The Archive of the Romanian Revolution of December 1989

A Catch-22 December 1989, Groundhog-Day Production. Presenting the Personal Research & Scholarship of Richard Andrew Hall, Ph.D.

Posts Tagged ‘raport final’

25 for the 25th Anniversary of the Romanian Revolution: #20 Identifying the Terrorists: Securitate General Iulian Vlad’s Ignored Declaration and other Evidence

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on December 26, 2014

(purely personal views, based on two decades of prior research and publications)

Bullets, Lies, and Videotape:
The Amazing, Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989
by Richard Andrew Hall, Ph.D.

Standard Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views. This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information.
[Submitted to CIA’s Publications Review Board (PRB) 19 November 2009; cleared without changes by PRB 15 December 2009]
I am an intelligence analyst for the Central Intelligence Agency. I have been a CIA analyst since 2000. Prior to that time, I had no association with CIA outside of the application process.

Bullets Lies and Videotape The Amazing Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 by Richard Andrew Hall 103013tk1

Bullets Lies and Videotape The Amazing Disappearing Romanian Counter-Revolution of December 1989 by Richard Andrew Hall 103013tk1

COLONEL GHIRCOIAS MAKES THE ROUNDS OF BUCHAREST’S HOSPITALS

Unofficially, we also know of Colonel Ghircoias’ exploits after the Ceausescu regime collapsed on 22 December 1989, exploits for which he was not charged at his trial and for which he has never been charged.  Of the 1,104 people killed and 3,352 people injured during the December 1989 bloodshed, 942 of them were killed and 2,251 wounded after Nicolae and Elena Ceausescu fled power on 22 December 1989.  At the time, personnel of the communist regime’s secret police—known as the Securitate—and allied foreign mercenaries fighting to restore the Ceausescu regime—collectively christened “the terrorists”—were thought to be the primary source behind the post-22 December bloodshed.

It was in this context, that doctors from Bucharest’s various main hospitals recall Colonel Ghircoias’ sudden, unannounced appearances during the last days of December 1989 and first days of January 1990.  Professor Andrei Firica of the Bucharest “Emergency Hospital” recounted in a 2004 media interview largely the same details he had conveyed to the press in the summer of 1990.  According to Firica, some 15 to 20 suspected terrorists had been interned at the “Emergency Hospital” in varying states of medical distress.  He says he made a small file of the medical situations of these patients.  A Militia colonel, whom he later was to see in [prisoner] stripes on TV as a defendant in the Timisoara trial—i.e. fairly clearly Ghircoias—came one day and counseled him to keep nosy foreign reporters away from the beds of the “terrorists,” stating ominously that “these were just terrorist suspects and he [Dr. Firica] didn’t want to wake up one day on trial for having defamed someone”!   The colonel later came and loaded the wounded terrorist suspects onto a bus and off they went.  Firica maintains the files he kept on the terrorist suspects “of course, disappeared.”  He noted, however, that he asked his son, who had studied theater and film at university, to film the terrorists tied down to the hospital beds, and he claims he gave copies of this cassette to the Procuracy.[4]

[5]

[In viewing these photos, witness what Constantin Fugasin recounted in “Unde ne sint teroristii?” Zig-Zag, in 1990, based in part on an interview with Dr. Andrei Firica:

At the Emergency Hospital 13 suspected of being what we call terrorists were interned.  Among these a few were definitely foreign, even though all had Romanian papers.  Two clearly had ‘Mongoloid’ (‘Asiatic’) features (one stated that his mother was Romanian, while his father was from Laos), while four others were Arabs.  Nevertheless, they spoke Romanian very well.  Doctor Nicolae Staicovici, who worked a time in Egypt and who treated them for a time spoke with them.  At a moment, he formed a question in Arabic.  One of the injured responded to him perfectly.  All were well-built, one was a ‘mountain of a man.’  He said nothing, although he probably had terrible pains.  There were also two terrorists who were not wounded.  One arrived at night, under some pretext.  Those on guard suspecting him, immobilized him.  He had on three layers of clothing and several ids.  They tied him to the stretcher, but although he appeared rather frail, at a given moment he ripped the restraints off.[6]]

 

[7]

[Dr. Andrei Firica, 2004:  From a diagnostic perspective, those who maintain that the terrorists didn’t exist are telling an outrageous lie…In the Emergency Hospital, people were brought who were shot with precision in the forehead, from behind, just a few yards in the crowd of demonstrators, such people who did this can only be called terrorists…[8]]


Dr. Nicolae Constantinescu, chief surgeon at the Coltea Hospital, also was paid the honor of a visit by Colonel Ghircoias during these days:

I remember that on 1 or 2 January ’90 there appeared at the [Coltea] hospital a colonel from the Interior Ministry, who presented himself as Chircoias.  He maintained in violent enough language that he was the chief of I-don’t-know-what “criminalistic” department from the Directorate of State Security [ie. Securitate].  He asked that all of the extracted bullets be turned over to him.  Thus were turned over to him 40 bullets of diverse forms and dimensions, as well as munition fragments.

To the question of whether he informed the Military Procuracy?

Of course, I announced the Prosecutor’s Office, and requested an investigation [of those shot in the revolution].  For example, when I showed them the apartment from where there were was shooting during the revolution, on the fourth floor of the ‘Luceafarul’ cinema, the prosecutors told me that they sought to verify it and uncovered that there was a Securitate ‘safehouse’ there and that was it.

In 1992, I signed along with other doctors, university professors, renowned surgeons, a memorandum [see page 5 (below) for an article apparently linked to the memorandum] addressed to the Prosecutor General in which we requested an investigation regarding the wounded and dead by gunfire.  Not having received any response, after six months I went there to ask what was going on.  They told me they were working on it, and they showed me two or three requests and that was it.  One of the prosecutors took me into the hallway and told me “I have a child, a wife, it is very complicated.”  He asked me what I thought I was doing…I lit back into him, I told him I wasn’t just any kind of person to be blown off.

I showed him the x-rays of those who were shot, I showed him the bullets in the liver.  The x-rays exist, they weren’t my invention, I didn’t just dream all this up to demand an investigation!  I told them that there are some people who wish to find out the truth and they signed a memo to the Procuracy and they aren’t just anybody, but doctors with experience, experts in the field.  In vain, we requested ballistics tests and other research, in vain we presented forms, documents, x-rays, studies.  They did not want to undertake a serious investigation.[9]

[4]Professor Andrei Firica, interview by Florin Condurateanu, “Teroristii din Spitalul de Urgenta,” Jurnalul National, 9 March 2004, online edition, cited in Hall, “Orwellian…Positively Orwellian” http://homepage.mac.com/khallbobo/RichardHall/pubs/Voineaswar091706.html. For similar accounts, see Florin Mircea Corcoz si Mircea Aries, “Terorist ascuns in Apuseni?” Romania Libera, 21 August 1992, p. 1–“Colonelul Ghircoias, former director of the Securitate’s penal investigative unit, brought together the individuals accused of being terrorists and made them disappear”; Andreea Hasnas, “Reportajul unui film cu TERORISTI,” Expres, no. 10 (6-12 aprilie 1990), p. 5; Constantin Fugasin, “Unde ne sint teroristii?” Zig-Zag, 1990.

[5] Screen capture from http://www.dailymotion.com/video/x7rp6b_revolutia-romana-2225-dec1989-part_shortfilms posted by Alexandru2006.

[6] Significantly this video is in direct contradiction and contests the claims of the Sorin Iliesiu who maintains that “General Dan Voinea has said clearly:  The terrorists did not exist.  Those who seized power lied to protect the real criminals….The diversion of the ‘terrorists’ has been demonstrated by [the] Justice [System], not a single terrorist being found among the dead, wounded or arrested  (Sorin Iliesiu, “18 ani de la masacrul care a deturnat revoluţia anticomunistă,” 21 December 2007, http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=6709).  For a discussion, see Hall 2008.

[7] Screen capture from http://www.dailymotion.com/video/x7rp6b_revolutia-romana-2225-dec1989-part_shortfilms posted by Alexandru2006.

[8] Professor Andrei Firica, interview by Florin Condurateanu, “Teroristii din Spitalul de Urgenta,” Jurnalul National, 9 March 2004, online edition.

[9] Dr. Professor Nicolae Constantinescu, interview by Romulus Cristea, “”Nici acum nu-mi dau seama cum am putut sa operez nonstop timp de trei zile,” Romania Libera, 20 December 2006, online edition.

—————————————————————————————————————————————————————————————————

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2014/09/23/a-tale-of-two-letters-by-securitate-director-general-iulian-vlad-what-the-romanian-press-does-and-does-not-publish/

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/11/20/when-a-truth-commission-misses-crucial-evidence-the-romanian-cpadcr-final-report-and-securitate-general-iulian-vlads-declaration/

It is virtually certain that the authors of the Chapter on the Romanian Revolution of December 1989 (pp. 620-627, especially p. 625 http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf ) had no knowledge of Securitate General Iulian Vlad’s Declaration of 29 January 1990 … with predictable negative consequences for their understanding of what happened in December 1989.

And one wonders why I found (find) mainstream Romanian studies so unhelpful in trying to understand Nicolae Ceausescu’s overthrow and the Romanian Revolution of December 1989?  Read Vladimir Tismaneanu or Tom Gallagher (or in its 2014 variation, see Grigore Pop-Eleches in Bernhard and Kubik) on Romania in the early 1990s and one is presented with a world of good and evil, of angels and demons, with distance from former nomenklaturist and high-ranking communist Ion Iliescu and the core of the National Salvation Front being as being the simple formula for explaining and understanding any event or policy.  As opposed to this highly–one might say blatantly–politically partisan [and bureaucratically ignorant] approach, on the other side stand functional or deconstructionist explanations–the kind favored by Peter Gross, Katherine Verdery, Peter Siani-Davies, or Ruxandra Cesereanu–which would explain the press of the time as the function of market pressures, sensationalist appetites, an anomic readership, poor journalistic training and professionalism, etc.

How then does one explain the following conundrum:  the selective treatment of the letters and declarations of former Securitate Director General Iulian Vlad?  Oh, yes, the text of General Vlad’s letters which allege he was a stooge and victim of Ion Iliescu, etc. can be found in the Romanian press.  No problem!  But what about his declaration of 29 January 1990, where he deftly admits the responsibility of his institution for the bloodshed of December?  What, that not sensationalist enough, different enough to sell papers?  That’s not “anti-communist” enough for publication?  Is it somehow less credible than the other letters whose text has been published without problem?  24 plus years later, the Romanian media has yet to publish this document!  Could it be that the problem with this declaration is that it does not fit with and undermines the other popular narratives of December 1989 that minimize and even absolve the former Securitate of responsibility for the bloodshed of December 1989?

image0-001

Ion Cristoiu’s Evenimentul Zilei debuted in June 1992 and was the flagship of opposition to the regime of Ion Iliescu.  In the fall of 1992 it ran a zealous campaign opposed to Iliescu’s reelection.  Here is the exculpatory letter from former Securitate General Iulian Vlad (dated 20 March 1990) that was published on 19 September 1992:

image0-004

“Generalul IULIAN VLAD se adreseaza dlui Ion Iliescu:  Am fost arestat pe nedrept (20 March 1990),” Evenimentul Zilei, 19 septembrie 1992, p. 3.  “Intr-adevar pe dictatorul Ceausescu l-am tradat” “M-am integrat total Revolutiei” “Sint convins ca datele nu va erau cunoscute”  I.V. Vlad 20 martie 1990

And, yet, what of General Iulian Vlad’s declaration of 29 January 1990.  As far as I know, in 24 plus years, only this brief allusive mention on the 15th anniversary of the letter (although not mentioned or acknowledged in the article, and possibly accidental) has made its way into the Romanian press.  Below it:  the text of the statement of 29 January 1990!

image0-005

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/text-of-securitate-general-iulian-vlads-29-january-1990-declaration-identifying-the-terrorists/

image0-001

It took 22 years for the text of Securitate Director General Iulian Vlad’s handwritten declaration of 29 January 1990 to become public knowledge–thanks to former military prosecutor General Ioan Dan.  (Inevitably, there will no doubt be those who will allege that General Vlad was “forced” to write this declaration to save his skin, etc., that this was the “propaganda of the moment” and all a huge lie.  If that were the case, one would have expected Iliescu, Brucan, Militaru, Voican Voiculescu, etc. to have made every effort for Vlad’s declaration to leak to the media.  Instead, for 22 years it was hidden from public knowledge!)

Of Note:  No “Soviet tourists,” no DIA (Batallion 404) troops of the army’s intelligence wing, no “there were no terrorists:  the Army shot into everyone else and into itself”–in other words, none of the spurious claims that have littered the narrative landscape, fueled by the former Securitate over the past two decades plus.  No, Vlad knew who the terrorists of the Romanian Revolution of December 1989 were, because they reported to him!

image0

image0-002

General Magistrat (r) Ioan Dan

In aprilie 1990, generalul Gheorghe Diaconescu a fost destituit din functia de conducere in Directia Procuraturilor Militare.  La plecare, mi-a predat cheia de la fisteul sau, cu mentiunea ca acolo au mai ramas cateva hartii fara importanta. Intrucat, la data respectiva, ma aflam in cea mai mare parte a timpului, in procesul cercetarilor de la Timisoara, mult mai tarziu, am dorit sa pun in respectivul fiset o serie de acte.  Am cercetat ce mai ramasese de pe urma generalului Diaconescu si, spre surprinderea mea, am gasit declaratia olografa a generalului Iulian Vlad, data fostului adjunct al procurorului general, fostul meu sef direct, nimeni altul decat generalul Diaconescu, la 29 ianuarie 1990, cand toate evenimentele din decembrie 1989 erau foarte proaspete.  Repet, este vorba despre declaratia olografa, un text scris foarte ingrijit, pe 10 pagini, din care voi reda acum integral doar partea care se refera expres la “actiunile teroriste in Capitala” (formularea apartine generalului Vlad).

“Analizand modul in care au inceput si s-au desfasurat actiunile teroriste in Capitala, pe baza acelor date si informatii ce le-am avut la dispozitie, consider ca acestea ar fi putut fi executate de:

1) Elementele din Directia a V-a, USLA, CTS si din alte unitati de Securitate, inclusiv speciale.

a) Directia a V-a, asa cum am mai spus, avea in responsabilitate paza si securitatea interioara a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unitati cunoscand foarte bine cladirea, cu toate detaliile ei.  In situatia creata in ziua de 22.12.1989, puteau sa mearga la Palat, pe langa cei care faceau acolo serviciul si unii dintre ofiterii si subofiterii care se aflau la sediul CC ori la unitate.

Este ca se poate de clar ca numai niste oameni care cunosteanu bine topografia locului ori erau in complicitate cu cei care aveau asemenea cunostinte puteau patrunde in cladire (sau pe acoperisul ei) si transporta armamentul si cantitatile mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie.

Tot aceasta Directie dispunea de o baza puternica si in apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche).  De asemenea, avea in responsabilitate perimetrul din zona resedintei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite si in care teroristii ar fi putut sa se ascunda ori sa-si faca puncte de sprijin.

Sunt si alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la aceasta unitate.

b) Elemente din cadrul unitatii speciale de lupta antiterroriste care aveau unele misiuni comune cu Directia a V-a si, ca si o parte a ofiterilor si subofiterilor de la aceasta unitate, dispuneau de o mai buna instruire si de mijloace de lupta mai diversificate.

c) Elemente din Trupele de Securitate care asigurau paza obiectivilor speciale (resedinta, palat etc.) si, impreuna cu Directia a-V-a, Securitatea Capitalei si Militia Capitalei asigurau traseul de deplasare.

d) Ofiteri si subofiteri din Securitatea Capitalei, indeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Directia a V-a.

e) Elemente din alte unitati de Securitate, inclusiv unitatile speciale 544, 195 si 110, precum si din cele complet acoperite, comandate de col. Maita, col. Valeanu, lt. col. Sirbu, col. Nica, col. Eftimie si lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (asa sta scris in declaratie–n.n.).  Aceste din urma sase unitati, ca si UM 544, in ansamblu, si UM 195 puteau dispune si de armament si munitii de provenienta straina, precum si de conditii de pregatire adecvate.

2) Ofiteri si subofiteri din Militie, atat de la Capitala, cat si de la IGM, cu prioritate cei din Detasamentul special de interventie si cei care asigurau traseul.

3) Cred ca s-ar impune verificarea, prin metode si mijloace specifice, a tragatorilor de elita din toate unitatile din Capitala ale Ministerului de Interne, precum si a celor care au avut in dotare sau au indeplinit misiuni folosind arme cu luneta.  N-ar trebui omisi nici chiar cei de la Dinamo si de la alte cluburi sportive.

4) Unele cadre militare de rezerva ale Securitatii, Militiei si Armatei, precum si actuali (la data respectiva) si fosti activisti de partid sau UTC, persoane apropriate tradatorului si familiei sale ori care poseda arme de foc.

Propun, de asemenea, o atenta investigare a celor care au fost in anturajul lui Nicu Ceausescu.  Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusive unele elemente de cea mai scazuta conditie morala care puteau fi pretabile la asemenea actiuni.

Ar fi bine sa se acorde atentia cuvenita sub acest aspect si fratilor dictatorului–Ceausescu Ilie si Ceausescu Nicolae–care, prin multiplele posibilitati pe care le aveau, puteau organiza asemenea actiuni.

5) Anumite cadre militare sau luptatori din Garzile Patriotice.

6) Straini:

a. Din randul celor aflati la studii in Romania:

– arabi, in general, si palestinieni, in special, inclusiv cei care sunt la pregatire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militara);

– alte grupuri de straini la studii (iranieni si altii).

b. Special infiltrati (indeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregatire pe linia MI sau a MAN);

c. Alti straini aflati in tara cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;

d. Fosti cetateni romani (care ar fi putut intra in tara si in mod fraudulos).

7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat in chiar primele ore din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cand, din mai multe unitati de Securitate, intre care Directia a V-a si Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare si diversa de armament si munitie.”

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/10/04/declaratia-generalului-ion-hortopan-cum-a-vazut-armata-colaborarea-generalului-iulian-vlad/

image0-010

Declaratia generalului colonel I. Hortopan, 16.02.1990 (din cate cunosc, pana publicarea cartii lui Dan Ioan, timp de 22 de ani, aceasta declaratie n-a aparut in presa romana)

“Actiunile teroristilor au crescut in intensitate in ziua de 23 decembrie si in seara zilei, la o analiza a Consilului Frontului Salvarii Nationale, Vlad a fost intrebat cine sunt cei care trag asupra Armatei si populatiei, la care acesta — in scopul de ne induce in eroare — a raspuns ca manifestantii patrunzand in anumite obiective importante, printre ei fiind si elemente rauvoitoare, fosti puscariasi de drept comun, au pus mana pe arme, s-au constituit in grupuri si trag asupra noastra.  In timpul actiunii, trupele noastre au prins un numar de teroristi care faceau din unitatile de Securitate, au cerut cuvantul si au prezentat numarul unitatilor din care faceau parte (UM-0672F, UM-0639, UM-0106, UM-0620), la care Vlad, tot pentru inducere in eroare, a afirmat ca acestia s-ar putea sa fie fanatici, care, chipurile, ar actiona pe cont propriu.”

image0-011

image0-012

image0-013

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/09/07/former-securitate-officials-who-corroborated-general-iulian-vlads-declaration-on-the-terrorists-liviu-turcu-ion-mihai-pacepa-radu-vasilevici-marian-romanescu-and-others/ 

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/05/14/planul-z-z-ion-mihai-pacepa-si-liviu-turcu-in-decembrie-1989/

I have attempted to trace Pacepa’s public discussion of Plan Z-Z to verify claims made by other actors (see below, Gheorghe Diaconescu, Giani Bucurescu/Virgil Lovescu) in the Romanian Revolution of December 1989.  All of these actors refer to Pacepa’s discussion on Radio Free Europe/Radio Europa Libera sometime apparently between 24 and 26 December 1989.  Unfortunately, although there are a series of audio clips and transcripts from these days on the Europa Libera site http://www.europalibera.org/archive/1989/latest/452/982.html, there is no mention of the Pacepa intervention in question and no indication of record of its existence on the Internet.

0436

6 februarie 1990

Declaratie.  Subsemnatul Bucurescu Giani, general-maior [D.S.S.]

La data de 28 sau 29 decembrie 1989, col. Lovescu [?] Virgil seful U.M. 0650 mi-a raportat ca…

Col. Lovescu [?] Virgil avea un subordonat a carui sotie-medic a participat la acordarea ajutorului ranitilor in luptele de la Aeroport Otopeni si la transportarea cadavrelor la I.M.L.  Acestea ii relatase sotului ca in buzunarul unui terorist ucis la Otopeni, care era imbracat in trei costume de haine, unul peste altul, s-au gasit cartile de vizita ale lui Emil Bobu si Ion Dinca.

Col. L Virgil mi-a spus ca l-a frapat aceasta informatie si legat de faptul ca la postul de Radio Europa Libera se facuse afirmatie cu Pacepa ar fi precizat ca Ion Dinca se ocupase de pregatirea unor grupuri de teroristi.  Alte date nu pot da intrucit informatia era in curs de clarificare ori la Col. Ratiu [DSS Dir I] ori la Col. Goran [SMB]…

Cunosc [?] faptul ca col. Ardeleanu [sef USLA] era in relatii apropriate cu familia lui Ion Dinca…

Din conducerea USLA atit col. Ardeleanu cit si col Blortz [Bleort] erau apropriatii lui T. Postelnicu

0437

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2012/12/28/what-can-we-learn-from-dosarele-revolutiei-de-la-timisoara-vi/

We have two different accounts from Gheorghe Diaconescu, which roughly match:

http://www.banaterra.eu/romana/files/procesul_de_la_timisoara_volumul_VI_continut.pdf

image0

image0-001

This also seems to confirm the following (when adjusted for the corrected dates):

Nestor Ratesh quotes one of Ceausescu’s senior party henchman, Ion Dinca, as having stated at his trial in early February 1990:

“During the night of 27-28 [of January 1990] at 12:30 A.M., I was called by several people from the Prosecutor’s Office to tell what I knew about the agreement entitled Z.Z. between Romania and five other states providing for the dispatching of terrorist forces to Romania in order to intervene in case of a military Putsch.  This agreement Z.Z. is entitled ‘the End of the End.’  I stated then, and I am stating now to you, that I have never been involved in this agreement, neither I nor other people.  And I was told:  Only you and two other people know this.  I stated that and a detailed check was made in order to prove that I was not involved in such acts.”[95]

[95] Ratesh, Romania:  The Entangled Revolution, pp. 66-67, quoting Radio Bucharest, 2 February 1990.  I don’t think from the context given it is clear that this alleged incident took place in January 1990, as Ratesh assumes; the reference to 27-28 might have been a reference to December 1989.

But it almost doesn’t matter when Pacepa first discussed this…because almost identical details were disclosed by Liviu Turcu, a DIE officer who had defected earlier in 1989 (thereby being far more knowledgeable of current plans/realities inside the Romanian security state), only without reference to a named plan, such as Plan Z-Z.  It was thus Turcu on 23 December 1989 (within 24 hours of the outbreak of terrorist hostilities in Romania; the interview would have taken place on Saturday the 23rd) who first informed Western media of the existence of such a plan–although it appears Turcu’s disclosures were never relayed by Romanian media or by Radio Europa Libera.

Romanian Army Rankled by Interference;Defector Cites Long-Standing Friction Between Military and State Security Forces

The Washington Post
December 24, 1989 | Dan Morgan

The violence that has erupted in Romania between the army and state security forces loyal to deposed president Nicolae Ceausescu is rooted in long-standing friction between the two institutions that has sharpened dramatically recently, a high-level Romanian defector said yesterday.

Lidiu Turcu, who worked with the foreign intelligence branch of the Department of State Security, known as the Securitate, until his defection in Austria last January, said a special directorate monitored the loyalty of top army officers. As Ceausescu’s paranoia increased, he appointed his brother Ilia as first deputy minister of defense and chief of the political directorate in the army.

The military deeply resented that interference, he said. Also angering the military was the removal several years ago of two high-ranking generals denounced by Securitate informers for cultivating connections at the Soviet Embassy in Bucharest, he said. There have been reports that the two were killed and dumped into the Black Sea from a helicopter, but Turcu said he could not confirm the story.

The well-equipped and dreaded security forces appear to number about 45,000 to 50,000 men, including 25,000 troops who live in barracks on the outskirts of major cities and 20,000 officers, technical personnel, and specialists, he said. That figure is far less than the up to 700,000 reported in recent days in other accounts from the region.

The officers and specialists were drawn from universities until several years ago. But in the 1980s, Turcu said, Ceausescu’s wife, Elena, ordered that recruitment of university students be stopped and that less-educated factory personnel be selected instead.

The uniformed force of fighters includes many young men who were taken from orphanages at an early age. These security soldiers, educated and trained at special schools, have no family loyalties and were indoctrinated to view Ceausescu as a father figure, Turcu said.

As Ceausescu’s fear of an internal threat to his security grew, he reportedly turned to a new “Directorate 5″ in the Securitate that had the responsibility for “defense of the leadership of the party.” Presumably this is the force involved in some of the recent fighting.

Growing evidence of atrocities perpetrated by the security forces against unarmed demonstrators-shooting into crowds in Timisoara and Bucharest-has raised questions about whether foreign mercenaries may be involved. Turcu said the massacres go against Ceausescu’s dictum of “no martyrs,” which was often repeated to his inner circle.

Turcu said he talked yesterday with a friend in Bucharest who reported being forced to evacuate his apartment complex by armed Arab commandos.

The former intelligence official said he was aware of a secret agreement between Ceausescu and Palestine Liberation Organization chairman Yasser Arafat that allowed PLO groups to use Romanian territory for “logistical support.” He said Interior Minister Tudor Postelnicu, who oversaw the security forces, was present at a recent meeting between Ceausescu and Arafat.

Romanian cooperation with the PLO began in the late 1960s, Turcu said, but intensified in the past three years. He said rival PLO groups coexist within Romanian territory, but the agreement forbade clashes between these groups and prohibited their possession of arms. One job of the Securitate was to ensure that the PLO factions were obeying the agreement, Turcu said.

In addition to the PLO factions, he said, Syrian, Libyan, Iraqi and Iranian military or special operations units have been trained at a camp near Buzau, in the Carpathian foothills.

Contrary to reports that the security forces lived lavishly, Turcu said that except for higher salaries, most ordinary officials did not have access to special restaurants and stores stocked with Western electronic goods. He suggested that security officials resorted to corruption and abuse of office to satisfy their needs, which exacerbated the public’s hatred and fanned the fury that burst over the past week.

For verification of some of Turcu’s claims (in particular, the less-discussed participation of Iraqis from Saddam Hussein’s Iraq, see here:  http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/foreign-intervention/)

“They dress in black berets and black jumpsuits [combinezoane negre, salopete negre] with red silk stripes on their sleeves.  They carry small two-way radios and speak into them in coded language.  They are equipped with automatic rifles with infrared nightscopes for sniping.”

 

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2010/11/19/les-souterrains-de-bucarest-ja2-20h-27121989-01min55s/

Sediul U.S.L.A , pe 25 decembrie 1989 in jurul orelor 18…

Pe 25 decembrie in jurul orelor 18, dupa executarea dictatorilor, col. Ardeleanu Gh. a adunat cadrele unitatii intr-o sala
improvizata si le-a spus: “Dictatura a cazut! Cadrele unitatii se afla in slujba
poporului. Partidul Comunist Roman nu se desfiinteaza! Trebuie sa ne regrupam in
rindul fortelor democratice din P.C.R.–continuatorul idealurilor nobile ale
poporului ai carui fii sintem ! (…) Au fost gasite cadavre, indivizi avind
asupra lor legitimatii de acoperire USLAC (Unitatea Speciala de Lupta
Antiterorista si Comando) si legitimatii cu antetul 0620–USLA, legitimatii care
nu se justifica in posesia celor asupra carora au fost gasite…” A ordonat apoi
sa fie predate in termen de 24 de ore legitmatiile de serviciu, urmind ca
tuturor sa le fie eliberate altele cu antetul M.Ap.N.

(capitanul Romanescu Marian, cu Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii si
‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, 8-9)

image-15

(Capitanul Romanescu Marian (fost cadru USLA) si Dan Badea, “USLA, Bula Moise, teroristii, si ‘Fratii Musulmani’,” Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, pp. 8-9)

COMANDOURILE USLAC

Cei care au avut si au cunostinta despre existenta si activitatea fortelor de soc subordonate direct lui Ceausescu, au tacut si tac in continuare de frica, sau din calcul.  S-au spus multe despre indivizii imbracati in combinezoane negre, tatuati pe mina stinga si pe piept, fanaticii mercenari care actionau noaptea ucigind cu precizie si retragindu-se cind erau incoltiti in canalele subterane ale Bucurestiului.  S-au spus multe, iar apoi au tacut ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat.

Suprapuse Directiei a V-a si USLA comandourile USLAC erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiti in diferite posturi. Erau studenti straini, doctoranzi si bastinasi devotati trup si suflet dictatorului.  Foarte multi erau arabi si cunosteau cu precizie cotloanele Bucurestiului, Brasovului si ale altor orase din Romania.  Pentru antrenament aveau la dispozitie citeva centre de instruire subterane:  unul era in zona Brasovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din intimplare citiva revolutionari in timpul evenimentelor din Decembrie.

image-13

Dezvaluiri despre implicarea USLA in evenimentele din Decembrie ‘89

Un tanar care si-a facut stagiul militar in trupele USLA a declarat
corespondentului A.M. PRESS din Dolj: “Am fost la Timisoara si la Bucuresti in
Decembrie ‘89. Odata cu noi, militarii in termen, au fost dislocati si
profesionistii reangajati, care purau costume negre de camuflaj. Dispozitivele
antitero de militari in termen si profesionisti au primit munitie de razboi. La
Timisoara s-a tras in manifestanti de la distanta mica. Am vazut
cum sareau creierii celor ciuruiti de gloante. Cred ca mascatii, folosind armamentul lor special, au tras cu
gloante explozive.
In ianuarie 1990, toti militarii in termen din trupele USLA
au fost internati pentru dezintoxicare. Fusesaram drogati. Am fost lasati la
vatra cu cinci luni inainte de termen pentru a ne pierde urma. Nu-mi publicati
numele. Ma tem pentru mine si parintii mei. La antranamente si aplicatii eram
impartiti in “amici” si “inamici.” Mascatii erau “inamicii” pe care trebuia sa-i
descoperim si sa-i neutralizam. Cred ca mascatii au
fost acei teroristi.”

(Romania Libera, 28 Decembrie 1994, p. 3)

image-18image-17image-16image-15

image-4image-9

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Fara indoiala…se intimpla ceva. Securitatea nu spune dar sugereaza. “Lasa sa-i scape” mici detalii.

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 15, 2014

(purely personal views–to suggest otherwise is to misrepresent me–based on two decades of prior research and publications, not for unauthorized reproduction, thank you)

“Without a doubt…something is going on.  The Securitate doesn’t say but it suggests.  It allows small details to leak out.”

In the seemingly endless discussions of the alleged role of large numbers of Soviet agents (using the cover of being tourists) in the December 1989 overthrow of Nicolae Ceausescu’s communist dictatorship, I am inevitably reminded of this July 1991 quote from Radu Ciobotea that I used in my 2005 article “The Romanian Revolution as Geopolitical Parlor Game.”

(For a recent example, 12 August, of the reappearance of such a claim see: http://cultural.bzi.ro/25-000-de-spioni-kgb-au-stapanit-romania-aproape-un-an-18070 )

from THE 1989 ROMANIAN REVOLUTION AS GEOPOLITICAL PARLOR GAME: BRANDSTATTER’S “CHECKMATE” DOCUMENTARY AND THE LATEST WAVE IN A SEA OF REVISIONISM, Part III (cleared in March 2005)

Reporting in July 1991 on the trial involving many of those involved in the Timisoara repression, Radu Ciobotea noted with what was probably an apt amount of skepticism and cynicism, what was telling in the confessions of those on trial:

Is the End of Amnesia Approaching?…

Without question, something is happening with this trial.  The Securitate doesn’t say, but it suggests.  It let’s small details ‘slip out.’…Increasingly worthy of interest are the reactions of those on trial….Traian Sima (the former head of the county’s Securitate) testifies happily that, finally, the Securitate has been accepted at the trial, after having been rejected by Justice.  Filip Teodorescu utters the magic word ‘diplomats’ and, suddenly, the witness discovers the key to the drawer with surpise and declares, after five hours of amnesia, that in Timisoara, there appeared in the days in question, foreign spies under the cover of being journalists and diplomats, that in a conversation intercepted by a mobile Securitate surveillance unit Tokes was reported as  ‘well,’ and that all these (and other) counterespionage actions that can’t be made public to the mass media can be revealed behind closed doors to the judge….[Timis County party boss] Radu Balan ‘remembers’ that on 18 December at midnight when he was heading toward IAEM, he passed a group of ten soviet cars stopped 100 meters from the county hospital. (It turns out that in this night, in the sight of the Soviets, the corpses were loaded!).” [emphasis in the original] (Flacara, no. 27, 1991, p. 9).

So what is the substance of the most recent popular iteration of the so-called “Soviet tourist” hypothesis as outlined in the 12 August article above?  It is actually from a 23 December 2012 article in the daily Libertatea under the bombastic headline, “25.000 de spioni KGB au stăpânit România aproape un an! Ceauşescu a fost detronat de o armată secretă sovietică, care a stat în ţara noastră în perioada decembrie 1989 – octombrie 1990” (http://www.libertatea.ro/detalii/articol/25-000-de-spioni-kgb-au-stapanit-romania-aproape-un-an-428106.html#ixzz3APp0Eq5v)

“La expunerea clară, concisă a lui Caraman (Mihai Caraman – n.r.), directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”. Declaraţia îi aparţine lui Petre Roman, fostul premier al României în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991 şi a fost inclusă într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu.

In the same article, Larry L. Watt’s 2010 volume Fereşte-mă, Doamne, de prieteni (the English version entitled With Friends Like These) is invoked.  In the English version, Watts wrote on page 16, with a footnote on page 26:

“It is suggestive that more than 25,000 of the 37,000 “extra” Soviet tourists that deemed Romania a desirable place to visit or transit in the two weeks prior to its revolution in December 1989 chose not to leave until almost a year later, in October 1990, after the Romanian government formally insisted on their departure.90”

90. “Ceauşescu protested the sudden influx of Soviet ‘tourists’ to Moscow at the time, none of whom stayed in hotels. See e.g. Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier no. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, December 2001, pp. 3-11, CWIHP. The Romanian Senate’s investigation into the events of December 1989 disclosed the extraordinary jump in Soviet ‘tourists’ from 30,000 in 1988 to 67,000 in 1989 as recorded in customs and border statistics, as well as the unexplained delay in their departure. Mention of this glaring anomaly was qualified as unwarranted “conspiracy theory.” See e.g. Depostion of Petre Roman, Transcript no. 90/8.03.1994, Romanian Senate Archive, Bucharest, pp. 44-45. According to ex-Prime Minister Roman, 30,000 Russians ‘tourists’ remained in Romania for almost a year, until officially requested to leave in October 1990. Allegedly, Caraman’s Foreign Intelligence Service (SIE) informed Roman about them only at that time. However, since at least March, Romanian TV had broadcast news stories of the Russian encampments.”]

Marius Mioc reproduced the Romanian version of the passages as follows (Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts):

Cel mai important fragment din cartea lui Larry Watts care se referă la revoluţie îl găsim la pagina 55, şi este următorul:

Este sugestiv faptul că peste 25000 din cei 37000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămînă anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, pînă în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara.

Aici se face trimitere la o notă de subsol în care se scrie:

Ceauşescu a protestat împotriva afluxului brusc de turişti de la Moscova, din care nici unul nu stătea la vreun hotel. Vezi Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier nr. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, decembrie 2001, pp. 3-11, CWIHP. Ancheta Senatului României asupra evenimentelor din 1989 menţionează un salt de la 30000 turişti sovietici în 1988 la 67000 în 1989, precum şi o întîrziere inexplicabilă în plecarea acestora. Vezi Depoziţia lui Petre Roman, transcript nr. 90/8.03.1994, Arhiva Senatului României, pp. 44-45. Conform prim-ministrului Petre Roman, 30000 de turişti ruşi au rămas în România peste un an, pînă cînd li s-a cerut oficial să plece, în octombrie 1990. Conform lui Roman, şeful SIE, Caraman, l-a informat numai la acea dată despre aceştia. Totuşi încă din martie televiziunea română relata despre taberele sovietice.

But, as it turns out, Watts’ claim is neither new, nor his own.  It indeed appears to belong to Alex Mihai Stoenescu.  Stoenescu wrote the following in a 2004 volume which I found online here, although unfortunately without the endnotes,  http://hot24.weebly.com/uploads/5/2/3/8/5238782/alex_mihai_stoenescu_-_istoria_loviturilor_de_stat_in_romania_vol_4-1.pdf)

...Asadar, coloanele de „turisti” sovietici se prezentau ca fiind în tranzit spre sau din Iugoslavia, dar nu fãceau tranzitul. Ei au rãmas pe teritoriul României în preajma marilor orase pentru a interveni în cazul esecului diversiunilor care trebuiau sã provoace cãderea lui Ceausescu. Au fost pur si simplu dati afarã din tarã abia în octombrie 1990 de cãtre priniul-ministru Petre Roman: „A mai fost un moment foarte delicat, în octombrie 1990, cînd în tarã se aflau 30 000 de rusi! Cu masinile lor! Eu, cînd am aflat de a-ceasta, în calitate de prim-ministru, de la organul competent, adicã S.I. Externe, am fãcut mare tãrãboi si, mã rog, pînã la urmã am reactionat, au fost scosi din tarã. A mai fost o miscare foarte ciudatã înainte de 19 martie 1990 la Tîrgu-Mures”395. într-o discutie particularã, Petre Roman i-a confirmat autorului cã identitatea acestor „turisti” ca luptãtori ai fortelor speciale sovietice fusese deplin documentatã de SIE. Ce fel de tranzit era acela în care 30 000 de turisti (probabil cã nu toti erau luptãtori ai fortelor speciale sovietice, dar ei ofereau acoperirea) rãmîn pe teritoriul unui stat, prin care se presupune cã trec în maximum 48 de ore, si rãmîn un an de zile! (pp. 189-190)

I have through some searching been able to find the sources for Stoenescu’s claim:  Arhiva Senatului României, Stenograma nr.90/8 martie 1994, Audiere Petre Roman, pp.44-45.
http://internationalfreemedia.wordpress.com/2013/01/14/relatiile-romano-americane-de-la-razboiul-absurd-la-fratia-in-nato/#_ftn7 .  The claim from Stoenescu’s 2004 volume appears to have made its way into the press beginning in 2006 in Evenimentul Zilei, ironically (?) on the eve of the presentation to parliament of the Report by the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania (CPADCR) on 18 December 2006, despite the fact that Evenimentul Zilei was/is supposedly the hub of opposition to communist and Securitate revisionism in Romania! (it must be, since Vladimir Tismaneanu, head of the CPADCR, published op-eds there at the time and still does!):  http://www.evz.ro/operatiunea-kgb-decembrie-1989-423201.html.

In other words, Watts’ claim is recycled and originates with Alex Mihai Stoenescu.  Watts likes to point out that because Petre Roman was a former Prime Minister and was testifying under oath to a parliamentary committee, and because Roman claims he received the information from the then head of foreign intelligence that this enhances the credibility of the claim (see his comment on the post Mostenirea Clandestina).  Marius Mioc’s observation thus seems appropriate in light of such an interpretation:

Ceilalţi – Comisia Senatorială “Decembrie 1989″, Alex Mihai Stoenescu, Larry Watts, Grigore Cartianu, Sorin Golea – nu fac decît să repete cele spuse de Petre Roman. Remarc că Comisia Senatorială “Decembrie 1989″ n-a făcut nici minima verificare de a-l contacta şi pe Mihai Caraman, pentru a vedea dacă acesta confirmă spusele lui Petre Roman. Despre căutarea unor documente în arhivele Guvernului României sau ale Ministerului Afacerilor Externe care să ateste cererea făcută către sovietici de a-şi retrage agenţii nici nu mai vorbesc.

(from Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts)

Moreover, what is the background of the people making such allegations or to whom such allegations are ascribed?  Mihai Caraman was a long-time member of the Securitate’s Foreign Intelligence organization, named the CIE in its latter days.  Thus, Petre Roman’s source for this information is a former high-ranking Securitate official.  As I have argued consistently and repeatedly for over two decades in publications, for the purposes of investigating December 1989 three questions are relevant when it comes to what former Securitate personnel argue:

1) Does what they argue absolve the Securitate as an institution of wrongdoing in December 1989–wrongdoing that can be proved as having been committed by Securitate personnel?

2) Is what they argue similar to what other former Securitate personnel argue and can therefore be interpreted as an institutional view?

3) What was their personal relationship with the Securitate:  did they work for the institution?  Were they informers or collaborators of the institution during the communist era?

For example, Mihai Caraman, the alleged source of former PM Petre Roman’s claim was a longtime member of the Securitate’s foreign intelligence organization, and his claim about the alleged presence and role of numerous Soviet agents in the overthrow has been enunciated by numerous other former Securitate personnel (whether internal or external) from 1990 onward, as this site has demonstrated on numerous occasions.

Likewise, Alex Mihai Stoenescu, who first drew attention to the 1994 Petre Roman statement, has been defintively declared by CNSAS as having collaborated with the Securitate in the 1980s (see http://activenews.ro/decizie-definitiva-iccj-istoricul-alex-mihai-stoenescu-colaborat-cu-fosta-securitate_1829506.html or http://www.avocatura.com/stire/10316/istoricul-alex-mihai-stoenescu-verdict-irevocabil-de-colaborator-al-securitatii.html)

Finally, it has to be stressed that, besides sounding absurd–even if we ignore Petre Roman’s supposed earlier clarification to Stoenescu, according to Stoenescu, that all 30,000 of these Soviet tourists were members of Soviet special forces and estimate “conservatively” that “only” 10 percent were actual Soviet agents, that still leaves 3,000 Soviet agents (an incredible devotion of man power) traversing Romania not in Romanian Dacias so as to not draw attention but instead supposedly in Ladas and Moskovici!!!–THERE IS NO RECORD OF A SINGLE “SOVIET TOURIST” HAVING BEEN ARRESTED UPON SUSPICION OF INVOLVEMENT, LET ALONE ARMED INVOLVEMENT, IN THE UPHEAVAL THAT OVERTURNED THE REGIME OF NICOLAE CEAUSESCU BEFORE OR AFTER 22 DECEMBER 1989!  (And specifically with regard to the beginnings of the uprising in Timisoara, Securitate officials themselves, in the immediate aftermath of the events, confessed that despite being tasked from Bucharest to supply evidence of alleged foreign tourist involvement in the demonstrations and riots against Nicolae Ceausescu and his regime, they were unable to do so! See 25 for 2014: 25 Things You Should Know about the Romanian Revolution on the 25th Anniversary of the Fall of Nicolae Ceausescu’s Communist Regime: #1 The Securitate Deny Foreign Instigation of the Timisoara Uprising)

This then is why as Radu Ciobotea wrote, “The Securitate doesn’t say but it suggests.  It allows small details to leak out.”–precisely because it has no tactical proof of Soviet tourist responsibility for the December 1989 events, its former personnel must appeal to broad, structural, and unverifiable claims, such as the overall number of Soviet tourists in 1989, to suggest that by the mere presence of so many Soviet tourists they must have been involved.

 

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

When a Truth Commission Misses Crucial Evidence: The Romanian CPADCR Final Report and Securitate General Iulian Vlad’s Declaration

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on November 20, 2013

(purely personal views as always)

It is virtually certain that the authors of the Chapter on the Romanian Revolution of December 1989 (pp. 620-627, especially p. 625 http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf ) had no knowledge of Securitate General Iulian Vlad’s Declaration of 29 January 1990 … with predictable negative consequences for their understanding of what happened in December 1989.

image0-001

General Magistrat (r) Ioan Dan

In aprilie 1990, generalul Ghoerghe Diaconescu a fost destituit din functia de conducere in Directia Procuraturilor Militare.  La plecare, mi-a predat cheia de la fisteul sau, cu mentiunea ca acolo au mai ramas cateva hartii fara importanta. Intrucat, la data respectiva, ma aflam in cea mai mare parte a timpului, in procesul cercetarilor de la Timisoara, mult mai tarziu, am dorit sa pun in respectivul fiset o serie de acte.  Am cercetat ce mai ramasese de pe urma generalului Diaconescu si, spre surprinderea mea, am gasit declaratia olografa a generalului Iulian Vlad, data fostului adjunct al procurorului general, fostul meu sef direct, nimeni altul decat generalul Diaconescu, la 29 ianuarie 1990, cand toate evenimentele din decembrie 1989 erau foarte proaspete.  Repet, este vorba despre declaratia olografa, un text scris foarte ingrijit, pe 10 pagini, din care voi reda acum integral doar partea care se refera expres la “actiunile teroriste in Capitala” (formularea apartine generalului Vlad).

image0

“Analizand modul in care au inceput si s-au desfasurat actiunile teroriste in Capitala, pe baza acelor date si informatii ce le-am avut la dispozitie, consider ca acestea ar fi putut fi executate de:

1) Elementele din Directia a V-a, USLA, CTS si din alte unitati de Securitate, inclusiv speciale.

a) Directia a V-a, asa cum am mai spus, avea in responsabilitate paza si securitatea interioara a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unitati cunoscand foarte bine cladirea, cu toate detaliile ei.  In situatia creata in ziua de 22.12.1989, puteau sa mearga la Palat, pe langa cei care faceau acolo serviciul si unii dintre ofiterii si subofiterii care se aflau la sediul CC ori la unitate.

Este ca se poate de clar ca numai niste oameni care cunosteanu bine topografia locului ori erau in complicitate cu cei care aveau asemenea cunostinte puteau patrunde in cladire (sau pe acoperisul ei) si transporta armamentul si cantitatile mari de munitie pe care le-au avut la dispozitie.

Tot aceasta Directie dispunea de o baza puternica si in apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche).  De asemenea, avea in responsabilitate perimetrul din zona resedintei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite si in care teroristii ar fi putut sa se ascunda ori sa-si faca puncte de sprijin.

Sunt si alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la aceasta unitate.

b) Elemente din cadrul unitatii speciale de lupta antiterroriste care aveau unele misiuni comune cu Directia a V-a si, ca si o parte a ofiterilor si subofiterilor de la aceasta unitate, dispuneau de o mai buna instruire si de mijloace de lupta mai diversificate.

c) Elemente din Trupele de Securitate care asigurau paza obiectivilor speciale (resedinta, palat etc.) si, impreuna cu Directia a-V-a, Securitatea Capitalei si Militia Capitalei asigurau traseul de deplasare.

d) Ofiteri si subofiteri din Securitatea Capitalei, indeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Directia a V-a.

e) Elemente din alte unitati de Securitate, inclusiv unitatile speciale 544, 195 si 110, precum si din cele complet acoperite, comandate de col. Maita, col. Valeanu, lt. col. Sirbu, col. Nica, col. Eftimie si lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (asa sta scris in declaratie–n.n.).  Aceste din urma sase unitati, ca si UM 544, in ansamblu, si UM 195 puteau dispune si de armament si munitii de provenienta straina, precum si de conditii de pregatire adecvate.

2) Ofiteri si subofiteri din Militie, atat de la Capitala, cat si de la IGM, cu prioritate cei din Detasamentul special de interventie si cei care asigurau traseul.

3) Cred ca s-ar impune verificarea, prin metode si mijloace specifice, a tragatorilor de elita din toate unitatile din Capitala ale Ministerului de Interne, precum si a celor care au avut in dotare sau au indeplinit misiuni folosind arme cu luneta.  N-ar trebui omisi nici chiar cei de la Dinamo si de la alte cluburi sportive.

4) Unele cadre militare de rezerva ale Securitatii, Militiei si Armatei, precum si actuali (la data respectiva) si fosti activisti de partid sau UTC, persoane apropriate tradatorului si familiei sale ori care poseda arme de foc.

Propun, de asemenea, o atenta investigare a celor care au fost in anturajul lui Nicu Ceausescu.  Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusive unele elemente de cea mai scazuta conditie morala care puteau fi pretabile la asemenea actiuni.

Ar fi bine sa se acorde atentia cuvenita sub acest aspect si fratilor dictatorului–Ceausescu Ilie si Ceausescu Nicolae–care, prin multiplele posibilitati pe care le aveau, puteau organiza asemenea actiuni.

5) Anumite cadre militare sau luptatori din Garzile Patriotice.

6) Straini:

a. Din randul celor aflati la studii in Romania:

— arabi, in general, si palestinieni, in special, inclusiv cei care sunt la pregatire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militara);

— alte grupuri de straini la studii (iranieni si altii).

b. Special infiltrati (indeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregatire pe linia MI sau a MAN);

c. Alti straini aflati in tara cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;

d. Fosti cetateni romani (care ar fi putut intra in tara si in mod fraudulos).

7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat in chiar primele ore din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cand, din mai multe unitati de Securitate, intre care Directia a V-a si Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare si diversa de armament si munitie.”

image0-002

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments »

La Resita s-a jucat o mare carte a Revolutiei (Dovada de adevar: ce spun fosti securisti?! Revista Vitralii)

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on August 17, 2013

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/05/05/la-resita-s-a-jucat-o-mare-carte-a-revolutiei/

Reşiţa a plătit şi ea cu sânge dorinţa de schimbare a regimului socialist. Capitala Banatului de munte a dat ca jertfă un număr de aproximativ 65 de morţi, toţi aceştia fiind victimele diversiunii securisto-teroriste aservite vechiului regim, în încercarea sa de a menţine teroarea asupra populaţiei din judeţul Caraş-Severin şi după evacuarea cuplului de dictatori în data de 22 Decembrie 1989.

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=evenimente/2012/vernisaj-reia

 image0-001

56 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
REŞIŢA: CUM AM DEVENIT „ŞEFUL TERORIŞTILOR”
Deşi intervenţia mea poate părea tardivă, consider că sunt dator, ca fost
şef al Securităţii din Inspectoratul MI al judeţului Caraş-Severin, să contribui la
ridicarea vălului de dezinformări, minciuni şi manipulări care s-au vehiculat
despre cadrele de Securitate.
Acum începem să aflăm adevărul, acum putem, după atâţia ani, să
înţelegem cum şi de ce, în decembrie 1989, s-au putut petrece acele grozăvii,
cine au fost cei care fabricau scenariile, cine au fost cei care le ordonau, le
răspândeau sau le executau.
Foarte pe scurt, doar câteva aspecte din perioada premergătoare:
Pe fondul lipsurilor în care ne zbăteam, şi în judeţul nostru
nemulţumirile populaţiei s-au amplificat, situaţia devenind explozivă. Zilele lui
Ceauşescu păreau a fi numărate, mulţi dintre noi punându-şi speranţa în cel deal XIV–lea Congres al PCR, care însă a fost dezamăgitor. Am constatat o
creştere a virulenţei manifestărilor anticeauşiste, dar ne-am limitat numai la
raportarea ierarhică a informaţiilor primite.
Nu puţine informaţii ne parveneau şi din exterior. Astfel, un director
german de la firma mixtă „Renk-Reşiţa”, întorcându-se din ţara natală, s-a
adresat celor care îl aşteptau la aeroport cu cuvintele: „Nu mai aveţi mult şi
până în decembrie scăpaţi de Ceauşescu”.
Constatam trecerea tot mai intensă a frontierei, atât legal cât şi ilegal,
depistând agenţi şi tot felul de emisari străini veniţi cu sarcini destabilizatoare,
precum şi pătrunderea în ţară a unor fugari anterior instruiţi şi pregătiţi în
exterior cu scopul de a forma pichete ale dezordinii la un semnal dat.
Mai mult, aşa după cum a reieşit din cercetarea acestora, în aşteptarea
acelui moment cei în cauză erau instruiţi să lanseze zvonuri alarmiste; să racoleze
noi persoane pretabile la acţiuni de dezordine şi de incitare; să creeze noi canale de
trecere ilegală a graniţei; să studieze modalităţile de distrugere a unor obiective
social-politice şi economice; să culeagă şi să transmită date despre aceste
obiective, precum şi despre activiştii de partid, despre cadrele MI etc.
Asemenea elemente depistate de Inspectoratul MI al judeţului Caraş-
Severin au fost preluate în acelaşi scop, de cercetare, şi de către unităţile centrale
ale Securităţii, stabilindu-se misiunile clandestine ce le aveau de îndeplinit în
România, primite îndeosebi de cei trecuţi prin lagărul de la Bicske, Ungaria.
În ziua de 21 decembrie 1989 au fost semnalate 14 autoturisme cu turişti
sovietici în centrul oraşului Reşiţa; în preajma evenimentelor, pe şoselele judeţului
circulau astfel de coloane, care au făcut obiectul cercetărilor efectuate de un VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 57
colectiv condus de şeful Miliţiei – colonel Câmpeanu Alexandru (unul dintre
autoturisme fusese distrus într-un accident soldat cu moartea celor doi pasageri).
Consider că este un fapt deja clarificat că nu pentru turism veniseră
aceştia în România.
Pentru noi, cei de la Securitate, a contat mult o convocare organizată în
acea perioadă pe regiuni ale ţării de către conducerea centrală, cu prilejul căreia
s-au trasat sarcinile ce ne reveneau, în sensul de a cunoaşte în permanenţă
starea de spirit; de a nu ne implica în acţiuni stradale de reprimare a unor
eventuale demonstraţii; de a nu panica subordonaţii şi alte asemenea ordine, cu
accent pe informarea cu operativitate a forurilor ierarhic superioare.
Aşadar, starea de fapt creată în ultima parte a anului 1989, generatoare
de revoltă a populaţiei, cât şi faptul că în toate instituţiile şi unităţile economice
s-au organizat adunări având ca scop condamnarea celor petrecute în
Timişoara, au culminat şi la Reşiţa, cum era previzibil, cu ieşirea în stradă a
demonstranţilor încă din 21 decembrie. Aceştia au ocupat piaţa centrală a
oraşului şi manifestau, scandând revendicări legate de condiţii mai bune de
muncă şi viaţă: apă caldă, căldură, aprovizionare etc., şi exprimându-şi
simpatia faţă de timişoreni.
De menţionat că în tot acest timp cadrele MI din toate localităţile
judeţului nu au intervenit pentru a împiedica aceste manifestări, în ciuda
instrucţiunilor primite de la conducerea de partid locală care, textual, ne cerea:
„Nu scăpaţi muncitorii în stradă!”
Spre sfârşitul zilei de 21 decembrie, o parte dintre demonstranţi au pătruns
în sediul Comitetului judeţean de partid, astăzi Prefectura judeţului, dorind a
dialoga asupra revendicărilor lor. Personalul militar din Inspectoratul MI Caraş-
Severin care asigura paza sediului şi a oficialităţilor de atunci s-a comportat
exemplar. Împreună cu liderii demonstranţilor, aceştia au reuşit să atenueze unele
stări tensionale care începuseră să apară, au determinat încetarea lozincilor
incitatoare la dezordine şi a zvonurilor alarmiste cu tentă de violenţă.
Numeroase au fost măsurile luate de conducerea Inspectoratului, la
solicitarea liderilor, în acea noapte, spre a împiedica săvârşirea de acte cu
implicaţii imprevizibile, accentul punându-se pe paza instituţiilor şi a
obiectivelor economice din municipiu.
Pe timpul nopţii de 21-22 decembrie am fost solicitat de liderul ad-hoc
al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Comitetului judeţean de partid, un pictor,
pe nume Nicolae Vlădulescu (devenit ulterior preşedintele FSN Caraş-
Severin), să verific prin subordonaţii mei numeroasele zvonuri alarmiste sau de
natură incitatoare. De asemenea, i-am pus la dispoziţie mijloacele umane şi
tehnice necesare pentru a se adresa demonstranţilor, asigurându-i că Securitatea
este de partea lor.58 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
Încă din 21 decembrie, conform ordinului transmis telefonic de
generalul Iulian Vlad, armamentul din dotarea subordonaţilor a fost depus la
rastel, iar ofiţerii şi subofiţerii de Securitate au fost instruiţi să nu părăsească
unitatea decât la ordin şi să nu răspundă la eventuale provocări.
Manifestările de revoltă împotriva lui Ceauşescu au continuat şi în
dimineaţa zilei de 22 decembrie, când coloane de muncitori de la marile
obiective economice ale municipiului Reşiţa s-au deplasat spre centrul oraşului,
scandând lozinci anticeauşiste, şi s-au alăturat celor ce ocupaseră piaţa centrală
în ziua precedentă.
Pe tot parcursul zilei de 22 decembrie manifestările nu s-au soldat cu
incidente, iar procesul de preluare a puterii a decurs în mod paşnic, aşa cum s-a
petrecut şi în alte oraşe ale judeţului, cu excepţia municipiului Caransebeş.
După alegerea comitetului provizoriu al Frontului Salvării Naţionale pe
judeţ, preşedintele acestuia, Nicolae Vlădulescu, ne-a convocat în după-amiaza
zilei de 22 decembrie (pe subsemnatul şi pe şeful Miliţiei judeţene) la sediul
Prefecturii de azi, ce se afla încă sub paza instituţiei noastre. Cu această ocazie, a
evidenţiat modul reuşit în care cadrele Inspectoratului nostru au acţionat,
prevenind acţiuni violente şi acte de dezordine în municipiu, şi ne-a fixat sarcini
pentru a doua zi, când urma să ne prezentăm din nou la el. La terminarea
discuţiilor a ţinut să ne aducă mulţumiri din partea FSN şi, prin noi, tuturor
cadrelor din subordine, pentru sprijinul acordat, pentru evitarea apariţiei unor
victime, pentru faptul că a fost posibil să nu se tragă nici un foc de armă în Reşiţa.
Noaptea de 22 spre 23 decembrie a însemnat şi pentru judeţul Caraş-
Severin o cotitură nefastă în desfăşurarea evenimentelor, urmare celor
orchestrate de la Bucureşti de echipa generalului Nicolae Militaru, proaspăt
numit la conducerea Armatei, despre care ştiam că fusese trecut în rezervă
pentru activitate de trădare în favoarea unei puteri străine.
Ca profesionist al informaţiilor, presimţeam că această numire nu este
de bun augur, iar faptele reprobabile şi atrocităţile comise în zilele următoare în
Reşiţa au dovedit că nu m-am înşelat. Şi asta s-a întâmplat pentru că în unele
judeţe (ca şi în Caraş-Severin) au existat comandanţi militari zeloşi, după
chipul şi asemănarea generalului Militaru, care i-au urmat orbeşte ordinele,
devenind principalii factori destabilizatori ai noii puteri.
În ziua de 22 decembrie, Securitatea judeţeană a fost preluată sub
control de colonelul Teodor Stepan, la data respectivă şef al Centrului Militar
al judeţului Caraş-Severin şi, după cum au urmat lucrurile, se părea că ne vom
continua activităţile specifice în noua subordonare a FSN. Pe radarele de la
graniţă apăruseră ţinte aeriene într-un număr atât de mare, încât ne pregăteam
să facem faţă unui eventual atac aerian.VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 59
Liniştea ce se aşternuse în conştiinţa noastră de militari, cum că ne-am
făcut datoria în acele condiţii deosebite nu a durat însă decât până în seara zilei
de 22 decembrie, când am constatat că legăturile telefonice ne-au fost tăiate,
când a început lansarea unor zvonuri, precum atacarea de către trupe
nedefinite, otrăvirea apei etc.
În aceeaşi zi, în jurul orei 2300, mi s-a cerut să mă deplasez la sediul
FSN, deoarece cadrele Ministerului de Interne care asigurau paza acestuia, ca
şi cei stabiliţi în garda de corp a noilor conducători sau cei ce fuseseră solicitaţi
de însuşi colonelul Teodor Stepan pentru diverse misiuni, fuseseră sechestraţi.
Ajuns la sediul amintit, am fost foarte surprins de faptul că am fost
percheziţionat şi suspectat ca aş fi intenţionat să atac revoluţionarii şi am luat la
cunoştinţă că paza fusese preluată de militarii colonelului Stepan. Consternat
de aceste răsturnări de situaţie, am fost dus într-un birou şi acuzat că am trădat
revoluţia şi că desfăşor acţiuni împotriva poporului român.
Închis în acel birou, singur şi în imposibilitate de a-mi îndeplini
atribuţiunile de până atunci, am asistat la vânzoleala penibilă, în unele situaţii
chiar tragică, auzind informaţii şoc, precum că trupe fidele lui Ceauşescu atacă
Reşiţa, că se trage spre sediul Inspectoratului MI etc.
În jurul orelor 3 din dimineaţa zilei de 23 decembrie, după ce se mai
liniştise canonada, am fost scos din camera amintită de către militarii
colonelului Stepan şi dus în biroul preşedintelui FSN, unde mi s-a spus, cu o
oarecare jenă, ca voi părăsi clădirea pentru a-mi exercita atribuţiunile ce îmi
reveneau, dându-mi-se în primire şi cei 9 ofiţeri MI care, de asemenea, fuseseră
dezarmaţi şi sechestraţi în condiţiile arătate.
Ajuns la sediul Securităţii, mi s-a raportat ca în acea noapte clădirea
Inspectoratului a fost atacată cu gloanţe de mitralieră, de la o unitate de rachete ce
se afla pe un podiş de pe teritoriul municipiului şi că au fost făcute cercetări asupra
gloanţelor identificate, dar că militarii noştri de pază nu au răspuns atacului.
Am informat conducerea Inspectoratului despre cele întâmplate cu mine
şi cu militarii sechestraţi şi împreună am apreciat că militarii din paza
Inspectoratului au procedat foarte bine atunci când nu au răspuns cu foc
atacului amintit, fiind vorba de o provocare.
În dimineaţa aceleiaşi zile de 23 decembrie, am fost anunţaţi să ne
deplasăm, conducerea inspectoratului, la sediul FSN. Ştiind că acest lucru
rămăsese stabilit din ziua precedentă, în cadrul discuţiilor cu preşedintele FSN,
am mers liniştiţi, nebănuind nimic din cele ce urma să ni se întâmple.
Ajunşi la FSN, în biroul preşedintelui Nicolae Vlădulescu, am constatat
că mai erau prezenţi adjunctul acestuia (fostul prim-secretar Szasz Iosif),
colonelul Teodor Stepan, mai mulţi revoluţionari şi ziarişti, printre care şi Dan
Dinu Glăvan. După unele discuţii legate de situaţia existentă la acea oră în 60 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
municipiu, a intervenit colonelul Teodor Stepan, care a început să debiteze un
scenariu ridicol de superficial şi de prost argumentat, vădit incriminant la
adresa conducerii Inspectoratului MI. Din acuze reieşea că eu aş fi şeful
teroriştilor, că am legături la Bucureşti, de unde primesc instrucţiuni pentru a
dirija acţiunile în judeţ împotriva revoluţiei, că aş dispune de depozite de
armament şi muniţie sofisticată, că aş fi dat dispoziţii subalternilor să distrugă
arhiva Securităţii etc. Riposta mea de a demonta asemenea aberaţii a fost
hotărâtă, fără a-l determina însă să îşi retragă scenariul prezentat.
Într-un final, adjunctul preşedintelui, Szasz Iosif, sesizând netemeinicia
acuzaţiilor invocate de colonel şi dorind, probabil, să curme situaţia penibilă ce
se crease, a propus ca cei din conducerea Inspectoratului MI să fim lăsaţi liberi
pentru a ne putea continua activitatea în noua situaţie, atragându-ne atenţia de a
ne subordona întrutotul colonelului Stepan Teodor, care reclamase anterior aşazise acte de insubordonare.
Această intervenţie a fost însă de natură să-l irite şi mai mult pe colonel,
care a ieşit din birou, reîntorcându-se după un timp cu un ofiţer subordonat şi
doi militari. Acestora li s-a ordonat să povestească un alt scenariu, la fel de
prost documentat, prin care susţineau că în noaptea respectivă ar fi văzut ieşind
dintr-un bloc apropiat Inspectoratului nostru un terorist care şi-ar fi camuflat un
pistol rabatabil într-o servietă diplomat; că acesta ar fi intrat în sediul
Securităţii, că în tot cursul nopţii acolo ar mai fi pătruns şi alte persoane, unele
rănite; că în curtea Inspectoratului MI ar fi văzut intrând o Salvare şi mai multe
maşini particulare etc.
În aceste condiţii, m-am situat pe aceeaşi poziţie de loialitate şi
onestitate, încercând să clarific toate suspiciunile ce planau (doar în mintea lor)
asupra noastră. Ceilalţi colegi din conducerea Inspectoratului au început să dea
explicaţii în sprijinul celor susţinute de mine, prezentând diverse aspecte şi
fapte cu care s-au confruntat pe linie de Miliţie. Aceştia au mai spus că asupra
clădirii Inspectoratului, în acea noapte s-au tras rafale de mitralieră. Colonelul
Teodor Stepan a replicat că s-a tras de la acea unitate pentru că au constatat că
s-ar fi făcut semnale luminoase şi că în acele împrejurări li s-ar fi împuşcat un
ostaş. Adevărata împrejurare în care a murit acel soldat mi-a fost dezvăluită
ulterior, în timp ce mă aflam în arestul unităţii, de către un subofiţer ce
participase la acele evenimente, afirmaţii confirmate ulterior de către un vecin,
revoluţionar, Bărbulescu Gheorghe, care mi-a explicat că de fapt a fost un
accident între ostaşi.
Colonelul Teodor Stepan a curmat discuţiile, cu dreptul celui care are
puterea. A reluat acuzaţiile anterioare legate de instruirea subordonaţilor mei spre a
desfăşura acte îndreptate împotriva revoluţiei, fiind vizibil că dorea arestarea mea
şi a celorlalţi. În urma acestor acuzaţii, preşedintele Vlădulescu Nicolae ne-a cerut, VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 61
celor din conducerea Inspectoratului, să părăsim pentru un timp încăperea.
Nu ştiu ce s-a mai discutat în lipsa noastră, dar după aceea am fost
chemaţi înapoi în birou, preşedintele m-a abordat astfel: „Domnule colonel…
sunt convins că nu puteai acţiona ca terorist… aşa cum s-a spus,… dar te rog să
explici dacă ai cunoştinţe despre astfel de terorişti care acţionează sau vor să
acţioneze în judeţ…, dacă ai primit instrucţiuni în acest sens? “
La răspunsul meu negativ, mi-a spus să accept sechestrarea, până când,
în următoarele zile, se vor clarifica problemele, hotărând ca împreună cu
inspectorul şef, colonel Rădulescu Gheorghe, să rămânem în acel sediu. A mai
afirmat, la despărţire: „Dacă asigurările dumneavoastră se vor confirma, atunci
fiţi siguri că tot noi vom fi aceia care vă vom cere scuze”.
Acestea fiind spuse, am fost conduşi de un ofiţer MApN la subsolul
clădirii amintite, unde au eliberat în grabă o cameră, iar şeful Miliţiei,
Câmpeanu Alexandru, a fost învestit, în prezenţa noastră, să preia comanda
efectivelor Inspectoratului. În continuare, lucrurile s-au derulat la Reşiţa ca şi
la Sibiu şi în alte oraşe din ţară.
În zadar am tot aşteptat scuzele pentru arestarea mea ilegală, deoarece
colonelul Teodor Stepan, pentru a se erija într-un erou şi salvator al oraşului
Reşiţa, m-a popularizat prin mass-media ca şef al teroriştilor care i-aş fi
pricinuit multe suferinţe.
Şi acum câteva cuvinte doar despre personajul care după evenimente a
obţinut avansarea la gradul de general, fapt care aproape că nu mai miră pe
nimeni. El – şi ca el mulţi alţii – s-au încadrat în rândul profitorilor noului
regim, s-au transformat în virulenţi adversari ai Securităţii şi s-au străduit ca
despre persoana lor să se creeze o cu totul altă imagine decât cea reală.
Stepan Teodor, ofiţer de Transmisiuni promoţia 1958, a lucrat, de la
înălţarea sa la gradul de locotenent, în structurile Direcţiei de Informaţii a
Armatei. A ajuns diplomat la ambasada română din Atena, de unde a fost retras
după o perioadă foarte scurtă de şedere la post. (Nu cumva trebuie să ne
întrebăm de ce?). Contrainformaţiile Militare ajunseseră la concluzia că ar
trebui trecut în rezervă, pe motive similare cazului Militaru. Nu a fost
îndepărtat din Armată, ci doar mutat într-o funcţie mai puţin sensibilă, aceea de
şef al Centrului militar judeţean Caraş-Severin.
După ştiinţa mea, a mai existat un caz asemănător, cel al colonelului
Marin Pancea, fost ataşat militar la Paris şi Belgrad. Şi acesta, după ce a fost
documentat ca agent sovietic, a fost scos din DIA şi trimis şef al Centrului
Militar din Brăila. În decembrie 1989, Marin Pancea a preluat comanda
garnizoanei Brăila, consecinţa ordinelor sale aberante fiind 44 de morţi şi 99 de
răniţi. Apoi a fost numit şef al spionajului românesc, dar a rezistat foarte puţin
timp, adică mai puţin de o lună. A fost transferat ca şef al DIA, unde a rezistat 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
ceva mai mult, până în 1991, după care, plin de grijă, preşedintele Iliescu l-a
numit secretar al CSAT.
Teodor Stepan a fost numit de către noul ministru al Apărării, generalul
Nicolae Militaru, comandant al garnizoanei, rămânând în funcţie până la trecerea
în rezervă. Mai amintesc aici un alt episod legat de acesta. Atunci când Ceauşescu
a ţinut vestita sa teleconferinţă din 17 decembrie, legată de evenimentele din
Timişoara, la încheierea teleconferinţei, colonelul Teodor Stepan a fost singurul
din sală care s-a ridicat şi a condamnat tulburările din Timişoara, cerând primului
secretar al judeţului dreptul de a interveni cu unităţile militare din judeţ, pentru a
executa, exemplar, ordinele comandantului suprem.
Teodor Stepan a început punerea în aplicare a scenariilor diversioniste
care trebuia să ducă la incitarea populaţiei împotriva cadrelor Ministerului de
Interne şi în special împotriva Securităţii.
Au urmat episoade dramatice derulate pe timpul detenţiei în aresturi
improvizate, dar şi pe timpul transportului dintr-o localitate într-alta, acţiuni
gândite coerent şi urmărind evident o finalitate previzibilă pentru mine:
suprimarea fizică.
Să încep cu sechestrarea la Prefectură. Aici, în noaptea de 23 spre 24
decembrie, Stepan şi subordonaţii săi au organizat o sarabandă de trageri cu tot
felul de armament, însoţită de comentarii prin portavoce, alarmante pentru
populaţie, care anunţau iminenţa unui atac executat de forţe teroriste asupra
sediului Prefecturii, pentru recuperarea şefului lor. Auzeam din camera de la
demisol tropăituri, înjurături şi frânturi de dialog: „Acolo ai găsit ceva?… Nu,
aici nu sunt…” sau îndemnuri de a se trage cât mai multă muniţie. Am încercat
să sting lumina, dar ofiţerul de pază mi-a sugerat „subtil” (adică urlând) să
aprind lumina, reproşându-mi că „fac semnale luminoase”. Continuau în acest
timp avertizările, prin portavoce, către populaţie să nu stea la ferestre şi să nu
iasă din imobile pentru că pot fi împuşcaţi de terorişti (ei probabil fiind imuni –
precum eroii din filmele proaste de război).
Pe străzile oraşului, un autoturism cu megafon „informa” populaţia că
în cimitirul din localitate se ascundea, nimeni altul, decât „şeful teroriştilor”,
dovedit în persoana şefului Securităţii judeţului, mai concret colonelul
Mihalcea Aurel. În acele momente acesta nu era însă altceva decât un individ
terorizat în subsolul din sediul fostului organ judeţean de partid. Pentru
credibilitate se afirma că eram însoţit de un alt terorist marcant, subordonatul
meu, lt. col. Petre Ion. Acesta era comandantul formaţiunii de luptă
antiteroristă, structură existentă la fiecare Securitate judeţeană de atunci.
Am aflat ulterior de la dl. Gigi Bărbulescu, revoluţionar, că de fapt în
cimitir, din ordinul lui Stepan, erau doi cetăţeni înarmaţi care, după ce s-au
trezit din somnul cel dulce indus de o cantitate apreciabilă de palincă, au VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE 63
început să-şi descarce la întâmplare muniţia cu care erau dotaţi. Tacticianul
Stepan Teodor, apreciind că teroriştii nu vor renunţa să-şi salveze şeful, a
ordonat ca în dimineaţa zilei de 24 decembrie eu şi col. Rădulescu să fim
transportaţi la o unitate de rachete, din municipiu.
Mijlocul de transport era ABI-ul cu care era dotată subunitatea antitero a
Inspectoratului. În autovehicul mai era şi un subofiţer MApN care manevra
ameninţător o mitralieră. Imaginea de ansamblu se completa cu grupuri de
manifestanţi cu banderole tricolore şi trecători, de o parte şi de alta a drumului,
care priveau curioşi la transportul celor doi terorişti. La apropierea de unitatea
militară, am fost întâmpinaţi cu foc puternic de automate, gloanţele lovind
blindajul ABI-ului. Ceva mai inspirat, de data asta (nu ca în subsolul prefecturii),
i-am cerut ofiţerului MApN să nu mai tragă cu AKM-ul şi să semnalizeze
intenţiile noastre paşnice cu banderola tricoloră legată de ţeava armei.
Doar aşa a încetat focul dinspre unitatea militară, iar stupefacţia
cadrelor din unitate la vederea şi identificarea noastră, a fost totală, deoarece
erau informaţi că vor fi atacaţi. Cred că ofiţerul MApN din ABI ar putea să-mi
fie recunoscător, deoarece, dacă nu mi-ar fi urmat sfatul, am fi putut fi acum,
împreună, la doi metri sub pământ, victime ale „revoluţiei”.
Dar spiritul războinic al lui Stepan nu avea odihnă! Analizând încă o
dată complexitatea situaţiei, a decis că nu suntem bine „asiguraţi”, aşa că a
solicitat un elicopter, de la o unitate din Caransebeş, pentru a-i transporta pe cei
doi terorişti la arestul unităţii militare de pe lângă aeroportul acestui municipiu.
Toţi participanţii, atât cei din paza transportului, cât şi cei de la primirea
noastră la aeroport au fost avertizaţi că au de-a face cu indivizi foarte
periculoşi. De aceea la aeroport eram aşteptaţi de echipa de luptă antitero, adică
subordonaţii mei, dar şi de nişte militari mai ciudaţi, echipaţi în uniforme
speciale, despre care am aflat că ar fi paraşutişti veniţi de la Buzău. Şi probabil,
tot de aceea, escorta din elicopter ne-a legat mâinile cu sârmă şi ne-au tratat cu
tot „respectul” de care erau ei în stare.
Îmi îngădui o paranteză şi îmi cer scuze de la cititori, dacă întrebarea pe
care le-o pun este aparent naivă: recunoaşteţi scenariile?
Primirea teroriştilor la aeroport a fost la fel de consternantă şi de
stânjenitoare ca şi la unitatea de rachete. Am fost recunoscuţi de subordonaţi, dar
şi de ofiţerii cu funcţii de decizie de la aeroport, care totuşi nu au putut trece peste
deciziile militare. Aşa că am mers legaţi la arestul aeroportului. Acolo un ofiţer
MApN necunoscut, oarecum enervat şi furios, ne-a dezlegat, consecinţa stării lui
fiind urmele rămase pe mâinile noastre… Am fost cazaţi într-o camera „surdă” şi
am intrat în atenţia gorilelor paraşutate din jungla umană, care şi-au manifestat
cultura diversionist teroristă (de fapt, ei chiar puteau fi numiţi terorişti) printr-un
întreg arsenal de injurii şi alte tratamente speciale.64 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE
Am fost scoşi din ghearele lor de şeful arestului, un om cu nume
aproape predestinat – Apostol, căruia îi mulţumesc încă o dată – şi am fost
„promovaţi” din ordinul inimosului comandant al unităţii într-un birou, cât de
cât mai primitor, unde umanoizii nu mai aveau acces.
Încerc să înţeleg astăzi acest comportament al lor prin prisma omului
supus stării de stres, teamă, nesiguranţă şi tensiune, ca o consecinţă a
propagandei cenuşii, dar poate şi a ordinelor şi instrucţiunilor primite. Ce nu pot
înţelege este faptul că şi eu, şi ei eram MILITARI. Ce a făcut diferenţa?
A urmat calvarul anchetelor. Echipele de procurori se succedau una
după alta, în încercarea de a smulge „mărturii” despre activitatea noastră de
terorişti şi duşmani ai „revoluţiei”, despre planuri, depozite, legături şi tot ce le
putea imagina mintea înfierbântată de importanţa actului lor justiţiar. Evident
că toate aceste presiuni nu s-au putut finaliza şi nici nu s-au putut contraface
„probe”. Ca urmare a acestui eşec, am beneficiat de încă o mutare de şah
„stepanovistă”, fiind readuşi la unitatea de rachete din Reşiţa, mai aproape de
sufletul dar şi de posibilităţile pe care le avea proaspătul eliberator şi erou al
oraşului de a manipula şi influenţa anchetele procurorilor militari.
Rămăsesem singurul arestat, col. Rădulescu nemaiprezentând nici
pericol şi nici interes pentru proaspătul emanat, aşa că trebuia acum ca noile
echipe de anchetatori să scoată de la mine ceva care să justifice, cât de cât,
arestarea şi reţinerea mea ilegală.
*
Întrerup deocamdată nararea teribilei mele încercări de viaţă, cu
promisiunea de a reveni cu finalizarea anchetelor (şi sunt multe de povestit)
într-unul dintre numerele viitoare ale revistei „Vitralii”.
Mă motivează şi gândul, acum mărturisit, că admirabilii mei subalterni,
colegi şi tovarăşi de suferinţă, închişi şi încătuşaţi la fel ca şi mine, îşi vor reactiva
memoria şi vor creiona alte gânduri, trăiri şi evenimente din acea perioadă.
Pentru că au mai fost şi multe, şi dureroase! Să ne amintim de raidul
aerian al aviaţiei de vânătoare din Timişoara care avea ca scop lichidarea
teroriştilor de pe un deal împădurit, învecinat Reşiţei, locaţie în care Stepan
ordonase în prealabil să meargă efective din Inspectoratul MI Caraş-Severin,
tocmai pentru că acolo s-ar fi aflat terorişti? Sau despre tragerile misterioase
din clopotniţa unei biserici care, la ordinul lui Stepan, a fost „cercetată” abia
după câteva ore, timp în care ….
Măcar pentru memoria şi cinstirea celor 18 morţi şi a numeroşilor
mutilaţi, civili şi militari, care au înroşit pământul Reşiţei cu propriul lor sânge.
Dar şi pentru a dezvălui adevărata faţă a unor aşa-zişi eroi!
Col. (r) Aurel Mihalcea
http://www.acmrr-sri.ro/upload/Vitraliino13.pdf glont perforant

COLONELUL STEPAN
Am citit cu mare atenţie articolul d-lui col. (r) Aurel Mihalcea1
în legătură
cu evenimentele care au avut loc la Reşiţa în decembrie 1989, hotărând să vin şi eu
în completare cu câteva elemente pe care le consider a fi interesante.
L-am cunoscut pe colonelul Theodor Stepan de la Reşiţa în cadrul
programului de dispersare în ţară a structurilor informative ale României „post
decembriste” şi nu pot spune că această cunoştinţă mi-a făcut plăcere. Atunci,
alături de mai mulţi ofiţeri, am fost trimis din Mehedinţi la Caraş-Severin,
pentru a conduce noua structură a constraspionajului din zonă. În ziua sosirii
mele la Reşiţa, am fost uluit de felul în care arăta faţada clădirii Inspectoratului
Judeţean al Ministerului de Interne. Imaginea faţadei, ciuruită de circa 10000
de gloanţe şi cu aproape toate geamurile sparte, era de-a dreptul sinistră.
Prima întâlnire cu cel numit mai sus a avut loc în sala de şedinţe a
inspectoratului unde ne-a spus – pe un ton foarte grav – cine este. Apoi ne-a
informat că vine direct de la CPUN local, unde a informat că „ofiţerii
compromişi la Caraş-Severin în timpul revoluţiei au fost trimişi în alte judeţe”,
urmând ca în locul lor să vină cadre din altă parte. La sfârşitul şedinţei i-am
cerut o întrevedere personală, în cadrul căreia l-am rugat să nu mai insiste pe
tema mutării ofiţerilor aşa-zis compromişi întrucât, în mod logic, lumea va
percepe că şi noi cei trimişi la Reşiţa am fost compromişi în judeţele de unde
am plecat. La zisele mele nu a reacţionat în vreun fel cu excepţia unei priviri
tăioase şi a unui rictus facial. M-a întrebat în ce domeniu am lucrat şi dacă am
lucrat în străinătate. Rugându-l să mă sprijine în protejarea contrainformativă a
structurii de contraspionaj, întrucât nu ştim care va fi strategia de lucru în
viitor, m-a asigurat de sprijinul său, mi-a cerut să-mi cazez la hotel ofiţerii care
au venit, după care o să vadă ce se poate face.
După trei nopţi de cazare la hotel, câţiva dintre noi au fost cazaţi în
dormitoarele comune de la poliţia municipală Reşiţa, iar eu împreună cu încă
trei ofiţeri am fost cazaţi într-un apartament situat pe malul râului Bîrzava,
apartament ce ne-a fost predat de către o echipă a Centrului Militar, care era
1
„Vitralii – Lumini şi umbre”, nr. 9/Decembrie 201160 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013
atât de „conspirată” încât au venit purtând uniformele de serviciu, şi atât de
„discretă” încât toată scara blocului a asistat la operaţiune. Cu această ocazie
am aflat că respectivul apartament aparţinuse Securităţii ca o bază a filajului.
După încheierea formalităţilor de predare-primire, noii locatari au început
acţiunea de dereticare în interior şi nu mică ne-a fost mirarea când am găsit sub
cada din baie un glonţ mai deosebit. Uzând de cunoştinţele noastre în materie
criminalistică, am constatat că era un glonţ perforant, care intrase sub cadă prin
geamul de la baie în care lăsase gaura corespunzătoare, neobservată în procesul
de predare-preluare a apartamentului.
Am început „activitatea” prin observare directă pentru a cunoaşte oraşul,
studiind presa locală şi stând la cozile cele mai lungi pe care le întâlneam pentru a
face cumpărăturile necesare unui trai de subzistenţă. Mărturisesc că în acest mod
colectivul pe care-l conduceam a aflat informaţii deosebit de interesante.
Înainte de a prezenta o succintă analiză a lor, doresc să mai fac câteva
precizări:
 Studiind, din afară, cu atenţie faţada clădirii inspectoratului
judeţean care fusese supus tirului susţinut al forţelor care luptaseră
cu „teroriştii”, am constatat că circa zece geamuri nu erau sparte în
totalitate, ele prezentând doar între una şi trei găuri;
 din interior, am constatat că se trăsese cartuşe cu gloanţe perforante
dintr-o altfel de armă decât pistolul mitralieră binecunoscut (AKM),
situaţie constatată în biroul fostului şef al serviciului de
contraspionaj al judeţului Caraş Severin, de unde am şi recuperat
glonţul „poposit” în peretele opus ferestrei;
 toate birourile care prezentau asemenea găuri în geamuri găzduiseră
comandanţi pe diferite trepte ierarhice ai Securităţii şi Miliţiei
judeţene;
 Theodor Stepan fusese obiectiv în lucru pe linie de contrainformaţii
militare, iar la preluarea de către armată a Inspectoratului M.I.,
acesta şi-a găsit surprinzător de repede fişa de lucru aflată la
serviciul tehnic, motiv pentru care şeful acestuia a devenit
duşmanul său de moarte şi, evident, „securist – terorist” fruntaş.
Concluziile pe care le voi prezenta nu abordează faptele în desfăşurarea
lor cronologică, încercând mai degrabă o interconectare a lor. VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 61
Aşadar, la câteva zile după preluarea noului post am avut norocul să cunosc
un tânăr inginer care, din ordinul luptătorului-şef împotriva teroriştilor, col. Theodor
Stepan, a tras de pe platforma unui bloc vecin cu inspectoratul, cu o armă cu lunetă
în fereastra biroului menţionat de mine mai sus. Conform spuselor acestuia, în birou
nu se afla nimeni când el a tras. A tras un singur cartuş şi cunoştea cui aparţinea acel
birou de la cel care-l instruise şi-l condusese la locul tragerii, un subordonat al lui
Theodor Stepan echipat în semicivil, fără însemne şi grade.
Din cele relatate de colegii reşiţeni rămaşi în unitate a rezultat că, odată
cu preluarea şefiei Ministerului Apărării de către generalul Militaru, toate
cadrele fostei Securităţi au fost consemnate la serviciu, fără a li se permite
legături cu exteriorul, inclusiv cu familia. La declanşarea tirului infernal asupra
sediului inspectoratului judeţean, toţi s-au adăpostit pe holurile clădirii. Prin
megafoane, vajnicii luptători împotriva „securiştilor – terorişti”, îi somau pe
cei din interior să iasă din clădire pentru a se preda. Pentru intimidarea acestora
au întreprins demonstraţii de forţă, plasând la baza clădirii mai multe
încărcături explozive. În cele din urmă au reuşit să „răpună” un terorist. Acesta
era şeful popotei inspectoratului (un subofiţer ori angajat civil, al cărui nume
regret că l-am uitat), care într-una dintre zile a ieşit să facă aprovizionarea cu
pâine. Cel în cauză are şi în ziua de azi o proteză specială la şold.
Întrucât nu avea formatori de opinie şi alte mijloace rapide de influenţă
şi dezinformare, Theodor Stepan, şef al Centrului Militar, comandant al
garnizoanei Reşiţa şi comandant suprem al tuturor forţelor armate din judeţul
Caraş-Severin (conform unui decret FSN), s-a prezentat personal la redacţia
ziarului local „Timpul” şi, începând cu data de 06.01.1990, a acordat interviuri
menite „a lumina ignoranta populaţie a Banatului de Munte”. Şi-a motivat
intervenţia la ziar prin aceea că „nu s-a evidenţiat anterior modul de acţiune al
armatei pentru sprijinirea Frontului şi apărarea unor obiective din oraş” (nu a
putut preciza împotriva cui – n.n.).
Fac oarecare eforturi să citez din înţelepciunea dumnealui: „voiau
(teroriştii) controlul aerian pentru a salva familia Ceauşescu”.
De asemenea, „în urma acţiunilor teroriste, negăsindu-se nici un
cadavru al acestora, a existat părerea că acel tumult de împuşcături ar fi
provocate în mod gratuit de armată şi gărzile patriotice, zvon răspândit repede
şi dăunător pentru armată”;… „s-a dovedit că armata nu era pregătită pentru 62 VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013
asemenea acţiuni de apărare”;… „am avut de-a face cu militari care au tras
în 1989 trei cartuşe”;… „cu asemenea militari am fost puşi în situaţia de a
face faţă unor profesionişti, pentru că au fost de mare fineţe, buni cunoscători
ai unor tehnici de învăluire”. În primul său interviu „acordat” amintitului ziar,
Theodor Stepan întreba retoric: „Ce ne-a salvat pe noi?”, la care, bine
documentat, răspunde: „modul de organizare a focului. Am reuşit să realizăm
pe obiectivele care erau periculoase pentru noi o mare densitate de foc şi
această tactică nu le-a permis să folosească armamentul de care dispuneau la
o capacitate mare. I-am obligat să nu tragă”.
În marea lui slugărnicie faţă de profesorul său, Nicolae Militaru, a
afirmat că acesta ar fi motivul pentru care a tras cele aproape 10000 de cartuşe
asupra clădirii Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, dar nu văd
în baza cărui raţionament logic putea susţine „tactica de organizare a focului”
cu militari „care nu ştiau să tragă”.
Seria de interviuri acordate ziarului culminează cu cele spuse în data de
07.01.1990, în articolul intitulat „Noaptea cea mai critică”. În opinia sa, noaptea
de 24/25.12.1989 „a început prin apariţia unui aliniament de trăgători care a
deschis foc puternic în zona hotelului asupra CMJ, cu 2-3 arme automate”;…
„noi am depistat în jur de 60 de cuiburi foc”;… „focul a durat toată noaptea cu
pauze de 10-15 minute”. Asemenea afirmaţii arată că marele comandant stătea
foarte rău cu logica, iar singurele dovezi ale operaţiunilor erau spusele sale.
Nimeni nu a găsit în locurile precizate de el nici măcar un cartuş, nemaivorbind de
imposibilitatea dispunerii a 2-3 arme automate în 60 cuiburi de foc.
În dimineaţa zilei de 25.12.1989, din ordinul lui Theodor Stepan, au ajuns
la Reşiţa 10 elicoptere de la unitatea din Caransebeş, care au „bătut pădurea cu
armamentul la bord” (pădurea este situată peste drum de I.J. al M.I. – n.n.).
După această operaţiune s-a efectuat scotocirea pădurii cu participarea
unei subunităţi MApN şi a unei grupe de poliţie, solicitată de Theodor Stepan,
prilej cu care s-a constatat că nu s-a găsit nici o creangă ruptă de rafalele
armelor, nici o urmă de tragere deci, a fost o demostraţie de forţă cu muniţie de
manevră. Îmi pun întrebarea, cred eu firească: nu cumva singurul terorist din
Reşiţa a fost Theodor Stepan? Am discutat cu o familie care locuieşte chiar la
poalele crângului supus intervenţiei, care mărturisea că acţiunile din acele zile VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 63
i-au „terorizat psihic”. Mai târziu şi-au dat însă seama că totul a fost o făcătură,
o înscenare menită să alimenteze psihoza „securişti-terorişti”.
Tot în acel articol se mai afirmă că din catedrală s-a tras de la un crenel,
iar Theodor Stepan a apelat la un pluton de miliţie pentru prinderea teroristului,
blocând căile de refugiu cu militari al MApN.
Din afirmaţiile unui participant la acţiune a reieşit că la un moment dat
Theodor Stepan a spus că „merge la Front pentru consultaţii”, iar miliţienii să
stea pe poziţie în aşteptarea ordinelor. Theodor Stepan s-a deplasat prin spatele
catedralei, a revenit după două ore, ordonând scotocirea. Teroristul nu a fost
găsit, foarte probabil că în acel interval a fost retras din dispozitiv de către
comandantul său.
În judeţul Caraş-Severin, evenimentele din decembrie 1989 au fost
multiple, unele dintre ele tragice. Mi-aş permite însă o scurtă reflecţie: am
cunoscut mulţi bănăţeni. Aceştia au un puternic respect pentru rezultatele muncii,
motiv pentru care nu pot crede că distrugerile care au avut loc în această zonă să fi
fost opera lor, determinată de ura împotriva unui sistem social.
Mă mai întreb, în mod cât se poate de firesc, unde sunt cele câteva zeci
de pistoale mitralieră, repartizate unor „luptători din gărzile patriotice” pe baza
unei simple semnături într-un registru şi nerecuperate nici până astăzi?
Lt. col. (r) Ioan Micle

In Memoriam 1989

Un monument dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 va fi ridicat în centrul municipiului Reşiţa, la cererea revoluţionarilor, dar şi a urmaşilor acestora.  În acest sens, primăria Reşiţa a lansat o competiţie la care se pot înscrie până în 15 mai, toţi artiştii plastici interesaţi. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu  cinci mii de lei, trei mii de lei şi respectiv două mii de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai. Monumentul se va numi “In Memoriam 1989” şi va fi amplasat pe locul actualei troiţe închinate eroilor Revoluţiei.

http://www.radio-resita.ro/in-memoriam-1989

http://www.resita.ro/eroi-ai-revolutiei

Eroi ai revolutiei

In decembrie 1989 am scapat de “domnia” Partidului Comunist si a “mult iubitului conducator”, Nicolae Ceausescu. In acea perioada, romanii satui sa indure o dictatura ajunsa la un prag maxim de acceptabilitate, au iesit in strada unul cate unul, pana s-au inmultit, formand o masa mult prea mare pentru a fi stapanita de Nicolae Ceausescu  si oamenii sai.

Tricolorul in timpul revolutieiPretul libertatii a fost scump. Pretul e imens, dramele prin care au trecut mii de familii in acea vreme nu au un pret anume, nu exista o alaturare de cuvinte agreabila. Pentru libertate s-au pierdut vieti. Vieti tinere, dornice de a descoperi viata in libertate, dar care nu au mai ajuns sa se bucure de ea. De libertate. Tineri si oameni in toata firea, din toate colturile tarii, au fost rapusi de gloantele si tancurile armatei. Sau de “teroristi” necunoscuti. Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti, dar si in Resita, urmarile luptei pentru libertate se fac cunoscute si acum datorita memoriei celor care au disparut la revolutie.

Adam Livia, a fost o batrana din Resita care a plecat dintre cei vii in ziua de 25 decembrie 1989. Motivul este unul cat se poate de tragic. Un glont a penetrat fereastra apartamentului in care locuia si, din pacate, s-a oprit in corpul batranei.

Birbora Constantin pazea bazinele cu apa, era in timpul serviciului. Prins in valtoarea luptei, pe 14 decembrie 1989, acesta a fost impuscat mortal in zona capului. Final tragic a avut si Puraci Samfiu, unul din cei care au fost impuscati in fata sediului Militiei, decedand in urma ranilor provocate. Din pacate lista neagra nu se incheie doar cu aceste nume, ci si cu alte persoane care au sfarsit luptand pentru libertate, pentru dreptul a vorbi liber, de a munci unde si ce doreste. Pentru o viata mai buna.

De aceea, in memoria lor, le oferim o pagina, un loc de respect in amintirea lor, pe acest portal.

Nume si prenume Calitatea pentru care s-a acordat titlul Modul de acordare al titlului
1 Birbora Constantin Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
2 Ivan Marius Fost luptator garzi la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
3 Lupea Ion Daniel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
4 Mihai Danut Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
5 Motorgeanu Florinel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
6 Mircea Ioan Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
7 Poptelecan Ioan Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
8 Pongracz Norbert Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
9 Ruvineantu Remus Lazar Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
10 Raut Mihai Ovidiu Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
11 Smaranda Ion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
12 Tamas Radu Simion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
13 Talpeanu Mircea Fost angajat la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
14 Adam Livia Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
15 Branza Constantin Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
16 Popa Valerian Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
17 Presznovka Adam Ion Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem

 Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga
Vinovati:

http://www.voxbanat.ro/divertisment/2090-militarii-de-la-unitatea-17-rachete-antiaeriene-semenic-impucai-cu-gloane-dum-dum

Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum

comemorare unitate1      Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.

      După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o comemorare unitate2slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

      În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar comemorare unitate3câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.

      În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.

comemorare unitate4      „Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

comemorare unitate      Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.

comemorare unitate6      „Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, comemorare unitate5dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.

      După evenimentele din decembrie 1989, Reşiţa a fost declarat oraş martir. Aici şi-au pierdut viaţa, în timpul Revoluţiei, 25 de persoane.

http://www.7-zile.com/2008/12/25/1989-decembrie-caransebes-ii/

Zaharia Drăghiţă a supravieţuit mai multor tentive de asasinat. Prima dintre acestea a avut loc în 21 decembrie, la intrarea în Pipirig. A doua a fost atunci când – susţine acesta – le-a cerut celor din noua conducere a Primăriei să nu ridice receptoarele telefoanelor, şi tocmai el a încălcat consemnul. În momentul în care a fost întrebat ,,Zoli?”, şi a răspuns ,,Da!”, s-a şi tras asupra lui. Următoarea tentativă a avut loc în 24 decembrie, când a plecat la Reşiţa să aducă muniţie. La Kilometrul 8 s-a tras asupra lui, şi, odată ajuns în faţa Miliţiei Judeţene, s-a deschis iar focul, Zaharia Drăghiţă scăpând cu viaţă doar fiindcă s-a aruncat pe burtă. Glonţul era dum-dum, l-a găsit şoferul maşinii înfipt în banchetă, când au ajuns înapoi, la Caransebeş. ,,Tot acolo, la sediul Miliţiei Judeţene, un securist a împuşcat doi miliţieni, după care a fugit”, a mai spus Drăghiţă. După alte două săptămâni s-a tras asupra sa dintr-o Dacie roşie, despre care ulterior a aflat că era maşina comandantului Securităţii, Pârvu. Altă dată a scăpat ca prin urechile acului de o maşină care voia să-l calce în timp ce era pe trotuar, cu fetiţa nou-născută în cărucior…

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2008/12/27/un-caz-nou-24-decembrie-1989-resita-si-un-glont-dum-dum/

image0-002

Norbert Pongracz

Valentin Rosada

Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.

A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.

Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.

Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.

Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.

Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.

Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.

El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

http://www.revolutialugojana.org/eroi

– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.

Reporter : Simion FLORIEAN

(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)

Adam Livia ( 21 )
Profesie: Pensionara
Data nasteri: 19.01.1924
Locul nasterii: Caras-Severin
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 25 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, Piata 1 Decembrie 1918, (in locuinta sa)
Cauza: Plaga impuscata a capului
Vinovati:
Observatii: Glontul penetrant a intrat prin fereastra apartamentulu

 image0-001

image0-004

image0-005

image0

image0


Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

Ceausescu’s Prosecutors, the Cremation of Timisoara Protesters, and the Good Sergeant Schultz!

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on July 2, 2013

[documentary evidence in support of the publication entitled:  Bullets, Lies, and Videotape:  The Amazing, Disappearing Counter-Revolution of December 1989, strictly personal research, not for reproduction without prior author authorization]

The motto of Ceausescu’s Prosecutors about December 1989: 

“I see nothing!  I was not here!  I did not even get up this morning!”

I) From “Bullets, Lies, and Videotape”  (submitted to CIA PRB November 2009, cleared without revisions December 2009)
http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/december-1989-2009-bullets-lies-and-videotape/

[42] According to Sorin Iliesiu, the filmmaker who claims to have edited the chapter on December 1989 in the so-called Tismaneanu Raport Final, the “spirit of Voinea’s findings can be found in the Chapter.”  Indeed, the chapter includes snippets from an interview between Dan Voinea and Andrei Badin (Adevarul , December 2006).  The “indefatigable” Voinea, as Tom Gallagher has referred to him, continues to be defended by Vladimir Tismaneanu who has expressed support for Voinea’s investigations “from both a juridic and historic viewpoint” (see the entries for 21 September 2009 at http://tismaneanu.wordpress.com), avoiding any mention of the reasons for Voinea’s dismissal from the Military Procuracy, mistakes that Prosecutor General Laura Codruta Kovesi says “one wouldn’t expect even from a beginner” (for more on this and background, see Hall 2008):

Ce îi reproşaţi, totuşi, lui Voinea? Punctual, ce greşeli a făcut în instrumentarea cauzelor?

Sunt foarte multe greşeli, o să menţionez însă doar câteva. Spre exemplu, s-a început urmărirea penală faţă de persoane decedate. Poate îmi explică dumnealui cum poţi să faci cercetări faţă de o persoană decedată! Apoi, s-a început urmărirea penală pentru fapte care nu erau prevăzute în Codul Penal. În plus, deşi nu a fost desemnat să lucreze, spre exemplu, într-un dosar privind mineriada (repartizat unui alt procuror), domnul procuror Dan Voinea a luat dosarul, a început urmărirea penală, după care l-a restituit procurorului de caz. Vă imaginaţi cum ar fi dacă eu, ca procuror general, aş lua dosarul unui coleg din subordine, aş începe urmărirea penală după care i l-aş înapoia. Cam aşa ceva s-a întâmplat şi aici.

Mai mult, a început urmărirea penală într-o cauză, deşi, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, era incompatibil să mai facă asta. E vorba despre dosarul 74/p/1998 (dosar în care Voinea l-a acuzat pe fostul preşedinte Ion Iliescu că, în iunie 1990, a determinat cu intenţie intervenţia în forţă a militarilor împotriva manifestanţilor din Capitală – n.r.).

Apoi au fost situaţii în care s-a început urmărirea penală prin acte scrise de mână, care nu au fost înregistrate în registrul special de începere a urmăririi penale. Aceste documente, spre exemplu, nu prevedeau în ce constau faptele comise de presupuşii învinuiţi, nu conţin datele personale ale acestora. De exemplu, avem rezoluţii de începere a urmăririi penale care-l privesc pe Radu Ion sau pe Gheorghe Dumitru, ori nu ştim cine este Gheorghe Dumitru, nu ştim cine este Radu Ion.

„Parchetul să-şi asume tergiversarea anchetelor”

Credeţi că, în cazul lui Voinea, au fost doar greşeli sau că a fost vorba de intenţie, ştiind că acuzaţii vor scăpa?

Nu cunosc motivele care au stat la baza acestor decizii şi, prin urmare, nu le pot comenta.

Poate fi vorba şi despre complexitatea acestor dosare?

Când ai asemenea dosare în lucru, nu faci astfel de greşeli, de începător. Eşti mult mai atent când ai cauze de o asemenea importanţă pentru societatea românească.

Excerpted from http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/868918/Kovesi-despre-revolutia-ratata-a-lui-Voinea-A-gresit-ca-un-incepator/

II) http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2010/12/26/decembrie-1989-cc-ul-si-sibiu-dan-voinea-corneliu-pircalabescu-si-ilie-ceausescu-v-aurel-dragomir-si-victor-stanculescu/

III) The most significant revelation of Ion Baciu’s 23 January 1990 confession may not actually be his claim that he saw Dan Voinea at the Cenusa Crematorium on the morning of 20 December 1989, but that he recognized Voinea precisely because Voinea had previously worked for Directorate VI (“Department of Corrections” essentially) of the Securitate.

[On 20 December 1989 at 1010 at the Cenusa Crematorium arrived Lt. Col. Dan Voinea, a prosecutor from DPM, whom I knew because before that post he had worked in the Department of State Security (i.e Securitate), in the Directorate of Penal Investigations (Penitentiaries/Prisons, Directorate VI of the Securitate)].”

http://dosarelerevolutiei.ro/volumul-203/

23.01.1990 Declaratie:  Colonel Ion Baciu, șef al Direcției Economice din IGM,

(my thanks to researcher Mircea Munteanu, formerly of the CWIHP at the Woodrow Wilson Center, for helping me with the following transcription)

Pe 20.12.89 la orele 1010 la crematoriu a venit Lt. Col. Voinea Dan [[proc mil — procuror militar]] din D.P.M., pe care-l cunosc intrucit inainte de activare, a lucrat la Departmentul Securitatii Statului, directia cercetari penale.

Era imbracat civil, insotit de un procuror militar in uniforma.  Au discutat cu o femeie, Geta, nu-i stiu numele care i-a spus:  “[[Bine]] ca ati venit.  Toata noaptea au ars aici si [[oamenilor]] le este teama.”  Nu am auzit alte vorbe.  Au discutat cu aceia femeie [[ca. –circa]] 15 minute dupa care au plecat.

Cred ca au fost trimisi acolo fie de Popovici, fie de Diaconescu, pentru a vedea cum decurge incinerarea.

Solicit sa fie audiati Popovici Nicolae, fost procuror general, Diaconescu Gh, adjunctul acestuia si cei doi procurori militari…

IV) Ion Baciu’s 12 March 1990 courtroom testimony saw him cutoff by the prosecutor who refused to allow in the official record that it was Voinea Baciu claimed to see on 20 December 1989 at the Cenusa Crematorium, but also, in particular, when Baciu attempted (and seemed) to state that Voinea essentially admitted as much to him during his later questioning by Voinea:  (p. 406) “…pe domnul colonel Voinea care de altfel si cu ocazia anchetei mi s-a spus, de fapt…”

image0

image0-001

from Ion Baciu’s hearing 12 March 1990 http://www.banaterra.eu/romana/files/procesul_de_la_timisoara_volumul_II.pdf

Baciu’s courtroom testimony (no reference made to his 23 January 1990 handwritten testimony above) was discussed by Vasile Surcel in the following article:

http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012122081426/Actualitate/Ion-Baciu-in-procesul-Timisoara-procurorul-Dan-Voinea-a-verificat-personal-pe-20-decembrie-1989-incinerarea-mortilor-la-Crematoriul-Cenusa.html

V) As the statements and testimony of other officials involved in the cremation of the Timisoara protesters make clear:  Voinea is clearly dissembling and crafting a false narrative of how and when officials became aware of the cremation of the Timisoara protesters.

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2013/06/15/oh-what-a-tangled-web-we-weave-secretele-din-crematoriul-cenusa/

VI) Of course, Voinea has critical “top cover” for his denial that he was at the Cenusa Crematorium on 20 December 1989.  His chief/boss, Ceausescu’s last Prosecutor General Nicolae Popovici denies that he knew anything until after 22 December 1989 about the cremation of protesters, even though multiple confessions by other officials make such a claim seem virtually impossible.  Thus, as his declaration below demonstrates, he was clearly asked if he dispatched a military prosecutor and civilian prosecutor to Cenusa Crematorium on 20 December 1989.  But to admit that he did would be to admit that he had known at the time about the burning of the corpses of Timisoara protesters…and therefore undermined the larger lie…

from http://www.scribd.com/doc/52568421/ORWELLIAN (Submitted to CIA’s PRB July 2006, cleared without redactions September 2006)

But my use of the term “Orwellian” in the title of this paper is not only designed to capture Voinea’s uncanny ability to make definitive statements that are demonstrably wrong, to argue that black is white and white is black—from his denial of the use of gunfire simulators in December 1989, to his claim that the only “lunetisti” who acted after 22 December were from the Army, to his denial of the existence of weapons and (especially “vidia”) bullets not in the arsenal of the Army, to his denial of the existence of “terrorists,” to his denial that any military unit was attacked during the events, to his denial of the role of foreigners in the events….

I use the term “Orwellian” here as much to describe the ease with which he has gotten and gets away with errors, misunderstandings, and falsehoods that could easily be challenged, if not combated by his interlocutors in the Romanian media and intelligentsia.  For it is the fact that he has been able and is able to get away with all this that is truly “Orwellian” and that is indeed a tragedy for Romania’s citizens.  The tragedy is thus less the predictable “supply side” of the post-authoritarian lie, than the enthusiastic consumption and appetite for it.  This is why I believe, accurately I would argue, that “December 1989” long ago became more about post-Ceausescu Romania than about what happened in December 1989.

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2010/10/05/%E2%80%9Corwellian%E2%80%A6positively-orwellian%E2%80%9D-prosecutor-voinea%E2%80%99s-campaign-to-sanitize-the-romanian-revolution-of-december-1989-part-9-orwellian-sanitywont-get-fooled-again/

Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Planul Z-Z / Planul Zet-Zet in presa romana din anii nouazeci

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on May 11, 2013

image0

Romania Libera, 6 februarie 1990

image0-001

Romania Libera, 3 martie 1990

Nestor Ratesh quotes one of Ceausescu’s senior party henchman, Ion Dinca, as having stated at his trial in early February 1990:

“During the night of 27-28 [of January 1990] at 12:30 A.M., I was called by several people from the Prosecutor’s Office to tell what I knew about the agreement entitled Z.Z. between Romania and five other states providing for the dispatching of terrorist forces to Romania in order to intervene in case of a military Putsch.  This agreement Z.Z. is entitled ‘the End of the End.’  I stated then, and I am stating now to you, that I have never been involved in this agreement, neither I nor other people.  And I was told:  Only you and two other people know this.  I stated that and a detailed check was made in order to prove that I was not involved in such acts.”[95]

[95] Ratesh, Romania:  The Entangled Revolution, pp. 66-67, quoting Radio Bucharest, 2 February 1990.  I don’t think from the context given it is clear that this alleged incident took place in January 1990, as Ratesh assumes; the reference to 27-28 might have been a reference to December 1989.

*Se pare ca episodul “gloante vidia” martie-aprilie 1991 avea un precedent in martie 1990 (Ioan Buduca, “Comunicati unitatilor sa anunte populatia ca armata nu va trage!” Cuvintul, nr. 8-9 (29 martie 1990), pp. 8-9)

“In biroul domnului ministru al Apararii Nationale, generalul Victor Stanculescu, am avut ocazia sa vad cinci gloante extrase din corpul unor victime ale revolutiei.  ‘Armata romana nu are asemenea gloante in dotare’ mi-a spus domnia sa.”

“Am intrebat cu o naivitate din care eu insumi nu puteam sa inteleg decit doua lucruri:  ori a tras securitatea, ori a tras populatia.  ‘Inseamna ca a fost pus in aplicare planul ‘Z/Z’?’  Domnul general a raspuns:  ‘Nu am auzit niciodata de acest plan ‘Z/Z’.’

Constantin Vranceanu, “Planul ,Z-Z’ si telefonul rosu,” Romania Libera, 28 September 1990, p. 3.

Mirel Curea, Evenimentul Zilei, nr. 317, 9 iulie 1993, p. 3

Posted in decembrie 1989, raport final | Tagged: , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

La Resita s-a jucat o mare carte a Revolutiei

Posted by romanianrevolutionofdecember1989 on May 5, 2013

 image0-001

Reşiţa a plătit şi ea cu sânge dorinţa de schimbare a regimului socialist. Capitala Banatului de munte a dat ca jertfă un număr de aproximativ 65 de morţi, toţi aceştia fiind victimele diversiunii securisto-teroriste aservite vechiului regim, în încercarea sa de a menţine teroarea asupra populaţiei din judeţul Caraş-Severin şi după evacuarea cuplului de dictatori în data de 22 Decembrie 1989.

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=evenimente/2012/vernisaj-reia

In Memoriam 1989

Un monument dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 va fi ridicat în centrul municipiului Reşiţa, la cererea revoluţionarilor, dar şi a urmaşilor acestora.  În acest sens, primăria Reşiţa a lansat o competiţie la care se pot înscrie până în 15 mai, toţi artiştii plastici interesaţi. Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu  cinci mii de lei, trei mii de lei şi respectiv două mii de lei. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai. Monumentul se va numi “In Memoriam 1989” şi va fi amplasat pe locul actualei troiţe închinate eroilor Revoluţiei.

http://www.radio-resita.ro/in-memoriam-1989

http://www.resita.ro/eroi-ai-revolutiei

Eroi ai revolutiei

In decembrie 1989 am scapat de “domnia” Partidului Comunist si a “mult iubitului conducator”, Nicolae Ceausescu. In acea perioada, romanii satui sa indure o dictatura ajunsa la un prag maxim de acceptabilitate, au iesit in strada unul cate unul, pana s-au inmultit, formand o masa mult prea mare pentru a fi stapanita de Nicolae Ceausescu  si oamenii sai.

Tricolorul in timpul revolutieiPretul libertatii a fost scump. Pretul e imens, dramele prin care au trecut mii de familii in acea vreme nu au un pret anume, nu exista o alaturare de cuvinte agreabila. Pentru libertate s-au pierdut vieti. Vieti tinere, dornice de a descoperi viata in libertate, dar care nu au mai ajuns sa se bucure de ea. De libertate. Tineri si oameni in toata firea, din toate colturile tarii, au fost rapusi de gloantele si tancurile armatei. Sau de “teroristi” necunoscuti. Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti, dar si in Resita, urmarile luptei pentru libertate se fac cunoscute si acum datorita memoriei celor care au disparut la revolutie.

Adam Livia, a fost o batrana din Resita care a plecat dintre cei vii in ziua de 25 decembrie 1989. Motivul este unul cat se poate de tragic. Un glont a penetrat fereastra apartamentului in care locuia si, din pacate, s-a oprit in corpul batranei.

Birbora Constantin pazea bazinele cu apa, era in timpul serviciului. Prins in valtoarea luptei, pe 14 decembrie 1989, acesta a fost impuscat mortal in zona capului. Final tragic a avut si Puraci Samfiu, unul din cei care au fost impuscati in fata sediului Militiei, decedand in urma ranilor provocate. Din pacate lista neagra nu se incheie doar cu aceste nume, ci si cu alte persoane care au sfarsit luptand pentru libertate, pentru dreptul a vorbi liber, de a munci unde si ce doreste. Pentru o viata mai buna.

De aceea, in memoria lor, le oferim o pagina, un loc de respect in amintirea lor, pe acest portal.

Nume si prenume Calitatea pentru care s-a acordat titlul Modul de acordare al titlului
1 Birbora Constantin Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
2 Ivan Marius Fost luptator garzi la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
3 Lupea Ion Daniel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
4 Mihai Danut Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
5 Motorgeanu Florinel Sublocotenent post mortem U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
6 Mircea Ioan Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
7 Poptelecan Ioan Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
8 Pongracz Norbert Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
9 Ruvineantu Remus Lazar Sublocotenent U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
10 Raut Mihai Ovidiu Fost luptator garzi la S.C. U.C.M. Resita S.A. H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
11 Smaranda Ion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
12 Tamas Radu Simion Capitan U.M.01929 H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
13 Talpeanu Mircea Fost angajat la Directia Judeteana de posta si telecomunicatii H.C.L. nr. 83 / 28.10.1993 Decernat post mortem
14 Adam Livia Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
15 Branza Constantin Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
16 Popa Valerian Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem
17 Presznovka Adam Ion Victima a Revolutiei Române H.C.L. nr. 104/ 28.10.1993 Decernat post mortem

 Lupea Ioan Daniel ( 255 )
Profesie: Soldat in termen la UM 01929 Resita
Data nasteri: 02.06.1970
Locul nasterii: Hunedoara
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 24 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, in dispozitivul de aparare al unitatii mil
Cauza: Impuscat pe 23 decembrie 1989 cu un glont dum-dum, care a intrat pe deasupra piciorului stang si a iesit pe sub mana stanga
Vinovati:

http://www.voxbanat.ro/divertisment/2090-militarii-de-la-unitatea-17-rachete-antiaeriene-semenic-impucai-cu-gloane-dum-dum

Militarii de la Unitatea 17 Rachete Antiaeriene Semenic, împuşcaţi cu gloanţe dum-dum

comemorare unitate1      Un moment solemn, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989, a avut loc, vineri, în curtea fostei garnizoane a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene „Semenic” din Reşiţa.

      După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul de Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi intonarea imnului de stat, a urmat o comemorare unitate2slujba religioasă, oficiată de către un sobor de preoţi, şi depunerea de coroane, la monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, la Unitatea Militară 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

      În fiecare an, în cazarma unităţii, eroii Revoluţiei sunt comemoraţi. Este un prilej pentru a reaminti, măcar comemorare unitate3câteva din momentele derulate începând cu data de 21 decembrie 1989, la Reşiţa.

      În acea seară, când manifestanţii erau deja adunaţi în faţa Comitetului Judeţean de partid din municipiu, s-a petrecut un lucru care a influenţat derularea evenimentelor.

comemorare unitate4      „Atunci, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene Semenic a primit primit ordin să apere Comitetul Judeţean de partid. A fost, pentru prima oară, în calitatea mea de ofiţer al Armatei Române, cu o vechime de 25 de ani, în domeniu, când nu am spus: Am înţeles! Am adunat oamenii, le-am spus despre ce e vorba, care e misiunea regimentului. Atunci am luat decizia pe care mi-am asumat-o, de a nu scoate oamenii în stradă. Mi-am asumat decizia de a nu confrunta armata cu poporul, iar consecinţele nu s-au lăsat aşteptate. Dovadă, că în noaptea de 21 spre 22 decembrie, am fost atacaţi de profesionişti, care aveau în dotare arme care nu existau în Armata Română”, a declarat gen. (r.) Vasile Cocoşilă, comandant la acea vreme a Unităţii 17 Rachete Antiaeriene Semenic.

comemorare unitate      Unul dintre militarii care se aflau în punctul de control, sublocotenent post-mortem Daniel Lupea, a murit în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce a fost împuşcat în stomac. Dacă glonţul era unul normal, Daniel Lupea ar fi trăit şi în ziua de astăzi, susţine gen. (r.) Vasile Cocoşilă.

comemorare unitate6      „Din păcate, a fost vorba de un glonţ dum-dum, care, în timpul impactului produce o explozie, iar lui Daniel Lupea i-au fost distruse toate organele interne. Asemenea gloanţe nu existau nici în dotarea Armatei Române, nici a gărzilor naţionale, nici a altor structuri naţionale de apărare. Au fost multe alte diversiuni, comemorare unitate5dar Armata, la Reşiţa, nu a reacţionat împotriva poporului. Şi susţin aceasta, în ciuda tuturor afirmaţiilor prin care se susţine contrariul”, a mai precizat fostul comandant al unităţii.

      După evenimentele din decembrie 1989, Reşiţa a fost declarat oraş martir. Aici şi-au pierdut viaţa, în timpul Revoluţiei, 25 de persoane.

http://www.7-zile.com/2008/12/25/1989-decembrie-caransebes-ii/

Zaharia Drăghiţă a supravieţuit mai multor tentive de asasinat. Prima dintre acestea a avut loc în 21 decembrie, la intrarea în Pipirig. A doua a fost atunci când – susţine acesta – le-a cerut celor din noua conducere a Primăriei să nu ridice receptoarele telefoanelor, şi tocmai el a încălcat consemnul. În momentul în care a fost întrebat ,,Zoli?”, şi a răspuns ,,Da!”, s-a şi tras asupra lui. Următoarea tentativă a avut loc în 24 decembrie, când a plecat la Reşiţa să aducă muniţie. La Kilometrul 8 s-a tras asupra lui, şi, odată ajuns în faţa Miliţiei Judeţene, s-a deschis iar focul, Zaharia Drăghiţă scăpând cu viaţă doar fiindcă s-a aruncat pe burtă. Glonţul era dum-dum, l-a găsit şoferul maşinii înfipt în banchetă, când au ajuns înapoi, la Caransebeş. ,,Tot acolo, la sediul Miliţiei Judeţene, un securist a împuşcat doi miliţieni, după care a fugit”, a mai spus Drăghiţă. După alte două săptămâni s-a tras asupra sa dintr-o Dacie roşie, despre care ulterior a aflat că era maşina comandantului Securităţii, Pârvu. Altă dată a scăpat ca prin urechile acului de o maşină care voia să-l calce în timp ce era pe trotuar, cu fetiţa nou-născută în cărucior…

http://atomic-temporary-3899751.wpcomstaging.com/2008/12/27/un-caz-nou-24-decembrie-1989-resita-si-un-glont-dum-dum/

image0-002

Norbert Pongracz

Valentin Rosada

Nascut la 15 ianuarie 1971, unicul fiu al lui Norbert si al Ilenei Pongracz.

A cazut in noaptea de 23 decembrie 1989, ora 2,40 in unitatea (de radiolocatie) in care isi satisfacea stagiul militar. Un glont ucigas pornit din paduricea din apropiere (care ulterior s-a defrisat) in timp ce statea de vorba cu locotenentul sau i-a secerat pe amandoi. In total au fost ucise 9 persoane (ofiteri si militari in termen). S-a presupus ca ucigasii ar fi fost de la unitatea de rachete, dar arma cu care s-a tras a fost speciala, calibrul 5,62 fata de armamentul obisnuit de 7,62 mm.

Pe langa golul definitiv in sufletul lor, durerea cea mai mare a familiei Pongracz este ca nici acum nu s-a elucidat problema aceasta a ucigasilor fiului lor. Resita are declarati 16 morti in Revolutie, iar domnul Pongracz, cand a mers sa ridice trupul baiatului sau de la morga, a vazut circa 50 de cadavre.

Strada Gorunului a fost botezata dupa numele eroului Norbert Pongracz.

Sonetul sau de absolvent, dedicat lui Adrian Zamfirescu, contine urmatorul text: Sa traim din plin, soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data? Cu stima si respect Norbi. Sub semnatura lui Norbi sta tiparit: La revedere, in prima sambata a lunii iulie 1999. El nu va putea veni la aceasta intalnire, dar va ramane pentru totdeauna in inimile noastre, intre eroii nostri.

Adolescent fiind, a trecut in randul nemuritorilor luptand cu arma in mana, pentru libertate, pentru prietenie, pentru ca in fapta aceasta este democratia – libertate si prietenie. Si pentru aceasta a fost si jertfa lui Norbert.

Suflet curat, fiu al unor parinti cinstiti si harnici, Norbert nu si-a dezmintit afirmatia: Viata nu ne este harazita decat o singura data. Avand constiinta acestui fapt, sacrificiul sau devine mai inalt, mai plin de intelesuri si durere decat insasi viata pe care o traim.

El nu a murit, traieste si va trai de-a pururi in sufletele parintilor sai, colegilor, camarazilor de lupta, in sufletele noastre.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

http://www.revolutialugojana.org/eroi

– Vă rog să vă prezentaţi, domnule plutonier.
– Sânt plutonierul Coancă Gheorghe.
– Pentru prima dată v-am întâlnit în data de 20 decembrie 1989, în faţa Consiliului, împreună cu subunitatea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat apoi ?
– Din 20 până în 25 decembrie 1989 am apărat oraşul Lugoj.
– Iar după aceea ?
– Consiliul Frontului Salvării Naţionale din Reşiţa a cerut întăriri din partea Lugojului şi o parte din subunităţile noastre s-au deplasat de urgenţă în ajutorul fraţilor din Reşiţa.
– Bănuiesc că a fost vorba de “terorişti” ?
– Nu, de securitatea civilă a statului.
– Unde se găseau ei ? În vreo unitate militară ?
– Erau dispersaţi în tot oraşul, în locuinţe, cazemate subterane şi la Liceul nr. 2, unde îşi transportau răniţii.
– În ce mod îşi desfăşurau atacul ?
– Atacul se deschidea la lăsarea serii şi înceta în jurul orei opt-nouă dimineaţa.
– Aţi reuşit să prindeţi câţiva ?
– La una din locuinţele de unde s-a tras, am reuşit să arestăm un maior de securitate, împreună cu cei doi fii ai săi (unul de 14 ani, iar celălalt de 20 ani, elev la şcoala militară de securitate), toţi trei foarte buni trăgători.
– Nu erau conştienţi de faptul că totul e pierdut ?
– Ba fa, dar … la întrebarea adresată de comandantul unităţii militare din Reşiţa : “Ce rost are vărsarea de sânge, situaţia oricum nu o puteţi întoarce ?”, răspunsul comandantului Securităţii civile, atunci arestat, a fost : “Puţin ne pasă !”.
– Care a fost atitudinea civililor ?
– Populaţia a manifestat o adevărată dragoste faţă de armată, gărzile patriotice participând activ la acţiunile de luptă.
– Aţi avut victime ?
– Din rândul gărzilor patriotice s-au înregistrat multe victime, din rândul subunităţii noastre nu s-a înregistrat nici o victimă.
Când s-au predat securiştii şi ce armament au folosit ?
– S-au predat în data de 29 decembrie 1989, dar am continuat să apărăm obiectivele până astăzi, 10 ianuarie, când ne-am întors la Lugoj. Armamentul lor era de provenienţă străină, super-uşor, de calibru 5,6 şi în cadenţă de tragere dublă. Gloanţele erau cu vârf retezat şi pastilă explosivă în cap.
– Care este acum cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?
– Să-mi revăd copilul, de doi ani şi jumătate. Să fac o baie fierbinte şi să-mi schimb cizmele că, din 17 decembrie până în 5 ianuarie 1990, am dormit îmbrăcat şi fără să-mi scot cizmele din picioare.
– Spuneţi-mi, s-a ridicat convocarea ?
– Nu, dar ni se permite să mergem zilnic, pentru câteva ore acasă.
– Aveţi un gând personal ?
– Sânt mândru, satisfăcut, că atât la Lugoj cât şi la Reşiţa, ca de altfel în întreaga ţară, Armata şi-a dovedit calmul, puterea de discernământ şi disciplina.

Reporter : Simion FLORIEAN

(Drapelul, nr. 7 – sâmbătă, 13 ianuarie 1990)

Adam Livia ( 21 )
Profesie: Pensionara
Data nasteri: 19.01.1924
Locul nasterii: Caras-Severin
Calitate: Erou Martir
Data mortii: 25 decembrie 1989
Locul mortii: Resita, Piata 1 Decembrie 1918, (in locuinta sa)
Cauza: Plaga impuscata a capului
Vinovati:
Observatii: Glontul penetrant a intrat prin fereastra apartamentulu

 image0-001

image0-004

image0-005

image0

image0


Posted in decembrie 1989 | Tagged: , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »