The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘securitate decembrie 1989’

Nicu Ceausescu, Sibiu, teroristii, combinezoane negre, si decembrie 1989 (articole uitate, revista Expres 1990)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on April 8, 2010

from Orwellian, Positively Orwellian (2006)

MEN IN BLACK:  The Recurring Theme of “Black Jumpsuits”

Part of the great riddle of the “terrorists” concerns their clothing.  In Brasov, it was noted the individual arrested on 23 December firing a 5.65 mm Thomson automatic was wearing a “black jumpsuit.”  The descriptions go by different names—“combinezoane negre,” “salopete negre,” or “de culor inchis,” for example—but they all note the black or dark outfits of many of those suspected of being “terrorists.”

It is critical to note that we have evidence that the focus on the black clothing of those identified as “terrorists” occurred among participants at the time, and is not merely some ex post facto artifact.  Major A.D. of Directorate V-a (probably Major Aurel David) recounted in early 1991 that while under arrest on 27 December 1989, the Army soldiers guarding him asked “If” as Major A.D. had sought to convince them, “it isn’t Ceausescu’s guard [i.e. V-a]” who was firing, “then who are the black-shirted ones [emphasis added]?”[52] The report of the SRI [the Securitate’s institutional successor] on Timisoara indirectly confirms Army suspicion when alleging that Army Colonel Constantin Zeca gave the order after 22 December 1989, to shoot at anybody “in a blue, navy blue, or black jumpsuit.”[53] Why this clothing in particular, and why the suspicion then?

Some of those shot as “terrorists” turn out to have been wearing “black jumpsuits.”  Bucking the hegemony of official, elite interpretations denying the very existence of the “terrorists,” a poster calling himself “Danka” posted the following on the Jurnalul National web forum in April 2006:

“22 decembrie 1989, military unit 010_ _ at the edge of the Branesti forest.

The Branesti forest houses one of the largest munitions depots around the capital.  It is said that an explosion at this depot would destroy the Pantelimon neighborhood from the beginning of the no. 14 tram [route].  Towards evening gunfire opened on the unit from the railroad.  Everything was a target, [and] small caliber arms and semi-automatic weapons were being used [emphasis added; note:  possible reference to 5 mm weapons].  Based on the flashes from the gun-barrels it appeared that there were 3 persons hiding among the tracks who opened fire with the goal of creating panic.  The soldiers came out of their barracks and set up in the car-park under trucks.  They couldn’t stay inside the buildings, “the terrorists” were shooting the windows [out].  Even though an alert had been given earlier in the day, nobody was prepared to respond except those on duty.  A group of soldiers with officers and n.c.o.s equipped with AK-47s, and TT pistols launched an attack from the surrounding area.  All reached their destined locations without problem by nightfall, in part because the intruders were preoccupied with maintaining a continuous gunfire on the unit.  At a given moment, the soldiers opened fire, the gunfight lasted less than 10 minutes.  Their little UZIs weren’t equipped for long-distance and thus could not stand up to the renowned AK 47.  One of the terrorists was shot in the head, while the other two were wounded when they tried to flee through a field leading away from the military unit.  The three were transported to the guard post where the lights were turned on (until then the unit had been in complete darkness) and we realized that one of the two survivors was in fact a woman.  All three were olive-skinned, clothed in black jumpsuits [emphasis added] and the two wounded survivors struggled to say something in Arabic.  After a half hour an ARO [vehicle] of the Army arrived saying they had come from the Chief of Staff’s Division and they took all three.  After a few days all the soldiers who participated in the activities of that night were made to sign a declaration pledging not to divulge anything about what had happened.  All of this is true and can easily be verified.”[54]

Another small group of people wearing “black jumpsuits” held a military convoy under fire near the city of Buzau. On the evening of 23 December 1989, a military convoy from Piatra Neamt en route to Bucharest reached the community of Maracineni near Buzau.  Members of the local military unit told the soldiers from Piatra Neamt that

…the unit had been attacked by two people, a civilian and Militia NCO, who disappeared with an Oltcit [car] and an ABI vehicle [an armored transport used exclusively by the Securitate’s USLA].  Shortly after [being told] this, gunfire opened on the convoy.  And gunfire reopened on the local military unit….those from the unit fired back with ordinance that lit the sky, in this way enabling them to observe a group of 3-4 armed people, wearing black jumpsuits (“salopete negre”) who were shooting while constantly changing position.  At the same time, on the radio frequencies of the convoy, they received messages about coming devastating attacks, and even Soviet intervention.  All of these proved to be simple disinformation.  The next day, in a moment of calm, villagers brought the soldiers food, and related how the terrorists had occupied attics of their houses.  They said they [the occupiers] were Romanians and that in a few words they had ordered [the villagers] to let them into the attics of their houses….In general, they shot at night, but on 25 December the cannonade continued during the day…. Curiously, the ‘fighting’ in Maracineni continued until 30 December.  Who and for whom were they trying to impress? [emphasis added][55]

Indeed, there are three key aspects here:  1) this was not a heavily populated area, thereby undermining arguments about “operetta-like” fake warfare to impress the population, 2) it is difficult to explain this episode as the result of “misunderstandings” between units, and 3) the gunfire lasted well over a week, a fact that is difficult to ascribe to confusion.

Did the black-suited ones have any affiliation to any institution?  After all, is it not odd that so many of them would appear to be dressed in the same garb?  In 1990, an engineer, Mircea Georgescu, expressed his frustration about the post-December disappearance of the “terrorists” in Sibiu, Nicu Ceausescu’s fiefdom, as follows:

“Who fired from the attics of Sibiu on 21-22 December 1989?  Who are the so-called terrorists?  Where are their guns with scopes and unmistakable cadence?  Silence on all fronts:…

c) A fighter from the guards, along with his brother, captured in these days (23-25 dec.) some 8 securisti among whom:  one about 45-50 years old, at the State Theater Sibiu, we surrendered him to the Commander at the Army House.  He was taken under guard by 4 civilian fighters (one in front had a club in his hand) and by a soldier with a gun at his side.  He was dressed in a vest (like a smith’s) and a pant-suit (combinezon) that was black or a very dark grey…brown with short hair, well-built and 1,70-1,75 m tall….What, nobody knows anything about this guy either?…[emphases added]”[56]

Lt. Col. Aurel Dragomir, former commander of the “Nicolae Balcescu” Military Officers School in Sibiu, described in 1994 those killed as “terrorists” in Sibiu in December 1989:

…On the morning of 22 December…I was informed that on the rooftops there were some suspicious persons.  I saw 2-3 people in black jumpsuits.  The Militia told me that they weren’t their people.  At noon there appeared 10 to 15 people in black jumpsuits who opened massive gunfire on the crowds and soldiers. I ordered them to respond with fire.  I headed to the infirmary—the reserve command site, and col. Pircalabescu [head of the Patriotic Guards] called and asked me “why was there gunfire?”  I told him we were being attacked.  He told me to cease fire.  Ilie Ceausescu [Ceausescu’s brother, and an Army General] told me to surrender.  I slammed the telephone down.  Then [Army General] Stanculescu called.  I told him that we are under attack. Stanculescu said to me:  ‘Defend yourselves!’….The attackers had on black jumpsuits under which they had on civilian clothes….Weapons and ammunition that weren’t in the arsenal of the Army were found, guns with silencers were found, that aren’t in the Army’s arsenal….After the events declarations given to the investigating commissions disappeared, notebooks filled with the recordings of officers on duty (ofiterii de serviciu), and a map that noted from which houses gunfire came. The dead who were in jumpsuits and had several layers of clothing were identified:  they were cadre from the Sibiu Interior Ministry (Militia and Securitate)…. (“black jumpsuits” emphases and “weapons and ammunition…” emphasis added; rest in original)[57]

Finally, in this context, the comments of a Codrut H. in July 1990 about what he and other civilians found when they occupied Securitate headquarters in Brasov on the night of 22 December:  “What appeared suspicious to me was that the Securitate there appeared to have been prepared [for something]….  Out front of the building there was a white ARO [automobile] in which there were complete antiterrorist kits [emphasis added].” What else did the civilians find there?…combinezoane negre. [58]

Sibiu, 19-22 December 1989

In Sibiu, Siani-Davies tells us:

Controversy also continues to surround a commercial TAROM flight, which is alleged to have brought up to eighty USLA troops from Bucharest to Sibiu on December 20, 1989.  It is not clear if the USLA forces were actually on the airplane, or, even if they were, what they actually did in Sibiu…[Serban] Sandulescu (c1996), 57-58…suggests they were not members of USLA but the DIA [Army’s Intelligence Unit].[151]

From the standpoint of Siani-Davies’ unsuspecting reader such a conclusion may seem not only credible, but judicious.  But one of Siani-Davies’ habits—identified negatively by even those who praise the book—is his tendency to draw negative equivalencies:  i.e. there is about as much evidence to support x as there is to support y, in order to disprove or discount both propositions.  In a review, Doris Mironescu writes:

“Very common are claims such as the following:  ‘Finding the proof to sustain such an explanation of the events [that the Army’s Intelligence arm, the DIA simulated the “terrorist diversion,” to permit the Front’s takeover and a possible Warsaw Pact invasion of the country] is as difficult as proving that special units of the securitate took up arms against the revolution’ (p. 154).  Mutually contradictory hypotheses are invoked in order to negate each other, not so much because of the weight of the claims, but through the ideological similarity of both.”[152]

This tendency definitely affects Siani-Davies’ analysis of the “terrorists” and its accuracy.  To begin with, in the very book (Sandulescu) invoked by Siani-Davies, the head of the DIA (Battalion 404 Buzau), Rear Admiral Stefan Dinu, is quoted as having told the Gabrielescu commission investigating the December events (of which Sandulescu was a member) that “we hardly had 80 fighters in this battalion.”[153] It is known that 41 of them were in Timisoara from the morning of 18 December and only returned to their home base in Buzau on 22 December.[154] This makes it highly unlikely that they were on the 20 December TAROM flight to Sibiu that is in question.[155]

Contrast this with the signs that exist pointing to the mystery passengers as having been from the Securitate/Interior Ministry, in particular the USLA.  Nicu Silvestru, chief of the Sibiu County Militia, admitted in passing in a letter from prison that on the afternoon of 19 December 1989, in a crisis meeting, Nicolae Ceausescu’s son, Nicu, party head of Sibiu County, announced that he was going to “call [his] specialists from Bucharest” to take care of any protests.[156] Ceausescu’s Interior Minister, Tudor Postelnicu, admitted at his trial in January 1990 that Nicu had called him requesting “some troops” and he had informed Securitate Director General Iulian Vlad of the request.[157] If they were, indeed, DIA personnel, why would Nicu have called Postelnicu, and Postelnicu informed Vlad of the request—would such a request not have been relayed through the Defense Minister?

The first two military prosecutors for Sibiu, Anton Socaciu and Marian Valer, identified the passengers as USLA.  Even Nicu Ceausescu admits that this was the accusation when he stated in August 1990:

“…[T]he Military Prosecutor gave me two variants. In the first part of the inquest, they [the flight’s passengers] were from the Interior Ministry. Later, however, in the second half of the investigation, when the USLA and those from the Interior Ministry began, so-to-speak, to pass ‘into the shadows,’ – after which one no longer heard anything of them – they [the passengers] turned out to be simple citizens…”[158]

Beginning, at least as early as August 1990, with the allusions of Major Mihai Floca, and later seemingly indirectly confirmed by former USLA officer Marian Romanescu, it was suggested that when USLA Commander Ardeleanu was confronted at the Defense Ministry on the night of 23/24 December 1989, Ardeleanu reportedly admitted that “30 were on guard at [various] embassies, and 80 had been dispatched to Sibiu with a Rombac [aircraft] from 20 December 1989 upon ‘orders from on-high’.”[159] Finally, and along these lines, we bring things full circle—and recall our “phantoms in black” again in the process—with the testimony of Army officer Hortopan to the same Serban Sandulescu at the Gabrielescu Commission hearings:

Sandulescu:  About those dressed in black jumpsuits do you know anything, do you have any information about whom they belonged to?

Hortopan:  On the contrary.  These were the 80 uslasi sent by the MI [Interior Ministry], by General Vlad and Postelnicu to guard Nicolae Ceausescu [i.e. Nicu].  I make this claim because Colonel Ardelean[u] in front of General Militaru, and he probably told you about this problem, at which I was present when he reported, when General Militaru asked him how many men he had in total and how many were now present, where each of them was:  out of which he said that 80 were in Sibiu based on an order from his commanders.  Thus, it is natural that these are who they were.[160]

Bringing us up to the morning of 22 December 1989, and setting the stage for what was to come, Lt. Col. Aurel Dragomir told the Army daily in November 1990:

Dragomir:  Events began to develop quickly on 22 December.  In the morning some of the students posted in different parts of the town began to observe some suspect individuals in black jumpsuits on the roofs in the lights of the attics of several buildings.

Reporter:  The same equipment as the USLAsi killed out front of the Defense Ministry…

Dragomir:  And on the roof of the Militia building there were three or four similar individuals…[161]

Of course, the fact that these individuals were posted on the top of the Militia building on this morning, speaks volumes in itself about their affiliation.  Indeed, in a written statement dated 28 January 1990, Ioan Scarlatescu, (Dir. Comm. Jud. Sibiu), admitted that he was asked by the Army on that morning if the unknown individuals “could be from the USLA?”[162]

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , | 1 Comment »

“Dinca si Postelnicu au fost prinsi de pantera roz!”: 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 21, 2009

all videos posted by aetziu to youtube

Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , | Leave a Comment »

Dezinformare securista despre decembrie 1989 in actiune (Zig-Zag, anul 1990): Angela Bacescu (teroristii n-au fost securisti, nici n-au existat teroristi…), Gheorghe Ionescu Olbojan (teroristii au fost din DIA, deci Armata, in nici un caz securisti), si Ion Cristoiu (II)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 20, 2009

Cazul Gheorghe Ionescu Olbojan

image-61image-62image-63image-64image-65

Posted in raport final | Tagged: , , , , , , | 3 Comments »

Dezinformare securista despre decembrie 1989 in actiune (Zig-Zag, anul 1990): Angela Bacescu (teroristii n-au fost securisti, nici n-au existat teroristi…), Gheorghe Ionescu Olbojan (teroristii au fost din DIA, deci Armata, in nici un caz securisti), si Ion Cristoiu (I)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 20, 2009

Cazul Angela Bacescu

image-57image-58image-59image-60

Posted in raport final | Tagged: , , , , , | 4 Comments »

Timisoara si Gloante Dum-Dum: Inainte si dupa 22 decembrie 1989

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 17, 2009

—————————————————————————————————–

Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Decembrie ’89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

  • Ştefan Both
  • 1775 afişări
  • Luni 7 dec 2009

//

Olimpia Avram

Timişoara

Olimpia Avram

Vasile Avram a fost împuşcat pe 17 decembrie 1989, în Piaţa 700, după ce militarii de la Comisariatul de Stat au deschis focul asupra manifestanţilor. A murit în ziua de Crăciun. Pentru familia Avram, cea mai frumoasă sărbătoare a creştinătăţii s-a transformat într-o perioadă tristă cu remintiri şi comemorări.

Vasile Avram locuia în Cartierul Circumvalaţiunii. Împreună cu patru vecini au plecat spre Piaţa Operei, cu intenţia de a se alătura manifestanţilor de acolo. Între Spitalul Militar şi Spitalul Dermato-veneric se afla un cordon de militari, iar în faţa lor revoluţionarii care doreau să ajungă în centru, pe lângă Hotelul Timişoara. După numai o jumătatea de oră, unul dintre vecini a bătut la uşa Olimpiei Avram cu o veste groaznică. Vasile fusese împuşcat.

Soldaţii care erau în faţă la Spitalul Militar au somat demonstranţii să nu înainteze spre centru. Vasile a fost împuşcat între Hotel Timişoara şi comisariatul de stat. A fost nimenerit de un glonţ, care i-a străpuns toate organelele principale, plămânii, ficatul şi rinichii. A fost un glonţ explozibil!”, a povestit Olimpia Avram.

Miliţia şi-a făcut “datoria”

În parcarea Hotelului Timişoara oamenii au fost bătuţi cu sălbăticie de miliţieni şi s-au făcut arestări. Miliţia a acţionat cu trei maşini ARO şi două dube albastre. Miliţienii controlau curţile şi casele de pe străzile Brediceanu şi 16 Februarie. Oamenii găsiţi în casele scărilor erau ridicaţi. Prietenii l-au luat pe Vasile şi l-au dus la Clinicile Noi (actualul Spital Municipal), unde medicii l-au operat. Chiar în aceea seară, soţia, neamurile şi colegii s-au dus să doneze sânge.

Starea lui Vasile Avram era foarte gravă! Se afla în comă. „Pe parcurs şi-a revenit şi chiar am vorbit cu el. Ne-a povestit cum a fost somat, cum au tras. Spunea că erau militari în termen. În mulţime a remarcat o persoană în civil, care l-a fixat în ochi. A şi vrut să se întoarcă înapoi, dar era prea târziu. S-a deschis focul”, a mai declarat soţia revoluţionarului.

A murit de Crăciun

După patru zile de perfuzii, Vasile Avram şi-a revenit. A vorbit cu toţi cei care l-au vizitat. „La spital era agitaţie mare, veneau securiştii şi întrebau de aparţinători. Eu m-am ascuns de fiecare dată. Nu ştiam ce se va întâmpla cu noi. Ne era foarte frică. După ce i-au scos perfuziile, i s-a făcut din nou rău”, a mai spus Olimpia Avram. Pe 24 decembrie, de Crăciun, Vasile Avram a murit. „A urmat o suferinţă de nedescris. De atunci, nimic nu a mai fost la fel pentru noi. Nimic nu s-a schimbat după 20 de ani”, a mai spus Olimpia Avram.

Fata ei, Camelia, care avea 13 ani la Revoluţie, sătulă de atâta suferinţă a decis să plece din ţară. Aceasta locuieşte în Canada. „Dacă trăia tata, fata nu pleca din ţară. Îşi iubea enorm tatăl. O ducea peste tot. Din 1989, copilăria ei s-a terminat!”, spune Olimpia Avram.

„Niciodată nu am mai avut un Crăciun fericit”

Pentru familia Avram, Crăciunul, sărbătoarea care este aşteptată cu speranţe şi bucurii, vine cu tristeţe. „Ce e mai trist că a murit de Crăciun. Când toată lumea se bucură, pentru familia noastră atunci s-a terminat totul. În fiecare an, în această perioadă încep reamintirile. Pe 17 decembrie colivă, de Crăciun, când a murit, iară suferinţă, revin toate amintirile.

Niciodată nu am mai putut avea un Crăciun fericit! Era cea mai frumoasă sărbătoare însă în 89 s-a rupt totul. Şi mai mare durere este că a murit chiar degeaba! Ne ignoră toţi!”, a mai declarat Olimpia Avram.O altă mare durere a femeii este faptul că au fost uitaţi.

Revoluţia de pe strada Circumvalaţiunii

Când s-a spart buboiul, timişorenii nu mai puteau să ste în case şi au ieşit în număr mare în toate zonele oraşului. Una din punctele ferbinţi a fost intersecţia bulevardului Circumvalaţiunii cu strada Gheorghe Lazăr. Pe alocuri se puteau vedea camioane militare. Soldaţii nu i-au putut însă opri pe cei aproximativ 2.000 de oameni. Lumea se îndrepta spre Piaţa Dacia.

În drumul spre Calea Torontalului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de trupele de la Miliţie, care erau echipate cu arme, scuturi şi căşti. Aici a avut loc o adevărată bătălie în care forţele de ordine au folosit paturi de armă şi baionetele. Mulţimea a răspuns cu pietre, crengi rupte din copaci şi bucăţi de lemn. Apar transpotoarele blindate şi patrulele de câini şi se fac arestări masive.

—————————————————————————————————–

UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI
Acestea sunt ultimele informaţii certe pe care le-a mai aflat doamna Stanciu despre soţul ei. În rest… doar zvonuri. Ceva mai târziu, către sfârşitul lunii decembrie 1989 i s-a spus că el a ar fi fost împuşcat pe treptele catedralei din oraş. Că ar fi fost lovit în zona toracică de un glonţ exploziv care l-ar fi făcut ţăndări pe-dinăuntru. Dar nici măcar trupul nu i l-a mai găsit vreodată.Vasile Surcel 9 decembrie 1989 Jurnalul National

—————————————————————————————————–

(Cel mai putin) Cinci cazuri de folosire ale gloantelor dum-dum in decembrie 1989 la Timisoara:

unul dupa 22 decembrie, alti patru inainte.  Iata aici:

1) Cacoceanu Iosef (66 de ani, pensionar), 23 decembrie 1989

“Margareta Cacoveanu (59 de ani) a relatat ca sotul ei a fost impuscat, cu gloante dum-dum, dintr-o “Dacie” rosie fara numar de inmatriculare.”

image-55


(Iosif Costinas, “PROCESUL TITRATILOR [e vorba de Procesul de la Timisoara]:  ‘DE CE V-A TREBUIT REVOLUTIE?…’,” Orizont (Timisoara), nr. 42 (20 octombrie 1990), p. 5)

(aflam din paginile lui Marius Mioc ca “Era in 23 decembrie dimineata. Ceausescu fugise iar Cacoceanu Iosef (nascut in 11 martie 1923 la Cacot – jud. Mehedinti, pensionar, fost plutonier de militie, 4 copii) a hotarit sa mearga in Centru. Sotia, Cacoceanu Margareta (nascuta in 1 mai 1931 la Cacot, pensionara) i-a zis sa nu plece ca la radio s-a anuntat ca in oras se trage, dar el n-a ascultat. Peste 10 minute doamna Cacoceanu a fost anuntata ca sotul ei a fost impuscat in Piata Traian. Dus la spitalul judetean, a raposat in 25 decembrie.”  Marius Mioc \”Destine frinte\”

2) Farcau Mariana Rodica, 17 decembrie 1989

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv).Asta nu-i moarta! Hai s-o luam!

Farcau Mariana Rodica

nascuta in 9 ianuarie 1962 la Supur (jud. Satu Mare), lucratoare comerciala la ICSMA (1989), acum pensionata cu grad 2 de invaliditate, impuscata in umarul drept si spate

Simbata 16 decembrie pe la ora 19 fiind la sensul giratoriu de pe bd. Parvan am vazut grupuri de 2-3 persoane (militieni si securisti). In grupurile acestea am recunoscut pe Radulescu si pe Valentin Mioc, angajati ai Ministerului de Interne. Ii stiam fiindca lucrasem la un magazin din apropierea militiei, unde veneau si multi militieni.

Am plecat spre Piata Maria. La podul Mihai Viteazul am intilnit vreo 20 de manifestanti. Citiva au plecat spre caminele studentesti. Eu, cu alte 7 persoane am luat-o spre prefectura, pe la primarie, Modex, Muzeu, parcul din spatele magazinului Bega. Pe drum chemam oamenii sa ni se alature. La statia de tramvai de la Continental am stat dupa doua tramvaie, rugind calatorii sa vina cu noi.

Am ajuns la prefectura. S-au adunat tot mai multi oameni si am oprit tramvaiele. Au venit doua masini de militie si ne-au spus sa plecam. N-am vrut si atunci au cerut ajutoare. Au venit doua masini de pompieri care stropeau cu apa, incercind sa ne impinga spre Parcul Copiilor (Pionierilor). Militari in termen in uniforme albastre impreuna cu militienii, faceau arestari.

Am fugit, sarind gardul de la Parcul Pionierilor, apoi am luat-o pe Pestalozzi spre Fabrica de Bere. Aici am luat tramvaiul spre casa. In tramvai m-am razgindit si m-am intors la prefectura. Aici inca erau manifestanti (destul de multi, de ordinul zecilor). Vedeam cum militienii inhatau cite un demonstrant si il bagau intr-o duba.

Am plecat spre Piata Maria, cu ceilalti manifestanti care mai ramasesera la prefectura. Ajungind la Posta Mare, m-am gindit ca miine trebuie sa merg la serviciu si am plecat acasa. Ramaseseram putini si multi s-au descurajat plecind spre casele lor, cum am facut si eu.

Noaptea n-am putut sa dorm, am povestit la toti veciniice a fost in oras. La ora 4 am plecat spre servici.

La magazinul unde lucram, in dimineata aceea (17 decembrie) clientii (studentii din Complex) povesteau alarmati ca in complex sint multi politai care vor sa-i impiedice pe studenti sa iasa din camine. In jurul orei 11 prin zona au inceput sa patruleze tancuri.

Am fost cautata la telefon de o persoana care mi-a zis, fara sa se prezinte: “daca dumneavoastra sinteti Mariana Farcau mergeti imediat la sediul Politiei din Salajan, unde fratele si sora dv. care au fost arestati aseara urmeaza sa fie impuscati in urmatoarele ore”, apoi a inchis telefonul.

M-am gindit ca poate e o provocare, ca sa ma atraga la ei. Si inainte, militia si securitatea imi propusesera sa lucrez pentru ei, dar refuzasem. Am sunat la cumnata si am aflat ca intr-adevar fratele si sora mea nu s-au mai intors de o zi.

Am plecat cu masina. La posta era multa lume si cordoane de militari nu lasau lumea sa treaca. Cineva mi-a lovit parbrizul cu o umbrela si mi-a zis: “Coboara din masina si vino cu noi”. Am coborit si am spus celor adunati de situatia fratelui si a sorei mele. Ne-am adunat mai multi cu gindul sa mergem la militie sa eliberam arestatii, dar nu puteam trece din cauza soldatilor. Am plecat spre primarie ca sa mai adunam lume si de acolo. Intre primarie si cinema Capitol era cordon de militari. In fata cordonului manifestantii cintau Hora Unirii si scandau: “O vrem pe Doina Cornea!”. Grupuri de oameni erau si pe scarile Catedralei si imprastiati prin piata.

Am mers spre Opera. M-am suit pe postamentul pasajului subteran uitindu-ma dupa o colega (era intre orele 13-14). Cind am coborit am vazut un om imbracat cu vesta maro cazind, la coltul catre strada Alba Iulia. Cineva a zis: “l-au impuscat!”. Eu n-am auzit impuscatura. Altcineva a spus, uitindu-se catre Lacto Bar: “Adapostiti-va! Se trage cu amortizor si luneta!”. Cineva l-a luat pe om, si am vazut ca avea singe pe camasa. Am fugit spre Muzeu, dar apoi m-am intors in piata. La libraria Eminescu, in strada, ardeau cartile lui Ceausescu. Se spargea magazinul de blanuri si o alimentara.

Eu ii cautam pe cei din grupul cu care venisem, ca sa merg cu ei la Militie. Am format un grup de vreo 100 de persoane. Cum strada de pe linga primarie era blocata am mers pe podul Mihai Viteazul, iar apoi, pe Bd. P<rvan, in Complexul Studentesc. Voiam sa luam studenti sa vina cu noi la politie. Aveam si un drapel cu noi, cu stema spintecata, pe care il luaseram de la primarie. Stiam ca podul Decebal e blocat.

In Complex doua camine erau inchise cu lacate. Unii studenti au sarit pe geam de la etajul 1.

Cind coloana a ajuns la intersectia cu str. Pestalozzi 5-6 barbati bine imbracati, solizi, cred ca securisti, au incercat sa disperseze coloana spunindu-ne sa ne intoarcem in centru, unde se trage in oameni, si sa nu mergem la politie ca se va trage in noi. Vreo 10 minute am stat acolo, nu stiam ce sa facem. O parte s-au intors spre Centru. Eu atunci am luat drapelul si am mers spre podul Decebal ca sa-i conving pe oameni sa mearga la politie. La inceput nu m-au urmat decit 10-15 persoane, dar dupa ce am inceput sa scandam a venit toata coloana. Am dat altcuiva drapelul. Intentionam ca, daca se trage, sa trec Bega pe la pasarela cu alti citiva si sa mergem totusi la politie. Era seara, dar inca nu se intunecase complet.

La podul Decebal, intre pod si parc, erau militari in uniforma verde. Printre ei si unii mai in virsta, imbracati civil. In spate se vedea si un camion. Cind ne-am aproiat de ei, strigind “Armata e cu noi!” si alte lozinci, ne-am pomenit cu o ploaie de gloante (fara somatie). In momentul acela am simtit o durere puternica si am cazut. Fusesem atinsa de doua gloante (unul exploziv). Am facut pipi pe mine si am vazut parca niste stele si oameni luind-o la fuga. Dupa ce rafalele au incetat cei care se aruncasera la pamint s-au ridicat si unii plecau. Am strigat: “Luati-ma si pe mine!”. Cineva a zis: “Uite, asta nu-i moarta! Hai s-o luam!”. Altul zice: “Bine, dar e grea!”. M-au legat cu fularul si vorbeau intre ei sa aduca o masina. Eu am scos cheile de la masina si le-am dat, spunind ca am masina in parcarea de la Terma l (unde o dusesem intre timp). Apoi mi-am pierdut cunostiinta si m-am trezit la spital.

Doctorii de la spital spuneau ca trebuie sa-mi amputeze mina. Eu am refuzat. Dupa revolutie am fost trimisa la tratament in Franta, unde mi s-a adaptat o proteza metalica la umar, scapind astfel de amputare.

6 octombrie 1995

Mioc: Farcau

3) Adrian Kali, 17 decembrie 1989

Rănit în Revoluţie, cu gloanţe adevărate

Deşi este proprietarul celei mai numeroase armate paşnice din România, Adrian Kali a fost împuşcat de două ori. Întâi cu un glonte exploziv, aşa-numitele dum-dum, apoi cu un glonte de 7,62. Asta s-a întâmplat în timpul Revoluţiei din 1989, în 17 decembrie, pe Podul Decebal. În 15 decembrie, a plecat de la lucru şi s-a oprit în faţa locuinţei lui Tökes. „Veneau câte doi în civil şi-l ridicau pe câte unul. Aşa, scurt”. La o „ridicare” din asta, a intervenit Ştefan Iordănescu, care s-a recomandat „regizor şomer”, când securistul care arestase un tânăr i-a cerut să se legitimeze. I-a tras un cap în gură securistului, Kali l-a lovit şi el, apoi coloana a trecut efectiv peste băieţii cu ochi albaştri. În 17 decembrie, Adrian Kali a fost împuşcat. La Urgenţele Spitalului Judeţean a ajuns cu o Dacie încărcată cu… carne de porc. Transferat la Spitalul de Cardiologie de la Pădurea Verde, a fost de două ori operat pe viu.
Glontele îl mai are şi acum. Cele 40 de milioane de lei pe care le-a primit ca rănit în Revoluţie le-a pus la bancă, oricând gata să le dea înapoi. Aşa că eroul Adrian Kali trăieşte, ca un om obişnuit, din salariul de profesor de istorie. Un profesor neobişnuit. „Important e ca soldaţii şi războaiele să stea la locul lor: în cutiile mele de carton, nu în lumea reală”.

Adrian Kali

4) Danut Gavra

“Mi-au dat o proteza si pe urma mi-au taiat pensia de invalid”
“Pentru cei care gandesc cu stomacul, nu a meritat sa lupti in ’89”, iti spune Danut Gavra, care a ramas, dupa acel sangeros decembrie, aproape fara tot piciorul stang. Avea atunci 24 de ani si, dupa cum isi aduce aminte, “speram ca daca pica Ceausescu, a doua zi va fi ca in America”. A fost in strada inca din 15 decembrie ’89, cand dupa serviciu s-a dus la casa lui Tokes. Istoria vrea sa scoata data de 15 decembrie. Vrea sa uitam de dimensiunea spirituala. Daca nu era acel 15, nu era nici 16, nici 22 decembrie. Desi infirm, barbatul, trecut de prima tinerete, traieste si acum clipele care i-au schimbat viata. Strange din pumni si scandeaza lozincile din ’89: “Vrem libertate”; “Vrem alegeri libere”; “Vrem faina si malai si pe regele Mihai”. A fost impuscat printre primii, la Podul Decebal din Timisoara, in seara zilei de 16. “Cand a aruncat unul din dreapta tigara jos, soldatii din cordon au inceput sa traga fara somatie. Cand am vrut sa ma intorc, un glont m-a nimerit in piciorul stang. De la genunchi si pana la talpa toata carnea era macinata pe dinauntru. Au tras cu dum-dum“.

http://www.adevarul.ro/articole/2002/medalia-uitarii.html

http://www.bbc.co.uk/romanian/forum/story/2006/12/061218_raport_comisie_comunism .shtml.

5)  TRAIAN POP TRAIAN

Batalia din Piata Libertatii (orele 16:00-17:30)

Multimea ajunsa in Piata Libertatii, se lupta in continuare cu blindatele. Se rastoarna si se aprinde o masina Dacia albastra langa Restaurantul Banloc. Se sparg geamurile cladirilor, se da foc cabinei de dispecerat a intreprinderii de transporturi locale din centrul pietei. Este spart magazinul de Consignatie. Dupa o informatie publicata (Traian Pop Traian, in ziarul Timisoara, I, 2 din 24.01.1990), doi civili bine imbracati arunca cu sticle incendiare in cladirea garnizoanei si deschid focul cu arme incarcate cu gloante explozive impotriva civililor si a soldatilor din armata regulata. Cad sub gloante doi civili si patru militari. Se inregistreaza raniti si alti morti. Alti participanti afirma ca, initial, s-au folosit gloante oarbe si de cauciuc iar, ulterior gloante adevarate. Consideram ca este de competenta organelor de ancheta legal constituite in noua republica Romania, sa stabileasca numarul victimelor in toata infruntarea ce a avut loc la Timisoara vreme de mai bine de o saptamana. Multimea din Piata Libertatii se retrage spre Opera, Piata Unirii si Piata “700”.

6) Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO [!], pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

————————————————————————————————————————————————–

Armata nu neaga existenta gloantelor dum-dum…

“O lupta cu fortele raului,” Orizont (Timisoara), nr. 5 (2 februarie 1990), p. 5.

Iosif Costinas: Care este opinia ta despre felul cum au actionat securistii-teroristi?

Lt. Col. Petre Ghinea: Spre deosebire de militarii nostri, ei au fost foarte bine pregatiti pentru lupta in oras. Dispuneau de armament modern, special (inclusiv simulatoare de foc). De pilda, la automatele lor rabatabile, cu gloante videa [vidia] sau gloante explozive [dum-dum], nu se putea vedea flacara la gura tevii….

“Ion Coman era mana dreapta a lui Ceausescu si avea in subordine armata, Ministerul de Interne si justitia. Totodata, Vasile Milea, generalul Guse si Ilie Ceausescu erau singurii care aveau dreptul sa dea ordin sa se traga”, a spus Chitac. Contrar afirmatiilor partilor civile implicate in dosar, care spun ca s-a tras in ei cu cartuse de tip dum -dum“, generalul a negat ca in dotarea Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-ar fi aflat munitie de acest tip, dar a sustinut ca nu are cunostinta care era dotarea Ministerului de Interne.

Chitac: M.I. si dum-dum

———————————————————————————————

…oficial, Ministerul de Interne nu crede in existenta gloantelor dum-dum…

Radu Ciobotea:  Cu ce arme s-a tras in decembrie?

col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62.  Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga.  Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I.  S-a vorbit mult despre gloante vidia.  Motivul e simplu:  materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei.  Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump.  “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

———————————————————————————————————

neoficial, totusi, citiva fosti securisti vorbesc altfel…

Roland Vasilevici (fost securist, Dir I, judetul Timis, secte religioase):

Cartusele celor din U.S.L.A. erau speciale si la lovirea tintelor provocau noi explozii.”

Puspoki F., “Piramida Umbrelor (III),” Orizont, nr. 11 (16 martie 1990), p. 4.

si in Roland Vasilevici, Piramida Umbrelor (editura de vest, 1991), p. 61:

Cei din U.S.L.A. si unii studenti straini, alaturati lor, trageau cu niste cartuse speciale, care, la lovirea tintei, provocau noi explozii.

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 Comments »

decembrie 1989: cine trage dintr-un ARO ?

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 15, 2009

Moartea vine dintr-un ARO al trupelor USLA Stefan Both Adevarul 3 decembrie 2009

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

  • Ştefan Both
  • 4498 afişări
  • Joi 3 dec 2009

//

Georgeta Carpin regretă morţii din decembrie 89

Timişoara

Georgeta Carpin regretă morţii din decembrie 89

După 20 de ani de la Revoluţie, până în 20 decembrie când Timişoara a fost declarat oraş liber de comunism, redacţia Adevărul de Seară vă prezintă 20 de poveşti despre 20 de familii timişorene care au plătit cel mai scump preţ pentru cei 20 de ani de libertate: viaţa. Astăzi: povestea familiei Carpin.

Dănuţ Carpin era parchetar, iar duminică avea de făcut o lucrare de palux, la un apartament. Acolo s-a decis să meargă împreună cu prietenii la demonstranţie. Acesta a ajuns într-un grup care se deplasa spre Facultatea de Agronomie, aflat la intrarea în oraş. În faţa Uzinei de Textile, din Calea Aradului, s-a aflat un cordon al armatei, care nu lăsau pe nimeni să iasă sau să intre în oraş.

În momentul în care soldaţii i-au somat pe manifestanţi, dintr-un ARO s-a scos o mitralieră pe geam şi au început să tragă. Dănuţ a fost lovit de un glonţ în burtă, a făcut hemoragie şi a murit”, a declarat Georgeta Carpin.

Celebrul ARO al Ministerului de Interne şi-a făcut apariţia în mai multe zone ale oraşului, în zona Podului Decebal, în Piaţa Maria şi în Piaţa Traian. Din mărturiile martorilor, cei din ARO, îmbrăcaţi în salopete ale gărzilor patriotice, ridicau manifestanţi şi îi duceau în aerestul miliţiei judeţene.
Cei care au tras au rămas neidentificaţi. Se pare însă că era vorba de un echipaj al Unităţii Speciale de Luptă Antiterostistă, pentru că numai ei aveau în dotare acest tip de ARO, blindat.

În scurt timp de la deschiderea focului, la faţa locului a sosit o salvare, care l-a dus pe Dănuţ Carpin la Spitalul Judeţean. „Prietenii lui mi-au spus că a murit. Pe 20 decembrie m-am dus la judeţean. Vroiam să iau cadavrul să-l îngrop, dar nu am găsit nimic. A dispărut. La fel şi registrele”, a mai povestit Georgeta Carpin.

Psihoza gropilor comune

A urmat psihoza gropilor comune printre cei care şi-au pierdut persoanele dragi. Sute de oameni au luat la colindat cimitirele. S-a săpat în căutare de împuşcaţi în cimitirul Eroilor, în cimitirul săracilor şi pe o tarla din cartierul Freidorf. Au şi fost găsite câteva persoane împuşcate!
Corpul lui Dănuţ Carpin s-a aflat printre cele 43 de cadavre care au fost furate de securitatea şi duse cu un camion frigorific de la Comtim, la crematoriul Cenuşa, din Bucureşti.

De abia în ianuarie 1990 s-a aflat ce s-a întâmplat cu morţii. „Pentru că nu avea acte la el, în foaia întocmită de medic au fost trecute doar semnalmentele şi cum era îmbrăcat. Scria că e o persoană neidentificată! Era descris pantoful, pantalonii, geaca”, a mai declarat Georgeta Carpin.

„Păcat de cei care au murit”

După 20 de ani de la acele evenimente, Georgeta Carpin este extrem de dezamăgită. Pentru ea, Revoluţia nu a adus mult aşteptata schimbare. „Păcat de acei tineri care au murit. Nu este o mare schimbare. Tot acolo locuiesc unde am stat şi înainte de 89. Nu am altă locuinţă, nu am maşină, nu am nimic. Poate aş fi avut mai multe dacă ar fi trăit el”, a mai declarat Georgeta Carpin.

Aceasta susţine că nu a primit nici până astăzi nu a primit pământul promis de Primărie, pentru copilul lor. „Spun că suntem în evidenţa lor, dar nu au terenuri libere acum”, a mai declarat Georgeta Carpin. Femeia merge în fiecare an în pelerinaj la Bucureşti, la crematoriu şi în Popeşti Leordeni, locul unde a fost aruncat cenuşa celor arşi.

Doi morţi şi nouă răniţi în “Aradului”

În sinteza Parchetului Militar, despre evenimentele din 17 decembrie, din Calea Aradului, se spune că un detaşament de 50 de militari de la UM 01008 comandat de maiorul Surdu Dănuţ şi maiorul Negovan Petrică, au primit ordin să asigure paza Intreprinderii Textile.

În jurul orelor 22 o coloană de manifestanti s-a deplasat pe Calea Aradului, spre ieşirea din oraş. Când coloana s-a apropiat la circa 100 metri de poarta intreprinderii, militarii, care nu au cunoscut intenţiile demonstranţilor, au somat prin voce şi foc de avertisment. Demonstranţii s-au refugiat spre imobilul la parterul căruia se afla librăria Tudor Arghezi”.

Pe fondul deschiderii focului de către militari, din spatele coloanei de demonstranţi, persoane neidentificate aflate într-un ARO au tras împotriva manifestanţilor. În zonă au fost împuşcate mortal două persoane şi rănite nouă.

————————————————————————————————————–

(Si altii aveau masinile ARO in decembrie 1989, dar in prim plan cine au tras dintre ele atunci?…)

BRASOV 15 noiembrie 1987

Se zvonea ca muncitorii care iesisera in strada urmau sa fie condamnati la moarte. Era duminica, ora 13.00, cand l-am vazut pe Catalin cu pancarta.

M-am asezat langa el. Dupa vreo cinci minute, ni s-a alaturat si Horia. Apoi a venit politia si ne-a arestat”, povesteste Lucian Silaghi. Alti studenti, aproape o suta de colegi de la Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere Brasov, au cerut eliberarea celor arestati. „In nici cinci minute, au aparut 7 Aro cu trupe USLA care i-au imprastiat”, spune Silaghi.

Ovidiu Eftimie, “Brasov 1987:  Revolta si Teroare” Evenimentul Zilei, 15 noiembrie 1987

http://www.ziare.ro/articol.php?id=1195075569

TIMISOARA 17 decembrie 1989

Declaratie Kali Adrian Matei: nascut in 30 iulie 1968 la Timisoara, muncitor la IJPIPS (1989), impuscat in spate

In 17 decembrie am mers la lucru, unde lumea spunea ca huliganii au distrus orasul, ca s-a strigat “Jos Ceausescu!”, “Jos pantofarul!”. Eu am tacut, am asteptat sfirsitul programului, apoi am plecat acasa. Tramvaiele nu circulau. Ajungind la “Sinaia” am vazut o duba a militiei care circula si facea apel la intelegerea noastra. De la biserica ortodoxa la podul de la “Maria” circulatia era posibila pe o singura parte, geamurile de la magazine erau sparte si inlocuite. Un cordon de militari de securitate oprea accesul pe partea unde e biserica reformata. Ocolind, am vazut ca si in spatele strazii lui Tokes se aflau camioane cu prelata si doua masini ARO blindate, cu mitraliere jumelate. Linga ele, 6 persoane cu salopete verzi si casti.

http://www.timisoara.com/mioc/REVT01~1.HTM

(Suharu Anton, 17 decembrie 1989)
Cind am ajuns pe pod am vazut la lumina becului de pe stilp ca sint impuscat in piciorul drept. A inceput sa ma doara groaznic. M-am indreptat mai mult in fuga cu piciorul drept tiris cu gindul sa ajung la depoul de tramvaie, dar cind am traversat b-dul Leontin Salajan am fost interpelat de o masina ARO in care erau doi indivizi. Unul mi-a spus sa urc in masina, in spate. Am intrebat pentru ce si mi-a dat de inteles ca ma impusca daca nu fac ceea ce-mi cere. Acel individ era imbracat cu un costum inchis (gri) si pe cap palarie neagra. Sub haina mi-a dat de inteles ca are o arma, deoarece a dus mina dreapta spre haina. Mi-a deschis usa spunindu-mi ca nu se intimpla nimic, voi da o declaratie si imi da drumul. Dupa ce am urcat am vazut ca in ARO erau trei persoane intinse cu fata in jos. Mi-a ordonat sa ma culc peste ei. Eu m-am facut ca ma supun ordinului dar dupa ce a inchis usa m-am asezat pe bancheta din dreapta unde am inceput sa ma gindesc ca s-a apropiat sfirsitul zilelor mele. ARO-ul a intrat in curtea militiei judetene. Aici au deschis usa din spate si au spus jos. Eu am coborit primul, iar dupa mine ceilalti trei. Am fost predati la un militian solid si inalt care era impreuna cu doi militari de militie insotiti de bite proaspat facute. Militianul i-a intrebat pe cei ce ne-au adus “acestia ce au facut?”, la care cel ce ne-a deschis usa ARO-ului i-a spus rizind ca au vrut sa ia scaunul lui Ceausescu.
Carpin Danut ( 86 )
Profesie: Parchetar
Data nasteri: 1960
Locul nasterii: Timis
Calitate: Erou Martir

Data mortii: 17 decembrie 1989
Locul mortii: Timisoara, Calea Aradului
Cauza: Impuscat in abdomen
Vinovati: Persoane neidentificate care au tras asupra manifestantilor dintr-un ARO
Observatii: Ars la Crematoriul “Cenusa”

http://www.euroatlantica.ro/page.php?idp=41.

Nicolae Lacatus, din Timis, muncitor, a murit in 17 decembrie, impuscat in torace, in Piata Traian. A fost ars la Crematoriul “Cenusa”. Vinovati de moartea lui : indivizi neidentificati care au tras asupra multimii dintr-un ARO (al M.I.).

Sinteza Parchetului Militar despre revolutie: “Dosarul nr. 252/P/1992 – privind evenimentele ce au avut loc in 17 decembrie 1989 pe Calea Aradului din Timisoara.

In seara zilei de 17.12.1989, un detasament de 50 militari de la UM 01008 Timisoara comandat de maiorul Surdu Danut si maiorul Negovan Petrica, au primit ordin sa asigure paza Intreprinderii Textile Timisoara. Misiunea a fost ordonata de comanda UM 01024 Timisoara, la solicitarea conducerii intreprinderii.

In jurul orelor 22 o coloana de manifestanti s-a deplasat pe Calea Aradului, spre iesirea din oras. Cind coloana s-a apropiat la circa 100 metri de poarta intreprinderii, militarii, care nu au cunoscut intentiile demonstrantilor, au somat prin voce si foc de avertisment. Demonstrantii s-au refugiat spre imobilul la parterul caruia se afla libraria “Tudor Arghezi”.

Pe fondul deschiderii focului de catre militari, din spatele coloanei de demonstranti, persoane neidentificate aflate intr-un autoturism ARO au tras impotriva manifestantilor. Acest aspect este confirmat de martorii oculari si de 3 dintre raniti.

In zona au fost impuscate mortal 2 persoane si ranite 9.

Martorul ocular Mosiesei Petru declara ca cei doi decedati au fost impuscati de persoane necunoscute ce se aflau in acel ARO. Martorul Vidican Mihai, fost ofiter de securitate, declara ca in prezenta sa, un lucrator M.I. a afirmat ca a tras dintr-o masina pe Calea Aradului in 17.12.1989″.

http://www.timisoara.com/newmioc/30.htm.

Barzeanu Atanasie, 65 anit, medic primar, doctor in stiinte, chirurg, Spitalul Judetean Timisoara

“…sintem deci in 18 decembrie…Pe la orele doua si patruzeci, cind inchideam o operatie–Sava Florica, 33 de ani, vinzatoare la Loto-pronosport in cartierul Fabric, impuscata din mers, in Piata Traian, dintr-un ARO, pacienta prezentindu-se o echimoza cu distrugerea tesuturilor (plaga in diametru de 15 centimetri), a tesuturilor din regiunea epigastrica, inclusiv a muschilor drepti abdominali, cu ruptura a colonului ascendent transvers si a jejuno-ileonului, fiind in stare de soc grav traumatic, hemoragic–, fara sa-mi poti explica nici macar acum cu ce fel de gloante a putut fi lovita, pentru ca nu am identificat nici orificiul de iesire si nici pe cel de intrare, a venit o asistenta de la Chirurgie I, care mi-a spus sa merg la domnul Ignat.”

Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gura, (Editura Facla 1990), pp. 133-134.

BUCURESTI 21 decembrie 1989

Mai multe persoane au relatat ca, exact inaintea inceperii panicii, pe laturile exterioare ale multimii – dinspre Hotelul Negoiu si zona Hotelului Bucuresti – au aparut masini ARO din care au coborat persoane inarmate cu bate, care, penetrand cordonul de asigurare exterior, au inceput sa-i loveasca pe participanti.

http://www.jurnalul.ro/articole/69816/misterele-nedezlegate-ale-noptii-de-21-decembrie

SIBIU, 21 decembrie 1989

Doua autoturisme ARO si un autoturism Dacia au inconjurat grupul Piata Mare, facand arestari. Militienii din ARO albastru au facut 3 arestari, placand in viteza. Autoturismul 1-SB-3634 a demarat in viteza printre oameni, solicitand respectarea linistii si ordinei publice. ARO cu numarul 1-SB-1425 a fost intors cu rotile in sus si a fost incendiat de o tanara.

http://apcemrdec1989sb.portalulrevolutiei.ro/index.php?cat=1989.

Sfântu Gheorghe, 24 decembrie 1989

ZIUA III – 24 DECEMBRIE

Pe la orele 3 dimineaţa, trupele se aflau deja în cazarmă , într-un dispozitiv de luptă circular, conform unui plan prestabilit. Întrucât se trăsese în jurul unităţii, comandantul emisese deja ordinul de evacuare a locuinţelor pt. toţi locatarii din imediata vecinătate, conform procedurilor pt. astfel de situaţii. Cum misiunea cercetaşilor era să culegem informaţii, eu şi subalternii mei n-am rămas decât câteva minute în cazarmă pt. a ne acorda cu şefii dispozitivului de apărare, ca nu cumva să ne împuşcăm între noi. Apoi am plecat în 2 ARO, în afara oraşului, spre zona de nord de unde proveniseră împuşcăturile cu pricina. Era o zonă virană vastă, plină de smârcuri şi loturi parcelate, între malul stâng al Oltului şi calea ferata ce ducea spre Miercurea-Ciuc. Am coborât, ne-am dispersat în 3 echipe şi ne-am aşezat la pândă, în speranţa că vom depista ceva. Din locul în care ne aflam vedeam clar luminile oraşului, care de obicei la acea oră erau stinse, dar nu şi în Decembrie 1989. La un moment dat, telegrafistul mă întrerupe din reverie:
˝ – Tovarăşu´ locotenent, se transmit semnale luminoase în codul Morse dinspre şoseaua ce duce la Bacău˝.
Şoseaua curgea undeva la vreo 3 km în stânga noastră şi era inundată de farurile maşinilor care intrau sau ieşeau din oraş. Într-adevăr, dintr-un punct situat de-a lungul şoselei se transmiteau regulat semnale luminoase către oraş, cu faza lungă a unui autovehicul staţionat. Telegrafistul s-a apucat să noteze semnele pe jurnal la lumina lunii: linei-punct-linie-linie, în timp ce eu încercam să depistez cu cine corespondau cei care emiteau. Am rămas surprins să constat că se transmitea în acelaşi cod Morse, din vreo 5-6 puncte situate la nivelele superioare ale unor blocuri din oraş. Erau semnale clare de proiectoare si lanterne http://www.youtube.com/watch?v=GIJDF…?v=iCNZ8IIbSPo.
˝ – Ce zic, Aldea, ăia din afară?˝, m-am adresat transmisionistului, în timp ce încercam să descifrez un semnal transmis dintr-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc din centrul oraşului. Olteanul s-a apucat să-mi silabisească semnalele emise din autovehicul:
˝ – Zdesi, Başia! Komanda Volif, esli u tebia esti contact s comandai Vîvesca(˝ – Aici Turnul, echipa Lupul aveţi cumva contact cu echipa…?˝Nu era în regulă, am luat legătura prin staţie cu comandantul şi i-am explicat cum stă treaba.
˝ – Mergi de-i prinde pe nemernicii de pe şosea! Vezi, ai grijă de oameni!˝.
Ne-am urcat în maşini şi am ieşit pe şoseaua spre Bacău. O maşină de-a noastră a rămas cu sergentul Pop în urmă să blocheze eventuala fugă a celor care emiteau, iar eu cu cealaltă maşină am mers înainte pe şosea. Am văzut de unde proveneau semnalele, era un ARO alb, cu număr de Bacău, staţionat pe un drum lăturalnic, perpendicular pe şoseaua noastră. Am mers cam 100 metri înainte şi apoi am virat pe celălat sens de mers, ajungând la vreo 50 metri înapoia ARO-ului alb, căruia i se auzea motorul pornit. Am stins luminile şi am coborât, apoi ne-am făcut una cu pământul jilav, ţinând sub observaţie maşina împieliţată. I-am dat ordin lui Gal, tragătorul la RPG (http://www.youtube.com/watch?v=cj9ms…eature=related) să-şi ocupe o poziţie de tragere şi să aibă permanent în vizor ARO-ul alb. Telegrafistul mă atinge uşor şi-mi arată un semnal clar în Morse luminos, transmis cu o lanternă, în limba română, exact din comandamentul unităţii noastre.
˝ – Aici, R 22, schimbaţi urgent poziţia, sunteţi căutaţi!˝. Atunci ARO-ul alb a demarat brusc, încadrându-se pe şosea spre oraş. Printr-un cartuş de semnalizare roşu, am transmis ordinul celei de-a doua maşini să blocheze ARO-ul ce fugea. A reuşit s-o blocheze, însă ARO-ul alb a întors aproape pe loc, a urmat o răpăială scurtă de armă automată, apoi autotuturismul a luat-o pe şosea spre Bacău.
˝ – Foc, Gal!˝, i-am ordonat AG-istului, care în următoarea fracţiune de secundă asta a şi făcut. S-a auzit bubuitul grenadei, urmată de o vâlvătaie, maşina a mai mers haotic câţiva metri şi s-a răsturnat pe o parte, în şanţul ce despărţea câmpul de şosea. Din întuneric s-a auzi o voce ce ne ruga cu un puternic accent basarabean să nu mai tragem, că se predau.
I-am scos afară pe ocupanţi, unul câte unul, cu mâinile la ceafă: erau 4, îmbrăcaţi în salopete vătuite, kaki şi negre. Am verificat maşina şi am găsit câteva grenade şi 2 pistoale ce le vedeam pt. prima dată: Stechkin automat http://www.youtube.com/watch?v=Gx-COROJGrg, despre care ştiam cum arată doar din poze şi că e atât în dotarea atât a KGB, cât şi a unor forţe speciale din cadrul Securităţii noastre. Sergentul Pop era rănit de glonţ în umăr, însă nu se arătat afectat.
N-am uitat de transmisia din comandament şi l-am înştiinţat pe comandant urgent, că cineva din rândul nostru trăda. Ne-am urcat în maşini şi ne-am îndreptat spre unitate. I-am băgat la arest pe terorişti, pt. că terorişti erau dacă aveau arme şi trăseseră. Doar unul avea acte, şoferul, era băcăuan, iar maşina era a lui. În unitate, surprize, surprize: CI-istul (ofiţerul de contraspionaj) era la arest. El transmitea semnalele luminoase şi în timp ce noi aveam treabă cu ARO-ul alb, comandantul îl arestase.

http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=499555

TIMISOARA, 24 decembrie 1989

“Un ARO care aduce moartea”

Revenind la duminica aceea de 24 decembrie, lucrurile au inceput sa se mai linisteasca.  Am iesit in oras la barajele facute de soldati impreuna cu civilii.  Deja fraternizasem…Pe la ora prinzului, dinspre gara Timisoara Est catre unitatea noastra, pe strada Borzesti, venea un ARO al MI.  Numai ei aveau in dotare tipul acela de masini blindate [e vorba de un ABI ?], cu turela si mitraliera.  Eu eram cu niste civili, cu un ofiter slabut si inalt de la batalion si un maistru militar mai in varsta.  Am oprit masina.  Inauntru erau 3 sau 4 barbati imbracati cu haine de Garzi Patriotice, fiecare cu cate un pistol mitraliera tip MI, cu pat ratabil si teava scurta, munitie si saculete de strans tuburile (!!).  Astia ne-a pus pe ganduri pentru ca cine trage cinstit nu era interesat ca un glont isi pierde tubul pe unde s-a tras, fara sa fie recuperat…Pe cand saculetele acelea se amplasau pe arma pentru a putea fi sigur ca recuperezi toate tuburile de la cartusele trase si nu lasi urme…De asemenea, mitraliera de la turela avea banda cu cartuse montata…Masina a fost retinuta si ei dusi la unitatea noastra.  Interesant este ca, in urma cu vreo doua ore, niste civili ne-au relatat ca, la o coada la lapte–undeva in zona–s-a tras asupra oamenilor dintr-un ARO blindat, cu mitraliera…Asta se intamplase pe la Calea Aradului, cam la 1 km si ceva de noi.  Masina pe care o oprisem era exact la fel cu cea din care ni se relatase ca s-a tras.  Dar, puteau fi si mai multe masini de acest fel.

Liviu Stefanut, fost soldat, UM 01864/l Timisoara, cu Dan Preisz, “Teroristii Timisoarei,” Romania Libera, 21 aprilie 1994


Posted in Uncategorized | Tagged: , , , , , | 1 Comment »

Dovada exista! Doua videouri noi din decembrie ’89 … impotriva procurorilor si uitarii: gloante dum-dum si vidia folosite de catre teroristii

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on October 16, 2009

In seara aceasta, am gasit citeva videouri de o importanta extraordinara pentru intelegerea Revolutiei Romane din decembrie 1989.  (Amindoua din site dailymotion.com sit postat de un Alexandru2006; 8 in total si de o importanta deosebita din punctul de vedere istoric, chiar daca se pare ca pina acum numai citeva sute de oameni le-au vazut).  In prima video, vedeti secventa 1:20-2:50 in care se arata gloantele dum-dum si vidia depistate din arhiva securitatii.  In a doua, secventa 0:45 – 1:20 filmate se pare la Piata Aviatorilor (deci zona TVR-ului) in care omul demonstreaza cum gloantele teroristilor (in cazul acesta, se pare de tip vidia) sint diferite de gloante obisnuite.   Mai jos, cei care au negat si neg in continuare existenta gloantelor aceste…numai ca dovezii filmate mai exista…
Revolutia  Romana 22 Dec.1989 – cd4

OARE CINE NU CREDE IN GLOANTELE DUM-DUM SI VIDIA???

PAVEL CORUT, STEFAN DEMETER, TEODOR UNGUREANU, VLADIMIR BELIS, DAN VOINEA

1) Pavel Corut (ocupatie inainte de 1990:  securist)

“…nu a existat o garda speciala care sa fi depus un juramint de credinta de legionar fata de dictator, nu au existat lunetisti dotati cu sisteme de ochire cu infrarosii, nu s-a tras cu gloante vidia…”

Paul Cernescu (aka Pavel Corut), “Cine a tras in noi?” Expres Magazin, nr. 65 (42) 1991, p. 12.

“…Treburile pareau sa se fi indreptat catre directia buna, dar in dimineata zilei de 23 decembrie [sic. 24 decembrie], capitanul P.I. m-a informat ca in fata ministerului sint doua masini blindate cu teroristi de la U.S.L.A., lichidati de tanchistii nostri.  Discutase cu locotenentul (comandant de pluton) care facuse isprava si acesta mindru de fapta sa, se laudase ca intentionase chiar sa se urce cu tancul pe ei, dar nu a reusit.  Soldatul curier de corospondenta din organigrama compartimentului m-a informat ca peste noapte santinela din postul 2 il impuscase mortal pe ofiterul comandant de garda, un tinar locotenent.  Mai tirziu am citit relatari fanteziste si patetice referitoare la moartea acestui ofiter, “lovit de gloante vidia si explozive.”  Nu este singurul  militar mort in accident de lupta….”

2) col. Stefan Demeter (sef al birou de servicii si inzestrare al (atunci) Inspectoratului judetean al M.I.):

“Dupa munitia folosita si zgomotele auzite in oras, rezulta clar ca pina in seara de 22 decembrie s-a tras cu pistoale mitraliera model 1963, de 7,62. Nu s-a folosit munitia “Dum-Dum” cu virf exploziv, interzisa de Tribunalul de Haga. Din 1989 si armamentul “Stecikin” car folosea munitie de 9 mm scurt a fost retras din toate inspectoratele judetene ale M.I. S-a vorbit mult despre gloante vidia. Motivul e simplu: materialul vidia e foarte casant si ar distruge teava armei. Este, deci, pe cit de inutil, pe atit de scump. “Exemplele” prezentate ca “gloante vidia” erau, de fapt, miezuri de otel ale gloantelor de 7,62.”

Radu Ciobotea, “M.I.–Martor Incomod,” Flacara, nr. 33, 14 august 1991, pp. 4-5.

3) procuror ceausist Teodor Ungureanu (Facultatea de Drept, promotia 1978) care n-a vazut si n-a gasit nici un terorist in decembrie 1989, sau dupa…gazdat de catre Jurnalul National in perioada 2004-2005 (cam 10 articole)

http://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/14/procuror-teodor-ungureanu-diversiunea-3-gloantele-vidia-erau-miezurile-de-otel-care-intrau-in-alcatuirea-proiectilului-762-mm/

La cele de mai sus va trebui să adăugăm fabulaţiile cu privire la celebrele “gloanţe-widia”. Prin lansarea acestei aberaţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai Armatei s-au compromis lamentabil. Ceea ce prezentau în emisiuni tv ori în paginile unor ziare ca fiind teribilele instrumente ale morţii, nu erau nimic altceva decât miezurile din oţel care intrau în alcătuirea internă a proiectilului cal. 7,62 mm-scurt destinat armelor tip AKM. Tot aşa aveau să fie făcute speculaţii asupra folosirii muniţiei explozive (de tip dum-dum), de către persoane care erau fie străine de efectele povocate asupra corpului uman de proiectile cu diverse energii cinetice (la momentul străpungerii), ori de fragmente din proiectile dezmembrate la un anterior impact cu un corp dur, fie de cei angajaţi într-o reală acţiune de dezinformare.

4) Vladimir Belis

dl profesor Vladimir Belis, care in decembrie 1989 era directorul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici din Bucuresti

Povestile despre teroristi care trageau cu gloante “”dum-dum””, “”gloante cu cap vidia”” sau gloante de calibru mare, atipice pentru unitatile militare romanesti, vor ramane din cauza asta doar niste povesti care nu pot fi confirmate sau infirmate.

Belis nu a vazut cadavrele ceausestilor, Jurnalul National

5) si cu voia dvs.

Generalul Dan Voinea (procuror militar din 1982)

Dan Voinea, citat pe forumul asociatiei 21 decembrie 1989, nu exista victime de la dum-dum

“Toti alergau dupa un inamic invizibil”

Romulus Cristea
Joi, 22 Decembrie 2005

Interviu cu general-magistrat Dan Voinea

Romulus Cristea:  Munitia speciala, gloantele cu cap vidia sau dum-dum, a provocat victime? Presa de la acea vreme a fost plina cu astfel de relatari…
Nu exista victime (persoane impuscate) nici de la gloantele cu cap vidia, nici de la dum-dum. Pe durata evenimentelor s-a folosit munitie de razboi, munitie normala care se gasea la vremea respectiva in dotarea Ministerului de Interne si a Ministerului Apararii Nationale. Confuzia si informatiile false au aparut de la faptul ca se foloseau calibre diferite si, deci, zgomotul produs era altfel perceput.

Deci care este firul care reuneste aceste cinci cazuri?

Toti oameni patati de regimul Ceausescu,

si mai ales patati de relatii sau vulnerabilitatea lor fata cu fosta securitate…

deci putem intelege destul de usor de ce EI nu cred

in folosirea gloantelor dum-dum sau vidia in decembrie 1989…


Posted in raport final, Uncategorized | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »