– Ani de zile s-a tot vorbit despre tunelurile secrete pline de teroristi care ieseau si ucideau oamenii de pe strada sau din diverse institutii… Exista vreo marturie credibila, vreun document?

——————————————————————–

Un alt procuror care argumenteaza ca Voinea, dar si mai rau este Teodor Ungureanu…

In mod artificial, in chiar interiorul cladirii supraaglomerata cu militari, s-a creat suspiciunea infiltrarii unor “elemente teroriste”, care misunau prin catacombe, tuneluri, canalizari…

Procurorul Teodor Ungureanu in Jurnalul National

fiindca Voinea s-a compromis jalnic, sprijinatorii lui acum fac recurs la Teodor Ungureanu…

Pe toate canalele de comunicare către “publicul telespectator” se făceau cunoscute luptele din interiorul CC-ului, pentru respingerea “teroriştilor”, musai securişti, care foloseau o reţea de tuneluri secrete. Fără îndoială, orice clădire cu destinaţie împortantă în structurile statale dispune de spaţii de adăpostire în caz de atac aerian, precum şi de căi de comunicaţie subterane apte să asigure o retragere de urgenţă.

Voinea al doilea: Teodor Ungureanu

—————————————————

numai ca Gheorghe Balasa si altii care au patruns in Sediul Directiei V-a a Securitatii au descoperit printre altele–precum gloante dum-dum–“dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;”

BALASA GHEORGHE: Sint foarte intrigat de interviul acordat de dl. general Stanculescu ziarului “Tineretul Liber”, interviu in care acesta ocoleste adevarul.

Din Directia a V-a, din depozitul de munitie, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartuse DUM-DUM, cartuse speciale care nu se potriveau la nici o arma din dotarea M.Ap.N. S-au gasit trei-patru cutii cu astfel de cartuse. Gloantele speciale, erau lungi de 5-6 cm si putin mai groasa decit un creion. Un astfel de cartus avea in virf o piatra alba, transparenta. Toate aceste cartuse i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartusele speciale, in afara de DUM-DUM era de provenienta RFG-ista. Din Directia a V-a au fost predate U.M. 01305. Capitan doctor Panait, care a spus ca pina atunci nu vazuse astel de munitie, maior Puiu si captian Visinescu stiu de ele.

In fostul sediu C.C. P.C.R., toti cei impuscati in noaptea de 23 spre 24 decembrie ‘89 au fost impuscati cu gloante speciale. Un glont care trece prin zid e absurd sa-l cauti in trupul celui impuscat. Dar s-au mai gaist si altele in Directia a V-a, si anume:

–armele de vinatoare ale lui Ceausescu. Erau vreo 5 arme unicat cu infrarosii:

–pistoale de salon cu teava lunga pentru antrenament;

–generator de inalta frecventa pentru tortura;

–statii de emisie-receptie;

–aparatura de foto de ultimul tip;

–dosarul de pregatire al celor de la USLA. Era un dosar de aproximativ 25 cm grosime si cit am stat acolo, sa pazesc, am rasfoit aproape jumatate din el;

–dosarul cu toate tunelurile de sub Bucuresti, cu iesiri si evacuari din cladiri importante, cum sint: C.C., Cotroceni, Casa Poporului, Primaverii (cu vilele din imprejurimi si insula din lac). Pe aceste scheme se arata exact sistemul de comunicare intre ele;

–buletine de identitate cu biletul inauntru pe care scria: “disparut in timpul anchetei”;

–casetele cu toate filmele facute cu vizitele lui Ceausescu;

–trei fisete cam de 1 m fiecare, pline cu pasapoarte. De exemplu erau trei pasapoarte cu aceeasi fotografie dar cu nume diferite;

–un dosar in care erau trecute diverse persoane aflate sub supravegherea anumitor ofiteri USLA.

–Impreuna cu mine, in cladirea CC PCR–corp. B. au mai fost si cunosc acestea urmatorii: ing. Minea Radu, Catalin Constantin, Varban Viorel, Catalin Crosu, Costel Ciuhad, Neagu George, Stoica Florin, maior Puiu si capitan Visinescu–de la regimentul de garda, capitan doctor Panait de la U.M. 01305 Bucuresti. Toate cele gasite au fost filmate de catre Spiru Zeres, iar apoi predate si transportate la U.M. 01305 Bucuresti pe 23 si 24 decembrie 1989.

(Expres, aprilie 1991)

—————————————————————

BACK DOOR MAN, THE DOORS

si hai sa citim dezvaluirile lui renumitul actor Ernest Maftei in 1991 (tot din Expres):

Dan Badea:  Cine erau cei pe care i-a impuscat Dan Iosif?

Ernest Maftei:  USLA!  Venisera sa ne ajute si a venit sa ne’mpuste, dom’le!  Ce dracu’, nu stiu?  Au venit sa ne ajute.  La demisol erau niste oameni de ai nostri, ca acolo erau niste usi blindate ca nu stiu ce-i.  Si unui o deschis o usa dina asta si umbla la becuri.  Si nu-am speriat ca ce-o fi fost acolo.  Atunci vine USLA sa ne ajute.  Vin 15 insi si 4 colonel, dom’le.  Da!  Si cind se duc jos, i-au impuscat pe toti ai nostri.  Doi dintre ai nostri acolo au fost omoriti, erau revolutionari, oameni necajiti care s-au dus acolo sa moara.  Si atunci ne-am dat seama ca astia ne omoara.  Dar apoi vin sus.  Au avut si ei 3 morti.  Si-atunci i-am inconjurat:  “Dezbracarea!”  Pai da’ ce dracu’ dom’le?

Dan Badea:  Atunci i-au dezbracat?

Ernest Maftei:  Pai dar cum dom’le?  I-au impuscat pe loc!  Pai dar ne impuscau ei pe noi…

Dan Badea:  Dan Iosif a spus ca nu i-a impuscat pe cei 15 USLASI…

Ernest Maftei:  Da’ nu te lua cu el!  A fost necesar de i-a’mpuscat acolo!  Dar nu-i voie sa zica, fiindca nu vrea sa se afle.  nu-i voie din cauza ca acu’ne conduce Securitatea.  Chiar aia care au tras in noi sint pe posturi de conducere.  Asculta ce spun!  Ca USLA, coloana a 5-a, a fost cu Ceausescu.  Nu ne-ar fi omorit?  Vai de mine!…

Dan Badea:  Despre teroristi ce ne puteti spune?

Ernest Maftei:  Atunci cind s-au deschis usile, d-a intrat toata lumea, atunci au existat si asa-zisii teroristi.  Cu salopete, cu arme ascunse. … Au intrat printre nio.  Se de-aia, incepind cu 11 noaptea [23 decembrie 1989], acolo a fost razboi civil….Fug astia repede sa-l prinda si atunci am descoperit ca in fostul CC, intre ziduri, se circula.  Era un culoar.  In zid.  Pai cum? …

Dan Badea:  Pe unde credeti ca veneau teroristii?

Ernest Maftei:  Eu ma miram asa, la un moment dat:  cum dom’le, se trage, trag o jumatate de ora in plin si pe urma stau?  Si zic:  ba, baieti, de unde dracu vin?  Era pe 23, de-acuma.  Zic:  de unde vin si unde se duc?  de unde iau astia arme si inca nu-i videm?  Ce crezi?  Mi-am adus aminte, eu fiind batrin, ca la vila asta, care e a artistilor acuma, linga Biserica Alba, c-a fost vila lu’ Lupeasca.  Si de-acolo, Carol al II-lea a facut tunel pa sub pamint pina la palat, ca sa duca la el.  Venea cu masina, ca sa nu se vada lumea.  Si la palatul regal trageau tare.  Pai acolo, la vila aia, a fost armament mult.  Stai sa vezi ce se intimpla.  Era 1 noaptea, pe 23.  Zic:  ma copii, mergeti voi cu mine?  Si ajung pina in dreptul blocului aia, cu astia….

(Ernest Maftei cu Dan Badea, “‘Iliescu putea sa fie eroul neamului, dar a pierdut ocazia!’,” Expres, nr. 36 (85), 10-16 septembrie 1991, pp. 10-11.)  

————————————————–

alte martuiri despre tuneluri care se pare nu exista in imaginatia unora…

Cai de navigatie secrete sub Bucuresti

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca

La 12 metri sub platoul Pietei Revolutiei exista o retea de catacombe prin care se circula cu barca. E vorba de culoare betonate, cu latimea de aproximativ doi metri, prin care curge un rau subteran adanc de un metru. Cu apa curata. Debitul raului secret e aproximat la 1,5 metri cubi pe secunda. La intrare, aceste cai navigabile care stabat Capitala sunt utilate cu barci pneumatice. Informatiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, seful sectiei de istorie a Muzeului Municipiului Bucuresti. Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucurestilor, mai vechi si mai noi, si le-a pus cap la cap pentru a-si face o imagine asupra istoriei orasului.

(IMG:http://news.softpedia.com/images//news/1913_6.jpg)

Capitala Romaniei are o traditie de secole in materie de tainite si coridoare secrete. Din datele pe care le detin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat in seama au fost beciurile producatorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri si erau atat de largi incat se circula cu carele. In secolul al XIX-lea au aparut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leaga Palatul Ghica Tei de Manastirea Plumbuita, lung de mai bine de un kilometru. In nordul Parcului Cismigiu, Biserica Schitu Magureanu e legata prin subterane de Palatul Cretzulescu .

Sub Palatul Golescu, situat langa stadionul Giulesti, a fost depistat un coridor subteran care da inspre lunca Dambovitei . Coridorul a fost folosit si de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au ramas
cateva relatari care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Tarii Romanesti. La acea vreme haiduceau in zona vestitii Tunsu si Grozea. Timp de multi ani, ei au bagat spaima in boierii din Bucuresti, in special in cei care aveau casele in zona actualei sosele Panduri. Ii calcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Desi reuseau sa ii localizeze si sa-i incercuiasca, cand sa puna mana pe ei haiducii dispareau “intrand in pamant”, adica coborau in subteran. Astazi putem afirma ca sub aceasta sosea erau o multime de coridoare subterane, late de trei metri si inalte de doi metri. Dar toate datele acestea au palit atunci cand am intrat in contact cu alte informatii recente. Labirintul subteran vechi al orasului pare neinsemnat pe langa cel construit din ordinul lui Ceausescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat la Romaniei, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoras si capitanul Nicolae Grigoras, de la unitatea speciala de lupta antiterorista. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, impreuna cu un grup de genisti si pirotehnisti”, explica muzeograful Dan Falcan.

Conform relatarii militarilor, la subsolul cladirii au gasit un tunel, nu prea lung, care coboara intr-un fel de cazarma. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducand chiar pana la etajul II al cladirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncar mai larg, la 7 metri adancime. Se trece apoi de o usa blindata si se ajunge la un apartament spatios, la adancimea de 9 metri. Militarii au cautat apoi camera in care se afla sistemul de ventilatie si s-au trezit pe un nou culoar. Dupa ce au strabatut aproximativ 30 de metri au gasit o nisa cu o lada mare, in care erau 16 barci din cauciuc, cu pompe de umflare. Dupa alti 20 de metri militarii au observat ca peretii tunelului au alta culoare, sunt mai noi si sunt acoperiti cu un fel de rasina sintetica. Dupa inca 10 metri culoarul se infunda. Chiar la capat se afla un piedestal din lemn pe care era asezat un capac de WC. Au ridicat capacul iar sub el au gasit un chepeng de fier. L-au ridicat si au gasit… un rau cu apa curata, care curge intr-o matca artificiala din beton. Are latimea de circa 1,5 metri si adancimea de aproximativ un metru. Raul se afla la aproximativ 12 metri sub platforma Pietei Revolutiei . Cele 16 barci erau folosite de fapt pentru acesta cale de navigatie. Albia amenajata are pe lateral bare metalice facute pentru oprirea sau impulsionarea barcilor. “In opinia militarilor, raul secret duce catre un lacurile din afara orasului, in nord, si Dambovita, in sud-est” , subliniaza Falcan. Ofiterii au vorbit insa de existenta unui alt canal similar, la capatul unui alt tunel, precum si de un sistem de inundare a labirintului, pe sectiuni. In cazul in care un eventual fugar e urmarit, el poate inunda portiuni de tunel in spatele lui pentru a opri urmaritorii. A mai fost gasita o gura de iesire din labirint in curtea interioara a fostului CC, de unde, printr-o retea de canale, se poate intra in canalizarea orasului, de unde se poate iesi catre Dambovita. Reteaua are guri de iesire in Palatul Regal, Biserica Cretzulescu si magazinul Muzica. “In urma unor cercetari ulterioare a reiesit ca ramificatiile subterane au corespondenta cu circa 80 de obiective din Bucuresti, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Romana etc. Subliniez, relatari sunt ale unor ofiteri din cadrul armatei. Lucru foarte interesant, nimeni nu neaga existenta acestor cai de navigatie secrete, dar cand am incercat sa le exploram, nu ni s-a permis pe motiv ca… nu se poate”. Despre aceste galerii ale lui Ceausescu ne-a vorbit si Radulescu Dobrogea, presedintele asociatiei Ecocivica, fost inspector de mediu in Primaria Capitalei, omul care s-a ocupat multi ani de panza freatica a orasului. El sustine ca stie de aceste galerii ale lui Ceausescu si ca apa limpede care curge prin ele este panza freatica de sub oras.

Administratorii Senatului au vazut numai intrarea in catacombe

“Pot sa va spun ca am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am vazut. Exista o cale de comunicatie subterana care pleaca din Senat catre Piata Revolutiei, o cale care pleaca de la Palatul Regal catre Piata si inca una, tot din Palatul Regal, catre Biserica Cretzulescu. Intrarile in aceste cai de acces le-am vazut, dar unde se opresc, nu stiu, nu este treaba noastra sa cotrobaim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administratiai cladirii Senatului Romaniei.

Sorin Golea

———————————

si in fine, se pare ca nici Romulus Cristea nu prea lua in serious declaratii lui Dan Voinea…are un site cu titlu

“Doar despre tuneluri, buncare, si forturi”… sigur e vorba numai despre cei care n-au existat si cei din care n-au aparut teroristii imaginari…ca intotdeauna…

http://rcristea.blogspot.com/2007/04/subteranele-oraului.html

14 aprilie 2007

SUBTERANELE ORAŞULUI

Paienjenis de drumuri interzise construite sub oras

Retea strategica de buncare si tuneluri

Aproape ca nu exista localitate urbana care sa nu fie brazdata subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe, si chiar despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati, Suceava, Constanta, Cluj sau Focsani exista putine relatari documentare, din pacate si o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei. Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasul. Desimea acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa unul dintre cele mai celebre, mai lungi si mai vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara contruite in secolul trecut.

Cu caleasca prin catacombe

Istoria catacombelor de sub Bucuresti începe undeva prin jurul anilor 1750. Astfel de cai de acces subterane serveau pentru circulatie între palate, între casele oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii îsi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti în vremuri de restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la Unitatea de întretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista a fost unul dintre putinii civili care au avut privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe localitati: „In acea perioada, populatia Bucurestiului era cât pe ce sa fie evacuata, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turcesti care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. În trei ore de calarie acestiau ajungeau lânga Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era înconjurat de codrii si avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc în urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani în urma efectuându-se o cartografiere completa la care am si asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoara, însa a fost dezamagit: a intrat direct în beciurile unui restaurant”. În Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poarta aceasta denumire deoarece începea de lânga palat, din preajma bisericii manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prabusit si în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de lânga Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). „Când l-am vizitat, in anii 1970, nu exista strop de infiltratie de apa, era înalt de 5-6 metri, boltit, din caramida arsa, destul de lat, permitând trecerea a doua vehicule, unul pe lânga altul). Când s-au facut sapaturi pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile care dadea în curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani si a fost finantat si întretinut de negustorii bucuresteni”, a precizat arhitectul.

Subterane secrete cu multe ramificatii

Lucrarile de sistematizare ale Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoprit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii conduc fie pâna la Calea Serban Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscan, Selari, Smardan, Sfantul Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche, Hanul lui Manuc si Biserica Domneasc`. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa) paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Paltul Ghica- Tei de Manastirea Plumbuita. Pe sub Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita subtraverseaza o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu- Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori datand din din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.

Astupate cu nisip sau transformate in crame

Alte numeroase cai subterane de acces care fac legatura între diverse imobile. Pe strada Batistei (între Casa Luca – un fost cazinou si Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pâna la malul Dâmbovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de lânga blocul Turn, trece pe sub Dâmbovita si ajunge undeva lânga sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, în stil gotic, cu crama. „Zona de sub Pia]a Romana a tunelului a fost transformata, prin anii 1970 în depozit de bauturi alcoolice. Cred ca se mentine si astazi aceeasi functiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct în Cismigiu, lânga Palatul Stirbei (astazi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut dotari si a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se ca nu era practic, Ceusescu neutilizandu-l niciodata”, a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in fata acestuia a fost ridicat un monument inchinat jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.

Cum se „teleporta” Ceausescu

În perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura între Comitetul Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, încât în cazuri de urgenta, se putea ramâne la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceusescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care îi contraria pe multi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revolutie, soldatii consemnati aici au început sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut faptul ca toate clsdirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)”. Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit pâna prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si românesti), Ministerul Apararii Na]ionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte, argumentând ca „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind ca exista foarte multe legende, fara fundament, legate de aceasta constructie.

„Sub fostul CC exista mai multe cai de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal ,si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite încât sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategica . Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o salupa rapida pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ajungea în subteranele de sub CC, avea posibilitea sa ajunga, foarte usor si rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si a marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct, in acea perioada, generalul Ioan Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.

Modernizate si finisate conform standardelor sovietice

Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri sunt in administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gasesc sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27 metri). Cel pu]in unul din buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in sta]ia de metrou, dand batai de cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri, pentru a nu afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.

ROMULUS CRISTEA

Explicatii foto:
1)Iesire de siguranta de la tunelul de fuga, la Palatul Cotroceni;
2)Gura de tunel, zidita, in zona strazii Batistei;
3)Arhitectul Camil Roguski sustine ca a amenajat mai multe galerii subterane, la cererea lui Ceausescu;
4)Subteranele legau zona Bisericii Schitul Magureanu de adaposturi aflate dincolo de Dambovita;
5)Tunelul amenajat intre Sala Palatului si Cismigiu a fost inundat cu nisip in anul 1989. Urmele intrarii zidite sunt vizibile si astazi;

27 decembrie 2005
Articol apărut în ziarul România liberă
www.romanialibera.ro

**********************************
Posts that contain Romulus Cristea per day for the last 30 days.

Get your own chart!

Oraşul interzis de sub Bucureşti

„Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor , tunelul e

periculos!”

# La plimbare cu caleaşca, sub Bucureşti # Ceauşescu făcea pe omul invizibil # Din centru, prin văgăune, la marginea oraşului # Solul de sub Brăila, ca o felie de şvaiţer # La Iaşi, catacombele nu mai au mister # Comoara nu a fost încă descoperită # Mii de legături sub oraş # Buncăre transformate în depozite de valori # Militarii ieşiţi de sub pământ, confundaţi cu teroriştii # Tunelul electrificat şi mochetat a fost „inundat” cu nisip # Cotloanele de sub Dâmboviţa # Sub construcţii , câte un hău adânc # Şalupa de la gura tunelului pleca pe salba de lacuri # Secretele de stat de sub Capitală # Schemele de la index

Tunelul „Tudor Vladimirescu” cu dublu sens de circulaţie

Istoria tunelurilor subterane de sub Capitală începe undeva prin jurul anilor 1750. Aceste căi de acces serveau pentru circulaţie între palate, între casele oamenilor bogaţi, erau locuri unde oamenii îşi puteau ascunde bunurile sau se puteau adăposti în vremuri de restrişte. Arhitectul bucureştean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar şi la Unitatea de întreţinere şi decorare a palatelor prezidenţiale din perioada ceauşistă a fost unul dintre puţinii românii care au avut privilegiul să vadă şi să participe la cartografierea, la construirea şi decorarea unor tuneluri subterane secrete din mai multe localităţi: „Pe la anul 1750 populaţia Bucureştiului era cât pe ce să fie evacuată, din cauza deselor invazii ale unor bande, în special turceşti care năvăleau dinspre Raiaua Giurgiuvă şi Rusciuc. În trei ore de călărie aceştiau ajungeau lângă Bucureşti, devastau şi plecau. Să nu uităm că Bucureştiul era înconjurat de codrii şi avea un diametru de maximum un kilometru. Oamenii au început să-şi sape ascunzători şi tuneluri pentru ei, dar şi pentru averi. Cu toate acestea, Bucureştiul nu a avut o reţea bogată de tuneluri subterane precum alte oraşe cum ar fi Brăila (unde densitatea acestora e maximă şi astăzi, multe case se prăbuşesc în urma surpării pereţilor tunelurilor). Iaşul este un alt oraş cu o reţea densă de tuneluri aici, cu ani în urmă efectuându-se o cartografiere completă la care am şi asistat. Îmi aduc aminte când un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gândindu-se la o mare comoară, însă a fost dezamăgit: a intrat direct în beciurile unui restaurant. În Bucureşti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit „Tudor Vladimirescu”. Nu a fost construit în vremea lui Vladimirescu, ci mai târziu. Poartă această denumire deoarece începea de lângă palat, din preajma bisericii mănăstirii Cotroceni, care a fost ocupată, puţină vreme, de arnăuţii şi soldaţii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gară Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai prăbuşit şi în el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Răzoare, de lângă Cotroceni, pe o lungime de 50 de metri). Când l-am vizitat, anii 1970, nu exista strop de infiltraţie de apă, era înalt de 5-6 metri, boltit , din cărămidă, destul de lat, permiţând trecerea a două vehicule, unul pe lângă altul). Când s-au făcut săpături pentru Casa Poporului s-au mai descoperit anumite porţiuni. Am mai fost solicitat să particip, după astuparea uneia din gurile care dădea în curtea palatului Cotroceni, la decorarea acestei porţiuni cu o minicascadă obţinută prin captarea unui izvor. Din câte am aflat din arhive, construcţia acestui tunel a durat 50 – 60 de ani şi a fost finanţat şi întreţinut de negustorii bucureşteni”.
Subteranele din Romană, Victoriei şi Palatul Regal

În Capitală, mai există alte numeroase căi subterane de acces care fac legătura între diverse imobile. De exemplu, pe strada Batiştei (între Casa Luca – un fost cazinou şi Banca „Marmorosch Blank”), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge până la malul Dâmboviţei), Calea Victoriei (un tunel pleacă de lângă blocul Turn, trece pe sub Dâmboviţa şi ajunge undeva lângă sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piaţa Victoriei, spre Kiseleff care pleca de la palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piaţa Amzei, o clădire frumoasă, în stil gotic, cu cramă. „Zona de sub Piaţa Romană a tunelului a fost transformată, prin anii 1970 în depozit al <>-ului. Cred că se menţine şi astăzi aceeaşi funcţiune. În perioada regelui Ferdinand, familia regală folosea un tunel care pleca de sub Palatul Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă), din sala cazanelor şi ieşea direct în Cişmigiu, lângă Palatul Ştirbei (astăzi, sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis să-l reamenajez: a fost zugrăvit, electrificat, s-au făcut dotări şi a fost chiar mochetat. În anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentându-se că nu era util, Ceuşescu nefolosindu-l niciodată”, a precizat arh. Camil Roguski.
Un drum subteran „elegant” de la CC la Sala Palatului

În perioada 1970-1975, la un moment dat, Calea Victoriei a fost blocată. Se efectuau lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Muzeul de Artă şi Sala Palatului. Arhitectul Roguski îşi aminteşte că : „Era un tunel elegant, foarte bine realizat, cu toate dotările necesare. Era astfel construit, cu sursă de apă proprie, încât în cazuri de urgenţă, se putea rămâne la interior cel puţin trei zile fără intervenţii exterioare. Ceuşescu venea de la CC, direct în loja de la Sala Palatului, prin tunel, fără pază, lucru care îi contraria pe mulţi care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei. La Revoluţie, soldaţii consemnaţi aici au început să iasă la suprafaţă şi au fost luaţi drept terorişti. Trebuie cunoscut faptul că toate clădirile catalogate strategice din Bucureşti aveau buncăre antiatomice sau antiaeriene construite foarte bine (chiar placate cu plăci de plumb)”. Buncăre de acest gen există la Ministerul Afacerilor Externe (folosit până prin anii 1950 ca depozit de valori, pentru decoraţii nemţeşti şi româneşti), Ministerul Apărării Naţionale, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar două masive buncăre antiatomice şi există o reţea de legături prin tuneluri cu anumite zone. Arhitectul a refuzat să dea alte amănunte, argumentând că „anumite persoane ar fi deranjate”, multe constituie secrete de stat dar, subliniind că există foarte multe legende, fără fundament, legate de această construcţie.
Restricţie de acces la subsol, pentru dictator

În decembrie 1989, când clădirea Comitetului Central a fost luată cu asalt, Ceauşescu a întrebat pe unul din aghiotanţi dacă poate fugi prin subsol, prin tunel. Acesta i-ar fi răspuns: „Tovarăşe comandant, plecaţi în zbor, cu elicopterul, tunelul e periculos”. Arhitectul Roguski afirmă că ar cunoaşte unele amănunte: „Generalul Stănculescu este cel care i-a confirmat lui Ceauşescu că nu poate fugi prin tunelul de sub CC, fapt care nu era adevărat. Ulterior, am fost chemat să particip la reconstituire. Sub CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. Tunelul care era liber, accesat cu un lift personal , şi care ar fi trebuit să-i asigure ieşirea lui Ceuşescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental şi făcea legătura cu tunelurile tehnice de langă staţia de metrou <<Universitate>>. Nu este un secret că majoritatea staţiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş sub Bucureşti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, până la Palatul Primăverii unde exista un buncăr central, de coordonare strategică . Din acest buncăr legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipă de mineri. Legătura subterană ajungea la o amenajare de la Lacul Herăstrău unde exista permanent o şalupă rapidă pregătită să-l transporte pe un alt mal şi unde aştepta o maşină cu destinaţia Clinceni – aerodrom. Practic, dacă Ceauşescu ajungea în subteranele de sub CC avea posibilitea să ajungă, foarte uşor şi rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”.
ROMULUS CRISTEA

Explicaţii foto:

1)Arhitectul Camil Roguski a participat la amenajarea şi realizarea mai multor tuneluri subterane secrete;
2)De la clădirea fostului Comitet Central (astăzi clădirea Senatului) se poate ajuge în orice zonă din Bucureşti

11 mai 2004

Articol apărut în ziarul România libera

www.romanialibera.ro