte…servicii, lesne de inteles de ce factura.  De ce lesne?  Pentru ca le demasca…stilul materialelor publicate, o anume arie de notiuni si informatii, precum si modul de a le aranja, astfel incit, in continuare, castanele sa fie scoase din foc tot cu mina altuia…Numai ca astfel de intentii nu pot ramine chiar neobservate si nesesizate.  Semnele de mirare ca si nedumeririle celor care scriu si intreaba nu sint de fel cuminti si nevinovate.  Dimpotriva.  Veninul iese din coltii scosi din alveole inainte de muscatura, capul ascuns in nisipul fierbinte nu poate ascunde si clopoteii din…inima impietrita de otrava.  Sarpele n-a murit.

     Este si cazul intrebarii pe care si-o pune, cuminte, domnul G.I. Olbojan in numarul din 23-29 aprilie al publicatiei “Express” [sic. Zig-Zag ] “Mortii din TIR-ul frigorific — ofiteri D.I.A.?”  Ce aveti cu omul?  In fond, el doar intreaba.  Oricare cetatean al acestei tari poate sa intrebe orice!  Altfel n-ar mai fi democratiei!  Sursa de incredere care i s-a destainuit se vede, nu i-a dat si raspunsul cel mai potrivit, de vreme ce autorul articolului cu pricina inca intreaba.

     Dupa parerea autorului acestui articol, armata trebuia neaparat sa-si creeze un…inamic.  Doar si in poligon isi monteaza tiinte ca sa traga in ele, nu ?  De ce n-ar face-o in strada?

     Si apoi, dupa ce si-ar fi ucis proprii ofiteri–si probabil, nu pe cei mai slabi–ar fi trebuit sa-i recupereze, si sa-i fure adica de la morga!  Si a apelat, pentru aceasta, la bunavointa militiei si securitatii.  Prin aceasta remarcandu-se in fata “comandamantului suprem.”  Extraordinar!  Dupa cum se vede, armata si-a facut singura un…motiv!  Oare chiar asa naiv sa fie autorul articolului?

     Sa fim seriosi, domnilor!  In afara de citiva cercetasi care aveau misunea sa culeaga informatii si sa raporteze ce se intimpla in strada (o astfel de misiune este absolut necesara cind actioneaza armata), nici un alt ofiter n-a fost in strada decat cu subunitatea pe care o comanda.  Dar si cei care au fost acolo faceau parte din subunitatile de cercetare si nu din ceea ce autorul articolului respectiv numeste D.I.A.!  Intr-adevar, in depozitia sa, inculpatul Filip Teodorescu a dat un exemplu, in maniera in care o stim cu totii.  Si care nu se deosebeste prea mult de cea in care a scris articolul.  A se citi:  stim mai mult.  dar…atentie!  Sursa la care va referiti, domnule Olbojan, stia deci ca un intrus care, vezi doamne, ar fi fost de la D.I.A. (cu acte in regula!) ar fi avut misiunea sa destabilizeze activitatea inspectoratului M.I. !  Ar fi facut-o in prezenta lui Macri, a lui Teodorescu si a celor mai buni contraspioni ai tarii la acea data!  Al dracului trebuie sa fi fost instrusul asta!

     Serviciul de contrainformatii ai armatei, stimabili calomnitori, retineti, se compunea din lucratori ai Ministerului de Intere, care controlau fiecare miscare a cadrelor si ostasilor din toate unitatile si de la toate esaloanele, mai ales de la cele mari !  Si daca se intimpla ca vreunul sa aiba vreo legatura (inclusiv amoroasa) neprincipiala, ei erau primii care informau pe cei interesati.  Ei stiau totul si nu le scapa nimic despre sistemul de informare de la toate nivelurile!  Le-ar fi scapat tocmai o astfel de actiune!  Ia mai ginditi-va!

     Au fost sustrase file din registrele garzii, au fost impuscati raniti in lift, plus toate celelalte pe care dumneavoastra le sistematizate pe puncte si de puneti in spinarea armatei!

    Nu se stie nimic si totusi sursa dumneavoastra, care le stie pe toate, va lasa fara raspuns.  Deznodamintul cel mai fericit pe care il intrevedeti este si el tot un fel de a…confectiona tinte de carton sa avem in ce trage.  Cartoane inca mai exista (ziarele se tiparesc pe altceva) , dar si cind se vor termina, n-o sa le simtim prea mult lipsa.  Tintele se pot confectiona si din altceva.  Din plastic sau din oameni vii, chiar si dintre morti.  Daca nu ajung, cei vii, puteti trage si in cei morti.  Armata are destui.  Doar e democratie!  Tot trebuie sa aiba tintele din poligon culoare kaki, nu?  Chiar si cele de la casa denumita Postelnicu, de ling aeroportul Otopeni erau, in marea lor majoritate, kaki!

     Sa concluzionam.  Blinzii oameni ai lui Teodorescu si ai celorlalti (de profesie securisti, culegatori de informatii) n-au facut altceva decit sa contacteze pe cei din retea (a se citi pe informatori), in timp ce armata (prin D.I.A.) si-a scos patruzeci de ofiteri in bataia pustilor proprii!  Ei, blinzii nostri securisti, au stat de o parte si au asistat la acest spectacol straniu, in calitatea lor de contraspioni si, bineinteles, de organe de ordine.  Ei nu stiu nimic, ei n-au vazut nimic.  Au venit, au privit, au verificat daca sint sau nu sint spioni straini si au aflat-o spun, poate acum, prin intermediul unei surse demne de incredere si al unui semnatar de articol — ca si de cealalta parte a baricadei au fost tot…cei de la armata.  Deci armata si-a omorit patruzeci de oameni, apoi si i-a furat, iar acum ar trebui, probabil desfiintata, imbracat in zeghe si, de ce nu, trimisa iarasi sa termine canalele, sa stringa recolta, sa curete WC-ului, eventual sa lustruiasca cizmele, celor care vor primi misiunea sa o controleze si sa faca pe gardienii.  Pina aici totul e clar.

     Autorul scrie ca “lipsesc din proces si nici nu se face caz de absenta lor cei care au ales cadavrele si au facut sa dispara registrele cu evidenta ranitilor si mortilor.  Daca respectivi indivizi ar fi fost ofiteri de securitate, ar fi prezenti in proces si condamnati cu toata asprimea.”  Daca s-ar sti cine sint aceia, fiti sigur, domnule Olbojan, ca nu i-ar ocoli nimeni.  Poate ati uitat ca insesi cadrele armatei au cerut ca toti cei ce se fac vinovati de cele intimplate la Timisoara sa fie arestati.  Nu asta va intereseaza insa pe dumneavoastra, ci altceva.  Scopul pe care il urmariti este probabil acela de a mai crea inca o mica diversiune, pe linga toate celelalte.  Intrebarea care se pune este:  in folosul cui?  Nu este exclus ca si acest nevinovat articolas, pierdut intr-un podval, sa faca parte din acelasi sistem diabolic de actiune psihologica si radioelectronica, de dezinformare si razboi al zvonurilor si miniciunilor care, daca armata n-ar fi fost inteleapta si ferma pe pozitie, ar fi dus aceasta tara la cel mai cumplit dezastru.  Dumneavoastra (sau cei care v-au indemnat sa scrieti) stiti foarte bine cu ce anume se ocupa D.IA. (asa cum si inculpatul Teodorescu stie).  Si tocmai din acest motiv intreprinderea pe care o faceti mi se pare cel putin josnica.

     Cunosc bine armata romana, domnule Olbojan.  Toate armele si toate componentele ei au un loc in inima mea.  Ar trebui, daca sintet totusi roman, sa-l aiba si in inima dumneavoastra.  Va inchipuiti oare ca armata s-ar fi dedat la astfel de acte?  Poate tot ca, armata si-a creat si acele puhoaie de tinte aeriene false, pentru a-si consuma rachetele si munitia si a se juca de-a…razboiul!

     Ca sa puteti dormi linistit, domnule semnatar al articolui cu pricina, va informez ca treaba celor din D.I.A. este cu totul alta.  Spre folosul apararii acestei tari.  Si nu a vreunui regim politic.  Nici a vreunui clan sau vreunui stat in stat.  Cum a fost cel pe care incercati sa-l slujiti.

(Colonel V. Gheorghe, “Inca o Fateta a Diversiunii,” Armata Poporului, nr. 18 (21) joi 3 mai 1990, p. 1, p. 3a)

N-au fost vorbe in vint…Olbojan s-a dovedit a fi, intr-adevar, si deloc intimplator…un fost securist…si din articolul lui (incoace) s-a nascut ipoteza ca D.I.A. ar fi fost teroristii din decembrie…o ipoteza pretuita a fostei securitatii, imbratisata de catre Gheorghe Ratiu (fost sef Dir I, politia politica), Nicolae Plesita, Ion Hotnog, Teodor Filip, Dumitru Burlan (fostul doppelganger al lui Nicolae Ceausescu) si multi alti fosti securisti…

Cazul lui Gheorghe Ionescu Olbojan

Radio Free Europe Research “East European Perspectives”

3 April 2002, Volume  4, Number  7

 THE SECURITATE ROOTS OF A MODERN ROMANIAN FAIRY TALE: THE PRESS, THE FORMER SECURITATE, AND THE HISTORIOGRAPHY OF DECEMBER 1989

By Richard Andrew Hall

THE CASE OF GHEORGHE IONESCU OLBOJAN
Less well known than the comparatively high-profile cases of Corut and Bacescu is the case of Gheorghe Ionescu Olbojan. Olbojan’s treatment by the Romanian press corps differs little from that of Corut and Bacescu. Like Corut and Bacescu, in the early 1990s Olbojan was writing in the pages of Ion Cristoiu’s publications — specifically “Zig-Zag” in 1990. By the late 1990s, journalists who wrote about Olbojan’s publications did not hesitate to identify him as a former Securitate officer. A reviewer of Olbojan’s 1999 book, titled “The Black Face of the Securitate,” and Ion Mihai Pacepa in the satirical weekly “Catavencu” described Olbojan’s allegations that Ceausescu was overthrown by the Soviet Union in conjunction with Hungary, Yugoslavia, and Israel, and bluntly stated that Olbojan was a disgruntled former Securitate officer (“Catavencu,” 23 July 1999). Filip Ralu, a journalist working for the daily “Curierul national,” was even more specific: Olbojan, he wrote, was a DIE (Foreign Intelligence Directorate) officer (“Curierul national,” 19 March 2001).

Why so bold and so sure, we might ask. Because it was no longer a secret: Olbojan had admitted in print — at least as early as 1993 — that he indeed served in the former Securitate. On the dust jacket of his 1994 book “Pacepa’s Phantoms,” a polemic apparently in response to criticisms of his earlier book, “Goodbye Pacepa,” his editor proudly touts the “latest raid effected by former Securitate officer Gh. Ionescu Olbojan” (Olbojan, 1994). Inside, Olbojan describes how he was recruited in the 1970s while at the Bucharest Law Faculty, finished a six-month training course at the famous Branesti Securitate school, and worked at an “operative unit” of the “Center” from 1978 to 1982 and then at the famous Securitate front company “Dunarea” until being forced — he claims — to go on reserve status in 1986 after violating certain unspecified “laws and regulations of security work” (Olbojan, 1994, pp. 17-19). According to Olbojan, as early as the fall of 1990 — at a time when he was writing a series on the makeup of the former Securitate and when Cristoiu would address him with the words, “Olbojan, did you bring me the material?” — he “pulled back the curtain of protection behind which he had been hiding for so long” and revealed to a fellow journalist his Securitate background (Olbojan, 1994, pp. 14-15). There is thus no doubt here: It is not a question of supposition or innuendo by this or that journalist — Olbojan has publicly admitted to a Securitate past.

APRIL 1990: OLBOJAN WRITES ON THE REVOLUTION
In the ninth issue of “Zig-Zag,” which appeared in April 1990 — an issue in which Angela Bacescu wrote a famous piece revising the understanding of the deaths of a group of Securitate antiterrorist troops at the Defense Ministry during the December events, a piece that was vigorously contested by journalists in the military press (for a discussion, see Hall, 1999) — Olbojan wrote an article entitled “Were The Corpses In The Refrigerated Truck DIA Officers?” (Olbojan, 1990). In the article, Olbojan attacked the official account regarding the identity of 40 bodies transported by the Securitate and by the Militia from Timisoara to Bucharest on 18-19 December 1989 for cremation upon the express orders of Elena Ceausescu. The FSN regime maintained that these were the cadavers of demonstrators shot dead during antiregime protests, but Olbojan now advanced the possibility that they might have been the corpses of members of the army’s elite defense intelligence unit, DIA.

Olbojan’s “basis” for such an allegation was that nobody allegedly had come forward to claim the corpses of the 40 people in question and therefore they could not have been citizens of Timisoara. Mioc counters that this is preposterous, and that unfortunately this myth has circulated widely since Olbojan first injected it into the press (Mioc, 2000b) — despite the publication of correct information on the topic. Mioc republished a list with the names, ages, and home addresses of the (in reality) 38 people in question and noted that it was published in the Timisoara-based “Renasterea Banateana” on 2 March 1991, the Bucharest daily “Adevarul” on 13 March 1991, the daily “Natiunea” (also published in Bucharest) in December 1991, as well as in the daily “Timisoara” on 29 November 1991 — but significantly was refused publication in Tudor’s “Romania Mare”!

THE IMPLICATIONS AND INTENTIONS OF OLBOJAN’S APRIL 1990 REAPPRAISAL OF THE TIMISOARA EVENTS
On the face of things — in the spring 1990 context of a publication that appeared courageous enough to stand up to the rump party-state bureaucracy and with no public knowledge about Olbojan’s past — Olbojan’s article could be interpreted as a laudable, if poorly executed, effort at investigative journalism or at worst as innocuous. But context can be everything, and it is in this case. It seems significant that Olbojan considers his April 1990 “Zig-Zag” article important enough to reproduce in its entirety in his 1994 book “Pacepa’s Phantoms” and then discuss the impact the article had upon getting people to rethink the December 1989 events and how later works by other authors (including those with no connection to the former Securitate but also including the previously-mentioned notorious former Securitate officer Pavel Corut) confirmed his allegations (Olbojan, 1994, pp. 276-299).

The importance of suggesting that the cadavers transported to Bucharest for cremation were the bodies of army personnel and not average citizens may not be readily apparent. To make such a claim insinuates that the Iliescu leadership was/is lying about the December events and therefore should not be believed and may be illegitimate. It also insinuates that the events may have been more complicated and less spontaneous than initial understandings and the official history would have us believe: If those who were transported to Bucharest for cremation were not average citizens but army personnel, then is it not possible that Timisoara was a charade, a manipulation by forces within the regime — perhaps with outside help — to overthrow Ceausescu and simulate both revolutionary martyrdom and political change?

Moreover, it was significant that Olbojan maintained that the cadavers belonged not just to any old army unit but specifically to DIA. The army’s DIA unit — a unit which appeared to benefit organizationally from the December events, including having its chief, Stefan Dinu, for a time assume the command of the Romanian Information Service’s (SRI) counterespionage division (until his former Securitate subordinates appear to have successfully undermined him and prompted his replacement) — would during the 1990s become a common scapegoat for the post-22 December “terrorism” that claimed over 900 lives in the Revolution and initially had been blamed uniformly upon the Securitate (see, for example, Stoian, 1993 and Sandulescu, 1996). If the 40 cadavers were indeed DIA officers, then anything was possible with regard to the post-22nd “terrorism” — including that DIA, and not the Securitate’s antiterrorist troops, had been responsible for the tremendous loss of life. Indeed, in his 1994 book “Pacepa’s Phantoms,” Olbojan claims just that: In December 1989, there allegedly had been no Securitate “terrorists,” the “terrorists” had been from DIA, and it is they who were thus culpable for the bloodshed (Olbojan, 1994, pp. 276-291).

Nor can it be said that the timing of Olbojan’s publication was of inconsequence here: The trial of the Securitate and Militia officers charged with the bloody repression of demonstrators in Timisoara in December 1989 had begun the previous month and was still in progress at the time of the article’s appearance. Olbojan’s allegation clearly had implications for the verdicts of this trial. Mioc has noted of Olbojan’s account: “[T]he theory of the ‘mystery’ of the 40 cadavers would become the departure point for efforts to demonstrate the presence of foreign agents in Timisoara” (Mioc, 2000a). Indeed, during the Timisoara trial, reputed Securitate “superspy” Filip Teodorescu had attempted to implant this idea and would later reveal that among those his forces had arrested during the Timisoara events were two armed, undercover DIA officers in a Timisoara factory — the massive influx of foreign agents supposedly having eluded the “underfunded and undermanned” and “Ceausescu-distrusted” Securitate (Teodorescu, 1992). For Mioc, Olbojan’s echoing of Teodorescu’s attempts to muddy the historical waters of the birthplace of the Revolution, and Olbojan’s specific effort to sow wholly unnecessary confusion about the identity of the 40 cremated corpses (an issue which no one had considered the least bit suspicious until that time) cannot be separated from Olbojan’s admitted collaboration with the Securitate and his warm praise of that institution throughout most of the 1990s.

OLBOJAN’S CASE AS TYPICAL RATHER THAN ABERRANT
Significantly, even at the time, Olbojan’s account sparked innuendo in the press regarding his past, his credibility, his capacity for the truth, and his agenda in writing such an article. Unfortunately, but very tellingly, these accusations came not from the civilian press — of any political stripe — but from the military press. Colonel V. Gheorghe wrote in early May 1990 that Olbojan’s account was merely “yet another face of the diversion,” the latest in an emerging campaign attempting to exonerate the Securitate for the bloodshed, blame the army, plant the idea that the December 1989 Revolution was little more than a coup d’etat engineered from abroad, and cast doubt upon the spontaneity and revolutionary bravery of those who protested against Ceausescu and participated in the December events (Gheorghe, 1990).

Mioc notes accurately that “[I]n order for the [Olbojan’s] disinformation to succeed, the article was written in an anti-Iliescu and anticommunist style,” but he seems to imply that this was an exception (Mioc, 2000b). As the next two parts of this three-part article will demonstrate, far from being an exception, such an approach — in fact the dovetailing and entangling of Securitate disinformation with the agenda of the anti-Iliescu/anticommunist opposition — was all too common and ultimately a key cause of the destruction of the truth about the December 1989 Revolution and the Securitate’s institutional responsibility for the tremendous loss of life in those events.

(Richard Andrew Hall received his Ph.D. in Political Science from Indiana University in 1997. He currently works and lives in northern Virginia. Comments on this article can be directed to him at hallria@msn.com)

SOURCES Bacescu, A., 1990a “Adevarul despre Sibiu,” [The Truth On Sibiu] in “Zig-Zag,” (Bucharest) 19-26 June.

Bacescu, A., 1990b “Noi lumini asupra evenimentelor din decembrie 1989,” [New Light On The December 1989 Events] in “Romania Mare,” (Bucharest) 21 August.

“Curierul national,” (Bucharest) 2001, Internet edition, http://domino.kappa.ro/e-media/curierul.nsf.

Gheorghe, V., 1990, “Inca o fateta a diversiunii,” in “Armata poporului,” (Bucharest), 3 May.

Hall, R. A., 1997, “The Dynamics of Media Independence in Post-Ceausescu Romania,” in O’Neil, P.H. (ed.), Post-Communism and the Media in Eastern Europe, (Portland, OR: Frank Cass,), pp. 102-123.

Hall, R. A., 1999, “The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian Revolution of December 1989,” in “East European Politics and Societies,” Vol. 13, no.3, pp. 501-542.

Iftime, C., 1993, Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan [With Ion Cristoiu Through The Contemporary Inferno], (Bucharest: Editura Contraria).

“Catavencu,” (Bucharest), 1999 (Internet edition), http://www.catavencu.ro.

Mioc, M., 2000a “Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei,” http://timisoara.com/newmioc.51.htm

Mioc, M., 2000b “‘Misterul’celor 40 de cadavre,” http://timisoara.com/newmioc/53.htm

Olbojan Ionescu, G., 1990 “Mortii din TIR-ul Frigorific — ofiteri DIA?” [Were The Corpses In The Refrigerated Truck DIA Officers?] in “Zig-Zag,”, no. 23, 23-29 April.

Olbojan Ionescu G., 1994, Fantomele lui Pacepa [Pacepa’s Phantoms], (Bucharest: Editura Corida).

Sandulescu, Serban, 1996, Decembrie ’89: Lovitura de Stat a Confiscat Revolutia Romana [December ’89: The Coup d’tat Abducted the Romanian Revolution], (Bucharest: Editura Omega Press Investment).

Shafir, M., 1993, “Best Selling Spy Novels Seek To Rehabilitate Romanian ‘Securitate,'” in “Radio Free Europe/Radio Liberty Research Report,” Vol. 2, no. 45, pp. 14-18.

Siani-Davies, P., 2001, “The Revolution after the Revolution,” in Phinnemore, D. Light, D. (eds.), Post-Communist Romania: Coming to Terms with Transition (London: Palgrave), pp. 1-34.

Stoian, I., 1993, Decembrie ’89: Arta Diversiunii, [ December ’89: The Art Of Diversion], (Bucharest: Editura Colaj).

Teodorescu, F., 1992, Un Risc Asumat: Timisoara, decembrie 1989, [An Assumed Risk: Timisoara, December 1989] (Bucharest: Editura Viitorul Romanesc).

Compiled by Michael Shafir

Dumitru Burlan si ipoteza DIA

Late last July, there was a book-signing in Bucharest. The man signing books was Dumitru Burlan—64 years old, a colonel in the former Securitate’s Fifth Directorate, and, last but not least, Nicolae Ceausescu’s so-called “unique double.” On the occasion of his book-signing, Burlan was kind enough to say a few words about his book to the journalists gathered for the event. A correspondent for Reuters quoted Burlan as declaring: “Romania’s secret service [i.e. the Securitate] staged Nicolae Ceausescu’s down fall…the KGB wanted to overthrow Ceausescu, even his son Nicu did…I wrote the book to show the Romanian people a small part of the truth.”

The title of Burlan’s book is “Sensational: After 14 Years Nicolae Ceausescu’s Double Speaks!” That it is possible that anything could be “sensational” in Romania after the past 14 years is in itself difficult to believe. The bigger problem with the title, however, is that Burlan did not really wait 14 years to “confess.”

Two years ago Burlan gave a multipart interview to the Romanian monthly “Lumea Magazin” (http://www.lumeam.ro/nr10_ 2001/politica_si_servicii_secrete.html). In that interview, he commented on the biggest enduring controversy of the Romanian Revolution: Who was responsible for the violence that claimed 942 lives—85% of the total 1,104 people who died in all “between 22 December, when the Ceausescus fled power, and Christmas Day, when they were tried and executed? At the time, elements of the Securitate who remained loyal to the Ceausescus—the so-called ‘terrorists'”were blamed for the bloodshed. However, despite the pledge by the former communists who seized power from Nicolae Ceausescu to prosecute those responsible, justice has never been served.

In the same interview, Burlan answers that those responsible for the bloodshed “were from the Army, [specifically] from DIA [the Army’s intelligence unit].” According to Burlan, the DIA were also responsible for the placement of gunfire simulators “so that everything—[the staged war that Ceausescu’s successors allegedly put in motion]—would appear credible.”As for the Securitate, Burlan protests: how could they have done anything “with just their Makarov pistols?”

Burlan’s answers seek to accredit the idea that the former communists who took power from Ceausescu simulated resistance by alleged Ceausescu loyalists in order to ease their seizure of power and gain a revolutionary legitimacy they otherwise would have lacked. The Securitate were thus victims of their poor image among the populace and of a power grab by unscrupulous nomenklaturists who wished to legitimize themselves by heaping false blame on the Securitate.

Burlan’ s argument that the revolution was “staged,” some group other than the Securitate was responsible for the post-22 bloodshed, and that the Securitate did not open fire is a familiar tale by now. What has changed through the years is that certain variants—including the DIA variant Burlan markets—have become more common in the literature and interviews of the former Securitate and Ceausescu nostalgists. One doesn’t have to look far to see former high-ranking Securitate officers accrediting the idea that DIA, and most assuredly not the Securitate, bears responsibility for the December bloodshed. Just in the past three years, former Securitate officials such as Nicolae Plesita, Teodor Filip, and Ion Hotnog have argued this thesis. Nor is it the least bit surprising that these same officials marry the thesis with another perennial Securitate favorite: the suggestion that Russian and Hungarian agents posing as tourists—for those who with a distaste for detail, “occult forces”—played a seminal role in provoking the downfall of the Ceausescu regime and in the bloodshed that followed the Ceausescus’ flight from power. (For additional discussion of these ” tourists” see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/8-170402.htm l.)

The DIA variant, so dear to the hearts of Ceausescu’s double and his Securitate counterparts, has a long and fabled history. In the early and mid-1990s, it became a favorite of the opposition to the communist successor regime of President Ion Iliescu—an opposition that included many of those who had suffered most under the old regime. (After being voted out in 1996, Iliescu returned to the presidency in the 2000 elections.) In the opposition press, noted journalists such as Ioan Itu and Ilie Stoian at “Tinerama,” Cornel Ivanciuc [dovedit mai tirziu ca un colaborator al fostei securitatii] at “22” and later at “Academia Catavencu, ” and Petre Mihai Bacanu at “Romania Libera” promoted the DIA thesis at one time or another.

Opponents of the Iliescu regime believed the “staged war” story and its DIA variant be cause it seemed plausible given the undemocratic way the Iliescu regime behaved in the early post-Ceausescu years, and because it compromised Iliescu and his associates by suggesting that they “stole the revolution” through an elaborate plan to feign resistance by pro-Ceausescu elements of the Securitate. As with all beliefs that are viewed as spontaneous, grassroots/bottom-up, and therefore “pure,” the “staged war” theory possessed a power and hold on the imagination that ideas regimented “from above,” by a regime, can simply never achieve. Moreover, it possessed something of an (intellectual) haiduc romanticism and it was empowering at a time when the opposition was hounded by the Iliescu regime and weak, providing opponents with an issue of comparative consensus that could bind them together and provide them political identity. The theory thus fit with their fears, suspicions, and prejudices, and was politically expedient—a potent mixture that left them ripe for manipulation.

Unfortunately, very few of the opposition were familiar with or cared about the origins of the DIA thesis. The DIA thesis was older than they realized. Gheorghe Ratiu, the former head of the Securitate’s First Directorate (the one most considered “the political police”), was disseminating the theory back in early 1992. Indeed, the DIA theory can be traced back to a November 1990 interview with a former Securitate officer in a well-known provincial weekly (“Nu”), and probably even earlier—to two articles written by Gheorghe Ionescu Olbojan for “Zig-Zag” magazine in April 1990 and particularly July 1990. In fact, Olbojan lauded himself for this accomplishment—and for its spread and influence since—in a book he published in 1994. Olbojan’s pre-1989 occupation deserves mention, however: as he admits in the book, he worked for the Securitate. The roots of the DIA theory thus lie in the former Securitate. (For additional discussion of the Olbojan case see http://www.rferl.org/eepreport/2002/04/7-030402.html.)

For the former Securitate, the DIA theory had one goal above all others, and it is as old as history itself: blame someone else in order to hide your own responsibility. Unfortunately, although some journalists in Romania have written with skepticism and sarcasm about the effort of Ceausescu’s double to disinform history, it is telling that they leave much of his discussion of the Revolution untouched. The confluence of blind political partisanship, opportunism, half-truths, misinformation, and disinformation a la Burlan have simply debased and devalued the currency of truth as regards what exactly happened in December 1989. To believe in Romania today that the Securitate were responsible for the vast majority of the bloodshed in December 1989 is to be viewed as the equivalent of a flat-earther.

If not Ceausescu himself from the grave, at least his double, is having the last laugh.

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

decembrie 1989: “Cu ce trag teroristii”

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 14, 2009

Am avut in plama un glont dum-dum.  Dupa ce-si loveste tinta explodeaza.  E lung cam de 10 cm.  Virful de penetrare si partea exploziva se deosebesc usor.  In jurul capsei detonatoare este scris “RWS  9,3X74 R”.  Celebrele, din pacate, gloante mici sint de calibru 5,62 si se amabaleaza in cutii pe care scrie “STYPEN 6 carthouses [sic.?] standard“.

Gavrila Inoan, “Cu ce trag teroristii,” Tineretul Liber, 31 decembrie 1989, p. 1.

Am facut o cerecetare prin Google despre “RWS 9,3X74R.”  E vorba de munitie de productie germana, si este descrisa pe site-ul RWS Ammunition ca o “deformation bullet” folosita pentru vinatoare.

[Se poate ca gloantele prezentate cam pe minuta 4:15 in filmul postat pe site-ul lui Claude 2.0 14 aprilie dupa 19 de gloante dum-dum? sint de tipul acesta, dar nu sint sigur]

Se poate ca Celebrele, din pacate, gloante mici sint de calibru 5,62 si se amabaleaza in cutii pe care scrie “STYPEN 6 carthouses [sic.?] standard” este o referire la aceste asa-zise gloante cu cap vidia.  [Se pare ca e vorba mai corect de gloante cu cap “widia.”  Firma Widia este tot din Germania Widia ].

[Stim din alte surse ca au fost suspecti teroristi arestati cu arme de calibru cinci (intre 5,45 si 5,65  in multe locuri in decembrie 1989:  Calibru 5 bucuresti brasov sibiu braila ]

Deci, putem constata ca in amindoi cazuri e vorba de munitie fabricata in Germania.  In legatura cu dezvaluirea aceasta sa ne amintim de declaratia a lui Gheorghe Balasa din 1991:

Consemnam mai jos doua astfel de marturii despre gloante speciale dar si despre altele, marturii ale unor revolutionari din Decembrie ‘89…

“UN ASTFEL DE CARTUS AVEA IN VIRF O PITRA ALBA, TRASPARENTA”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

[Dan Badea, “GLOANTE SPECIALE SAU CE S-A MAI GASIT IN CLADIREA DIRECTIEI A V-A,” Expres, 16-22 aprilie 1991]

Deci, gloantele speciale, lungi de 5-6 cm si putin mai groase decit un creion, au fost de provenienta RFG-ista, cu alte cuvinte germana…

altii au descoperit, se pare, gloante de acest gen in zona aceasta…dar N-au vrut uslasii [ USLA] sa ne lasa nici un glont

Ing. Dan Iliescu, Muzeul de Arta

“S-a tras din Muzeu permanent. Aveam impresia ca se trage de la parter, de la arta feudala….Armele lor sunau altfel. Aveau o cadenta sanatoasa. A doua zi si in zilele urmatoare am gasit gloante in Muzeu. Nu erau gloante obisnuite. Aveau un virf tesit. Pareau imbricate intr-o camasa de plumb. Era un calibru intre cinci, cinci si ceva. N-au vrut uslasii [ USLA] sa ne lasa nici un glont. I-am rugat sa ne lasa macar de amintire. N-au vrut! Au zis ca au nevoie pentru identificare. Au notat de unde le-au ridicat.”

Ion Zubascu, “Misterioasa revolutie romana,” Flacara, 19 decembrie 1990, p. 11.

se pare ca totusi niste forumisti stiu ceva in legatura cu gloantele aceste speciale.

1) (Duminică, 23 decembrie 2007, 11:33)

Istoric [anonim]

Cu repectul cuvenit fatza de cei omoriti in decembrie 1989,civili si militari,in calitate de rezervist al armatei Romane,indraznesc sa intreb si eu :

Cine avea in Romania anului 1989,munitie tip NATO, 5.5 mm calibru, in plus “crestata” – lucru interzis de Conventia de la Geneva,stiut fiind faptul ca Armata Romana avea la vremea aceea calibrul Pactului de laVarsovia ,pentru armamentul usor,adica 7,62 mm…..La vremea aceea chiar campionul olimpic la proba de pistol viteza,Sorin Babii,isi exprima nedumerirea….Eu am avut in mina citeva mostre din aceste cartuse :mici,negre,cu o spirala in virf,sau cu 4 muchii (cei ce cunosc putina balistica si medicina legala isi vor da seama de rolul devastator al acestor modoficari…

Astept si acum raspuns la intrebarile mele…poate ca totusi cineva se vagasi sa rupa tacerea…II multumesc anticipat !

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2121712-ultimele_zile_revolutiei_romane.htm

2)

BOZGAN GHEORGHE
2008-09-08 22:33:10

DOMNILOR REVOLUTIONARI,ARMATA ISI BATE JOC DE DVS.

Infractiunile pedepsibile cu detentie pe viata sau inchisoare mai mare de 15 ani (cele de omor, in special) SE PRESCRIU in 15 de ani,deci pentru crimele din decembrie 1989 s-a implinit termenul de prescriptie prin 2005. Aproximativ 99 % din criminalii care au tras se afla in situatia asta.
In ziarul Tineretul Liber (fost Scinteia tineretului) din martie 1990,generalul Stanculescu este pozat tinind in mina citeva gloante cu cap vidia.Generalul spune ” am strins munitie si armament strain,am facut si un film in acest sens,uitati-va am aici in palma cite gloante cu cap vidia ce nu sunt in dotarea armatei romane” Stiti ce la ce concluzie au ajuns 3 Comisii parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989,dar si …Parchetul Militar ? NU S-AU DESCOPERIT DOVEZI PRIVIND EXISTENTA ARMAMENTULUI SI MUNITIEI DE PROVENIENTA STRAINA…..

http://www.ziua.net/f.php?f=news&data=2008-09-08&thread=12422

3)

LILI MARLEN
2009-05-03 11:33:03

MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE

Prin martie 1990 aparea in ziarul “Tineretul liber” (inainte de 1989 “Scinteia tineretului”) un articol si o poza in care ministrul Apararii,VA Stanculescu tine in palma miinii citeva gloante.Iata de declara atunci ministrul Apararii VA Stanculescu referindu-se la teroristi ” am aicea citeva glonate cu cap vidia,Romania nu a avut armament care sa foloseasca o astfel de munitie.S-au gasit si zeci de arme de provenienta straina,am si facut un film cu ele si il vom prezenta cit de curind.Pina in august (1990) vom afla cine au fost teroristii”
EI,BINE,DUPA O ASTFEL DE DECLARATIE INSOTITA SI DE PROBE MATERIALE
(GLOANTELE TINUTE IN PALMA GENERALULUI,CA SA NU MAI VORBESC DE FILM)SECTIA PARCHETELOR MILITARE A CONCLUZIONAT CA IN REVOLUTIE …..NU A EXISTAT ARMAMENT SI MUNITIE DE PROVENIENTA STRAINA.
CINE MINTE ? In mod paradoxal Stanculescu stie multe lucruri,dar fara ca cineva sa-l santajeze EL TREBUIE SA TACA,deoarece daca ar vorbi,nu ar face altceva decit sa se expuna si mai mult penal.Deocamdata mimeaza nevinovatia si se bazeaza pe solidaritatea opiniei publice cu victima care isi sustine constant nevinovatia (vezi cazul Cioaca,din politistul criminal odios al Elodiei,a devenit rasfatatul opiniei publice)si spera intr-o gratiere pe care cu certitudine o va primi pina la sfirsitul anului

http://www.ziua.ro/f.php?f=news&data=2009-04-30&thread=26964.

Interviul mentionat de sus [in mod gresit, nu martie 1990, dar in schimb martie 1991] de catre si Gheorghe Balasa, si acesti forumisti, este invocat si aici:

Multa vreme, existenta unor asemenea arme care nu puteau fi decit de provenienta straina a fost negata chiar de catre factorii implicati in anchetarea evenimentelor din Decembrie.  Sa ne reaminitim ca la Procuratura Militara, prin ianuarie 1990 ni se spunea ca ceea ce se considera a fi fost gloante de vidia–un aliaj extrem de dur capabil cum s-a vazut sa strapunga si obstacolele din otel–nu ar fi fost decit miezul metalic alb al unor gloante “descamesate” in urma ricosarii din diferite obstacole [se pare si astazi asta e explicatia a unor oameni ca de exemplu fostul procuror Teodor Ungureanu].  Pina la urma adevarul iese la iveala.  De altfel, in cursul unul interviu pe care l-am realizat cu domnul Victor Athanasie Stanculescu, ministrul Apararii Nationale in martie 1991, domnia sa ne-a dat confirmarea unor convingeri mai vechi legate de folosirea de catre teroristi a cartuselor din vidia [mai bine zis gloantele, cu cap vidia]–spre a fi mai explicit voi arata ca, in diminetile acelui decembrie cind veneam spre casa de la ziar cu masina unui coleg, secretarul nostru de redactie George Ecliserescu, geamul din spate al Daciei sale a fost strapuns de un asemenea glonte pe care l-am gasit apoi infipt la garnitura de cauciuc, din partea stinga fata a parabrizului–domnul general ne-a aratat citeva astfel de gloante recuperate din incinta ministerului dupa valurile de atacuri teroriste la care fusese supusa atunci institutia militara centrala a tarii.  Domnul Stanculescu preciza cu ocazia amintita ca urmeaza sa fie prezentate opiniei publice si alte marturii concrete, mijloace de lupta capturate in timpul Revolutiei, mijloacele folosite de elementele teroriste.  Dinsul a confirmat si banuiala ca in timpul luptelor s-au folosit si arme de provenienta straina, aflate in dotarea trupelor NATO, dar nu a intirziat sa faca precizarea ca asta nu inseamna automat o implicare directa a respectivilor tari in evenimentele din Romania, intrucit caile comertului cu arme sint foarte incurcate, iar armele respective puteau sa provina de oriunde, chiare de la tari din afara blocului militar occidental.

Aurel Perva si Carol Roman, Misterele Revolutiei Romane, 1990, pp. 104-105

o discutie pe tema aceasta din articolul meu  Orwellian Positively Orwellian: Voinea\’s War (2006)

Defense Minister, General Victor Athanasie Stanculescu, was asked by two journalists if the “terrorists used a particular type of ammunition…against the armed forces.”[42] Stanculescu responded:   Yes, as I have already said, I have here two bullets with vidia [grooves].  Our Army does not use this type of ammunition.  It is of caliber 5.56.  As you can see, the bullet has a jacket that got deformed, while its core remained intact.[43]

[42] Interview by Aurel Perva and Gavrila Inoan, Tineretul Liber, 5 March 1991, pp. 1-2, as translated in FBIS-EEU-91-047, 11 March 1991, p. 39.

[43] Ibid., using FBIS translation.

si in fine, o marturie a unui om care a lucrat intr-o “unitate speciala” [unitate speciala de lupta antiterorista oare ???]

Krokodilul Chichiricios
02-02-2009, 10:35 AM

Pe vremea când eram eu cătană/ asta se întâmpla prin 1982- dacă nu era găsit un tub de cartuș după tragerile de zi sau de noapte toată compania stătea în 4 labe și până nu găsea nenorocitul de tub de cartuș nu pleca de acolo. În mod oficial, piererea 1 (unui ) cartuș era considerată posibilă încercare de atentat la adresa șefului statului…Apoi să-mi fie iertat entuziasmul de luni dar Kalashnikov-ul e o armă mizerabilă. E bun pentru un val de soldați care stropește cu gloanțe tot ce-i iese în cale într-un asalt frontal dar este extrem de imprecis și de nereliabil pentru altceva. De aceea nici nu existau Kalashnikoave pentru sniperi (pe vremea mea) existând o armă special construită de ruși- parcă Zagunov- pentru trăgători de elită. Kalashnikov-ul- și mai ales cel produs în România- mai are o caracteristică tâmpită- după 30 de gloanțe trase țeava se curbează , nemaiexistând o minimă precizie.Din acest motiv, deși eram o unitate specială, deși am făcut trageri și cu gloanțe dum-dum și cu gloanțe cu cap vidia NU LE-AM FĂCUT NICIODATĂ CU KALASHNIKOV-ul pentru că riscam să ne omorâm noi întâi și inamicul să fie bine mersi.

cap vidia

deci se pare ca au existat aceste gloante, si ca au fost folosite in decembrie 1989, de catre teroristii…

imi place muzica…nu neaparat punctele de vedere politice de ale lor…

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

decembrie 1989: razboiul radioelectronic, “poate ca in realitate era un simplu joc pe calculator”…poate ca NU

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 11, 2009

(for English, see Orwellian…Positively Orwellian introduction and endnote 107)

Cit de penibile, strigatoare la cer, si usor de tagaduit sunt minciunile lui Dan Voinea (si cum a fost posibil ca nici un ziarist roman n-a incercat sa-l contrazica)?  Iata chestia cu simulatoarele…

Romulus Cristea:  Au fost descoperite undeva dispozitive automate de tragere sau simulatoare?

Dan Voinea- Nu! Nici o confirmare despre astfel de dispozitive de simulare a focului de arma! Pana in prezent nu suntem in posesia a nici unui astfel de dispozitiv. Nimeni nu a vazut un astfel de simulator de tragere. A fost prezentat la TV un dispozitiv ca simulator, dar care nici pe departe nu era asa ceva. A fost o minciuna! Inainte de ’89, orice dispozitiv trebuia sa fie in inventarul unei institutii. Nici o institutie de la noi, de la armata, interne sau servicii de informatii nu a avut in dotare o astfel de instalatie. Nu numai ca nu au existat in dotare, nu au fost gasite, dar nici nu avem dovezi ca asemenea aparate au fost aduse in tara. In alta ordine de idei, trebuie sa precizez ca noi ii cautam pe cei vinovati de uciderea si ranirea unor oameni. Nu ucizi oameni cu simulatorul. Interesul nostru se indreapta spre tragatorii reali, nu simulatoare.
deci e clar, Voinea spune:  “Nici o institutie de la noi, de la armata, interne sau servicii de informatii nu a avut in dotare o astfel de instalatie”  Zau?  Iata ceea ce Seful Securitatii Generalul Iulian Vlad a spus in fata comisiei lui Gabrielescu in 1994:

“In declaratiile pe care le-a dat sub prestare de juramant in fata Comisiei parlamentare de ancheta, generalul Vlad nu aminteste despre acest episod, iar la intrebarile puse de membrii Comisiei este fie evaziv, fie le deturneaza sensul. Fara sa vrea, lamureste insa partial una dintre problemele obscure privind evenimentele din decembrie 1989. Reproducem stenograma:

�Domnul Gabrielescu: Ati auzit despre acele simulatoare care s-au folosit?

Domnul Vlad: Sigur, tot Securitatea le avea… Mi se pare ca tot un asemenea aparat electronic s-a folosit si in ziua de 21 decembrie cand s-a spart mitingul. Dupa ce a facut Nica Leon (a strigat �Timisoara, Timisoara!� – n.n.) s-a auzit o arma automata si s-a creat panica mare…�”

Recurs la adevar

(Sa nu uitam aici cum Dan Voinea era slavit de catre Sorin Iliesiu: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)

in interviul citat de mai sus (“Toti alergau dupa un inamic invizibil,” 22 decembrie 2005, Romania Libera), inainte de a vorbi despre simulatoarele care n-au existat, Voinea a fost intrebat despre asa-numitul razboi electronic?…sigur, ca pentru Voinea era vorba numai despre un “joc de calculator”:

Razboiul electronic, un joc pe calculator
– A fost practicat razboiul electronic pe durata evenimentelor din decembrie 1989? Ce dovezi exista?
– Acest razboi electronic a fost deseori invocat ca un factor care a creat perturbari, confuzii. Prin acest razboi electronic s-ar fi simulat anumite tinte considerate initial elicoptere teroriste. Poate ca in realitate erau simple jocuri pe calculator sau mai stiu eu ce… Este insa clar ca nu avem victime ale razboiului electronic. Oameni macelariti au fost pe strada, la televiziunea publica, la CC-PCR, in jurul unitatilor militare, langa marile intreprinderi si unde nu au fost semnalate actiuni ale elicopterelor sau alte fenomene ale razboiului electronic.
deci hai sa incercam sa explicam ce s-a intimplat pe 9 ianuarie 1990?!
“…In data de 09.01.1990, intre orele 21.55 si 23.14, pe ecranele complexului de dirijare a rachetelor de la una dintre subunitatiile subordonate au fost sesizate semnale provenind de la un numar de 12 aeronave neidentificate, care se deplasau la inaltimi cuprinse intre 300 si 1800 de metri, pe directia unei localitatii invecinate.
In ziua urmatoare, intre orele 03.00 si 04.15, au fost sesizate, din nou, semnale de la sase aeronave, dupa care–la fel–intre orele 17.00-18.00 si 21.30–acelasi tip de semnale, despre niste tinte aeriene evoluind la altitudini cuprinse intre 800-3000 de metri, pe aceeasi directie de deplasare ca si in ziua precedenta.
Apoi, parca pentru a intari rachetistilor convingerea ca nu poate fi vorba de nici o confuzie, a treia zi, pe 11 ianuarie, intre orele 04.00-05.00, au mai aparut, iarasi, semnale despre 7 aeronave neidentificate, avind in esenta aceleasi caracteristici de zbor.  Ceea ce este curios e ca nici una dintre tinte nu a fost observata vizual si nici nu a facut sa se auda in zona respectiva zgomotului caracteristic de motor.
Dar si mai curios este ca, tot atunci, de la centrul de control radio din municipiul apropriat, a parvenit la unitate informatia ca, pe o anumita banda de frecventa, au fost interceptate semnale strainii, modulate in impuls, iar pe o alta frecventa se semnala un intens trafic radio intr-o limba araba sau turca.
In urma acestei informatii, comandantul unitatii a organizat cercetarea radio din mai multe zone, cu ajutorul unor mijloace de transmisiuni din inzestrare.  Astfel, in data de 11.01.1990 intre orele 11.20 si 11.30 au fost receptionate, pe frecventa respectiva, convorbiri radio, in fonic [?] in limba engleza, in cadrul carora indicatul “122” chema indicativele “49”, “38”, “89”, “11”, “82”, “44”, “38”, “84”, si le intreba “daca va simtiti bine”.
Din fragmentele de discutii s-a mai inteles ca se faceau referiri la explozivi, spital, medicamente, si raniti “pentru orele 16.00”.  La orele 13,30, pe aceeasi frecventa, au fost din nou interceptate convorbiri in care era vorba de raniti si se cereau ajutoare.  Emisiunile au fost receptionate pe fondul altor convorbiri, din care s-au detasat mai clar o voce feminina si un latrat de ciine.  S-au facut iarasi referiri la ulterioarele convorbiri ca urmau sa aiba loc la orele 16.00, 19.00, 22.00 si, apoi, in ziua de 12.01.1990, la 09.10.
Stind de vorba cu unii cetateni din zona localitatii unde au fost sesizate acele tinte aeriene si unde fusese localizat straniul trafic radio interceptat, comandantul unitatii de aparare antiaeriana la care ne-am referit a aflat ca, in vecinatate, exista un drum forestier (nota noastra; localitatea respectiva se afla intr-o zona muntoasa), marginit de doua rinduri de sirma ghimpata, drum pe care nu se efectueaza [?], de fapt, transporturi forestiere.  Nu de alta, dar si pentru ca, pina la Revolutie, drumul in cauza era interzis si se afla sub paza stricta a securitatii.
Tot acei cetateni au mai tinut sa-l informeze pe comandantul unitatii ca, nici dupa Revolutie, drumul respectiv nu a ramas chiar al nimanului, intrucit in zona respectiva au fost vazute persoane imbracate in uniforme de padurari despre care insa, nimeni de la ocolul silvic in raza cariua se afla acele locuri nu stia absolut nimic.
Cine sa fi fost oare acei “padurari” necunoscuti?  Si cu ce “treburi” pe acolo?  Poate tot…”
(Locotenent-colonel Alexandru Bodea, din serialul “Varianta la Invazia Extraterestrilor.  Pe cine interpelam pentru uriasa si ultraperfectionata diversiune psihologica si radioelectronica prin care s-a urmarit paralizarea conducerii armatei in timpul Revolutiei?” Armata Poporului, nr. 22 (“urmare din numarul 21”), mai 1990.)

COINCIDENTE. Chiar din acea seara de 22 decembrie 1989, cam pe la aceeasi ora, pe ecranele radarelor Armatei au inceput sa apara, deodata, o sumedenie de tinte. Concomitent, la sediul Comitetului Central rapaielile de arme automate au bagat groaza in cei din piata. Actorul Ion Caramitru striga: “Nu mai trageti!”. Conform logicii militare, apararea antiaeriana trebuia sa doboare tintele sau aviatia militara sa le intercepteze. “Apareau 20 de tinte simultan si aceasta se intampla, cu precadere, de-a lungul Dunarii, de-a lungul Prutului, al Tisei. Se crea impresia de invazie aeriana”, si-aminteste comandorul [Radu Borcea, in decembrie 1989, seful compartimentului de lupta electronica din Comandamentul Aviatiei Militare.]. In primele momente a aparut in comandament si ideea ca toate aceste actiuni erau lansate din fostele locuri de vanatoare ale lui Nicolae Ceausescu, unde, evident, aveau acces cei de la Securitate. [DA! Asa a fost…cititi mai sus, povestea lui Bodea!]

http://www.jurnalul.ro/stire-special/invazie-pe-ecranele-radarelor-60655.html

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

Decembrie 1989, Teroristii, Rolling Stones, Public Enemy, si The Hollies…

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 10, 2009

[Well, turns out it was “red door” and not “riddle,” but I always thought I heard the word “riddle”…see what I mean in the excerpt from Orwellian…Positively Orwellian below:  MEN IN BLACK: The Recurring Theme of “Black Jumpsuits” Part of the great riddle of the “terrorists” concerns their clothing…]

“Nici una din victimele sau luptatorii din perioada Revolutiei nu a fost identificata de procurorii militari [deci Dan Voinea] care au efectuat cercetari in dosarul revolutiei ca terorist sau facand parte din organizatii ale altor state.”  Romulus Cristea,”Dosarul Revolutia 1989,” Romania Libera, 19 decembrie 2008, http://www.romanialibera.ro/a142100/dosarul-revolutia-1989.html

si totusi…in articolul lui Romulus Cristea, “Au recunoscut ca au tras la Revolutie,” Romania Libera, 24 decembrie 2008, http://www.romanialibera.ro/a142447/au-recunoscut-ca-au-tras-la-revolutie.html  ne povesteste despre…

“Alte intalniri cu teroristii
Mai multe dosare care au fost instrumentate de Parchetul Militar consemneaza declaratiile unor martori ce sustin ca au avut intalniri, fata in fata cu teroristii. Unele cazuri au fost semnalate in zona Ministerului Apararii Nationale. Soldatul Ion Ene si sergentul major Viorel Bularda au fost raniti in acele zile ale lunii decembrie 1989. Ambii prezentau plagi impuscate si, potrivit declaratiilor acestora, ranile ar fi provenit din incidente petrecute pe durata executarii serviciului de paza la Directia de Telecomunicatii Speciale (DTS) – punctul de control nr. 2.
Cei doi au sustinut, mentinandu-si explicatiile neschimbate si in declaratiile date in fata procurorilor militari, ca “un individ voinic, imbracat intr-un combinezon negru cu multe buzunare, ar fi escaladat gardul din vecinatatea punctului de control si paza”. In acele momente, i-ar fi ranit cu focuri de pistolet pe soldatul Ion Ene, aflat in serviciu de garda, si pe sergentul Viorel Bularda, care facea parte din grupa de control si paza a Comandamentului Serviciilor Armatei. Intamplarea nu a putut fi probata in totalitate din simplul motiv ca individul imbracat in combinezon negru nu a fost retinut, ranit sau ucis, astfel ca procurorii au retinut incidentul doar ca “o posibila secventa caracteristica din timpul acelor evenimente in care au actionat tragatori individuali avand scopuri diversioniste”.

Alta situatie similara a fost semnalata de proprietarul unei case din strada Batistei. Ion Simion a sustinut in fata anchetatorilor ca, sesizand ca se trage din podul casei sale,
s-a deplasat cu un grup de civili la locul respectiv, unde au gasit “un individ in combinezon negru si care avea o pusca cu luneta indreptata spre cladirea de vizavi”.
Simion a mai precizat ca, dupa ce l-au imobilizat cu greu pe acest individ, au anuntat o echipa de militari aflata in trecere prin zona. Individul suspect si arma cu luneta au fost predate celor de la Armata. Ion Simion a mai mentionat in declaratiile pe care le-a dat procurorilor ca nu mai stie nimic despre ce s-a intamplat ulterior si nici nu a fost contactat timp de un an de nimeni interesat de acest caz.”

Am scris deja despre “combinezoane negre” sau “salopete negre” in “Orwellian…Positively Orwellian”

http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/Voineaswar091706.pdf.

MEN IN BLACK: The Recurring Theme of “Black Jumpsuits”

Part of the great riddle of the “terrorists” concerns their clothing. In Brasov, it was noted the individual arrested on 23 December firing a 5.65 mm Thomson automatic was wearing a “black jumpsuit.” The descriptions go by different names—“combinezoane negre,” “salopete negre,” or “de culor inchis,” for example—but they all note the black or dark outfits of many of those suspected of being “terrorists.”

It is critical to note that we have evidence that the focus on the black clothing of those identified as “terrorists” occurred among participants at the time, and is not merely some ex post facto artifact. Major A.D. of Directorate V-a (probably Major Aurel David) recounted in early 1991 that while under arrest on 27 December 1989, the Army soldiers guarding him asked “If” as Major A.D. had sought to convince them, “it isn’t Ceausescu’s guard [i.e. V-a]” who was firing, “then who are the black-shirted ones [emphasis added]?”[52] The report of the SRI [the Securitate’s institutional successor] on Timisoara indirectly confirms Army suspicion when alleging that Army Colonel Constantin Zeca gave the order after 22 December 1989, to shoot at anybody “in a blue, navy blue, or black jumpsuit.”[53] Why this clothing in particular, and why the suspicion then?

Some of those shot as “terrorists” turn out to have been wearing “black jumpsuits.” Bucking the hegemony of official, elite interpretations denying the very existence of the “terrorists,” a poster calling himself “Danka” posted the following on the Jurnalul National web forum in April 2006:

“22 decembrie 1989, military unit 010_ _ at the edge of the Branesti forest.

The Branesti forest houses one of the largest munitions depots around the capital. It is said that an explosion at this depot would destroy the Pantelimon neighborhood from the beginning of the no. 14 tram [route]. Towards evening gunfire opened on the unit from the railroad. Everything was a target, [and] small caliber arms and semi-automatic weapons were being used [emphasis added; note: possible reference to 5 mm weapons]. Based on the flashes from the gun-barrels it appeared that there were 3 persons hiding among the tracks who opened fire with the goal of creating panic. The soldiers came out of their barracks and set up in the car-park under trucks. They couldn’t stay inside the buildings, “the terrorists” were shooting the windows [out]. Even though an alert had been given earlier in the day, nobody was prepared to respond except those on duty. A group of soldiers with officers and n.c.o.s equipped with AK-47s, and TT pistols launched an attack from the surrounding area. All reached their destined locations without problem by nightfall, in part because the intruders were preoccupied with maintaining a continuous gunfire on the unit. At a given moment, the soldiers opened fire, the gunfight lasted less than 10 minutes. Their little UZIs weren’t equipped for long-distance and thus could not stand up to the renowned AK 47. One of the terrorists was shot in the head, while the other two were wounded when they tried to flee through a field leading away from the military unit. The three were transported to the guard post where the lights were turned on (until then the unit had been in complete darkness) and we realized that one of the two survivors was in fact a woman. All three were olive-skinned, clothed in black jumpsuits [emphasis added] and the two wounded survivors struggled to say something in Arabic. After a half hour an ARO [vehicle] of the Army arrived saying they had come from the Chief of Staff’s Division and they took all three. After a few days all the soldiers who participated in the activities of that night were made to sign a declaration pledging not to divulge anything about what had happened. All of this is true and can easily be verified.”[54]

Another small group of people wearing “black jumpsuits” held a military convoy under fire near the city of Buzau. On the evening of 23 December 1989, a military convoy from Piatra Neamt en route to Bucharest reached the community of Maracineni near Buzau. Members of the local military unit told the soldiers from Piatra Neamt that

…the unit had been attacked by two people, a civilian and Militia NCO, who disappeared with an Oltcit [car] and an ABI vehicle [an armored transport used exclusively by the Securitate’s USLA]. Shortly after [being told] this, gunfire opened on the convoy. And gunfire reopened on the local military unit….those from the unit fired back with ordinance that lit the sky, in this way enabling them to observe a group of 3-4 armed people, wearing black jumpsuits (“salopete negre”) who were shooting while constantly changing position. At the same time, on the radio frequencies of the convoy, they received messages about coming devastating attacks, and even Soviet intervention. All of these proved to be simple disinformation. The next day, in a moment of calm, villagers brought the soldiers food, and related how the terrorists had occupied attics of their houses. They said they [the occupiers] were Romanians and that in a few words they had ordered [the villagers] to let them into the attics of their houses….In general, they shot at night, but on 25 December the cannonade continued during the day…. Curiously, the ‘fighting’ in Maracineni continued until 30 December. Who and for whom were they trying to impress? [emphasis added][55]

Indeed, there are three key aspects here: 1) this was not a heavily populated area, thereby undermining arguments about “operetta-like” fake warfare to impress the population, 2) it is difficult to explain this episode as the result of “misunderstandings” between units, and 3) the gunfire lasted well over a week, a fact that is difficult to ascribe to confusion.

Did the black-suited ones have any affiliation to any institution? After all, is it not odd that so many of them would appear to be dressed in the same garb? In 1990, an engineer, Mircea Georgescu, expressed his frustration about the post-December disappearance of the “terrorists” in Sibiu, Nicu Ceausescu’s fiefdom, as follows:

“Who fired from the attics of Sibiu on 21-22 December 1989? Who are the so-called terrorists? Where are their guns with scopes and unmistakable cadence? Silence on all fronts:…

c) A fighter from the guards, along with his brother, captured in these days (23-25 dec.) some 8 securisti among whom: one about 45-50 years old, at the State Theater Sibiu, we surrendered him to the Commander at the Army House. He was taken under guard by 4 civilian fighters (one in front had a club in his hand) and by a soldier with a gun at his side. He was dressed in a vest (like a smith’s) and a pant-suit (combinezon) that was black or a very dark grey…brown with short hair, well-built and 1,70-1,75 m tall….What, nobody knows anything about this guy either?…[emphases added]”[56]

Lt. Col. Aurel Dragomir, former commander of the “Nicolae Balcescu” Military Officers School in Sibiu, described in 1994 those killed as “terrorists” in Sibiu in December 1989:

…On the morning of 22 December…I was informed that on the rooftops there were some suspicious persons. I saw 2-3 people in black jumpsuits. The Militia told me that they weren’t their people. At noon there appeared 10 to 15 people in black jumpsuits who opened massive gunfire on the crowds and soldiers. I ordered them to respond with fire. I headed to the infirmary—the reserve command site, and col. Pircalabescu [head of the Patriotic Guards] called and asked me “why was there gunfire?” I told him we were being attacked. He told me to cease fire. Ilie Ceausescu [Ceausescu’s brother, and an Army General] told me to surrender. I slammed the telephone down. Then [Army General] Stanculescu called. I told him that we are under attack. Stanculescu said to me: ‘Defend yourselves!’….The attackers had on black jumpsuits under which they had on civilian clothes….Weapons and ammunition that weren’t in the arsenal of the Army were found, guns with silencers were found, that aren’t in the Army’s arsenal….After the events declarations given to the investigating commissions disappeared, notebooks filled with the recordings of officers on duty (ofiterii de serviciu), and a map that noted from which houses gunfire came. The dead who were in jumpsuits and had several layers of clothing were identified: they were cadre from the Sibiu Interior Ministry (Militia and Securitate)…. (“black jumpsuits” emphases and “weapons and ammunition…” emphasis added; rest in original)[57]

Finally, in this context, the comments of a Codrut H. in July 1990 about what he and other civilians found when they occupied Securitate headquarters in Brasov on the night of 22 December: “What appeared suspicious to me was that the Securitate there appeared to have been prepared [for something]…. Out front of the building there was a white ARO [automobile] in which there were complete antiterrorist kits [emphasis added].” What else did the civilians find there?…combinezoane negre. [58]

[52] Maior A.D., “Scenariile si Realitatea: Marturie la dosarul ,Teroristi’ (VI),” Timpul (ed. Raoul Sorban), 1 March 1991, p. 11.

[53] See Raportul SRI EPISODUL I (2/2) Timisoara ’89 at www.ceausescu.org/ceausesscu texts/revolution/raportul sri12.htm. As if to confirm the suspicions, Securitate officer Filip Teodorescu told the Gabrielescu Commission that “Whoever had the idea to dress [them] in combinezoane negre had a clever idea!” (using the English translation at en.wikisource.org.wiki/Stenograma sedintei de audiere din 14 decembrie 1994).

[54] Posted on the web forum at Jurnalul National, April 2006, online edition.

[55] Stoian, Arta Diversiunii, 1993, pp. 55-57.

[56] Ing. Mircea Georgescu, “Sibiu (III),” Expres, no. 28 August 1990.

[57] Quoted in Dan Badea, “Secretle Revolutiei,” Expres no. 22 (6-13 June 1994), pp. 8-9.

[58] Quoted in Alin Alexandru, “Brasov (II): Linistea dinaintea macelului,” Expres, no. 26 (July 1990).

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , | Leave a Comment »

Oare cine nu crede in folosirea gloantelor dum-dum sau vidia in decembrie 1989?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 7, 2009

PAVEL CORUT, STEFAN DEMETER, TEODOR UNGUREANU, VLADIMIR BELIS, DAN VOINEA

1) Pavel Corut (ocupatie inainte de 1990:  securist)

“…nu a existat o garda speciala care sa fi depus un juramint de credinta de legionar fata de dictator, nu au existat lunetisti dotati cu sisteme de ochire cu infrarosii, nu s-a tras cu gloante vidia…”

Paul Cernescu (aka Pavel Corut), “Cine a tras in noi?” Expres Magazin, nr. 65 (42) 1991, p. 12.

“…Treburile pareau sa se fi indreptat catre directia buna, dar in dimineata zilei de 23 decembrie [sic. 24 decembrie], capitanul P.I. m-a informat ca in fata ministerului sint doua masini blindate cu teroristi de la U.S.L.A., lichidati de tanchistii nostri.  Discutase cu locotenentul (comandant de pluton) care facuse isprava si acesta mindru de fapta sa, se laudase ca intentionase chiar sa se urce cu tancul pe ei, dar nu a reusit.  Soldatul curier de corospondenta din organigrama compartimentului m-a informat ca peste noapte santinela din postul 2 il impuscase mortal pe ofiterul comandant de garda, un tinar locotenent.  Mai tirziu am citit relatari fanteziste si patetice referitoare la moartea acestui ofiter, “lovit de gloante vidia si explozive.”  Nu este singurul  militar mort in accident de lupta….”

2) col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

3) procuror ceausist Teodor Ungureanu (Facultatea de Drept, promotia 1978) care n-a vazut si n-a gasit nici un terorist in decembrie 1989, sau dupa…gazdat de catre Jurnalul National in perioada 2004-2005 (cam 10 articole)

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/14/procuror-teodor-ungureanu-diversiunea-3-gloantele-vidia-erau-miezurile-de-otel-care-intrau-in-alcatuirea-proiectilului-762-mm/

La cele de mai sus va trebui să adăugăm fabulaţiile cu privire la celebrele “gloanţe-widia”. Prin lansarea acestei aberaţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai Armatei s-au compromis lamentabil. Ceea ce prezentau în emisiuni tv ori în paginile unor ziare ca fiind teribilele instrumente ale morţii, nu erau nimic altceva decât miezurile din oţel care intrau în alcătuirea internă a proiectilului cal. 7,62 mm-scurt destinat armelor tip AKM. Tot aşa aveau să fie făcute speculaţii asupra folosirii muniţiei explozive (de tip dum-dum), de către persoane care erau fie străine de efectele povocate asupra corpului uman de proiectile cu diverse energii cinetice (la momentul străpungerii), ori de fragmente din proiectile dezmembrate la un anterior impact cu un corp dur, fie de cei angajaţi într-o reală acţiune de dezinformare.

4) Vladimir Belis

dl profesor Vladimir Belis, care in decembrie 1989 era directorul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici din Bucuresti

Povestile despre teroristi care trageau cu gloante “”dum-dum””, “”gloante cu cap vidia”” sau gloante de calibru mare, atipice pentru unitatile militare romanesti, vor ramane din cauza asta doar niste povesti care nu pot fi confirmate sau infirmate.

Belis nu a vazut cadavrele ceausestilor, Jurnalul National

5) si cu voia dvs.

Generalul Dan Voinea (procuror militar din 1982)

Dan Voinea, citat pe forumul asociatiei 21 decembrie 1989, nu exista victime de la dum-dum

“Toti alergau dupa un inamic invizibil”

Romulus Cristea
Joi, 22 Decembrie 2005

Interviu cu general-magistrat Dan Voinea

Romulus Cristea:  Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.

 

Deci care este firul care reuneste aceste cinci cazuri? 

Toti oameni patati de regimul Ceausescu,

si mai ales patati de relatii sau vulnerabilitatea lor fata cu fosta securitate…

deci putem intelege destul de usor de ce EI nu cred

in folosirea gloantelor dum-dum sau vidia in decembrie 1989…

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Romania’s December 1989 Subterranean Blues

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 6, 2009

A murit generalul Ioan Geoana, “fostul custode, ca şef al Apărării Civile, în decembrie ’89, al tunelurilor secrete din Bucureşti. Tunelurile prin care s-ar fi ascuns şi ar fi apărut, ca din senin, aşa-zişii “terorişti”.” Adevarul 2006
 
pacat si in zadar fiindca multi romani nu cred nici in tunelurile, nici in teroristii acestea.
 
de exemplu Dan Voinea…
 
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
 
Dan Voinea cu Romulus Cristea, “Toti alergau dupa un inamic invizibil,” Romania Libera, 22 decembrie 2005
 
Tunelurile secrete ale mincinosilor
– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?
– Nu putem califica aceste informatii nici macar ca tinand de domeniul legendei. E o minciuna! O alta minciuna! Bucurestiul, ca de altfel toate marile orase, e brazdat subteran de tot felul de tuneluri, unele pentru canalizare, gospodarirea apei, electricitate si alte scopuri. De altfel, Capitala are in subteran tuneluri realizate in urma cu sute de ani. Aceste tuneluri nu au constituit adaposturi pentru teroristi. Recent, am participat la o reconstituire pe teren, la asemenea asa-zise tuneluri secrete folosite de teroristi. Era un simplu canal pentru distribuirea apei potabile. Deci am constatat ca a fost vorba de o minciuna.

 

——————————————————————–

Un alt procuror care argumenteaza ca Voinea, dar si mai rau este Teodor Ungureanu…

In mod artificial, in chiar interiorul cladirii supraaglomerata cu militari, s-a creat suspiciunea infiltrarii unor “elemente teroriste”, care misunau prin catacombe, tuneluri, canalizari…

Procurorul Teodor Ungureanu in Jurnalul National

fiindca Voinea s-a compromis jalnic, sprijinatorii lui acum fac recurs la Teodor Ungureanu…

Pe toate canalele de comunicare către “publicul telespectator” se făceau cunoscute luptele din interiorul CC-ului, pentru respingerea “teroriştilor”, musai securişti, care foloseau o reţea de tuneluri secrete. Fără îndoială, orice clădire cu destinaţie împortantă în structurile statale dispune de spaţii de adăpostire în caz de atac aerian, precum şi de căi de comunicaţie subterane apte să asigure o retragere de urgenţă.

Voinea al doilea: Teodor Ungureanu

—————————————————

numai ca Gheorghe Balasa si altii care au patruns in Sediul Directiei V-a a Securitatii au descoperit printre altele–precum gloante dum-dum–“dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

(Expres, aprilie 1991)

—————————————————————

BACK DOOR MAN, THE DOORS

si hai sa citim dezvaluirile lui renumitul actor Ernest Maftei in 1991 (tot din Expres):

Dan Badea:  Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?

Ernest Maftei:  USLA!  Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le!  Ce dracu’, nu stiu?  Au venit sa ne ajute.  La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i.  Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri.  Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo.  Atunci vine USLA sa ne ajute.  Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le.  Da!  Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri.  Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara.  Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara.  Dar apoi vin sus.  Au avut si ei 3 morti.  Si-atunci i-am inconjurat:  “Dezbracarea!”  Pai da’ ce dracu’ dom’le?

Dan Badea:  Atunci i-au dezbracat?

Ernest Maftei:  Pai dar cum dom’le?  I-au impuscat pe loc!  Pai dar ne impuscau ei pe noi…

Dan Badea:  Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…

Ernest Maftei:  Da’ nu te lua cu el!  A fost necesar de i-a’mpuscat acolo!  Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle.  nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea.  Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere.  Asculta ce spun!  Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu.  Nu ne-ar fi omorit?  Vai de mine!…

Dan Badea:  Despre teroristi ce ne puteti spune?

Ernest Maftei:  Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi.  Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre nio.  Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula.  Era un culoar.  In zid.  Pai cum? …

Dan Badea:  Pe unde credeti ca veneau teroristii?

Ernest Maftei:  Eu ma miram asa, la un moment dat:  cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau?  Si zic:  ba, baieti, de unde dracu vin?  Era pe 23, de-acuma.  Zic:  de unde vin si unde se duc?  de unde iau astia arme si inca nu-i videm?  Ce crezi?  Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca.  Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el.  Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea.  Si la palatul regal trageau tare.  Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult.  Stai sa vezi ce se intimpla.  Era 1 noaptea, pe 23.  Zic:  ma copii, mergeti voi cu mine?  Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….

(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11.)  

————————————————–

alte martuiri despre tuneluri care se pare nu exista in imaginatia unora…

 

Cai de navigatie secrete sub Bucuresti

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.

(IMG:http://news.softpedia.com/images//news/1913_6.jpg)

Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .

Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.

Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.

Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe

“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.

Sorin Golea

———————————

si in fine, se pare ca nici Romulus Cristea nu prea lua in serious declaratii lui Dan Voinea…are un site cu titlu

“Doar despre tuneluri, buncare, si forturi”… sigur e vorba numai despre cei care n-au existat si cei din care n-au aparut teroristii imaginari…ca intotdeauna…

http://rcristea.blogspot.com/2007/04/subteranele-oraului.html

14 aprilie 2007

SUBTERANELE ORAŞULUI

Paienjenis de drumuri interzise construite sub oras

Retea strategica de buncare si tuneluri

Aproape ca nu exista localitate urbana care sa nu fie brazdata subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe, si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Constanta, Cluj sau Focsani exista putine relatari documentare, din pacate si o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa unul dintre cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.

Cu caleasca prin catacombe

Istoria catacombelor de sub Bucuresti începe undeva prin jurul anilor 1750. Astfel de cai de acces subterane serveau pentru circulatie între palate, între casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii îsi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti în vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: „In acea perioada, populatia Bucurestiului era cât pe ce sa fie evacuata, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turcesti care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. În trei ore de calarie acestiau ajungeau lânga Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era înconjurat de codrii si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc în urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani în urma efectuându-se o cartografiere completa la care am si asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoara, însa a fost dezamagit: a intrat direct în beciurile unui restaurant”. În Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poarta aceasta denumire deoarece începea de lânga palat, din preajma bisericii manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de lânga Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). „Când l-am vizitat, in anii 1970, nu exista strop de infiltratie de apa, era înalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitând trecerea a doua vehicule, unul pe lânga altul). Când s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadea în curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani si a fost finantat si întretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.

Subterane secrete cu multe ramificatii

Lucrarile de sistematizare ale Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoprit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii conduc fie pâna la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscan, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasc`. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Paltul Ghica- Tei de Manastirea Plumbuita. Pe sub Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita subtraverseaza o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu- Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.

Astupate cu nisip sau transformate in crame

Alte numeroase cai subterane de acces care fac legatura între diverse imobile. Pe strada Batistei (între Casa Luca – un fost cazinou si Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pâna la malul Dâmbovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de lânga blocul Turn, trece pe sub Dâmbovita si ajunge undeva lânga sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, în stil gotic, cu crama. „Zona de sub Pia]a Romana a tunelului a fost transformata, prin anii 1970 în depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct în Cismigiu, lânga Palatul Stirbei (astazi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se ca nu era practic, Ceusescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acestuia a fost ridicat un monument inchinat jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.

Cum se „teleporta” Ceausescu

În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.

„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.

Modernizate si finisate conform standardelor sovietice

Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri sunt in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gasesc sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel pu]in unul din buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in sta]ia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri, pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.

ROMULUS CRISTEA

Explicatii foto:
1)Iesire de siguranta de la tunelul de fuga, la Palatul Cotroceni;
2)Gura de tunel, zidita, in zona strazii Batistei;
3)Arhitectul Camil Roguski sustine ca a amenajat mai multe galerii subterane, la cererea lui Ceausescu;
4)Subteranele legau zona Bisericii Schitul Magureanu de adaposturi aflate dincolo de Dambovita;
5)Tunelul amenajat intre Sala Palatului si Cismigiu a fost inundat cu nisip in anul 1989. Urmele intrarii zidite sunt vizibile si astazi;

27 decembrie 2005
Articol apărut în ziarul
România liberă
www.romanialibera.ro

 

 

 

**********************************
Posts that contain Romulus Cristea per day for the last 30 days.

Get your own chart!

Oraşul interzis de sub Bucureşti

„Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor , tunelul e

periculos!”

# La plimbare cu caleaşca, sub Bucureşti # Ceauşescu făcea pe omul invizibil # Din centru, prin văgăune, la marginea oraşului # Solul de sub Brăila, ca o felie de şvaiţer # La Iaşi, catacombele nu mai au mister # Comoara nu a fost încă descoperită # Mii de legături sub oraş # Buncăre transformate în depozite de valori # Militarii ieşiţi de sub pământ, confundaţi cu teroriştii # Tunelul electrificat şi mochetat a fost „inundat” cu nisip # Cotloanele de sub Dâmboviţa # Sub construcţii , câte un hău adânc # Şalupa de la gura tunelului pleca pe salba de lacuri # Secretele de stat de sub Capitală # Schemele de la index

Tunelul „Tudor Vladimirescu” cu dublu sens de circulaţie

Istoria tunelurilor subterane de sub Capitală începe undeva prin jurul anilor 1750. Aceste căi de acces serveau pentru circulaţie între palate, între casele oamenilor bogaţi, erau locuri unde oamenii îşi puteau ascunde bunurile sau se puteau adăposti în vremuri de restrişte. Arhitectul bucureştean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar şi la Unitatea de întreţinere şi decorare a palatelor prezidenţiale din perioada ceauşistă a fost unul dintre puţinii românii care au avut privilegiul să vadă şi să participe la cartografierea, la construirea şi decorarea unor tuneluri subterane secrete din mai multe localităţi: „Pe la anul 1750 populaţia Bucureştiului era cât pe ce să fie evacuată, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turceşti care năvăleau dinspre Raiaua Giurgiuvă şi Rusciuc. În trei ore de călărie aceştiau ajungeau lângă Bucureşti, devastau şi plecau. Să nu uităm că Bucureştiul era înconjurat de codrii şi avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început să-şi sape ascunzători şi tuneluri pentru ei, dar şi pentru averi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu a avut o reţea bogată de tuneluri subterane precum alte oraşe cum ar fi Brăila (unde densitatea acestora e maximă şi astăzi, multe case se prăbuşesc în urma surpării pereţilor tunelurilor). Iaşul este un alt oraş cu o reţea densă de tuneluri aici, cu ani în urmă efectuându-se o cartografiere completă la care am şi asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoară, însă a fost dezamăgit: a intrat direct în beciurile unui restaurant. În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul). Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite porţiuni. Am mai fost solicitat să particip, după astuparea uneia din gurile care dădea în curtea palatului Cotroceni, la decorarea acestei porţiuni cu o minicascadă obţinută prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, construcţia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani şi a fost finanţat şi întreţinut de negustorii bucureşteni”.
Subteranele din Romană, Victoriei şi Palatul Regal

În Capitală, mai există alte numeroase căi subterane de acces care fac legătura între diverse imobile. De exemplu, pe strada Batiştei (între Casa Luca – un fost cazinou şi Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge până la malul Dâmboviţei), Calea Victoriei (un tunel pleacă de lângă blocul Turn, trece pe sub Dâmboviţa şi ajunge undeva lângă sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piaţa Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piaţa Amzei, o clădire frumoasă, în stil gotic, cu cramă. „Zona de sub Piaţa Romană a tunelului a fost transformată, prin anii 1970 în depozit al <>-ului. Cred că se menţine şi astăzi aceeaşi funcţiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regală folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă), din sala cazanelor şi ieşea direct în Cişmigiu, lângă Palatul Ştirbei (astăzi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis să-l reamenajez: a fost zugrăvit, electrificat, s-au făcut dotări şi a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se că nu era util, Ceuşescu nefolosindu-l niciodată”, a precizat arh. Camil Roguski.
Un drum subteran „elegant” de la CC la Sala Palatului

În perioada 1970-1975, la un moment dat, Calea Victoriei a fost blocată. Se efectuau lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Muzeul de Artă şi Sala Palatului. Arhitectul Roguski îşi aminteşte că : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotările necesare. Era astfel construit, cu sursă de apă proprie, încât în cazuri de urgenţă, se putea rămâne la interior cel puţin trei zile fără intervenţii exterioare. Ceuşescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fără pază, lucru care îi contraria pe mulţi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revoluţie, soldaţii consemnaţi aici au început să iasă la suprafaţă şi au fost luaţi drept terorişti. Trebuie cunoscut faptul că toate clădirile catalogate strategice din Bucureşti aveau buncăre antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu plăci de plumb)”. Buncăre de acest gen există la Ministerul Afacerilor Externe (folosit până prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoraţii nemţeşti şi româneşti), Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar două masive buncăre antiatomice şi există o reţea de legături prin tuneluri cu anumite zone. Arhitectul a refuzat să dea alte amănunte, argumentând că „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind că există foarte multe legende, fără fundament, legate de această construcţie.
Restricţie de acces la subsol, pentru dictator

În decembrie 1989, când clădirea Comitetului Central a fost luată cu asalt, Ceauşescu a întrebat pe unul din aghiotanţi dacă poate fugi prin subsol, prin tunel. Acesta i-ar fi răspuns: „Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor, cu elicopterul, tunelul e periculos”. Arhitectul Roguski afirmă că ar cunoaşte unele amănunte: „Generalul Stănculescu este cel care i-a confirmat lui Ceauşescu că nu poate fugi prin tunelul de sub CC, fapt care nu era adevărat. Ulterior, am fost chemat să particip la reconstituire. Sub CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. Tunelul care era liber, accesat cu un lift personal , şi care ar fi trebuit să-i asigure ieşirea lui Ceuşescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental şi făcea legătura cu tunelurile tehnice de langă staţia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret că majoritatea staţiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş sub Bucureşti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică . Din acest buncăr legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipă de mineri. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o şalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal şi unde aştepta o maşină cu destinaţia Clinceni – aerodrom. Practic, dacă Ceauşescu ajungea în subteranele de sub CC avea posibilitea să ajungă, foarte uşor şi rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”.
ROMULUS CRISTEA

Explicaţii foto:

1)Arhitectul Camil Roguski a participat la amenajarea şi realizarea mai multor tuneluri subterane secrete;
2)De la clădirea fostului Comitet Central (astăzi clădirea Senatului) se poate ajuge în orice zonă din Bucureşti

11 mai 2004

Articol apărut în ziarul România libera

www.romanialibera.ro

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 Comments »

(Reloaded) Pentru cei care nu cred in folosirea gloantelor DUM-DUM si vidia dupa 22 decembrie 1989, o mare problema fara raspuns (al lor): cum sa explicati folosirea gloantelor DUM-DUM si vidia INAINTE de 22 decembrie 1989?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 5, 2009

In decembrie 1989, teroristii au existat.

Dovada:   munitia pe care au folosit-o DUPA fuga ceausistilor apare si INAINTE de 22 decembrie…si in mai multe locuri.

12 MARTUIRII (Timisoara, Cugir, si Bucuresti)

Timisoara: 16-18 decembrie 1989

1) ADRIAN KALI

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

http://www.agenda.ro/old/2001/31-01-c.htm.

2) DANUT GAVRA

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ‘89″, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ‘89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ‘89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

3) FARCAU MARIANA RODICA

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

http://www.timisoara.com/mioc/REVT02~1.HTM

4) TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.

5) Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

iata despre ce fel de gloante e vorba (intervalul 1:57-3:20 , Brasov dupa 22 decembrie 1989)


Cugir: 21 decembrie 1989


6) Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989

http://unirea.3x.ro/arhiva/2002/12/18/pag1.html

12/18/2002 Condamnaţii Revoluţiei Generalii represivi – în libertate, plevuşca vânturată după gratii

Evenimentele din decembrie 1989 au fost rând pe rând fie subiect de tocat în campaniile electorale, fie motiv de dispută publică. La un moment dat, subiectul a devenit extrem de incomod pentru unii şi atunci vinovaţii au fost spălaţi de păcate, uneori în văzul lumii, fără nici o ruşine pentru memoria celor care au murit, fără nici o reţinere din partea celor care şi-au construit gloria politică pe jertfa lor. În prezent, în penitenciare mai sunt doar câţiva dintre cei care au linşat cadre ale Miliţiei. Toţi generalii care în decembrie 1989 au dat ordin sau au tras în manifestanţi sunt în prezent liberi: fie le-au fost amnistiate pedepsele, fie aşteaptă acasă pronunţarea instanţelor, cândva… Potrivit informaţiilor noastre, lucrătorii fostei securităţi şi reprezentanţi ai trupelor USLA, care au executat pedepse pentru că au tras în 1989 în populaţia ieşită în stradă, au cerut ulterior daune morale statului român. Unii dintre ei le-au şi primit…

Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989 şi care a fost timp de aproape 10 ani şeful asociaţiei revoluţionarilor din Cugir ne-a declarat că cei care l-au linşat pe cpt. Valentin Pop şi i-au profanat cadavrul nu au intrat, sub nici o formă, în categoria revoluţionarilor. Dânsul ne-a explicat că, cel mai probabil, gestul comandantului de miliţie de a se bate cu mâna peste tocul pistolului i-a încitat pe oamenii din faţa miliţiei. Mai mult, Alexandru Iosa a precizat că mânia maselor s-a îndreptat asupra cpt. Pop mai mult pentru că simboliza un aparat al opresiunii comuniste decât din răzbunare personală, deoarece acesta era comandant în Cugir de doar 6 luni de zile.
În încercarea de a reabilita imaginea tatălui său, Valentina Pop a trimis în acest an un memoriu pe adresa preşedintelui Ion Iliescu. Memoriul a fost făcut public, în plenul Camerei Deputaţilor, de deputatul PRM de Alba, Emil Crişan.

“CUGIR: Revolutionari achetati, criminali in libertate,” Expres, nr. 6, 9 martie 1990, p. 6.

7) “…Se tragea din birourile securistilor si s-a mai tras si cu o pusca de vinatoare si s-a mai tras cu gloante dum-dum si militia ardea ca o torta si oamenii au intrat in incendiu si atunci locotenentul major Mezei Dorin a sarit de la etaj cu pistolul mitraliera…Sint peste 40 de raniti si unii au primit gloante in cap dar cu totii sint in viata. Doi raniti sint in spitalele din RFG si unul este in Anglia. Cel din Anglia a fost impuscat cu dum-dum….UNDE SINT CEI CARE AU TRAS IN OAMENI?” –Vasile Neagoe

Bucuresti: noaptea 21/22 decembrie 1989


8) POPTEAN Petre, născut în 27.12.1965, la Margău lângă Huedin, domiciliat în Bucureşti str. Carpaţi 54, a lucrat ca şofer la ITB. In 21 Decembrie s-a dus în oraş să-şi protejeze sora care ieşea de la serviciu. Amândoi au plecat pe Calea Victoriei şi au ajuns la Dalles, unde cu groază au asistat la strivirea Mioarei Mirea de către tancheta ce intrase în mulţime făcând să sară în sus capete, mâini şi picioare într-un vacarm asurzitor. Prin sângele ce băltea pe jos, Petre i-a strigat sorei că se duce să ridice răniţii. Pe când era aplecat, a fost lovit în abdomen şi şoldul stâng de cartuşe dumdum care i-au provocat răni mari. Sora lui, Monica, a reuşit să oprească o salvare cu număr de Târgovişte, dar până la Spitalul 9 nu a mai rezistat. Aproape de ora 18 s-a stins Petre.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/album_7.htm

9) Cristian Florea a fost impuscat in cap pe 21 decembrie, in jurul orei 24:00, in zona restaurantului Dunarea. A fost lovit din spate, probabil de la o distanta de 10-30 de metri, cu un glont perforant, cu varful rotunjit.

Cazul Cristian Florea

Cazul Cristian Florea

10&11) Spitalul Coltea (Cristian Calugar, “Cine a tras gloante explozive?” Flacara, 13 februarie 1991, p.9)

1. Nicolae Lucian, adus pe data de 21 decembrie 1989. Diagnostic: fractura cominutiva femur sting in treimea inferioara, cu leziune de artera si vena femurala si pierdere de substanta prin plaga impuscata.

2. Necunoscut, adus pe 22 decembrie, ora 1, decedat la ora 1.30. Diagnostic: hemoragie peritoneala cataclismica cu plage de vena porta, case splinice, zdrobire de pancreas prin plaga impuscata hipocondru sting. Plaga zdrobita de colon travers.

12) Spitalul Municipal Rezerva nr. 3

“…O sa ne omoara pe toti, uite, asta de la mine din buzunar e primul glonte scos in spitalul nostru, dintr-o fetita de 12 ani. In salon e un baiat, foarte grav ranit, un glonte dum-dum, d-ala, i-a facut praf diafragma, creasta iliaca, la iesire perforatia era cit o moneda de 5 lei….”

Andreea Hasnas, “Reportajul unui film cu TERORISTI,” Expres, nr. 10 (6-12 aprilie 1990), p. 5.

————————————————————-

CINCI CARE NU CRED IN FOLOSIREA GLOANTELOR DUM-DUM SI VIDIA DUPA DE 22 DECEMBRIE 1989…(si deci, sigur, nici vorba de asa ceva INAINTE de 22 decembrie 1989)

PAVEL CORUT, STEFAN DEMETER, TEODOR UNGUREANU, VLADIMIR BELIS, DAN VOINEA

1) Pavel Corut (ocupatie inainte de 1990:  securist)

“…nu a existat o garda speciala care sa fi depus un juramint de credinta de legionar fata de dictator, nu au existat lunetisti dotati cu sisteme de ochire cu infrarosii, nu s-a tras cu gloante vidia…”

Paul Cernescu (aka Pavel Corut), “Cine a tras in noi?” Expres Magazin, nr. 65 (42) 1991, p. 12.

“…Treburile pareau sa se fi indreptat catre directia buna, dar in dimineata zilei de 23 decembrie [sic. 24 decembrie], capitanul P.I. m-a informat ca in fata ministerului sint doua masini blindate cu teroristi de la U.S.L.A., lichidati de tanchistii nostri.  Discutase cu locotenentul (comandant de pluton) care facuse isprava si acesta mindru de fapta sa, se laudase ca intentionase chiar sa se urce cu tancul pe ei, dar nu a reusit.  Soldatul curier de corospondenta din organigrama compartimentului m-a informat ca peste noapte santinela din postul 2 il impuscase mortal pe ofiterul comandant de garda, un tinar locotenent.  Mai tirziu am citit relatari fanteziste si patetice referitoare la moartea acestui ofiter, “lovit de gloante vidia si explozive.”  Nu este singurul  militar mort in accident de lupta….”

2) col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

3) procuror ceausist Teodor Ungureanu (Facultatea de Drept, promotia 1978) care n-a vazut si n-a gasit nici un terorist in decembrie 1989, sau dupa…gazdat de catre Jurnalul National in perioada 2004-2005 (cam 10 articole)

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/14/procuror-teodor-ungureanu-diversiunea-3-gloantele-vidia-erau-miezurile-de-otel-care-intrau-in-alcatuirea-proiectilului-762-mm/

La cele de mai sus va trebui să adăugăm fabulaţiile cu privire la celebrele “gloanţe-widia”. Prin lansarea acestei aberaţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai Armatei s-au compromis lamentabil. Ceea ce prezentau în emisiuni tv ori în paginile unor ziare ca fiind teribilele instrumente ale morţii, nu erau nimic altceva decât miezurile din oţel care intrau în alcătuirea internă a proiectilului cal. 7,62 mm-scurt destinat armelor tip AKM. Tot aşa aveau să fie făcute speculaţii asupra folosirii muniţiei explozive (de tip dum-dum), de către persoane care erau fie străine de efectele povocate asupra corpului uman de proiectile cu diverse energii cinetice (la momentul străpungerii), ori de fragmente din proiectile dezmembrate la un anterior impact cu un corp dur, fie de cei angajaţi într-o reală acţiune de dezinformare.

4) Vladimir Belis

dl profesor Vladimir Belis, care in decembrie 1989 era directorul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici din Bucuresti

Povestile despre teroristi care trageau cu gloante “”dum-dum””, “”gloante cu cap vidia”” sau gloante de calibru mare, atipice pentru unitatile militare romanesti, vor ramane din cauza asta doar niste povesti care nu pot fi confirmate sau infirmate.

Belis nu a vazut cadavrele ceausestilor, Jurnalul National

5) si cu voia dvs.

Generalul Dan Voinea (procuror militar din 1982)

(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)

Dan Voinea, citat pe forumul asociatiei 21 decembrie 1989, nu exista victime de la dum-dum

“Toti alergau dupa un inamic invizibil”

Romulus Cristea
Joi, 22 Decembrie 2005

Interviu cu general-magistrat Dan Voinea

Romulus Cristea:  Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.

—————————————————————–

SI TOTUSI EXISTA FOSTI SECURISTI CARE VORBESC DESPRE EXISTENTA SI FOLOSIREA LOR DUPA SI INAINTE DE 22 DECEMBRIE 1989


Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »