Cit de penibile, strigatoare la cer, si usor de tagaduit sunt minciunile lui Dan Voinea (si cum a fost posibil ca nici un ziarist roman n-a incercat sa-l contrazica)? Iata chestia cu simulatoarele…
Romulus Cristea: Au fost descoperite undeva dispozitive automate de tragere sau simulatoare?
Dan Voinea- Nu! Nici o confirmare despre astfel de dispozitive de simulare a focului de arma! Pana in prezent nu suntem in posesia a nici unui astfel de dispozitiv. Nimeni nu a vazut un astfel de simulator de tragere. A fost prezentat la TV un dispozitiv ca simulator, dar care nici pe departe nu era asa ceva. A fost o minciuna! Inainte de ’89, orice dispozitiv trebuia sa fie in inventarul unei institutii. Nici o institutie de la noi, de la armata, interne sau servicii de informatii nu a avut in dotare o astfel de instalatie. Nu numai ca nu au existat in dotare, nu au fost gasite, dar nici nu avem dovezi ca asemenea aparate au fost aduse in tara. In alta ordine de idei, trebuie sa precizez ca noi ii cautam pe cei vinovati de uciderea si ranirea unor oameni. Nu ucizi oameni cu simulatorul. Interesul nostru se indreapta spre tragatorii reali, nu simulatoare.
deci e clar, Voinea spune: “Nici o institutie de la noi, de la armata, interne sau servicii de informatii nu a avut in dotare o astfel de instalatie” Zau? Iata ceea ce Seful Securitatii Generalul Iulian Vlad a spus in fata comisiei lui Gabrielescu in 1994:
“In declaratiile pe care le-a dat sub prestare de juramant in fata Comisiei parlamentare de ancheta, generalul Vlad nu aminteste despre acest episod, iar la intrebarile puse de membrii Comisiei este fie evaziv, fie le deturneaza sensul. Fara sa vrea, lamureste insa partial una dintre problemele obscure privind evenimentele din decembrie 1989. Reproducem stenograma:
�Domnul Gabrielescu: Ati auzit despre acele simulatoare care s-au folosit?
Domnul Vlad: Sigur, tot Securitatea le avea… Mi se pare ca tot un asemenea aparat electronic s-a folosit si in ziua de 21 decembrie cand s-a spart mitingul. Dupa ce a facut Nica Leon (a strigat �Timisoara, Timisoara!� – n.n.) s-a auzit o arma automata si s-a creat panica mare…�”
(Sa nu uitam aici cum Dan Voinea era slavit de catre Sorin Iliesiu: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
in interviul citat de mai sus (“Toti alergau dupa un inamic invizibil,” 22 decembrie 2005, Romania Libera), inainte de a vorbi despre simulatoarele care n-au existat, Voinea a fost intrebat despre asa-numitul razboi electronic?…sigur, ca pentru Voinea era vorba numai despre un “joc de calculator”:
Razboiul electronic, un joc pe calculator
– A fost practicat razboiul electronic pe durata evenimentelor din decembrie 1989? Ce dovezi exista?
– Acest razboi electronic a fost deseori invocat ca un factor care a creat perturbari, confuzii. Prin acest razboi electronic s-ar fi simulat anumite tinte considerate initial elicoptere teroriste. Poate ca in realitate erau simple jocuri pe calculator sau mai stiu eu ce… Este insa clar ca nu avem victime ale razboiului electronic. Oameni macelariti au fost pe strada, la televiziunea publica, la CC-PCR, in jurul unitatilor militare, langa marile intreprinderi si unde nu au fost semnalate actiuni ale elicopterelor sau alte fenomene ale razboiului electronic.
deci hai sa incercam sa explicam ce s-a intimplat pe 9 ianuarie 1990?!
“…In data de 09.01.1990, intre orele 21.55 si 23.14, pe ecranele complexului de dirijare a rachetelor de la una dintre subunitatiile subordonate au fost sesizate semnale provenind de la un numar de 12 aeronave neidentificate, care se deplasau la inaltimi cuprinse intre 300 si 1800 de metri, pe directia unei localitatii invecinate.
In ziua urmatoare, intre orele 03.00 si 04.15, au fost sesizate, din nou, semnale de la sase aeronave, dupa care–la fel–intre orele 17.00-18.00 si 21.30–acelasi tip de semnale, despre niste tinte aeriene evoluind la altitudini cuprinse intre 800-3000 de metri, pe aceeasi directie de deplasare ca si in ziua precedenta.
Apoi, parca pentru a intari rachetistilor convingerea ca nu poate fi vorba de nici o confuzie, a treia zi, pe 11 ianuarie, intre orele 04.00-05.00, au mai aparut, iarasi, semnale despre 7 aeronave neidentificate, avind in esenta aceleasi caracteristici de zbor. Ceea ce este curios e ca nici una dintre tinte nu a fost observata vizual si nici nu a facut sa se auda in zona respectiva zgomotului caracteristic de motor.
Dar si mai curios este ca, tot atunci, de la centrul de control radio din municipiul apropriat, a parvenit la unitate informatia ca, pe o anumita banda de frecventa, au fost interceptate semnale strainii, modulate in impuls, iar pe o alta frecventa se semnala un intens trafic radio intr-o limba araba sau turca.
In urma acestei informatii, comandantul unitatii a organizat cercetarea radio din mai multe zone, cu ajutorul unor mijloace de transmisiuni din inzestrare. Astfel, in data de 11.01.1990 intre orele 11.20 si 11.30 au fost receptionate, pe frecventa respectiva, convorbiri radio, in fonic [?] in limba engleza, in cadrul carora indicatul “122” chema indicativele “49”, “38”, “89”, “11”, “82”, “44”, “38”, “84”, si le intreba “daca va simtiti bine”.
Din fragmentele de discutii s-a mai inteles ca se faceau referiri la explozivi, spital, medicamente, si raniti “pentru orele 16.00”. La orele 13,30, pe aceeasi frecventa, au fost din nou interceptate convorbiri in care era vorba de raniti si se cereau ajutoare. Emisiunile au fost receptionate pe fondul altor convorbiri, din care s-au detasat mai clar o voce feminina si un latrat de ciine. S-au facut iarasi referiri la ulterioarele convorbiri ca urmau sa aiba loc la orele 16.00, 19.00, 22.00 si, apoi, in ziua de 12.01.1990, la 09.10.
Stind de vorba cu unii cetateni din zona localitatii unde au fost sesizate acele tinte aeriene si unde fusese localizat straniul trafic radio interceptat, comandantul unitatii de aparare antiaeriana la care ne-am referit a aflat ca, in vecinatate, exista un drum forestier (nota noastra; localitatea respectiva se afla intr-o zona muntoasa), marginit de doua rinduri de sirma ghimpata, drum pe care nu se efectueaza [?], de fapt, transporturi forestiere. Nu de alta, dar si pentru ca, pina la Revolutie, drumul in cauza era interzis si se afla sub paza stricta a securitatii.
Tot acei cetateni au mai tinut sa-l informeze pe comandantul unitatii ca, nici dupa Revolutie, drumul respectiv nu a ramas chiar al nimanului, intrucit in zona respectiva au fost vazute persoane imbracate in uniforme de padurari despre care insa, nimeni de la ocolul silvic in raza cariua se afla acele locuri nu stia absolut nimic.
Cine sa fi fost oare acei “padurari” necunoscuti? Si cu ce “treburi” pe acolo? Poate tot…”
(Locotenent-colonel Alexandru Bodea, din serialul “Varianta la Invazia Extraterestrilor. Pe cine interpelam pentru uriasa si ultraperfectionata diversiune psihologica si radioelectronica prin care s-a urmarit paralizarea conducerii armatei in timpul Revolutiei?” Armata Poporului, nr. 22 (“urmare din numarul 21”), mai 1990.)
COINCIDENTE. Chiar din acea seara de 22 decembrie 1989, cam pe la aceeasi ora, pe ecranele radarelor Armatei au inceput sa apara, deodata, o sumedenie de tinte. Concomitent, la sediul Comitetului Central rapaielile de arme automate au bagat groaza in cei din piata. Actorul Ion Caramitru striga: “Nu mai trageti!”. Conform logicii militare, apararea antiaeriana trebuia sa doboare tintele sau aviatia militara sa le intercepteze. “Apareau 20 de tinte simultan si aceasta se intampla, cu precadere, de-a lungul Dunarii, de-a lungul Prutului, al Tisei. Se crea impresia de invazie aeriana”, si-aminteste comandorul [Radu Borcea, in decembrie 1989, seful compartimentului de lupta electronica din Comandamentul Aviatiei Militare.]. In primele momente a aparut in comandament si ideea ca toate aceste actiuni erau lansate din fostele locuri de vanatoare ale lui Nicolae Ceausescu, unde, evident, aveau acces cei de la Securitate. [DA! Asa a fost…cititi mai sus, povestea lui Bodea!]
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on June 5, 2009
In decembrie 1989, teroristii au existat.
Dovada: munitia pe care au folosit-o DUPA fuga ceausistilor apare si INAINTE de 22 decembrie…si in mai multe locuri.
12 MARTUIRII (Timisoara, Cugir, si Bucuresti)
Timisoara: 16-18 decembrie 1989
1) ADRIAN KALI
Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate
Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.
“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ‘89″, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ‘89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ‘89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.
nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate
Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.
La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.
Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.
Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.
5) Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara
“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”
Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.
iata despre ce fel de gloante e vorba (intervalul 1:57-3:20 , Brasov dupa 22 decembrie 1989)
Cugir: 21 decembrie 1989
6) Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989
12/18/2002 Condamnaţii RevoluţieiGeneralii represivi – în libertate, plevuşca vânturată după gratii
Evenimentele din decembrie 1989 au fost rând pe rând fie subiect de tocat în campaniile electorale, fie motiv de dispută publică. La un moment dat, subiectul a devenit extrem de incomod pentru unii şi atunci vinovaţii au fost spălaţi de păcate, uneori în văzul lumii, fără nici o ruşine pentru memoria celor care au murit, fără nici o reţinere din partea celor care şi-au construit gloria politică pe jertfa lor. În prezent, în penitenciare mai sunt doar câţiva dintre cei care au linşat cadre ale Miliţiei. Toţi generalii care în decembrie 1989 au dat ordin sau au tras în manifestanţi sunt în prezent liberi: fie le-au fost amnistiate pedepsele, fie aşteaptă acasă pronunţarea instanţelor, cândva… Potrivit informaţiilor noastre, lucrătorii fostei securităţi şi reprezentanţi ai trupelor USLA, care au executat pedepse pentru că au tras în 1989 în populaţia ieşită în stradă, au cerut ulterior daune morale statului român. Unii dintre ei le-au şi primit…
Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989 şi care a fost timp de aproape 10 ani şeful asociaţiei revoluţionarilor din Cugir ne-a declarat că cei care l-au linşat pe cpt. Valentin Pop şi i-au profanat cadavrul nu au intrat, sub nici o formă, în categoria revoluţionarilor. Dânsul ne-a explicat că, cel mai probabil, gestul comandantului de miliţie de a se bate cu mâna peste tocul pistolului i-a încitat pe oamenii din faţa miliţiei. Mai mult, Alexandru Iosa a precizat că mânia maselor s-a îndreptat asupra cpt. Pop mai mult pentru că simboliza un aparat al opresiunii comuniste decât din răzbunare personală, deoarece acesta era comandant în Cugir de doar 6 luni de zile.
În încercarea de a reabilita imaginea tatălui său, Valentina Pop a trimis în acest an un memoriu pe adresa preşedintelui Ion Iliescu. Memoriul a fost făcut public, în plenul Camerei Deputaţilor, de deputatul PRM de Alba, Emil Crişan.
“CUGIR: Revolutionari achetati, criminali in libertate,” Expres, nr. 6, 9 martie 1990, p. 6.
7) “…Se tragea din birourile securistilor si s-a mai tras si cu o pusca de vinatoare si s-a mai tras cu gloante dum-dum si militia ardea ca o torta si oamenii au intrat in incendiu si atunci locotenentul major Mezei Dorin a sarit de la etaj cu pistolul mitraliera…Sint peste 40 de raniti si unii au primit gloante in cap dar cu totii sint in viata. Doi raniti sint in spitalele din RFG si unul este in Anglia. Cel din Anglia a fost impuscat cu dum-dum….UNDE SINT CEI CARE AU TRAS IN OAMENI?” –Vasile Neagoe
Bucuresti: noaptea 21/22 decembrie 1989
8) POPTEAN Petre, născut în 27.12.1965, la Margău lângă Huedin, domiciliat în Bucureşti str. Carpaţi 54, a lucrat ca şofer la ITB. In 21 Decembrie s-a dus în oraş să-şi protejeze sora care ieşea de la serviciu. Amândoi au plecat pe Calea Victoriei şi au ajuns la Dalles, unde cu groază au asistat la strivirea Mioarei Mirea de către tancheta ce intrase în mulţime făcând să sară în sus capete, mâini şi picioare într-un vacarm asurzitor. Prin sângele ce băltea pe jos, Petre i-a strigat sorei că se duce să ridice răniţii. Pe când era aplecat, a fost lovit în abdomen şi şoldul stâng de cartuşe dum–dum care i-au provocat răni mari. Sora lui, Monica, a reuşit să oprească o salvare cu număr de Târgovişte, dar până la Spitalul 9 nu a mai rezistat. Aproape de ora 18 s-a stins Petre.
9) Cristian Florea a fost impuscat in cap pe 21 decembrie, in jurul orei 24:00, in zona restaurantului Dunarea. A fost lovit din spate, probabil de la o distanta de 10-30 de metri, cu un glont perforant, cu varful rotunjit.
10&11) Spitalul Coltea (Cristian Calugar, “Cine a tras gloante explozive?” Flacara, 13 februarie 1991, p.9)
1. Nicolae Lucian, adus pe data de 21 decembrie 1989. Diagnostic: fractura cominutiva femur sting in treimea inferioara, cu leziune de artera si vena femurala si pierdere de substanta prin plaga impuscata.
2. Necunoscut, adus pe 22 decembrie, ora 1, decedat la ora 1.30. Diagnostic: hemoragie peritoneala cataclismica cu plage de vena porta, case splinice, zdrobire de pancreas prin plaga impuscata hipocondru sting. Plaga zdrobita de colon travers.
12) Spitalul Municipal Rezerva nr. 3
“…O sa ne omoara pe toti, uite, asta de la mine din buzunar e primul glonte scos in spitalul nostru, dintr-o fetita de 12 ani. In salon e un baiat, foarte grav ranit, un glonte dum-dum, d-ala, i-a facut praf diafragma, creasta iliaca, la iesire perforatia era cit o moneda de 5 lei….”
Andreea Hasnas, “Reportajul unui film cu TERORISTI,” Expres, nr. 10 (6-12 aprilie 1990), p. 5.
————————————————————-
CINCI CARE NU CRED IN FOLOSIREA GLOANTELOR DUM-DUM SI VIDIA DUPA DE 22 DECEMBRIE 1989…(si deci, sigur, nici vorba de asa ceva INAINTE de 22 decembrie 1989)
PAVEL CORUT, STEFAN DEMETER, TEODOR UNGUREANU, VLADIMIR BELIS, DAN VOINEA
1) Pavel Corut (ocupatie inainte de 1990: securist)
“…nu a existat o garda speciala care sa fi depus un juramint de credinta de legionar fata de dictator, nu au existat lunetisti dotati cu sisteme de ochire cu infrarosii, nu s-a tras cu gloante vidia…”
Paul Cernescu (aka Pavel Corut), “Cine a tras in noi?” Expres Magazin, nr. 65 (42) 1991, p. 12.
“…Treburile pareau sa se fi indreptat catre directia buna, dar in dimineata zilei de 23 decembrie [sic. 24 decembrie], capitanul P.I. m-a informat ca in fata ministerului sint doua masini blindate cu teroristi de la U.S.L.A., lichidati de tanchistii nostri. Discutase cu locotenentul (comandant de pluton) care facuse isprava si acesta mindru de fapta sa, se laudase ca intentionase chiar sa se urce cu tancul pe ei, dar nu a reusit. Soldatul curier de corospondenta din organigrama compartimentului m-a informat ca peste noapte santinela din postul 2 il impuscase mortal pe ofiterul comandant de garda, un tinar locotenent. Mai tirziu am citit relatari fanteziste si patetice referitoare la moartea acestui ofiter, “lovit de gloante vidia si explozive.” Nu este singurul militar mort in accident de lupta….”
2) col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):
“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”
Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.
3) procuror ceausist Teodor Ungureanu (Facultatea de Drept, promotia 1978) care n-a vazut si n-a gasit nici un terorist in decembrie 1989, sau dupa…gazdat de catre Jurnalul National in perioada 2004-2005 (cam 10 articole)
La cele de mai sus va trebui să adăugăm fabulaţiile cu privire la celebrele “gloanţe-widia”. Prin lansarea acestei aberaţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai Armatei s-au compromis lamentabil. Ceea ce prezentau în emisiuni tv ori în paginile unor ziare ca fiind teribilele instrumente ale morţii, nu erau nimic altceva decât miezurile din oţel care intrau în alcătuirea internă a proiectilului cal. 7,62 mm-scurt destinat armelor tip AKM. Tot aşa aveau să fie făcute speculaţii asupra folosirii muniţiei explozive (de tip dum-dum), de către persoane care erau fie străine de efectele povocate asupra corpului uman de proiectile cu diverse energii cinetice (la momentul străpungerii), ori de fragmente din proiectile dezmembrate la un anterior impact cu un corp dur, fie de cei angajaţi într-o reală acţiune de dezinformare.
4) Vladimir Belis
dl profesor Vladimir Belis, care in decembrie 1989 era directorul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici din Bucuresti
Povestile despre teroristi care trageau cu gloante “”dum-dum””, “”gloante cu cap vidia”” sau gloante de calibru mare, atipice pentru unitatile militare romanesti, vor ramane din cauza asta doar niste povesti care nu pot fi confirmate sau infirmate.
(Dan Voinea este slavit de catre Sorin Iliesiu asa: Justiţia română a dovedit diversiunea “teroriştii” şi nu a găsit nici un terorist printre morţi, răniţi sau arestaţi. D-l gen. Dan Voinea spune clar: “Teroriştii nu au existat. S-a minţit pentru a-i ascunde pe adevăraţii criminali”….Rechizitoriul Justiţiei române, spiritul acestora regăsindu-se în Raportul [Raport Final CPADCR]…)
Romulus Cristea: Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
– Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.
—————————————————————–
SI TOTUSI EXISTA FOSTI SECURISTI CARE VORBESC DESPRE EXISTENTA SI FOLOSIREA LOR DUPA SI INAINTE DE 22 DECEMBRIE 1989
Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):
“Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”
Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.
si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:
“Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.“
Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89
Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive. In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 23, 2008
(Duminică, 23 decembrie 2007, 11:33)
Istoric [anonim]
Cu repectul cuvenit fatza de cei omoriti in decembrie 1989,civili si militari,in calitate de rezervist al armatei Romane,indraznesc sa intreb si eu :
Cine avea in Romania anului 1989,munitie tip NATO, 5.5 mm calibru, in plus “crestata” – lucru interzis de Conventia de la Geneva,stiut fiind faptul ca Armata Romana avea la vremea aceea calibrul Pactului de laVarsovia ,pentru armamentul usor,adica 7,62 mm…..La vremea aceea chiar campionul olimpic la proba de pistol viteza,Sorin Babii,isi exprima nedumerirea….Eu am avut in mina citeva mostre din aceste cartuse :mici,negre,cu o spirala in virf,sau cu 4 muchii (cei ce cunosc putina balistica si medicina legala isi vor da seama de rolul devastator al acestor modoficari…
Astept si acum raspuns la intrebarile mele…poate ca totusi cineva se vagasi sa rupa tacerea…II multumesc anticipat !
Daca am face o lista cu zvonurile care circulau prin Sibiu atunci, zvonuri care mareau si mai mult teama de teroristi si contribuiau la mentinerea unei stari de teroare asupra populatiei, acum am putea ride o saptamina. Atunci toate erau adevarate. Incepind cu submarinele de pe Cibin, cu gloantele vidia, cu gloantele dum-dum care explodau dupa ce loveau tinta, cu rapirile de copii pentru a face scut uman, cu apa otravita, cu „Craciunul este al vostru – Anul nou e al nostru”, cu lunetistii care trageau ziua sau noaptea cu arme cu infrarosu, cu arabii veniti special in tara sa-l apere pe Ceausescu, cu uciderea bolnavilor din spitale si terminind cu teroristii care noaptea ridicau cadavrele celor cazuti in lupte.
magarii gazetaresti, nerusinate
esti magar, nu gazetar, sau “istoric”. Poate nu ai mers prin Sibiu in acele zile sa vezi gloantele de calibru mic, conice, din otel, imprastiate pe jos. Trase, de exemplu, pe B-dul Mihai Viteazu. Hai sictir, esti un securist sadea
DOMNILOR REVOLUTIONARI,ARMATA ISI BATE JOC DE DVS.
Infractiunile pedepsibile cu detentie pe viata sau inchisoare mai mare de 15 ani (cele de omor, in special) SE PRESCRIU in 15 de ani,deci pentru crimele din decembrie 1989 s-a implinit termenul de prescriptie prin 2005. Aproximativ 99 % din criminalii care au tras se afla in situatia asta.
In ziarul Tineretul Liber (fost Scinteia tineretului) din martie 1990,generalul Stanculescu este pozat tinind in mina citeva gloante cu cap vidia.Generalul spune ” am strins munitie si armament strain,am facut si un film in acest sens,uitati-va am aici in palma cite gloante cu cap vidia ce nu sunt in dotarea armatei romane” Stiti ce la ce concluzie au ajuns 3 Comisii parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989,dar si …Parchetul Militar ? NU S-AU DESCOPERIT DOVEZI PRIVIND EXISTENTA ARMAMENTULUI SI MUNITIEI DE PROVENIENTA STRAINA…..
[omul scrie aici despre interviul facut de catre Aurel Perva and Gavrila Inoan, Tineretul Liber, 5 martie 1991, pp. 1-2: General Victor Stanculescu a precizat ca e vorba de gloante cu cap vidia, calibru 5, 56 mm.
Astfel, din adreselenumărul 68 00007 din 7 ianuarie 1990 şi numărul 68000171 din 28 februarie 1990 ale Serviciului Independent Arme-Muniţie şi Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului general al Poliţiei rezultă că, inculpatul figurează în evidenţa deţinătorilor legali de arme, cu pistolul marca STAR calibrul 7,85mm şi 12 cartuşe acelaşi calibru. Pentru celelalte arme găsite în locuinţa din Sibiu şi anume:pistolul mitralieră AKM , calibrul 5,6 mm, pistolul SCHMIDT, carabină automatic marca G ARM, calibrul 5,5mm, carabina 7 x 64 SAKO, carabină BROWING şi puşcă de vânătoare cu alice, semiautomată,calibrul 12 mm, cât şi pentru muniţia:6 cartuşe –357 MAGNUM, 214 cartuşe calibul 12 mm , 66 cartuşe-300 V.I.N. , 140 cartuşe-7x64mm şi 506 cartuşe.
Ion Neata: “…Avea cartus inauntru, l-am extras imediat si am inceput sa studiez arma, stiti, eu sint la maistri militari, specialitatea armament. Mi-au trecut multe pusti prin mina, dar asa ,bijuterie’ inca nu am vazut. Este vorba de un Browning de mare precizie, calibru 5,6 mm de productie belgiana….Controlindu-l am gasit asupra sa urmatoarele: buletin de identitate pe numele Fanea Nicolae, legitimatie de serviciu, pe acelasi nume, din care rezulta ca este inginer la I.P.A.S….si o statie de emisie-receptie de tipul celor de la militie.”
[“On 23 December 1989 in Sibiu, a soldier participated in the capture of one Fanea Nicolae who was carrying a Belgian-made 5.6 mm Browning and “a radio transmitter-receiver of the type used by the Romanian ‘Militia’.
Ion Neata, interview by Major Mihai Floca, “Unde sint teroristii?,” Armata Poporului, no. 30 (25 July 1990), p. 3.”
De asemenea, la locuinţa inculpatului situată în Bucureşti,strada Cosmonauţilor nr.2-4, a fost găsit un pistol cu aer comprimat calibrul 4,5 mm , 23 cartuşe calibrul 7x64mm, un cartuş 300 V.I.N., 44cartuşe-357 MAGNUM, 3 cartuşe calibrul 12 mm, 498 cartuşe-calibrul 5,6mm, 50 cartuşe-calibrul 9mm lung, 27 cartuşe-calibrul 6,35mm,două cutii cu diaboluri –calibrul 4,5mm pentru care nu a posedat autorizaţie legală, aşa cum prevede articolul 2,litera f din decretul numărul367/1971.
La locuinta lui Nicolae Andruta Ceausescu din Bucuresti
“arma cu luneta si 695 gloante calibru 5,6 mm”
[Victor Dinu, Romania Libera, 12 April 1990, p. 2.
During the trial of Nicolae Ceausescu’s brother, Nicolae Andruta Ceausescu, head of the Securitate’s Baneasa training academy, it was disclosed that at his home “a gun with an infra-red scope and 695 cartridges of 5.6 mm bullets were found.”
“Vreau sa arat ca subsemnatul si mai multi colegi din aceeasi unitate de tancuri [UM 01060 Bucuresti-Pantelimon] am capturat teroristi arabi (dintre care unul ne-a spus ca este din Beirut) inarmati, pe care i-am predate la Marele Stat Major.Unul era student, am gasit asupra lui un pistol mitraliera de calibrul 5.62 seria UF 060866, cu cadenta de ambreiaj, lung de vreo 40 cm, portabil pe sub haine:arma parea facuta dintr-un plastic foarte dur, cu exceptia tevii si a mecanismului de dare a focului. “
Al. Mihalcea, “O gafa monumentala,” Romania Libera, 31 October 1990, p. 5a.
Ing. Dan Iliescu, Muzeul de Arta
“S-a tras din Muzeu permanent.Aveam impresia ca se trage de la parter, de la arta feudala….Armele lor sunau altfel.Aveau o cadenta sanatoasa.A doua zi si in zilele urmatoare am gasit gloante in Muzeu.Nu erau gloante obisnuite.Aveau un virf tesit.Pareau imbricate intr-o camasa de plumb.Era un calibru intre cinci, cinci si ceva.N-au vrut uslasii [ USLA ]sa ne lasa nici un glont.I-am rugat sa ne lasa macar de amintire.N-au vrut!Au zis ca au nevoie pentru identificare.Au notat de unde le-au ridicat.”
Ion Zubascu, “Misterioasa revolutie romana,” Flacara 19 decembrie 1990, p. 11.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 23, 2008
Bucuresti, Spitalul Coltea
Prof. univ. dr. Nicolae (Nae) Constantinescu, membru al Academiei de Medicina si al Academiei Oamenilor de Stiinta. Medic chirug la Spitalul Coltea.
– Ce s-a intamplat cu cartusele extrase chirurgical din ranile pacientilor? Erau niste probe care ar fi putut lamuri anumite aspecte…
– Pe data de 1 sau 2 ianuarie 1990 a aparut la spital un colonel Chircoias, de la Interne cred. Acest Chircoias a fost judecat si condamnat mai tarziu intr-un proces la Timisoara in legatura cu revolutia. Chircoias, care sustinea sus si tare ca ar conduce nu stiu ce sectie criminalistica din Directia Securitatii Statului, a cerut gloantele extrase. Acestea, vreo 40 la numar, i-au fost date de un medic care era secretar de partid la IMF. Tin minte ca erau gloante de diverse forme, de diferite dimensiuni.
Procurori timorati
– Ati sesizat Parchetul Militar? Ati cerut sa se faca o ancheta in legatura cu cei impuscati la revolutie?
– Bineinteles, am anuntat Parchetul, am cerut o ancheta. De exemplu, cand le-am aratat apartamentul de unde s-a tras la revolutie, de la etajul 4, de la cinematograful “Luceafarul”, procurorii mi-au zis ca au facut verificarile si au depistat ca acolo era o locuinta conspirativa a Securitatii si atat. In anul 1992 am semnat alaturi de alti medici, profesori universitari, chirurgi de renume, un memoriu pe care l-am adresat Parchetului General si prin care am solicitat sa se faca o ancheta cu privire la ranitii si mortii prin impuscare. Neprimind nici un raspuns, dupa sase luni m-am dus la Parchet sa intreb ce se intampla. Mi s-a raspuns ca se lucreaza, mi-au aratat doua-trei avize puse pe colturile cererii si atat. Unul dintre procurori m-a luat cu el pe un coridor si mi-a spus ca “are copil, are nevasta, e foarte complicat…”. Ma intreba pe mine ce sa mai faca… Am izbucnit, le-am spus ca nu sunt un om care sa fie, asa, aburit cu una, cu doua. Le-am aratat radiografiile celor impuscati, le-am aratat gloante in ficat. Radiografiile existau, nu erau inventiile mele, nu mi se nazarise asa, dintr-o data sa cer ancheta! Le-am spus ca niste oameni doresc sa afle adevarul si ca cei care au semnat memoriul catre Parchet nu sunt niste persoane oarecare, ci medici cu experienta, somitati in materie. Degeaba am solicitat expertize balistice sau alte cercetari, degeaba am prezentat acte, documente, radiografii, lucrari. Nu se dorea sa se faca o ancheta serioasa.
Profesorul Andrei Firica, directorul Spitalului de Urgenta Floreasca in 1989, povesteste cum la camera de garda a spitalului au fost aduse, in zilele Revolutiei, mai multe persoane suspectate ca ar fi teroristi. Acestea au disparut apoi fara urma, luate de un colonel de la militie.
Dar, legat de teroristi, lucrurile s-au desfasurat astfel: a venit din nou colonelul acela de militie care ma indemnase sa nu mai duc ziaristii la patul teroristilor si i-a incarcat pe teroristi intr-un autobuz, plecand cu ei. Este exact ce eu doream, facand tot felul de demersuri pentru a fi preluati de Spitalul Jilava, fiindca ei nu aveau rani grave. Peste doua-trei zile am primit un telefon de la genelarul Chitac, deja ministru, care m-a intrebat ce e cu teroristii. I-am relatat cum ei au fost luati de acel colonel de militie si generalul Chitac n-a parut surprins. Chiar parea multumit ca au fost luati de acel colonel de militie. Marea mea surpirza a fost cand pe acel colonel de militie l-am revazut in zeghe, la televizor, in boxa acuzatilor, la procesul de la Timisoara. De altfel, l-am rugat pe fiul meu, care a facut Facultatea de Teatru si Film, sa-i filmeze pe acei teroristi prinsi cu catuse de paturile spitalului si am dat copii dupa aceasta caseta la Procuratura. Fiul meu filmase si desfasurarea Revolutiei pe strazi.
Acelasi militian Ghircoias este mentionat si intr-un articol din 1992 (“Terorist ascuns in Apuseni” Romania Libera, 21 august 1992) in legatura cu spitalul Coltea, prezenta teroristilor internati acolo intre 21-26 decembrie si faptul ca dupa sosirea lui Ghircoias, toti teroristi au disparut…
Marius Mioc ne atrage atentia ca Ghircoias a fost gratiat de catre Ion Iliescu:
Nicolae Ghircoiaş, colonel de miliţie care a furat şi distrus evidenţele Spitalului judeţean Timiş cu privire la morţii şi răniţii din perioada revoluţiei[5], condamnat la 4 ani închisoare dar cu constatarea că pedeapsa este în întregime graţiată prin Decretul-Lege nr. 23/1990[6] (Ghircoiaş este şi beneficiar al amnistiei din Decretul 3/1990, pentru o altă infracţiune săvîrşită în perioada revoluţiei – favorizarea infractorului)
—————-
Bucuresti, Spitalul Municipal Rezerva nr. 3
“…O sa ne omoara pe toti, uite, asta de la mine din buzunar e primul glonte scos in spitalul nostru, dintr-o fetita de 12 ani. In salon e un baiat, foarte grav ranit, un glonte dum-dum, d-ala, i-a facut praf diafragma, creasta iliaca, la iesire perforatia era cit o moneda de 5 lei….”
Andreea Hasnas, “Reportajul unui film cu TERORISTI,” Expres, nr. 10 (6-12 aprilie 1990), p. 5.
“In noaptea de 23 se reintorc in framintate zona a fostului cc. In corpul A. Rebeca este impuscata in ambele picioare. Este transportata la Spitalul Municipal. I se extrase unul dintre gloante si revine in acele locuri tulburi. In fata Directii a 5-a. Eugen Cercel este impuscat cu doua gloante explozive care i-au zdrobit bazinul si picioarele. Este invalid pe viata, si in carutul sa, se afla la mama sa in Moldova...”
Emil Munteanu, “Doi revolutionari [Rebeca Doina Cercel si Cazimir Benedict Ionescu], doua destine…” Romania Libera, 20 februarie 1992, p. 1.
Cugir, 21-22 decembrie 1989
“CUGIR: Revolutionari achetati, criminali in libertate,” Expres, nr. 6, 9 martie 1990, p. 6.
“…Se tragea din birourile securistilor si s-a mai tras si cu o pusca de vinatoare si s-a mai tras cu gloante dum-dum si militia ardea ca o torta si oamenii au intrat in incendiu si atunci locotenentul major Mezei Dorin a sarit de la etaj cu pistolul mitraliera…Sint peste 40 de raniti si unii au primit gloante in cap dar cu totii sint in viata. Doi raniti sint in spitalele din RFG si unul este in Anglia. Cel din Anglia a fost impuscat cu dum-dum….UNDE SINT CEI CARE AU TRAS IN OAMENI?” –Vasile Neagoe
Curtici, dupa 22 decembrie 1989
La gara primim un grup de belgieni care insotesc un tren de 42 de vagoane cu marfuri trimise de Comunitatea Europeana, in cadrul actiunii Operation Villages Roumains . Seful lor, care rupe cateva cuvinte romanesti, ne spune ca totul a fost organizat de Crucea Rosie belgiana si service-cluburile care au adoptat in lunile anterioare sate din judetele Iasi, Botosani, Caras-Severin sau Mehedinti. In noaptea urmatoare, prima echipa de 5 medici de la spitalul austriac Lorenz Bohler, care au sosit la Curtici cu un vagon-spital preiau un numar de 18 bolnavi in stare grava pentru a li se acorda un tratament special de 2-3 luni in Austria. E vorba de unele transferuri de organe sau proteze speciale, datorate efectelor monstruoase ale gloantelor dum-dum . Victimele sosesc de la Timisoara cu cateva ambulante; la lumina becurilor si a farurilor zarim fete tinere transfigurate de durere – printre acestea femei, adolescenti, un soldat si o fetita cu cate un picior amputat.
Revolutia din decembrie 1989 a lasat in urma ei foarte multe intrebari fara raspuns dintre care una destul de dureroasa este aceasta: cine a tras si mai ales cine a dat ordin sa se traga cu gloante explozive? Daca in rindurile care urmeaza nu putem raspunde acestor intrebari, cei putin vom reduce in actualitate o problema care este ignorata si trecuta sub tacere de cei care ar trebui s-o rezolve.
Inainte de toate, ce este un glont exploziv? Ca aspect si dimensiuni, nu se deosebeste de un glont obisnuit de calibrul 7,62 mm, deci poate fi folosit ca munitie pentru pistolul automat AKM. Ce il deosebeste de un glont obisnuit este faptul ca odata patruns in tinta, glontul “dum-dum” explodeaza, raspindind o puzderie de schije si producind distrugeri infioratoare in regiunea in care a intrat. Deci, daca cu un glont obisnuit se scoate adversarul din lupta, prin folosirea unui exploziv este sigur ca i se provoaca acestuia o rana care il va chinui toata viata, in cazul in care va supravietui leziunilor provocate de schije si puternicei hemoragii care insoteste de obicei o astfel de rana. Iata de ce acest tip de munitie a fost interzis de multi ani, prin tratate internationale.
Domnul profesor Nicolae Angelescu, seful Sectiei Chirurgie a Spitalului Coltea a avut amabilitatea sa ne explice citeva din aspectele tratamentului chirurgical al ranilor produse de gloante explozive:
–Sint mai multi factori, care contribuie la a face ca o plaga provocata de un astfel de glont sa fie greu de tratat si greu de vindecat. In primul rind prin explozia glontului se produc distrugeri masive de tesuturi in zona in care aceasta a patruns si uneori aceste tesuturi nu se mai pot reface. In al doilea rind, fragmentele metalice rezultate (?) in urma exploziei se raspindesc pe o intindere mare si de aceea nu pot fi extrase in totalitate, pentru ca extragerea lor ar provoca pacientului o rana mult mai mare decit cea produsa de glontul in sine. Deci, dupa operatie mai ramin in corpul pacientului destule fragmente metalice si acestea constituie surse de infectie care il agraveaza starea.
Pentru a va ajuta sa va dati seama cum arata si ce inseamna o rana produsa de un glont exploziv, va prezentam in continuarea diagnosticele de internare ale celor adusi in Spitalul Coltea, impuscati cu astfel de gloante:
1. Nicolae Lucian, adus pe data de 21 (?) decembrie 1989. Diagnostic: fractura cominutiva femur sting in treimea inferioara, cu leziune de artera si vena femurala si pierdere de substanta prin plaga impuscata.
2. Necunoscut, adus pe 22 decembrie, ora 1, decedat la ora 1.30. Diagnostic: hemoragie peritoneala cataclismica cu plage de vena porta, case splinice, zdrobire de pancreas prin plaga impuscata hipocondru sting. Plaga zdrobita de colon travers.
3. Radu Traian, adus pe data de 23 decembrie 1989. Diagnostic: plaga transfixianta glezna stinga cu fractura cominutiva tuberozitatea calcaneana. Sectinue artera si vena tibiala. Fractura deschisa cominutiva maleola interna dreapta.
4. Gherman Dumitru, adus pe 25 decembrie 1989. Diagnostic: plaga impuscata antrebat sting bipolara, cu explozie de ulna, in treimea distala si lipsa de substanta osoasa, sectiune de tendoane muschi flexori ai carpului si degetelor si sectiune de pachet vasculo-nervos ulnar.
5. Astafei Petre, adus pe 22 decembrie 1989, decedat. Diagnostic: plaga impuscata toraco-abdominala cu ruptura de ficat si rinichi drept. Hemopneu-motorax drept, hematom intraperitoneal, stare de soc hemoragic, fractura cominutiva coastele 7,8, si 9 drepte.
6. Soldat Constantinoiu Vasile, adus la data de 24 decembrie 1989, decedat. Diagnostic: hemotorax sting masiv cu soc hemoragic prin plaga impuscata cervico-toracala cu ruptura vertebrelor toracale T2, T6, ruptura vaselor vertebrale si a vaselor de la baza gitului….
Cristian Calugar, Flacara, 13-19 februarie 1991 (nr. 6) , pp. 8-9.
Generalul Dan VOINEA despre decembrie 1989:
“Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia,
nici de la dum-dum.”
(cu Romulus Cristea, Romania Libera, 22 decembrie 2005)
Generalii represivi – în libertate, plevuşca vânturată după gratii
Evenimentele din decembrie 1989 au fost rând pe rând fie subiect de tocat în campaniile electorale, fie motiv de dispută publică. La un moment dat, subiectul a devenit extrem de incomod pentru unii şi atunci vinovaţii au fost spălaţi de păcate, uneori în văzul lumii, fără nici o ruşine pentru memoria celor care au murit, fără nici o reţinere din partea celor care şi-au construit gloria politică pe jertfa lor. În prezent, în penitenciare mai sunt doar câţiva dintre cei care au linşat cadre ale Miliţiei. Toţi generalii care în decembrie 1989 au dat ordin sau au tras în manifestanţi sunt în prezent liberi: fie le-au fost amnistiate pedepsele, fie aşteaptă acasă pronunţarea instanţelor, cândva… Potrivit informaţiilor noastre, lucrătorii fostei securităţi şi reprezentanţi ai trupelor USLA, care au executat pedepse pentru că au tras în 1989 în populaţia ieşită în stradă, au cerut ulterior daune morale statului român. Unii dintre ei le-au şi primit…
Dacă generalii nu pot să facă închisoare pentru omor deosebit de grav, oamenii obişnuiţi, care s-au aflat pe stradă în decembrie 1989 şi cei care în zilele revoluţiei au ucis reprezentanţi ai Ministerului de Interne, fac închisoare pentru instigare la omor. Adrian Carica şi Aurel Mihu din Cugir au fost condamnaţi definitiv la 10 şi respectiv 13 ani închisoare, în 2000. Alte două persoane, condamnate la câte 10 ani închisoare, în acelaşi dosar, au făcut recurs, următorul termen urmând să se judece în 10 ianuarie 2003. Carica şi Mihu au fost condamnaţi definitiv şi trimişi după gratii la finele lunii iunie 2002, pentru că pe 21 decembrie 1989 au instigat mulţimea împotriva a doi miliţieni din Cugir – cpt. (post mortem) Valentin Pop şi plt.maj (post-mortem) Ilie Staicu, care au fost linşaţi. Cei doi trimişi în judecată sunt singurii care au fost deocamdată condamnaţi, deşi, iniţial, prin 1990, pe numele tuturor celor care au participat la crime au fost emise mandate de arest preventiv. Toată povestea a fost uitată, până prin 1993, când ancheta a fost reluată, în condiţiile în care unul dintre cei consideraţi instigatori- Alexandru Popa- s-a sinucis. În 22 decembrie, la Târgu-Secuiesc a fost linşat în stradă maiorul de miliţie Aurel Agache. La locul tragediei au fost mii de oameni, dintre aceştia fiind identificaţi cinci ca autori. Cei în cauză au fost identificaţi, anchetaţi şi condamnaţi la închisoare în 2001 printr-o sentinţă a Curţii Supreme de Justiţie. Pentru ca dosarul acestei crime să nu zacă în aşteptarea prescrierii, familia supravieţuitoare a maiorului de miliţie Agache a făcut în cei 13 ani scurşi de la revoluţie memorii peste memorii, solicitând organelor abilitate să facă dreptate în acest caz. Patru dintre cei cinci condamnaţi la închisoare de CSJ sunt în prezent în Ungaria.
Tot la solicitarea rudelor supravieţuitoare se judecă în prezent la Bucureşti şi cazul asasinării fostului comandant al Miliţiei Cugir, cpt. (post-mortem) Valentin Pop. Deoarece soluţia primită în 1995 de “încetare a urmăririi penale” împotriva cpt. Valentin Pop, prin decesul acestuia, lăsa o amintire neagră în sufletele soţiei şi fiicei supravieţuitoare, din iniţiativa acestora a fost deschis un nou proces, în 1999, la Tribunalul Militar Bucureşti. Au fost condamnate la închisoare două persoane iar alte două au făcut recurs la sentinţă. O iniţiativă asemănătoare, dar soldată deocamdată cu eşec, a avut şi soţia plt. maj. (post mortem) Ilie Staicu. Dl. Alexandru Iosa, împuşcat în picior cu gloanţe “dum-dum” în 21 decembrie 1989 şi care a fost timp de aproape 10 ani şeful asociaţiei revoluţionarilor din Cugir ne-a declarat că cei care l-au linşat pe cpt. Valentin Pop şi i-au profanat cadavrul nu au intrat, sub nici o formă, în categoria revoluţionarilor. Dânsul ne-a explicat că, cel mai probabil, gestul comandantului de miliţie de a se bate cu mâna peste tocul pistolului i-a încitat pe oamenii din faţa miliţiei. Mai mult, Alexandru Iosa a precizat că mânia maselor s-a îndreptat asupra cpt. Pop mai mult pentru că simboliza un aparat al opresiunii comuniste decât din răzbunare personală, deoarece acesta era comandant în Cugir de doar 6 luni de zile.
În încercarea de a reabilita imaginea tatălui său, Valentina Pop a trimis în acest an un memoriu pe adresa preşedintelui Ion Iliescu. Memoriul a fost făcut public, în plenul Camerei Deputaţilor, de deputatul PRM de Alba, Emil Crişan.
În 21 decembrie, la 13 ani de la revoluţie, Cugirul îi va comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa în acele zile. Deopotrivă, pe cele două cadre MI şi pe cei patru revoluţionari care au murit în misiune, în 23 decembrie: Emil Costinaş, Florin Teodorescu, Dorin Augustin (morţi în accident de maşină, în 23 decembrie, în timp ce se îndreptau spre depozitul de muniţie de la Vinerea) şi Nicolae Vântu, ucis în faţa Televiziunii Române.
Nicoleta TOMUŢA
Cine sunt teroriştii ? – Păreau pe atunci un fel de “bau-bau” cu cartuşe “dum-dum” – Securitatea era marele semn de întrebare – Miliţia de asemenea – Informaţii – zvonuri – spaimă – În două cuvinte: haos, degringoladă
– contact cu membrii opoziţiei ceauşiste – Tökes – totul este periculos – teamă de a nu eşua – se forţează evacuarea – să amână evacuarea – ieşim pe străzi se ne asigurăm documentarea externă, lăsând cel puţin o urmă în caz că dispărem – Informaţii de la Bucureşti: se duce lupta pentru putere în cadrul C.C. – Bucureştiul întârzie – Timişoara : să avem curaj, vom fi mai mulţi – Timişoara (delegaţie) studenţii, UMT-ul , revoluţionarii se formează – se discută când ? cine va avea curajul să înceapă ? – multe întrebări, suspiciuni, securitatea lucrează (bine) – unii dispar – se rup legături – Tökes, da – acolo vom începe – activez prietenii – suntem gând la gând, zilnic devenim mai mulţi – Bucureştiul – linişte – Timişoara – în clocot – clerul reformat împotriva nedreptăţirii lui Tökes – apel prin “Panorama” privind cauza preotului – s-a început – în jurul clădirii tot mai mulţi stau şi se opun – “ băieţii” bat şi arestează din nou – unii dispar – se ucide în Timişoara – pierd legătura (au fost ucişi) – am rămas izolaţi – cine, când şi cum va începe şi în Lugoj – Într-un târziu aflu … la 20 decembrie ora 18, se porneşte la Lugoj – Nu, în 21 decembrie ora 8 – Pornirea demonstraţiei paşnice I.U.R.T., I.U.P.S., I.P.C. – “Mondial”, I.T.L. “A” şi “B”, Timişul – Vernisajul Galeriei PROARTE, aspect sumbru – Apar primele manifeste aruncate în centru – Tinerii răspund acţiunii – O scurtă discuţie în atelier – Vine ajutorul – aveam două arme : una găleată, una bidinea, de inscripţionat falezele de-a lungul Timişului – Ecouri – Ne tremurau mâinile, ne băteau inimile. Frică? – Demonstraţie în faţa consiliului municipal de partid – Triţoiu dorea parlamentare, culmea, după ce tinerii au fost ucişi şi răniţi – În consiliu se mişună – “potârnichile au fost speriate” – Nu intraţi ! – intrăm! – Dezastrul incendiului era de aşteptat – Păcat că au ars unele urme – S-au dat telefoanele necesare pentru salvarea potârnichilor – Poporul a intrat prin faţă. Capii şi “căpiţele” au fugit prin uşa din dos şi chiar pe ferestre – Zaharia a plătit pentru Basica – Slugarii au fost pe fază. Au reuşit să-i salveze – Tineretul se răzbună … ora 21,40, zboară, zboară Ceauşescu (tabloul), zboară, zboară stema p.c.r., zboară televizoare, zboară tot ceea ce este semn şi însemn – Simultan ia foc totul – S-a ajutat la incendiere şi de către “slugari” – în stânga consiliului , miliţia se retrage – Miliţia avea de lucru la U.M. – Lugoj şi Timişoara – Sarcină – fotografierea evenimentelor – Execut clişeele, sânt atacat – noroc în cel ce m-a apărat … El a fost … Bîrdan Ovidiu, arestat ulterior – Un elicopter în P.O. – Martirii sânt transportaţi la spital – Încercări de salvare a acestora – Oamenii se retrag cu violenţă – Valeriu Rosada este scos din spital – Intervenţie chirurgicală pentru salvarea lui Daniel Brocea – Rănit mai uşor, Stoica, de frica spitalului, se tratează singur – Erau clipe grele – Incendiul cuprinde clădirea primăriei – La locul revoluţiei apar pompierii şi armata – Aşteaptă … – Baioneta la armă – Cordon de soldaţi – Ameninţări de la distanţă – Fotografierea interzisă – În oraş miliţia arestează pe stradă – … chiar şi la domiciliu – Informatorii îşi făceau ultimele servicii – Cei arestaţi: maltrataţi, ameninţaţi … – … şi transportaţi spre destinaţie necunoscută – (mai târziu aflu spre Deva ) – Lovituri – Focuri de armă ( în aer ) – … pe când cei rămaşi în dubă tremurau de frică – Din declaraţiile celor arestaţi – Printre alţii, tinerii de la Căminul I.U.R.T. – Noapte albă şi fierbinte – Dimineaţa – 21 decembrie 1989 – Pregătesc DRAPELUL ţării – Ora 9 – Începe demonstraţia – I.U.R.T. – I.U.P.S. – I.P.C. Mondial – Coloane de oameni – Se scandează pentru Timişoara – Împotriva tiraniei – În faţa U.M., unde au căzut eroii noştri, s-a dat onorul noului drapel – Trecem prin Micro IV – Micro III – Micro I – şi Micro II – La podul de beton – joncţiunea cu textiliştii – El e român – celălalt german – eu maghiar – suntem lugojeni – bănăţeni … – Demonstraţia continuă -Tineri şi vârstnici se ataşează demonstranţilor – “Libertate !” – “Jos tiranul !” – “Clopote !” Incredibil, eram gând la gând – Coloana se-ndreaptă spre domiciliul eroilor noştri – Drapele îndoliate pentru Timişoara, pentru Lugoj – Lacrimi de durere şi de spaimă – Durerea părinţilor – cutremurătoare ! – Piaţa din faţa consiliului e plină – Se propagă ideile revoluţiei – Maiorul Căpăţînă, maiorul Grama se prezintă în ideea sprijinirii Revoluţiei – Spiritul ei intră în toate inimile (sufletele) – Ne cunoaştem, nu ne cunoaştem, suntem cu toţi revoluţionari – Frică şi suspiciune – Cine este el ? Cine este ea ? Cine sunt ceilalţi ? – “Rămâi cu noi” – A doua noapte fierbinte şi albă – Unde vom sta la noapte ? – Toţi se gândesc la familiile lor – După două zile aflu că am fost căutat acasă de 3 indivizi – Am rămas singuri – Nici nu ne cunoaştem – Săndulescu Mihai mă numesc. Îmi pare bine, Kovacs Iosif ; Cipi şi Adi – Unde dormim ? – Ce ne fac copiii ? – Întrebări simultane – La Valentin vom fi în siguranţă – Părinţi îndoliaţi, prieteni – Bucureştiul a pornit – Se ucide în toată ţara – Spaima este în toate familiile. – Un somn de trei ore în zona Ţesătorilor – O dimineaţă de iarnă rece, însă fierbinte în suflete – Totul îndoliat, drapelul şi câţiva dintre noi – Ora 10 – Oameni în Piaţa Libertăţii – De la balcon se vorbeşte – Bune şi nebune – Pornim spre unităţile militare – Se scandează “Armata e cu noi !”; “Şi voi sunteţi români !” – Oprim demonstraţia înainte de a ajunge în faţa unităţi-lor – Delegaţie pentru tratative – Totul era pregătit – Se aştepta comunicatul de la Bucureşti – “Armata e cu noi ! “ – Victorie, dar nu deplină – Preaslăviţii nu erau încă arestaţi – Nici teroriştii – prinşi – Cine sunt teroriştii ? – Păreau pe atunci un fel de “bau-bau” cu cartuşe “dum-dum” – Securitatea era marele semn de întrebare – Miliţia de asemenea – Informaţii – zvonuri – spaimă – În două cuvinte: haos, degringoladă – A treia noapte albă şi fierbinte – Gărzile şi armata veghează pe străzi şi obiective – Comitetul ad hoc veghează şi coordonează situaţia – Prima legătură telefonică se obţine cu Caransebeşul – Apoi cu Deva – Radio Timişoara răspunde într-un târziu şi el – Se anunţă situaţia din Lugoj – Telefonul sună în permanenţă – Lumea fierbe – Diversiunea s-a înfiltrat şi între noi – Informaţiile şi dezinformaţiile propagate de unii făceau ca oamenii din oraş să trăiască o frică înspăimântătoare – Cutremurător zgomot se auzea la ora 2 (noaptea) dinspre sud-est – …
Aceste dezvăluiri au fost publicate în ziarul DRAPELUL: nr. 11 (sâmbătă 10 februarie 1990); nr.13 (sâmbătă 24 februarie 1990); nr. 17 (sâmbătă 24 martie 1990); nr. 19 (2-8 aprilie 1990).
Materialul utilizat este din cartile “Revolutia lugojeana” si “Lugojul al doilea oras liber” de Toma Trifon Nicolae
sublocotenentului Mihai Mihail, de 22 de ani, care a fost împuşcat în stomac la Revoluţia din decembrie 1989. Tînărul subofiţer post mortem îşi satisfăcea stagiul militar cînd un glonte cu vîrf dum-dum l-a ucis.
# Flori la mormîntul unui erou martir
Primul popas al vizitei preşedintelui PSD a fost în oraşul Topoloveni unde a fost primit de edilul Gheorghiţă Boţîrcă. Aici, Adrian Năstase a depus o coroană de flori la mormîntul sublocotenentului Mihai Mihail, de 22 de ani, care a fost împuşcat în stomac la Revoluţia din decembrie 1989. Tînărul subofiţer post mortem îşi satisfăcea stagiul militar cînd un glonte cu vîrf dum-dum l-a ucis. El nu era căsătorit. Mama lui, Gheorghiţa Mihai, a fost îmbărbătată de premier care i-a sărutat obrajii: “Aşa a fost voia lui Dumnezeu, îmi pare rău pentru dvs. şi sper ca cel de Sus să vă întărească. Sînt alături de dumneavoastră”. La mormîntul din marmură, Adrian Năstase în timp ce doi preoţi oficiau slujba de pomenire, a aprins o lumînare ca de altfel şi miniştrii Geoană şi Tănăsescu. Pe tot timpul slujbei, bătrîna mamă şi-a plîns fiul. Apoi, primul ministru a intrat în biserică, s-a închinat şi a aprins lumînări la vii şi la morţi.
Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on September 13, 2008
Maria Petrascu 2007-09-06
DOMNULE iLIE jEAN., sunt ziarista, de 17 ani ma ocup doar de problema evenimentelor din decembrie 89, de la Brasov si din tara si daca am intrebat unde , in ce oras a fost ucis acel soldat am intrebat pentru ca si la Brasov au fot ucisi (impuscati toti in cap sau cu gloante dum-dum) iar soldatii nu sunt contabilizati acolo unde au murit ci in satucul, comuna sau micul oras de unde proveneau. de aceea domnule Ilie numarul viczimelor anuntaet oficial nu este real, pt.ca nu sunt contabilizati soldatii in termen.
Declaratiile generalului Mihai Chitac au starnit mania revolutionarilor
_WED, 14 December 2005
Dan Bacan
Generalul (r) Mihai Chitac a sustinut ieri in fata instantei supreme ca nu el a dat ordin sa se traga in manifestantii adunati in fata Catedralei din Timisoara, in decembrie 1989. El a mai precizat ca se afla in zona Catedralei din ordinul primit de la generalul Ion Coman si avea ca misiune sa imprastie demonstrantii cu ajutorul gazelor lacrimogene. Afirmatiile lui Chitac i-au scos din sarite pe revolutionarii aflati in sala, care au amenintat ca-si vor cauta dreptatea la Haga.
“Nu am dat ordin sa se traga la catedrala. Cand am ajuns eu acolo, in jurul orei 18.30, multimea era imprastiata si era intuneric”, a declarat Chitac in fata instantei. Fostul general a spus judecatorilor ca el se afla la Catedrala pentru ca primise ordin de la generalul Ion Coman, seful Sectiei Militare, sa imprastie demonstrantii cu ajutorul gazelor lacrimogene, el detinand pe atunci functia de comandant al trupelor chimice. “Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip “dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne. Intrebat in legatura cu modul in care a colaborat cu generalul (r) Victor Athanasie Stanculescu, Chitac a aratat ca s-a intalnit cu acesta doar de doua-trei ori. “Nu am colaborat cu generalul Stanculescu in timpul revolutiei de la Timisoara. De altfel, am aflat mai tarziu ca acesta era internat in spital”, a precizat Chitac.
“Bani cheltuiti si ti mp pierdut”
Declaratiile lui Chitac au provocat nemultumirea revolutionarilor sau a reprezentantilor acestora care se aflau in sala de judecata. Dupa terminarea sedintei de judecata, ei au sustinut in fata presei ca acest proces inseamna “bani cheltuiti si timp pierdut”, singura lor speranta de a mai obtine dreptate fiind in “instanta suprema de la Haga”.
Revolutionarii, unii dintre ei in carje, au spus ca au dovezi filmate si documente prin care pot demonstra ca au fost retinuti si batuti la garnizoana militara din Timisoara. Mai mult decat atat, unul dintre revolutionari a declarat ca soldatii care erau in piata din Timisoara se aflau sub comanda lui Gheorghe Badea, care, ulterior, din ordinul lui Ion Iliescu, ar fi fost avansat la gradul de locotenent-colonel. Revolutionarii au sustinut ca urmeaza tratamente care ii costa multi bani si ca majoritatea urmeaza tratamente psihiatrice ca urmare a loviturilor primite si a dramelor pe care le-au trait.
Cu politia la I NML
Tot la termenul de ieri, instanta a dispus ca Victor Stanculescu sa fie supus unei expertize medico-legale cu internare si i-a pus in vedere generalului, prin avocatul sau, sa se prezinte de buna voie la INML, altfel se va apela la politie. Comisia Institutului National de Medicina Legala “Mina Minovici” a fost sesizata in acest caz inca din septembrie, pe numele lui Stanculescu existand o ordonanta prin care medicii trebuie sa se pronunte daca acesta suporta sau nu regimul de detentie. Stanculescu nu s-a prezentat la INML nici pentru investigatiile medicale necesare in acest caz.
In 22 martie 2004, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis, la 14 ani de la revolutie, rejudecarea generalilor Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac, acuzati de reprimarea timisorenilor. Instanta suprema a motivat ca nu a fost respectat dreptul la aparare in 1999, atunci cand cei doi au fost condamnati la cate 15 ani de detentie.
DOMNILOR REVOLUTIONARI,ARMATA ISI BATE JOC DE DVS.
Infractiunile pedepsibile cu detentie pe viata sau inchisoare mai mare de 15 ani (cele de omor, in special) SE PRESCRIU in 15 de ani,deci pentru crimele din decembrie 1989 s-a implinit termenul de prescriptie prin 2005. Aproximativ 99 % din criminalii care au tras se afla in situatia asta.
In ziarul Tineretul Liber (fost Scinteia tineretului) din martie 1990,generalul Stanculescu este pozat tinind in mina citeva gloante cu cap vidia.Generalul spune ” am strins munitie si armament strain,am facut si un film in acest sens,uitati-va am aici in palma cite gloante cu cap vidia ce nu sunt in dotarea armatei romane” Stiti ce la ce concluzie au ajuns 3 Comisii parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989,dar si …Parchetul Militar ? NU S-AU DESCOPERIT DOVEZI PRIVIND EXISTENTA ARMAMENTULUI SI MUNITIEI DE PROVENIENTA STRAINA…..
The Archive of the Romanian Revolution of December 1989 